de Remus Constantin Raclău
Eu am o vorbă: "un om are întotdeauna dreptate atunci când vorbeşte singur..."
Pentru că fiecare persoană este unică şi irepetabilă. De când se naște şi până moare, fiecare om are un anumit traseu prin viaţă - unic, individual şi absolut personal.
Fiecare trăieşte, în persoană, anumite experienţe, deosebite de ale altuia, unice în felul lor; fiecare persoană are parte, pe toată durata vieţii, de întâmplări şi evenimente care i se întâmplă numai lui: se naşte din anumiţi părinţi şi în consecinţă are o zestre genetică aparte, vine în contact cu diferite persoane, în momente diferite și în stări diferite, participă la evenimente diferite, care-şi lasă o amprentă diferită asupra lui, are un parcurs educaţional individual, cu anumite rezultate, etc...
Fiecare om are caracteristici diferite de ale altora: dispune de anumite capacităţi intelectuale, (de înţelegere, acumulare, creativitate şi redare, etc...), are anumite caracteristici fizice, (înălţime, greutate, forţă musculară, rezistență, culoare a pielii, fizionomie a feţei, etc...).
Se poate spune, fără teamă de a greşi, că personalitatea fiecărui om este rodul unei combinaţii unice de evenimente şi întâmplări aşezate pe o zestre unică de ADN... Şi fiecare om răspunde la stimulii externi şi la provocări în modul său, pe baza experienţelor trăite personal şi a informaţiilor acumulate până în acel moment.
Nimeni nu este perfect! Oricare dintre noi am vrea să mai îmbunătăţim câte ceva la propria persoană. Cu unii soarta a fost mai darnică şi le-a dăruit o personalitate mai bine conturată, iar cu alţii - ceva mai zgârcită, dar cu siguranţă fiecare om are părerea lui proprie despre orice eveniment cu care vine în contact. Subliniez: fiecare dintre noi ajungem la acea părere în baza experienţelor şi acumulărilor proprii. La unii mai bogate, la alţii mai puţin consistente. Fiecare după capul lui. Şi fiecare doarme aşa cum îşi aşterne...
Despre unul care a făcut o prostie, se zice în popor că: "atât l-a dus şi pe el mintea"... Atât! Fără a-l judeca! Pentru că este incorect să judecăm pe altul, după mintea noastră, atâta vreme cât noi nu ştim ce a fost în capul lui. Nu putem pătrunde acolo şi ne lipsesc elementele în baza cărora să facem o "judecată" corectă. Noi n-am trecut prin ceea ce a trecut el şi nu avem zestrea lui genetică. Faptul că experienţa noastră este diferită de a lui nu ne dă dreptul moral să-l judecăm, să-i punem o etichetă... Este ca şi când am întâlni un muşchiulos pe stradă, care în momentul când trece pe lângă noi ne pocneşte, doar aşa, ca să luăm aminte că este mai tare decât noi.
Bunul simţ ne cere să avem mai multă înţelegere faţă de cei cu care soarta a fost mai vitregă şi le-a dăruit alte capacităţi decât ale noastre şi de aceea s-ar cuveni ca atunci când ne vine să judecăm pe cineva (repet: după capul nostru), să ne gândim mai întâi cum ne-am fi simţit noi înșine dacă rolurile ar fi fost inversate...
Să încercăm ca, ori de câte ori avem anumite divergenţe, să le rezolvăm fără patimă, cu respect faţă de cel din faţa noastră - lucru care va atrage automat şi respectul acestuia. Să ne amintim permanent, că ideile se expun prin vorbe şi se susţin cu argumente şi nu cu tăria pumnului sau cu forţa glasului urlat. Creierul va birui întotdeauna în fața pumnului şi conţinutul va acoperi întotdeauna vorbele goale... Nimic nu este mai dezarmant pentru cineva care ne urlă-n faţă, decât un glas domol, raţional, sincer - amabil şi respectuos, rostit cu modestie şi cu fața senină şi sigură de argumentul susţinut.
Să învăţăm să ascultăm, pentru că numai ascultând putem înţelege cum a ajuns cel din faţa noastră la o concluzie sau la o idee diferită de a noastră, şi numai înţelegând asta putem construi o argumentaţie pe care interlocutorul nostru să o accepte.
Chiar şi un şef trebuie să fie un bun diplomat, astfel încât atunci când cineva din subordinea sa greşeşte în exercitarea funcţiei lui, sau care are un comportament inadecvat, să poată să pună lucrurile la punct cu delicateţe, fără să ofenseze, cu respect faţă de fiinţa omenească din faţa lui. Şi un bun şef ştie să facă asta și să-și câştige astfel respectul subalternilor şi preţuirea superiorilor lui.
Pe scurt:
să dăm în toate ocaziile, dovadă de omenie!...
Si un citat al lui Hrisostom Filipescu :
Pe aceeasi tema: http://www.cocoon.ro/?p=161
P.S.
Dacă credeţi că merită, recomandaţi aceasta lectura şi prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model:
"CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"
Eu am o vorbă: "un om are întotdeauna dreptate atunci când vorbeşte singur..."
Pentru că fiecare persoană este unică şi irepetabilă. De când se naște şi până moare, fiecare om are un anumit traseu prin viaţă - unic, individual şi absolut personal.
Fiecare trăieşte, în persoană, anumite experienţe, deosebite de ale altuia, unice în felul lor; fiecare persoană are parte, pe toată durata vieţii, de întâmplări şi evenimente care i se întâmplă numai lui: se naşte din anumiţi părinţi şi în consecinţă are o zestre genetică aparte, vine în contact cu diferite persoane, în momente diferite și în stări diferite, participă la evenimente diferite, care-şi lasă o amprentă diferită asupra lui, are un parcurs educaţional individual, cu anumite rezultate, etc...
