vineri, 30 septembrie 2011

O STRUŢO-CĂMILĂ

Autor: Remus Constantin Raclău

Stimate doamne,
Stimaţi domni,
Sunt o struţo-cămilă!
E un adevăr pe care nu pot să-l neg dar care mă amuză.

Părinţii mei s-au născut şi au crescut la ţară, deci ar trebui să fie ţărani. Dar părinţii mei au lucrat toată viaţa la oraş. Deci ar trebui să fie orăşeni. La pensie s-au reîntors la ţară, deci nici ei nu prea ştiu ce sunt!

Eu m-am născut la oraş, deci ar trebui să fiu orăşean. Dar m-am născut din părinţi de la ţară şi cum aceştia aveau serviciu, m-au făcut pachet şi m-au trimis la bunici, care m-au crescut de la vârsta de 6 luni, la ţară! Deci ar trebui să fiu ţăran!

Şcoala am făcut-o la oraş, dar toate weekend-urile şi vacanţele mi le-am petrecut la ţară, deci nici eu nu prea ştiu ce sunt!

Rudele de la ţară ne spun că suntem "de la oraş". Rudele de la oraş ne spun că suntem "de la ţară". Dar n-au încotro şi ne acceptă aşa cum suntem şi unii şi alţii.

Am făcut liceul şi am vrut să merg la facultate. Voiam să devin profesor de geografie şi limba engleză. Era un profil frumos. Dar nu s-a putut. Tatăl meu a fost deţinut politic şi cum tot refuza să colaboreze cu securitatea i-au spus verde în faţă că noi, cei doi fii ai săi, nu vom „pupa” facultate până nu-şi va băga minţile în cap!

 Nu şi le-a băgat: am dat de cinci ori la facultate şi am picat mereu între primii. Concurența cea mai mică pe care am înfruntat-o a fost de 14/loc. Şi de fiecare dată mi-au lipsit doar câteva sutimi. Exact atât cât să nu pot să intru ... Aşa că m-am angajat „în câmpul muncii”, la C.P.L. Bacău.

 Îmi stă bine în salopetă. Deci sunt „muncitor”.
 Am muncit bine şi m-au avansat. M-au făcut magaziner apoi şef de depozit. Îmi stă bine în halat. Deci sunt funcţionar.

Am lucrat doi ani în învăţământ, la ţară, ca profesor suplinitor. Eram intelectual suplinitor!

La facultate am mers după 1990. Şi eu şi fratele. Deja lucram, aveam deja un copil şi nu mi-a fost deloc uşor, dar îmi plăcea, studiam economia la "Petre Andrei" din Iași şi eram printre cei mai buni. Deci mă pregăteam să devin intelectual cu acte în regulă.

 Nu s-a putut. „M-a mâncat în fund” şi în 1992 mi-am făcut o firmă împreună cu fratele meu. Devenise o viaţă aproape imposibilă. Dimineaţa – serviciu, după amiază – "afacerist" (aveam tarabă în piaţă, deci sunt „tarabagiu”!) şi noaptea învăţam. Nevasta şi copilul... Dumnezeu cu mila!...

Nu se mai putea... Şi la sfârşitul anului trei am renunţat la facultate. Îmi pare rău până şi-n ziua de azi. 
Am preferat să fiu „capitalist”! M-am gândit: la ce bun o facultate dacă nu ai un loc de muncă pe măsură? Mai bine îmi păstrez afacerea şi învăţ singur, doar ceea ce ştiu că îmi trebuie pentru afacerea mea. Ce-mi trebuie diplomă? Ia acolo, „un petec de hârtie”! Nu-i nevoie să-mi confirm eu mie dacă ştiu sau nu, ceva. Oricum nu mă pot da singur afară! Deci am pierdut şansa de a mai deveni intelectual!

Ce-i drept, afacerea începuse să meargă bine. Aplicam tot ceea ce am învăţat „la şcoală” şi în plus ceea ce studiam de unul singur. Aşa am reuşit să părăsim taraba unde oricum i-am înspăimântat pe toţi ceilalţi tarabagii cu succesul nostru! Serios! Aţi mai auzit dumneavoastră pe cineva să-şi facă reclamă în halul ăsta:
- E pe buneee! E pe bunee! Cel mai prost detergent din lumeee! Nu curăță, nici nu albeşte şi mai tare murdăreșteee! Ia detergentu’ neamuleee!...
La mine era mereu coadă, în timp ce la ceilalţi se duceau numai cei care se plictiseau să mai aştepte la „coada mea”! Găseam mereu ceva nostim de strigat şi venea lumea „ca la urs”!

Consideram însă, că a sosit momentul să facem marele salt. Să intrăm în „lumea bună”!

Mai întâi ne-am deschis un magazin. Ne-am luat o remorcuță, pentru Dacie ca să nu mai plătim aprovizionarea. Apoi am mai deschis un magazin şi încă unul, aveam vreo patru în total şi un ARO camionetă. Eram buticari.

 Am luat un depozit în chirie și-am început să dăm marfă la alții. Eram „angrosişti”.

 Apoi am cumpărat un camion, două furgoane şi am început să facem şi servicii de transport. Eram „auto-transportatori”

Contabilitatea primară o ţineam eu. Eram "contabil".
Apoi lucrurile au evoluat. Nu mai mergea să vinzi marfa direct din depozit. Se deschiseseră prea multe depozite. Am înţeles că trebuie să mergem noi direct la clienţi şi am devenit „distribuitori”

Planificarea şi strategia o făceam tot eu. Îmi stă bine la costum şi cravată, deci eram director de vânzări.

 Fratele meu era student la Iaşi, la mecanică; nu prea avea el treabă cu economia şi cu comerţul, așa că a trebuit să mai fiu la firma mea şi barman şi „femeie” de serviciu şi manipulant şi agent de vânzări şi casier şi jurist şi tot ce-am avut nevoie ca să meargă treaba. Până-ntr-o zi...

Până-ntr-o blestemată zi când, CINEVA a decis c-am crescut destul de unii singuri şi că „avem nevoie” de „ajutor”. Am făcut la viaţa mea lupte greco-romane, am făcut şase ani karate şi un pic de judo. Deci am fost şi luptător.
 Numai că aici nu era vorba de aşa ceva. Cu „Garda de Finanţe” nu te poţi lua la trântă. Discuţiile au fost lungi şi dure. Pe scurt mi-au spus: „Nu mă interesează că lucrezi corect. Avem legi atât de îmbârligate şi de interpretabile că libertatea ta e la discreţia noastră. Ori „ne dai”, ori eliberezi locul la alţii care vor să dea. C-aşa-i la noi!”

Am refuzat din principiu. Eram corect şi n-aveau ce să-mi facă! Am zis că e mai bine să fii „sărac şi curat”!

Au avut! În două luni mi-au contactat „la şantaj” toţi furnizorii şi nu mai găseam marfă nici cu diplomatul plin pe masă. Ca să facem faţă la cheltuieli am fost constrânși de împrejurări să ne murdărit şi noi... Discret, dar ... am făcut-o! Degeaba! În şase luni ne-au eliminat complet de pe piaţă. Eram şi „săraci şi murdari”!...

De ruşine şi de ciudă am închis "şandramaua". N-am dormit două săptămâni, până nu le-am găsit la toţi cei şapte angajaţi pe care-i mai aveam, alte locuri de muncă. Trei dintre ei mai lucrează şi azi acolo unde i-am dus eu, cu recomandări şi garanţii! De lucru aş fi găsit şi în ţară cu experienţa şi voinţa mea, dar nu mai suportam privirile arogante ale șpăguitorilor şi cele înciudate ale șpăguiților, rămaşi cu buza umflată din partea mea, prin închiderea prăvăliei. Aşa că am emigrat în Italia.

Sunt român întrucât sunt născut şi crescut în România. Locuiesc de suficient timp in Italia pentru a avea dreptul de a cere cetăţenia italiană. Aş putea să fiu italian. N-am s-o fac. N-am de ce! Suntem în Comunitatea Europeană şi am exact aceleaşi drepturi ca şi italienii. Român, m-am născut; român am să mor (asta dacă nu m-or răpi extratereştrii între timp)!

A fost greu să îmbrac din nou salopeta. Dar am făcut-o!

 În Italia am fost: „operator la maşina de însăcuit seminţe”, adică hamal (la fiecare 30 de secunde pica de pe banda rulantă câte un sac de 25 kg şi trebuiau stivuiţi pe europaleți pe zece rânduri în înălţime, pentru 6,50 euro/oră. Şi suna atât de frumos meseria asta când am semnat contractul de angajare!). Am fost şi spălător de vase, tăietor de iarbă, ospătar, barman, faianţar, zugrav, recepţioner, culegător de măsline, agent de afaceri (procacciatore di affari) şi în sfârşit şofer pe TIR.
 M-a trimis italianul în România să fac cursurile pentru „coordonator activitate de transport internaţional” şi am şi această calificare. Eram printre cei mai în temă de la cursuri, întrucât eu deja lucram în domeniu!

Ce mai... am făcut o mulţime de chestii; mă pricep la o mulţime de chestii, dar nu excelez în nimic! Concluzia e tristă:
                                           SUNT O STRUŢO-CĂMILĂ!...

