Fabrica de lideri

Pamflet de Remus Constantin Raclău

A. - ”Faza de investigații și preparative”

Capitolul 1. Materia primă

    Se caută printre papagalii cărora li se scurg balele pe la porţile partidelor, unul cât mai pleoştit şi cu cât mai multe bube în cap.
    Se cheamă papagalul la o mică discuţie presărată cu întrebări apetisante, pentru testarea dorinței de parvenire:

-  “Vrei să fii băgat în seamă?”

-  “Vrei să-ţi îngrijim bubele astfel încât să nu ți se mai vadă?”

-  “Vrei să pari frumos şi deştept?”

-  „Vrei să ajungi faimos şi bogat?”
    Și dacă papagalul este suficient de papagal şi răspunde pozitiv, este pus să ”jure că nu fură” decât pentru partid şi din acel moment intră la prelucrat.

Capitolul 2. Prelucrarea primară

    Mai întâi este dus la "Atelierul cosmetic", unde i se fac băi de spălări de păcate şi i se ascund cu grijă bubele din cap sub un strat gros de pomadă în culorile partidului, subliniindu-i-se bineînţeles că în cazul unor acte grave de indisciplină, insubordonare ori - ferească Dumnezeu - de trădare, ori a unei eventuale dezertări din rândurile partidului (și mai ales dacă e urmată de trecerea în tabăra adversă) vor avea grijă ca toate bubele compromiţătoare să fie din nou cât mai frapant vizibile și cât mai intens mediatizate.

    Urmează o foarte necesară operațiune de evaluare a arborelui genealogic al papagalului, precum şi al CV-ului său, in "Atelierul arheologic". Prezenţa - întâmplătoare sau nu - de urme de culori ale partidului în a pedigree-ul său reprezintă un plus de capital de încredere, dar nu este obligatoriu. Pe de altă parte, în lipsa acestora papagalul este considerat ca fiind al nimănui, fabrica având mână liberă şi drept exclusiv de proprietate asupra lui .

De aici încolo începe:

B. - ”Faza de Investiții” întru devenirea tânărului politician ... 

    Dacă rezultatele evaluării nu sunt satisfăcătoare, specialiştii fabricii îi vor încropi 

- un pedigree pe măsura aşteptărilor opiniei publice şi 

- un CV cât mai bine adaptat viitoarelor funcţii avute în vedere spre a fi ocupate de proaspătul candidat.

    Apoi este luat în primire de către experții din ”Atelierul de învățământ” 

și trimis pe banii partidului la ”studii” care să semene cât de cât a studii universitare, de preferat în străinătate, la instituții cu nume pompoase şi care să sune cât mai convingător, aflate de preferință în locuri cât mai îndepărtate posibil, pentru a fi cât mai greu de verificat .

    După ce papagalul este tuns, ras şi frezat, cu pedigree-ul prelucrat şi eventualul cazier ocultat, începe: 

Capitolul 3. Procesul de prelucrare propriu-zis.

    Mai întâi papagalul este trimis la „Atelierul mass media”.
Aici, specialiştii în materie de prelucrare limbaj îl vor învăţa să dea eficient din gură... Eficient pentru partid, desigur, doar nu credeaţi că pentru interlocutor, sau - Doamne ferește - pentru alegători …

    I se implantează adânc în memorie fraze standard, presărate cu cuvinte pompoase dar golite de sens, care să sune bine dar să nu spună nimic, este învăţat cum să ocolească răspunsurile la întrebări dificile şi cum să se învârtă în jurul subiectului, fără a-l atinge, până trece timpul alocat interviului. 

    Apoi este prevenit în legătură cu periculozitatea adevărului pentru cariera unui politician şi informat despre efectul negativ al cinstei asupra imaginii sale în ochii seniorilor din partid, în paralel cu efectele pozitive ale înşelăciunii - asupra contului bancar propriu şi cu virtuţile minciunii - asupra evoluţiei sale pe scara ierarhică a partidului.

     În acest sens va fi instruit temeinic asupra tehnicilor nesimțite de negare a evidenţelor, a celor prin care albul poate să devină negru, ziua – noapte, iar luna - soare, şi mai ales despre cum un scuipat veninos se poate transforma  cu mare măiestrie, în aghiazmă sfântă, în traiectoria sa către fața aspirantului nostru politician, fără ca măcar acesta să clipească.

    Dar cum un lider nu trebuie să ştie doar să vorbească, ci şi să asculte, de preferat rămânând aparent mereu amabil, disponibil şi zâmbitor, este trimis mai apoi la „Atelierul de sunet”.

    Aici, papagalului i se pun dopuri groase în urechi după care se dă drumul la magnetofonul cu banda de huiduieli şi înjurături, şi i se dă ordin să zâmbească.

 Cum acesta nu va auzi nimic, va zâmbi sincer .

    Procesul va continua prin subţierea treptată a dopurilor concomitent cu mărirea volumului sonor la banda de magnetofon.

   Când va începe să audă câte ceva i se va explica faptul că „cine nu-i cu noi e împotriva noastră” şi în consecinţă oricine contestă “lucrarea” partidului o face de pe poziţii duşmănoase, aşa că aceştia vor trebui ignoraţi zâmbind cu aroganţă pentru a le face în ciudă.        Când papagalul va fi în stare să suporte senin şi cu zâmbetul pe buze valul de contestări cu sonorul dat la maxim şi fără dopuri în urechi, va fi considerat apt de a trece la faza următoare.

    Un lider trebuie să fie neimpresionabil, absolut insensibil, rezistent şi dur. De aceea papagalul candidat la funcţia de lider va fi trecut prin

„Atelierul de rezistenţa materialelor” unde i se va aplica un tratament de călire a organismului.

    În acest scop, el va fi supus mai întâi încălzirii prin baia de mulţime în„camera fierbinte”, plină cu susţinători şi adulatori, care-l vor îmbrăţişa, aclama şi-i vor strânge mâinile, într-o ploaie de petale de flori în culorile partidului.

   Candidatul va zâmbi negreşit şi sincer fericit, cu sângele clocotind de mulţumire.

    Când va fi suficient de înfierbântat, va fi mutat brusc în „camera rece” plină cu contestatari furioşi, care-l vor înghionti printre body-guarzi, îl vor huidui, înjura şi scuipa din toţi bojocii, într-o ploaie de ouă clocite, roşii stricate şi fructe alterate în culorile opoziţiei.

    Papagalul candidat va trebui să nu le dea satisfacţie şi să zâmbească fals, cu gura până la urechi, şi mimând demnitatea în stare de asediu, să ţină în faţa camerelor de luat vederi discursuri în care va vorbi despre libertatea de expresie şi despre valorile democraţiei încălcate de opoziţia revanşardă.

    Ultimul dar şi cel mai important este „Atelierul ideologico-psihologic”, unde papagalul candidat este învăţat că poporul este o turmă de creaturi inferioare şi nesătule pe care oricât de mult ai încerca nu vei reuşi niciodată să o mulţumeşti, aşa că nici n-are rost să mai încerci, subliniind faptul că rolul prostimii este doar acela de a munci pentru a susţine clasa politică superioară şi pe sponsorii lor, și mai ales acela de a simula democraţia, oferindu-i-se la intervale regulate de timp, posibilitatea de a se răcori „alegând” între două sau mai multe variante egal convenabile sistemului de partide care se alternează „democratic” la putere.

    În acest sens este instruit asupra lipsei de sens a procesului de educaţie a tinerilor, a rolului anti-manipulativ al şcolii şi atenţionat mai ales asupra influenţei negative reprezentate de bunăstarea şi independența economică a populaţiei asupra poftei de mici, bere şi cârnaţi din campaniile electorale, cu consecinţe imprevizibile asupra rezultatului de la urne.

    Odată parcurse toate aceste ateliere, papagalul devenit între timp şacal, este numai bun de ... start în cariera politică ...

* Avertisment: rabdarea de a citi astfel de materiale pana la capat, reprezinta un risc major de stres pentru prostie ... * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. * Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

Luceafărul și licuricii - Precizare esențială -

 - Precizare -

   "Cred că e clar pentru toată lumea că oamenii sunt diferiţi unii de alţii şi fiecare în parte de toţi ceilalţi. 

     Faptul că suntem unicate este demonstrat printr-o serie întreagă de variabile specifice fiecăruia dintre noi:

-  în primul rând ca aspect și caracteristici fizice,

 apoi

-  prin nume,

-  prin locul şi data naşterii, 

-  prin caracteristicile moştenite de la părinţi, 

-  prin ambientul (natural şi social) în care am fost crescuţi,

-  prin educaţia primită acasă şi în mediul şcolar (chiar dacă materia e aceeaşi, fiecare profesor îşi lasă propria amprentă asupra cunoştinţelor acumulate de elevii săi),

-  prin parcursul profesional,

-  prin experienţele trăite

 şi 

-  prin modul propriu în care reacţionăm la provocările ambientului socio-cultural în care trăim,

 şi mai ales 

-  prin toate caracteristicile psihice şi trăsăturile de caracter. 

     Şi cum şi noi românii suntem oameni, suntem la rândul nostru diferiţi unii de ceilalţi, la fel ca la toate popoarele lumii.

     Nu suntem nici mai presus, dar nici mai prejos decât celelalte naţii.

     Şi cu toate că fiecare popor îşi are caracteristicile lui, izvorâte din tradiţiile sale, din zestrea socio-culturală şi din consecinţele mai mult sau mai puţin favorabile ale evenimentelor care s-au succedat de-a lungul întregii sale istorii, acestea reprezintă doar o medie extrasă din caracteristicile unei majorităţi relative a componenţilor ei, neputându-se vorbi despre lucruri comune absolut tuturor cetăţenilor săi. Sau cum s-ar zice pe la noi, ”nu suntem cu toţii, tot o apă şi-un pământ"! 

     De aceea în scrierea de faţă, atunci când spun "românii", e clar că mă refer doar la o (bună) parte dintre noi şi nu la toţi românii.

     În mod normal şi "politically correct", ar fi trebuit să scriu de fiecare dată: "o bună parte dintre români", sau "o parte semnificativă dintre conaţionalii noştri", sau "anumiţi semeni ai noştri", dar... vă daţi seama că textul ar fi avut mult de suferit atât din punct de vedere literar, prin repetiţii obositoare şi plictisitoare, cât şi din punct de vedere al acurateții și eficienţei mesajului.

     Iar mesajul este acela că trăim într-o lume imperfectă şi în consecinţă suntem şi noi departe de a fi perfecţi. 

     Nu cred că există cineva 100% mulţumit de semenii săi, după cum nu cred că există vreunul total nemulţumit de aceştia. Şi dacă suntem (fie şi numai parţial) nemulţumiţi de ceva sau de cineva, suntem în acelaşi timp conştienţi că fără a lua ”taurul de coarne” şi fără a spune lucrurilor pe nume, dacă vom continua ca şi până acum doar să ne plângem de ceea ce vedem în jur şi nu vom căuta să ne evidenţiem racilele, dacă nu ni le conştientizăm, nu ni le însuşim şi nu ni le acceptăm, nu vom avea niciodată şansa de a ni le corecta sau elimina.

     Simțiți nevoia unei schimbări? Vreţi să influențaţi ceva în jurul vostru?

 Începeţi cu voi înşivă, altfel nu veţi avea nici un fel de credibilitate.

      Conştientizaţi şi acţionaţi!

     Eu am început! E greu să-i schimbi pe ceilalţi fără a fi tu însuţi un model; într-o democraţie adevărată, nimeni nu mai acceptă ordine imperative! 

     Omul convins este cu mult mai dispus să se miște în direcția convingerilor sale, și când marea majoritate a semenilor noștri vor conștientiza cât de frumos poate fi totul, atunci vom avea marea schimbare la care năzuim...

     În consecinţă vă rog să primiţi textul acestui pamflet cu relaxare, luciditate, inteligență şi de ce nu, cu autoironie şi umor."

     Pentru a reveni la textul pamfletului dați click pe cuvântul dintre paranteze :

 (redirecționare)

* Avertisment: rabdarea de a citi astfel de materiale pana la capat, reprezinta un risc major de stres pentru prostie ... * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. * Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

Buna seara, prieten drag!

De Remus Constantin Raclău

     Am un bun prieten si consatean din Icusestii Neamtului, (public fara acceptul lui si nu-i corect sa-i spun numele; nu ca ar avea ceva de ascuns sau ca as crede ca ar fi in culpa cu ceva, pur si simplu asa cred eu ca-i normal din perspectiva corectitudinii relatiei dintre noi) pribeag ca si mine pe "meleaguri" Italiene. N-o ducem rau aici, nici eu, nici el. Eu am o vorba:

 "Cine-a fost gospodar si om de omenie in tara, e gospodar si om de omenie oriunde s-ar duce"

Prietenul meu a postat poza de mai sus, la care eu i-am raspuns:

"Corect. Numai ca asta este consecint unui fapt care ne acuza ..."

Iar el, de buna credinta mi-a replicat, ca orice om de buna credinta care n-are nimic sa-si reproseze:

"Nu este vina nostra pentru incompetenta celor ce ne conduc....... nu ca sunt incapabili ,dar din somnul lor au timp sa se gandeasca la buzunarul lor, la pensii speciale ,etc."

Draga prietene!

Ma bucur sa ne re-citim, si ca ne mai "intalnim" si noi, macar prin intermediul tastelor. Am ales aceasta cale pentru a-ti raspunde, intrucat ceea ce am a-ti spune, am a-mi spune si mie si tuturor oamenilor cinstiti din tara asta. Si te rog sa ma crezi c-am scris totul "dintr-o suflare"...

Prin scurtul meu comentariu ma refeream la faptul ca suntem de vina si noi prin lipsa noastra de competenta civica, si mai precis prin lipsa noastra de inteligenta politico-sociala, prin care ne lasam prostiti, iar si iar, de aceeiasi si aceeiasi oameni, care ne rad frumos si ne promit cu marinimie in campaniile electorale, tot ceea ce vrem noi sa auzim, pentru ca mai apoi sa ne neglijeze total, sa ne minta, sa ne fure si sa ne vanda tara la straini, si pe noi la pachet odata cu ea.

 Suntem vinovati pentru lipsa noastra de curiozitate, de informare si de intransigenta: "ia sa vad dom'le, cine-i asta de-mi cere votul? Ia sa vad dac-a mai fost ales? ia sa vad ce a promis si cat a facut din ceea ce a promis? Ia sa vad cu cat s-a imbogatit? Ia sa vad cu cat i-a imbogatit pe sefii lui de partid sau pe sponsorii din campania electorala? Ia sa vad cat si cum m-a mintit, cat, ce si cum m-a furat? Credeti ca toate dosarele alea penale care ni se tot flutura pe la televizor sunt facute doar pentru ca au furat pentru ei? Sunt multi care au furat si-au uitat sa mai treaca si pe la partid, si-acum le aduc procurorii aminte ca nu se cade sa faca ce-au facut si nici legal ...
 Sa le punem pe toate cap la cap si sa-i sanctionam la vot ne-mai-votandu-i si schimbandu-i prin vot cu persoane noi, despre care stim precis ca nu sunt compromise...

 Multi spun - si au dreptate - ca n-avem cum sa stim ca cei noi n-or sa ne fure si ei, sau ca, mai grav - vin flamanzi si ca e "normal" sa fure!... Si asta se poate anticipa cumva, daca ne uitam in "gradina" noilor partide sa vedem pe cine au ca ideologi, ca mentori, ca sponsori, sau ca fondatori, pe cine au ca lideri spirituali... Si daca vedem ascunsi prin gradina lor persoane compromise putem intelege ca sunt bagati in fata "la bataie" persoane necunoscute, tocmai spre a ne lua fata, si ca la adapostul si sub protectia acestora, cei vechi sa fure in continuare.

 E vina noastra ca acceptam sa votam mereu necunoscutii pe care ni-i arata si pe care ii promoveaza ei. de ce mereu necunoscuti sau hoti? de ce nu oameni de langa noi, chiar si (sau mai ales) independenti (atentie si la sponsorii astora!!! - daca-i vedem ca apar des la TV sau ca organizeaza intalniri scumpe e clar ca au pe cineva in spate care baga bani in ei pentru a scoate indarat inzecit dupa alegere!).

Eu, personal, as vota pe cineva pe care-l cunosc nemijlocit si care-mi vorbeste fata in fata, in mod direct si nu dintr-un ecran.
De ce sa nu votam oameni din orasele si satele noastre, oameni pe care-i cunoastem si pe care-i putem intalni pe strada si inainte, si dupa alegeri, si dupa ce nu vor mai fi parlamentari. Macar sa dam ochii cu ei si sa le batem obrazul: Si ei vor sti asta!

 De ce acceptam mereu PORCARIA asta cu alegerea la Bacau a unui candidat din Olt? Nu-i clar ca asta s-a compromis in judetul lui si ca nu-l mai voteaza nimeni acolo, dar il pune "partidul" sa candideze din nou ca s-a ocupat bine cu umplerea visteriei partidului? Si ca dupa ce se va compromite si la Bacau il vor muta la Oradea, sau la Constanta, cat mai departe de Bacau ca sa nu se auda plansul bacauanilor?...
 Asta-i vina noastra, prieten drag!


Sau, ca sa ne referim la situatia noastra, a celor din diaspora, mergem sa votam orbeste pentru functia de parlamentari de diaspora, functionarasi de Bucuresti, sau de oriunde alt-undeva din tara, al caror unic merit e ca s-au pus bine cu sefii din partid! Ce stiu aia despre cum se castiga painea afara si despre nevoile si durerile noastre? De ce nu cerem tuturor partidelor sa "aleaga" dintre noi? Si... atentie! Nu oameni despre care nu stie nimeni ce-nvart pe-aici! Nu oameni aflati pe state de plata a unor ... "chestii dubioase" de prin tara, de aici sau de pe-aiurea! Ci oameni care stim ca-si castiga singuri painea!

 Asta-i vina noastra, prieten drag!

 Te rog sa nu te superi pe mine! Nu vorbesc de tine sau de mine, vorbesc de noi toti, de poporul asta mintit si furat. Solutii sunt, dar ne e lene sa ne informam, ne invidiem unii pe altii, ne credem in mod individual mai destepti decat cel de linga noi si ne dispretuim unii pe altii. Ne uram, sau cel putin ne ignoram, in loc sa ne intalnim, sa avem bunavointa de a ne asculta unul pe celalalt, sa ne spunem unul altuia pasurile si nemultumirile, sa vedem care nemultumiri ne sunt comune, sa ni le punem pe hartie, sa vedem cati mai gandesc la noi si sa vedem care dintre noi ar fi capabil sa le spuna si sa le impuna ca necesitati, si pe acela sa-l propunem, ca independent din partea noastra - adica dependent de noi si de votul nostru si dupa alegere sa-l chemam in fiecarer week-end, macar cate o ora-doua si sa-i reamintim de ce l-am trimis acolo; sa ne spuna ce-i pe acolo si sa ne ceara CONSIMTAMANTUL, la ce si cum sa voteze, in numele nostru!

Dar in loc de toate astea, noi mergem si votam ca orbii, dupa cum ne arata chiorii...

Sau si mai grav, nu ne "deranjam" din "zona noastra de confort" nici macar o data la patru ani!

 N-avem constiinta de a merge la vot dar ne plangem de ceea ce-au ales altii ...

Asta-i vina noastra, prieten drag!

Note Blog "Nostalgie despre bunul simt": * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

Ce-am avut şi ce-am pierdut?...

autor: Remus Constantin Raclău, 20-09-13

Ne întrebăm miraţi cum poate un popor să asiste nepăsător la spolierea propriei sale ţări de toate resursele ei naturale, la jefuirea întregii sale avuţii naţionale prin subevaluarea şi trecerea ei frauduloasă în proprietate privată, la demolarea capacităţilor de producţie rămase, la alungarea forţei de muncă active din ţară(reprezentată de proprii lor fii şi nepoţi), formată pe cheltuiala, sudoarea, răbdarea şi inteligenţa noastră, a tuturor, pentru ca ale lor capacităţi fizice şi intelectuale să fie valorificate în şi de către ţări – bogate şi civilizate - dar care n-au contribuit cu nimic la creşterea şi formarea lor profesională şi umană.

Deşi pare greu de crezut, răspunsul e simplu şi se regăseşte în întrebarea retorică: "Ce-am avut şi ce-am pierdut!..." Adicătelea: toate acestea se întâmplă întrucât românii, ca indivizi particulari, nu simt că ar avea ceva de pierdut în mod individual!... Anii lungi de îndoctrinare comunistă, în care ni s-a tot repetat mereu că bunurile şi bogăţiile ţării aparţin întregului popor în general şi nimănui în particular, precum şi o serie întreagă de influenţe "culturale" de prin vecini şi-au atins în sfârşit scopul, dar... pe invers!

De ce? Simplu: pentru că "întregul popor" este reprezentat de "Stat", iar statul a fost atunci şi este şi acum administrat prost şi discreţionar, cu incompetenţă şi mai ales cu rea credinţă, făcându-se totul pentru ca "omul" – fiinţă cât se poate de concretă - să fie sacrificat, în numele unei noţiuni abstracte – "poporul" - şi a unui ideal greu de definit, şi în consecinţă de atins – "bunăstarea şi fericirea întregului popor". "Omul" a fost mai întâi minimizat, apoi îndepărtat de la luarea deciziilor şi a sfârşit prin a fi redus la tăcere, hărţuit, vândut şi exploatat tocmai de către cei care ar fi trebuit să-l slujească şi cărora le mai şi plăteşte salariu pentru aceasta.

Şi-atunci omul de rând a simţit nevoia să se delimiteze de "chestia" asta, adică de "stat", pentru că statul nu-l mai reprezintă şi nu-l mai apără. "Statul" nu mai suntem "noi" – cei care-i alimentăm benevol şi conştient bugetul pentru a primi în schimb servicii menite a ne îmbunătăţi traiul."Statul" sunt "Ei" – cei care ne impun taxe şi impozite după necesităţile lor de a-şi conserva şi consolida puterea lor asupra noastră...

Prin "stat" ne-au confiscat totul: sănătatea, educaţia, cultura, asistenţa socială, necesităţile de ordine publică şi de apărare, transformându-le şi pe acestea în noţiuni abstracte, pe care ni se impune să le alimentăm continuu, ca pe nişte saci fără fund. Şi cum tot statul e cel care are sarcina legală de a administra şi resursele naturale, "Ei" au avut grijă ca printr-un artificiu legislativ să le treacă din proprietatea întregului popor, în proprietatea de stat. Astfel statul, dintr-un simplu administrator cu puteri delegate controlabile, a devenit proprietar cu drepturi depline şi discreţionare.

În acest mod, bogăţiile naturale mai sunt "ale noastre", ale poporului - doar formal, pentru că, în fapt, acum sunt ale statului, adică "ale lor". Veniturile din exploatarea acestora nu mai sunt la dispoziţia noastră, ci a statului. Nu înţelegeţi diferenţa? Să v-o explic altfel, apelând la imaginaţia dumneavoastră.

Imaginaţi-vă că poporul ar fi ca o pădure şi că oamenii sunt copacii acestei păduri. Pădurea e administrată de un pădurar – în cazul nostru, statul. Pădurea produce fructe, ciuperci şi material lemnos excedentar (provenit din activităţile curente de îngrijire, curăţare şi rărire, absolut normale şi necesare sănătăţii unei păduri). Prin activitatea benefică a copacilor ei, pădurea atrage ploaia. Ploaia are multitudine de stropi. Să ne imaginăm stropii de ploaie ca fiind făcuţi din bani. În acest caz, dacă pădurea lucrează eficient, plouă cu bani. Când plouă peste pădure, toţi copacii sunt mulţumiţi: primesc ceea ce merită şi ceea ce li se cuvine, ploaia contribuind din plin la regenerarea bogăţiilor valorificate prin vânzare – fructe, ciuperci şi material lemnos.

