33 Responses to “Tăria de a fi naţionalişti”

de Remus Constantin Raclău

Puteti citi articolul care a provocat aceste comentarii accesand linkurile siteurilor pe care a mai fost publicat :

http://foaienationala.ro/tria-de-fi-naionaliti.html

Comentarii preluate de pe blog-ul:

http://lupuldacicblogg.wordpress.com/2014/03/01/taria-de-a-fi-nationalisti/

Decebal says:

04/03/2014 la 22:56

De când a apărut acest articol am stat în cumpănă dacă să răspund sau nu. Dacă să mă simt lezat de ideile înşirate aici. Până la urmă, după comentariile de mai sus, m-am hotărât să scriu, aşa cum vedeţi.
Eu sunt un român care s-a purtat total iresponsabil. Eu am rămas în ţară după “revoluţie” şi mi-am convins şi prietenii să rămână. Nici unul din noi nu am fost interesaţi de chiloţi, de prezenţa sau absenţa lor şi nu ne-am pus nimic în fund. Noi, cei care am rămas aici şi trăim aici nu putem înţelege de ce nişte fitecine care au tulit-o în prima clipă se mai uită înapoi la tară şi la cei rămasi aici. Şi culmea! noi suntem un popor de manelişti! Ei, care au plecat NU!

 Oare în cabinele de tir din europa se ascultă Verdi, Strauss sau Chopin, în funcţie de locurile prin care e itinerariul? (vezi https://www.youtube.com/watch?v=1dgz-yE44aY). Câtă scârbă musteşte din articolul ăsta! Şi când scârba asta se întoarce împotriva lor, care este reacţia lor? Că noi suntem nişte tâmpiţi, că nu ne-am adaptat şi că merităm să ne sinucidem!
Noi, cei rămaşi aici nu ne-am dorit vreodată să devenim naţionalişti, aşa cum se induce în articol.
Dacă citeşti cu atenţie vezi că la noi e rău să fii naţionalist, iar la alţii, “în ţările civilizate invidia este depăşită cu inteligenţă de interesul comun şi de cel naţional”. Asta este una din scăpările care mi-a atras atenţia şi m-am întrebat “De ce ? Cui foloseşte să apară astfel de idei ?”
Pe la mine prin sat e o vorbă prin bătrâni: “Gospodaru’ adevărat mulge vaca la el în grajd”.
În rest, numai de bine… 

Decebal

Remus Constantin Raclău says:

05/03/2014 la 18:14

Stimaţi domni (că doamnele au fost doamne!) 

     Eu zic să ne ţinem firea şi să nu ne aruncăm unul altuia cuvinte. Haideţi să numărăm cu toţii (cel puţin), până la zece, să ne calmăm şi să discutăm civilizat. Acest îndemn e valabil desigur doar în cazul în care discuţia are loc între persoane civilizate, bine intenţionate şi care vor să ajungă la un rezultat care să-i mulţumească şi care să le aducă satisfacţie (sufletească). Dacă cineva va încerca să discute civilizat, logic şi argumentat cu un provocator de meserie, nu are nici un rost să-şi mai piardă timpul, întrucât o astfel de persoană urmăreşte doar să semene discordie. Nici nu-i prea greu de individualizat un astfel de personaj: de regulă “ se lucrează” sub pseudonim, se aruncă cu nonşalanţă, invective, injurii şi cuvinte mizerabile (cui îi pasă, când închide ecranul şi iese pe stradă e om “respectabil” în ochii tuturor)… Să sperăm că în cazul de faţă uzul pseudonimelor se face doar spre obţinerea unui confort psihic personal. 

     Odată făcute aceste precizări, dacă veţi considera util şi oportun să continuăm discuţia cu oferirea unor clarificări şi explicaţii, e ok! Vă stau la dispoziţie. În caz contrar, vă salut cu omenie şi să sperăm că ne vom simţi bine, fiecare pe strada lui!
Pentru cine a decis că merită să continuăm o astfel de discuţie, în astfel de condiţii, mergem mai departe! 

Si acum pentru domnul "Decebal":

     În mod normal aş începe cu “dragă prietene”, dar n-aş vrea să vă simţiţi condiţionat pozitiv sau dimpotrivă ofensat de o astfel de exprimare, aşa că o să mă adresez simplu, ca între doi bărbaţi care n-au nimic de împărţit:

Domnule Decebal, 

(o să vă iau pseudonimul în mod firesc, ca fiind un nume ce vă caracterizează).

Aţi spus: 

“De când a apărut acest articol am stat în cumpănă dacă să răspund sau nu. Dacă să mă simt lezat de ideile înşirate aici. Până la urmă, după comentariile de mai sus, m-am hotărât să scriu …” 

E bine! E bine că v-am dat de gândit şi că nu v-am provocat o reactive alergică imediată. Asta înseamnă că articolul are efectul pe care l-am scontat: invitarea la reflecţie. Deci nu-I atât de grav pe cât pare la prima vedere. 

Partea frumoasă e că am drept prieten un tânăr deosebit de inteligent şi de inimos, profesor de istorie, care a venit la Perugia – oraşul în care locuiesc în Italia – pentru a-şi desăvârşi studiile la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative, una dintre cel mai bine cotate din Europa. În mod normal nu şi-ar fi permis să-şi plătească singur studiile, aşa că mi-a dat de înţeles că a fost trimis şi finanţat de un partid tânăr din România, care vrea să aibă cadre bine pregătite, de nivel European, partid care practică un naţionalism moderat, sănătos şi inteligent. Înainte de a publica articolul, i l-am arătat, l-a citit şi a avut o singură obiecţie, prin care m-a făcut să înţeleg că o scurtă frază de acolo ar putea fi interpretată ca fiind un atac la un anumit personaj istoric.  

Am procedat la corectura sugerată, adăugând câteva cuvinte care au limpezit definitiv exprimarea şi au clarificat ideea în mod concluziv. L-am întrebat care este părerea lui sinceră, ca naţionalist, despre acest articol şi dacă este cazul să-l public sau nu. Mi-a răspuns franc şi direct ca sunt câteva idei cu care nu poate fi în totalitate de acord, fără să mi le precizeze, dar că pe fond articolul prezintă unele idei şi concepte care trebuiesc spuse neapărat, şi că este dreptul fiecăruia de a-şi exprima liber şi neîngrădit gândurile şi ideile. L-am întrebat dacă nu va stârni reacţii negative printer prietenii dumnealui. Mi-a răspuns zâmbind că are prieteni suficient de inteligenţi ca să poată face diferenţa între un articol ofensator/denigrator şi unul care încearcă să dezvăluie unele realităţi şi să evidenţieze anumite eventuale pericole derivate din anumite derapaje şi excese.  

Mai mult decât atât, mi-a preluat articolul atât pe blogul său personal, cât şi pe unul dintre site-urile partidului său şi am constatat cu satisfacţie că nu am avut parte de interpretări belicoase. Asta înseamnă că a avut dreptate când mi-a spus că are prieteni inteligenţi şi că un naţionalist moderat, curat, bine intenţionat şi realist, nu are cum şi nici de ce, să se simtă în nici un fel atacat sau ofensat în acest articol.  

E clar că un articol nu poate să-i mulţumească integral pe toţi. Dintr-o mie de motive. E clar că lumina zilei ca articolul este ofensiv doar şi exclusiv la adresa patriotismului de paradă, practicat ostentativ de unii politicieni, a falsului patriotism şi a falşilor patrioţi (de conjunctură), la excesele extremiste ale inconştienţilor care au doar impresia că sunt patrioţi, fiind în fapt nişte persoane instabile emoţional, unii chiar cu anumite tulburări de natură medicală, şi care cred că patriotismul înseamnă o bâtă într-o mână şi o mitralieră în cealaltă şi că trebuie folosite asupra tuturor celor care nu le împărtăşesc pe deplin inepţiile… (una dintre acestea, spre exemplu, ar fi aceea că pământul întreg ar trebui să aibă un singur neam – cel românesc – şi o singură ţară – România – întinsă peste toţi şi peste toate!)  

Din exprimarea dumneavoastră, destul de echilibrată, corectă gramatical, chiar academică – aş îndrăzni să spun şi să constat că nu faceţi parte din niciuna dintre categoriile enumerate mai sus şi că nu aveţi deci a vă teme că aţi fi fost cumva luat peste picior în acest articol. 

