miercuri, 28 martie 2012

SUNTEM FURIOŞI !...

de Remus Constantin Raclău
  
  Astă noapte, (28.03.2012), pentru a nu mai ştiu câta oară în cei peste opt ani de când sunt în Italia, nişte ANIMALE, născute în România, au prădat o vilă în Italia şi i-au ucis proprietarul… Odioasa crimă a avut loc într-o vilă din centrul Italiei, lângă Viterbo.

    Acum circa două săptămâni, un alt jaf urmat de crimă, cu autori români, subliniez ROMÂNI, (nu ţigani). Nişte băieţi frumoşi, înalţi şi curăței, cu nume absolut româneşti, (pe care nu le voi face onoarea de a le pronunţa, pe deoparte pentru că sunt nume comune şi ar arunca o umbră nemeritată de dubiu asupra celorlalţi purtători ai acestor nume care lucrează, cu cinste şi onoare sper, în Italia, iar pe de altă parte pentru a nu le face o macabră publicitate cu care se vor putea făli la ieşirea din puşcărie, sper cât mai târziu, maxim de târziu, posibil!), au prădat o altă vilă, la Ramazzano, lângă Perugia, tot în centrul Italiei.
    Au intrat în casa omului, la ceas de seară târzie, pe o uşă încă deschisă, (oamenii locuiau la ţară, în curtea lor…) i-au legat pe toţi cei pe care iau găsit şi au început să-i terorizeze pentru a afla unde-şi ţin valorile şi eventual banii. La un moment dat, tâlharii au încercat, după năravul de acasă, să o ”ia cu japca” pe tânăra soţie a tânărului proprietar şi să o ducă în camera alăturată pentru a-şi concretiza în mod animalic superioritatea numerică susţinută cu pistolul, printr-un viol colectiv, şi atunci când proprietarul vilei, un italian de treizeci şi cinci de ani a încercat să protesteze, invitându-i să ia tot ceea ce vor şi să-i lase nevasta în pace, l-au împuşcat; mai întâi în picior şi după ce acesta s-a târât (reamintesc că erau legaţi cu toţii), în camera vecină, în care o duseseră pe tânăra lui soţie, l-au executat, împuşcându-l cu sadism în cap, de aproape. Că aşa au văzut ei, probabil, că fac “durii” din filme, la televizor… 

    Pe ăştia i-au prins. Şi încă destul de repede! Nu uitaţi că autorităţile italiene (carabinierii, procuratura, medicii legişti şi poliţia criminalistă) sunt printre cele mai eficiente din lume în rezolvarea crimelor, având un nedorit antrenament, extrem de eficient, datorat mafiilor locale, foarte bine organizate şi acestea. Şi cum localnicii s-au cam săturat să tot audă de crimele comise de “stranieri” pe teritoriul lor, au devenit extrem de cooperanţi cu forţele de ordine şi de anchetă. Şi ceea ce-i mai important, aceştia nu mai tac.
    În consecinţă şi pe autorii jafului urmat de crimă de azi noapte, de la Viterbo i-au prins deja. În timp record. Îl uciseseră pe un artist plastic pensionar, profesor universitar, fondator al Institutului de Belle Arte din Milano. Am sperat din disperare, nu mi-e ruşine să spun, să fie albanezi sau marocani sau dracu’ să-i ia, de oriunde altă parte, numai din România nu! Degeaba! Sunt tot “de-ai noştri”…
“Ai noştri ca brazii!”

    Spun tâmpenii! Ăştia nu sunt “de-ai noştri”! Eu nu mă simt “de-ai lor”!

    Astea sunt  SCURSURI  UMANE , rezultat al falimentului politicilor de educaţie din România tuturor guvernelor post-decembriste; al concepţiilor cretine conform cărora poţi da un “tun” care să te îmbogăţească, fără muncă, peste noapte, după care poţi trăi “liniştit” toată viaţa; al sub-culturii maneliste generalizate, cu toate “învăţămintele şi valorile” promovate în mod criminal de aceasta, prin complicitatea interesată a unei mass-media a cărei unică grijă e aceea de a-şi umple casieriile cu cât mai mulţi bani, şi acceptate în mod cretinoid ca “modele de succes în viaţa” de cea mai mare parte a populaţiei româneşti, prost educate şi prost informate; al pierderii autorităţii şi credibilităţii organelor abilitate de către statul roman să impună şi să menţină ordinea; al unei clase politice neruşinate şi ultra corupte, care nu-şi vede decât de propriile interese, pe față deja(!); al dorinţei de câştiguri nemuncite a unei pături sociale tot mai extinse, sătulă de promisiunile deşarte de mai bine, înşelată şi prostită pe faţă, care constată cu invidie că în zilele noastre doar haiducia şi calea codrului te mai scoate la liman.

   Şi dacă găştile băieţilor de bani gata bine şcoliţi şi-au “tras partide”, la umbra cărora fac, în mod legal, tot “ce vrea muşchii lor”, susţinuţi contra-cost de colegii de breaslă,  “muritorii de rând”, lipsiţi de educaţia necesară proiectării unor țepe “de fineţe” s-au simțit îndreptățiți să se constituie în haite şi să-şi pună în practică “superioritatea” astfel dobândită, prin jafuri, tâlharii, violuri, şantaj, trafic de carne vie, şi de droguri, taxe “de protecţie” şi în general prin tot ceea ce le trece prin cap.
    ”Păi dacă parlamentarii şi mai marii din guvern şi de la judeţ fac bani din orice, noi de ce n-am avea voie?... Și dacă pun mâna pe noi, cădem la pace! C-așa-i la noi!”

         Homo homini lupus! Apocalipsa exploziei sociale e aproape!

    Ce vină avem noi, românii stabiliţi în Italia, care muncim cinstit din zori şi până-n noapte, de suportăm reproşurile, privirile încruntate, tonul tăios şi apropourile tot mai dese ale colegilor de muncă sau a şefilor noştri italieni? Până şi prietenii italieni cei mai apropiaţi ne privesc cu compătimire scuturând lateral din cap şi ne întreabă cum e posibil aşa ceva? De unde atâta cruzime? De ce iar românii? Şi dacă toţi aceştia sunt români, cum de noi suntem altfel? Şi simţi cum ceva se răceşte în ochii lor… Şi simţi că devii, pentru ei, un fel de persoană de la care te poţi aştepta oricând, la orice…Am plecat din ţară “de rău” şi constatăm cu tristeţe şi mânie că “răul” vine după noi!

    Şi asta după intrarea în comunitatea europeană cu consecinţa directă a deschiderii necontrolate a graniţelor.

    Eu ca să vin şi să rămân în Italia a trebuit să pregătesc un dosar de documente de 2cm grosime: garanţii, contract de muncă, referinţe, loc de cazare asigurat, etc… Acum totul e mai puţin decât o simplă formalitate. Şi ne plângem că nu ne vor în “Schengen”!... Merităm? Nu eu, nu dumneavoastră, ci NOI TOŢI! Noi toţi cei ce vedem şi tăcem. Noi toţi cei ce asistăm pasivi la tot felul de matrapazlâcuri, din partea tuturor. Noi cei care vedem nişte terchea-berchea, vecini cu noi, pe care îi ştim de când erau mici că n-aveau nici un Dumnezeu şi că neam de neamul lor, n-au fost buni de nimic, că pleacă de acasă şi că se întorc după numai câteva săptămâni, sau luni cu maşini de lux şi o ţin numai în petreceri şi nu ne întrebăm de unde!
    A! Scuzaţi! Dacă am face-o, am încălca principiile “privacy”-ului!... A prezumpţiei de nevinovăţie! Cu alte cuvinte : “hoţul neprins e negustor cinstit”!...
    Dar de prezumpţia de laşitate şi de cea de tâmpenie aţi auzit?
   
    După trei ani de Italia, ca şofer pe tir, meserie pentru oamenii de rând, printre cel mai bine plătite din Italia, am venit în vizită acasă şi m-am dus cu taică-miu în satul lui natal din judeţul Vaslui. Conduceam un Fiat Tipo, de 14 ani vechime, pe care-l luasem cu 350 euro, cu plinul de benzină făcut, dar care arăta cu mult mai bine decât vechea Dacie a lui taică-miu. Când m-a văzut văr’miu Dinu, m-a luat “la şfichi”:
- Vere da’ ce se cheamă asta? De când stai în Italia? Asta-i maşină? Ce dracu’ păzeşti acolo, că uite, vecina mea, a plecat în Italia, undeva prin nord şi după şase luni a venit cu un Mercedes de-ţi vine să plângi când se pune praful pe el. Aia-i femeie deşteaptă, mă! Nu ca tine!
- Vărule, cât ai zis? Şase luni? Poate din furat! Da’ cât crezi tu că se câştigă, mă, pe lună, în Italia?
- Are peste 4000, băi fraiere! (Munceam corect - deci eram fraier, deh…)
- Da ce face, mă, de are 4000 pe lună?
- Nu ştiu, mă, că nu spune, da se vede că e bună la ce face!...
- Aaa!... Păi zi aşa, vere!... Apropo’ de bună! Câţi ani are?
- Douăzeci şi patru, mă! Da de ce?
- Douăzeci şi patru? l-am bătut prieteneşte pe umăr… Ei, atunci dacă e şi frumoasă, poate că-i face, mă!...
- Taci, băi, nu mai vorbi prostii, că-i fată serioasă şi-i din familie bună, măritată şi cu doi copii!
- I-auzi! Măi, vărule, nu ştiu ce credeţi voi, cei rămaşi acasă, despre cum merg treburile “pe afară”, dar eu pot să-ţi spun doar atât: că şi un vest-european, în ţara lui, fie el italian, spaniol, neamţ, englez, sau cine vrei tu, dacă munceşte corect şi legal, nu ia decât în cazuri rarisime peste 2000 euro pe lună. Şi asta la cele mai bine plătite meserii, sau în condiţiile în care bagă la greu ore peste program şi e plătit în consecinţă. În medie un salariu bun este de 1500 de euro, iar pentru cei care lucrează în fabrici, cu greu trece de 1300. Am spus că aşa sunt plătiţi vest-europenii, în ţara lor. Pentru noi însă, poţi să mai scazi puţin tariful, că de aia ne acceptă patronii, pe piaţa muncii, în locul băştinaşilor proprii. Aşa că s-ar cuveni să fiţi un pic mai circumspecţi atunci când auziţi contrariul. Cine se laudă cu mai mult şi nu are o firmă proprie, sau “o mătuşă Tamara” exagerat de darnică, - ori fură, ori face contrabandă ori se prostituează sau duce “fete la produs”!

    Şi tot ăştia care se ocupă cu treburi din astea, în afara legii, au stricat şi piaţa imobiliară şi a terenurilor din România. Căci vin acasă cu bani murdari, care “ard” în buzunar şi de care trebuie să scape repede pentru că altfel riscă să se “frigă”. Şi atunci nu negociază, că n-au timp; îi aşteaptă “treburi” neterminate, pe acolo şi atunci aruncă cu banii, în stânga şi-n dreapta. “Easy come, easy go”! Şi uite-aşa au crescut preţurile, că celui care transpiră pentru bani, îi tremură mâna când trebuie să facă o plată şi cu greu scoţi ceva de la el şi niciodată mai mult decât face.

    Persoane din astea ne strică imaginea şi afară şi în ţară, unde suntem trataţi de “vaci” cu ugerele-buzunare pline de lapte-bani, numai buni de muls… Şi în caz că nu cedăm, suntem trataţi de zgârciţi şi de calici!
-          Hai, mă, scoate banu’, ce, n-ai de unde?
    Ba aş avea, fraţilor, dar mă-ntreb şi eu ca prostu’, de ce să vi-i dau vouă? Degeaba! Cu ce aţi contribuit voi la ceea ce am eu în buzunar? Aţi tras cumva şi-aţi transpirat cot la cot cu mine şi eu nu mi-am dat seama? Ce-mi dai în schimb, şi cât face ceea ce-mi dai? Dacă n-aveţi ce să-mi daţi, haideţi cu mine şi-o să aveţi şi voi! Dar nu de la mine ci de la cel căruia o să-i munciţi. Că şi ăştia au, dar şi-au construit averile timp de generaţii, prin muncă şi sacrificii, prin inteligenţă şi investiţii mai mult sau mai puţin riscante şi nu şi-au pus în cap, ca voi, să se îmbogăţească de azi pe mâine şi dacă se poate “ieri”!

    După ce i-au prins pe autorii crimei şi a jafului de la Ramazzano, în prima duminică  ne-am trezit dis-de-dimineaţă în faţa bisericii, cu trei care de reportaj cu camere de luat vederi şi microfoane cu reporteri cu tot. Veniseră să ne întrebe ce părere avem, cum de permitem noi, comunitatea românească ca să se aciueze între rândurile noastre asemenea specimene şi elemente criminale şi dacă nu cumva ştim noi unde se află cel de-al patrulea criminal (pe care l-au arestat după câteva zile autorităţile din ţară). Ce era să le răspundem? Că sunt nişte tâmpiţi că au venit să caute criminalul care lipsea la apel, în biserică? Nu aveam nici un drept să le răspundem urât. A răspuns fiecare dintre cei întrebaţi în faţa camerelor de luat vederi cum a ştiut mai bine. După intrarea în biserică, preotul aproape că plângea de ruşine, de ciudă şi de revoltă. Lui au venit să-i pună întrebări! Unuia care reprezintă singura instituţie, singura autoritate românească, care face educaţie, prin predica ţinută în fiecare duminică şi în fiecare zi de sărbătoare, atingând întotdeauna și problemele sociale ale comunității. La sfârşitul slujbei am părăsit cu toţii biserica, tăcuţi şi cu ochii în pământ, mai tăcuţi şi mai ruşinaţi ca niciodată. Televiziunile italiene făcuseră din noi toţi, “tot o apă şi-un pământ”!...
  
    Şi stau şi mă-ntreb: unde erau zecile, dacă nu cumva chiar sutele de reprezentanţi ai asociaţiilor româneşti din peninsulă? Unde ne erau parlamentarii de diaspora? De ce a trebuit să răspundem noi în locul lor? Pe ce şi cum îşi cheltuie aceştia banii alocaţi de guvernul român (din impozitele pe care le plătim şi noi pentru proprietăţile din ţară), pentru a ne reprezenta şi pentru a ne menţine tradiţiile şi cultura, că nu-i vedem decât în campaniile electorale şi de Ziua României. Cine i-a ales sau cine i-a numit că nu-mi aduc aminte să ne fi întrebat vreodată cineva ceva pe aici. Şi stau într-o capitală de provincie şi de regiune. Îmi închipui în restul Italiei cum e…
   Şi mă întreb unde sunt aceştia acum? De ce nu sunt în faţa tribunalului sau a puşcăriei unde sunt inchiși conaționalii criminali cu bannere (pentru care au bani) prin care să solicite autorităţilor italiene pedeapsa maximă. Ce au făcut toţi aceşti oameni care se ocupă doar de asta, plătiţi din banii noştri, pentru a preveni aceste dezastre de imagine pentru noi şi aceste catastrofe familiale pentru victime?
    Anul ăsta e an electoral. De-abia îi aşteptăm să vină să-şi facă (sic) campanie electorală pe aici pe la noi. De-abia îi aşteptăm!…


P.S.
 Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model:  "CITESTE si  DA-L MAI DEPARTE"