Pledoarie pentru o structura complexă a Sfatul Bătrânilor

de Remus Constantin Raclău

Pledoarie

pentru o structura complexă a Sfatul Bătrânilor

În argumentația mea cu privire la propunerea unei structuri complexe a ”Sfatului Bătrânilor”, voi pleca de la sublinierea conceptului de ”necesar și suficient” ...

În cazul nostru, termenul de ”necesar” se traduce prin ”numărul minim de unități capabile de a satisface o condiție necesară”, sau mai bine spus, prin:- numărul minim de înțelepți capabili - în ansamblul lor - de a satisface ”condiția de necesitate”.

Acum va trebui să definim, ce înseamnă ”condiția de necesitate” ?...

În cazul nostru, ”condiția de necesitate” este reprezentată de ”totalitatea problemelor și a problematicilor” cu care se confruntă comunitatea din care facem și noi parte și anume, acea populație care trăiește în interiorul granițelor României, la care se adaugă și cei care au emigrat și care actualmente locuiesc în afara țării, dar care, într-o anumită măsură, prin origini, limbă, cultură și tradiție, încă se mai consideră români !

Și când spunem ”totalitatea problemelor și a problematicilor”, va trebui să ținem cont de faptul că termenul de ”problematică” înseamnă ”un ansamblu de probleme legate între ele de o temă comună, sau făcând parte dintr-un domeniu comun”.

Deci o anumită problematică, în funcție de complexitatea ei, are un anumit număr – mai mare sau mai mic - de probleme .

Acum, gândiți-vă la faptul că fiecare problemă necesită, în mod obiectiv, un anumit timp de rezolvare.

Dacă dorim a urma un fir logic, în argumentația noastră, va fi necesar să plecăm de jos în sus, de la simplu la complex, adică de la problemă la problematici, ne putem lesne imagina că fiecare problemă are de procesat un anumit volum de date care necesită a fi analizate: despre care trebuie să luăm mai întâi la cunoștință, să le înțelegem, și să le analizăm, după care suntem chemați să dăm un răspuns, o soluție, o rezolvare - dacă se poate, chiar definitivă - acelei probleme.

Tot acest proces necesită în primul rând o anumită structură psihologică, bazată pe o predispoziție spre rezolvarea problemelor, pe disponibilitatea de a ne folosi de această predispoziție, apoi avem nevoie de un anumit interval de timp - necesar în mod obiectiv, precum și un anumit efort intelectual individual.

Avem așadar câteva noi coordonate - predispoziție, disponibilitate, timp și efort - coordonate care definesc o anumită ”capacitate de operativitate” .

Adică trebuie să avem, pe deoparte: timpul disponibil necesar ; și de cealaltă parte – capacitatea cognitivă - capacitatea de a ne informa, de a asimila de a procesa informațiile legate de problema de rezolvat, plus știința, inteligența și înțelepciunea de a găsi un răspuns, cât se poate de definitiv .

Dintre toate aceste coordonate, cea care scapă, de la un anumit nivel în sus, de sub controlul omului, este ... ”timpul”!

Am stabilit că în mod obiectiv, fiecare problemă necesită un anumit timp de rezolvare !

Dacă nu ar fi o ființă vie, omul ar avea o capacitate operațională de 24 de ore pe zi, pentru un timp nelimitat ...

Dar cum omul este o ființă vie, timpul nelimitat se reduce în cazul cel mai optimist la, să zicem ... 100 de ani de viață activă, cu o puternică reducere a capacității, spre final, iar din cele 24 de ore pe zi, va trebui să scădem toate acele perioade de timp în care ființa umană iși desfăsoară toate acele activități care îi permit să își păstreze capacitatea fizică și psihică de operativitate, la un nivel de eficiență, cel puțin satisfăcător !

Ce înseamnă capacitatea de operativitate ?

”Capacitatea de operativitate” înseamnă acea înzestrare naturală prin care omului i s-a dat darul de a acumula experiențe, de a gândi și de a acționa în baza gândurilor sale.

”Limpezimea în gândire”, în schimb, înseamnă capacitatea de a gândi în mod nealterat și necondiționat de factori care l-ar putea tulbura, tulburare care i-ar putea scădea capacitatea de a gândi, i-ar diminua volumul de gânduri dedicate temei supuse spre analiză.

Gândirea condiționată definește un mod de gândire afectat de o serie de filtre mentale care care îl împiedică de a mai gândi liber și îl determină să gândească într-un anumit mod, într-o anumită direcție, lipsit - total sau parțial - de obiectivitate, sub imperativul unor preconcepții reprezentate de anumite credințe, dogme, concepții și convingeri care, odată asumate, îi domină subconștientul și îi filtrează gândurile care urcă în conștient .

În ceea ce privește capacitatea unui om de a gândi, va trebui să luăm în calcul întreaga sa experiență de a gândi în baza întregii sale experiențe de viață .

În ”experiența de viață” sunt cuprinse toate informațiile pe care le-a acumulat de-a lungul întregii sale vieți de până acum și întregul sistem de relații dintre aceste informații, care dau funcționalitate gândurilor și care îi definesc capacitatea de a gândi în mod aplicat, de a gândi la lucruri și fenomene privindu-le în integritatea lor, ca părți ale unui mecanism universal complex de interdependențe și intercondiționări, în continuă mișcare și evoluție .

”Capacitatea de a gândi funcțional” este o altă condiție esențială pentru gândirea practică, eficientă, și depinde de capacitatea sa de a-și aduna gândurile și de a le canaliza mod coerent și consecvent într-o direcție ce converge către un obiectiv țintă .

”Coerența în gândire” este o calitate care permite gânditorului de a nu divaga, de a vorbi concentrat și convergent pe temă și pe idee .

Am explicat ceva mai sus ce înseamnă o problemă și am arătat de asemenea ce presupune rezolvarea unei probleme .

În ceea ce privește o problematică, a o rezolva în totalitate înseamnă a rezolva toate problemele care o compun. Deci tot ceea ce am spus ca fiind necesar pentru rezolvarea unei probleme, va trebui înmulțit cu numărul de probleme care compun acea problematică ...

Țineți cont că societatea umană are de rezolvat un număr imens de problematici, multe dintre ele specifice fiecărei țări, în funcție de tradiții, de cultură, de nivelul de civilizație, de educație, de nivelul tehnologic, de cel tehnico-științific și cultural, precum și de gradul de evoluție spirituală al cetățenilor acelei țări, precum și factori - de loc de neglijat – reprezentați de condițiile de mediu, de climă, de latitudine, altitudine, relief, și de mediu ...

Toate acestea sunt valabile și pentru România .

Avem de rezolvat un volum imens de problematici, fiecare dintre acestea cu un anumit număr de probleme concrete care o compun și cărora le trebuie găsite soluții .

Fiecare problematică necesită un timp imens de rezolvare, chiar și în condiții optime de gândire clară, lucidă, coerentă și nealterată .

Deci timpul necesar rezolvării tuturor problemelor României este unul imens ca să nu mai vorbim de faptul că avem de a face cu probleme și problematici într-o continuă mișcare, într-o continuă evoluție, într-o continuă dezvoltare și într o continuă ramificare, datorate progresului tehnico științific și tehnologic.

Orice ființă umană, oricât ar fi de înțeleaptă și de inteligentă, genială chiar, este limitată în acțiune - de capacitățile sale fizice, limitată în gândire – de experiența sa de viață, și temporal – de activitățile strict necesare pentru sănătate și pentru recuperarea capacităților sale funcționale și mai ales de durata sa de viață limitată ...

De unii singuri este foarte clar că nu vom reuși niciodată să ținem pasul cu totalitatea problemelor, dar putem să rezolvăm o mare parte din acestea prin diviziunea sarcinilor și delegarea de responsabilități, lucrând în echipe coordonate complementar.

O echipă destinată a rezolva niște probleme trebuie să își creeze o bună capacitate de a le rezolva.

Capacitatea de a le rezolva depinde de crearea organismelor și a mecanismelor de acumulare a unor informații complete și complexe din domeniul analizat .

Capacitatea de a acumula toate aceste informații, capacitatea de a le stoca, de a înțelege cum funcționează părțile componente ale unui sistem, de a descoperi toate relațiile dintre toate elementele acestuia, depind de geniul creator al ființei umane, capabil de a găsi noi moduri de funcționare, în noi relații dintre toate aceste elemente, care să conducă la o rezolvarea de probleme.

În asta și constă rezolvarea unei probleme : într-o reașezare a elementelor sistemului analizat, în relație cu funcționalitatea acestor elemente și de a le face să reacționeze între ele, în mod creativ, într-un mod nou, astfel încât să conducă la rezultate mai bune, să reacționeze, să se relaționeze și să se intercondiționeze într-un mod nou, prin crearea unui nou mecanism, mecanism a cărui funcționare să conducă la rezultate noi, superioare și benefice.

Acest deziderat se poate atinge doar de către o persoană care cunoaște în intimitate tematica studiată, adică de acea persoană numită în mod curent specialist sau și mai bine – expert.

O echipă trebuie să fie alcătuită din experți. O echipă care are de rezolvat o anumită temă, o problemă, trebuie să fie alcătuită din experți care cunosc în profunzime, în intimitate și în detaliu, totalitatea elementelor componente a celei tematici, calitățile fiecărui element, capacitățile și modul lui de a funcționa, de a interacționa și de a reacționa atunci când este pus alături de un alt element care reacționează asemenea lui, într-un mod divers .

Dacă se știe și se cunosc toate chestiile astea, atunci putem să sperăm la o reașezare a acestor elemente într-un mod creativ și benefic din punct de vedere al rezultatelor obținute în urma funcționării acestui mecanism.

Dacă nu se cunosc, însă, putem să avem de a face cu catastrofe sau în cel mai fericit caz, cu rezultate deluzorii ...

Pe dealtă parte, un om, oricât ar fi el de inteligent și de înțelept, are o capacitate limitată de a se specializa în profunzime . Uneori chiar și numai într-un singur domeniu, dară-mi-te în toate ...

Cel mai elocvent și mai la îndemână exemplu în această în acest sens, ar fi specializarea medicilor . Cineva ar putea să pretindă : ”Domnule ! Doctorul trebuie să știe să facă sănătos un om !”

Da ..., într-adevăr, știe !... Dar știe să-l facă sănătos numai până la o anumită profunzime, după care, trebuie să-i facă pacientului o trimitere la un medic specializat sectorial în acea parte a corpului care se dorește a fi vindecată .

Dacă n-ar fi așa, atunci ar exista doar medici de familie, nu și medici specialiști . N-ar exista interniști, n-ar exista chirurgi, neurologi, dentiști, oftalmologi, cardiologi și așa mai departe ...

Deci nu putem vorbi în niciun caz de a limita numărul de persoane necesare pentru a rezolva o anumită problematică, ci de a stabili un număr optim necesar de specialiști și experți pentru a rezolva totalitatea problemelor incluse în acea problematică .

Rolul ”Sfatului Bătrânilor” ar fi acela de a reflecta profund la toate cele de mai sus de a imagina :

- o structură care să conțină organisme capabile de a aborda în mod creativ și eficient toate aceste problematici, în toată complexitatea, intensitatea și profunzimea lor ;

- o aceeași structură, complexă, extinsă până la complet, care să cuprindă toate ariile și domeniile vieții cotidiene, atât pentru prezent cât și de anticipare a celor viitoare ;

- și din nou o aceeași structură compartimentată, unde, fiecărui compartiment va trebui să i se stabilească necesarul de experți și specialiști de vârf, minim necesar și suficient pentru a rezolva problemele specifice acelui domeniu .

- să stabilească relațiile dintre compartimentele componente ;

- să centralizeze concluziile din diversele compartimente și departamente ;

- să imagineze o altă structură sau alte structuri capabile de a rezolva aceste probleme ;

- de a urmări rezolvarea lor și rezultatele obținute, iar după aplicarea lor în societate ...,

- de a observa satisfacția populației în urma aplicării acestor soluții .

* Pentru că ideea de bun simț nu e a mea și nu-i a voastră, Ci a strămoșilor mei, Și a strămoșilor - strămoșilor mei, Din veacul vecilor !...

Considerații asupra conceptului de ”Sfat al Bătrânilor”

Autor - Remus Constantin Raclău:

     Am aflat recent dintr-o lucrare că ”Sfatul Bătrânilor” era o instituție specifică țărilor românești.

     În fapt, lucrarea respectivă menționa că în mai toate țările din lume, occidentul și orientul incluse, exista câte un ”Înțelept al Satului”, sau al obștii, o persoană recunoscută de toată lumea ca având o experiență de viață care îi conferea suficiente competențe pentru a avea răspunsurile potrivite la mai toate problemele comunității respective.

     În țările române nu exista un ”Înțelept al Satului”, ci un ”Sfat al Înțelepților Satului”, și cum înțelepciunea vine odată cu vârsta, aproape toți componenții săi aveau o anumită vârstă, denumită generic ca fiind cea de bătrânețe. De aici și denumirea intrată în conștiința națională de ...

”Sfatul Bătrânilor”.

     Se pune întrebarea: ”De ce la noi era altfel decât la toată lumea ?”

... și dacă aș vrea să răspund cu un spirit de glumă, aș putea răspunde cu celebra afirmație:

”Ca la noi, la nimeni !...”

     Răspunsul just depinde însă, pe deoparte, de profunzimea cunoașterii relațiilor din lumea satului de odinioară, iar de calaltă parte de caracterul și sinceritatea ”analistului”.

     Și aici încep speculațiile !

     Promotorii orgoliului național necondiționat susțin că nivelurile înalte de conștiință, altruism și înțelepciune erau atât de răspândit printre bătrânii satelor noastre, încât era imposibil de stabilit superioritatea unuia singur. Și atunci, ca o formă supremă de recunoaștere a valorii individuale a fiecăruia precum și a respectului reciproc dintre aceștia, bunul lor simț i-a canalizat către unica soluție care le permitea tuturor să își exprime în mod democratic înțelepciune acumulată, în cadrul unui organism colectiv de analiză și decizie, care ținea cont de punctele comune de intersecție a tuturor soluțiilor exprimate, de fiecare dintre membrii sfatului, în baza propriilor păreri, izvorâte din propria experiență de viață a fiecărui bătrân înțelept.

     Cei din tabăra opusă, a cârcotașilor veșnic nesatisfăcuți, susțin la rândul lor, că ”Sfatul Bătrânilor” a fost rezultatul orgoliilor personale ale bătrânilor care nu admiteau superioritatea unei alte persoane în fața propriului ego, a invidiei generalizate, precum și a dorinței de vizibilitate și de putere a acestora, care au condus la înscăunarea fiecărui pretendent ca înțelept recunoscut al satului, fiecare dintre aceștia susținut de regulă de un anumit număr de rude, vecini și prieteni apropiați, care aveau tot interesul de a avea ”susținere” la un nivel sus-pus !

     Oricare ar fi fost cauza de constituire a acestui organism democratic de conducere colectivă înțeleaptă, trebuie să recunoaștem că a fost o decizie fericită, care a avut un rol absolut benefic și eficient pentru toate comunitățile din țările românești de odinioară.

     Revenind în actualitate, oricine se încumetă la o scurtă și sumară analiză, nu poate să nu constate cu tristețe, falimentul sistemului ”modern” de administrare bazat pe principiile politicianiste de antagonizare și fragmentare a societății omenești promovat de partidele politice, care au înlocuit cooperarea și colaborarea cu concurența, individualismul și secretomania ...

     În goana lor pentru putere și privilegii, acestea au alterat cu cinism și în final au distrus complet principiile care stau la baza unirii tuturor forțelor socio-economice în vederea unei colaborări coordonate convergent către obținerea unei bunăstări bazate pe participare altruistă și redistribuire echitabilă, capabile de a obține o stare de satisfacție socială generalizată, bazată pe principii de meritocrație, direct proporțională cu implicarea și eficiența fiecărui membru al societății.

     Și dacă cineva își permite să protesteze împotriva unui astfel de sistem falimentar și antisocial, este taxat imediat ca fiind ”antidemocratic”, de parcă democrația ar însemna tocmai acest canibalism social, în care fiecare individ luptă pe cont propriu împotriva tuturor și toți, în mod individual, împotriva lui.

     Inițial scrisesem cetățean, în loc de individ, dar am realizat că nu era cuvântul potrivit în acest context. A fi cetățean înseamnă a te recunoaște pe tine însuți ca om al cetății, adică să recunoști și să conștientizezi apartenența ta la comunitatea locuitorilor acestei ”cetăți”, cu toate implicațiile care decurg de aici, în materie de drepturi dar și de obligații, aflate într-un echilibru armonios. Ori asta înseamnă colaborare și respect reciproc, ceea ce nu se mai prea întâmplă în zilele noastre. Aproapele tău nu-ți mai este frate, ci concurent, și de aceea nu mai trebuie ajutat, ci combătut ...

     Un astfel de sistem nu deservește cetățeanul și nu-și propune o societate armonioasă, unită de interese comune, puternică și autosuficientă, ci o non-societate, o formațiune compusă din indivizi fără conștiință socială și fără conștiință de sine, individualiști egocentrici, atomizați, slabi, speriați și manipulabili, fără sentimente de solidaritate și compasiune, ineficienți și impotenți la nivel social, capabili doar să deservească interesele unei elite dominante .

     Cetățeanul a încetat de a mai fi cetățean: a pierdut complet controlul asupra teritoriului - pe care locuiește, dar nu-l mai stăpânește - precum și asupra resurselor din propriul teritoriu, pe care le exploatează dar nu le mai folosește, a pierdut complet controlul asupra propriului destin, și asupra viitorului comun al neamului său.

     Și-atunci, care ar fi soluția ?

     Logica Bunului Simț spune că la nivel individual ar fi imperios necesară o recuperare a conștiinței de sine - numită sentiment de demnitate, iar la nivel colectiv, o recuperare a sentimentului de apartenență la acel teritoriu pe care locuiește - numit patrie, și la acea colectivitate de oameni cu rădăcini și istorie comună, cu strânse legături de limbă, obiceiuri și tradiții comune - numită națiune .

     Cum s-ar putea obține acest deziderat ?

     Tot logica Bunului Simț ne spune că, odată recuperate sentimentele de demnitate, cel de apartenență la aceeași patrie și la aceeași nație, trebuie să reînvățăm ce este acela respect – respectul de sine, respectul față de patrie și respectul față de neamul din care ne-am ridicat.

     Aceste forme de respect ne conduc către sentimentele mai profunde ale iubirii de sine, iubirii de neam și ale iubirii de țară .

     Și-atunci când iubești ceva cu adevărat, nu lași acel ”ceva” pe mâna oricui, ci te îngrijești tu însuți ca acel ceva să încolțească, să crească, să înflorească și să dea roade ...

     Și cum ne putem îngriji noi înșine de sufletul nostru, al țării și al neamului din care facem parte ?

     Cum altfel decât îngrijindu-ne ca deciziile care se iau pe contul nostru, al patriei noastre, și al neamului nostru, să ne aparțină ! Să ne aparțină dar nu oricum !

     Deciziile trebuie să ne aparțină în totalitate și exclusivitate !

     Și cum putem fi siguri că deciziile ne vor aparține în totalitate și exclusivitate ?

     Simplu : vom fi siguri că deciziile ne vor aparține în totalitate și exclusivitate doar atunci când vom fi capabili de a ne crea singuri, acele instituții, organisme și organizații, capabile să culeagă date reale și detaliate privind viața și situația noastră concrete, să le analizeze și să găsească soluții de bine și de mai bine, în favoarea și interesul nostru individual, ca neam și ca țară !

     Și care ar putea fi ”Instituția de Bază”, de la care să plece inițiativa zero a unui astfel de demers ?

     Ei bine, răspunsul îl știm deja cu toții: această ”Instituție de Bază”o vom obține prin întoarcerea smerită la instituția noastră tradițională, în care li se permitea tuturor să își exprime în mod democratic înțelepciune acumulată; la acel organism colectiv de analiză și decizie, care ținea cont de punctele comune de intersecție a tuturor soluțiilor exprimate, de fiecare dintre membrii ei, în baza propriilor păreri, izvorâte din propria experiență de viață a fiecărui înțelept al neamului :

”Sfatul Bătrânilor”

* Pentru că ideea de bun simț nu e a mea și nu-i a voastră, Ci a strămoșilor mei, Și a strămoșilor - strămoșilor mei, Din veacul vecilor !...

Despre schimbarea omului

de Remus Constantin Raclău 

Citat :

"Să încerci să schimbi oamenii, 

înseamnă să cari apă cu ciurul !"

Ileana Vulpescu 

Comentariu:

Orice afirmație cu rol de sentință poate fi valabilă (doar) fotografic, la un anumit moment. 

Afirmația din postare e o sentință ca o condamnare pe viață.  Deci, luată ca atare, pentru mine, e falsă. 

Nu mă interesează daca aparține într-adevăr Ilenei Vulpescu, sau nu. Nu comentez persoane ci fapte sau afirmații. 

A spune că "oamenii" nu pot fi schimbați evidențiază incapacitatea emițătorului (în cazul de față- emițătoarei) de a intelege și/sau accepta capacitatea omului de a evolua si prin această afirmație îl condamnă la a rămâne veșnic așa cum e - ca o fotografie ..., ceea ce este completamente fals. Dacă ar fi așa înțelepții nu ar exista, întrucât tinerii lipsiți de experiența vieții nu ar putea-o acumula, si nu s-ar putea schimba, in gândire, atitudine si mod de acțiune în baza experienței acumulate, si ar ramane până la moarte, asemenea lor în tinerețe...

Ziceți că e posibil ?

Pentru unii, poate da ! Dar aceștia reprezintă prostia pură!

Ce este prostia ? Printre altele, exact asta : "să rămâi încremenit in convingerile tale, si să nu fii capabil sa te adaptezi la lume si la viață, din incapacitatea de a trage concluzii din lecțiile pe care ți le dă viața si de a tine cont de ele.

Persoana umană se schimbă in continuu. Atât fiziologic, cât și psihic . Fiecare moment al vieții vine cu o mică lecție de viață,  pe care ne-o însușim sau nu, total sau parțial.  Deci noi evoluam parmanent, fie că  suntem capabili să constientizam sau nu evoluția noastră,  care poate fi pozitivă ( în mai bine) sau negativă  ( în mai rău). 

Uneori schimbările sunt radicale, alteori imperceptibile, in funcție de evenimentele care le declanșează.

Omul se schimbă  imperceptibil, în fiecare moment si radical după un eveniment brutal - o mare durere, pierderea neașteptată a unei persoane dragi, un accident, un șoc, sau după un eveniment spiritual major - o iluminare, o revelație, atingerea uneu grad inalt de evoluție spirituală...

De aici rezultă un aspect care i-ar putea da dreptate, într-o oarecare măsură și doamnei Vulpescu, si anume sub acela că orice tentativă de a schimba un om din afara lui, este destinată eșecului. Nu poți impune sau dicta schimbarea unei persoane, după criteriile tale. Poți încerca să-l convingi să accepte anumite forme, stări, concepte, moduri de a gândi sau de a se comporta, dar nu i le poți impune. Nu-l poți schimba tu, din exterior, sub nicio formă, fără ca el să accepte schimbarea, și fără ca el să și-o impună lui însuși, din interiorul lui !

Deci ... nu sunt de acord cu generalizările  !...

* Pentru că ideea de bun simț nu e a mea și nu-i a voastră, Ci a strămoșilor mei, Și a strămoșilor - strămoșilor mei, Din veacul vecilor !...

Despre inteligență și înțelepciune

de Remus Constantin Raclău

Spuneam despre inteligență că te naști cu ea, iar despre înțelepciune că o dobândești în decursul vieții .

Există însă și o înțelepciune transcedentală, o înțelepciune care îți vine de dincolo de viața asta, dintr-o altă lume, dintr-o altă viață. Sunt tocmai acele intuiții pe care le avem și care ne conduc spre rezolvarea favorabilă a anumitor situații pe care nu le-am mai întâlnit în această viață, dar pe care este foarte probabil să le fi întâlnit într-o altă viață a noastră, sau să le fi întâlnit alte persoane, fie în această viață, fie în alte vieți, din lumea asta, sau din altă lume, iar această informație să ne vină, sau mai bine spus, să ne parvină pe calea intuiției, printr-o metodă pe care deocamdată nu o știm.

Știm doar că putem avea acces la acest tip de informații prin conștientizarea, acceptarea, asumarea și aplicarea la nivel subtil a principiilor ”Legii Universale a Rezonanței”, conform căreia este suficient să rezonăm cu o anumită problemă, să ne concentrăm pe ea până ajungem să vibrăm pe aceeași lungime de undă cu acea problemă, pentru a avea acces la Conștiința Universală care știe totul despre acea problemă întrucât această Conștiință Universală este depozitara tuturor experiențelor trăite, nu doar de către toate persoanele care au trăit vreodată, ci și de toate entitățile conștiente din univers, de la care, din momentul în care reușim să ne aliniem vibrațional, ne vin, pe cale intuitivă sau inspirațională, sugestii și idei cu posibile moduri de rezolvare, sau metode prin care s-ar putea soluționa aceste probleme.

Spuneam despre inteligență că este nativă, că te naști cu ea, ceea ce presupune că aceasta ar funcționa doar în această viață și doar în această dimensiune a universului în care trăim. Și mai cred că fiecare persoană își are propriul ei nivel de inteligență, în fiecare dintre viețile pe care le trăiește prin reîncarnările succesive ale sufletului său. Intuitiv, mi se pare normal să fie așa, întrucât fiecare viață adaugă un nou nivel calitativ al inteligenței subtile, corespondent cu experiențele trăite în această cea mai recentă viață, care se adaugă la tezaurul de inteligență acumulat succesiv, în fiecare dintre viețile sale anterioare pe care le-a trăit .

Cum ne vine si cum functionează inteligența înnăscută ?

Inteligența se transmite la urmași prin informație genetică, odată cu toate celelalte informații referitoare la achizițiile cele mai de preț ale generațiilor anterioare constituite în ”zestrea genetică” a speciei, care permit îmbunătățirea capacității de supraviețuire, de adaptare la condițiile de mediu, de conservare și de perpetuare a speciei și se manifestă pe toată durata vieții celui care le primește, sub formă de instincte, intuiții și predispoziții .

Aceste îmbunătățiri ale speciei se referă la dotarea fiecărui urmaș cu un complex de particularități anatomo-fiziologice și de natură spirituală, concretizate prin anumite calități specifice privind performanțele, capacitățile și abilitățile fizice și senzitive, dar și cu predispoziții către obținerea de performanțe în ceea ce privește activitatea cerebrală.

Ce este și cum se manifestă o predispoziție ?

În primul rând expresia cea mai folosită este cea de ”predispoziție către”!

Aceasta ne duce automat cu gîndul la o anumită direcție de acțiune sau manifestare. Astfel, inseamnă că o persoană poate avea predispoziții către anumite activități sau către anumite forme de expresie sau manifestare personale, în sensul unei ușurințe de a gândi, de a spune sau de a face ceva, într-o anumită direcție, într-un anumit domeniu, ușurință care, odată individualizată, conștientizată, înțeleasă în profunzime și acceptată, conduce inevitabil la o preferință de a urma cu prioritate sau de a se manifesta cu succes în acea direcție.

Despre acest tip de persoane se spune că au talent la ceva, că au har, că au darul, sau vocația de a face bine ceva, ori că au chemarea sau pornirea către un anumit ceva, că manifestă o anumită aptitudine, înzestrare, înclinație, sau aplecare (imaginați-vă ușurința de a coborâ o pantă) către anumite activități sau acțiuni…, o anumită naturalețe în a le întreprinde, ceea ce îi va conduce către succesul public, de unde le vor veni aprecieri și prețuire, urmate după cum e logic și normal, de o anumită motivație, atracție și preferință de a-și urma cu preponderență talentul, vocația și harul în viață.

Partea mai puțin plăcută și utilă a acestor înzestrări native este că pe aceeași cale pot fi transmise și o serie de defecte, inadaptabilități ori disfuncționalități, așa cum ar fi de exemplu anumite sensibilități sau vulnerabilități, manifestate printr-o receptivitate crescută a organismului față de anumite boli, nerezolvate încă favorabil de către specia respectivă printr-un răspuns imunitar adecvat.

Inteligența te naști cu ea sub forma unei predispoziții către cunoaștere către înțelegere, care se activează în anumite momente și în anumite direcții poate să fie o predispoziție spre o înțelegere …

Sunt mai multe tipuri de inteligență: Inteligență științifică, inteligență emoțională, inteligentă Socială, inteligent relațională; unii au o inteligență în a înțelege mai bine cifrele, alții cuvintele, alții conceptele, iar alții fenomenele. Vorbim despre înclinații sau predispoziții predilecte ( preponderente), adică despre zone de gândire și acțiune cu un grad mai mare de înțelegere într-una sau mai multe din aceste direcții, pentru că omul este un conglomerat complex din toate acestea.

La unii oameni sunt anumite direcții de manifestare mai profunde, mai acute, mai intense, iar altele mai puțin intense, iar omul le are pe toate, dar unele se manifestă cu mai mare forță, în timp ce altele, cu mai puțină .

Iar de aici vine și capacitatea omului de acumula înțelepciune în această viață, în acest corp, în acest context, adică la ceea ce vine din trecut se adaugă ceea ce este acum ar fi inteligența sufletului, a spiritului tău, prin care ceea ce ai acumulat în viața asta îți vine în mod direct prin gânduri, iar ceea ce vine din viețile trecute, sunt în formă de intuiții, prin subconștient, un subconștient care acumulează și cunoștințele din alte vieți, la care conștientul are acces, prin consultarea Subconștientului Colectiv din memoria planetei, prin apel la înțelepciunea planetei, la ceea ce se spune de către inițiați că ar fi Egregorul Colectiv.

Ce este Egregorul Colectiv?

După spusele inițiaților, Egregorul Colectiv este un soi de nor informațional, care gravitează în jurul planetei, și în care se acumulează toate informațiile provenind de la toate gândurile tuturor oamenilor, de-a lungul vieții lor.

Ceea ce presupune că atunci când ne gândim la ceva, odată terminat acel gând el nu se pierde ci se depozitează în eter, alături de toate celelalte gânduri ale noastre, și ale tuturor trăitorilor de pe acest pământ, din toate timpurile, de la apariția omului conștient și nu doar până azi, ci până la ultimul gând al ultimului trăitor de pe acest pământ…

Acest egregor există ca un imens rezervor de înțelepciune la care noi ne putem cupla, în anumite condiții.

Bineînțeles esențial este ca în momentul în care am auzit de acest concept, să încercăm să-l înțelegem, și să acceptăm că există, apoi să intuim cum funcționează, după care prin exercițiu, să începem să-l simțim, în mod intim, să rezonăm cu el. și abia aici vom putea încerca să lucrăm cu el .

Și atunci, cei care au avut răbdarea de a parcurge acești pași vor fi în stare să acceseze cunoștințe care nu vin din propria experiență, din propriile eforturi lumești de a cunoaște, de a extrage concluzii din aceste experiențe de cunoaștere, ci vin din înțelepciunea planetară a speciei, acumulată în egregorul comun, la care au contribuit cu gândurile lor, toți reprezentanții speciei umane care au trăit de-a lungul timpului pe acest pământ.

În acest egregor găsim spre exemplu toate gândurile reunite în memoriile scrise sau doar enunțate, ale tuturor marilor gânditori ai planetei, toate învățăturile regăsite în viețile sfinților, profeților și maeștrilor spirituali, din toate religiile și curentele spirituale ale lumii și la care putem avea acces, fără prea mult efort, prin mijlocirea preoților, a predicatorilor și ale maeștrilor spirituali ale acestor religii . 

* Pentru că ideea de bun simț nu e a mea și nu-i a voastră, Ci a strămoșilor mei, Și a strămoșilor - strămoșilor mei, Din veacul vecilor !...

Diferenţa dintre Bunul Simț si educație

de Remus Constantin Raclău


Diferenţa dintre bunul simt si educatie rezidă in aceea ca omul cu bun simt face de bună voie şi din proprie iniţiativă - din instinct - ceea ce omul educat face la cererea celor din jur.

Pe scurt: omul cu bun simt face din instinct ceea ce alte persoane fac din educaţie.

Sau comportamentul omului de bun simt se bazează pe instinct în timp ce comportamentul omului educat se bazează pe reguli.

Bunul simţ vine din interior, în mod natural, impus de către subconştient, în timp ce educaţia vine din exterior, in mod arbitrar, impusă fiind de ambientul social, iar acesta din urmă diferă in functie de perioada istorica, de zona geografica, de nivelul de cultură şi civilizaţie al comunităților care locuiesc în acele zone, în timp ce bunul simt este universal valabil, independent de timp spaţiu sau de contextul social .

Atentie, nu vreau să diminuez câtuşi de puţin rolul educaţiei în viaţa societăţii. Ea trebuie sa existe, să se manifeste şi mai ales să producă efectele scontate, în conformitate cu principiile avute în vedere prin strategia şi filozofia procesului de educatie.

Vreau doar să subliniez diferenta dintre regulile şi principiile transmise prin educaţie pe deoparte, în raportul lor cu bunul simt - de cealaltă parte - ca fiind o legătură, un raport de la parte la întreg.
Este legătura dintre efect şi cauză.

Regulile şi normele de comportament au la bază în mare parte principii de bun simt.
Spun în mare parte, întrucât anumite reguli sunt introduse în procesul de educaţie ca urmare a unor convenţii sociale prin protocoale şi aici mă refer in principal la regulile (formelor) de salut, la normele de eticheta, sau de protocol, ori la bunele maniere, menite a satisface orgolii cu pretinse aere de superioritate, prin care anumite grupuri sau pături sociale privilegiate doresc a se distanța, a se deosebi de clasele sau păturile sociale considerate (de ei) ca fiind inferioare.

Acestea reprezintă manifestări ale unui pretins rafinament ale unor persoane cu un pretins elevat nivel de cultură şi civilizaţie, forme de manifestare ale unui nivel de civilizatie ce se vrea ridicat la rang de arta.

Nu toate regulile din ”Codul bunelor maniere” sunt izvorâte din bunul simt, ci sunt pur si simplu conventii de tipul: asta înţelegem noi prin respect, pentru că asa am hotarat noi să ne respectăm între noi, aşa vrem noi sa fim tratați pentru a ne simți respectati.

Cum se traduce faptul că bunul simt vine din interior ?

Prin acea stare care nu permite unei persoane sa se comporte rău - ”Nu te lasă inima!” cum se spune în popor.
Este acea stare de comuniune, de compasiune, de conştientizare a faptului ca esti parte dintr-un intreg si ca daca vrei ca intregul să funcţioneze, asa cum doresti, va trebui ca fiecare parte din acel întreg să își aducă partea sa de contribuţie.
Un întreg nu poate să funcţioneze în ansamblul său cu părți care nu funcţionează în sintonie unele cu altele, dand împreună armonie întregului.

O parte se simte bine dacă întregul se simte bine.

A încadra bunul simt într-un set de reguli înseamnă a-i diminua valoarea, a-i scădea eficiența, a diminua din partea lui de simţire, a estompa latura lui subiectivă personală, în favoarea unei standardizări raţional - mecaniciste a bunului simț.

Înseamnă a transpune simțirea genuină în tipare mecaniciste, uşor de interpretat de către partea de suprafaţă a mintii umane, care insa nu va mai reuși astfel sa exprime întotdeauna, în mod fidel, tot ceea ce simte şi intuieşte mintea profundă la un moment dat și într-un anumit context ...



* Pentru că ideea de bun simț nu e a mea și nu-i a voastră, Ci a strămoșilor mei, Și a strămoșilor - strămoșilor mei, Din veacul vecilor !...

De la bunica Niculina, citire:

de Remus Constantin Raclău


     Omul de la țară e un om simplu: s-a născut în simplitate, a crescut în simplitate, trăiește simplu, muncește simplu, vorbește simplu și când o fi să fie, moare simplu, fără surle, fără trâmbițe ...

     Omul de la țară e un om ocupat: muncește cât e ziulica de lungă, în bătătura lui, pe câmpul lui, în pădurea lui și la animalele lui. Dacă le are ...

     Dacă nu, muncește corect pentru cei care le au și nu mai dovedesc de unii singuri. Muncește corect și e plătit corect; la țară, nu merge cu cioara vopsită: dacă cineva are neobrăzarea de a nu-și plăti corect, la sfârșitul zilei un consătean care a muncit pentru el, a doua zi nimeni nu mai merge la el la muncă ...; și invers: dacă cineva are neobrăzarea de a nu munci corect la un consătean, așa cum trebuie pentru sarcina asumată, a doua zi nimeni nu-l mai cheamă la muncă !

     Într-o comunitate închisă, toată lumea știe totul, în timp util, despre toți !

     Simplu, corect, sincer și deschis, totul pe față ! La țară nu se umblă cu sofisticarii. Nu este timp de chestii din astea . Țăranul trăiește, muncește, gândește și vorbește direct si franc, simplu, eficient si esential, atingând mereu miezul problemei, adunând în cuvinte puține înțelesuri multe, dar foarte precis valabile în fiecare context în parte.

     Și contextul ăsta e musai să fie foarte bine descifrat, pentru că tocmai în descifrarea contextului stă cheia de rezolvare a oricărei probleme. Iar cheia universală care descuie orice ușă și care rezolvă orice mister are Bunul Simț drept coloană vertebrală – un înăscut simț al dreptății, al corectitudinii, al cinstei morale și întelectuale, a ceea ce se cuvine și ce nu, în sensul binelui comun, văzut prin prisma binelui individual al tuturor membrilor comunității – și nu doar al unuia în detrimentul altuia - un bine care urmărește sănătatea morală a ambientului social, bunăstarea, confortul, echilibrul și bine-starea comunității în ansamblu .

     Și felul ăsta de educație comunitară e făcut parcă într-adins pentru a lăsa urme adânci în conștiința copilului - devenit apoi adolescent – tânăr - și mai ales om matur, supus alterărilor comportamentale prin contact cu altfel de civilizații, cu altfel de tipare identitare, croite pe alte calapoduri, cu altfel de scopuri și pe cu totul alte principii, având la bază cu totul alt soi de filosofii de viață, care generează un cu totul alt fel de principii de interacțiuni interumane...

Urme adânci ?... Da ..., foarte adânci !...

     Pentru că chiar ajuns la o vârstă la care sunt bunic, atunci când mi se mai întâmplă să calc strâmb – conform preceptelor identitare ale locului în care am fost crescut - parcă încă o mai aud pe bunica Niculina exclamând blând din spatele urechii :

- ”Romicâ!... Șădi rău !...”

     Adică, în traducerea locului din care vin:

- Remus, nu-i bine, nu se cuvine; îți strici imaginea în ochii satului; nu-ți stă bine când te comporți așa, nu se potrivește cu persoana ta, nu ești aidoma imaginii standard a unui om de omenie, a unui bun gospodar; ceea ce-ai făcut nu se obisnuiește prin părțile noastre; îți strici imaginea făcând asta; nu aranjeaza sa faci una ca asta – la vârsta ta, la statutul tău; (ironic) - ”frumos îți șade!...” – nu se cuvine, iese din tiparul lucrurilor acceptate in comunitatea noastră, conform obiceiurilor împământenite pe la noi, asa ceva nu se face… nu se cuvine, nu-i cuviincios, e o lipsa de respect și de considerație față de ceilalți, nu-i bine, așa ceva nu s-a mai pomenit si nu-i de acceptat; pe considerente morale oamenii nu apreciază una ca asta. Și dacă oamenii nu apreciază și nu tolerează anumite comportamente, nu-i bine deloc pentru tine, pentru ca vor fi repercursiuni asupra ta din partea comunității și nu-ți va fi bine deloc!

Poftim? A..., da, e-adevărat - bunica spusese doar două cuvinte:

”Șădi rău!”

     Îmi pare rău dacă ”traducerea” vi se pare cam lungă, dar nu aveam cum să o fac altfel: am vrut neapărat să vă explic cât de grele, de intense, și de pline de înțelesuri sunt aceste două simple cuvinte, în ”țărăneasca” mea ...

     Și dacă în comunitate se consideră că un anumit comportament e incorect sau că o anumită faptă e greșită, înseamnă că toată comunitatea, în ansamblul ei este deranjată de această faptă sau de acest comportament, întrucât le consideră ca pe un afront adus comunității, ca pe un atac la stabilitatea, liniștea, echilibrul și armonia, sau chiar la bunăstarea acestei comunități !

     Iar comunitatea nu poate și nu trebuie să rămînă fără un răspuns adecvat la acest atac . În consecință, pe deoparte se vor lua contramăsuri de autoprotecție a colectivității, iar de cealaltă parte vor fi măsuri corective de punere la punct a ”păcătosului”, de aducere a acestuia pe calea cea bună, de repunere a lui pe făgașul considerat normal în comunitatea rerspectivă, de reconvertire la modul tradițional de comportament, aflat în consonanță cu obiceiurile bune și comportamentele sănătoase, unanim acceptate în acel ambient social, la acele comportamente care au asigurat de-a lungul timpului armonia, liniștea, pacea și bunăstarea comunitatii – condiții esentiale pentru bunul mers și pentru bunul trai al comunității.

Ce sfaturi am mai auzit de la bunica (adresate mie sau altora)?

”Vez’ sâ nu ti râdâ lumea! ”

”Catî sâ nu intri-n gura lumii !”

”Catâ-ț’ di triaba ta / vezî-ț’ di triaba ta / catâ-ț’ di drum !”

     ”Caută-ți di treabă” - e una, cumva ironic, un fel de ... ”vezi poate ai treabă și eu te rețin”, sau ... ”vezi că mă deranjezi, n-ai alta treabă decât să mă calci pe bătături (pe nervi)”?, sau ... ”am impresia că tu n-ai de treabă și vii să mă deranjezi pe mine”…, sau și mai direct ... ”ia pune mâna și fă și tu ceva util”!...

În timp ce:

”vezi-ți de treaba ta!”, înseamnă că în mod normal ai deja ceva de făcut, că ai de treabă și că n-ar trebui să te intereseze ceea ce face altul; un fel de ”nu-ți băga nasul unde nu-ți fierbe oala”, în sensul că ar trebui ca tu sa-ți faci treaba ta, iar eu pe-a mea!

     Iar ”Ai grijă!” este un îndemn la o atenție sporită, la o analiză mai profundă, la a fi atent la eventualele consecințe, la faptul că ar trebui să fii preocupat de acestea!...

     Oamenii de la țară n-au nevoie de un avocat pentru a se înțelege unii cu alții, pentru a transmite ceva cuiva, sau ca să perfecteze o înțelegere, un schimb de servicii sau de produse ... Abordarea e frontală, iar limbajul este sincer, deschis și direct, clar și în vorbe puține, fără interpretări sofisticate, fără șiretlicuri și fără artificii lingvistice .

     În comunitățile rurale rămase genuine, comportamentele ”șmecherești” sunt prompt sancționate. Dacă ”te miroase” cineva că intenționezi să aplici strategii prin care să obții mai mult decât ți se cuvine, ți se dă de înțeles în mod foarte simplu, concret și direct, și dacă nici după acest avertisment de tip ”gentleman agreement” te faci că n-ai înțeles, atunci suporti atât consecințe directe și imediate, care merg de la simpla “pierire a zâmbetului” de curtoazie, sau de la privitul fix in ochi, la o ușoară încruntare, până la apostrofarea verbală, iar în cele mai grave cazuri, chiar până la refuzul de a mai termina ”afacerea”, și de a ți se mai vorbi, cât și consecințe extinse, pe termen lung, nu doar din partea persoanei cu care s-a avut neînțelegerea, ci chiar din partea întregii comunități, un fel de marginalizare radicală, urmată de o ignorarea ulterioară totală: ori de cate ori vei mai avea nevoie de ceva de la cineva din aceeași comunitate, vei primi un refuz de tip ”ignor” și vei fi lăsat să vorbești de unul singur, fără a mai fi băgat vreodată în seamă – ești catalogat și “marcat” ca om neserios, ca un ”șmecheraș de oraș”, după care nimeni nu va mai dori să-și piardă timpul cu tine, sau să mai aibă de a face cu tine.

     Pentru el și pentru întreaga comunitate în care te-ai făcut de râs, practic nu mai existi! Iar această stare de fapt se va prelungi până în momentul în care vei demonstra că ai înțeles esența greșelii tale, îți vei cere scuze de la persoanele pe care le-ai prejudiciat și le vei despăgubi căzând la pace cu ele și cu întreaga comunitate .

     Acest tip de atitudine colectivă duce la instaurarea și perpetuarea unei profunde curățenii morale și spirituale în micile comunități, spre bine-starea și bunăstarea lor.

     Lumea noastră “modernă”, axată pe materialism și individualism, a pierdut practica simțului măsurii, iartă prea repede si prea ușor, acceptă prea ușor justificări lipsite de substanță - cusute cu ață albă - doar de dragul unei așa zise reconcilieri, în fapt o bălăcăreală și o bălăceală perenă în mocirla compromisului de joasă speță: găsind mereu circumstanțe atenuante false și irelevante: ”așa e el”, ”iartă-l că n-a știut”, etc…

     Nu! Țăranul român adevărat, cel tradițional, în curățenia lui, știe să se ferească de perversitatea omului cu multe fețe, de omul fals. El te iartă o dată, poate si a doua oară, dar dupa aceea ”te-ai lins pe bot”: nu-ți mai acordă nici un fel de circumstanțe, în nicio împrejurare:

La el ori ești OM, ori nu !

Cale de mijloc nu există!

     Ori iți faci treaba până la capăt, așa cum ai promis, sau cum te-ai angajat, ori nu ești om de treabă! Nu ești om gospodar, și nu ești demn de încredere, și în cazul ăsta nu prea mai încapi pe lângă el și nu prea mai găsești înțelegere ori ajutor și nici de lucru.

     Și ceea ce contribuie mai mult la starea de marginalizare și de ignorare totală, al naibii de eficientă, este destăinuirea, scoaterea faptei din taină, din anonimatul relației bilaterale și publicizarea celor pățite - reclama negativă, aducerea la cunoștința comunității a faptelor negative cu care s-a confruntat unul dintre membrii comunității, spre luarea la cunoștință a tuturor cu scopul evitării situațiilor asemănătoare.

     Destăinuirea către comunitate are marele avantaj al confirmării și aprobării sau dezaprobării instantanee din partea comunității .

     Așa functionează și reacționează comunitățile restrânse – acordă pe loc confirmarea – “așa-i dom’le, are dreptate”; sau infirmarea - “Nu, aici n-ai dreptate; aici ai greșit tu, și trebuie să-ți ceri tu scuze de la om, că l-ai nedreptățit!”, totul prin evaluarea instantanee conform standardelor comunității adunate în obiceiurile pământului, cu sinceritate și franchețe, în mod deschis și sincer, în interesul armoniei colective, fără șiretlicurile specifice celor ce ridică interesul privat deasupra celui colectiv ...

* Pentru că ideea de bun simț nu e a mea și nu-i a voastră, Ci a strămoșilor mei, Și a strămoșilor - strămoșilor mei, Din veacul vecilor !...

Punct de vedere în privința Sfatului Bătrânilor

Punct de vedere

Dragi și stimați colegi vă invit să facem o radiografie a stării actuale de fapt înceea ce privește Sfatul Bătrânilor, ca entitate – astăzi 09.iulie 2022.

Sfatul Bătrânilor, așa după cum este el denumit, ar trebui să fie un organism consultativ, în care toți membrii să fie inamovibili, liberi în a-și exprima părerea cu înțelepciune, în baza propriei experiențe, a propriilor cunoștințe, a propriilor principii și a propriului sistem de valori, pe orizontală, în mod colegial, filosofic și nealterat de interese private - întrucât desfășurate pe baze de voluntariat - iar soluțiile lor sunt incontestabile, dar ne-obligatorii .

Aceste decizii și soluții pot fi folosite spre a fi aplicate în practică, sau nu, în baza intereselor publice sau private ale celor care le-au solicitat sau doar le-au consultat.

Un organism consultativ NU are un scop lucrativ, și NU poate avea sau deservi un interes privat specific.

Orice formă de activitate în scop lucrativ se face de către un grup de lucru, și se organizează în interes privat, pe principii manageriale, în sistem piramidal, sub conducerea unui manager de proiect.

Acesta se înregistrează într-una dintre formele recunoscute legal ca având scop de lucru și funcționează conform legilor comerciale ale statului .

Sfatul Bătrânilor este un organism consultativ, colegial, în care toți membrii sunt egali între ei și activează – pe bază de voluntariat - într-o structură orizontală (fără o ierarhie pe verticală, fără structură piramidală), fără niciun interes privat, și fără scop lucrativ.

Rezultatele informărilor, discuțiilor, analizelor, concluziilor și soluțiilor propuse în interiorul unui organism consultativ sunt incontestabile, întrucât reprezintă punctele de intersecție ale înțelepciunii tuturor membrilor componenți ai acestui organism consultativ, fiecare dintre ele, exprimate în mod sincer și deschis, în baza convingerilor personale.

Aceste rezoluții sunt cu titlu informativ-consultativ, și conțin strategii și soluții practice – posibile de pus în practică, dar nu obligatorii - care, pentru a fi puse în aplicare vor avea nevoie să fie consultate și adoptate de unul sau mai multe grupuri de lucru (cu sau fără legături între ele) fie ele private, fie ale statului !

Este esențial a seînțelege necesitatea detațării și separării clare a actului consultativ, de actul administrativ al punerii în practică a soluțiilor propuse, ca fiind două activități esențial diferite !

Membrii voluntari ai unui organism consultativ , în cazul nostru – membrii Sfatului, atunci când doresc și au posibilitatea, trebuie să aibă permisiunea de a se angaja contractual și de a face parte și din ”n” grupuri de lucru în scop de profit, cu condiția esențială de a nu influența organizarea, activitatea, scopurile și mai ales deciziile organismului consultativ (ale sfatului).

Ei pot să facă informări, și să solicite sfaturi, analize, strategii și soluții, dar nu pot să impună soluții, întrucât acestea vin prin dreapta judecată a membrilor organismului consultativ, în baza unor principii de viață, filosofice, nealterate de interesul privat, care pot, sau nu, să fie împărtășite de ceilalți membri sau de persoane din afara Sfatului .

Între organismul consultativ și grupul/grupurile de lucru care beneficiază de rezultatele consultărilor din organismul consultativ, trebuie să fie un raport de colaborare loială și de respect reciproc, dar nu și de interdependență și cu atât mai puțin de subordonare, ca între două tipuri de entități complet autonome și independente.

Sintetizând la maxim putem spune că :

- în organismul consultativ (în sfat) trebuie să avem ”filosofi” realiști (adânc ancorați în realitate), buni cunoscători ai vieții socio-economice, politice și culturale, cu fine calități de analiză și evaluare, perfect capabili să pătrundă adânc în esența problemelor și a fenomenelor analizate spre a le înțelege mecanismele de funcționare, și spre a găsi soluții ingenioase și perfect aplicabile de soluționare cât mai profitabile și avantajoase ;

- în grupurile de lucru (societăți comerciale sau asociații cu scop lucrativ) trebuie să avem ”practicieni experimentați” - oameni pricepuți, perfect capabili de a decide și organiza, pe propria răspundere, transpunerea în practică (totală sau parțială) a soluțiilor propuse de ”filosofi”.

Referitor la structura pe domenii ale unui organism consultativ, va trebui ca aceasta să acopere, pe cât posibil, întregul evantai de activități, de preocupări și de cunoaștere ale societății umane.

Pentru un punct de vedere mai sugestiv, vă invit să vă imaginați roata cu spițe a unei biciclete, în care omul este la mijloc (pe locul butucului roții) iar activitățile în care este implicată ființa umană sunt reprezentate de spațiile dintre spițele roții.

Fiecare om, de-alungul vieții sale ajunge în mod normal să stăpânească un anumit volum (considerat ”de bază”) de informații din fiecare domeniu de activitate, de preocupări sau de cunoaștere ale societății umane, în timp ce, unele persoane reușesc prin pasiune și perseverență să se specializeze într-un anumit domeniu, pe care ajunge să-l stăpânească - până la un nivel considerat ”de performanță și/sau excelență”, iar în cazul geniilor, putem vorbi chiar două-trei din aceste domenii .

Pentru o capacitate completă de răspuns a Sfatului la orice tip de problemă, este imperios necesar ca absolut toate domeniile de activitate - reprezentate de spațiile dintre spițe - să fie solid reprezentate și acoperite până la acel nivel de competență considerat a fi ”de performanță și/sau excelență”, altfel ... ”roata”, șchioapătă ...

Cam de câți oameni credeți că ar fi nevoie într-un organism consultativ eficient,pentru ca această exigență a acoperirii întregului spectru al activităților umane și a domeniilor de cercetare și de interes științific să fie complet acoperite ?

Am dubii serioase că doar10 (zece) persoane, fie ele și personalități geniale, ar putea acoperi în mod competent, eficient și cu autoritate, toate spațiile dintre ”spițele roții” noastre cea de toate zilele !

Acum să trecem la situația ”la zi”:

Ca să existe, un organism, o entitate, o organizație, ar trebui ca :

1 – mai întâi să i se propună un scop ;
-(încă în fază de definire !)

2 – să selecteze și să înscrie un anumit număr de membri în baza unor criterii clare și care să fie în concordanță cu scopul declarat ;
- (realizat parțial– un umăr de persoane și de candidați, există, dar criteriile și concordanța cu scopul declarat ..., șchioapătă în mod evident !)