Aţi spus:

“Eu sunt un român care s-a purtat total iresponsabil”

     Domnule Decebal, daţi-mi voie să nu las să vă autoflagelaţi! Iresponsabilitatea e una şi inconştienţa e alta.

     Iresponsabilitatea presupune intenţie, presupune recunoaşterea şi conştientizarea faptului că acţiunea întreprinsă are un efect nociv şi cu toate acestea se merge înainte – în mod iresponsabil – fără să se ţină cont de consecinţe.

     Ceea ce ni se întâmplă nouă, ca neam e altceva! Atunci când ţi se ascunde adevărul şi când ţi se induce în subconştient un anumit comportament, deloc convenabil ţie, dar perfect profitabil pentru cei care se afla la butoane, se cheamă “fenomen de manipulare în masă”.

     Un manipulat, atâta vreme cât nu ştie că este manipulat, nu poate fi făcut responsabil sau iresponsabil de consecinţele faptelor sale. De câteva decenii suntem supuşi unei manipulări fine şi inteligente (nu are rost să nu recunoaştem nişte merite ale unor profesionişti în materie, doar pentru că stau de partea cealaltă a baricadei – şi nu vorbesc despre moralitate aici, ci despre profesionalism), în urma căreia, ne comportăm cu toţii în mod inconştient (şi nu iresponsabil).

     Vina noastră este aceea că ne mulţumim să constatăm efectele imediate şi că ne revoltăm asupra lor, fără să ne punem problema cauzalităţii acestor efecte. Ne mulţumim să constatăm că frunzele ne umbresc curtea şi ne revoltăm pe frunze; eventual punem mâna pe o prăjină şi scuturam vreo câteva, fără să realizăm că la primăvară vor apărea din nou şi fără să luăm legătura cu vecinul nostru să vedem dacă nu cumva e dispus să ajungem la o rezolvare definitivă a problemei. E vina noastră că nu gândim pe termen lung, şi-atunci merităm “să stăm la umbră”…

Aţi spus:

“Eu am rămas în ţară după “revoluţie” şi mi-am convins şi prietenii să rămână.” 

Bun, şi? E un merit asta sau o vină, cumva? Ia mai reflectaţi puţin! Faceţi din simpla întâmplare a rămânerii acasă un merit, o virtute, punându-vă pe un piedestal imaginar ca un erou al muncii capitaliste… Faptul că aţi rămas “acasă”, vă dă cumva dreptul de a judeca? De a-i trata pe alţii – care au avut cu siguranţă anumite motivaţii, alte situaţii şi alte condiţii, diferite de cele ale dumneavoastră – cu superioritate? 

Sunteţi dumneavoastră mai român decât mine? Cine v-a “indus” idea asta năzdravană? Vă spun eu, (vedeţi că pot să mă dau şi eu “mari diştept”): aţi rămas acasă pentru că nu v-a ajuns cuţitul la os; aţi rămas pentru că poate n-aţi avut curaj să plecaţi (aici fac o acuzaţie nefondată şi nedreaptă), nu v-aţi simţit capabil să luaţi în piept străinătatea şi sa o luaţi de la zero în altă parte, într-un mediu profund ostil, profund profitor, fără relaţii, fără prieteni şi fără cunoştinţe; să o luaţi de la capăt cu escaladarea ierarhiei într-o firmă, sau instituţie, şi aşa mai departe…

Şi-apoi dacă aţi rămas, înseamnă cumva că ar trebui să vă fac responsabil, pe dumneavoastră şi pe toţi prietenii dumneavoastră pe care “i-aţi convins să rămână” de toate relele care s-au întâmplat acasă după plecarea noastră? Ar fi justă sau motivată o astfel de atitudine din partea mea? Ar fi just cumva, să vă acuz de “înţelegere cu inamicul”, pentru toţi cei care au profitat de dumneavoastră (şi de prietenii dumneavoastră pe care i-aţi convins să rămână) şi s-au îmbogăţit peste noapte sub ochii domniilor voastre? 

Ce-aţi făcut mai mult decât noi pentru ţară, dacă aţi ales să nu plecaţi? Ce ce rezultate? Noi măcar n-am fost acasă când s-au întâmplat toate astea! 

(Vedeţi? Acum m-am exprimat ca un tătic care a fost plecat la lucru afară din casă şi care atunci când s-a întors a găsit casa cu fundul în sus!)

