duminică, 12 mai 2019

Privilegiați contra asistați

de Remus Constantin Raclău

     La un miting PSD, băieți cu dare de mâna au aruncat cu bani înspre pensionarii participanți la miting ...

     Subliniez cu tristețe că gestul acesta face ca faptul că era un miting al PSD să treacă pe plan secund, ca fiind complet lipsit de relevanță pentru ceea ce am de spus în continuare: toate partidele și subliniez TOATE partidele încearcă să-și câștige credibilitatea și legitimitatea manipulând grupuri mari de oameni și scoțându-i în stradă sub diferite pretexte cu scopul creării impresiei de consens generalizat. TOA-TE !... Fără excepție . Lupta politică impune de la sine astfel de tactici, iar scopul ... scuză mijloacele !

     Gestul - intens mediatizat de toate părțile interesate în exploatarea lui - este desigur, unul reprobabil și stârnește indignarea tuturor oamenilor de bună credință, martori dezinteresați ai unui eveniment mediatic cu resorturi profunde și bine camuflate. Și tocmai această ocultare a ideatorilor și inițiatorilor adevărați al acestei forme cinice de contră politică, precum și a adevăratelor intenții și scopuri, face ca indignarea publicului să fie îndreptată în toate direcțiile, fiecare om sau grup de persoane, cu interesele și convingerile sale.

     Chestia care întristează, intrigă și indignează cel mai mult la acțiunea asta de propagandă și contra-propagandă politică, este constatarea contradicției totale dintre scopul declarat și efectele vizibile și palpabile ale oricărei forme de acțiune politică, desfășurată de oricare dintre partidele existente, indiferent de doctrina declarată, de nume, de familia politică din care face parte și de nivelul intelectual al membrilor de vază ai acestora ... 
     Una se declară public și cu totul alta se clocește și se face în spatele ușilor închise. Toate, dar absolut toate partidele susțin că scopul lor este să servească intereselor cetățenilor electori, în timp ce demonstrează prin efectele pe care le produc că nu fac altceva decât să se servească de aceștia în scopul accederii și rămânerii la putere un timp cât mai îndelungat posibil, pentru a beneficia de avantajele și privilegiile acesteia.
     Iar pentru aceasta, toate partidele, încearcă să obțină susținerea electoratului spunându-i exact ceea ce vrea acesta să audă, promițându-i tot ceea ce are acesta nevoie, făcându-l să creadă că totul se petrece spre binele său și mai ales că unica forță politică care are grijă cu adevărat de interesele poporului e tocmai aceea pe care o ascultă populația în acel moment, toți ceilalți și toate celelalte forțe politice fiind catalogate ca nefiind altceva decât niște farsori, niște impostori, adevărați dușmani ai poporului ...

     Și știți care-i partea cea mai tristă și mai descurajantă? Este aceea că, din moment ce fiecare partid susține despre absolut toate celelalte că sunt niște farsori, impostori, hoți și rău intenționați, atunci chiar s-ar putea ca fiecare partid, în mod individual să aibă dreptate, ceea ce presupune că nu mai rămâne niciunul în care să se poată avea încredere ...
     Ce altă dovadă mai vreți decât obișnuința fiecărui partid care ajunge la putere de a da vina pentru toate relele pe ”greaua moștenire” lăsată de partidul care de-abia a părăsit puterea, ori pe tendința generalizată a fiecărui traseist politic care imediat ce ajunge la un alt partid, dă cu muci în fasolea partidului pe care tocmai l-a părăsit !...

     Revenind la motivul acestui articol, constatăm că un partid, aflat momentan la putere, atacat fiind din toate părțile de toate celelalte partide (după metoda mai sus descrisă), organizează un miting ”de susținere” pentru a demonstra adversarilor politici că încă mai deține frâiele puterii, că le ține strâns în mână, și că este perfect capabil de a demonstra oricând și oricui că e foarte abil în a se servi de toate pârghiile puterii pentru a scoate lumea în stradă, de pe poziții de forță.
     Dar cine să mai iasă astăzi în stradă de dragul vreunui partid politic, după treizeci de ani de democrație originală ...

     Și cum toate partidele știu că niciunul nu are susținere reală în rândul maselor, partidul de guvernământ sună mobilizarea generală. În acest scop, ”oamenii din teritoriu” ai partidului de la putere primesc dispoziție de a se pune neîntârziat în mișcare și de a organiza scoaterea în stradă la data și ora stabilită, a tuturor celor dependenți de veniturile de la stat, aflate spre gestionare la discreția guvernului: bugetari, asistați sociali, pensionari, șomeri ... Adică acea parte a populației, fragilizată economic - a se citi trăitoare de pe o zi pe alta - expusă necondiționat și discreționar hachițelor și abuzurilor de putere ale vătafilor locali ai partidului stat !

     Mobilizarea se produce cu succes, oamenii sunt scoși în stradă (nici nu mai contează dacă chestia asta s-a produs prin minciuni, șantaj, amenințări și manipulari grosolane). Iar opoziția nu poate decât să constate cu invidie și ranchiună, ca partidul de guvernământ e pe cale să obțină din nou încă un succes mediatic, în lupta lor de a-și consolida șederea la butoanele economice ale puterii, aducătoare de mari satisfacții materiale.

     Deci opoziția constată, dar nu se predă ... și pune la cale o contra-lovitură de imagine, materializată într-o acțiune de discreditare publică a puterii. Și cum nu au la dispoziție mijloacele materiale și financiare ale puterii, și nici nu beneficiază de structuri teritoriale bine articulate și înfipte în teritoriu ca cele ale puterii, nu le rămâne altceva decât să lanseze și să inducă în mod concret ideea că susținătorii guvernanților nu sunt reprezentativi din punct de vedere social, că nu reprezintă marea masă a populației, care nu trebuie să se recunoască în imaginea demonstranților, pentru a se evita o solidarizare cu aceștia.
     Ideea constă pe deoparte în evidențierea lipsei de educație și cultură a participanților la miting, precum și a stării lor materiale mai mult decât precare, iar pe de altă parte în demascarea acțiunii puterii care, în dorința și nevoia lor de a mima un consens inexistent s-a văzut nevoită a trișa, scoțându-i în stradă pe toți dependenții de pomeni de la stat.

     Și-atunci a ieșit la iveală ideea provocatoare și devastantă prin efectele ei de imagine și prin impactul ei mediatic, a ”lansării de bani la sărăntoci”... Sărăcia fiind în ochii anumitor partide o vină a omului ne-educat și a-culturalizat, o incapacitate a acestuia de a se adapta la exigențele vieții din capitalismul autohton românesc ...
     Deci participanții la mitingurile puterii trebuie să capete neapărat imaginea de handicapați economic și de rebuturi sociale ...

     Cu alte cuvinte, ambele părți din conflict au jucat murdar și la cacealma .

     Problema e că este totuși vorba despre niște oameni. Despre niște oameni nevinovați, fragilizați, manipulați și șantajați care au căzut la mijloc între două superputeri mediatice, tocmai când acestea au decis să se ciocnească frontal ...

     Dar cine să mai țină cont de oameni, când e vorba de interese de putere ?...

     Ce mai contează că ei susțin în teorie că vor puterea tocmai pentru a face bine oamenilor pe care acum, îi zdrobesc mediatic, în fapt! Dar …, à la guerre comme à la guerre !... La război se mai întâmplă să fie și ”daune colaterale”!...
Omul a devenit o cantitate neglijabilă în lupta ne-oamenilor pentru putere asupra oamenilor ! Totul din ”rațiuni superioare”!...

     Ținând cont de cele de mai sus, și mai ales de faptul că unii oameni, în goana lor după faimă, bani și putere, au renunțat de bunăvoie la calitatea de om, la valorile etice și morale pe care le presupune calitatea de a fi om – ființă naturală dotată cu uzul rațiunii, nu pot decât să fiu de acord cu una dintre afirmațiile de pe net referitoare la acest ... accident civic, ale domnului Profesor Doctor Remus Tanasă  :
Rușine cocalarilor care i-au înjosit pe protestatari, rușine cocalarilor din presă care au publicizat această mizerie, rușine cocalarilor de pe net care promovează și susțin astfel de gesturi și comentarii!...

     I-aș întreba și eu, pe această cale, onor celor care ”dau cu bani în câini”, nu dacă și cât au muncit pentru banii ăia, (pentru că asta e evident: cineva care muncește, nu aruncă cu bani, atât din respect pentru propria muncă, din respect pentru bani, pentru efortul lor și pentru timpul ireversibil din viața lor pierdut pentru a-i produce, cât și din compasiune pentru cei care au muncit o viață întreagă la CAP-uri sau în fabrici demult dispărute, iar acum trăiesc din ”mila” unui stat fără pic de respect pentru cetățenii săi!), ci i-aș întreba rar, clar și apăsat:
* Ce au făcut domniile lor pentru aceşti oameni ?
* Cu ce şi mai ales “de ce” ţin ei să se simtă “superiori”? Ce-i îndreptăţeşte să aibă o astfel de atitudine inumană ?...
* Ce au făcut ei personal – fiecare în parte şi grupul lor în ansamblu, în mod concret, palpabil şi nemijlocit, pentru a îmbunătăţi viaţa celor din jurul lor în general şi a manifestanţilor în particular?
* Au avut ei vreodată bunăvoinţă şi inteligenta socială de a vorbi omeneşte - ca de la om la om – cu sinceritate, deschidere şi înţelegere sufletească cu necăjiţii ăştia?
* Au avut ei vreodată curiozitatea - ştiinţifică măcar, dacă nu cea dictată de legile nescrise ale empatiei, aşa cum ar fi fost firesc şi omeneşte – de a afla care sunt cauzele profunde şi motivaţiile (individuale şi colective ale) ieşirii în strada a acestor nefericiţi ai vieţii? Întreb deoarece la noi, ca urmare a comportamentului lor iraţional şi cinic, a ajuns doar răceală din partea lor de a constata în mod sec efecte, fără interes pentru cauze ...
* I-au ajutat ei vreodată în vreun mod oarecare? A coborât vreunul dintre “Judecătorii în batjocură” intre manifestanţi spre a le arăta ”CALEA CEA DREAPTĂ”? Le-au dezvăluit ei cumva ”ADEVĂRUL CEL DE NETĂGĂDUIT”? Au avut ei cumva bunăvoinţa de a le explica – pe înţelesul lor şi pe îndelete – cum stă treaba cu ”MISTERELE socio-economice ale VIEȚII” ?
* De unde cred ei că au ”DREPTUL MORAL” de a cere socoteală cuiva pe lumea asta şi cu atât mai puţin manifestanţilor şi de a-i lua „PESTE PICIOR”? - Un gest infect din punct de vedere social și o acțiune josnică din punct de vedere mediatic !
     Apropo de acest eveniment ruşinos şi de comentariul meu de mai sus postat pe FB, același domn Profesor Doctor Remus Ţanasă comenta:
Off, niște gânduri atât de clare ce mă întristează și mai mult când mă gândesc la gestul din imagini, dar mai ales la situația bătrânilor nevoiași”...

     Iar eu îi răspundeam:
 ”Vă mulțumesc, domnule profesor! Aceste gânduri ale mele vin din partea cuiva care a trăit în mijlocul acestor oameni, a crescut lângă ei și ştie că au fost, de-a lungul întregii vieți a lor, oameni muncitori, harnici şi de încredere, și constată că acum, când nu mai au nici o funcție socială activă, când nu mai sunt de folos sistemului și când ar avea dreptul de a se bucura liniștiți și cu demnitate de roadele muncii lor de o viață, AU FOST ADUȘI ÎN MOD CONȘTIENT ȘI PREMEDITAT, (ca și cum ar fi fost împinși fără voia lor de pe un tobogan abrupt și îngust - care nu-ți oferă alternativă) ÎNTR-O STARE DE SĂRĂCIE TOTALĂ, care îi face, în mod vital și total, COMPLET DEPENDENȚI DE PUTERE și DE robinetul cu bani ai SISTEM-ului , tocmai SPRE A SE MATERIALIZA, la nevoie (și când nu are sistemul nevoie de asta?) într-o MASĂ AMORFĂ DE MANEVRĂ, aflată necondiționat LA DISCREȚIA ȘI ORDINUL PUTERII ...”

     Am vrut să văd cum arată la față niște ne-oameni, care se vor judecători de oameni, și m-am uitat la unele poze de la acest eveniment nedorit, care se găsesc din abundență pe net ... Și am constatat că setea de bani și putere dezumanizează... Nu pot să le public pentru că nu am acest drept, dar le puteți găsi și singuri, fără prea mare efort: Sângele și mizeria umană se vând bine!...
     Și când le veți găsi, uitați-vă bine la ... hai să le zicem totuși - oameni, în speranța că intr-o zi vor realiza ce sunt ei în esența lor și răul pe care îl produc prin acest soi de atitudine și acțiuni, în rândul celor între care trăiesc și ei și de pe urma cărora o duc ei așa de bine ...

     Uitați-vă un pic la expresia feței acestor ”fericiți ai sorții”, și constatați cum îi privesc pe acei semeni ai lor mai ”oropsiți de viață” ... Notați cu câtă aroganță îi privesc pe cei ADUȘI ACOLO FĂRĂ VOIA LOR – sau în cel mai bun caz mânaţi de un consimţământ puternic condiţionat, alterat şi viciat - căci cu siguranţă aveau și ei cu totul alte treburi de făcut acasă și prin grădinile lor in aceasta primăvară promiţătoare), uitați cu cât dispreț le aruncă bani ...
     Cu câtă lipsă de compasiune și înțelegere a condiției umane în general și a condiției acelor OAMENI în special ... Uitați la batjocura din ochii, gesturile și (din poză nu se aude dar se intuiește perfect) din vorbele lor ... Uitați-vă și voi și constatați ura viscerală pe care o au pentru oamenii care nu le mai pot fi de folos, constatați răutatea și lipsa de orice urmă de sentimente umane ... Animale de pradă ...

     Niște PRIVILEGIAȚI ai sistemului capitalist, care-au făcut bani prin speculă, din furat și înșelat, ÎȘI BAT JOC DE BĂTRÂNII ȚĂRII, de bunicii, părinții și unchii noștri ...

     Și noi stăm și zâmbim complici dând LIKE cu aere de superioritate pe internet ..., fără să înțelegem că banii aruncați nu sunt banii lor ... Au fost câştigaţi prin fraudă ori li s-au dat spre a fi aruncați: „Easy come – easy go”!...

     Cine le-ar fi putut da acești bani? Exact acele persoane care au interesul de a ne monta pe unii împotriva celorlalți pentru a ne dezbina și a trage foloase.
     Sistemul își face simțită prezența în apărarea propriilor interese, manipulând cu mână forte mase mari de oameni, împingându-le pe rute de coliziune inevitabilă.

     Şi în cazul ăsta stau şi mă întreb şi vă întreb şi pe domniile voastre:
 “Cu ce sunt mai presus din punct de vedere etic și moral corporatiștii, ori activiștii diverselor partide - manipulați cu bani grei și constrânși să iasă la demonstrații sub amenințarea (voalată sau nu) că îşi vor pierde privilegiile, decât amărâții de pensionari, manipulați pe doi lei și constrânși să iasă la demonstrații sub amenințarea (deloc voalată) că îşi vor pierde ajutoarele sociale”?...