3 – odată selectați, membrii trebuie invitați să se întâlnească spre a se constitui într-o entitate de sine stătătoare ;
-(planificat/convocat, întâlnirea virtuală s-a realizat, dar scopul nu a fost atins, întrucât discuțiile au deviat de la tema centrală a întâlnirii, fără a avea o concretizare a temei propuse într-o concluzie finală )

4 - la întâlnirea de constituire trebuie să se ia notă de scopul organizației, să i se stabilească conceptul consultativ/non-lucrativ (de ”Sfat”) și trebuie invitați să răspundă la o serie de întrebări privind punctul de vedere al fiecăruia referitor la modul de organizare și funcționare al unui astfel de organism, la condițiile organizatorice și conceptuale care ar trebui îndeplinite pentru a se obține disponibilitatea noastră de a participa, la modul și gradul nostru de implicare – ca membri activi - în acest proiect, la rolul, scopul și modalitatea de funcționare practică și concretă a acestei entități, și în final să ne punem de acord asupra unor direcții de acțiune de interes național (și nu numai) imediate sau în perspectivă.
- (nerealizat)

5 – Apoi (în înîntâlniri succesive) ar trebui să ne punem de acord asupra tuturor problemelor de ordin organizatoric pe care membrii sfatului le vor considera ca fiind esențiale , ținând cont de faptul că membrii invitați a face parte din Sfatul Bătrânilor sunt la rândul lor ființe sociale, cu viață de familie, personalități implicate deja în munca de cercetare, care dezvoltă anumite proiecte, în direcțiile și domeniile alese de dumnealor, care au anumite obligații contractuale care implică prezența în persoană (în mod fizic sau virtual) între anumite orarii și cu o anumită frecvență, pentru care timpul este foarte prețios, cu consecința unui timp rămas disponibil oarecum limitat, cu dorința, conștiința și știința de a-l folosi cât mai judicios cu putință.
- (Nerealizat)


În consecință:

- Numărul optim de membri în Sfatul Bătrânilor rămâne de stabilit în funcție de acoperirea nevoii de universalitate a competențelor (de acoperire a întregului evantai de activități, de preocupări sau de cunoaștere ale societății umane).

- Oamenii valoroși și de calitate sunt rari și trebuiesc atrași și nicidecum îndepărtați dintr-o structură de consultanță care se vrea performantă și universal competentă, mai ales că participarea lor voluntară nu este remunerată și deci nu provoacă cheltuieli .

- Cu cât mai multe persoane valoroase și de calitate sunt antrenate și implicate într-o discuție cu argumente solide într-o anumită specializare (brain storming), cu atât calitatea rezultatului final și a soluțiilor propuse se vor apropia mai mult de un optim maximal !

- Dacă fiecare membru a fost invitat în baza unui portofoliu de preocupări, de competențe și/sau a notorietății sale, este dificil și inutil pentru ceilalți membri, de alte specializări, să facă o evaluare a acestor competențe, întrucât ei au alte competențe și nu se pot exprima în mod obiectiv și în deplină cunoștință de cauză asupra nivelului și calității profesionale și științifice a celorlalți membri .

- Cu atât mai mult acordarea de note membrilor sfatului se dovedește a fi un fapt pur subiectiv, inutil, ineficient și oarecum ofensator - leziv pentru personalitatea și prestigiul individual al celor vizați - departe de a stabili adevărul în ceea ce privește nivelul de competență, performanță și notorietate al componenților sfatului .

- A se ține cont de faptul că activitatea din Sfatul Bătrânilor este voluntară !

- Și pentru a lămuri definitiv problema materială, este de subliniat că un eventual și potențial câștig s-ar putea constitui doar pentru societățile comerciale, pentru cele cu scop lucrativ, sau pentru instituțiile administrațiilor locale sau de stat - care vor beneficia de soluțiile cu potențial practic oferite de activitatea de consultanță a Sfatului Bătrânilor !


Vă mulțumesc șivă doresc un weekend relaxant !

Cu smerenie, stimă și aleasă prețuire

Remus Constantin Raclău


Soluție propusă:

Chestionarea tuturor membrilor actuali și solicitarea unui răspuns documentat în scris în ceea ce privește:

-părerea fiecăruia cu privire la conceptul de ”Sfat al Bătrânilor”;

-viziunea și ideea membrilor despre un astfel de organism consultativ;

-condițiile organizatorice și conceptuale care ar trebui îndeplinite pentru a se obține disponibilitatea noastră de a participa;

-modalitatea și gradul nostru de implicare – ca membri activi - în acest proiect;

-rolul, scopul și modalitatea de funcționare practică și concretă a acestei entități;

-definirea interesului național ;

-direcțiile de acțiune imediate sau de perspectivă ale Sfatului Bătrânilor în ceea ce privește interesul național .

-estimarea unui număr potrivit de membri în Sfatul Bătrânilor, necesar pentru a pune în practică scopul declarat al acestuia...

* Pentru că ideea de bun simț nu e a mea și nu-i a voastră, Ci a strămoșilor mei, Și a strămoșilor - strămoșilor mei, Din veacul vecilor !...

Scurte considerații despre vot

de  Remus Constantin Raclau

 

     Forța unui popor și a unei națiuni stă în coeziunea sa - în capacitatea de a fi toți pentru unul și unul pentru toți. 

     Și asta ține în primul rând de demnitate, de respectul de sine, de conștiința de sine și de neam, de conștientizarea importanței fiecărui act de acțiune publică. 

     Votul nu înseamnă o simplă ștampilă, pusă într-un pătrățel de pe o simplă hârtie, băgată într-o simplă cutie... Votul este expresia ”EU”-lui fiecăruia dintre noi și ține de cultura și de sufletul fiecăruia - de cultură în general - ca ramă pentru cultura civică, și ține mai ales de responsabilitatea individuală pentru soarta neamului și a țării...

     Actul de a vota nu înseamnă o simplă plimbare de duminică până la o clădire numită secție de vot. Votul TREBUIE precedat de un moment intens de pregătire, de informare și de reflecție, de conștientizare a responsabilității individuale pentru ceea ce va urma. 

     Prin vot suntem responsabili de viitorul țării, al neamului și al familiilor noastre.

     Votul e o acțiune complexă și din punct de vedere psiho-socilogic. Trebuie să intuim cât mai aproape de adevăr, care dintre candidați sau formațiunile politice sunt cel mai apropiate în mod sincer și onest de ideea noastră de viitor al țării și al nației.

 

Și mai este un aspect extrem de important:

     Votul înseamnă EXIGENȚĂ și INTRANSIGENȚĂ maxime. 

Ține de respectul de sine și de demnitate.

 Nu uita că persoana votată te reprezintă ! Tu ești cel care ne conduce, prin el !

     Nu ne place cine și cum ne conduce ?

A cui e vina ? 

Cine i-a votat?

     Spui că te-au mințit? 

Cât timp ți-ai alocat pentru a te informa despre persoana pe care ai ales să o votezi?

A mai fost aleasă în alte legislaturi și nu a făcut nimic bun?

Bravo lui ! Rușine ție !...

Fură ? Fură pentru că în subconștientul tău știi că ai ales un hoț. Ți l-ai ales pentru că îți plac șmecherii, îi admiri și îi invidiezi. De aia l-ai votat !...

     Toate ”calitățile” negative ale aleșilor noștri, ne reprezintă în subconștient ! Știu că nu ne convine ceea ce citiți acum, dar acesta este adevărul ! Și dacă nu îl vom conștientiza, vom vota la nesfârșit niște neisprăviți ...

     Personal nu accept să fiu condus de cineva mai slab pregătit decât mine, de cineva mai puțin onest decât mine și de cineva mai puțin sincer decât mine !

 E o vorbă:

" Dacă m-ai păcălit, să-ți fie rușine !

Dar dacă m-ai păcălit și a doua oară, atunci rușine ar trebui să-mi fie mie !"

     Iar din acest punct de vedere, trebuie să recunoaștem că suntem deficitari, nu doar la nivel individual, ci ca neam !

     Suntem creduli și superficiali, și asta ține de lipsa de respect față de sine, de lipsa de autoexigență, de lipsa de autodisciplină, de lipsa de demnitate și de intransigență !

Personal gândesc așa:

” Mi-ai greșit o dată ca ales al meu și al neamului ?

Să nu mai îndrăznești a doua oară să mi te mai propui spre a fi ales !...

Tu nu ești demn, iar eu nu sunt prost !”

Deocamdată atât !...

* Pentru că ideea de bun simț nu e a mea și nu-i a voastră, Ci a strămoșilor mei, Și a strămoșilor - strămoșilor mei, Din veacul vecilor !...