Stimate doamne,
Stimaţi domni!
Lucrez în Italia.
Sunt respectat şi plătit corect pentru ceea ce fac şi pentru felul în care mă comport şi nu pentru ceea ce sunt!
Aici nu-i pasă nimănui dacă eşti struţ, cămilă sau ambele deodată. Câştig bine şi e mulţumită întreaga familie! Copiii merg foarte bine la şcoli, au prieteni aici, avem şi noi o mulţime de prieteni şi români şi italieni.

 Avem biserică ortodoxă română într-unul dintre cele mai frumoase oraşe ale Italiei – Perugia şi un preot excepţional – Radu Ionuţ, băcăuan ca şi mine. Avem tot ce ne trebuie. Din păcate!
Spun din păcate, pentru că avem şi televizor cu antenă satelitară românească. Şi ne îngrozim cu toţii!
Nu ştiu de ce au televiziunile româneşti „mania asta a agitatului”! Dacă aş trăi în ţară şi dacă n-aş avea copii mai-mai că mi-ar veni să-mi pun lațul de gât!...

Nu se mai poate să-mi las rudele, cunoştinţele şi prietenii în starea asta. Vreau să fac ceva. Ar putea să mă doară „la bască”: am de toate şi o duc bine, departe de agitaţia şi stresul din ţară (italienii sunt foarte distractivi şi pozitivi), dar nu pot. E ceva ce-am lăsat „acasă” care nu-mi dă pace să stau naibii liniştit. Nu pot să fiu fericit când aud şi văd la televizor toate câte le văd.

Domnul G.G., angajatorul meu, a vrut să deschidă o filială în România. De aceea am făcut cursurile şi am obţinut licenţa. A început însă criza şi s-a lăsat păgubaş! Stă şi el foarte bine cu prestigiul şi în consecinţă cu comenzile interne şi s-a mulţumit cu atât!

Acum lucrez pe camion. Nu vă închipuiţi ce solidaritate este între camionagii. Muncesc mult, în total circa 13-15 ore/zi, din care 9-10 ore de conducere efectivă. Mănânc asfalt!... Plec de acasă duminica seara şi vin vinerea noaptea, uneori sâmbăta la prânz. În schimb sunt plătit foarte bine; la fel cu italienii. Familia mea, nu duce lipsă de nimic (în afară de lipsa mea, bineînţeles!).

Am avut o idee şi am început să scriu. Am transformat ideea într-o mişcare „Mişcarea Pentru Bunul Simţ”. N-a mers nici asta...  Se pare că lumea e prea preocupată cu trăitul ca să mai aibă timp și de analize. Probabil că Bunul Simț nu mai rentează în zilele noastre, așa că e tratat ca un simplu moft...

Eu totuși mai sper încă. Mi-e dor de zilele când lumea era lume și când omul era OM. 
Asta e... Sunt un nostalgic! Așa că am deschis un blog - "Nostalgie Pentru Bunul Simț"

http://nostalgiepentrubunulsimt.blogspot.com

Îmi intră români din toată lumea. Mă bucur că mă încurajează toţi să continui.
Acum vreau să trec la o fază "calitativ-superioară". Am înţeles (în sfârşit) că de unul singur nu poţi face cu adevărat ceva important în societate. Şi eu vreau să fac ceva!...
Să-mi aduc şi eu contribuţia, atât cât mă pricep, atât cât pot şi atât cât am timp, fără să-mi mai sacrific familia (a suferit destul şi stă destul timp fără mine în timpul săptămânii, aşa că nu le pot „răpi” week-endul; atât pot să stau cu ei). În timpul săptămânii am destul ”liber” în timp ce stau la cozi la descărcare, sau în pauza zilnică obligatorie şi decât să-l pierd în obişnuitele discuţii șoferesti (despre motoare, curve, patroni scârboşi şi poliţişti împuţiţi), mai bine deschid calculatorul şi scriu ceva pentru „ai mei”! În timp ce conduc îmi vin o mulţime de idei, că n-am stare şi când mă opresc le pun „pe ecran”.

Recunosc: nu excelez în nimic, dar compensez cu faptul că am făcut în viaţa mea cam de toate. Vorbesc de pe „câmpul de luptă”! Şi ceea ce-i mai important, ştiu să vorbesc cu oamenii: ştiu să vorbesc şi în salopetă, şi în halat şi la costum şi nu mi-e ruşine să port nici de-una nici de-alta.

Într-o lume împărţită în struţi şi în cămile aveţi nevoie de o struţo-cămilă ca mine! E avantajul meu!
Am în cap un proiect interesant (cel puţin aşa susţine toată lumea care a intrat în contact cu el / observaţi că sunt şi "modest"!) dar nu prea am timp să le fac pe toate de unul singur. Şi dealtfel nici nu cred că se poate!

Am un mare defect: încrederea în oameni!
Dar am şi o mare calitate: încrederea în oameni!
Ce ziceţi? Credeți că pot să fac ceva pentru semenii mei?

Cu stimă şi deosebit respect:
Remus Constantin Raclău/Perugia - Italia
(român până-n măduva oaselor!)


P.S.




Daca credeti ca merita, recomandati aceasta lectura si prietenilor dumneavoastra, dupa binecunoscutul model:

"CITESTE si DA-L MAI DEPARTE"

7 comentarii:

  1. „Nu mă interesează că lucrezi corect. Avem legi atât de îmbârligate şi de interpretabile că libertatea ta e la discreţia noastră. Ori „ne dai”, ori eliberezi locul la alţii care vor să dea. C-aşa-i la noi!”
    D-nul meu, nu vi-au cerut si sa va schimbati culorea ochilor(albastru)?
    "C-aşa-i la noi!”

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumos si nu pot decat sa va felicit pt ceea ce faceti si pt rabdarea de care dati dovada ( dupa atàtea ore de munca), pot doar confirma ceea ce spuneti referitor la afacerile din Romania , am trecut cam prin aceleasi faze in ceea ce privesc "controalele" ,desi eu i-am invins in instanta ( era inca prin '91 cand justitia mai tinea cont de legi) , nu mi s-a returnat (dispozitie data prin sentinta judecatoreasca) niciodata valoarea "confiscata" -, uneori ma gandesc ca as putea cere daune ca s-au folosit atatia ani de banii mei :)) ,insa greseala mea a fost ca nu am renuntat si am continuat sa lupt cu ei ani de zile ...finalul nu cred ca mai trebuie sal spun , pot spune doar atat -toti cei care ma cunosc si stiu prin ce am trecut au spus ca ar fi inebunit daca treceau prin ce am trecut eu -, asa am ajuns sa-mi spun ca sanatatea mea este mult mai importanta ,si m-am oprit , insa la fel cum spuneti si d-voastra (desi nu ma pot plange de nimic personal acum ) stau si ma uit la romànasii nostrii cum sufera si cum sunt adusi in imposibilitatea de a putea face ceva , si ma impinge un sentiment al "experientei" sa zicem sa "incerc" ceva ....pt ei ,cei care nu merita sa sufere , poate pt copilul meu care as dori sa nu treaca prin ce am trecut eu si nici nu as vrea sa-i induc ideea de as-i crea un viitor in afara tarii (desi poate este unicul mod de a-l proteja de tot raul) , pt faptul ca sunt romanca si poate avem o datorie sa ne aducem contributia ....nu stiu care motiv predomina insa vazand "poveste" si "gandul" d-voastra , nu pot sa nu ma intreb OARE CATI SUNTEM ? si nu stim unii de altii ,oare ce ar iesi daca ne-am uni ideile si gandurile bune?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. < OARE CATI SUNTEM ? si nu stim unii de altii ,oare ce ar iesi daca ne-am uni ideile si gandurile bune? >
      EXCELENT ! ! ! !
      Ceva, ceva s-a vazut pe 16 noembrie 2014. Acum, daca am inteles bine, se asteapta luna martie 2015 si-ntre timp, DNA-ul nu someaza !
      "Doamne ajuta" dar si "Dumnezeu iti da dar nu-ti baga in traista" !
      Eu, unul, anunt culoarea (belud@orange.fr )

      Ștergere
    2. Marian Bolovan19 august 2016, 02:11

      Muulti !! Toata populatia Romaniei stie ca "Justitia" e o curva-unealta a MAFIEI care a acaparat statul.Ca nu mai exista nimic al celor multi; ca totul lucreaza pt. privati/pentru bogati.Banii jidanesti au deposedat poporul de toate resursele si drepturile si puterea sa! Jos capitalismul !!!

      Ștergere
    3. Suntem MULȚI TARE, DAR TĂCUȚI ȘI SECATI DE VIAȚA. Au avut grija sa omoare tot spiritul civic din noi :((

      Ștergere
  3. Domnule stuto-camila, daca n-ai fi in Italia as veni sa te pup si imbratisez.
    As putea sa fiu "modesta" si sa spun ca ma regasesc in acest articol.
    Dar iti multumesc ca existi, ca ai scris articolul si ca in continuare nu ti-ai pierdut speranta.

    RăspundețiȘtergere
  4. Felicitări! Foarte frumos spus. Succes în tot ceea ce vei face!

    RăspundețiȘtergere