vineri, 21 octombrie 2016

Miştocănia

- studiu de fapt în oraşul meu cel drag -


scris de Cecilia Dumitrache

Dormitam, dimineaţa, în autobuz, când deodată aud o voce în schimbare, de adolescent: -Fă, mai eşti virgină?

El stătea jos, iar colega lui de şcoală, mai în faţă, în picioare. Bineînţeles, toţi din autobuz au început să o studieze. Iar: -Fă!... A întrebat-o de vreo 6 ori. Ştia el că aşa o poate face de râs, nu a întrebat-o ce a citit aseară, ci a atacat-o unde era mai vulnerabilă. Mi-a plăcut atitudinea ei, l-a fixat cu o figură pe care nu se putea citi nimic, nici dispreţ, nici amuzament. Alta ar fi început să chicotească prosteşte, ori ar fi început un schimb de înjurături, nu ar fi fost ceva neobişnuit într-un autobuz de periferie.

El era mândru de ce obţinuse: atenţia celor din jur. L-am măsurat: o aschimodie, pe jumătate cât mine. Să intervin? Poate o face vreun bărbat, totuşi. Aiurea, după cum se uitau, cred că încercau să găsească răspunsul la întrebarea băiatului. Celelalte femei - jumătate o studiau şi ele, pe faţa celorlalte se citea: -Mi se fâlfâie, am alte griji, se uitau în gol sau pe fereastră.

Am tăcut şi eu. După câteva minute, puştiul, plictisit, a început să îşi butoneze telefonul în căutarea unei manele, iar fata, se vedea după expresia feţei că se gândea la ceva plăcut, uitase incidentul. După o jumătate de oră, uitasem şi eu. Mi-am amintit episodul, când căutam o temă pentru eseu.

Oare dacă ar fi atacat-o, ar fi sărit cineva din autobuz în ajutorul ei?

O staţie mai departe, în autobuz s-a suit un boschetar. Ce miros! I-a spus cineva să coboare? Nuu, a fost mai uşor ca o parte din pasageri să se mute în jumătatea cealaltă a maşinii. El era unul, noi - mulţi, dar proşti. De ce nu ne-am unit măcar în faţa lui? Nu mai luăm atitudine. Nu mai ştim de fapt unde începe şi ce este spiritul civic. Am învăţat asta la şcoală? Parcă nu-mi amintesc. Pe stradă, sigur nu se învaţă. E de fapt şi un fel de resemnare: dacă încerci să pui la punct un şmecher, mai întotdeauna sare cineva în apărarea lui, şi atunci, mai îţi faci şi nervi degeaba. Simţi cum în jur creşte încet o junglă iar o ieşire în oraş seamănă cu un safari.

Uneori, când privesc în jur uitând de griji, văd urme ale unei civilizaţii dispărute. Da, dar eu ştiu să le identific, ştiu istorie şi sunt îndrăgostită de oraşul meu. Ce vor face urmaşii noştri, cei crescuţi de mici pentru a face bani? Va mai şti unul să nu demoleze o clădire care e parte din trecutul oraşului, va rezista să o facă dacă va şti că îi iese un profit? Ar trebui introduse în programa şcolară ore de istoria oraşului, e fascinantă povestea Cişmigiului şi a clădirilor din jur, ar stârni interesul tinerilor pentru a afla mai multe. Poate va începe o campanie de recuperare a trecutului. Ca să îţi iubeşti oraşul, trebuie să îl cunoşti. Fără a-şi cunoaşte rădăcinile, mult mai uşoară va fi despărţirea de ţară a multor tineri. Vom pierde în timp atât tineri valoroşi cât şi valori culturale, prin nepăsare şi necunoaştere.

S-ar putea începe chiar cu grădiniţa, cu poveşti despre baluri şi prinţese spuse copiilor înaintea unei vizite la palatul Şuţu. Scara aceea de bal şi oglinda nu au cum să nu rămână întipărite în memoria fetelor.

S-ar mai putea pune în oraş panouri cu istoria locurilor. Eu locuiesc în Rahova. Am aflat despre dealurile pline cu vii şi drumul pe care veneau craiovenii la târg, drumul sării, cetatea aflată undeva pe locul Casei Poporului, de unde a plecat Mihai Viteazul cu mercenarii pentru a face Unirea, tabăra lui Tudor din dealul Spirii, traseul primului tramvai cu cai ce făcea legătura între piaţa de flori de la Chirigiu şi Obor. Am găsit pe Metropotam istoria Palatului Bragadiru, cel de lângă Bekerbrau. Fondatorul a fost inventatorul sistemului "cornul cu lapte" pentru copiii muncitorilor, iar palatul a fost construit pentru relaxarea muncitorilor fabricii de bere. Sunt atât de multe de spus. Sunt fermecătoare scrierile unui italian, Caselli, îndrăgostit acum 200 de ani de Bucureşti. Sunt poveşti frumoase. Haideţi să le căutăm şi să le recitim.

Sursa: http://tudorchirila.blogspot.it/2008/02/mitocanie-vs-bun-simt_27.html

Note Blog "Nostalgie despre bunul simt": * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu