Motto:
“De gustibus non disputandum est"
Gusturile nu se discută, e adevărat (fiecare cu ...
ale lui), dar cu siguranţă ele se poate educa. Unul dintre acestea este gustul
pentru muzică.
Este deprimant şi de prost gust să ajungi la un
eveniment la care ai fost invitat şi să constaţi că urechile îţi sunt invadate
de un gen de muzică pe care îl deteşti, sau pe care îl consideri cel puţin
nepotrivit cu evenimentul şi cu invitaţii. E adevărat, e greu să mulţumeşti două
persoane, dară-mi-te o adunare întreagă şi cu cât participanţii
sunt mai mulţi, cu atât creşte dilema organizatorilor, întrucât, vrem nu vrem,
muzica pluteşte în aer în mod egal pentru toţi.
Auzim permanent fel de fel de discuţii legate de
gusturile muzicale, extrem de controversate şi de multe ori aprinse, mai ales
atunci când se întâmplă ca cineva să ţină cu tot dinadinsul să-şi facă
cunoscute gusturile în public şi încearcă să şi le impună - ca pe un panaceu
universal - oriunde şi cu orice ocazie fără a le păsa câtuşi de puţin
de preferinţele celor din jurul său.
Dar v-aţi pus vreodată întrebarea de ce avem o
asemenea diversitate de gusturi muzicale? Oare ştim noi ce vrem? Ştim noi precis ce ne
place? Şi mai ales, ştim “de ce” ne place? Ştim noi să recunoaştem şi să facem
diferenţa între noianul de genuri şi stiluri muzicale? Ştim noi să ascultăm
muzica? Ştim să o conceptualizăm? Muzica, o ascultam sau doar o auzim? O simţim? Rezonează ea în
interiorul nostru, sau ne rezumăm doar la a o auzi în mod neutru, pe fundal...
Pentru a ne putea răspunde la toate aceste întrebări,
avem nevoie să cunoaştem măcar cât de cât materia în cauză: muzica!
Şi aici s-ar putea ca vreunul să-mi reproşeze:
-
Hai mă, ne laşi? Ce, te dai şi muzicolog acuma? Adică
ce vrei să spui, că-s incult(ă) şi că nu ştiu ce-i aia muzica. Îmi spui tu mie ce
anume trebuie să-mi placă şi ce nu? Îmi place ce-mi place, pentru că-mi place,
auzi? C-aşa-mi place mie, clar?
-
Clar, dragă, stai liniştit, că nu-ţi spune nimeni ce
trebuie să-ţi placă. Şi nici n-am dreptul să-ţi contest gusturile, după cum
n-ar avea nici o greutate nici aprobarea mea pentru acestea. Îţi place ce-ţi
place pentru că de-a lungul vieţii tale ai fost şi eşti influenţat în alegerile
tale de ambientul în care te-ai dezvoltat şi trăieşti ca om. O să te rog doar să-mi
dai voie să te informez că muzica, la rândul ei, te influenţează, în bine sau în
rău, în funcţie de ce şi cum asculţi dar şi de cum te raportezi la ceea ce
asculţi. Îţi spun doar că ceea ce asculţi contribuie la definirea ta ca om. Vei
vorbi şi te vei comporta în funcţie de muzica pe care o asculţi. Cu alte cuvinte: „Eşti ceea ce asculţi” !
Dacă te interesează subiectul, îţi spun că n-ar fi rău, ca pe lângă urechi să-ţi deschizi şi
mintea un pic atunci când asculţi muzica, măcar atât cât îţi
trebuie ca să înţelegi dacă ţi se potriveşte sau nu. Asta ţine
de un minim de educaţie muzicală.
Şi dacă în continuare te mai interesează, am putea începe
cu un pic de informare muzicală:
Să vedem mai întâi, ce este muzica?
Conform http://dexonline.ro/definitie/muzica este "arta de a exprima sentimente si idei cu ajutorul sunetelor combinate intr-o maniera specifica, precum si o stiinta a sunetelor considerate sub raportul melodiei, al ritmului si al armoniei".
Scurt şi cuprinzător! "Muzica este deci o artă care trebuie să-ţi transmită ceva ... o stare, un sentiment, o idee".