     Rușine și nouă, tuturor celor care nu am înțeles la timp și unii nici acum, esența a ceea ce „li” și „ni” se întâmplă ...

     Ne vine rândul la toţi ... stați liniștiți !... Când nu vom mai fi utili nici noi... vom fi tratați exact la fel ... sau poate chiar și mai rău !...

     Ce zile am ajuns ...




* Avertisment: rabdarea de a citi astfel de materiale pana la capat, reprezinta un risc major de stres pentru prostie ... * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. * Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

miercuri, 1 mai 2019

Este sau nu, banul - ”Ochiul Dracului”?



Răspuns la un comentariu/întrebare, de la o postare/citat de pe Facebook:

Citat:
”Omul care își face un scop în viață din a aduna averi și bani, e un om slab, e câștigat de diavol. După ce dobândește averi capătă frică să nu le piardă, devine nu stăpânul lor ci paznicul fără minte al comorilor false ale diavolului ! ”
                                                                                   = Părintele Iustin Pârvu =
- Comentariu: Balanica Valentin P.
 "Religia ortodoxă e monoteista sau dualista ? De ce există Dumnezeu și Diavol? De ce se zice că banul este al diavolului si nu al lui Dumnezeu ?"

- Răspuns: Raclău Remus Constantin :

”Totul pleacă de la o realitate matematică: trebuie să ne amintim și să ținem cont întotdeauna de faptul că
                       ”plus” într-un buzunar înseamnă automat ”minus” într-altul ...

     Și cei mai mulți oameni pricep (sau măcar intuesc) asta...

     Dacă în decursul vieții acționezi omenește, ținând cont de faptul ăsta, atunci banii pe care îi vei câștiga vor fi bani curați - bani câștigați în respectul satisfacerii nevoilor cuiva care drept mulțumire - în urma unei negocieri cinstite și echilibrate -  ți-i dă cu toată inima - ăia sunt ”bani câștigați cu voie de la Dumnezeu !...” 

     Dacă în schimb oamenii gândesc la a face bani, doar de dragul banului, speculând nevoile oamenilor și profitând de ele pentru a stoarce cât mai mult de la omul nevoiaș, cu mult mai mult decât ar fi acesta dispus să-ți dea el de bună voie ca recunoaștere, ca mulțumire, pentru un bine pe care i l-ai făcut, dacă omul care îți dă banii ăia - munciți și adunați din greu, cu multă sudoare, chin și suferință - rămâne cu un gust amar în gură și cu sentimentul că a fost jecmănit, că cineva a profitat de nevoia lui și că nu i-a dat de ales cât și cum, sau dacă, să accepte, sau nu, ”târgul”, atunci ăia sunt ”banii Dracului”...

     Da !...  Sunt ”banii Dracului”...Pentru că au fost câștigați pe nedrept, prin speculă și nu făcând un bine ci exploatând la maxim - în mod cinic - nevoia cuiva, practic - prin șantaj - generând astfel suferință și resentimente. Și atunci când, în mintea cuiva, tentația de a profita în chip nedrept și mai ales excesiv de pe urma nevoii cuiva (pe care doar el i-o poațe satisface) nu ține cont de sentimentele, de mulțumirea și de satisfacția plătitorului, când tentația câștigului în bani este mai mare decât principiile etice și morale unanim recunoscute în plan social, când în ciuda conștientizării faptului că se săvârșește o gravă injustiție și că banii sunt câștigați prin constrângere - deci pe nedrept - se merge totuși înainte pe strada înșelătoriei și a excesului de beneficii, atunci se spune că ”Banul este ochiul dracului”!...”


* Avertisment: rabdarea de a citi astfel de materiale pana la capat, reprezinta un risc major de stres pentru prostie ... * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. * Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"