vineri, 3 iunie 2016

O femeie de cuvânt (electoral)

 de Remus Constantin Raclău

     Tanti Lisaveta era femeie serioasă. O cunoşteam destul de bine, ţinând cont că era sora lui tata şi că am locuit împreună mai bine de douăzeci de ani în acelaşi cartier, la doar câteva blocuri distanţă. Acum a murit – Dumnezeu s-o ierte! A murit şi ea, după ce cu câţiva ani în urmă murise nenea Jănică –soțul ei şi unchiul meu – Dumnezeu să-l ierte şi pe el şi pe toţi morţii pe care i-am cunoscut!

     După o viaţă întreagă de lucrat la oraş, tanti Lisaveta şi nenea Jănică şi-au câştigat o binemeritată pensie. Şi ca mai tot omul care are cu ce şi are unde, când a venit vremea pensiei, s-au retras amândoi la ţară. Nu-i bai, că tot de la ţară au plecat amândoi la oraş, aşa că n-au păşit deloc în necunoscut. Și cu toate că a lucrat cea mai mare parte a vieţii la Uzina de Avioane din Bacău, nea’ Jănică n-a uitat cum se răstoarnă brazda cu hârleţul, după cum nici tanti Lisaveta, după toţi anii de tăiat cu foarfeca şi împuns cu acul, la “Arta Croitorilor”, n-a uitat nici ea să dea cu sapa. Şi-au cumpărat o căsuţă bătrânească la Icuşeşti, micuţă, călduroasă şi cochețică, cu un pic de pământ împrejur, cu grădină, cu vie şi cu livadă. Mai mare dragul !...

     Mătuşica avea două fete măritate la oraş şi pe lângă faptul că la ţară omul gospodar n-are cum să moară de foame, a vrut şi ea “să stea la curte”, să aibă şi ea găini purcel şi vacă, să aibă straturi cu legume şi zarzavaturi proaspete, aşa cum văzuse ea la bunica Marița de la Cursesti, şi mai ales, ca să aibă şi nepoţii ei un loc în care să zburde liberi şi să se bucure de un ambientul curat şi de-o mâncare “bio” sănătoasă.

     Lumea o trata cu respect şi deşi nu era deloc cu nasul pe sus, i se adresau cu “doamna Bârzu”! Venise într-un sat de oameni gospodari, de o simplitate şi de o naturaleţe dezarmantă. Oamenii se cunoşteau între ei cu toţii şi-şi ştiau istoriile unii altora, de câteva generaţii, ştie fiecare la ce se pricepe fiecare din toţi ceilalţi, şi câte parale face, şi ştiu precis la cine pot să apeleze la nevoie, pentru orice fel de problemă, aşa că e cam greu pentru cineva din sat să-i mai surprindă cu ceva pe ceilalţi. 

     Tot satul ştia că tanti Lisaveta şi cu nenea Jănică sunt veniţi de la oraş, şi deşi ţăranii sunt destul de conservatori şi de suspicioşi cu “viniticii”, după ce i-au descusut de tot, de toţi şi de toate, după un ritual împământenit – ca să ştie cu cine au de-a face, au decis la sfatul de la “Radio Șanț” că sunt amândoi oameni de treabă, şi i-au adoptat ca pe unii de-ai lor, de parc-ar fi fost acolo dintotdeauna. Şi cum tanti Lisaveta trăise şi la ţară şi la oraş, văzuse multe, ştia multe şi cum nici nu se zgârcea cu sfaturile, şi-a asigurat şi ea o bună porţie de respect şi preţuire. Unde mai pui că era croitoreasă şi că îşi adusese şi maşina de cusut cu ea!

     Amintirea ambilor îmi e atât de trează, încât mi-e greu să vorbesc despre ei la trecut. Aşa că, am să fac un salt înapoi în timp, şi-am să vă povestesc o istorioară simpatică, ca şi cum s-ar fi întâmplat abia mai zilele trecute .

     Povestioara se plasează în timp la câţiva ani după “Revoluţie”, iar acţiunea se desfăşura într-un an electoral.