Bineînţeles că ar fi o exagerare şi o nedreptate din partea mea. Am vrut doar să vă arăt ca un baston are două capete, şi că se poate lovi cu el în ambele direcţii, în funcţie de circumstanţe…

Aţi spus:

“Nici unul din noi nu am fost interesaţi de chiloţi, de prezenţa sau absenţa lor şi nu ne-am pus nimic în fund.”

Păcat! Poate că dacă v-aţi fi interesat, n-aţi fi fost adus în situaţia de a nu mai avea ce să vă puneţi în fund… (dumneavoastră aţi afirmat asta!). Poate că fabricile de pe la noi s-ar fi dovedit atât de rentabile încât ar fi meritat să rămână pe temeliile lor şi nu să fie demolate spre a face loc la mall-uri şi supermarket-uri (vezi cazul Confecţiei din Bacău şi a Fabricii de Încălţăminte Partizanul, tot din Bacău, oraşul meu de baştină. Vedeţi? Fiecare pasăre pe limba ei piere! E vina mea cumva? Aş putea să vă reproşez şi eu: când am plecat era pe temelii şi se lucra acolo; 2500 de femei aveau de lucru şi se duceau cu bani acasă!… Dar nu o fac, pentru că n-ar fi just şi nici corect din partea mea să vă acuz de ceva ce nu vă stătea în putere să schimbaţi…
Bineînţeles că şi dumneavoastră mi-aţi putea reproşa că dacă am fi fost în doi, poate c-am fi avut mai multă forţă şi poate c-am fi putut opri buldozerele. Mă cam îndoiesc, dar nu complet!… Dumnezeu ştie!

Aţi spus:

“Noi, cei care am rămas aici şi trăim aici nu putem înţelege de ce nişte fitecine care au tulit-o în prima clipă se mai uită înapoi la tară şi la cei rămaşi aici.“ 

Acum vorbesc pentru mine: “fitecinele” ăsta de care ziceţi, a plecat din ţară după zece ani de “libertate”, de “economie (pe care o credea) de piaţă” şi de “democraţie” (originală); “fitecinele” ăsta de care ziceţi, a pus pe picioare împreună cu fratele său – inginer mecanic – o firmă care a dat de lucru timp de zece ani la între 4 şi 16 angajaţi – patronii incluşi. Şi după zece ani a fost strâns cu uşa să închidă şi să-şi ia lumea în cap. Aşa că să nu-mi ziceţi mie nici c-am tulit-o din prima clipă şi nici că-s un “fitecine” demn deci de dispreţ! Cui folosesc asemenea exprimări, că tot vă întrebaţi ceva similar în finalul intervenţiei dumneavoastră. 

Şi, da!… Mă uit înapoi! Mă uit căci locul în care te-ai născut şi acela în care ai crescut şi ai trăit până la treizeci şi patru de ani nu ţi-l şterge nimeni din suflet. Mă uit căci pentru mine România e “acasă”. Oricâţi ani aş avea de occident, şi oricât de bine m-aş simţi aici, pentru că, da, aici mă simt bine şi asta pentru că am luat-o de la zero, am muncit fără pile, cunoştinţe şi relaţii şi am ajuns să fiu apreciat corect pentru ceea ce fac şi pentru felul în care mă port şi nu pentru eticheta din frunte. România e în suflet şi nu are nimeni dreptul moral sau juridic să-mi ordone să nu-mi pese… Şi dacă m-aţi sta faţă în faţă atunci când scriu aceste rânduri, v-aţi convinge că nu glumesc! 

“Acasă”, la Bacău îmi sunt prietenii de şcoală şi de muncă, “acasă” la Icusestii neamţului îmi sunt PĂRINŢII şi prietenii din copilărie, la Cursestii vasluiului îmi sunt neamurile de pe tata şi-s MORMINTELE bunicilor mei, ca şi la Icuşeşti, fără de care azi n-aş fi fost!… Aşa că despre ce vorbeşti dumneata, domnule Decebal? Cine-ţi dă dumitale dreptul să mă categoriseşti cu dispreţ? Cu ce motiv şi mai ales cu ce scop? 

Mă uit în urma că-mi pasă de ai mei, care mi-au dat viaţă, de locurile care mi-au oferit cea mai frumoasă copilărie pe care şi-o poate dori cineva (da, da, chiar pe vremea lui Ceauşescu, să se ştie!!!), de locurile în care am crescut, am învăţat şi m-am format ca OM DE OMENIE, de locul în care mi-am format o familie şi în care mi s-au născut COPIII, care sunt TOT ROMANI. Poate mai români decât dumneata, şi ca alţii ca dumitale care poate că v-aţi săturat de România şi nu sunteţi obligat de nobleţea neamului din care v-aţi ridicat să-i luaţi apărarea ori de câte ori se trezeşte vreun naţionalist italian să spună baliverne !… 

…
Pauză de dez-infierbantare, c-am dat în clocot!…
… 

OK! Am revenit. Îmi cer scuze pentru deviere şi pentru tonul inadecvat unei discuţii între persoane care se respectă, ton cu care îmi dau seama că poate v-am asaltat! Scuze şi pentru că n-am şters pasajul, dar nu pot: e ceea ce-am simţit în acele clipe şi e ceea ce simt mereu şi eu nu mă dezic de mine însumi. Scuze doar pentru acuzele nefondate prin care v-am nedreptăţit!

Revenim! 

Ati spus : 

“Şi culmea! noi suntem un popor de manelişti! Ei, care au plecat NU! Oare în cabinele de tir din europa se ascultă Verdi, Strauss sau Chopin, în funcţie de locurile prin care e itinerariul? (vezi https://www.youtube.com/watch?v=1dgz-yE44aY). “ 

      Poate-ati crezut că m-aţi dat gata, dar aţi greşit persoana: eu chiar merg la concerte şi chiar înţeleg ce-ascult. Şi nu sunt singurul camionagiu care face asta, să ştiţi!

     Şi să ştiţi că eu chiar ascult “Verdi, Strauss sau Chopin”, ba chiar şi pe Carl Orff, Beethoven şi Vivaldi şi mai ales pe Mozart, şi ca să mai auziţi nişte nume vi-i mai enumăr şi pe Rossini, Donizetti şi Puccini, pe Ravel, Bizet şi Gounod, pe Bellini şi Massenet şi să ştiţi că în cabina de TIR, atunci când străbaţi trecătoarea Vergheretto, foarte asemănătoare cu cele din Carpaţi, altfel se simt rapsodiile lui Enescu (băcăuan de-al meu, de la Tescani) sau “Balada” lui Porumbescu (moldovean ca şi mine), altfel te pătrunde muzica maeştrilor Gheorghe Zamfir sau Tudor Gheorghe, altfel îţi răsună “Ciuleandra” Mariei Tănase ori horele Sofiei Vicoveanca…

     M-am referit la manele ca fiind nu doar un gen de muzică ci mai ales un stil de viaţă: asculţi manele şi pui în practică ce-auzi pe-acolo! Şi nu m-am referit la cineva anume (suntem vreo 19-20-23-27-30 de milioane de români în lumea largă şi când scriu nu pot să mă refer la fiecare în parte)!

     Cât despre postarea de pe facebook, ce să vă spun: e o bravadă prostească! Nu toţi şoferii dansăm pe scaune sau lăsăm volanul la 90 pe oră şi plecăm cu vaca la păscut… Nu-l aprob dar îl înţeleg, (dacă promite să nu mai facă! E plină Europa de crucile românilor care-au mai făcut tâmpenii din astea. Asta nu înseamnă câtuşi de puţin că toţi cei care au ghinionul să fie loviţi de nenorocirea unui accident mortal, l-au avut întrucât s-au comportat aşa)!

     Îl înţeleg în sensul că uneori, după ani şi ani în şir de şoferie, de asfalt gri şi dungi albe, după încă o zi întreagă de stat ţeapăn la volan, chiar îţi vine să laşi totul şi să … te duci în lumea ta!… (preferabil tot pe asta!). Numai că mai întâi tragi frumos pe dreapta, asiguri camionul şi… te duci să te răcoreşti!…Nu judecaţi dacă nu ştiţi, şi n-aveţi cum să ştiţi dacă “n-aţi trecut pe-acolo”!

     Oricum, cred că v-a luat ceva timp s-o căutaţi, ca să demonstraţi lumii întregi din ce categorie face parte cel care-a scris articolul cu pricina. Timp irosit inutil ! Nu cred că vă consideraţi atât de slabi de minte cititorii încât să vă aşteptaţi să “pună botul” la o sugestie (subliminală) atât de grosolană! (scuzaţi-mi termenul!)

Aţi spus:

“Câtă scârbă musteşte din articolul ăsta! Şi când scârba asta se întoarce împotriva lor, care este reacţia lor? Că noi suntem nişte tâmpiţi, că nu ne-am adaptat şi că merităm să ne sinucidem!” 

Articolul nu “musteşte” deloc de “scârbă”, dimpotrivă. Asta doar dacă nu ţine cineva cu tot dinadinsul să-l citească cu scârbă. Problema cu prietenii mei rămaşi acasă, e că s-au obişnuit atât de mult cu intoxicările din mass-media şi din spaţial virtual, încât nici nu le mai percep nocivitatea. De multe ori, ca să vezi un desen trasat pe pământ, trebuie să te ridici în aer şi ca să-ţi dai seama de unele hachiţe cu care te-ai obişnuit, trebuie să ieşi din mediul în care ţi le-ai format. 

Acuma, ce să zic? Dacă “articolul ăsta musteşte de scârbă”, modul dumneavoastră de a-l interpreta musteşte de ură! De ură, de bănuiala de ură şi de bănuiala de scârbă! Ura şi scârba sunt doar în mintea dumneavoastră. (Şi-mi cer scuze din nou că vă atrag atenţia asupra acestui fapt într-un mod atât de abrupt!). Dar altfel cum mi-aş putea explica faptul că “vedeţi” doar părţile interpretabil negative din articol, numai pe cele care dezvăluie anumite stări de fapt, pe care probabil că nu sunteţi antrenat sau învăţat să le vedeţi (şi asta nu-i neapărat un păcat; nu avem cu toţii aceleaşi abilităţi sau capacitate). 

Mass media din România “musteşte” de mesaje subliminale care îndeamnă la iritare, la ceartă, la scandal, la neînţelegeri şi face în mod subtil apel la trezirea instinctelor primare, la astâmpărarea imediată a necesitaţilor imediate, fără a sta prea mult pe gânduri. Aţi observat ce ritm nebunesc au buletinele de ştiri de pe la noi? Aţi remarcat că reporterii de-abia îşi mai pot trage răsuflarea? Nouă nu ni se comunica ştirile; suntem împroşcaţi cu ele! Am antenă satelitară românească în Italia şi văd tot ceea ce vedeţi şi dumneavoastră (în week-end). 

Dumneavoastră nu aveţi posibilitatea de a compara. Suntem “cei mai cei” c-o zicem noi! Şi vă cer scuze dar asta nu e lipsa de patriotism. Se cheamă luciditate! Şi dacă vă simţiţi bine să fiţi “cel mai cel” dar în acelaşi timp – întunecat de agresiv şi de veşnic nemulţumit, e treaba dumneavoastră. Eu am posibilitatea să compar şi am posibilitatea să devin mai bun, în raport cu mine însumi şi cu idealul, corectându-mi greşelile descoperite prin comparaţie. 

Parcă vă şi aud sărind ca ars: “Aha! Adică vrei să zici că italienii sunt mai… decât noi. Trădător! Criminal! Antiromân, ce eşti! Etc… (că nu ştiu ce vă mai poate trece prin cap să-mi ziceţi). 

Eu susţin doar atât: ca să fii bun nu e suficient să crezi tu că eşti bun; trebuie să-I laşi pe ceilalţi să vadă şi şa constate asta. Şi ca să fii bun, trebuie să elimini tot ce-i rău în tine. Şi ca să elimini tot ce-i rău în tine, trebuie să conştientizezi tot ce-i rău în tine. Ca să conştientizezi tot ce-i rău în tine, trebuie să fii lucid şi/sau să accepţi să ţi se arate/spună care este acel rău şi ce nu e în regulă la tine. Dar pentru asta îţi trebuie răbdarea de a asculta, înţelepciunea de a înţelege şi tăria de a te schimba!… 

Aţi spus:

“Noi, cei rămaşi aici nu ne-am dorit vreodată să devenim naţionalişti,”

Şi cine v-a cerut asta? Până nu vom înţelege că a fi naţionalist e una şi a fi patriot e alta, o să facem mereu greşeli de interpretare şi de acţiune. Poţi să fii patriot şi să accepţi şi dreptul altuia de a fi patriot în ţara şi pentru neamul lui, ceea ce la naţionalişti nu se întâmplă. Poţi să fii patriot şi dacă eşti capabil şi ai luciditatea de a recunoaşte şi virtuţile altor neamuri, ceea ce la naţionalişti iarăşi nu se întâmplă. Poţi să-ţi iubeşti ţara şi neamul ca un bun patriot şi fără excesele unui rău naţionalist. Poţi să fii şi un bun naţionalist, dar fără să-i blamezi pe cei ce sunt doar patrioţi. Chestie de educaţie, de cultură şi de luciditate. Avem naţionalişti de calitate, după cum avem şi patrioţi de calitate. Patriotismul şi naţionalismul nu se exclud şi nu trebuie neapărat să vină unul în completarea celuilalt. Trebuie lăsat fiecăruia liberul arbitru în a alege ceea ce crede el de cuviinţă să exprime.


Aţi spus:

“Dacă citeşti cu atenţie vezi că la noi e rău să fii naţionalist, iar la alţii, “în ţările civilizate invidia este depăşită cu inteligenţă de interesul comun şi de cel naţional”. Asta este una din scăpările care mi-a atras atenţia…”

Dacă aţi fi citit cu luciditate articolul şi de pe poziţii nonpartizane, aţi fi avut plăcerea să constataţi şi singur că se referă la excesele naţionalismului despre care v-am vorbit într-unul din paragrafele de mai înainte, excese care fac rău însăşi ideii de naţionalist, riscând să-i compromită efectele şi nobilele cauze. Scăparea vă aparţine dumneavoastră şi nu mie!

Aţi spus:

“şi m-am întrebat “De ce ? Cui foloseşte să apară astfel de idei ?”

Chiar: Cui foloseşte o astfel de interpretare a unei astfel de lecturi?
De regulă, atunci când reliefez o problemă, în articolele mele vin şi cu propuneri de soluţii de rezolvare. Am făcut-o şi în acest text. N-am văzut să va fi aplecat câtuşi de puţin asupra niciunei propuneri constructive din text. Aţi preferat calea “revoluţionară” a distrugerii prin replicii dure. E drept, asta nu cere nici un efort! O puteţi face liniştit din fotoliul dumneavoastră din piele din faţa computerului de pe birou. Ca să faceţi ceva concret trebuie să conceptualizaţi o rezolvare, să vă faceţi un plan, să-l sistematizaţi şi să vă confruntaţi cu planurile făcute de alţii, pentru a vă pune de acord cu ei… Prea complicat. Mai bine ia să-i zic eu vreo două amărâtului ăluia de fitecine de şofer de tir (sic), de să mă ţină minte până o muri!
Păi o să vă cam ţin minte, Domnule Decebal! Dar nu prea de bine!
Dacă greşesc, veniţi cu argumente!

Cât despre:

“Pe la mine prin sat e o vorbă prin bătrâni: “Gospodaru’ adevărat mulge vaca la el în grajd”.”

Şi pe la mine prin “sat” avem o vorbă: “Gospodaru’ adevărat mulge vaca la el în grajd, cu condiţia să nu i-o fi furat cumva alţii, mai puţin gospodari!” 

Mie mi-au cam furat ăia "vaca"…

Dacă vreţi să mai discutăm, mă găsiţi tot aici. Pe net, Italia e doar la o bătătură de tastă de România!… Şi mai ştiţi, dacă o să ajungem amândoi la concluzia că suntem oameni de omenie şi unul şi celălalt, poate că o să ne şi întâlnim şi poate că după ce ne-om privi în ochi şi ne vom strânge bărbăteşte mâinile, vom putea deveni chiar prieteni. Mai ştiţi? Încurcate sunt căile domnului, domnule Decebal!…

Cu stimă, Remus C. Raclău


P.S. Va puteti delecta cu restul comentariilor (unele dintre ele chiar savuroase), intrand pe blogul pe care au avut loc discutiile, la adresa prezentata in antetul articolului.


* Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"