Fiecare om are caracteristici diferite de ale altora: dispune de anumite capacităţi intelectuale, (de înţelegere, acumulare, creativitate şi redare, etc...), are anumite caracteristici fizice, (înălţime, greutate, forţă musculară, rezistență, culoare a pielii, fizionomie a feţei, etc...).
Se poate spune, fără teamă de a greşi, că personalitatea fiecărui om este rodul unei combinaţii unice de evenimente şi întâmplări aşezate pe o zestre unică de ADN... Şi fiecare om răspunde la stimulii externi şi la provocări în modul său, pe baza experienţelor trăite personal şi a informaţiilor acumulate până în acel moment.
Nimeni nu este perfect! Oricare dintre noi am vrea să mai îmbunătăţim câte ceva la propria persoană. Cu unii soarta a fost mai darnică şi le-a dăruit o personalitate mai bine conturată, iar cu alţii - ceva mai zgârcită, dar cu siguranţă fiecare om are părerea lui proprie despre orice eveniment cu care vine în contact. Subliniez: fiecare dintre noi ajungem la acea părere în baza experienţelor şi acumulărilor proprii. La unii mai bogate, la alţii mai puţin consistente. Fiecare după capul lui. Şi fiecare doarme aşa cum îşi aşterne...
Despre unul care a făcut o prostie, se zice în popor că: "atât l-a dus şi pe el mintea"... Atât! Fără a-l judeca! Pentru că este incorect să judecăm pe altul, după mintea noastră, atâta vreme cât noi nu ştim ce a fost în capul lui. Nu putem pătrunde acolo şi ne lipsesc elementele în baza cărora să facem o "judecată" corectă. Noi n-am trecut prin ceea ce a trecut el şi nu avem zestrea lui genetică. Faptul că experienţa noastră este diferită de a lui nu ne dă dreptul moral să-l judecăm, să-i punem o etichetă... Este ca şi când am întâlni un muşchiulos pe stradă, care în momentul când trece pe lângă noi ne pocneşte, doar aşa, ca să luăm aminte că este mai tare decât noi.
Bunul simţ ne cere să avem mai multă înţelegere faţă de cei cu care soarta a fost mai vitregă şi le-a dăruit alte capacităţi decât ale noastre şi de aceea s-ar cuveni ca atunci când ne vine să judecăm pe cineva (repet: după capul nostru), să ne gândim mai întâi cum ne-am fi simţit noi înșine dacă rolurile ar fi fost inversate...
Să încercăm ca, ori de câte ori avem anumite divergenţe, să le rezolvăm fără patimă, cu respect faţă de cel din faţa noastră - lucru care va atrage automat şi respectul acestuia. Să ne amintim permanent, că ideile se expun prin vorbe şi se susţin cu argumente şi nu cu tăria pumnului sau cu forţa glasului urlat. Creierul va birui întotdeauna în fața pumnului şi conţinutul va acoperi întotdeauna vorbele goale... Nimic nu este mai dezarmant pentru cineva care ne urlă-n faţă, decât un glas domol, raţional, sincer - amabil şi respectuos, rostit cu modestie şi cu fața senină şi sigură de argumentul susţinut.
Să învăţăm să ascultăm, pentru că numai ascultând putem înţelege cum a ajuns cel din faţa noastră la o concluzie sau la o idee diferită de a noastră, şi numai înţelegând asta putem construi o argumentaţie pe care interlocutorul nostru să o accepte.
Chiar şi un şef trebuie să fie un bun diplomat, astfel încât atunci când cineva din subordinea sa greşeşte în exercitarea funcţiei lui, sau care are un comportament inadecvat, să poată să pună lucrurile la punct cu delicateţe, fără să ofenseze, cu respect faţă de fiinţa omenească din faţa lui. Şi un bun şef ştie să facă asta și să-și câştige astfel respectul subalternilor şi preţuirea superiorilor lui.
Pe scurt:
să dăm în toate ocaziile, dovadă de omenie!...
Si un citat al lui Hrisostom Filipescu :
"Judecă după ce ai plâns plânsul celuilalt, după ce te-a durut durerea celuilalt, după ce ai râs râsul celuilalt, după ce ai muncit munca celuilalt, după ce ai căzut căderile celuilalt, după ce ai ridicat greutățile celuilalt, după ce ai trăit dorul celuilalt, după ce ai gustat setea celuilalt, după ce ai văzut vederea celuilalt, după ce ai gândit gândul celuilalt, după ce ai pipăit atingerea celuilalt, după ce ai mirosit mirosul celuilalt, după ce ai auzit auzul celuilalt, abia după ce… Eventual judecă după ce ai parcurs traseul celuilalt. Nu ai fost acolo. Nu ai văzut. Nu ai simțit. Nu ai auzit. Crezi că știi, dar faci ipoteze. Cine îți dă dreptul să judeci, să răstignești și apoi să îngropi cu pietre? Cine e fără de păcat și bun de pus pe perete?!
Fiecare om pe care îl întâlnești duce o luptă despre care poate nu știi nimic. Fii binevoitor cu toți, mereu!"
Pe aceeasi tema: http://www.cocoon.ro/?p=161
P.S.
Dacă credeţi că merită, recomandaţi aceasta lectura şi prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model:
"CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"
Succes Domnu Remus..!
RăspundețiȘtergere