duminică, 12 iunie 2016

Da' mie ce-mi iese?...

  de Remus Constantin Raclău                  
     Era prin 1992.
     Ca tânăr întreprinzător, alergam din zori şi până-n noapte, cu Dacia lui taică-meu şi cu remorca mea, convins că dacă voi munci mult şi bine, dacă voi fi chibzuit la cheltuieli şi inventiv în a găsi soluţii, voi putea ajunge, cândva, să fiu şi eu unul dintre milionarii pe care-i vede lumea la televizor!...
     Aveam 26 ani, multă putere de muncă, multă voinţă şi un sac de vise...
     Una dintre primele “afaceri” pe care le-am făcut, a fost distribuţia de săpun de rufe. Pe atunci maşinile de spălat automate dintr-un oraş le numărai pe degete şi în consecinţă cererea de un astfel de produs era bunicică.
     Descoperisem la Roman, în Neamţ, o rudă – ‘nea Doru - care avea o micuță firmă unde producea, prin metode tradiţionale, un săpun artizanal de calitate, absolut competitiv, valorificând în mod inteligent şi util deseurile de la abatorul din zonă, care până atunci erau aruncate. Şi cum 'nea Doru era şi el la începuturi, nu putea să fie altfel decât bucuros de faptul că nepotu' de la Bacău şi-a manifestat interesul pentru produsele lui, mai ales că astfel avea posibilitatea de a-şi extinde substanţial aria de livrare prin intermediul unui nou distribuitor, în tot judeţul Bacău.
     Am luat mostre, m-am interesat de atù-urile produsului ce urma să-l propun spre vânzare, despre preţuri, cantităţi, posibili clienţi şi am plecat “la luptă”...
     La loc de cinste pe lista mea de clienţi am pus un lanţ de magazine, foarte bine cunoscute şi cu foarte mulţi clienţi. Era vorba de reţeaua fostelor magazine de stat "Alimentara", ce dispunea de foarte multe puncte de vânzare, foarte bine amplasate şi răspândite.
     Am luat “la ochi” produsele de pe rafturile lor şi am constatat bucuros că produsul pe care îl vindeam avea un preţ de ofertă mult mai avantajos, la o calitate cel puțin egală, și care putea deveni foarte tentant...
     M-am prezentat cu mostre la biroul “achiziţii” de la firma respectivă, cu o listă de preţuri “de bun simţ” şi cu o grilă de discount-uri ispititoare, care creşteau gradual în funcţie de cantităţi şi frecvenţa comenzilor. 
     De cum am intrat şi m-am prezentat, am fost luat în primire” de un tip - din vechea generaţie - într-un costum ponosit, maro cu dungi, cu ochelarii mari cu rama groasă, ce afişa ostentativ un aer plictisit de om inabordabil, uns cu toate alifiile, care-a vazut şi auzit atât de multe la viaţa lui, încât părea că nimic, dar absolut nimic n-ar mai fi putut să-l ia prin surprindere şi cu atât mai puţin, să-l satisfacă...
     Acesta, după ce a studiat cu ochi de cunoscător oferta, mirosind "afacerea", m-a întrebat acru, scurt și direct, fixându-mă cu privirea peste rama maro-închis a ochelarilor săi:
- Bun!... Da' mie ce-mi iese?

     Zbaaaang!...drept în moalele capului ...Recunosc, că la asta nu m-aşteptasem! (Ce tânăr eram!... Tânăr şi ... lipsit de "şcoala vieţii"!). Dar ca un adevărat practicant al artelor marţiale - ce eram, am scuturat uşor încruntat din cap, ca să mă reculeg, şi lăsând convenienţele deoparte (că oricum nu prea îmi mai lăsase loc de fineţuri protocolare), am contra-atacat "la baionetă":
- Cum adică ce-ţi iese? Măi, nene, mai uită-te odată pe listă şi la mostrele de pe masă: eu îţi ofer un produs absolut identic cu cele pe care deja le vindeţi, la un preţ cu mult, dar cu foarte mult, inferior. Pentru voi e o afacere mai mult decât bună. Aveţi la dispoziţie cel puţin două soluţii: ori păstraţi preţul de vânzare şi câştigaţi mai mult din adaosul mărit, ori păstraţi adaosul şi ieşiţi cu un preţ mult inferior pe piaţă, eliminând concurenţa - vindeţi mai mult şi câştigaţi mai bine!
- Păi vezi? Ai zis “câştigaţi” şi-ai zis bine: că de câştigat câştigă firma - adică statul... Dar eu? Eu personal, ce câştig? Mie ... ce-mi iese la afacerea asta?
     Mi-a sărit ţandăra:
- Păi nu eşti plătit ca să lucrezi aici? Nu-ţi dau ăştia salariu să stai la biroul ăsta?
     Dar el a continuat imperturbabil - ceea ce îmi demonstra, pe deoparte că nu eram, tocmai eu, primul furnizor care încerca să-şi apere intresele în faţa lui, iar de cealalta, că îi stârnisem interesul şi că nu voia totuşi să lase o afacere bună să-i scape printre degete, de dragul orgoliului:
- Praful de pe tobă!... Ascultă, aici se fac bani!... Şi vreau şi eu! Dacă-mi dai şi mie ceva, iau marfa de la tine. Dacă nu, iau săpunul tot de la cine l-am luat şi pân-acum, că ăştia au înţeles mai repede cum stau lucrurile şi ... (ajuns aici îşi frecă demonstrativ degetul mare de degetele arătător şi mijlociu) ... mai concret. Şi nu sunt deloc zgârciţi, întelegi?...
     Am cântărit rapid situaţia: mi-am dat seama că, pe deoparte, am ocazia să vând mult, şi bine, dacă-l mulţumesc pe cerşetorul ăsta, iar pe de altă parte, am realizat că dacă ţin morţiş la corectitudine, risc să ratez afacerea, pe care o făcea oricum, cu altcineva, dispus să-i satisfacă şantajul! Mi-am zis: "Naiba să-l ia, de şnapan! Ştie că are poziţie dominantă pe piaţă, şi că are atù-ul volumului mare de vânzări... Dacă-mi face comenzi grase, pot să-i dau şi lui ceva, acolo ... Cât dracu', poa' să-mi ceară? Da', chiar ... cât dracu' mai vrea şi ăsta?… aşa că… l-am întrebat !
- Păi, îmi dai şi mie un anumit procent, “în mână”!

     M-a luat cu ameţeli: procent din vânzări!... Puşlamaua asta se crede actionar la firmă...
- Scuză-mă, dar nu prea am cum. Nu am prevăzut în costuri şi cheltuieli cu “şpaga”. Am fixat un preţ “de bun simţ”, la un produs de calitate, cu gând să câştig din cantitate, din rulaj şi nu prea văd cum pot face... Sunt la început, nu am nici rezerve din care să pot face “acţiuni de protocol”...
- Stai, mă... ce te sperii aşa? Că nu-ţi cere nimeni pielea ursului din pădure! Îmi dai pe măsură ce-i câştigi!... şi-mi spuse zâmbind pe ton împăciuitor: Bă, tu crezi că eu am îmbătrânit degeaba pe scaunul ăsta? Păi, tu nici nu erai născut, când eu deja făceam afaceri în biroul ăsta! Ai auzi de chestia aia cu “cine nu are bătrâni să şi-i cumpere”? Ehe ... înţeleaptă vorbă! Uite, pentru că eşti băiat tânăr şi nu ai experienţă dar şi pentru că îmi pari un element de viitor, o să mă fac că nu am văzut oferta ta. Tu o iei înapoi de parcă nu mi-ai fi arătat-o, te duci afară, refaci lista de preţuri cu 5% în plus, intri cu lista nouă, eu ţi-o aprob, şi-ţi fac o comandă frumoasă, iar tu îmi dai mie cei 5%, în privat, după ce-i încasezi de la noi... Ai înţeles?... În felul ăsta, e şi interesul meu să mă asigur că-ţi primeşti banii la timp,  Şi dacă merge bine, stabilizăm relaţia. Pricepi?...

     Acu'..., de priceput, pricepeam, eu, nu-i vorbă, da' nu prea-mi venea bine. Educaţia şi idealurile mele visau un cu totul alt fel de a face afaceri în economia de piaţă "liberă". Eram student la economie, şi nicăieri din cursuri nu reieşea că va trebui să tratăm cu şpăgari... Da' ia mai dă-le-n brânză de idealuri, mi-am zis, la urma urmei, eu acţionez corect faţă de interesele firmei mele, fără să bag mâna în buzunarul nimănui; èl e cel care îşi păgubeşte firma şi pe viitorii săi clienţi ...
- Dar n-o să fie mai scump? am mai făcut eu o ultimă tentativă de sensibilizare. Nu rişti să-ți stea marfa pe rafturi dacă apare pe piaţă un concurent cu preţ mai mic?
- Mă doare-n cot! Ce, stă pe raftul meu? E raftul firmei, tinere!... Da ăsta e al meu, zise el bătându-se cu palma peste unul dintre buzunarele ponositei lui haine și făcându-mi şmechereşte cu ochiul … Şi-atunci, întreb pe toată lumea: "Da' mie ce-mi iese?..."
     Atunci a fost, doar prima dată când am auzit întrebarea asta, iar exemplul dat este unul absolut banal. De atunci m-am lovit de ea mereu. La orice ofertă, la orice propunere, la orice fel de cerere, în fiecare zi, în fiecare loc, la fiecare pas...
     Şi dacă am întâlnit-o eu, sunt sigur că aţi întâlnit-o şi dumneavoastră. Am întâlnit-o cu toţii... Şi din păcate o întâlnim încă în fiecare zi. E cel mai cântat refren din România!... E lucrul care ne frânează progresul şi care o să ne îngroape viitorul...
     Cum are cineva o idee în ţara asta, cum vine cineva cu o propunere, cum vrea cineva să facă ceva, cum se reped trântorii, hienele şi şacalii din funcţii să-şi tragă partea... Că doar de aia stau pe scaunele alea, din piele faină, după birouri de nuc, în cabinete cu aer condiţionat şi secretară cu fusta scurtă!...
     Aşa că, ori de câte ori veţi vedea un preţ indecent pentru un produs sau un serviciu banal, să ştiţi care este motivul...
     Şi n-ar fi rău, ca atunci când ocupanţii fotoliilor călduţe şi comode, vor veni la dumneavoastră să vă ceară votul care să le permită să mai stea încă 4-5 ani la volanul “maşinii de muls”, unde “dacă nu curge, pică”, să-i întrebaţi şi domniile voastre, tot scurt şi direct:
                                                        “Da’ nouă ce ne iese?”

     ... și asta nu cu referire la momentul respectiv, că micii și berea se termină instantaneu, ci pe toată durata celor 4-5 ani pe cât se vor vrea aleși ”stimabilii”!

Note Blog "Nostalgie despre bunul simt": * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

2 comentarii:

  1. Un inginer agronom făcuse o asociaţie agricolă într-un sat din judeţ Cluj, în anii '90. A început cu un credit pt. utilaje agricole. Se gira cu marfa pt. că pământul nu avea încă titluri
    După 7-8 ani devenea independent de creditul luat prin Banca Agricolă.Dar după 5 ani s-a schimbat legea creditarii şi afacerea a murit.
    Interesul era şi este pt. mahari care dau cotizaţia anticipat. Peştele mare papă peştele mic!

    RăspundețiȘtergere