miercuri, 24 februarie 2016

Foaie verde lobodă ...

                                                                                                  Gura mea cam slobodă!

de Remus Constantin Raclău

     Pe când lucram ca tâmplar la CPL Bacău, la secţia de tapiţerie-mobilă, băteam scoabe cu ciocanul pentru a fixa arcurile pe rama canapelelor.
      La un moment dat, într-o zi, printr-o mişcare mai puţin îndemânatică, mi-am tras un ciocan peste degete. Bineînţeles că după ce-am urlat de durere nu m-am putut abţine şi am tras, după propria-mi obişnuinţă, o înjurătură de Dumnezeu.

      ‘Nea Mihai Ţîmpu, colegul meu de banc de lucru - un român ceangău din Luizi Călugăra - român mai român ca mine, m-a lăsat să termin cu văicărelile şi apoi m-a întrebat cu cel mai calm, dar serios, ton din lume:
-  Ce ai păţit Remuse? 
-  Ce să păţesc, 'nea Ţîmpule,  nu ai văzut? Mi-am tras un ciocan peste deget! 
-  Ba da, am văzut, da' nu-nţeleg ce treabă are Dumnezeu cu faptul că tu eşti gură-cască? Şi nu înţeleg de ce a trebuit să-l înjuri pe EL, pentru că ţi-ai tras, tu singur, cu ciocanul peste deget ? 
 - Cum adică să-l înjur pe Dumnezeu ‘nea Ţâmpule?... Ce zici mata’ acolo? Că eu pe mine m-am înjurat şi nu pe Dumnezeu! 
- Ba, cum să nu, că doar te-am auzit cu toţii! Ai spus în gura mare, clar şi apăsat: "'tu-s Dumnezău’ mă-tii”! Tu te-ai auzit  ce-ai zis? Ştii măcar ce ţi-a ieşit din gură? Ai spus că-l “regulezi” pe Dumnezeu!...
      Am rămas mască!... Mai înjurasem, poate, cu nonşalanţă, de câteva sute, poate chiar mii de ori înainte de asta (dracu' mai ştie!), în tot atâtea ocazii şi nimeni nu mi-a atras atenţia la ceea ce înseamnă, "mot-à-mot", această expresie:
 că " ‘tus", vine de fapt de la “Futu-s” (sau mai corect gramatical de la “futu-ţi”), care înseamnă exact ceea ce se aude şi se înţelege…
 A fost ca şi cum 'nea Mihai (creştin catolic practicant, cu siguranţă cu mult mai credincios decât mine) mi-ar fi aruncat cu o găleată de apă rece peste ochi! Ca şi cum mi-ar fi aprins deodată o lumină clarificatoare în creierul meu întunecat.

      A fost pentru prima dată în viaţa mea când am realizat că vorbeşte gura fără mine. Că e posibil ca uneori să-ţi mai iasă pe gură, în virtutea unei inerţii lingvistice implacabile, fraze al căror conţinut intrinsec nu l-ai băgat niciodată în seamă; fraze pe care le folosim doar pentru că le-am auzit cândva folosite de alţii, în situaţii similare, şi care ne-au infestat pe nesimţite creierul, fără ca măcar să ne obosim a ne-ntreba, ce vor să spună ele cu adevărat?... Simple tipare verbale, intrate în obişnuinţa noastră prin contaminare şi reproduse în mod inconştient, spre umplutura frazei, fără o intenţie anume alta decât aceea de a ne "răcori"…

      Odată conştientizată enormitatea, am încercat să mi-o elimin din vocabularul conştient şi am evitat de a o mai folosi. 
      Şi dacă totuşi mi-a mai scăpat vreodată, ieşind în mod accidental la suprafaţă din adâncul întunecos al subconştientului, sub imperiul unei puternice emoţii sau a unei intense stări de şoc, m-am bătut imediat cu palma peste gură, mi-am făcut cruce şi mi-am cerut spăşit iertare:
 - Iartă-mă, Doamne, că n-am ştiut ce fac !...


