sâmbătă, 17 septembrie 2016

Cân’ ţ-oi frìgi unaaa!...

de  Remus Constantin Raclău
     Acum vreo câteva zile eram cu nevastă-mea la cumpărături în Perugia, la “Lidl”-ul din via Mentana.
     De obicei, mergem la supermarket sâmbăta, pentru cumpărăturile săptămânale. Tura asta, am zis că mergem doar ca să luăm ceva verdeţuri, pâine, legume şi fructe, că-n rest … aveam cam de toate, luate din timpul săptămânii de la magazinuţele din cartier. Doar că, la plecarea de-acasă, n-am mai luat în calcul şi faptul că atunci când intri într-un supermarket deştept, ţi se poate întâmpla chiar şi ţie să ţi se adeverească zicala aia deşteaptă cu - “ochii văd, inima cere”!...
     Pentru că, odată intrat prin porţile ce ţi se deschid automat, în mod curtenitor, ca pentru marii clienţi VIP - un fel de „mari boieri ai zilelor noastre”, te simţi de parc-ai fi trecut prin poarta raiului: aer condiţionat, pardoseala impecabil de lucitoare şi de curată, muzică discretă şi de calitate, lumini îmbietoare, care pun inteligent în valoare produse frumos ambalate, cu etichete armonios colorate, aşezate comod pe rafturi bine aerisite, atent supravegheate şi îngrijite de un personal bine instruit, mereu disponibil, zâmbitor şi profesional-amabil, totul spre rebeliunea poftelor bine ţinute în frâu până atunci… Căci din acel atunci începi să te simţi un om important: începi să înţelegi că toate acele eforturi sunt făcute pentru tine, şi sunt menite să-ţi creeze …, o stare de confort …, o stare de bine …, o stare de relaxare …, o stare de visare … să-ţi creeze un ambient care te îmbie să-ţi vrei binele, să te răsfeţi şi să-ţi spui: “vreau şi eu, pentru că şi eu merit toate acestea … şi o să mi le iau pe toate … ce naiba, că doar o viaţă are omul !... Şi-apoi, ca să alungi până şi ultima fărâmă de îndoială vinovată din tine, îţi spui liniştitor, ca un căzut în transă: “muncesc din greu, am câştigat ceva bani şi îmi permit… şi-apoi, banul e făcut să circule, nu? Ce naiba!…
     Şi dacă după acest intens dialog interior, portofelul nu are motive serioase de protest, te predai cu totul şi-ţi laşi minţile să o ia razna printre rafturile pline cu ambalaje şi etichete îmbietoare, cu preţuri veşnic “la ofertă”, şi te trezeşti basculând în neştire de pe rafturi, fel de fel de chestii (mai mult sau mai puţin) utile, ori (mai repede, mai târziu, sau niciodată) trebuincioase, direct în căruţ, cu mult peste tot ceea ce era trecut pe lista de cumpărături făcută cu grijă de acasă, spre mulţumirea înţelepţilor noştri strămoşi care-şi văd astfel confirmată zicala cu socoteala “din târg” …
     Şi cum “tot păţitu-i priceput”, de-indată ce “ne-am trezit” în faţa caselor de marcat, cu căruţul (cam cât o jumătate de căruţă de-a noastră tradiţională, din acelea de se găsesc mai la tot omul gospodar prin satele de pe la noi) plin - vârf şi cu de toate, cu mult peste ce şi cât ne-ar trebui să consumăm în mod raţional până săptămâna viitoare, am revenit brusc şi amar la realitate, şi-am început a ne scărpina cu vinovăţie şi nedumerire în vârful capului, promiţându-ne în mod solemn că nu mai venim, în veci, la cumpărături cu cardul, ci că o să plecăm de-acasă numai şi numai cu bani în numerar, strict socotiţi şi îndeajuns doar pentru lista cu cele absolut trebuincioase… Na!... Corectă soluţia? Da’ ce credeaţi voi, că n-am eu ac, de cojocul … meu? (Acu’… să nu se sperie, onor propritarii de supermarketuri, ca eu la teorie sunt beton… da’ numa’ cu pusu-n practică am niscaiva probleme, ‘tu-i mama ei de poftă !...)
     Şi-odată “jurămintele” făcute, ne-am îndreptat cu simţul datoriei împlinite către casele de marcat mângâindu-ne cu gândul la cinele îndestulătoare şi gustoase pe care aveam să le servim odată ajunşi acasă, în seara asta şi-n tot restul săptămânii …
     În faţa caselor de marcat, aşa cum era de aşteptat într-o zi de dinaintea week-end-ului … coadă! La coadă, lume peste lume – oameni de toate vârstele, de toate rasele, de toate neamurile şi de toate sexele !!! (Pentru persoanele înapoiate, retrograde şi nealiniate la ultimele tendinţe fac precizarea că de o bună bucată de timp, sexele nu mai sunt doar alea două, despre care-am învăţat noi la şcoală când eram mici şi blegi - uşor de păcălit… Alea erau pentru animale. Noi, am evoluat …).
     Vreau să vă spun că “Lidl”-ul este unul dintre puţinele locuri din Italia în care italienii sunt în minoritate la ei în ţară; marea majoritate a celor care îşi fac cumpărăturile de aici sunt străini de toate naţiile, de toate religiile, şi din toate culturile, imigraţi de pe toate continentele şi de la toate latitudinile.
     Neavând încotro, ne-am aşezat şi noi frumos la coadă, după nişte asiatici, în timp ce imediat în spatele nostru, am constatat cu căldură sufletească şi cu simpatie că s-a aşezat o familie de moldoveni, trecuţi bine de prima tinereţe, ţinând cont de faptul că fiul dumnealor demonstra cu uşurinţă că atinsese cam demultişor vârsta majoratului.
     Când ne-a ajuns rândul, am început să scoatem proviziile din căruţ şi să le punem frumos şi ordonat pe banda rulantă, cu codul de bare în sus, pentru a face viaţa ceva mai uşoară simpaticei casieriţe, iar nouă, ceva mai scurtă şederea în faţa casei de marcat.
     După ce am terminat de transferat totul din căruţ, pe banda de cauciuc, a venit rândul moldovenilor din spatele nostru să-şi golească căruţul de poftele inimii. Şi cum chestia asta nu-i cine ştie ce de complicată, au început să o facă în mod mecanic, fără a da o prea mare importanţă la ceea ce fac, în timp ce continuau să discute de-ale lor, în moldoveneasca lor limbă română, particulară, inedită şi plină de haz pentru noi, dar absolut normală şi cotidiană pentru ei, cu fraze de un farmec aparte, obţinut prin condimentare cu o multitudine de arhaisme şi regionalisme, dispărute demult din româna “modernă”, dar bine conservate şi folosite frecvent în moldoveneasca curentă, bine garnisită prin cuvinte de origine slavă care i-au imprimat o amprentă specifică, normală şi firească pentru o populaţie constrânsă de vitregiile istoriei să convieţuiască pe un acelaşi teritoriu şi într-un acelaşi ambient social cu oameni de alte etnii, deveniţi conaţionali prin colonizare politică sau adopţie ospitalieră: ruşi, ucrainieni, găgăuzi, bulgari, ţigani ori tătari.
     N-aş putea să vă spun exact despre ce vorbeau, pentru că nu eram prea atent - întrucât ştiţi şi dumneavoastră că nu-i frumos să tragi cu urechea la discuţiile în care nu eşti poftit. Şi-apoi mi-ar fi fost şi dificil să-eleg chiar totul, în acel murmur generalizat, în care fiecare vorbea cu însoţitorii săi pe limba lor, mai mult sau mai puţin în surdină, în care distingeai frânturi de fraze sau doar cuvinte izolate în arabă, portugheză, franceza africană, rusă, poloneză, română sau cine mai ştie ce alte limbi asiatice, întrerupte din când în când de bip-urile tastelor de la casa de marcat şi de italiana izolată a casieriţelor… Îmi amintesc însă cu precizie că la un moment dat s-a auzit un zgomot sec:
-          Pleof !…
     Stupoare… Timpul s-a oprit brusc în loc; gesturile clienţilor au îngheţat aşa cum erau ; toată lumea a amuţit ca prin minune; ochii tuturor s-au aţintit către sursa zgomotului; păream a fi cu toţii personaje dintr-o poză, în care nimeni nici măcar nu mai respira …
     Ce se întâmplase?
     În timp ce încerca să-şi argumenteze ideile gesticulând şi privind la interlocutorii săi, moldoveanul cel mai în vârstă a scăpat din mâini un borcan care s-a făcut ţăndări pe pardoseala perfect de curată a magazinului, transformând minunăţie de maioneză într-o băleguţă diformă, de vacă suspectă de gălbinare…
-          Non fà niente, dai… capita !... (Nu-i nimic, lăsaţi… se mai întâmplă!...) spuse casieriţa, trezită de simţul datoriei. Non vi preocupate, chiamo subito qualcuno per pulire … (Nu vă faceţi griji, chem imediat pe cineva să cureţe…)
-          Ma, cheee! Lascia stare: siamo noi che l’abbiamo rotto, e il nostro dovere di pulire, stai buona, eh!... (Cum aşa! Noi l-am spart, e de datoria noastră să curăţăm, staţi liniştită, da !…)
     Şi zicând asta, moldoveanca noastră a şi pus mâna pe un sul de hârtie absorbantă dintre cumpărăturile sale de pe bandă, i-a desfăcut iute ambalajul şi rupând energic o bucată consistentă de hârtie s-a aplecat să cureţe pe jos, nu înainte de a-i arunca o privire tăioasă “vinovatului”.
     Împricinatul, roşu la faţă de jenă şi poate şi de ciudă că va trebui să plătească maioneza fără a o consuma, puse şi el mâna pe sulul de hârtie şi a dat să rupă şi el o bucată dintr-însa, ca să-şi ajute nevasta la curăţat. N-a mai apucat însă, întrucât caseriţa italiancă, foarte atentă şi amabilă, a invitat politicos familia de moldoveni să lase totul aşa cum era, pentru că, nefiind dotaţi cu cele necesare, riscau să se taie în cioburi, iar ei nu puteau permite să se întâmple aşa ceva în unitatea lor. Apoi a pus mâna pe microfonul staţiei de amplificare şi a chemat personalul de serviciu cu instrumentarul adecvat pentru a restabili curăţenia, după care, ca să nu blocheze coada şi bunul mers al vânzărilor, i-a invitat pe toţi cei din coadă la casa de marcat de alături…
     În mod normal, elegant și civilizat, toţi cei implicaţi în astfel de mici incidente păstrează cu gentileţe şi curtoazie aceeaşi ordine de la coadă aşezându-se firesc în spatele persoanei pe care o avea în faţă şi la coada de la casa precedentă.
     Numai că de data asta s-a întâmplat să fie altfel decât de obicei … De data asta s-a produs excepţia menită a confirma regula…scânteia care a aprins fitilul de la butoiul cu pulbere moldovenească! Dar sa nu anticipăm, că-i păcat de subiect ...
     Primul în coada din spatele moldovenilor era un italian: aparent de condiţie medie, între două vârste, unul ce nu prea părea a fi nevoit “să dea cu sapa” pentru a-şi câştiga existenţa! Cum a auzit invitaţia casieriţei de a schimba casa, omu’ nostru, profitând de confuzia creată, şi-a înşfăcat iute cumpărăturile de pe bandă şi-n clasicul spirit al sacrei furbiţii (şmecherii) italiene a ţâşnit din rând, luându-le practic faţa moldovenilor, ca să fie el primul la casa alăturată!
    Bine … Acuma ... între noi fie vorba, trebuie să recunosc că italianul nici nu avea cine ştie ce cumpărături, că altfel nici n-ar fi reuşit să facă manevra asta cu o asemenea viteză – avea şi el de-o cină, acolo …Eu unul, ţinând cont de cantitatea şi diversitatea cumpărăturilor din propriul căruţ, n-aş fi zis nimic. Ba dimpotrivă: de regulă, în astfel de cazuri, privesc eu în spate şi dacă văd că cei de lângă mine au doar o mână de produse, îi invit cu amabilitate să treacă în faţă, (ca să nu li se scurgă ochii printre toate cumpărăturile mele şi să nu-nghită-n sec de poftă, nu de alta, dar cred că le-aş înghiţi eu cu noduri acasă … Glumesc desigur!). Imi zic că, oricum, durează până îmi înşir eu toate cumpărăturile pe bandă, şi ca să nu-i las timp casieriţei să respire, îi trimit muşteriii în avans !