Un pădurar responsabil ştie asta, şi în calitatea sa de administrator are grijă ca ploaia să cadă în mod uniform peste toată pădurea, ceea ce va face ca aceasta să se regenereze în mod armonios şi să fie astfel capabilă să aducă din nou ploaia, în mod eficient, iar şi iar, făcând ca atât pădurea cât şi pădurarul să stea bine împreună...

Numai că în cazul nostru "pădurarul" a decis să abuzeze de calitatea sa de proprietar şi să taie pădurea după cum îl taie şi pe el capul: vânzând toate bogăţiile pădurii şi făcând astfel încât să "plouă" numai peste casa şi grădina lui. În fapt, nu-l doare nici la bască de copaci sau de "pădure".

De ce se-ntâmplă una ca asta? Pentru că avem de-a face cu un "pădurar" cu nişte caracteristici aparte. În primul rând "pădurarul" nostru s-a împroprietărit pe sine şi a devenit proprietarul pădurii. Şi în calitatea sa de proprietar, oricine poate face ce vrea cu averea "lui". Apoi, pentru că avem de-a face cu un personaj colectiv care se depersonalizează şi se repersonalizează la fiecare cădere sau schimbare de guvern. Şi cum cei care vin la putere ştiu că sunt efemeri în această funcţie, trag şi ei, cât pot de mult, ploaia spre grădina lor, gândind că trebuie să se pricopsească rapid şi definitiv... Vând tot ceea ce le pică la-ndemână, numai să facă bani. Cui îi pasă că pădurea se usucă pe picioare şi că riscă să dispară definitiv, atâta timp cât în grădina lui şi-a acumulat ploaie pentru tot restul vieţii?

Bun, şi pădurea? De ce nu reacţionează? Haideţi să încercăm să desluşim şi acest mister...

Întâmplarea face ca România să fie amplasată din punct de vedere geografic în spaţiul balcanic, unde influenţa "Marii Porţi" din Orientul Apropiat şi-a lăsat o adâncă amprentă culturală, prin împământenirea unor obiceiuri şi mentalităţi individualist-egoiste conform cărora bacşişul, ciubucul, mita, linguşitoria, minciuna, intriga şi perfidia, ar reprezenta cheia succesului în societate, iar înşelătoria, furtul, jaful şi toate celelalte venituri obţinute prin nemuncă – cheia succesului material.

Aici "interesul poartă fesul"! Nimic nu se mişcă fără a avea o profundă motivaţie materialistă: nu treci nici de portarul unei instituţii fără "să-l bagi şi pe el în seamă". La noi e ţara unde mori cu zile în spital dacă n-ai fost inspirat să opreşti mai întâi salvarea pe la bancă, "să-ţi faci plinul" cu bancnote mici, unde n-ai ce căuta în audienţe dacă nu "deschizi uşa cu capul", unde pentru a ajunge la "Dumnezeu"-l care dă o aprobare, trebuie mai întâi să-i saturi pe toţi "sfinţii"... Suntem ţara lui "La plăcinte - înainte/ la război – înapoi", unde se zice că "Cine-i harnic şi munceşte are tot ce vrea; cine-i leneş şi chiuleşte are tot aşa", transformat cu timpul în "Cine-i harnic şi munceşte, ori e prost, ori nu gândeşte"; în ţara lui "Mie ce-mi iese?" şi a "ghişăft"- ului, în care am împrumutat "modele" de comportament "de succes" de la mulţi dintre conaţionalii noştri de alte naţionalităţi şi etnii.

Omul de rând ştie toate astea şi ştie că deşi a fost mereu în primele rânduri la luptă, beneficiile au început să se împartă mereu de la cei care-i comandau din spatele frontului, astfel încât mai întotdeauna nu mai rămânea nimic pentru ce-i care şi-au dat sângele şi viaţa şi care au dus cu adevărat greul luptei. Pentru aceştia lumea se împarte în "noi" – cei care trudim şi facem sacrificii, şi "Ei" – cei care comandă, care "au" şi trăiesc bine. Şi-atunci pentru ce să lupte? Să apere agoniseala şmecherilor şi a învârtiţilor? Căci rar a tras omul de rând beneficii de pe urma trudei şi a luptei sale: odată a fost pe timpul marelui Ştefan al Moldovei, când ţăranii care s-au distins în lupte au fost ridicaţi la rang de răzeşi şi au fost împroprietăriţi cu pământ, iar a doua oară, după marele Război Mondial, când s-a întâmplat cam acelaşi lucru...

În general omul de rând este conservator şi de regulă rămâne inert în faţa schimbărilor: "rău cu rău, dar mai rău fără rău"... Astfel încât, pentru a-l putea mişca, omul are nevoie de un stimulent suficient de motivant încât să-i înfrângă inerţia. După secole întregi de prosteală şi de exploatare n-a putut ajunge la o concluzie mai bună decât la aceea că "Patriotismul trece prin stomac".

Acestea fiind zise, putem să revenim la problema spinoasă şi dureroasă a resurselor naturale ale ţării, privind-o dintr-un alt unghi: acela practic. Când a tras vreodată omul de rând vreun folos direct, concret şi palpabil de pe urma acestor resurse? Acestea au fost dintotdeauna şi sunt şi astăzi exploatate sub conducerea şi în beneficiul "puternicilor zilei". În antichitate şi în evul mediu cei care au tras foloasele au fost nobilii, regii şi Domnii locali, în epoca modernă beneficiile au intrat în buzunarele burgheziei naţionale exploatatoare, înlocuită în zilele noastre de corporaţiile trans şi multi-naţionale.

Cine a lucrat efectiv în industriile extractive şi-a luat un binemeritat salariu. Atât! Mic, mare, bun, rău, cum o fi fost el, (e de ştiut că nimeni nu te plăteşte ca să te îmbogăţeşti) dar măcar au pus şi ei mâna pe ceva; n-au dat în cap la nimeni, n-au înşelat şi n-au păgubit pe nimeni; au muncit din greu şi au dus şi ei ceva acasă, la familiile lor – "praful de pe tobă".Grosul câştigului l-au luat patronii. L-au luat şi l-au dus... Au considerat că e dreptul lor de investitori să facă ceea ce vor cu rezultatele investiţiilor dumnealor. O fi bun? O fi rău? O fi corect? O fi greşit? - Puteţi să vă răspundeţi şi singuri la aceste întrebări!

Se ştie însă că în Statele Unite ale Americii, ţara în care s-a născut democraţia, resursele subsolului aparţin proprietarului terenului de deasupra lor. În România, ca şi în multe alte state civilizate, suverane şi independente, resursele naturale sunt prin lege bunuri ale întregului popor. Din acest popor fac parte şi eu. Şi-atunci mă-ntreb: dacă resursele ţării mele sunt şi ale mele, eu de ce nu câştig nimic din exploatarea lor? Dar mai înainte de asta mă întreb şi vă întreb şi pe dumneavoastră: de ce nu sunt lăsat să le exploatez eu - român proprietar, în asociere cu alţi români proprietari? De ce trebuie să vină altcineva din afară să-mi extragă din pământul meu, bogăţiile mele şi să plece cu ele aiurea?
Nu-s în stare? Ok! Atunci, eu proprietar, angajez o firmă de consultanţă (românească sau străină, nu contează), să mă înveţe cum să-mi exploatez resursele, ies pe piaţă, fac o cercetare de marketing şi-mi cumpăr cele mai performante utilaje de extragere. La urma urmei cât poate fi de greu? Au reuşit strămoşii mei să scoată aur cu dalta şi ciocanul, curat şi ecologic, fără a avea nici un fel de studii, şi n-om reuşi noi, cu toată tehnologia actual prezentă în lume, cu specialişti formaţi în facultăţi cu profil de extracţie!... Greu de crezut!

E nevoie de locuri de muncă în România? Cum să nu! Avem specialişti? Cum să nu! Vrem să muncim? Cum să nu! Uitaţi-vă numai cu cât entuziasm demonstrează minerii că vor să muncească. Şi-atunci de ce trebuie neapărat să vină cineva "din afară" să ne organizeze o chestie de genul ăsta? De ce nu suntem noi în stare să ne gândim la o chestie echitabilă, curată şi eficientă, de genul unei "Întreprinderi Populare" care să aibă drept acţionari toţi cetăţenii români de vârstă adultă, care să primească la sfârşitul fiecărui an de activitate un divident - corect, concret şi palpabil – reprezentând cotă parte din profitul întreprinderii. Firma ar trebui să aibă acţiuni nominale netransmisibile, de tipul "un om – o acţiune", urmând ca acţionariatul format din populaţia de varstă adultă cu cetăţenie română, să fie oscilant: cetăţenii tineri să fie cooptaţi în mod automat în rândurile acţionariatului, la împlinirea vârstei de 18 ani şi să primească certificatul de acţionar drept cadou de maturitate, urmând ca cetăţenii români care părăsesc această lume, să fie scoşi automat din rândurile acţionariatului – (fără posibilitatea de a-şi lăsa moştenire acţiunea, întrucât urmaşii lui vor beneficia sau beneficiază automat de acest drept în mod individual şi nominal, în virtutea cetăţeniei române).

Ia să scoateţi dumneavoastră un asemenea proiect "pe piaţă" şi-atunci să vedeţi demonstraţii de susţinere pe stradă!... N-or să fie străzi destule cât să încapă mareea de oameni ce se vor voi acţionari cu drept de dividend la aurul şi petrolul ţării şi la toate cele câte ne vor mai trece prin cap să le scoatem din pământ şi cu care ne-a blagoslovit Bunul Dumnezeu!


Note Blog "Nostalgie despre bunul simt": * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

Camionagiţa - varianta greu de "digerat"

 de Remus Constantin Raclău

Varianta "greu de digerat" -

cu limbajul original al discuţiei, în care fiecare personaj vorbeşte liber 

după tipicul zonei din care provine

* Recomandată doar celor ce provin din zona Moldovei, sau care au o anumită afinitate cu aceasta...

Italia. O dimineaţă liniştită a unei veri caniculare.

     Plecat de dimineaţa foarte devreme de la Perugia, am ajuns la depozitul regional Centru-Italia al reţelei de supermarketuri PAM din zona industrială a oraşului Pomezia, pe la ora şapte. În sala de aşteptare în jurul automatului de cafea şi a celui de snack-uri, bucurându-se de beneficiile aerului condiţionat, mulţi şoferi, din toată Italia. Fiecare vorbea cu fiecare şi părea că nimeni n-asculta pe nimeni – tipic italian... O fi şi asta o modalitate de a-ţi alunga somnul!

     La un moment dat, apare Ion, un moldovean „de dincolo”, simpatic şi mucalit, ca toţi moldovenii – şi „de dincolo” şi „de dincoace”. Ne cunoşteam de ceva timp. Ne ştim, de la alte cozi, unde chinuind amarnic limba bunelor noastre gazde, ne-am ghicit reciproc că nu suntem italieni, şi-am dat-o întru-n târziu pe limba noastră...

     Mă vede, îmi zâmbeşte amar şi vine ţintă la mine:

-    -    Și faşi, ăi, Riemus? Ș-aișia dau di tini?
-    Oooo!... Uiti cini sî vedi!... Ce-ai dom’le?... Iar nu-ncăpi di mini? Șăz’ blând câ-ț’ fac loc acu’!...

(Notă: pentru cei care se simt incomod cu citirea graiului moldovenesc scris - care este, recunosc - destul de solicitant și oarecum  obositor, pun la dispoziție linkul cu dialogurile ”îndulcite” și traduse în limba română literară:
https://nostalgiepentrubunulsimt.blogspot.com/2016/11/camionagita-varianta-comestibila.html )

-    Nu-i bai, că-i loc distul... se apropie şi mă strânse afectuos în braţele lui de om muncit:
-    ‘Niața, pretini!
-    ‘Neața, nea Ioane!... Ce mai zici?
-     Iaca și şi mai zîc ăi Riemus, m-am făcut di tătâ ruşînea...
-     Ei, nu mai spuni!... Și-ai pățât?

Oftă lung şi-ncepu pe ton domol:

-          Ăi, Riemus! Acu’ tu știi că eu nu-s șofer di meserìi: asta iesti…, acasă fășem și știem…, ș-aiși fașim şi noi și putem...
-          Știu, nea Ioane, că și eu îs la fel!...
-          Stăi sâ viez!...
-          Iaca stau, na, zîi!...

-          Ieri sară, am discarcat la Latina tot la un depozit... Ăi, strâmpt, ăi, tu-i gura mă-sî’ …, di numa, numa!... Când am văzut undi tre’-s bag camionu’, m-o luat cu călduri... Nu-i distul câ ierau pisti 35 di gradi-afarâ... M-o luat cu călduri, mai mari dicât afară...

      Ăi!... Avieu șinși (5) rămpi, şî după ci câ n-aveu loc distul ca sâ ti duci mai in faţâ, sâ faşi manievra ca lumea, le-o mai pus şî pi tăti înghesuiti una lângă alta, ăi n-auz-tu…, di-aghè dacă mai aviei loc sâ-ţ’ dischiz’ ușa: strâmpt ‘nainti, strâmpt în părţ, şî ieu trebuiè să mă vâr la nijloc, la rampa trii, ‘nţălegi ... Ăi și căcaț’ di oamini ăi..., tu-i gura mă-sî’!...  Parcă s-o tierminat pământu’, chiar în ograda lor, ăi... așa iera di strâmpt... Da... și sî făşi? Dacă ț-o zîs că tre’ sâ-l baji acolo, apoi, musai c-acolo tre’ sâ-l baji...

      Mi-am făcut o cruși mari, ș-am înșeput să fac manievri... Şi dăi !... Şi dăi !... Şi iar, dăi !... Nica, ăi ... Nu rieușăm să-l bag, şi gata!... Acu, știi șî tu câ după ci baji coada TIR-ulu’-ntri celilalti camioani, în spati nu mai vez niși un câcat, nic’!... Ni-era fricâ sî n-ating vreunu’ din celilalti duou camioani întri cari trebuie să-l bag în rampâ, şi tot dădem, când înainti, când înapoi, îl mai cârnem oleacâ şi iar înainti şi iar înapoi ... Şî numa ci văd câ di pi rampâ sî dă jios o cu-co-ni-țââââ !... Ăi ..., Madona pictată-ăi, nu alta!... Fruu-muoasâ foc, ăi, nu-ș cum şî-ţ’ zîc ... Şi ci să vez, ăi ?... Vini ţîntâ, direct la mini, şî sî stropșăști, câ cicâ sâ mă dau jios ...

      ”Priego?” (traducere) i-am zîs...

      ”Ma che preeeego!”  (traducere) mi-o răspuns cuconița..., ”che prego..., scendi, che cosi non ce la farai mai! Scendi che ti faccio vedere io come si fa”  (traducere)...

      M-am dat jios, ci sâ fac ... Şi cân' coooo-lo, ci şi vez, ăi Riemus!... Sî urcâ ”madonina” pi scaun în locu’ meu, bagâ în vitieză, sî duși iuti-n fațâ, şî-ncepi a-i zbârnâi mân’li pi volan!... Ăi..., nìi şî ruşîni sâ-ţ zîc: s-o dus mai mult în stânga, prin faţâ la ceilalti camioani, ș-o vinit din prima, ăi, diriect în rampâ, pintri șeilalti duou camioani, di parc nici n-ar și fost acolo, ăi...

      Şi ca-ș’ cum n-ar fi fost ș-așa diajiuns, după ci-o oprit motoru’, o scuos cheili din contact şi ni li-o zvârlit în brațî… :

       ” Tieni, devi avere le palle per fare questo mestiere !”  (traducere)

      Şî dup-aşeie n-o tăcut diloc, câ la urmâ di tăt o vrut ie sâ mă facâ sâ nu mai dorm diloc, şî ni-o dat şî cu tesla … :

       “Spero, per la tua moglie, che almeno a casa tua riesci a fare il galletto!...”  (traducere)

        Şî tăț draci ciilalț’ di șoferi di pi rampâ, rîdeu ca curvili di mini, cu sughițuri, di sâ ţîneu di burtâ ...

Note Blog "Nostalgie despre bunul simt": * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

Camionagița - Varianta "comestibilă"

de Remus Constantin Raclău

Varianta "comestibilă" 

 cu un limbaj prelucrat în direcţia limbii române literar-oficiale 

* Recomandată tuturor persoanelor în general, persoanelor care doresc o lectură lejeră si rapidă, şi în mod special, acelor persoane care suferă de fobia regionalismelor...

Italia. O dimineaţă liniştită a unei veri caniculare.

     Plecat de dimineaţa foarte devreme de la Perugia, am ajuns la depozitul regional Centru-Italia al reţelei de supermarketuri PAM din zona industrială a oraşului Pomezia, pe la ora şapte. În sala de aşteptare în jurul automatului de cafea şi a celui de snack-uri, bucurându-se de beneficiile aerului condiţionat, mulţi şoferi, din toată Italia. Fiecare vorbea cu fiecare şi părea că nimeni n-asculta pe nimeni – tipic italian... O fi şi asta o modalitate de a-ţi alunga somnul!

     La un moment dat, apare Ion, un moldovean „de dincolo”, simpatic şi mucalit, ca toţi moldovenii – şi „de dincolo” şi „de dincoace”. Ne cunoşteam de ceva timp. Ne ştim, de la alte cozi, unde chinuind amarnic limba bunelor noastre gazde, ne-am ghicit reciproc că nu suntem italieni, şi-am dat-o într-un târziu pe limba noastră...

     Mă vede, îmi zâmbeşte amar şi vine ţintă la mine:

-         Ce faci, măi, Remus? Şi-aici dau de tine?

-        Oooo!... Uite cine se vede!... Ce-ai domnule?... Iar nu-ncapi de mine? Șezi blând că-ți fac loc şi ţie!...

      (Notă: Pentru ca hazul să fie complet, cei cărora nu le este teamă de limba italiană și de graiul moldovenesc, pot beneficia de un link cu discuția în limbajul original, așa cum a avut ea loc în realitate între protagoniștii întâmplării :

https://nostalgiepentrubunulsimt.blogspot.com/2016/11/camionagita-varianta-greu-de-digerat.html)

-        Nu-i bai, că-i loc destul... se apropie şi mă strânse afectuos în braţele lui de om muncit:

-        ‘Neața, prietene!

-        ‘Neața, nea Ioane!... Ce mai zici?

-         Uite … ce să mai zic, măi Remus, m-am făcut de toată ruşinea...

-          Ei, nu mai spune!... Ce-ai pățit?

Oftă lung şi-ncepu pe ton domol:

-          Măi, Remus! Ştii şi tu că eu nu-s șofer de meserie: asta este…, acasă făceam ceea ce știam…, iar aici facem şi noi ce putem...

-          Știu, nea Ioane, că și eu sunt la fel!...

-          Stai să vezi!...

-          Iaca stau, na, zii!...

-          Ieri seară, am descărcat la Latina tot la un depozit... Măi… strâmt, măi, ‘tu-i gura mă-sii …, de numa’, numa’!... Când am văzut unde trebuie să bag camionul, m-a luat cu călduri... Nu-i destul că erau peste 35 de grade-afară... 

     

    M-a luat cu călduri, mai mari decât afară... Măi..., aveau cinci rampe, şi după ce că n-aveau loc destul ca să te duci mai in faţă, să faci manevra ca lumea, le-au mai pus şi înghesuite una lângă alta, măi n-auzi-tu…, de abia dacă mai aveai loc să-ţi deschizi ușa: strâmt înainte, strâmt în părţi, iar eu trebuia să mă bag la mijloc, la rampa trei, înţelegi ?... Măi…, ce rahaţi de oameni..., ‘tu-i gura mă-sii!...  Parcă s-a terminat pământul, chiar în ograda lor, măi... așa era de strâmt... Dar ..., ce să faci? Dacă ți-au zis că trebuie să-l bagi acolo, apoi, musai c-acolo trebuie să-l bagi... 

     Mi-am făcut o cruce mare, și-am început să fac manevre... Şi dăi !... Şi dăi !... Şi iar, dăi !... Nimic, domnule !... Nu reușeam să-l bag, şi gata!... Acu’, știi și tu că după ce bagi coada TIR-ului între celelalte camioane din rampă, în spate nu mai vezi nici un rahat, nimic!... Îmi era frică să n-ating vreunul dintre celelalte două camioane între care trebuia să-l bag, şi-i tot dădeam, când înainte, când înapoi, îl mai coteam un pic, şi-apoi iar înainte … şi iar înapoi ... 

     Şi numai ce văd că de pe rampă se dă jos o cu-co-ni-țăăăă !... Măi ..., Madonna pictată, măi, nu alta!... Fruu-muoasă foc, măi, nu știu cum să-ţi spun ... Şi, ce să vezi ?... Vine ţintă, direct la mine, şi se răsteşte că, cică să mă dau jos ...

     ”Poftim?" I-am zis... 

      "Ce, poftim?" mi-a răspuns cuconița..., "Ce, poftim..., coboară, că-n felul ăsta n-ai să reuşeşti niciodată! Dă-te jos, ca să-ţi arăt eu cum se face" ...

     M-am dat jos, ce era să fac ... Şi când coooo-lo, ce să vezi, măi Remus?... Se urcă ”madonnina” pe scaun în locul meu, bagă în viteză, se duce iute-n față, şi-odată ce începură a-i zbârnâi mâinile pe volan!...

     Măi..., mi-e şi ruşine să-ţi zic: s-a dus mai mult în stânga, prin faţa celorlalte camioane, și-a venit din prima, măi, direct în rampă, printre celelalte două camioane, de parcă nici n-ar fi fost acolo, măi!...

     Şi ca și cum n-ar fi fost și-așa îndeajuns, după ce-a oprit motorul, a scos cheile din contact şi mi le-a azvârlit în brațe… :

     "Ţine, trebuie să ai ouă, ca să faci meseria asta !"  (E modul popular în care italienii obişnuiţi îţi spun că trebuie să ai curaj ) 

    Şi-apoi n-a tăcut deloc, că la urmă de tot,  a ţinut ea neapărat să mă facă să nu mai dorm, şi mi-a dat şi cu tesla … :

     "Sper, pentru nevastă-ta, că măcar acasă la tine, reuşeşti să faci pe cocoşul" !...

     Şi toți dracii ceilalți de șoferi de pe rampă, râdeau ca curvele de mine, cu sughițuri, de se ţineau de burtă ...

Note Blog "Nostalgie despre bunul simt": * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

Camionagița

 de Remus Constantin Raclău

Am plăcerea , răbdarea şi bunăvoinţa de a vă propune două variante lingvistice ale acestei simpatice întâmplări:

O Varianta "comestibilă" -  cu un limbaj prelucrat în direcţia limbii române literar-oficiale, recomandată tuturor persoanelor în general, persoanelor care doresc o lectură lejeră si rapidă, şi în mod special, tuturor acelor persoane care suferă de fobia regionalismelor, sau care au probleme de natură culturală în a le înţelege substanţa, pe care o găsiţi în linkul următor :

http://nostalgiepentrubunulsimt.blogspot.it/2016/11/camionagita-varianta-comestibila.html

Dar şi o 

Variantă ceva mai "greu de digerat" - cu limbajul original al discuţiei, în care fiecare personaj vorbeşte liber, după tipicul zonei din care provine, recomandată doar celor ce provin din zona Moldovei, sau care au o anumită afinitate cu aceasta, precum şi pasionaţilor de lecturi "extravagante", aşa cum se poate spune că au devenit (din păcate) în zilele noastre, lecturile textelor scrise în limbaj popular, şi pe care o puteţi accesa, dând click pe linkul de mai jos :

http://nostalgiepentrubunulsimt.blogspot.com/2016/11/camionagita-varianta-greu-de-digerat.html

Note Blog "Nostalgie despre bunul simt": * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"