vineri, 30 septembrie 2016

Bunul simt al copiilor nostri

Publicat de angela la 8:00:00 p.m. JOI, 26 MAI 2011



Tot mai des ne intrebam de unde atata lipsa de bun simt in jurul nostru. Pentru ca

“bunul simt nu face bani, dar face toti banii.” 
(Gavriil Stiharul) 

Aceasta e concluzia tuturor celor care observa lipsa tot mai acuta a bunului simt.
~Este insa foamea de bun simt suficienta pentru a aduce o schimbare de atitudine?
~Avem oare curajul de a-i trage de maneca pe cei care ne agreseaza in permanenta prin lipsa lor de bun simt?
~Ar putea oare fi de vreun folos o alta reactie decat cea mioritica, de acceptare, de resemnare, asadar de convietuire pasnica a bunului simt cu nesimtirea?
~Si intr-un final, care sunt sansele de supravietuire ale bunului simt?
Intotdeauna exista o sansa, la fel cum exista speranta. Iar sansa de supravietuire e data de cei care, la un moment dat, ne vor lua locul. Copiii care azi sunt educati reprezinta adultii cu bun simt de maine. Copiii al caror comportament de azi e catalogat ca fiind nesimtit sunt adultii care vor continua sa ne agreseze prin nesimtirea lor.

Ce este, la urma urmei, bunul simt ca opus al nesimtirii? Si cati dintre noi ar avea discernamantul necesar pentru a recunoaste bunul simt descris in urmatoarele versuri?

Daca-ti poti pastra calmul, cind ceilalti si l-au pierdut
Invinuindu-te pe tine pentru asta,
 
Daca poti crede in tine, cind toti se indoiesc de tine
Si in acelasi timp sa treci cu vederea neincrederea lor,
 
Daca poti sa astepti, fara sa te osteneasca asteptarea,
Ori sa fii mintit si sa nu te amesteci in minciuna,
 
Ori dusmanit fiind, sa nu raspunzi cu ura,
In timp ce pari nici ingaduitor, nici prea intelept;
 
Daca poti visa si sa nu-ti faci din vise un stapin, 
Daca poti gindi si sa nu faci din asta un scop; 
Daca poti intilni Triumful si Dezastrul,
Si sa-i tratezi la fel pe acesti amagitori;
 
Daca poti asculta adevarul rostit de tine
Rastalmacit de altii pentru a-i pacali pe prosti,
Ori sa vezi lucrurile carora ti-ai dedicat viata naruite,
Si sa incepi a le cladi din nou cu uneltele-ti uzate.
 
Daca poti face o gramada din toate cistigurile tale,
Apoi sa le risti pe o singura carte,
Si pierzind, sa iei totul de la inceput
Si niciodata sa nu sufli un cuvint despre pierderea ta;
 
Daca poti comanda inima si nervii si tendoanele
Sa te serveasca mult dupa ce s-au epuizat,
Rezistind atunci cind nu mai este nimic in tine
Cu exceptia Vointei care le spune: "Continua!"
 
Daca poti vorbi multimii si sa nu-ti pierzi demnitatea
Ori pasi alaturi de regi - fara a-ti pierde bunul simt,
 
Daca nici dusmanii si nici prietenii nu te pot rani;
Daca oamenii pot conta pe tine, insa nu fara limita,
Daca poti umple necrutatorul minut
Cu adevarata valoare a celor saizeci de secunde,
 
Al tau e Pamantul si tot ce e in el,
Dar - mai mult - vei fi Om, fiul meu!
(Daca, Joseph Rudyard Kipling )





De poti sa faci pe prostul cand altul te repede-
Facand-o pe desteptul- si c-un cuvant nu-l certi;
 
De nu te-ncrezi in nimeni si nimeni nu te crede;
De-ti poti ierta pacatul, dar altora nu-l ierti;
 
De numai o clipa un rau sa-l implinesti
Si daca minti mai tare cand altii nu spun drept;
 
De-ti place in iubire cu ura sa izbesti
Si totusi iti pui masca de sfant si de intelept;
 
De te tarasti ca viermii si-n visuri nu-ti iei zborul
Si numai interesul il sui la rang de tel;
 
De parasesti invinsul si treci cu invingatorul
Si-i vinzi, fara sfiala, pe amandoi la fel ;
 
De rabzi sa-ti afli scrisul si spusa, talmacite
Drept adevar, sa-nsele multimea oarba si
Cand vorbele si fapta in vant ti-s risipite,
Tu dandu-le la dracu, poti altele scorni;
 
De poti sa faci intr-una dintr-un castig, o mie
Si patria pe-o carte s-o vinzi la primul semn;
 
De nu-ti platesti banutul luat ca datorie,
Dar tu sa fii platitul gasesti ca-i drept si demn;
 
De poti sa-ti storci si gandul si inima si nervii,
Imbatranite-n rele, sa faca rele noi
Si sub nehotarare plecandu-te ca servii,
Cand toti striga: inainte! doar tu sa strigi: inapoi!;
 
Daca stand in multime te-mpaunezi semet,
Dar langa cel puternic ingenunchezi slugarnic
Si pe dusmani sau prieteni, tratandu-i cu dispret,
Te faci ca tii la dansii dar ii inseli amarnic;
 
Daca nu pierzi momentul sa faci oriunde un rau
Si-n umbra lui te-linisti ca-n umbra unui pom,
Al tau va fi Pamantul cu tot prisosul sau;
Vei fi intre Domni, Intaiul, dar niciodata OM!
(Anti-daca, Kostas Varnalis)

Insa, in sensul cel mai de baza al ne-simtirii, putem intalni tot mai multi oameni pe "marginea" unui drum oarecare, oameni care asteapta ca soferul unei masini sa faca o manevra de ocolire. Iar ei raman impenetrabili, urmandu-si calea in modul cel mai firesc, asemenea personajului din filmulet:



Alti oameni, copii si parinti deopotriva, isi vad la fel de natural de drumul lor, impietriti in propriile ganduri, fara a parea deranjati de ceilalti oameni de care se impiedica uneori. Aruncand eventual o privire goala, rece si distanta semenului pe care l-au inghiontit, trec mai departe, cu pasul grabit si bineinteles, nu mai e loc de "pardon".

Iar daca esti parinte, bunic, unchi, matusa - oricum adult insotitor al vreunui copil care tocmai si-a scapat pe jos acadeaua ori pachetul de biscuiti - din bun simt ar trebui sa il inveti cum se ridica acadeaua, ambalajul etc. si se arunca intr-un cos de gunoi.

Si daca esti conducator de masina cu acte in regula si intri in depasire in locuri cu vizibilitate redusa, pe linie continua si pe drumuri aglomerate, in viteza si fara sa te gandesti ca s-ar putea sa periclitezi viata altora, de asemenea, se numeste ne-simtire.

Si pentru ca altii au spus-o mai bine decat mine:

 “ Bunul simt inseamna talentul de a vedea lucrurile asa cum sunt si de a face lucrurile asa cum ar trebui facute. ”(C. E. Stowe)
“ Atunci cand o fiinta nu intelege adevarata valoare a unor lucruri, stari, relatii, sentimente, tinde sa-si piarda bunul simt[...]" In esenta, starea de bun simt este o stare de empatie la nivel afectiv, dublata de o stare de comuniune cu Dumnezeu. Ea poate fi exprimata foarte bine prin zicala: „Ce tie nu-ti place altuia nu-i face”. Cu ajutorul bunului simt empatizezi cu cel de langa tine si astfel stii cum sa te comporti cu o fiinta fara a o rani si fara a o face sa sufere.” (http://www.artadeatrai.ro/arhiva/26/bunul_simt.26.php)
“ Bunul simt nu se mosteneste, nu se capata cu trecerea timpului, dar mai ales nu se cumpara, ci se invata de mic – in principiu de la parinti etc. ” (http://www.ginake.info/2010/02/despre-bunul-simt-pareri-obiective/)

Suntem multi cei care ne dorim mai mult bun simt, dar oare cati dintre noi reusim sa il cultivam in momentul in care devenim parinti?

Dincolo de mesajul politic, parca totusi nu ar strica o Romanie a bunului simt!

Sursa: http://fata-in-fata.blogspot.it/2011/05/bunul-simt-al-copiilor-nostri.html

Note Blog "Nostalgie despre bunul simt": * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

joi, 29 septembrie 2016

A avea sau a nu avea bun-simt

Autor:  Laura Bucurica la 09:21 luni, 19 ianuarie 2015

"Bunul-simt nu este o binecuvantare, ci o pedeapsa:
                                         daca tu il ai, trebuie sa-i suporti pe cei care nu il au."
                                                                                                            - Ch. Perrault

Nu am intalnit niciodata oameni care sa recunoasca fatis ca n-au bun- simt. In schimb, am auzit destui ce-si numesc nesimtirea - act de curaj.

E adevarat, uneori, instinctul ne indeamna la o reactie imediata si, din pacate, efectul acesteia este distrugerea unei relatii, prietenii sau, mai rau, distrugerea unui suflet. Asadar - daca in clipa de nebunie ar interveni bunul-simt - n-ai sari sa jignesti, sa lovesti cu un cuvant, sa dai replica, sa arati ce spiritual - acid esti, si, astfel, te-ai scuti si i-ai scuti si pe ceilalti de la multa suferinta.

La incalcarea unei reguli de bun-simt faci pe cineva sa sufere, ii creezi o stare de disconfort. Bunul-simt ne invata ca sunt adevaruri care trebuie spuse, si adevaruri care nu se spun. Bunul-simt nu este innascut, implica o adevarata filozofie de viata, include cunoastere, delicatete, intelepciune, onestitate, compasiune. Prietenii lui sunt Prudenta, Rabdarea, Decenta si mai ales Iubirea. Dusmanii - "Celalalt este vinovatul", "Sunt o victima", nesimtirea vazuta ca sinceritate.

Un savant arab (persan) din Antichitate, intrebat ce valoare reprezinta omul in matematica, a raspuns:

"Bun-simt = 1
Frumusete = 10
Bogatie = 100
Educatie = 1000,

 insa, daca dispare simbolul bunului-simt, adica 1, raman zero-urile."

Sursa: http://de-ce-sa-ti-faci-un-blog-la-40-de-ani.blogspot.it/2015_01_01_archive.html


Note Blog "Nostalgie despre bunul simt": * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

miercuri, 28 septembrie 2016

Unde e Romania bunului simt?

Autor: Olga - 27 Oct. 2009

Ne vor mai trebui inca multi ani pana vom pasi pe taramul educatiei si al bunului simt. Cineva spusese ca aceste lucruri se intampla si la "case mai mari". Intr-o excursie in Elvetia, la intoarcerea in camera constatase ca i-a disparut ceasul. In Paris, in hotel de 4 stele, cineva i-a subtilizat crema de fata, dar i-a lasat putin pe fundul cutiei cat sa-si trateze ridurile de suparare...

Am o intrebare pentru stimata doamna pagubita: sunteti sigura ca cel sau cea care v-a furat ceasul sau v-a folosit crema nu era tot de-al nostru?

Cat despre uimiri, cred ca ne place sa ne plimbam in locuri frumoase tocmai pentru a fi placut surprinsi si tot timpul sa spunem cum de acolo se poate???

Dau si eu un scurt exemplu: Craciun, Franta... un orasel linistit, Angers... Fiecare casa te intimpina din strada cu un ornament specific perioadei: coronita cu patru lumanari, plina de ghirlande si globulete colorate.

Pai daca in Romania ai agata asa ceva pe usa in secunda unu, in secunda doi nu o mai gasesti. Si asa e romanul... Nu conteaza ca poate mai are acasa inca una, doua sau trei... Pur si simplu ca e gratis pentru el, o pune in buzunar. Si nu e imprumut nerambursabil... El o considera o donatie...


Si doua raspunsuri semnificative: 


NELI 28-OCT-2009 14:27:29:

Educatia si bunul simt exista bineinteles si in Romania

Dovada suntem si noi,cei care discutam pe acest blog,si multi altii.

In oraselul din Elvetia unde am ramas fara ceas, nici urma de romani. Am ales un traseu care sa ne taie rasuflarea, ocolind autostrazile,pur si simplu sa ametim de frumusetea peisajului. Peisajul a fost pe masura asteptarilor, dar oamenii ,nu.

Acolo la ora 17 nu mai gasesti om pe strada, iar la masa iti aduce mancarea departe de notiunea romaneasca de "mancare" si se mai uita la tine cand se uita si la ...ceas. Din bun simt te ridici si pleci, pt ca sigur nu mai ai sansa sa te simti bine "sub ochiul ceasului care arata mai putin de ora 19".

Elvetienii nu vorbesc germana nemteasca, nici macar engleza pe unde am umblat eu, asa ca o anglo-germana ajutata de maini e singura solutie de a conversa. Acolo am avut impresia ca ei traiesc doar pt ei si pt afacerea lor. Atat.

Am intalnit intr-o pensiune o angajata romanca, tanara economista, plecata din Bucuresti pt munca mai bine platita, care biata de ea, exploatata e putin spus, pt ca facea: menaj, bucatarie, administratie, servire.. pt un salar mizerabil, dar de rusinea intoarcerii acasa, accepta injosirea. No comment.

La Paris, hotelul avea angajati doar francezi, din dorinta patronatului lantului hotelier, fiecare tara cu oamenii sai, deci in fiecare tara hotelul avea angajati ai tarii respective . In schimb, francezii te opresc pe strada din dorinta da a-ti da informatii daca te vad cu harta in mana. Strazile sunt mizerabile , in Paris, sunt total depasiti de nr mare de turisti; e plin de hoti si nu doar romani ; vulgaritate; in magazine inclusiv pe Champ Elisee habar nu au de cod de bare, vand marfa telefonandu-si unul altuia date despre produs si cautand in caiete minute intregi pretul de vanzare iar UE ne cere noua sa ne aliniem ... la ce?

Era plin Parisul de spanioli,care, fie-mi iertat, sunt cu muuuult mai departe de "bunul simt si de educatie" decat romanii. Ei, dar Parisul va ramane mereu Parisul inegalabil.

In Germania am constatat ca turistul e respectat, pur si simplu pt ca isi lasa banul acolo. Primesti mancare cat sa nu incapa in tine, ca sa fie sigur ca esti multumit. Am intalnit si aici la pensiune, o romanca. Stii cum era tratata? Ca cel mai de pret bun pe care il aveau ! Jos palaria in fata neamtului si a romancei noastre plecata din Timisoara. In schimb nu accepta sa converseze decat strict in lb germana, sunt nationalisti.

In Austria curatenia si bunul simt inclusiv in imbracamintea de pe strada sunt la ele acasa. La Viena ne-am cazat la un hotel cu proprietar roman. Ei,ce sa-ti spun?! Cele 4 stele din Paris sunt cu zece clase sub cele 4 ale romanului nostru, de la camere, la servire, la meniuri, la preturi, la tot ce vrei. Romanul nostru a invatat ca bunul simt si educatia ii vor umple hotelul de clienti. Asa e. In schimb, oriunde am fost, iarna sau vara, ti-ar lua banii si pt aerul pe care il respiri.
 
In Ungaria toti te tutuiesc, iti zambesc, te ajuta,...pana nu vorbesti romaneste. In unele locuri.

In Croatia si Slovacia stiu sa-si vanda si piatra de pe marginea drumului, dar numai in limba lor. Daca nu esti de-al lor, te storc de bani pana la nesimtire.

As putea enumera inca multe locuri,si pot concluziona doar ca educatia si bunul simt" sunt la purtator", dupa cum bine spunea un alt prieten al acestui blog. Nu tine neaparat de tara.

Iti voi povesti despre tara noastra, asa cum am vazut-o eu, in multii km parcursi prin ea. Trebuie doar sa o descoperi si vei constata ca nu suntem mai rai ca altii. Nu degeaba avem si "Micul Paris", si "Mica Venetie", si "tara tuturor posibilitatilor". Zicea cineva ca "pacat ca e locuita".

 Am si eu o vorba in completarea uneia consacrate :

                    "Haina face pe om", iar eu completez cu "....doar pana la gat".


IULIA 27-OCT-2009 10:53:31

Din pacate este foarte adevarat ce spui. E posibil sa fie adevarat cu toate ca...e posibil ca, un roman care lucreaza intr un loc din strainatate sa ezite un pic inainte de a risca o reclamatie si implicit pierderea slujbei.

Eu vreau sa dau alt exemplu: Spania , un orasel mediu . Pana la ora doua, ora pranzului, stau agatate in usile caselor pungi cu paine. Vine masina de paine si lasa painea in usa . In cate usi din Romania ati vazut paine agatata afara? Nu mai zic de butelii de aragaz care stau cu orele in fata blocului asteptand sa fie schimbate. Din pacate pentru noi mai avem mult pana sa ne gandim ca ce-i al altuia nu este si al nostru!


Sursa: http://blogcontabil.ro/opinii-3/unde-e-romania-bunului-simt-133.html


Note Blog "Nostalgie despre bunul simt": * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

Cât (ne) costă bunul simţ al taximetriştilor

„Tarif de criză” la taxiurile din Bucureşti când este o adevărată provocare să mergi cu taxiul în acest oraş. De la găsirea unui taximetrist dispus să te ducă la destinaţie, la călătoria propriu-zisă şi plata acesteia, toate se dovedesc a fi peripeţii.

Sursă foto: http://www.yoda.ro
Tariful, într-adevăr, este mult mai mic decât cel practicat de taximetriştii de provincie. Dacă în Vâlcea cea mai comună cursă valorează undeva în jurul preţului de 7 lei şi nici vorbă de bacşiş (din contră, primeşti rest exact cât trebuie, chiar şi monezile de 10 bani), în Bucureşti suma se dublează, dacă nu cumva are nevoie de alt multiplu pentru bacşiş.
Câteodată devine o adevărată provocare să circuli cu taxiul. „Sunteţi liber?”, „Da, unde megeţi?”, „La Timpuri Noi!”, „Ahh, nu se poate, aştept pe cineva!” te şochează taximetristul cu răspunsul său. Asta în condiţiile în care ne aflam la dracu-n praznic, pe Valea Cascadelor. Ce să mai spunem de cursa de la Unirii până la Gara de Nord. Oare, în zilele astea, clientul ar trebui să-şi aleagă destinaţia în funcţie de preferinţele taximetristului?
Şi când, în sfârşit, găseşti un taximetrist dispun să meargă la destinaţia pe care ţi-o doreşti, te izbeşti de grosolănia acestuia. Cu diverse complimente, unii dintre ei, te fac să vrei să cobori la primul stop, sau zdruncinările pe care trebuie să le suporţi la fiecare semafor şi curbă.
De cele mai multe ori refuz să circul cu taxiul.  Nu numai suma de bani pe  care trebuie să o achit la sfârşitul călătoriei mă sperie, dar şi tupeul pe care îl afişează taximetriştii când îţi cer (dacă nu cumva îşi opresc singur) bacşiş. Ca şi cum tu ai fi multimiliardar în euro şi ţi-ai permite să plăteşti aceeaşi cursă de două ori pentru că ei nu se mulţumesc cu un bacşiş de doi-trei lei.
Dacă îndrăzneşti să alegi traseul, aşa cum am facut-o eu, te izbeşti de replici ca: „Daʼ de ce vrei pe aici? Mai iei pe cineva în drum? Pe dincolo era mai rapid”. Îi explici că respectiva rută este cea cunoscută de tine. Şi, ca să te încerce, la jumătatea drumului, şoferul coteşte la stânga. Hmm, prima dată zic că vrea să mai stea la semafor pentru un leu în plus. În fine, strâmb din nas, dar tac din gură. Dar când văd că traseul se schimbă radical nu am cum să stau liniştită „Eu am zis să mergeţi drept în faţă! De ce mergeţi pe aici?
Se scuză că a încurcat drumul şi că el era obişnuit cu alt traseu. Mă ia cu vorba, lucru care mă enervează şi, uite aşa, aproape de destinaţie, taximetristul face dreapta. Urlu la el că nu e bine dar el mai merge o jumătate de kilometru. În cele din urmă opreşte, îi dau banii,  dar nici un leu în plus. Îl aud cum bombăne în taxiu dar nici că-mi pasă. Oricum sunt în întârziere şi trebuie să grăbesc pasul.
Altădată taximetristul îţi bate obrazul, cum că nu ai plătit suma integrală. Dar când îi atragi atenţiei asupra sumei indicate de ceas, se strâmbă şi îţi aminteşte de bacşiş. Zici că le lipseşte bunul simţ, iar tupeul este ca la el acasă.
Să aleg eu cei mai nesimţiţi taximetrişti? Voi aţi avut probleme de genul ăsta?
Note Blog "Nostalgie despre bunul simt": * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

sâmbătă, 17 septembrie 2016

Cân’ ţ-oi frìgi unaaa!...

de  Remus Constantin Raclău
     Cu ceva timp în urmă eram cu nevastă-mea la cumpărături în Perugia, la “Lidl”-ul din via Mentana.
     De obicei, mergem la supermarket sâmbăta, pentru cumpărăturile săptămânale. Tura asta, am zis că mergem doar ca să luăm ceva verdeţuri, pâine, legume şi fructe, că-n rest … aveam cam de toate, luate din timpul săptămânii de la magazinuţele din cartier. Doar că, la plecarea de-acasă, n-am mai luat în calcul şi faptul că atunci când intri într-un supermarket deştept, ţi se poate întâmpla chiar şi ţie să ţi se adeverească zicala aia deşteaptă cu - “ochii văd, inima cere”!...
     Pentru că, odată intrat prin porţile ce ţi se deschid automat, în mod curtenitor, ca pentru marii clienţi VIP - un fel de „mari boieri ai zilelor noastre”, te simţi de parc-ai fi trecut prin poarta raiului: aer condiţionat, pardoseala impecabil de lucitoare şi de curată, muzică discretă şi de calitate, lumini îmbietoare, care pun inteligent în valoare produse frumos ambalate, cu etichete armonios colorate, aşezate comod pe rafturi bine aerisite, atent supravegheate şi îngrijite de un personal bine instruit, mereu disponibil, zâmbitor şi profesional-amabil, totul spre rebeliunea poftelor bine ţinute în frâu până atunci… Căci din acel atunci începi să te simţi un om important: începi să înţelegi că toate acele eforturi sunt făcute pentru tine, şi sunt menite să-ţi creeze …, o stare de confort …, o stare de bine …, o stare de relaxare …, o stare de visare … să-ţi creeze un ambient care te îmbie să-ţi vrei binele, să te răsfeţi şi să-ţi spui: “vreau şi eu, pentru că şi eu merit toate acestea … şi o să mi le iau pe toate … ce naiba, că doar o viaţă are omul !... Şi-apoi, ca să alungi până şi ultima fărâmă de îndoială vinovată din tine, îţi spui liniştitor, ca un căzut în transă: “muncesc din greu, am câştigat ceva bani şi îmi permit… şi-apoi, banul e făcut să circule, nu? Ce naiba!…
     Şi dacă după acest intens dialog interior, portofelul nu are motive serioase de protest, te predai cu totul şi-ţi laşi minţile să o ia razna printre rafturile pline cu ambalaje şi etichete îmbietoare, cu preţuri veşnic “la ofertă”, şi te trezeşti basculând în neştire de pe rafturi, fel de fel de chestii (mai mult sau mai puţin) utile, ori (mai repede, mai târziu, sau niciodată) trebuincioase, direct în căruţ, cu mult peste tot ceea ce era trecut pe lista de cumpărături făcută cu grijă de acasă, spre mulţumirea înţelepţilor noştri strămoşi care-şi văd astfel confirmată zicala cu socoteala “din târg” …
     Şi cum “tot păţitu-i priceput”, de-indată ce “ne-am trezit” în faţa caselor de marcat, cu căruţul (cam cât o jumătate de căruţă de-a noastră tradiţională, din acelea de se găsesc mai la tot omul gospodar prin satele de pe la noi) plin - vârf şi cu de toate, cu mult peste ce şi cât ne-ar trebui să consumăm în mod raţional până săptămâna viitoare, am revenit brusc şi amar la realitate, şi-am început a ne scărpina cu vinovăţie şi nedumerire în vârful capului, promiţându-ne în mod solemn că nu mai venim, în veci, la cumpărături cu cardul, ci că o să plecăm de-acasă numai şi numai cu bani în numerar, strict socotiţi şi îndeajuns doar pentru lista cu cele absolut trebuincioase… Na!... Corectă soluţia? Da’ ce credeaţi voi, că n-am eu ac, de cojocul … meu? (Acu’… să nu se sperie, onor propritarii de supermarketuri, ca eu la teorie sunt beton… da’ numa’ cu pusu-n practică am niscaiva probleme, ‘tu-i mama ei de poftă !...)
     Şi-odată “jurămintele” făcute, ne-am îndreptat cu simţul datoriei împlinite către casele de marcat mângâindu-ne cu gândul la cinele îndestulătoare şi gustoase pe care aveam să le servim odată ajunşi acasă, în seara asta şi-n tot restul săptămânii …
     În faţa caselor de marcat, aşa cum era de aşteptat într-o zi de dinaintea week-end-ului … coadă! La coadă, lume peste lume – oameni de toate vârstele, de toate rasele, de toate neamurile şi de toate sexele !!! (Pentru persoanele înapoiate, retrograde şi nealiniate la ultimele tendinţe fac precizarea că de o bună bucată de timp, sexele nu mai sunt doar alea două, despre care-am învăţat noi la şcoală când eram mici şi blegi - uşor de păcălit… Alea erau pentru animale. Noi, am evoluat …).
     Vreau să vă spun că “Lidl”-ul este unul dintre puţinele locuri din Italia în care italienii sunt în minoritate la ei în ţară; marea majoritate a celor care îşi fac cumpărăturile de aici sunt străini de toate naţiile, de toate religiile, şi din toate culturile, imigraţi de pe toate continentele şi de la toate latitudinile.
     Neavând încotro, ne-am aşezat şi noi frumos la coadă, după nişte asiatici, în timp ce imediat în spatele nostru, am constatat cu căldură sufletească şi cu simpatie că s-a aşezat o familie de moldoveni, trecuţi bine de prima tinereţe, ţinând cont de faptul că fiul dumnealor demonstra cu uşurinţă că atinsese cam demultişor vârsta majoratului.
     Când ne-a ajuns rândul, am început să scoatem proviziile din căruţ şi să le punem frumos şi ordonat pe banda rulantă, cu codul de bare în sus, pentru a face viaţa ceva mai uşoară simpaticei casieriţe, iar nouă, ceva mai scurtă şederea în faţa casei de marcat.
     După ce am terminat de transferat totul din căruţ, pe banda de cauciuc, a venit rândul moldovenilor din spatele nostru să-şi golească căruţul de poftele inimii. Şi cum chestia asta nu-i cine ştie ce de complicată, au început să o facă în mod mecanic, fără a da o prea mare importanţă la ceea ce fac, în timp ce continuau să discute de-ale lor, în moldoveneasca lor limbă română, particulară, inedită şi plină de haz pentru noi, dar absolut normală şi cotidiană pentru ei, cu fraze de un farmec aparte, obţinut prin condimentare cu o multitudine de arhaisme şi regionalisme, dispărute demult din româna “modernă”, dar bine conservate şi folosite frecvent în moldoveneasca curentă, bine garnisită prin cuvinte de origine slavă care i-au imprimat o amprentă specifică, normală şi firească pentru o populaţie constrânsă de vitregiile istoriei să convieţuiască pe un acelaşi teritoriu şi într-un acelaşi ambient social cu oameni de alte etnii, deveniţi conaţionali prin colonizare politică sau adopţie ospitalieră: ruşi, ucrainieni, găgăuzi, bulgari, ţigani ori tătari.
     N-aş putea să vă spun exact despre ce vorbeau, pentru că nu eram prea atent - întrucât ştiţi şi dumneavoastră că nu-i frumos să tragi cu urechea la discuţiile în care nu eşti poftit. Şi-apoi mi-ar fi fost şi dificil să-eleg chiar totul, în acel murmur generalizat, în care fiecare vorbea cu însoţitorii săi pe limba lor, mai mult sau mai puţin în surdină, în care distingeai frânturi de fraze sau doar cuvinte izolate în arabă, portugheză, franceza africană, rusă, poloneză, română sau cine mai ştie ce alte limbi asiatice, întrerupte din când în când de bip-urile tastelor de la casa de marcat şi de italiana izolată a casieriţelor… Îmi amintesc însă cu precizie că la un moment dat s-a auzit un zgomot sec:
-          Pleof !…
     Stupoare… Timpul s-a oprit brusc în loc; gesturile clienţilor au îngheţat aşa cum erau ; toată lumea a amuţit ca prin minune; ochii tuturor s-au aţintit către sursa zgomotului; păream a fi cu toţii personaje dintr-o poză, în care nimeni nici măcar nu mai respira …
     Ce se întâmplase?
     În timp ce încerca să-şi argumenteze ideile gesticulând şi privind la interlocutorii săi, moldoveanul cel mai în vârstă a scăpat din mâini un borcan care s-a făcut ţăndări pe pardoseala perfect de curată a magazinului, transformând minunăţie de maioneză într-o băleguţă diformă, de vacă suspectă de gălbinare…
-          Non fà niente, dai… capita !... (Nu-i nimic, lăsaţi… se mai întâmplă!...) spuse casieriţa, trezită de simţul datoriei. Non vi preocupate, chiamo subito qualcuno per pulire … (Nu vă faceţi griji, chem imediat pe cineva să cureţe…)
-          Ma, cheee! Lascia stare: siamo noi che l’abbiamo rotto, e il nostro dovere di pulire, stai buona, eh!... (Cum aşa! Noi l-am spart, e de datoria noastră să curăţăm, staţi liniştită, da !…)
     Şi zicând asta, moldoveanca noastră a şi pus mâna pe un sul de hârtie absorbantă dintre cumpărăturile sale de pe bandă, i-a desfăcut iute ambalajul şi rupând energic o bucată consistentă de hârtie s-a aplecat să cureţe pe jos, nu înainte de a-i arunca o privire tăioasă “vinovatului”.
     Împricinatul, roşu la faţă de jenă şi poate şi de ciudă că va trebui să plătească maioneza fără a o consuma, puse şi el mâna pe sulul de hârtie şi a dat să rupă şi el o bucată dintr-însa, ca să-şi ajute nevasta la curăţat. N-a mai apucat însă, întrucât caseriţa italiancă, foarte atentă şi amabilă, a invitat politicos familia de moldoveni să lase totul aşa cum era, pentru că, nefiind dotaţi cu cele necesare, riscau să se taie în cioburi, iar ei nu puteau permite să se întâmple aşa ceva în unitatea lor. Apoi a pus mâna pe microfonul staţiei de amplificare şi a chemat personalul de serviciu cu instrumentarul adecvat pentru a restabili curăţenia, după care, ca să nu blocheze coada şi bunul mers al vânzărilor, i-a invitat pe toţi cei din coadă la casa de marcat de alături…
     În mod normal, elegant și civilizat, toţi cei implicaţi în astfel de mici incidente păstrează cu gentileţe şi curtoazie aceeaşi ordine de la coadă aşezându-se firesc în spatele persoanei pe care o avea în faţă şi la coada de la casa precedentă.
     Numai că de data asta s-a întâmplat să fie altfel decât de obicei … De data asta s-a produs excepţia menită a confirma regula…scânteia care a aprins fitilul de la butoiul cu pulbere moldovenească! Dar sa nu anticipăm, că-i păcat de subiect ...
     Primul în coada din spatele moldovenilor era un italian: aparent de condiţie medie, între două vârste, unul ce nu prea părea a fi nevoit “să dea cu sapa” pentru a-şi câştiga existenţa! Cum a auzit invitaţia casieriţei de a schimba casa, omu’ nostru, profitând de confuzia creată, şi-a înşfăcat iute cumpărăturile de pe bandă şi-n clasicul spirit al sacrei furbiţii (şmecherii) italiene a ţâşnit din rând, luându-le practic faţa moldovenilor, ca să fie el primul la casa alăturată!
    Bine … Acuma ... între noi fie vorba, trebuie să recunosc că italianul nici nu avea cine ştie ce cumpărături, că altfel nici n-ar fi reuşit să facă manevra asta cu o asemenea viteză – avea şi el de-o cină, acolo …Eu unul, ţinând cont de cantitatea şi diversitatea cumpărăturilor din propriul căruţ, n-aş fi zis nimic. Ba dimpotrivă: de regulă, în astfel de cazuri, privesc eu în spate şi dacă văd că cei de lângă mine au doar o mână de produse, îi invit cu amabilitate să treacă în faţă, (ca să nu li se scurgă ochii printre toate cumpărăturile mele şi să nu-nghită-n sec de poftă, nu de alta, dar cred că le-aş înghiţi eu cu noduri acasă … Glumesc desigur!). Imi zic că, oricum, durează până îmi înşir eu toate cumpărăturile pe bandă, şi ca să nu-i las timp casieriţei să respire, îi trimit muşteriii în avans !
     Probabil că în alte timpuri şi în alte condiţii, sau ... mă rog, dac-ar fi fost ceva mai atenţi, şi moldovenii ar fi făcut la fel. Dar se pare că ieri, aveau ei ce-aveau … şi n-aveau chef să facă concesii nimănui. Cu atât mai puţin unui fîîgău macaronar. Şi după cum ne este bine cunoscut, cum moldovenilor nu le prea mănâncă câinii din traistă, reacţia acestora nu s-a lăsat deloc aşteptată. Însă nu în limba italiană, aşa cum ne-am fi aşteptat cu toţii, ci în dulcele lor grai moldovenesc:
-         Ie uiti-ti dom’le şî la ista!...  Uite-l numa’ cum bagâ-n faţâ...
-         Da uite-l numa’ şi vitez-o prins! Doaaamni-fereşti!...
-         Şi-ai, ăi blea? Ti grăgheşti, ai?... Morţî mă-tii!… Ti grăgheşti !... Di parcâ numa tu ai vre s-ajiunji mai răpâdi-acasâ! Câ la noi nu-i sarâ, da numa la tini o-ntunecat!...
-         Da şi treab-ari el cu restu lumii? O trecut în faţâ şî-l doari la bascâ! Ţî-i ghini-amu, ăi blea?
Şi cum italianul s-a simţit si el într-un târziu luat în beţe, n-are ce face şi dă să riposteze:
-         Cosa?... (Poftim?)
Moldovenii nu s-au sinchisit deloc să-i răspundă în italiană şi-au continuat tot pe moldoveneşte:
-         Ci ... coza-coza? Ti bagi ca porcu-n faţâ ş-apăi ni-ntrebi pi noi di “coza”?...
Dar italianul o ţinea morţiş pe-a lui, şi spuse către restul “cozii”:
-         Non capisco!... (Nu-nţeleg!...)
-         Las c-ai sâ-nţăleji acuş! Cân ţ-oi f… (noi o să-i zicem “friji”…) una la urechi, ai s’ ti-nvârţ ca vaca-n varzâ, pân-ai sâ-nveţ moldovineşti!…
Auzind replica moldovenilor şi mai ales văzând faţa stupefiată a italianului, nu m-am putut abţine şi am pufnit în râs… Auzind una ca asta şi-nţelegând c-am priceput dialogul, bănuind că riscă să i se risipească frumuseţe de solemnitate a momentului, moldoveanca s-a întors prefăcut nervoasă şi s-a stropşit la mine, încruntată, dar zâmbind “pe sub mustăţi”, ca să pricep şi eu că glumeşte:
-         Da tu ci ti râz băi mustaţâ? Ti bucuri di necazu omului, ai? Cân m-oi înşimbi şî-n mustaţa ta acuş !...
-         Uşurel, cucoană, că mustăciosul ăsta îi luat deja! mi-a sărit nevastă-mea în ajutor, zâmbind şi ea tot la caterincă…
-         Cosa? Io non capisco niente, (Poftim? Eu nu-nţeleg nimic …) continuă italianul să repete, buimac şi, simţind că nu-i a bună - cu o oarecare precauţie …
-         Zice că nu înţelege. Spune-i şi-n italiană, ca să priceapă şi el! s-au simţit datori să intervină din spate, distraţi, o altă familie de români …
-         Laaas ăăăi! Şî ci dacă nu-nţălegi? Las sâ vadâ şî el cum îi când iţ vorbeşti cineva în altâ limbâ şî tu nu-nţălegi nic … câ nici eu nu-nţălegem nic cân am vinit în Italia, şî nimeni nu vroie sâ-mi repeti!... Acu “tocca me”!...(a venit şi rândul meu!), Ai înţăles, ăi, macaroanâ?...
La care italianul, simţindu-se complet depăşit şi în inferioritate, exclamă concluziv:
-         Mannaggia!... Il nostro paese và a putane! (Fir-ar să fie! Ţara noastră se duce de râpă!)




Note Blog "Nostalgie despre bunul simt": * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"