     Probabil că în alte timpuri şi în alte condiţii, sau ... mă rog, dac-ar fi fost ceva mai atenţi, şi moldovenii ar fi făcut la fel. Dar se pare că ieri, aveau ei ce-aveau … şi n-aveau chef să facă concesii nimănui. Cu atât mai puţin unui fîîgău macaronar. Şi după cum ne este bine cunoscut, cum moldovenilor nu le prea mănâncă câinii din traistă, reacţia acestora nu s-a lăsat deloc aşteptată. Însă nu în limba italiană, aşa cum ne-am fi aşteptat cu toţii, ci în dulcele lor grai moldovenesc:
-         Ie uiti-ti dom’le şî la ista!...  Uite-l numa’ cum bagâ-n faţâ...
-         Da uite-l numa’ şi vitez-o prins! Doaaamni-fereşti!...
-         Şi-ai, ăi blea? Ti grăgheşti, ai?... Morţî mă-tii!… Ti grăgheşti !... Di parcâ numa tu ai vre s-ajiunji mai răpâdi-acasâ! Câ la noi nu-i sarâ, da numa la tini o-ntunecat!...
-         Da şi treab-ari el cu restu lumii? O trecut în faţâ şî-l doari la bascâ! Ţî-i ghini-amu, ăi blea?
Şi cum italianul s-a simţit si el într-un târziu luat în beţe, n-are ce face şi dă să riposteze:
-         Cosa?... (Poftim?)
Moldovenii nu s-au sinchisit deloc să-i răspundă în italiană şi-au continuat tot pe moldoveneşte:
-         Ci ... coza-coza? Ti bagi ca porcu-n faţâ ş-apăi ni-ntrebi pi noi di “coza”?...
Dar italianul o ţinea morţiş pe-a lui, şi spuse către restul “cozii”:
-         Non capisco!... (Nu-nţeleg!...)
-         Las c-ai sâ-nţăleji acuş! Cân ţ-oi f… (noi o să-i zicem “friji”…) una la urechi, ai s’ ti-nvârţ ca vaca-n varzâ, pân-ai sâ-nveţ moldovineşti!…
Auzind replica moldovenilor şi mai ales văzând faţa stupefiată a italianului, nu m-am putut abţine şi am pufnit în râs… Auzind una ca asta şi-nţelegând c-am priceput dialogul, bănuind că riscă să i se risipească frumuseţe de solemnitate a momentului, moldoveanca s-a întors prefăcut nervoasă şi s-a stropşit la mine, încruntată, dar zâmbind “pe sub mustăţi”, ca să pricep şi eu că glumeşte:
-         Da tu ci ti râz băi mustaţâ? Ti bucuri di necazu omului, ai? Cân m-oi înşimbi şî-n mustaţa ta acuş !...
-         Uşurel, cucoană, că mustăciosul ăsta îi luat deja! mi-a sărit nevastă-mea în ajutor, zâmbind şi ea tot la caterincă…
-         Cosa? Io non capisco niente, (Poftim? Eu nu-nţeleg nimic …) continuă italianul să repete, buimac şi, simţind că nu-i a bună - cu o oarecare precauţie …
-         Zice că nu înţelege. Spune-i şi-n italiană, ca să priceapă şi el! s-au simţit datori să intervină din spate, distraţi, o altă familie de români …
-         Laaas ăăăi! Şî ci dacă nu-nţălegi? Las sâ vadâ şî el cum îi când iţ vorbeşti cineva în altâ limbâ şî tu nu-nţălegi nic … câ nici eu nu-nţălegem nic cân am vinit în Italia, şî nimeni nu vroie sâ-mi repeti!... Acu “tocca me”!...(a venit şi rândul meu!), Ai înţăles, ăi, macaroanâ?...
La care italianul, simţindu-se complet depăşit şi în inferioritate, exclamă concluziv:
-         Mannaggia!... Il nostro paese và a putane! (Fir-ar să fie! Ţara noastră se duce de râpă!)



Note Blog "Nostalgie despre bunul simt": * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

2 comentarii:

  1. Am citit cu placere si chiar m-a distrat. Felicitari si tineo tot asa.
    Fanica

    RăspundețiȘtergere