     Imediat în week-endul următor după alegeri, mă trimisese bunica Niculina (Dumnezeu s-o odihnească în pace!), cu oare-și-ce treburi la tanti Lisaveta. Am strigat la poartă, mi-a răspuns de di-năuntru şi m-a invitat în casă. Am intrat şi am găsit-o ca de obicei, cu ochelarii pe nas în faţa maşinii de cusut:
-          Săru’-mâna, tanti Lisaveta!  
-          Bună, măi, Romică! Ce faci? 
-          Ce să fac, tanti, m-a trimis bunica pe la matale, pentru ... problema cu cloşca ... 
-          Aha!... 
-          A zis că i-au căzut două găini cloşcă deodată şi că n-are destule ouă pentru amândouă. Şi cum tot satu’ ştie că ai cocoș destoinic, a zis că nu găseşte nicăieri ouă mai de încredere ca la matale!... 
-          Asta, cam aşa-i! 
-          Şi te-a rugat frumos să-i împrumuţi matale câte ouă crezi că ai avea, cu bănuțu’ în regulă, bune de pus sub cloşcă. 
-          Apăi, cum să nu, măi, Romică! Pentru cuscra Niculina, oricând şi orice, cu plăcere, că-i o femeie tare de treabă! 
-          Mulţumim frumos, tanti Lisaveta, şi-a zis bunica să vii la ea când ţi-or cădea şi la matale cloşti, şi-ţi dă şi ea ouă, câte-ai avea nevoie... 
-          Bun! N-am nici o îndoială. Acu’ numa că tre’ să mă astepț’ oleacă, să termin cu cămeșuța asta, că i-am promis Bostănicii că i-o termin pân’ disarâ! Ti grăbeşti? 
-          Păi, nu, că nu cred c-or fi cloştile chiar aşa de nerăbdătoare să-şi înmulţească ouăle de sub ele. Păreau chiar foarte calme, când am plecat !... 
-          Ha, ha!... Măi, Romică, iar eşti pus pe soţii! 
-          Ce să fac şi eu, tanti Lisaveta, ca doar-îs de-un neam cu matale! Ş-apoi, sunt în concediu ... Mai stăm şi noi de vorbă pân’ ai termina de cusut, că nu vreau s-o supăr nici pe tanti Lenuța lu’ Bostan! Ce mai nou prin sat? Că la matale vine multă lume, şi care vine aduce şi vorbe multe! 
-          Iaca, ce să fie nou, Romică, nu ştii? Săptămâna trecută au fost alegeri, şi de-abea ce-au terminat aiștea di numărat voturile... Care sărbătoreşte ... care boleşte..., ştii tu, fiecare după cum se aştepta şi după cum i-o votat lumea. Că nu-i de ici de colo, să te-aleagă satu-n fruntea lui! Nu? 
-          Asta, cam aşa-i tanti Lisaveta! 
-          Şi cum o fost? 
-          Ce să fie? 
-          Cum ce să fie... campania! O fost agitaţie mare, sau or fost cu toţii ceva mai liniştiţi, că mă gândesc că n-o fi chiar ca la oraş ... 
-          Ba bine că nu ... Ce, tu crezi că oamenii de la ţară, n-au şi ei inimă, ca toate căruţele! Ba ... dacă stau şi mă gândesc mai bine, inimă adevărată au ţăranii, că pe-aici încă mai sunt căruţe, nu ca “la voi”, pe la oraş, unde aţi rămas numai cu maşinile. Îţi dai seama cum ar trebui să sune vorba asta la Bacău: “Avem şi noi inimă, ca toate maşinile”!... Ha, ha, ha!... De unde inimă la maşini, că astea pe mijloc au cardan ... “Avem şi noi “cardan”, ca toate maşinile”!... Ha, ha, ha!... Sună ca naiba nu? Şi dacă-ţi zburdă mintea prea departe, te mai poţi gândi şi la prostii ... Doamne iartă-mă!... şi-şi trânti o cruce sănătoasă . Ce ziceai? 
-          Cu campania ... 
-          Aha!... Ei, campania ..., cu campania o fost, ca-ntotdeauna: ei au venit cu sacoșele, şi noi i-am votat!... 

-          Cum ... cu sacoșele!... Sacoșe şi-atât? 
-          Păi, ce mai voiai altceva? 
-          Cum, ce? Programe, planuri, proiecte ... 
-          Promisiuni ... 
-          Mă rog, dac-așa le zici mata, atunci, da: “Promisiuni”! Au fost?... 
-          Măi, Romică ... Da tu, pe ce lume trăieşti, că te văd om mare de-acu’?... Ai mai pomenit tu, campanie electorală fără promisiuni?... Au fost şi încă multe ... multe şi care mai de care mai năzdrăvane! Da’ cine le mai bagă-n seamă? Vorbe !... Şi după cum ştii: “Vorba zboară” ... Numa’ că nu rămâne nimic concret după ea!... Ori noi trăim concret, înţelegi? Vorba-i vorbă şi fapta-i faptă! Ce, n-am mai văzut noi electorale din-astea? Că doară nu suntem la primele alegeri: ei au promis, promisiunile-au zburat şi noi am rămas cu speranţa, ca proştii, înţelegi? Noi i-am votat. Ei şi-au luat funcţiile în primire. Şi din funcţiile astea, nuș’-cum dracu’ fac ăştia, c-au stors o căruţă de bani. Unu’ nu mai vezi că mai e, cum era înainte de votare! Numai noi am rămas ca mai-nainte! Săraci şi curaţi! Adică proști! Că cum altfel se cheamă unu’ care se tot lasă prostit o dată la fiecare patru ani şi amăgit cu vorbe, cum amăgeşti copchiii cu acadele? Şi-am zis, gata!... Dacă-i bal, atunci poftim la dans! Dac-am văzut că din alegerile astea, e musai să câştige cineva, mi-am zis: “Da de ce numa’ ei, şi eu nu?... Că dacă fără votul meu, nu se poate, înseamnă că valorează şi votu’ meu ceva! Nu?...” Aşa că le-am zis: “Băieţi, ia mai lăsaţi voi vorbele, şi treceţi la fapte! Hai!... Ceva concret pentru noi, aveţi?...” 
-          Şi ei?... Ce-au zis? 
-          Păi, mai aveau loc de-ntors ?... Au dat-o pe concret imediat... “Avem, tanti, avem!” şi s-au dus la portbagaj şi-au ieşit din el cu sacoșele, ca la prăvălie, înţelegi: zahăr, ulei, faină, bere, covrigi, cârnaţi (că micii s-ar fi răcit, înţelegi!), sticle, pahare (pe astea nu s-au îndurat să ni le lase: ne-au dat să bem adălmaşul, ca la târg, când se încheie tocmeala pentru vite...), şi câte şi mai câte, înţelegi? Da’ n-au uitat să-mi spună:  “Vezi, tanti, noi îţi dăm, suntem băieţi de treabă şi de aia trebuie să ne votezi, da?...” şi eu le-am zis: “Da, băieţi, gata, s-a făcut: pe voi pun ştampila!...”Şi după ce-au plecat ăştia, pe urm-au venit alţii, de la alt ofertant. Alţi hoţi, alţi mincinoşi! Şi mi-au zis şi ăştia: “Vezi tanti, noi îţi dăm, suntem băieţi de băieţi, da? Votezi cu noi!” şi le-am zis şi ăstora: “Da, băieţi cu voi votez!...” Şi aşa le-am promis la toţi cei care m-au băgat în seamă, c-au fost de peste tot, din toate părţile şi de la toate partidele! Ha, ha, ha! Bună democraţia asta: o dată la patru ani, tot te băga cineva în seamă!... Pe urmă ... nici urmă de ei: patru ani în şir, nu te mai te băga niciunul, nicăieri, nici măcar în seamă!... 
-          Şi ce-ai făcut? 
-          Cum, ce-am făcut? M-am ţinut de cuvânt, ce puteam să fac!... 
-          Te-ai ţinut de cuvânt, pe naiba! Păi, dac-ai zis c-au fost de peste tot, din toate părţile ... se cheamă că tot ai țăpuit mata pe careva!... Că nu puteai ca să votezi cu toţi cei cărora le-ai promis că le dai votul... 