Note Blog "Nostalgie despre bunul simt":

* Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău
 * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi.
 - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

vineri, 19 februarie 2016

Mamă de cartier

de Remus Constantin Raclău

Pe când eram "mare patron", aveam printre angajaţi, doi fraţi - o să le spunem "Fraţii Pitulescu" - Cristi şi Florin.
Pe Cristi, un băiat micuţ şi slăbuţ din cale-afară, ruşinos ca o fată mare, mi l-a adus într-o zi, 'nea Vasile, şoferul nostru, cu propunerea să-l ia cu el pe camion, ca manipulant:
- Domnu' Remus! Haidiţ' sâ-l luăm şi pe băieţaşu' ista cu noi la treabâ Îl ieu cu mini pi camion, sî mă ajiuti la-ncarcat şî discarcat, câ sîngur nu mai fac faţâ - şi la condus şî la hămălit...  Îl cunosc bini: îi veşin cu mini, băiet cuminti şî muncitor, din oamini serioş' şî cinstiţ'. Lo' strunit bini şî nu "puni mâna" nici să-l baţ'.
 (Pentru cine nu ştie, în limbaj de cartier, "a puni mâna" înseamnă a fura - lucram cu băutură şi cu alimente, cu dulciuri, cu ţigări... şi tentaţia era mare!) .
- Deh, nea Vasile, ştiu şi eu ce să zic?... Dacă zici mata' că ai nevoie ..., o să-l luăm, ce-o să facem? Mă pun rău cu matali? 
- Mulţumesc, domnu' Remus. Să videţ ce-or să se bucuri ai lui, acasâ! Câ le-am promis câ pun o vorbâ pentru el la dumniavoastrâ, c-ari dou'ş-unu di ani, ş-ar vre' şî el ca sî muncească, da' n-ari undi, câ nu-l vre' nimeni... 
 - Adevăru-i că-i cam pirpiriu pentru hămăleală, nea' Vasile! Nu ştiu cum ai să te descurci cu el, că nici matali nu eşti prea voinicuţ!... 
- Mă discurc, dom' Remus, cum sâ nu mă discurc. Îi sfrijit da' sâ ştiţ' câ-i vânos. Şî undi n-o putè el sîngur, mai pun şî eu mâna şî-l ajiut ... o scoatim noi-amândoi cumva la capăt... 
- Bine, 'nea Vasile. Fie-aşa cum spui mata'!
Şi l-am "luat".
L-am pus să facă cerere de angajare, i-am aprobat-o şi l-am trimis la contabil cu ea să-i facă formele legale...
După un timp mi s-a făcut milă de el! Muncea pe rupte. N-apuca 'nea Vasile să-i sară în ajutor că făcea el singur aproape tot ce trebuia, demonstrând o tenacitate de apreciat, în ciuda faptului (descoperit ulterior) că avea un braţ cam beteag: căzuse dintr-un copac şi suferise o fractură urâtă de tot, pentru care medicii l-au operat şi i-au introdus o tijă metalică. Probabil că nici n-avea voie să facă efort, dar când l-am întrebat a negat cu vehemenţă. Mi-a devenit clar imediat că avea o nevoie acută de bani şi că în mod iraţional refuza să ţină seama de riscurile pe termen lung.
 A avut dreptate 'nea Vasile: era iute, harnic, ascultător, cinstit şi punctual şi mai observasem cu plăcere că-i şi mergea mintea.
Şi cum pe vremea aceea activitatea de angro mergea ca pe roate, s-a ivit nevoia de a mai angaja cel puţin încă un băiat, aşa că într-o zi i-am lansat o provocare:
- Cristi!... Ia vin-oleacă-n coa'! 
- Da, dom' Remus! (şi-a venit) 
- Auzi, Cristi, cum stai cu scrisu'? 
- Cum adică? 
- Cum stai cu scrisu'? Cu caligrafia, adică! 
- Cu caligrafia? 
- Da! M-ar interesează să ştiu dacă scrii frumos şi dacă se înţelege uşor ceea ce scrii, adică mai pe scurt, mă interesează dacă scrii citeţ. 
- Hi, hi,hi!... Îs cam cam varzâ, domnu' Remus! Scriu vraişti şî-i naşpa' tari di citit!... 
- Ia să văd!...
L-am invitat pe scaunul meu de la birou şi i-am pus în faţă o coală de hârtie:
- Scrie ceva, să văd cât e de trist!
S-a codit că o fată mare şi mi-a spus fâstâcit:
- Scriu ca dracu', dom' Remus, mi-i şî ruşîni sâ v-arăt! 
- Lasă, măi Cristi, că la scris nu-i dracu' chiar atât de negru, pentru nimeni. Orice se poate corija. Ia aşează-te oleac-aicea şi scrie ceva, să văd ce se poate face? 
- Mă trimiteţi la liceu? îmi zise zâmbind pe ton şugubăţ (Cristi avea doar "profesională") în timp ce se aşeză. 
- Nu. Sărim peste el. Vreau să te pun la birou! 
- Pi mini???!!!... şi-a dat să se ridice. 
- Da, Cristi, "pi tini"! i-am spus în timp ce l-am împiedicat să se ridice, împingându-l uşor cu palma pe umăr, înapoi în scaun. 
- Haidi-ţ' dom' Remus... faciţ' mişto di mini? Păi neam di neamu' meu n-o stat niciodată pi vriun scaun la birou. La uşâ sau în picioari, da ... Da' pi scaun!... Oricum sâ ştiţ' câ scriu naşpa di tăt, şî gata... 
- Bine Cristi, am înţeles, da' nu te cred. La faza asta sunt ca Toma Necredinciosu': nu te cred până nu văd cu ochii mei cum scrii. Ia... Scrie-ţi aici, numele, adresa şi prima strofă din "Tricolorul" (pe vremea aceea era Imnul de stat al României) 
- Scriu, dom' Remus, scriu! Da' sâ nu mă puniţ' la birou, câ dacâ mă aflâ lumea-n cartier, mă ie la roati di nu mă văd. Zîşi câ m-am ajiuns şî pi urmâ, la primu salariu mă puni şî să li dau la tăţ' di băut... C-aşa-i regula: cini s-ajiunji dă di băut... 
- Scrie!...
Şi-a început să scrie... Şi vreau să vă spun c-a fost corect şi cinstit: "scria într-adevăr ca naiba"!... Am ridicat din sprâncene, şi nu ştiu cum da’… am simţit brusc nevoia de a mă scărpina în dosul capului - după ceafă!
 N-am zis nimic şi l-am lăsat să termine de scris ceea ce i-am zis. Poate, poate, îşi mai dă drumul după ce-şi mai încălzeşte mâna... L-am încurajat:
- Hai, Cristi, vezi?... La fiecare rând se îmbunătăţeşte situaţia, ţi se dă mâna, încet, încet şi cu răbdare, se poate orice!
Nici eu nu credeam ce spuneam, dar... voiam neapărat să-l ajut:
- Continuă, Cristi! Scrie tot imnu', c-avem oleacă de timp!
Am ieşit din depozit şi-am intrat în librăria care se găsea chiar în clădirea de alături. Am mers la doamna Lenuţa, vânzătoarea, şi-am rugat-o să-mi dea două caiete de caligrafie, din acelea pentru clasa întâi, le ştiţi voi, acelea cu pătrăţele înclinate pe rânduri pentru cursivitatea literelor şi cu liniuţe punctate, deasupra şi dedesubtul rândului, pentru a fixa limitele literelor înalte sau joase...
- Aveţi copii mici? 
- Da. Dar astea-s pentru unul ceva mai mare!...
 Le-am plătit şi m-am întors în birou, unde Cristi a făcut ochii cât cepele:
- M-aţ' omorât, dom' Remus!... Eu am glumit şi v-am întrebat dacâ mă trimiteţ' la liceu, şi dumniavoastră mi-aţ' zîs câ sărim pisti asta, da' am crezut câ sărim în sus, şî-când-colo dumniavoastrâ m-aţi pus sâ sar în jos şî m-aţ' trimis înapoi la clasa-ntâi. M-am făcut di tătâ ruşînea!... 
- Hai, măi Cristi, nu mai fi şi tu atât de sensibil!... Las' că nu mai spun la nimeni. Uite, rămâne secretu' nostru, da? Da' numai dacă-mi promiţi că-ţi dai tot interesul să-ţi înveţi mâna să srie frumos, ordonat şi citeţ. Ce zici, promiţi?
Era negru... De ruşine şi de ciudă: i se deschidea în faţă o oportunitate neprevăzută şi nesperată, dar de care el nu se simţea  în stare să profite:
- Di promis, promit sâ-ncerc, domnu' Remus! O sâ mă străduiesc, cât am sâ pot eu. Asta promit, din suflet! Da'... N-am obraz sâ vă promit c-am sâ şî reuşăsc sâ scriu cum vreţ' dumniavoastră, câ nu-mi placi sâ promit fărâ să mă ţîn di cuvânt! 
- Ştiu, Cristi! Ştiu şi tocmai de aia vreau să te ajut şi să te învăţ tot ceea ce trebuie să ştii că să ajungi un bun şef de depozit. 
- Şăf di depozit???!!!... 
- Da, Cristi! Şef de depozit. Am văzut că-ţi merge mintea, socoteşti bine, eşti organizat şi ai spirit de iniţiativă, te porţi frumos cu clienţii, iar colegii te respectă... 
- Mă respectâ? Cari respect dom' Remus, că draci' iştea-s miştocari din nascari! Nici n-au habar di ci-i aceala respect! 
- Da, dar tu ştii! Şi asta e tot ceea ce mă interesează pe mine, în cazul ăsta. Iar băieţii să ştii că chiar te respectă, Cristi! Crede-mă că ştiu să fac diferenţa între cum se comportă între ei şi cum se comportă cu tine. Şmecheraşii ăştia de cartier ştiu mai mult de frică. N-or fi ştiind ei ce-i ăla respect din conştiinţă, da-s destul de respectuoşi când vine vorba de instinctul de conservare: recunosc imediat când cineva e mai tare decât ei şi-ncearcă să nu-l supere, ca să nu şi-o ia în freză! Înţelegi? 
- S-o ia în frezâ! Di la mini???... Adicâ mă respectâ di fricâ? Haidamaci' iştia, cari "dau cu brandu' di sari varza din butoi"? Haidiţ' dom' Remus, nu mai râdiţ' di mini! Nu videţ' cât îs eu şî cât îs aiştia?... 
- Ba da, Cristi, dar să ştii că "datu' ăsta-n freză" de care-ţi spuneam eu, are mai multe aspecte. Nu se referă doar la "datu' cu brandu"! Ba pot să spun că fiind obişnuiţi şi s-o dea şi s-o ia, a defila prin cartier cu nasul umflat, cu o vânătaie la ochi, sau cu vreun cucui în cap nu-i o problemă prea mare pentru ei. Ba dimpotrivă! Pentru cine ştie cum stă treaba-n cartier, astea-s semne că băieţaşii nu se dau în lături de la bătaie, aşa că, dacă nu te simţi tare-n vână cu adevărat, e mai bine să nu-i stârneşti. Astea-s semne de bărbăţie! Şi dacă te uiţi în jur, e plin cartieru' de bărbaţi!... Că nu-i greu să-ţi întăreşti brandu', cum spui tu! Dar în acelaşi timp, băieţii vor să se dea şi deştepţi...
Va urma...

Note Blog "Nostalgie despre bunul simt":
 * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău
 * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi.
 - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

luni, 8 februarie 2016

Bunul Simţ pe autostradă

Autor: Remus Constantin Raclău

    A dat Bunul Dumnezeu de ne-am învrednicit şi noi s-avem autostrăzi. Dar ştim noi oare să ne folosim corect şi în deplină siguranţă de ele? După experienţa ultimelor două-trei vacanțe petrecute în România, am oareşice îndoieli. Nu că aş fi eu vreun mare expert în circulaţia pe drumurile publice, dar nici nu-mi poate reproşa cineva cum c-aş fi căzut din lună în acest domeniu.

    Lucrez în Italia de mai bine de doisprezece ani ca şofer pe camion, preponderent pe rute naţionale, dar şi la extern uneori şi stau zilnic cam 8-9 şi chiar 10 ore la volan, atțt ziua cât și noaptea, din care cele mai multe pe autostrăzi şi fără a mă considera ca fiind un sfânt la volan, până acum m-a ferit Domnul de evenimente neplăcute. Se poate spune c-am avut noroc. Poate! Dar în trafic, de regulă, norocul şi-l face fiecare cu mâinile - iar în cazul condusului - şi cu picioarele lui.

    Am văzut în ţară suficient de multe „anomalii” în traficul pe noile noastre autostrăzi, care mi-au declanşat în mod automat un semnal de alarmă şi m-au condus spre ideea că la noi nu prea şi-a făcut nimeni timp să le explice românilor cum stă treaba cu traficul pe autostradă.

    Acuma ... sunt sigur că „deştepţii de serviciu” or să sară ca arşi şi-or să-mi reproşeze care mai de care, în primul rând ca ei ştiu tot (ăsta fiind unul dintre principiile lor în viață), că doară nu-i mare scofală, aşa că nu-i nevoie să vină un ... „neam de manivelă” și mai ales de la “macaronari”, să le explice lor (tocmai lor!!!) cum să dea ei din volan, sau cum şi cât să apese ei pe pedale – ce mama naibii că doar e democraţie, nu? Şi unde mai pui că mai e şi treaba aia cu libertatea de mişcare şi de expresie! Iar dacă „deranjaţii” respectivi mai sunt şi posesori de “4x4” - afacerişti de succes, sau copii de bani gata, din părinţi parveniţi - m-am fript! N-aş vrea să le fiu prin preajmă când şi-or da drumul la gură! Dar ăstora – care le ştiu pe toate – le spun să stea liniştiţi că scriitura asta nu-i pentru ei. Nu! Dar să ia aminte totuți, mai sus amintiţii, că sunt pline marginile străzilor şi autostrăzilor patriei de crucile căpoşilor plini de ifose şi de tupeu de şmecheri în trafic. Strada nu-i iartă pe cei ce n-o respectă, iar moartea nu prea are obiceiul de a cere nici CV-ul, nici extrasul de cont bancar şi nici arborele genealogic, nimănui, înainte de a-i bate în parbriz!

Consider că am suficientă experienţă practică pentru a fi în măsură să explic şi celor care n-au avut cum şi nici unde să acumuleze suficientă experienţă în traficul rutier - în cuvinte simple, fără a face apel la codul rutier sau la definiţii din manualele sau dicţionarele de specialitate - cum să se ferească de necazuri pe autostrăzi.

Şi, cu tot respectul cuvenit unor oameni de valoarea unor arhitecţi, ingineri şi finanţatorilor acestora - voi începe cu bunul simţ în proiectarea autostrăzilor.

Pentru aceasta, cred că mai înainte de toate ar fi foarte util să ştim despre ce vorbim, şi în consecinţă să ne informăm despre:

Ce este aceea o autostradă

şi care sunt principalele ei caracteristici şi specificităţi ?


    Autostrada este un drum rutier specializat în traficul rapid şi de mare intensitate care leagă marile oraşe (centre de consum) ale unei ţări civilizate, de principalele zone de aprovizionare ale acestora (mari centre de producţie agro-industrială, din ţară sau din străinătate) sau pe acestea din urmă de principalele zone de aprovizionare a lor cu materii prime. De asemenea autostrăzile leagă marile noduri de transport feroviar, maritim sau aerian (gări, porturi și aeroporturi) cu marile oraşe, sau pe acestea din urmă cu marile centre de interes turistic sau cultural.

Pentru a satisface necesităţile de trafic rapid şi intens, autostrăzile trebuie să îndeplinească o serie de minime condiţii de Bun Simţ - de ordin tehnic, funcţional și de informare operativă în timp real a participanţilor la trafic - condiţii esenţiale pentru siguranța și cursivitatea acestuia:

- mai întâi, calea de rulare trebuie să fie de o calitate ireproşabilă, perfect netedă, cât mai dreaptă posibil (serpentinele sunt excluse prin tăierea munților sau prin sfredelirea lor în tunele, ori, după caz, prin construirea de lungi viaducte peste văi) de preferat cu asfalt drenant care să asigure scurgerea ploii fără a produce nori de vapori la trecerea autovehiculelor, contribuind astfel la păstrarea unei vizibilităţi optime chiar şi în cazul unor condiţii atmosferice dificile; 
- sensurile de mers trebuiesc separate între ele printr-un gard despărțitor – metalic, vegetal, sau de beton – pentru a evita ciocnirile frontale între autovehiculele care circulă cu mare viteză în sens contrar (de preferat a fi prevăzute cu înălţătoare opace pentru a evita orbirea pe timp de noapte); 
- dacă sunt diferențe e nivel între șosea și ambientul înconjurător, calea de rulare trebuie să fie protejată pe margini de balustrade metalice late, pentru a preveni părăsirea accidentală a șoselei;

- toate intrările şi ieşirile de pe autostrada sunt pe partea dreaptă (consecinţă firească a faptului că la noi traficul se face pe partea dreaptă a drumurilor, zidul despărţitor fiind pe partea stângă); 
- fiecare sens de mers trebuie să aibă cel puţin două benzi de circulaţie, la care se adaugă o bandă de urgenţă; 
- autostrăzile trebuie să aibă o rezervă tehnică - un spaţiu verde de o parte şi de alta a căii de rulare, închis cu un gard de protecţie din plasă de sârmă pentru a preveni pătrunderea de animale pe căile de rulare;

- autostrăzile trebuie să fie complet lipsite de intersecţii (drumurile, autostrăzile, râurile, canalele fluviale, sau căile ferate sunt depăşite prin pasaje subterane sau prin poduri ori viaducte, care trec pe deasupra sau pe dedesubtul acestora); 
- de regulă autostrăzile ocolesc localităţile, accesul către autostradă precum şi ieşirile de pe aceasta făcându-se prin intermediul unor străzi auxiliare larg curbate, numite racorduri, gândite de aşa manieră încât să permită un acces sigur şi rapid, bine semnalizate, pentru a elimina orice confuzie în ceea ce priveşte direcţia de deplasare; 
- Autostrăzile trebuie să aibă din loc în loc spaţii speciale pentru repaus şi opriri de urgenţă - mici parcări pe marginea drumului - prevăzute cu telefoane cu fir unic de urgenţă către centrele de asistenţă tehnică sau sanitară;

- Încă din proiectare autostrăzile trebuie să fie prevăzute la anumite distanțe cu parcări ample atât pentru camioanele de cursă lungă cât şi pentru turişti - aşa numitele “arii de servicii” - prevăzute cu staţii de alimentare pentru combustibil, cu magazine, restaurante, baruri şi uneori chiar cu spaţii de cazare, cu toalete şi mici spaţii verzi pentru relaxare şi refacerea urgentă a capacităţii de a conduce;
    Ţinând cont că sunt străzi de mare viteză, autostrăzile trebuie să fie foarte bine şi clar marcate şi semnalizate, atât pe orizontală (pe asfalt) cât şi pe verticală - prin semne de circulaţie şi panouri de semnalizare permanentă - reflectorizante - cât şi cu panouri electronice de comunicare prin mesaje în timp util în ceea ce priveşte siguranţa şi fluența traficului sau eventualele evenimente care ar putea reprezenta un pericol imediat - accidente, lucrări de intervenţie, condiţii meteo dificile.

    Astfel e bine de ştiut că fiecare stradă are un nume de cod, care cuprinde tipul de stradă şi un număr - eventual cu un nume semnificativ (ex: Autostrada A1 - “Autostrada Soarelui”; sau DE xx - Drumul European numărul xx; sau DN xxx - Drum Naţional, DJ - drum judeţean, drum comunal, local, etc) şi fiecare stradă este precis măsurată şi semnalizată din Km în Km şi din sută în suta de metri, astfel, în caz de accident sau de defecţiune tehnică, şoferul are posibilitatea de a comunica cu precizie locul în care se află pe strada respectivă, prin simpla raportare la panourile de semnalizare kilometrică şi hectometrică, având grijă să comunice direcţia de mers - către prima localitate importantă - obligatoriu în cazul autostrăzilor unde, din cauza zidului despărţitor, maşinile de ajutor nu pot întoarce în dreptul maşinii dumneavoastră şi pierd un timp preţios, uneori chiar esenţial până la prima ieşire unde să vină pe direcţia dumneavoastră de mers.

    Ori de câte ori am solicitat ajutor de urgenţă în Italia (şi cred că şi în România lucrurile stau la fel) mi s-a cerut ca în afara datelor personale de identificare (a numelui meu şi al firmei pentru care lucrez) să comunic: numele de cod al străzii, kilometrul la care mă aflu şi direcţia de mers, pentru ca centrul de urgențe să găsească cea mai apropiată soluţie de asistență şi ajutor.

    Acest lucru este esenţial şi absolut necesar mai ales atunci când se semnalează organelor în drept, o urgenţă extremă sau un eveniment nedorit - un accident, o alunecare de teren, prezența unor obstacole sau a unor animale pe stradă, etc.


Exemple:
Bună seara, sunt XX, şofer la firma Y, din localitatea Z, mă aflu pe autostrada A21, la kilometrul 128, între localităţile A şi B, în direcţia T şi am nevoie de asistenţă tehnică.
Sau:
Bună seara, mă numesc XX, din localitatea Z, mă aflu pe Drumul European E85, la kilometrul 128, între localităţile A şi B, în direcţia C şi vreau să vă semnalez un accident cu imobilizarea vehicolelor pe calea de rulare, pe prima şi a doua bandă, cu posibile victime... etc, după care vi se vor cere alte detalii pentru a şti ce fel de urgenţă este şi ce forţe de intervenţie şi ajutor trebuiesc mobilizate – poliţia, ambulanța, unitatea de descarcerare, maşini sau platforme de tractare sau remorcare, pompierii, etc...
….

În articolul următor voi face vorbire despre cum comunică strada şi administratorii ei cu noi, utilizatorii ei !



Note Blog "Nostalgie despre bunul simt"
* Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"