sâmbătă, 26 noiembrie 2016

Ce-am avut şi ce-am pierdut?...

autor: Remus Constantin Raclău, 20-09-13

Ne întrebăm miraţi cum poate un popor să asiste nepăsător la spolierea propriei sale ţări de toate resursele ei naturale, la jefuirea întregii sale avuţii naţionale prin subevaluarea şi trecerea ei frauduloasă în proprietate privată, la demolarea capacităţilor de producţie rămase, la alungarea forţei de muncă active din ţară(reprezentată de proprii lor fii şi nepoţi), formată pe cheltuiala, sudoarea, răbdarea şi inteligenţa noastră, a tuturor, pentru ca ale lor capacităţi fizice şi intelectuale să fie valorificate în şi de către ţări – bogate şi civilizate - dar care n-au contribuit cu nimic la creşterea şi formarea lor profesională şi umană.

Deşi pare greu de crezut, răspunsul e simplu şi se regăseşte în întrebarea retorică: "Ce-am avut şi ce-am pierdut!..." Adicătelea: toate acestea se întâmplă întrucât românii, ca indivizi particulari, nu simt că ar avea ceva de pierdut în mod individual!... Anii lungi de îndoctrinare comunistă, în care ni s-a tot repetat mereu că bunurile şi bogăţiile ţării aparţin întregului popor în general şi nimănui în particular, precum şi o serie întreagă de influenţe "culturale" de prin vecini şi-au atins în sfârşit scopul, dar... pe invers!

De ce? Simplu: pentru că "întregul popor" este reprezentat de "Stat", iar statul a fost atunci şi este şi acum administrat prost şi discreţionar, cu incompetenţă şi mai ales cu rea credinţă, făcându-se totul pentru ca "omul" – fiinţă cât se poate de concretă - să fie sacrificat, în numele unei noţiuni abstracte – "poporul" - şi a unui ideal greu de definit, şi în consecinţă de atins – "bunăstarea şi fericirea întregului popor". "Omul" a fost mai întâi minimizat, apoi îndepărtat de la luarea deciziilor şi a sfârşit prin a fi redus la tăcere, hărţuit, vândut şi exploatat tocmai de către cei care ar fi trebuit să-l slujească şi cărora le mai şi plăteşte salariu pentru aceasta.

Şi-atunci omul de rând a simţit nevoia să se delimiteze de "chestia" asta, adică de "stat", pentru că statul nu-l mai reprezintă şi nu-l mai apără. "Statul" nu mai suntem "noi" – cei care-i alimentăm benevol şi conştient bugetul pentru a primi în schimb servicii menite a ne îmbunătăţi traiul."Statul" sunt "Ei" – cei care ne impun taxe şi impozite după necesităţile lor de a-şi conserva şi consolida puterea lor asupra noastră...

Prin "stat" ne-au confiscat totul: sănătatea, educaţia, cultura, asistenţa socială, necesităţile de ordine publică şi de apărare, transformându-le şi pe acestea în noţiuni abstracte, pe care ni se impune să le alimentăm continuu, ca pe nişte saci fără fund. Şi cum tot statul e cel care are sarcina legală de a administra şi resursele naturale, "Ei" au avut grijă ca printr-un artificiu legislativ să le treacă din proprietatea întregului popor, în proprietatea de stat. Astfel statul, dintr-un simplu administrator cu puteri delegate controlabile, a devenit proprietar cu drepturi depline şi discreţionare.

În acest mod, bogăţiile naturale mai sunt "ale noastre", ale poporului - doar formal, pentru că, în fapt, acum sunt ale statului, adică "ale lor". Veniturile din exploatarea acestora nu mai sunt la dispoziţia noastră, ci a statului. Nu înţelegeţi diferenţa? Să v-o explic altfel, apelând la imaginaţia dumneavoastră.

Imaginaţi-vă că poporul ar fi ca o pădure şi că oamenii sunt copacii acestei păduri. Pădurea e administrată de un pădurar – în cazul nostru, statul. Pădurea produce fructe, ciuperci şi material lemnos excedentar (provenit din activităţile curente de îngrijire, curăţare şi rărire, absolut normale şi necesare sănătăţii unei păduri). Prin activitatea benefică a copacilor ei, pădurea atrage ploaia. Ploaia are multitudine de stropi. Să ne imaginăm stropii de ploaie ca fiind făcuţi din bani. În acest caz, dacă pădurea lucrează eficient, plouă cu bani. Când plouă peste pădure, toţi copacii sunt mulţumiţi: primesc ceea ce merită şi ceea ce li se cuvine, ploaia contribuind din plin la regenerarea bogăţiilor valorificate prin vânzare – fructe, ciuperci şi material lemnos.

Un pădurar responsabil ştie asta, şi în calitatea sa de administrator are grijă ca ploaia să cadă în mod uniform peste toată pădurea, ceea ce va face ca aceasta să se regenereze în mod armonios şi să fie astfel capabilă să aducă din nou ploaia, în mod eficient, iar şi iar, făcând ca atât pădurea cât şi pădurarul să stea bine împreună...

Numai că în cazul nostru "pădurarul" a decis să abuzeze de calitatea sa de proprietar şi să taie pădurea după cum îl taie şi pe el capul: vânzând toate bogăţiile pădurii şi făcând astfel încât să "plouă" numai peste casa şi grădina lui. În fapt, nu-l doare nici la bască de copaci sau de "pădure".

De ce se-ntâmplă una ca asta? Pentru că avem de-a face cu un "pădurar" cu nişte caracteristici aparte. În primul rând "pădurarul" nostru s-a împroprietărit pe sine şi a devenit proprietarul pădurii. Şi în calitatea sa de proprietar, oricine poate face ce vrea cu averea "lui". Apoi, pentru că avem de-a face cu un personaj colectiv care se depersonalizează şi se repersonalizează la fiecare cădere sau schimbare de guvern. Şi cum cei care vin la putere ştiu că sunt efemeri în această funcţie, trag şi ei, cât pot de mult, ploaia spre grădina lor, gândind că trebuie să se pricopsească rapid şi definitiv... Vând tot ceea ce le pică la-ndemână, numai să facă bani. Cui îi pasă că pădurea se usucă pe picioare şi că riscă să dispară definitiv, atâta timp cât în grădina lui şi-a acumulat ploaie pentru tot restul vieţii?

Bun, şi pădurea? De ce nu reacţionează? Haideţi să încercăm să desluşim şi acest mister...

Întâmplarea face ca România să fie amplasată din punct de vedere geografic în spaţiul balcanic, unde influenţa "Marii Porţi" din Orientul Apropiat şi-a lăsat o adâncă amprentă culturală, prin împământenirea unor obiceiuri şi mentalităţi individualist-egoiste conform cărora bacşişul, ciubucul, mita, linguşitoria, minciuna, intriga şi perfidia, ar reprezenta cheia succesului în societate, iar înşelătoria, furtul, jaful şi toate celelalte venituri obţinute prin nemuncă – cheia succesului material.

Aici "interesul poartă fesul"! Nimic nu se mişcă fără a avea o profundă motivaţie materialistă: nu treci nici de portarul unei instituţii fără "să-l bagi şi pe el în seamă". La noi e ţara unde mori cu zile în spital dacă n-ai fost inspirat să opreşti mai întâi salvarea pe la bancă, "să-ţi faci plinul" cu bancnote mici, unde n-ai ce căuta în audienţe dacă nu "deschizi uşa cu capul", unde pentru a ajunge la "Dumnezeu"-l care dă o aprobare, trebuie mai întâi să-i saturi pe toţi "sfinţii"... Suntem ţara lui "La plăcinte - înainte/ la război – înapoi", unde se zice că "Cine-i harnic şi munceşte are tot ce vrea; cine-i leneş şi chiuleşte are tot aşa", transformat cu timpul în "Cine-i harnic şi munceşte, ori e prost, ori nu gândeşte"; în ţara lui "Mie ce-mi iese?" şi a "ghişăft"- ului, în care am împrumutat "modele" de comportament "de succes" de la mulţi dintre conaţionalii noştri de alte naţionalităţi şi etnii.

Omul de rând ştie toate astea şi ştie că deşi a fost mereu în primele rânduri la luptă, beneficiile au început să se împartă mereu de la cei care-i comandau din spatele frontului, astfel încât mai întotdeauna nu mai rămânea nimic pentru ce-i care şi-au dat sângele şi viaţa şi care au dus cu adevărat greul luptei. Pentru aceştia lumea se împarte în "noi" – cei care trudim şi facem sacrificii, şi "Ei" – cei care comandă, care "au" şi trăiesc bine. Şi-atunci pentru ce să lupte? Să apere agoniseala şmecherilor şi a învârtiţilor? Căci rar a tras omul de rând beneficii de pe urma trudei şi a luptei sale: odată a fost pe timpul marelui Ştefan al Moldovei, când ţăranii care s-au distins în lupte au fost ridicaţi la rang de răzeşi şi au fost împroprietăriţi cu pământ, iar a doua oară, după marele Război Mondial, când s-a întâmplat cam acelaşi lucru...

În general omul de rând este conservator şi de regulă rămâne inert în faţa schimbărilor: "rău cu rău, dar mai rău fără rău"... Astfel încât, pentru a-l putea mişca, omul are nevoie de un stimulent suficient de motivant încât să-i înfrângă inerţia. După secole întregi de prosteală şi de exploatare n-a putut ajunge la o concluzie mai bună decât la aceea că "Patriotismul trece prin stomac".

Acestea fiind zise, putem să revenim la problema spinoasă şi dureroasă a resurselor naturale ale ţării, privind-o dintr-un alt unghi: acela practic. Când a tras vreodată omul de rând vreun folos direct, concret şi palpabil de pe urma acestor resurse? Acestea au fost dintotdeauna şi sunt şi astăzi exploatate sub conducerea şi în beneficiul "puternicilor zilei". În antichitate şi în evul mediu cei care au tras foloasele au fost nobilii, regii şi Domnii locali, în epoca modernă beneficiile au intrat în buzunarele burgheziei naţionale exploatatoare, înlocuită în zilele noastre de corporaţiile trans şi multi-naţionale.

Cine a lucrat efectiv în industriile extractive şi-a luat un binemeritat salariu. Atât! Mic, mare, bun, rău, cum o fi fost el, (e de ştiut că nimeni nu te plăteşte ca să te îmbogăţeşti) dar măcar au pus şi ei mâna pe ceva; n-au dat în cap la nimeni, n-au înşelat şi n-au păgubit pe nimeni; au muncit din greu şi au dus şi ei ceva acasă, la familiile lor – "praful de pe tobă".Grosul câştigului l-au luat patronii. L-au luat şi l-au dus... Au considerat că e dreptul lor de investitori să facă ceea ce vor cu rezultatele investiţiilor dumnealor. O fi bun? O fi rău? O fi corect? O fi greşit? - Puteţi să vă răspundeţi şi singuri la aceste întrebări!

Se ştie însă că în Statele Unite ale Americii, ţara în care s-a născut democraţia, resursele subsolului aparţin proprietarului terenului de deasupra lor. În România, ca şi în multe alte state civilizate, suverane şi independente, resursele naturale sunt prin lege bunuri ale întregului popor. Din acest popor fac parte şi eu. Şi-atunci mă-ntreb: dacă resursele ţării mele sunt şi ale mele, eu de ce nu câştig nimic din exploatarea lor? Dar mai înainte de asta mă întreb şi vă întreb şi pe dumneavoastră: de ce nu sunt lăsat să le exploatez eu - român proprietar, în asociere cu alţi români proprietari? De ce trebuie să vină altcineva din afară să-mi extragă din pământul meu, bogăţiile mele şi să plece cu ele aiurea?
Nu-s în stare? Ok! Atunci, eu proprietar, angajez o firmă de consultanţă (românească sau străină, nu contează), să mă înveţe cum să-mi exploatez resursele, ies pe piaţă, fac o cercetare de marketing şi-mi cumpăr cele mai performante utilaje de extragere. La urma urmei cât poate fi de greu? Au reuşit strămoşii mei să scoată aur cu dalta şi ciocanul, curat şi ecologic, fără a avea nici un fel de studii, şi n-om reuşi noi, cu toată tehnologia actual prezentă în lume, cu specialişti formaţi în facultăţi cu profil de extracţie!... Greu de crezut!

E nevoie de locuri de muncă în România? Cum să nu! Avem specialişti? Cum să nu! Vrem să muncim? Cum să nu! Uitaţi-vă numai cu cât entuziasm demonstrează minerii că vor să muncească. Şi-atunci de ce trebuie neapărat să vină cineva "din afară" să ne organizeze o chestie de genul ăsta? De ce nu suntem noi în stare să ne gândim la o chestie echitabilă, curată şi eficientă, de genul unei "Întreprinderi Populare" care să aibă drept acţionari toţi cetăţenii români de vârstă adultă, care să primească la sfârşitul fiecărui an de activitate un divident - corect, concret şi palpabil – reprezentând cotă parte din profitul întreprinderii. Firma ar trebui să aibă acţiuni nominale netransmisibile, de tipul "un om – o acţiune", urmând ca acţionariatul format din populaţia de varstă adultă cu cetăţenie română, să fie oscilant: cetăţenii tineri să fie cooptaţi în mod automat în rândurile acţionariatului, la împlinirea vârstei de 18 ani şi să primească certificatul de acţionar drept cadou de maturitate, urmând ca cetăţenii români care părăsesc această lume, să fie scoşi automat din rândurile acţionariatului – (fără posibilitatea de a-şi lăsa moştenire acţiunea, întrucât urmaşii lui vor beneficia sau beneficiază automat de acest drept în mod individual şi nominal, în virtutea cetăţeniei române).

Ia să scoateţi dumneavoastră un asemenea proiect "pe piaţă" şi-atunci să vedeţi demonstraţii de susţinere pe stradă!... N-or să fie străzi destule cât să încapă mareea de oameni ce se vor voi acţionari cu drept de dividend la aurul şi petrolul ţării şi la toate cele câte ne vor mai trece prin cap să le scoatem din pământ şi cu care ne-a blagoslovit Bunul Dumnezeu!



Note Blog "Nostalgie despre bunul simt": * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

joi, 24 noiembrie 2016

Camionagiţa - varianta greu de "digerat"


 de Remus Constantin Raclău


Varianta "greu de digerat" -

cu limbajul original al discuţiei, în care fiecare personaj vorbeşte liber 

după tipicul zonei din care provine


* Recomandată doar celor ce provin din zona Moldovei, sau care au o anumită afinitate cu aceasta...


Italia. O dimineaţă liniştită a unei veri caniculare.

     Plecat de dimineaţa foarte devreme de la Perugia, am ajuns la depozitul regional Centru-Italia al reţelei de supermarketuri PAM din zona industrială a oraşului Pomezia, pe la ora şapte. În sala de aşteptare în jurul automatului de cafea şi a celui de snack-uri, bucurându-se de beneficiile aerului condiţionat, mulţi şoferi, din toată Italia. Fiecare vorbea cu fiecare şi părea că nimeni n-asculta pe nimeni – tipic italian... O fi şi asta o modalitate de a-ţi alunga somnul!

     La un moment dat, apare Ion, un moldovean „de dincolo”, simpatic şi mucalit, ca toţi moldovenii – şi „de dincolo” şi „de dincoace”. Ne cunoşteam de ceva timp. Ne ştim, de la alte cozi, unde chinuind amarnic limba bunelor noastre gazde, ne-am ghicit reciproc că nu suntem italieni, şi-am dat-o întru-n târziu pe limba noastră...

     Mă vede, îmi zâmbeşte amar şi vine ţintă la mine:

-    -    Și faşi, ăi, Riemus? Ș-aișia dau di tini?
-    Oooo!... Uiti cini sî vedi!... Ce-ai dom’le?... Iar nu-ncăpi di mini? Șăz’ blând câ-ț’ fac loc acu’!...
-    Nu-i bai, că-i loc distul... se apropie şi mă strânse afectuos în braţele lui de om muncit:
-    ‘Niața, pretini!
-    Neața, nea Ioane!... Ce mai zici?
-     Iaca și şi mai zîc ăi Riemus, m-am făcut di tătâ ruşînea...
-     Ei, nu mai spuni!... Și-ai pățât?

Oftă lung şi-ncepu pe ton domol:

-          Ăi, Riemus! Acu’ tu știi că eu nu-s șofer di meserìi: asta iesti…, acasă fășem și știem…, ș-aiși fașim şi noi și putem...
-          Știu, nea Ioane, că și eu îs la fel!...
-          Stăi sâ viez!...
-          Iaca stau, na, zîi!...

-          Ieri sară, am discarcat la Latina tot la un depozit... Ăi, strâmpt, ăi, tu-i gura mă-sî’ …, di numa, numa!... Când am văzut undi tre’-s bag camionu’, m-o luat cu călduri... Nu-i distul câ ierau pisti 35 di gradi-afarâ... M-o luat cu călduri, mai mari dicât afară...

      Ăi!... Avieu șinși (5) rămpi, şî după ci câ n-aveu loc distul ca sâ ti duci mai in faţâ, sâ faşi manievra ca lumea, le-o mai pus şî pi tăti înghesuiti una lângă alta, ăi n-auz-tu…, di-aghè dacă mai aviei loc sâ-ţ’ dischiz’ ușa: strâmpt ‘nainti, strâmpt în părţ, şî ieu trebuiè să mă vâr la nijloc, la rampa trii, ‘nţălegi ... Ăi și căcaț’ di oamini ăi..., tu-i gura mă-sî’!...  Parcă s-o tierminat pământu’, chiar în ograda lor, ăi... așa iera di strâmpt... Da... și sî făşi? Dacă ț-o zîs că tre’ sâ-l baji acolo, apoi, musai c-acolo tre’ sâ-l baji...

      Mi-am făcut o cruși mari, ș-am înșeput să fac manievri... Şi dăi !... Şi dăi !... Şi iar, dăi !... Nica, ăi ... Nu rieușăm să-l bag, şi gata!... Acu, știi șî tu câ după ci baji coada TIR-ulu’-ntri celilalti camioani, în spati nu mai vez niși un câcat, nic’!... Ni-era fricâ sî n-ating vreunu’ din celilalti duou camioani întri cari trebuie să-l bag în rampâ, şi tot dădem, când înainti, când înapoi, îl mai cârnem oleacâ şi iar înainti şi iar înapoi ... Şî numa ci văd câ di pi rampâ sî dă jios o cu-co-ni-țââââ !... Ăi ..., Madona pictată-ăi, nu alta!... Fruu-muoasâ foc, ăi, nu-ș cum şî-ţ’ zîc ... Şi ci să vez, ăi ?... Vini ţîntâ, direct la mini, şî sî stropșăști, câ cicâ sâ mă dau jios ...

      ”Priego?” (traducere) i-am zîs...

      ”Ma che preeeego!”  (traducere) mi-o răspuns cuconița..., ”che prego..., scendi, che cosi non ce la farai mai! Scendi che ti faccio vedere io come si fa”  (traducere)...

      M-am dat jios, ci sâ fac ... Şi cân' coooo-lo, ci şi vez, ăi Riemus!... Sî urcâ ”madonina” pi scaun în locu’ meu, bagâ în vitieză, sî duși iuti-n fațâ, şî-ncepi a-i zbârnâi mân’li pi volan!... Ăi..., nìi şî ruşîni sâ-ţ zîc: s-o dus mai mult în stânga, prin faţâ la ceilalti camioani, ș-o vinit din prima, ăi, diriect în rampâ, pintri șeilalti duou camioani, di parc nici n-ar și fost acolo, ăi...

      Şi ca-ș’ cum n-ar fi fost ș-așa diajiuns, după ci-o oprit motoru’, o scuos cheili din contact şi ni li-o zvârlit în brațî… :

       ” Tieni, devi avere le palle per fare questo mestiere !”  (traducere)

      Şî dup-aşeie n-o tăcut diloc, câ la urmâ di tăt o vrut ie sâ mă facâ sâ nu mai dorm diloc, şî ni-o dat şî cu tesla … :

       “Spero, per la tua moglie, che almeno a casa tua riesci a fare il galletto!...”  (traducere)

        Şî tăț draci ciilalț’ di șoferi di pi rampâ, rîdeu ca curvili di mini, cu sughițuri, di sâ ţîneu di burtâ ...



Note Blog "Nostalgie despre bunul simt": * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

Camionagița - Varianta "comestibilă"



de Remus Constantin Raclău

Varianta "comestibilă" 

 cu un limbaj prelucrat în direcţia limbii române literar-oficiale 

* Recomandată tuturor persoanelor în general, persoanelor care doresc o lectură lejeră si rapidă, şi în mod special, acelor persoane care suferă de fobia regionalismelor...



Italia. O dimineaţă liniştită a unei veri caniculare.

     Plecat de dimineaţa foarte devreme de la Perugia, am ajuns la depozitul regional Centru-Italia al reţelei de supermarketuri PAM din zona industrială a oraşului Pomezia, pe la ora şapte. În sala de aşteptare în jurul automatului de cafea şi a celui de snack-uri, bucurându-se de beneficiile aerului condiţionat, mulţi şoferi, din toată Italia. Fiecare vorbea cu fiecare şi părea că nimeni n-asculta pe nimeni – tipic italian... O fi şi asta o modalitate de a-ţi alunga somnul!

     La un moment dat, apare Ion, un moldovean „de dincolo”, simpatic şi mucalit, ca toţi moldovenii – şi „de dincolo” şi „de dincoace”. Ne cunoşteam de ceva timp. Ne ştim, de la alte cozi, unde chinuind amarnic limba bunelor noastre gazde, ne-am ghicit reciproc că nu suntem italieni, şi-am dat-o într-un târziu pe limba noastră...

     Mă vede, îmi zâmbeşte amar şi vine ţintă la mine:

-         Ce faci, măi, Remus? Şi-aici dau de tine?
-        Oooo!... Uite cine se vede!... Ce-ai domnule?... Iar nu-ncapi de mine? Șezi blând că-ți fac loc şi ţie!...
-        Nu-i bai, că-i loc destul... se apropie şi mă strânse afectuos în braţele lui de om muncit:
-        ‘Neața, prietene!
-        ‘Neața, nea Ioane!... Ce mai zici?
-         Uite … ce să mai zic, măi Remus, m-am făcut de toată ruşinea...
-          Ei, nu mai spune!... Ce-ai pățit?

Oftă lung şi-ncepu pe ton domol:

-          Măi, Remus! Ştii şi tu că eu nu-s șofer de meserie: asta este…, acasă făceam ceea ce știam…, iar aici facem şi noi ce putem...
-          Știu, nea Ioane, că și eu sunt la fel!...
-          Stai să vezi!...
-          Iaca stau, na, zii!...
-          Ieri seară, am descărcat la Latina tot la un depozit... Măi… strâmt, măi, ‘tu-i gura mă-sii …, de numa’, numa’!... Când am văzut unde trebuie să bag camionul, m-a luat cu călduri... Nu-i destul că erau peste 35 de grade-afară... 
     
    M-a luat cu călduri, mai mari decât afară... Măi..., aveau cinci rampe, şi după ce că n-aveau loc destul ca să te duci mai in faţă, să faci manevra ca lumea, le-au mai pus şi înghesuite una lângă alta, măi n-auzi-tu…, de abia dacă mai aveai loc să-ţi deschizi ușa: strâmt înainte, strâmt în părţi, iar eu trebuia să mă bag la mijloc, la rampa trei, înţelegi ?... Măi…, ce rahaţi de oameni..., ‘tu-i gura mă-sii!...  Parcă s-a terminat pământul, chiar în ograda lor, măi... așa era de strâmt... Dar ..., ce să faci? Dacă ți-au zis că trebuie să-l bagi acolo, apoi, musai c-acolo trebuie să-l bagi... 

     Mi-am făcut o cruce mare, și-am început să fac manevre... Şi dăi !... Şi dăi !... Şi iar, dăi !... Nimic, domnule !... Nu reușeam să-l bag, şi gata!... Acu’, știi și tu că după ce bagi coada TIR-ului între celelalte camioane din rampă, în spate nu mai vezi nici un rahat, nimic!... Îmi era frică să n-ating vreunul dintre celelalte două camioane între care trebuia să-l bag, şi-i tot dădeam, când înainte, când înapoi, îl mai coteam un pic, şi-apoi iar înainte … şi iar înapoi ... 

     Şi numai ce văd că de pe rampă se dă jos o cu-co-ni-țăăăă !... Măi ..., Madonna pictată, măi, nu alta!... Fruu-muoasă foc, măi, nu știu cum să-ţi spun ... Şi, ce să vezi ?... Vine ţintă, direct la mine, şi se răsteşte că, cică să mă dau jos ...

     ”Poftim?" I-am zis... 

      "Ce, poftim?" mi-a răspuns cuconița..., "Ce, poftim..., coboară, că-n felul ăsta n-ai să reuşeşti niciodată! Dă-te jos, ca să-ţi arăt eu cum se face" ...

     M-am dat jos, ce era să fac ... Şi când coooo-lo, ce să vezi, măi Remus?... Se urcă ”madonnina” pe scaun în locul meu, bagă în viteză, se duce iute-n față, şi-odată ce începu a-i zbârnâi mâinile pe volan!...

     Măi..., mi-e şi ruşine să-ţi zic: s-a dus mai mult în stânga, prin faţa celorlalte camioane, și-a venit din prima, măi, direct în rampă, printre celelalte două camioane, de parcă nici n-ar fi fost acolo, măi!...

     Şi ca și cum n-ar fi fost și-așa îndeajuns, după ce-a oprit motorul, a scos cheile din contact şi mi le-a azvârlit în brațe… :

     "Ţine, trebuie să ai ouă, ca să faci meseria asta !"  (E modul popular în care italienii obişnuiţi îţi spun că trebuie să ai curaj ) 

    Şi-apoi n-a tăcut deloc, că la urmă de tot,  a ţinut ea neapărat să mă facă să nu mai dorm, şi mi-a dat şi cu tesla … :

     "Sper, pentru nevastă-ta, că măcar acasă la tine, reuşeşti să faci pe cocoşul" !...

     Şi toți dracii ceilalți de șoferi de pe rampă, râdeau ca curvele de mine, cu sughițuri, de se ţineau de burtă ...




Note Blog "Nostalgie despre bunul simt": * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

miercuri, 23 noiembrie 2016

Camionagița


 de Remus Constantin Raclău

Am plăcerea , răbdarea şi bunăvoinţa de a vă propune două variante lingvistice ale acestei simpatice întâmplări:

O Varianta "comestibilă" -  cu un limbaj prelucrat în direcţia limbii române literar-oficiale, recomandată tuturor persoanelor în general, persoanelor care doresc o lectură lejeră si rapidă, şi în mod special, tuturor acelor persoane care suferă de fobia regionalismelor, sau care au probleme de natură culturală în a le înţelege substanţa, pe care o găsiţi în linkul următor :

http://nostalgiepentrubunulsimt.blogspot.it/2016/11/camionagita-varianta-comestibila.html

Dar şi o 

Variantă ceva mai "greu de digerat"cu limbajul original al discuţiei, în care fiecare personaj vorbeşte liber, după tipicul zonei din care provine, recomandată doar celor ce provin din zona Moldovei, sau care au o anumită afinitate cu aceasta, precum şi pasionaţilor de lecturi "extravagante", aşa cum se poate spune că au devenit (din păcate) în zilele noastre, lecturile textelor scrise în limbaj popular, şi pe care o puteţi accesa, dând click pe linkul de mai jos :




Note Blog "Nostalgie despre bunul simt": * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

Camionagiţa - Traducere 5



 Spero, per la tua moglie, che almeno a casa tua riesci a fare il galletto!...” = 

Sper, pentru nevastă-ta, că măcar acasă la tine, reuşeşti să faci pe cocoşul !...

Camionagiţa - Traducere - 4



” Tieni, devi avere le palle per fare questo mestiere !

=  Ţine, trebuie să ai ouă, ca să faci meseria asta !  (E modul popular în care italienii obişnuiţi îţi spun că trebuie să ai curaj )

Camionagiţa - Traducere - 3


”Che prego..., scendi, che cosi non ce la farai mai! 

Ce, poftim..., coboară, că-n felul ăsta n-ai să reuşeşti niciodată! 



 Scendi che ti faccio vedere io come si fa” =

 Dă-te jos, ca să-ţi arăt eu cum se face ...

Camionagiţa - Traducere - 2



”Ma che preeeego!”  = Ce, poftim?


”Che prego..., scendi, che cosi non ce la farai mai! Scendi che ti faccio vedere io come si fa” = Ce, poftim..., coboară, că-n felul ăsta n-ai să reuşeşti niciodată! Dă-te jos, ca să-ţi arăt eu cum se face ...

Camionagiţa - Traducere 1


Priego?” (Corect "prego") = Poftim?


marți, 22 noiembrie 2016

Cazul “Leon Danaila”


intre: exces de zel, naivitate, incompetenta, rea credinta, sau terorism civic

Cine este Leon Danaila?
Exista oare cineva care sa nu fi auzit de domnia sa? Greu de crezut … dar nu si imposibil.
Ei, bine …, pe acele persoane care, prea ocupate fiind cu descalcirea itelor tot mai incurcate ale problemelor curente ale vietii, pentru a mai putea fi considerate persoane bine informate, daca le-am starnit totusi curiozitatea, le putem ajuta facand apel la “Wikipedia – enciclopedia libera”, o sursa de nivel global, calificata ca fiind foarte bine informata si in consecinta foarte credibila, la care se poate avea acces prin linkul de mai jos:

si unde puteti afla in rezumat, elementele definitorii ale acestei personalitati publice, in urmatorul:

 Cuprins

(Puteti da click pe fiecare titlu de capitol si linkul va activa automat)

·         Biografie
·         Specializări internaționale
·         Realizări profesionale
·         Activități organizatorice
·         Ordine și medalii
Concluzia? 

 Eu nu am facut nimic altceva decat sa dau o cautare pe Google, cu numele domnului academician.

 Concluziile le las pe seama dumneavoastra ...


Note Blog "Nostalgie despre bunul simt": * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

sâmbătă, 19 noiembrie 2016

Parlamentarul turmentat

Din nou se apropie alegerile şi din nou intră în fibrilaţie politicianul român, mai ameţit de emoţiile evenimentului decât dacă ar fi consumat alcool. Nesigur pe situaţie, ca de fiecare dată în astfel de ocazii, a început mai întâi să-şi facă obişnuitul joc de glezne cu mişcări evazive de tatonare, când la stânga, când la dreapta eşichierului politic, în căutarea unui loc cât mai bun pe listele electorale, unde-o fi... 

Nu contează partidul! Nu contează ideologia! Important e să i se ofere un loc cât mai sus şi cât mai vizibil pe listă . Nu contează unde! Nu contează dacă e o circumscripţie din capitală, din centrul ţării sau de la mama naibii... Poate să fie şi la capătul pământului, nu con-tea-ză ! Dimpotrivă: cu cât e mai departe, cu atât mai mari sunt şansele să nu fi auzit nimeni de el şi în consecinţă să nu aibă nimeni nimic rău de zis despre persoana lui - va apărea călare pe un cal alb, ca un cavaler imaculat al dreptăţii, ca un înger salvator, ca... ce vrea muşchii lui, dacă tot nu-l cunoaşte nimeni. Sau cel puţin aşa ar trebui, că el s-a străduit... A stat cuminte-cuminţel în banca lui din Parlament; nu s-a certat cu nimeni, n-a deranjat pe nimeni; n-a vorbit neîntrebat; a ridicat mâna când i s-a spus să fie "pentru", sau "contra" - după caz şi a coborât-o când i s-a spus că trebuie să se abţină, ba a mai votat şi la două mâini - numai să iasă numărătoarea cum trebuie !


Nu contează nici măcar potenţialul zonei în care va candida, nu face pretenţii. Poate să fie şi o circumscripţie "săracă", nu contează! Dimpotrivă: cu cât e mai sărac ţinutul, cu atât e mai ieftin de cumpărat votul ! Pe urmă, după ce şi-a văzut votul în urnă, ştie el să facă în aşa fel încât să-şi vadă şi "sacii în căruţă". Un "băiat deştept" odată ales, ştie să-şi facă relaţii: serveşte pe unul, serveşte pe altul, pune o vorbă ici - o vorbă colea... ce-l costă? Pune doar cuvântul şi ... cuvântul de parlamentar are greutate! 


A fost darnic cu cuvintele şi acum se aşteaptă la sprijin: îi contactează pe cei pe care i-a ajutat de la înălţimea funcţiei, şi le aduce aminte. Şi "lumea bună" îşi aduce aminte. Cine-şi permite să-l refuze?... Aşa ceva nu se face: a fost om cu toţi cei "care pot" şi acum aşteaptă ca aceşti "toţi" să pună mână de la mână şi "să-l facă om"... cu încă un mandat. E adevărat, campania costă, dar şi dacă îl realege prostimea... Îşi recuperează cu toţii ”totul”, cu vârf şi îndesat. "Ajutorul" din campania electorală e cea mai profitabilă "investiţie" ! 


Dacă îi reproşează cineva că este un traseist politic, vă va răspunde cu cel mai senin aer din lume: "Şi ce dacă? Atâta timp cât lumea mă votează, adică mă votează pe mine - vreau să spun - care-i problema? Ce dacă am schimbat partidul şi circumscripţia la fiecare alegeri? E ilegal cumva? Şi-apoi, scuzaţi-mă, dar e în tradiţia alegerilor din România: de Agamiță Dandanache aţi auzit? Ăsta a îmbătrânit pe drumuri, tot schimbând "colegiile" şi s-a damblagit în aşa hal de-i sunau în cap clopoţeii de la săniuţă sau de la caleașcă, până şi-n somn. Ei, eu mai am până s-ajung ca el: deocamdată îmi sună-n cap numai celularul !"


Dacă s-ar trasa o linie conformă cu traseul politic al multor politicieni "de-ai noştri", ar semăna perfect cu traiectoria faimosului cetăţean turmentat găsitor de scrisori. În popor s-ar zice că linia politică urmată de un astfel de parlamentar turmentat seamănă mai degrabă cu "pișatul boului"! Să fie oare de la caracter?


Dar să nu credeţi că numai parlamentarii umblă ca zăbăucii după un loc pe liste! Şi partidele la rândul lor, "se zbat" şi se agită să vâneze personalităţi de seamă, oameni cunoscuţi şi cu priză la popor, cărora să le propună un loc eligibil pe listele mai dificile de pe undeva prin ţară. Se bat partidele pe cântăreţi, pe actori sau pe sportivi de faimă. Se întrec în oferte şi în promisiuni, neuitând să precizeze că "celebritatea" nu va trebui să facă practic nimic; nici un efort - nici fizic şi nici intelectual: "Vino mata' la noi şi ne ocupăm noi de tot! Nu-ţi fă griji dacă n-ai să te pricepi (dimpotrivă - e chiar mai bine!); ne "pricepem" noi şi ţi le servim pe tavă, îţi spunem noi când şi cum, astfel că mata' trebuie numai să ridici mâna când te anunţăm noi. Poţi să şi dormi la şedinţe dacă vrei - mulţi o fac deja şi chiar cu succes ! E simplu ca bună ziua, numai să vii la noi şi să ne aduci voturi"...


Şi chiar că trebuie să se agite staffurile de campanie ale partidelor - să ştiţi ! Păi vă daţi seama domniile voastre, cât de mult se erodează un partid parlamentar aflat la guvernare? Ştiţi dumneavoastră ce eforturi mediatice şi câte diversiuni se fac pentru a spăla obrazul politicienilor înainte de alegeri ca să pară cât mai "fresh"? Păi la cât s-au compromis marea majoritate dintre ei prin "activitatea" lor politică şi mai ales "economică", în total dispreţ faţă de masa de alegători - cetăţeni oneşti şi cotizanţi cinstiţi la bugetul ţării - la câte țepe şi tunuri s-au dezvăluit despre ei, la câtă șpagă au luat, la câte neamuri şi-au pus în funcţii şi la alte câte şi mai câte... nici n-ar trebui să vă miraţi prea tare!


Dar ce nu fac ei pentru a ne mai aburi o dată: câte alianţe noi, câte schimbări de denumiri, câte dezmembrări şi reasamblări, câte aripi, fracţiuni şi curente de opinie se rebelează (sic), câte culori şi sigle se schimbă, câte sloganuri şi câte pălării se probează la aceleaşi veşnice Mării şi câte şi mai câte, că li se poate reproşa orice, dar numai de lipsă de imaginaţie nu-i putem acuza ! 
Şi cum să nu se agite, şi cum să nu le încerce pe toate dacă suntem pretenţioşi !... Păi dacă noi românii avem mereu pretenția să fim conduşi numai de "deştepţi" şi de "Feţi Frumoşi"... Păi cum credeţi că au făcut carieră Ion Iliescu şi Petre Roman, imediat după revoluţie? Păi în raport cu cizmarul de dinainte, 'nea Nelu cu cele două facultăţi ale lui venea din lună, iar în comparaţie cu Bobu, Petrişor de la Apaca, venea din stele !... Adevărul adevărat e că dacă am fi ştiut noi pe atunci cum se fac facultăţile, cum se iau masterele şi cum se dau doctoratele "în lumea bună" a aleşilor, ar fi avut şi ei viaţă mai grea - "a la Ponta"!

