marți, 7 august 2012

La ștrand la Letea


    Ieri am fost la Ştrandul Letea" din Bacău. Pe vremea lui "odiosu" era unicul ştrand din zona Moldovei cu apă caldă, provenită de la FOSTUL Combinat de Celuloză şi Hârtie - Letea, pe atunci mândria chimiei româneşti - între primele trei combinate de profil din Europa, producătoare de hârtie de ziar şi de bancnote (pentru bani). Era cel mai elegant şi mai bine cotat ştrand din această zonă a țarii.

Primul lucru care m-a şocat efectiv la apropierea de acest obiectiv economic, a fost dispariţia halelor combinatului şi bălăriile ce domnesc în jurul clădirilor de foste birouri. Dar mi-am revenit repede. Știind pe mâna cui a intrat combinatul, ”evoluția” acestuia mi s-a părut absolut normală, fiind identică cu aceea a echipei de fotbal preluate de același afacerist mare amator de jocuri de noroc.

Apoi m-a şocat preţul de intrare la ştrand : doi lei.
 - Cum!... Atât?
 - Da! Doi lei...
 - Uau... Incredibil... Fain de tot!
    După ce am intrat mi-am dat insă seama că în ciuda ambientului promițător, nici nu făcea mai mult...

    Fecior-miu, care probabil că în altă viață a fost rață, mare iubitor de bălăceală, s-a repezit la bazin, dar când s-a apropiat a rămas blocat: apa din bazinul mare era acoperită cu o peliculă aproape continuă de coji de seminţe... când dracu' au avut ăştia timp să roadă o asemenea cantitate de seminţe nu ştiu, că de la poartă ni s-a spus că apa din bazine era proaspăt schimbată... Şmecheroşii de cartier şedeau pe marginea bazinului, cu picioarele în apă, cu punga de seminţe în braţe şi cu ţigara în colţul gurii, fumegau şi mâncau semințe scuipând cojile în apă.

Șoarecul meu a încercat să dea cu palma cojile deoparte, dar și-a retras iute mîna din apă: era rece ca gheața, deci într-adevăr proaspăt schimbată...

Înaintând pe pajiștea ștrandului, m-a şocat faptul că o parte (mică - sper) dintre tinerii de azi nu mai ştiu să meargă normal. Probabil că au suferit ceva accidente genetice: seamănă din ce în ce mai puţin a oameni şi pare că au început să coboare pe scara genetică înapoi către maimuţe (ei ar vrea probabil să se simtă gorile, dar mai au de exersat - că încă nu le iese...) care mai de care mai crăcănaţi, cu gâtul ca și inexistent - între umeri, cu pieptul bombat, cu mâinile arcuite de parcă ar fi opăriţi la subţiori şi care mai de care neapărat răguşiţi cu voci din fundul butoiului, îngroşate ca scoase din călcâi - la impresionare şi cu expresia feţei neapărat încruntată. Şi demoazelele cad pe spate de dragul lor... Chestie de gust... Gorile vor, gorile or să aibă!... Si n-am văzut în viața mea vreo gorilă să ofere flori cuiva. În cel mai fericit caz... le mănâncă!

Am vrut să aşezăm pătura pe iarbă dar ne-a fost absolut imposibil să găsim un loc (abundent dealtfel) fără coji de seminţe sau chiştoace (abundente dealtfel...). Şi când ne pregăteam să facem o vitejie şi să curăţăm noi locul (omul ar trebui să-l sfinţească, nu?), ne-au ajuns la urechi frazele glumeţ-urlate în jargon al şmenarilor de cartier, păsăroi de noapte abia treziţi din somn pe la trei jumate după amiază, limbaj în care din două în trei cuvinte erau pomenite fel de fel de părţi anatomice care în mod normal ar trebui să stea pe sub chiloţi şi nu aruncate în urechile trecătorilor. Involuații îşi marchează teritoriul așa cum cred ei de cuviinţă...

Asta a fost picătura care a umplut paharul. Dezamăgiţi cumplit şi revoltaţi pe lipsa de reacţie a  administraţiei ştrandului faţă de toate cele mai sus descrise, ne-am luat adio de la o după amiază plăcută şi ne-am dus încotro am văzut cu ochii...

Ştrand pentru oameni "de doi lei"...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu