marți, 7 august 2012

La ștrand la Letea

de Remus Constantin Raclău

Fie vorba între noi ...

    Ieri am fost la Ştrandul Letea" din Bacău. Pe vremea lui "odiosu" era unicul ştrand din zona Moldovei cu apă caldă, provenită de la FOSTUL Combinat de Celuloză şi Hârtie - Letea, pe atunci mândria chimiei româneşti - între primele trei combinate de profil din Europa, producătoare de hârtie de ziar şi de bancnote (pentru bani). Era cel mai elegant şi mai bine cotat ştrand din această zonă a țarii.

Primul lucru care m-a şocat efectiv la apropierea de acest obiectiv economic, a fost dispariţia halelor combinatului şi bălăriile ce domnesc în jurul clădirilor de foste birouri. Dar mi-am revenit repede. Știind pe mâna cui a intrat combinatul, ”evoluția” acestuia mi s-a părut absolut normală, fiind identică cu aceea a echipei de fotbal preluate de același afacerist mare amator de jocuri de noroc.

Apoi m-a şocat preţul de intrare la ştrand : doi lei.
 - Cum!... Atât?
 - Da! Doi lei...
 - Uau... Incredibil... Fain de tot!
    După ce am intrat mi-am dat insă seama că în ciuda ambientului promițător, nici nu făcea mai mult...

    Fecior-miu, care probabil că în altă viață a fost rață, mare iubitor de bălăceală, s-a repezit la bazin, dar când s-a apropiat a rămas blocat: apa din bazinul mare era acoperită cu o peliculă aproape continuă de coji de seminţe... când dracu' au avut ăştia timp să roadă o asemenea cantitate de seminţe nu ştiu, că de la poartă ni s-a spus că apa din bazine era proaspăt schimbată... Şmecheroşii de cartier şedeau pe marginea bazinului, cu picioarele în apă, cu punga de seminţe în braţe şi cu ţigara în colţul gurii, fumegau şi mâncau semințe scuipând cojile în apă.

Șoarecul meu a încercat să dea cu palma cojile deoparte, dar și-a retras iute mîna din apă: era rece ca gheața, deci într-adevăr proaspăt schimbată...

Înaintând pe pajiștea ștrandului, m-a şocat faptul că o parte (mică - sper) dintre tinerii de azi nu mai ştiu să meargă normal. Probabil că au suferit ceva accidente genetice, căci au ajuns să semene din ce în ce mai puţin a oameni şi pare că au început să coboare îndărăt pe scara genetică retrogradând la gradul de maimuţe primitive (ei ar vrea probabil să se simtă gorile, dar mai au de exersat - că mai sus de stadiul de cimpanzei - zgomotoși și caraghioși - încă n-au reușit să se ridice ...) care mai de care mai crăcănaţi, cu gâtul ca și inexistent - între umeri, cu pieptul bombat, cu mâinile arcuite de parcă ar fi opăriţi la subţiori şi care mai de care neapărat răguşiţi cu voci din fundul butoiului, îngroşate ca scoase din călcâi - guturale spre impresionarea asistenței şi cu expresia feţei neapărat încruntată, ca să-ți treacă pofta de a li te adresa ... Şi demoazelele cad pe spate de dragul lor... Chestie de gust... Gorile vor, gorile or să aibă!... Si n-am văzut în viața mea vreo gorilă să ofere flori cuiva. În cel mai fericit caz... le mănâncă!

Am vrut să aşezăm pătura pe iarbă dar ne-a fost absolut imposibil să găsim un loc (abundent dealtfel) fără coji de seminţe sau chiştoace (abundente dealtfel...). Şi când ne pregăteam să facem o vitejie şi să curăţăm noi locul (omul ar trebui să-l sfinţească, nu?), ne-au ajuns la urechi frazele glumeţ-urlate în jargon al şmenarilor de cartier, păsăroi de noapte abia treziţi din somn pe la trei jumate după amiază, limbaj în care din două în trei cuvinte erau pomenite fel de fel de părţi anatomice care în mod normal ar trebui să stea pe sub chiloţi şi nu aruncate în urechile trecătorilor. Involuații îşi marchează teritoriul așa cum cred ei de cuviinţă...

În speranţa normalizării situaţiei, m-am adresat reprezentanţilor “administraţiei”, cu rugămintea de a se gândi la o soluţie prin care ştrandul să poată fi frecventat şi de familişti, în sensul de a impune clienţilor un cod de comportament civilizat, un regulament, ceva, prin care să se impună folosirea unui limbaj civilizat şi să se interzică consumul de seminţe în incinta ştrandului sau măcar pe marginea piscinelor, cu obligaţia pentru eventualii împătimiţi ai irezistibilelor seminţe de dovleac sau floarea soarelui de a-şi depozita cojile într-o pungă şi de a nu le mai arunca pe unde le vine, aşa … aiurea, prin apă sau pe pajişte …

Mi-au răspuns textual că “prind fluturi”(!...) că nu ştiu cum e să te pui cu băieţii de cartier care nu stau mult pe gânduri când e vorba de a reacţiona cu violenţă şi că dacă se iau măsuri împotriva lor, atunci riscă rămână şi fără acei puţini clienţi pe care îi mai au!

 Le-am replicat că tocmai de aceea au clienţi puţini, pentru că oamenii civilizaţi, și care sunt cu mul mai mulți, nu acceptă să-şi petreacă timpul liber într-un ambient infect populat de indivizi lipsiţi de cele mai elementare norme de conduită civică care prin comportament şi limbaj fac vid în jurul lor. Am încercat să le explic faptul că e de datoria administraţiei să se asigure că TOŢI clienţii se simt bine, dar …

Mi-au răspuns că ei nu dau vrabia din mână pe cioara din par (adică noi, vezi Doamne, eram “ciori” pe lângă “vrăbiuţele din cartier” ) şi că nu e de competenţa lor să facă educaţie clienţilor. 

Asta a fost picătura care a umplut paharul. Dezamăgiţi cumplit şi revoltaţi pe lipsa de reacţie a  administraţiei ştrandului faţă de toate cele mai sus descrise, ne-am luat adio de la o după amiază plăcută şi ne-am dus încotro am văzut cu ochii...

Într-adevăr, educație nu, dar o selecție a clientelei (eventual prin preț) si stabilirea printr-un regulament al unor norme de comportament civilizat este obligatorie pentru un spațiu destinat relaxării și bine-stării publice ...

Mi-am dat seama că  prin atitudinea adoptată, administrația ștrandului își merită pe deplin clientela…

Ştrand pentru oameni "de doi lei"...

Rămâne între noi ...

P.S. 
        Povestioara este din august 2012. Dacă vreunul dintre cititorii blogului a fost ceva mai recent la acest ștrand și dacă a constatat că lucrurile s-au schimbat să ne dea de știre, printr-un comentariu la această povestire.
 Aș fi fericit să aflu că s-a schimbat ceva în bine (eventual prin schimbarea ”administrației” cu una ceva mai responsabilă și mai competentă) și că ștrandul a redevenit frecventabil pentru toți locuitorii Bacăului și nu doar de către șmecherașii de cartier ...