Spuneam deci că ne plac oamenii deştepţi şi frumoşi. Cui nu-i plac? Dar cum din invidie nu suntem în stare să-i găsim printre cei cunoscuţi (eheeei - mărul din curtea vecinului, mama lui de măr...), îi căutăm cât mai departe de noi, iar de aici şi până la țeapă nu-i decât un pas: acceptăm orbeşte "Feţii Frumoşi" pe care ni-i propun "deştepţii" de prin mass media, pe ideea că dacă cineva îi dă la televizor înseamnă că merită şi că sunt deştepţi - că dacă eram şi eu frumos şi deştept, poate mă dădeau şi pe mine, dar aşa... mai am de mâncat multă mămăligă până s-ating "standardul" de televizabil...


Sau poate că îi preferăm pe aceștia, pentru ca în caz de eșec să putem zice: ”Ei, lasă, mamă ! Ce dacă m-a furat? Măcar m-a furat un om deștept ! Ș-apoi ai văzut ce frumos era? Mânca-l-ar mama ! Că-i dădeam și eu singură... numa' să-mi fi cerut!...


Doamne iartă-ne că nu știm ce facem !


Dar ceea ce mă intrigă cel mai mult este golăneala asta cu alegerea unor oameni străini de zona pe care vor să o reprezinte; adică de ce ni se propune nouă, un candidat de la Craiova (n-am nimic cu oltenii, dau doar un exemplu) să candideze la Iaşi - spre exemplu? Nu cumva pentru că se ştie că nu-şi va face nicidecum datoria de a-i reprezenta pe ieşeni şi că va acţiona doar spre binele lui personal şi al celor care l-au propulsat pe listă? Nu cumva pentru a avea posibilitatea, ca după ce se va compromite la Iaşi, să nu se irosească "bunătate de investiţie" şi să poată candida liniştit - prostind un alt electorat din, să zicem... Constanța sau de ce nu, Oradea?
Atunci când cetăţenii de la bloc îşi aleg şeful de scară, nici prin cap nu le-ar trece să aleagă pe unul de la blocul vecin; nu mai vorbim de unul de pe altă stradă: ce ştie ăla de nevoile noastre concrete şi imediate? Ce-l doare pe el de scara noastră?... Şi-atunci cum putem încredinţa oraşul sau judeţul unuia venit de aiurea: ce ştie ăla de nevoile concrete şi imediate ale comunităţii noastre? Ce-l doare pe el de oraşul sau de judeţul nostru? A nu scădea simţul responsabilităţii pe măsură ce se îndepărtează de noi (teritorial vorbind)subiectul supus discuţiei, înseamnă a avea conştiinţă de neam. Dacă noi "pasăm" această responsabilitate altora, există pericolul ca şi aceştia să procedeze la fel şi atunci conștiința de neam dispare și vom suferi cu toţii de pe urma consecințelor acestui fapt. Şi-atunci vin şi vă-ntreb: e mai importantă o "scară", decât o ţară?


Eu unul aş propune o modificare legislativă, în sensul obligativităţii de a desemna drept candidaţi numai "domni pământeni" adică deputaţi sau senatori obligatoriu din părţile locului pe care pretind să-l reprezinte, cu minim zece ani de reşedinţă în zonă (că altfel ne trezim cu candidaţi care îşi fac buletin în ziua declanşării campaniei electorale)... Ce ziceţi? 

Tare mi-ar plăcea să văd drept candidaţi nişte ţărani gospodari, nişte muncitori isteţi, nişte pensionari înţelepţi... Și dacă nu ne lasă inima s-alegem niște oameni simpli chiar dintre noi, ce-ați zice despre unii profesori, medici sau ingineri - cunoscuţi şi respectaţi de toată lumea pentru bunul simţ, pentru modestia şi pentru lunga lor activitate eficientă, în sprijinul comunităţii locale sau zonale din care provin
Un astfel de om sunt sigur că se va zbate să obţină maximul de avantaje pentru oamenii pe care-i reprezintă, că va lucra numai în folosul obştii, aşa cum a dovedit de când îl cunoaştem şi până acum şi că un astfel de om nu-şi va păta nicicând obrazul (nici măcar contra cost) făcând ceva împotriva intereselor obştii din care s-a ridicat şi în care se va retrage după ce nu va mai fi demnitar!

Şi-atunci să-l văd eu pe parlamentarul ăla de locuieşte pe aceeaşi stradă cu mine că nu-şi face ca lumea datoria de a mă reprezenta şi de a-mi apăra interesele... Dau eu ochii cu el pe stradă! Şi dacă va avea nesimţirea să mă privească în ochi voi avea şi eu tupeul să-i bat obrazul ! Şi nu-i va ajunge nici toată apa Dunării ca să şi-l spele ...


Ce ziceţi, s-ar putea să am vreun dram de dreptate? 


Până atunci, mergeți la vot, oameni buni ! Mergeți la vot și votați idei, planuri, programe și proiecte ! Votați oamenii oameni și nu marionete ! Votați-i pe cei ce s-au ținut de cuvânt și dacă nu știți să existe așa ceva, dați vot de blam ! 

Prezentați-vă la vot în număr cât mai mare, ca atunci, imediat după revoluție ! Arătați că vă pasă, arătați că vă implicați, că vreți o schimbare ! Arătați că sunteți vii !

Ultima oară nu v-ați prezentat și au luat lehamitea dumneavoastră ca pe o aprobare. Acum veniți și spuneți clar aplicand ștampila - și de mai multe ori dacă doriți - că v-ați săturat !

O jumătate de oră, o dată la patru ani, putem și noi să ”sacrificăm”! Altfel nu merităm nici măcar apelativul de oameni, dară-mi-te pe acela de cetățeni responsabili și ne coborâm din nou la stadiul de maimuțe. 

Maimuțele nu votează...
Note Blog "Nostalgie despre bunul simt": * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"