-          ‘Eteee!... vezi tu, măi Romică, care-i diferenţa dintre un băiet şcolit de la oraş şi o “babă proastă”, aşa ca mine de la ţară? Diferenţa e că tu ai fi votat “ca la carte”, numai cu unii, care-ai fi crezut tu, că ţi-a dat mai mult şi care te-a minţit mai cu convingere, sau, mă rog, care ţi-or fi fost mai simpatici – asta, presupunând c-ai fi băiat deştept şi c-ai fi luat tot ce ţi-ar fi dat ăştia, da’ ... după cum te cunosc eu pe tine... am oareș’ce dubii!... În fine... Eu m-am ţinut de cuvânt şi i-am votat pe toţi aşa cum ne-am înţeles: am pus ştampila pe fiecare în parte ca să nu se supere niciunul... 
-          Păi cum mătuşă?... Ai pus mai multe ștampile pe acelaşi buletin?!... 
-          Da, nepoate!... Cum altfel aş fi putut să mă ţin de cuvânt, faţă de toţi deopotrivă, şi faţă de fiecare dintre ei, în parte?... 
-          Păi, ai votat pe naiba! Că dac-ai pus mai mult de o ştampilă pe buletinul de vot, înseamnă c-ai anulat votul, înțelegi! Că nu-i voie să votezi decât cu unul! 
-          Păi, cu Naiba am şi votat!... C-oi fi eu mai de la ţară, da ştiu sigur, că numai Naiba putea să-i pună pe toţi, să facă coadă la poartă la mine, cu sacoșele pline. Şi dacă Naiba i-o pus pe toţi, înseamnă că Naiba asta, îi comandă pe toţi! Şi cine îi comandă pe toţi, înseamnă, că e cel mai mare şi cel mai tare. Şi dacă e unul sau una, care e cel mai mare şi cel mai tare, înseamnă că ăla decide. Şi dacă Naiba i-o pus să vie la mine, înseamnă ca Naiba decide. Şi-atunci, ce rost are să-mi stric votu’ pe ăştia de n-au nicio putere, ca orzu’ pe gâşte? Am votat direct cu mama lor! Am votat cu Naiba, că poate-o veni într-o zi, să-i ieie pe toţi şi să-i ducă la ea, la Naiba-n praznic! 
-          Tanti Lisaveta..., m-ai spart!... 
-          Aşa că..., asta e, nepoate... Vezi că nu ştii? Eu n-am anulat nici un vot. Ei singuri şi l-au anulat când au venit pe rând la poarta mea cu plasa... Şi vrei să mai ştii ceva? mi-a mai zis tanti Lisaveta, făcând o pauză de la cusut, ca să întoarcă cămaşa cu tivul înspre ea ... 
-          Mor de curiozitate! am răspuns eu, cu un zâmbet larg . 
-          Romică, eu sunt cu conştiinţa împăcată. Eu i-am votat pe toţi: m-am ţinut de cuvânt faţă de toţi şi le-am făcut pe plac la toţi… Şi ştii care-i partea cea mai frumoasă? Partea cea mai frumoasă e că, în felul ăsta, mi-am făcut pe plac şi mie ! Aşa că, eu una, sunt cu conştiinţa împăcată nu doar faţă de ei, da’ şi faţă de mine! Adicătelea … de unde “naiba” au ăştia atâţia bani, de-şi permit ei să care atâta amar de pomană, la atâta amar de lume, dacă nu din furat? Ca de-ar fi muncit pentru banii ăia, i-aş fi văzut transpirând, când ne-au dat “pomana”! Da' ăştia nu numai că nu transpirau deloc: ba chiar erau foarte veseli şi darnici, de numa’ numa’, că doar’ deh …, se vedea şi se simţea că nu dădeau din buzunaru’ lor… Şi-atunci, nu-i clar că au furat de-au rupt?  
          Da’ şi eu, ca să nu tac din gură şi ca să mai pun oleacă de paie pe valvătaia de foc care era tanti Lisaveta când îmi zicea toate astea, i-am zis, pe ton prefăcut dojenitor:
-          Păi, bine, tanti Lisaveta ! Frumos e din partea lu’ matale, să iei pomană din furat? Acu’ se cheamă că eşti şi matale, beneficiară la furtişag, cot la cot cu ei !... 
