Foaie verde lobodă ...

                                                                                                  Gura mea cam slobodă!

de Remus Constantin Raclău

     Pe când lucram ca tâmplar la CPL Bacău, la secţia de tapiţerie-mobilă, băteam scoabe cu ciocanul pentru a fixa arcurile pe rama canapelelor.

      La un moment dat, într-o zi, printr-o mişcare mai puţin îndemânatică, mi-am tras un ciocan peste degete. Bineînţeles că după ce-am urlat de durere nu m-am putut abţine şi am tras, după propria-mi obişnuinţă, o înjurătură de Dumnezeu.

      ‘Nea Mihai Ţîmpu, colegul meu de banc de lucru - un român ceangău din Luizi Călugăra - român mai român ca mine, m-a lăsat să termin cu văicărelile şi apoi m-a întrebat cu cel mai calm, dar serios, ton din lume:

-  Ce ai păţit Remuse? 

-  Ce să păţesc, 'nea Ţîmpule,  nu ai văzut? Mi-am tras un ciocan peste deget! 

-  Ba da, am văzut, da' nu-nţeleg ce treabă are Dumnezeu cu faptul că tu eşti gură-cască? Şi nu înţeleg de ce a trebuit să-l înjuri pe EL, pentru că ţi-ai tras, tu singur, cu ciocanul peste deget ? 

 - Cum adică să-l înjur pe Dumnezeu ‘nea Ţâmpule?... Ce zici mata’ acolo? Că eu pe mine m-am înjurat şi nu pe Dumnezeu! 

- Ba, cum să nu, că doar te-am auzit cu toţii! Ai spus în gura mare, clar şi apăsat: "'tu-s Dumnezău’ mă-tii”! Tu te-ai auzit  ce-ai zis? Ştii măcar ce ţi-a ieşit din gură? Ai spus că-l “regulezi” pe Dumnezeu!...

      Am rămas mască!... Mai înjurasem, poate, cu nonşalanţă, de câteva sute, poate chiar mii de ori înainte de asta (dracu' mai ştie!), în tot atâtea ocazii şi nimeni nu mi-a atras atenţia la ceea ce înseamnă, "mot-à-mot", această expresie:

 că " ‘tus", vine de fapt de la “Futu-s” (sau mai corect gramatical de la “futu-ţi”), care înseamnă exact ceea ce se aude şi se înţelege…

 A fost ca şi cum 'nea Mihai (creştin catolic practicant, cu siguranţă cu mult mai credincios decât mine) mi-ar fi aruncat cu o găleată de apă rece peste ochi! Ca şi cum mi-ar fi aprins deodată o lumină clarificatoare în creierul meu întunecat.

      A fost pentru prima dată în viaţa mea când am realizat că vorbeşte gura fără mine. Că e posibil ca uneori să-ţi mai iasă pe gură, în virtutea unei inerţii lingvistice implacabile, fraze al căror conţinut intrinsec nu l-ai băgat niciodată în seamă; fraze pe care le folosim doar pentru că le-am auzit cândva folosite de alţii, în situaţii similare, şi care ne-au infestat pe nesimţite creierul, fără ca măcar să ne obosim a ne-ntreba, ce vor să spună ele cu adevărat?... Simple tipare verbale, intrate în obişnuinţa noastră prin contaminare şi reproduse în mod inconştient, spre umplutura frazei, fără o intenţie anume alta decât aceea de a ne "răcori"…

      Odată conştientizată enormitatea, am încercat să mi-o elimin din vocabularul conştient şi am evitat de a o mai folosi. 

      Şi dacă totuşi mi-a mai scăpat vreodată, ieşind în mod accidental la suprafaţă din adâncul întunecos al subconştientului, sub imperiul unei puternice emoţii sau a unei intense stări de şoc, m-am bătut imediat cu palma peste gură, mi-am făcut cruce şi mi-am cerut spăşit iertare:

 - Iartă-mă, Doamne, că n-am ştiut ce fac !...

Note Blog "Nostalgie despre bunul simt":
* Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău
 * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi.
 - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"