În acelaşi timp, conform celor de la Wikipedia,
o sursă enciclopedică de nivel mondial, extraordinar de bine documentată,
termenul de muzică, derivă din limba greacă( mousikē) şi nu reprezintă altceva decât arta combinării notelor într-o anumită succesiune și simultan într-o anumită formă, plăcută estetic, organizarea ritmică a acestor note și integrarea lor într-o lucrare completă.
Mai departe, pentru a afla unul dintre posibilele răspunsuri
la dilemele noastre de mai sus şi pentru a ne da seama de vastitatea, de
multitudinea de sensuri, de înţelesuri, de genuri şi de forme ale
termenului de “muzică”, o să apelăm tot la profesionalismul celor de la
Wikipedia, invitându-vă să accesaţi link-ul:
Lucrarea encicopedică este una de tip
informativ şi evită de a intra aprofundări de tip tehnic, ceea convine
perfect scopului nostru din acest articol şi anume acela de a ne astâmpăra cât
de cât setea de informare şi de cunoaştere.
Vă sugerez să plimbaţi muose-ul peste text şi să daţi click pe cuvintele colorate pentru a avea posibilitatea să vi se deschidă noi ferestre, cu explicaţii suplimentare pentru termenele respective.
Vă sugerez să plimbaţi muose-ul peste text şi să daţi click pe cuvintele colorate pentru a avea posibilitatea să vi se deschidă noi ferestre, cu explicaţii suplimentare pentru termenele respective.
Va mai reţin atenţia doar atât cât să vă prezint una
dintre definiţiile date aici, unui anumit gen de muzică:
·
Manea = produs
muzical comercial de proastă calitate, realizat în mare parte
de cetăţeni
de etnie rromă. O parte din piese sunt realizate prin plagierea parţială
sau totală a unor compoziţii de origine turcească, grecească şi chiar românească.
Versurile sunt alcătuite din expresii argotice, dintr-un vocabular
"bogat" în greşeli gramaticale, care promovează stilul de viaţă
antisocial, incult şi vicios.
·
Consumatorii acestui produs sunt în mare
parte persoane cu o educaţie şi o cultură săracă.
Mai multe despre acest fenomen care ne flagelează
contemporaneitatea, veţi găsi tot pe Wikipedia, (sursă absolut neutră, ce nu poate fi
acuzată sub nici o formă că ar avea ceva, cu cineva anume) accesând
link-ul: http://ro.wikipedia.org/wiki/Manele.
Vă doresc spor la informare şi
iluminare!
ma asteptam sa gasesc si un videoclip preferat
RăspundețiȘtergereDaca voi gasi colaboratori voluntari am in proiect un fel de jurnal on line pentru romanii de pretutindeni (vezi grupul facebook "Traditii, cultura si identitate romaneasca in Umbria si nu numai).
ȘtergereAm avut o astfel de tentativa anul trecut, dar l-am abandonat din cauza serviciului. Erau prevazute rubrici muzicale cu cate o melodie a zilei pentru fiecare gen principal de muzica, o poezie, un portret de roman celebru, tabloul zilei, geografia zilei, bancul zilei, povestea serii, precum si o editie de Week-end, cu o rubrica a unui psiholog, o rubrica de istorie, un film si o piesa de teatru.
Ce proiect excelent, abia astept sa-l realizezi. Eu vin cu ideea sa utilizezi platforma Wordpress. Nu am cont de facebook ca sa vizitez grupul mentionat.
RăspundețiȘtergereAre facilitati suplimentare fata de blogspot?
RăspundețiȘtergereCum va contactez? Dupa cum vedeti aici imi apareti ca simplu anonim?
Are si avantaje si dezavantaje. Puteti crea un cont de proba de la
RăspundețiȘtergerehttps://ro.wordpress.com/
La finanul paginii, in stanga, gasiti butonul - Create your own website
Dupa care completati
- adr de email
- nume user
- parola (creati o parola noua pt WP, deci nu este parola de la mail)
- numele blogului
si mai departe incercati singur si va astept cu intrebari daca vor fi :)
Ana