-          Ba, deloc, Romică, ba deloc !... Eu nu-s deloc de-acord cu ăştia care zic că n-ar trebui ca să luăm! În primul rând, eu n-am cerut pomană nimic, niciodată de la nimeni; cum sunt încă sănătoasă şi întreagă la minte, n-am ajuns la borșu nimănui, și n-am nevoie de nimic de la nimeni. Dar dacă vine careva la poartă la mine şi-mi dă ceva, eu una, n-am nici un motiv ca să-l refuz, că doar’ n’oi fi proastă: nu i-am băgat eu mâna-n buzunar, dă el, că are de unde şi se vede treaba că-şi permite!... În al doilea rând, mie personal, poate să-mi dea cine-o vrea, ce, şi cât o vrea, dar de vreme ce în cabina de vot e musai că trebuie să intru singurică, se cheamă că acolo … sunt eu cu mintea, cu interesul şi cu conştiinţa mea: de votat votez cu cine ştiu eu că o să-mi apere interesul, cu cine ştiu eu că-i capabil, cu cine ştiu că e cinstit şi mai ales cu cine ştiu eu că nu m-a minţit niciodată. Mint ei c-or să ţină cu mine? Îi mint şi eu că i-am votat, na! Îi bun aşa? Să ne furăm căciulile unu’ la altul?... Şi-apoi, să-ţi mai spun ce cred eu! Eu cred, nu numai că TREBUIE să luăm, dar mai mult, ar trebui să le cerem noi ca să ne dea! Şi nu numai în campanie. E normal să le cer să-mi dea, partea mea, că doar’ şi de la mine au furat. Şi de la mine, şi de la tine şi de la noi toţi. Cum altfel? A lua de la ăştia, înseamnă a recupera ceva din ceea ce ne-au furat ei nouă, măcar şi numai pe timpul campaniei electorale ! Am zis că, las’ … dă-le pace, să treacă ea campania asta şi alegerile, şi după aia ar trebui să convocăm şi noi un miting, pe contu’ nostru (adică, de ce putem să mergem numai la mitingurile organizate de ei, iar la unul făcut de noi, nu?), la care să-i convocăm şi noi pe ei, aşa cum ne adună ei pe noi, şi să le spunem, aşa, de la obraz: “Măi, păcătoşilor! Voi ar trebui să-mi asiguraţi mie şi nouă, tuturor, condiţii ca să pot să-mi cumpăr eu singurică tot ceea ce am eu nevoie ca să trăiesc liniştită şi în mod decent, şi nu să aştept pomană de la voi, odată la 4 ani. E dreptul meu de om care v-am plătit o viaţă întreagă impozite. Voi credeţi că eu mă satur cu o sacoşică de mâncare o dată la 4 ani? Păi ce, eu numai odată la patru ani, am dreptul să mănânc, măi nemernicilor? Numai odată la patru ani, am dreptul să veniţi să mă-ntrebaţi de sănătate? Numai o dată la patru ani, am dreptul la respect? Numai o dată la patru ani, e drept să v-aplecaţi urechea la nevoile noastre? Numai o dată la patru ani am dreptul să mă exprim, să spun ce mă doare şi să vă spun ce-ar mai fi bine ca să faceţi? Numai o dată la patru ani, aveţi ochi şi urechi pentru noi? Numai o dată la patru ani am dreptul să simt şi eu democraţia?
..................................................................................................................................................

Si in final, o concluzie din partea mea, à la Iliescu:


"Măi, Dragă...( Îhâm, Îhâm!), românilor! Votați cu mintea și nu cu stomacul! Știu că acum este plin de bere, mici, cârnați, zahăr, ulei și făină, că toți au fost darnici cu voi *( e și normal că la cât v-au furat, să aibă de unde)! Dar mâine dimineașă, sau cel mai târziu poimâine, o să mergeți la WC și o să rămâneți cu stomacul gol și cu buzele umflate, pentru următorii patru ani! Așa că, vă invit să căscați ochii și să alegeți niște buni gospodari și oameni serioși, cu programe concrete și de folos obștii! Trimite-ții pe ”glumeți”la teatru, nu-i instalați în primării sau în alte funcții administrative, că numai de ”glume” veți avea parte! Și nu uitați: cine critică și nu vine cu soluții se cheamă ȚAȚE sau BÂRFITORI... Votați oameni gospodari așezați și NU DESCURCĂREȚI de ocazie...."


Note Blog "Nostalgie despre bunul simt": * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

Un comentariu: