vineri, 25 noiembrie 2022

Pledoarie pentru o structura complexă a Sfatul Bătrânilor

de Remus Constantin Raclău

Pledoarie

pentru o structura complexă a Sfatul Bătrânilor


În argumentația mea cu privire la propunerea unei structuri complexe a ”Sfatului Bătrânilor”, voi pleca de la sublinierea conceptului de ”necesar și suficient” ...

În cazul nostru, termenul de ”necesar” se traduce prin ”numărul minim de unități capabile de a satisface o condiție necesară”, sau mai bine spus, prin:- numărul minim de înțelepți capabili - în ansamblul lor - de a satisface ”condiția de necesitate”.

Acum va trebui să definim, ce înseamnă ”condiția de necesitate” ?...

În cazul nostru, ”condiția de necesitate” este reprezentată de ”totalitatea problemelor și a problematicilor” cu care se confruntă comunitatea din care facem și noi parte și anume, acea populație care trăiește în interiorul granițelor României, la care se adaugă și cei care au emigrat și care actualmente locuiesc în afara țării, dar care, într-o anumită măsură, prin origini, limbă, cultură și tradiție, încă se mai consideră români !

Și când spunem ”totalitatea problemelor și a problematicilor”, va trebui să ținem cont de faptul că termenul de ”problematică” înseamnă ”un ansamblu de probleme legate între ele de o temă comună, sau făcând parte dintr-un domeniu comun”.

Deci o anumită problematică, în funcție de complexitatea ei, are un anumit număr – mai mare sau mai mic - de probleme .

Acum, gândiți-vă la faptul că fiecare problemă necesită, în mod obiectiv, un anumit timp de rezolvare.

Dacă dorim a urma un fir logic, în argumentația noastră, va fi necesar să plecăm de jos în sus, de la simplu la complex, adică de la problemă la problematici, ne putem lesne imagina că fiecare problemă are de procesat un anumit volum de date care necesită a fi analizate: despre care trebuie să luăm mai întâi la cunoștință, să le înțelegem, și să le analizăm, după care suntem chemați să dăm un răspuns, o soluție, o rezolvare - dacă se poate, chiar definitivă - acelei probleme.

Tot acest proces necesită în primul rând o anumită structură psihologică, bazată pe o predispoziție spre rezolvarea problemelor, pe disponibilitatea de a ne folosi de această predispoziție, apoi avem nevoie de un anumit interval de timp - necesar în mod obiectiv, precum și un anumit efort intelectual individual.

Avem așadar câteva noi coordonate - predispoziție, disponibilitate, timp și efort - coordonate care definesc o anumită ”capacitate de operativitate” .

Adică trebuie să avem, pe deoparte: timpul disponibil necesar ; și de cealaltă parte – capacitatea cognitivă - capacitatea de a ne informa, de a asimila de a procesa informațiile legate de problema de rezolvat, plus știința, inteligența și înțelepciunea de a găsi un răspuns, cât se poate de definitiv .

Dintre toate aceste coordonate, cea care scapă, de la un anumit nivel în sus, de sub controlul omului, este ... ”timpul”!

Am stabilit că în mod obiectiv, fiecare problemă necesită un anumit timp de rezolvare !

Dacă nu ar fi o ființă vie, omul ar avea o capacitate operațională de 24 de ore pe zi, pentru un timp nelimitat ...

Dar cum omul este o ființă vie, timpul nelimitat se reduce în cazul cel mai optimist la, să zicem ... 100 de ani de viață activă, cu o puternică reducere a capacității, spre final, iar din cele 24 de ore pe zi, va trebui să scădem toate acele perioade de timp în care ființa umană iși desfăsoară toate acele activități care îi permit să își păstreze capacitatea fizică și psihică de operativitate, la un nivel de eficiență, cel puțin satisfăcător !

Ce înseamnă capacitatea de operativitate ?

”Capacitatea de operativitate” înseamnă acea înzestrare naturală prin care omului i s-a dat darul de a acumula experiențe, de a gândi și de a acționa în baza gândurilor sale.

”Limpezimea în gândire”, în schimb, înseamnă capacitatea de a gândi în mod nealterat și necondiționat de factori care l-ar putea tulbura, tulburare care i-ar putea scădea capacitatea de a gândi, i-ar diminua volumul de gânduri dedicate temei supuse spre analiză.

Gândirea condiționată definește un mod de gândire afectat de o serie de filtre mentale care care îl împiedică de a mai gândi liber și îl determină să gândească într-un anumit mod, într-o anumită direcție, lipsit - total sau parțial - de obiectivitate, sub imperativul unor preconcepții reprezentate de anumite credințe, dogme, concepții și convingeri care, odată asumate, îi domină subconștientul și îi filtrează gândurile care urcă în conștient .

În ceea ce privește capacitatea unui om de a gândi, va trebui să luăm în calcul întreaga sa experiență de a gândi în baza întregii sale experiențe de viață .

În ”experiența de viață” sunt cuprinse toate informațiile pe care le-a acumulat de-a lungul întregii sale vieți de până acum și întregul sistem de relații dintre aceste informații, care dau funcționalitate gândurilor și care îi definesc capacitatea de a gândi în mod aplicat, de a gândi la lucruri și fenomene privindu-le în integritatea lor, ca părți ale unui mecanism universal complex de interdependențe și intercondiționări, în continuă mișcare și evoluție .

”Capacitatea de a gândi funcțional” este o altă condiție esențială pentru gândirea practică, eficientă, și depinde de capacitatea sa de a-și aduna gândurile și de a le canaliza mod coerent și consecvent într-o direcție ce converge către un obiectiv țintă .

”Coerența în gândire” este o calitate care permite gânditorului de a nu divaga, de a vorbi concentrat și convergent pe temă și pe idee .

Am explicat ceva mai sus ce înseamnă o problemă și am arătat de asemenea ce presupune rezolvarea unei probleme .

În ceea ce privește o problematică, a o rezolva în totalitate înseamnă a rezolva toate problemele care o compun. Deci tot ceea ce am spus ca fiind necesar pentru rezolvarea unei probleme, va trebui înmulțit cu numărul de probleme care compun acea problematică ...

Țineți cont că societatea umană are de rezolvat un număr imens de problematici, multe dintre ele specifice fiecărei țări, în funcție de tradiții, de cultură, de nivelul de civilizație, de educație, de nivelul tehnologic, de cel tehnico-științific și cultural, precum și de gradul de evoluție spirituală al cetățenilor acelei țări, precum și factori - de loc de neglijat – reprezentați de condițiile de mediu, de climă, de latitudine, altitudine, relief, și de mediu ...

Toate acestea sunt valabile și pentru România .

Avem de rezolvat un volum imens de problematici, fiecare dintre acestea cu un anumit număr de probleme concrete care o compun și cărora le trebuie găsite soluții .

Fiecare problematică necesită un timp imens de rezolvare, chiar și în condiții optime de gândire clară, lucidă, coerentă și nealterată .

Deci timpul necesar rezolvării tuturor problemelor României este unul imens ca să nu mai vorbim de faptul că avem de a face cu probleme și problematici într-o continuă mișcare, într-o continuă evoluție, într-o continuă dezvoltare și într o continuă ramificare, datorate progresului tehnico științific și tehnologic.

Orice ființă umană, oricât ar fi de înțeleaptă și de inteligentă, genială chiar, este limitată în acțiune - de capacitățile sale fizice, limitată în gândire – de experiența sa de viață, și temporal – de activitățile strict necesare pentru sănătate și pentru recuperarea capacităților sale funcționale și mai ales de durata sa de viață limitată ...

De unii singuri este foarte clar că nu vom reuși niciodată să ținem pasul cu totalitatea problemelor, dar putem să rezolvăm o mare parte din acestea prin diviziunea sarcinilor și delegarea de responsabilități, lucrând în echipe coordonate complementar.

O echipă destinată a rezolva niște probleme trebuie să își creeze o bună capacitate de a le rezolva.

Capacitatea de a le rezolva depinde de crearea organismelor și a mecanismelor de acumulare a unor informații complete și complexe din domeniul analizat .

Capacitatea de a acumula toate aceste informații, capacitatea de a le stoca, de a înțelege cum funcționează părțile componente ale unui sistem, de a descoperi toate relațiile dintre toate elementele acestuia, depind de geniul creator al ființei umane, capabil de a găsi noi moduri de funcționare, în noi relații dintre toate aceste elemente, care să conducă la o rezolvarea de probleme.

În asta și constă rezolvarea unei probleme : într-o reașezare a elementelor sistemului analizat, în relație cu funcționalitatea acestor elemente și de a le face să reacționeze între ele, în mod creativ, într-un mod nou, astfel încât să conducă la rezultate mai bune, să reacționeze, să se relaționeze și să se intercondiționeze într-un mod nou, prin crearea unui nou mecanism, mecanism a cărui funcționare să conducă la rezultate noi, superioare și benefice.

Acest deziderat se poate atinge doar de către o persoană care cunoaște în intimitate tematica studiată, adică de acea persoană numită în mod curent specialist sau și mai bine – expert.

O echipă trebuie să fie alcătuită din experți. O echipă care are de rezolvat o anumită temă, o problemă, trebuie să fie alcătuită din experți care cunosc în profunzime, în intimitate și în detaliu, totalitatea elementelor componente a celei tematici, calitățile fiecărui element, capacitățile și modul lui de a funcționa, de a interacționa și de a reacționa atunci când este pus alături de un alt element care reacționează asemenea lui, într-un mod divers .

Dacă se știe și se cunosc toate chestiile astea, atunci putem să sperăm la o reașezare a acestor elemente într-un mod creativ și benefic din punct de vedere al rezultatelor obținute în urma funcționării acestui mecanism.

Dacă nu se cunosc, însă, putem să avem de a face cu catastrofe sau în cel mai fericit caz, cu rezultate deluzorii ...

Pe dealtă parte, un om, oricât ar fi el de inteligent și de înțelept, are o capacitate limitată de a se specializa în profunzime . Uneori chiar și numai într-un singur domeniu, dară-mi-te în toate ...

Cel mai elocvent și mai la îndemână exemplu în această în acest sens, ar fi specializarea medicilor . Cineva ar putea să pretindă : ”Domnule ! Doctorul trebuie să știe să facă sănătos un om !”

Da ..., într-adevăr, știe !... Dar știe să-l facă sănătos numai până la o anumită profunzime, după care, trebuie să-i facă pacientului o trimitere la un medic specializat sectorial în acea parte a corpului care se dorește a fi vindecată .

Dacă n-ar fi așa, atunci ar exista doar medici de familie, nu și medici specialiști . N-ar exista interniști, n-ar exista chirurgi, neurologi, dentiști, oftalmologi, cardiologi și așa mai departe ...

Deci nu putem vorbi în niciun caz de a limita numărul de persoane necesare pentru a rezolva o anumită problematică, ci de a stabili un număr optim necesar de specialiști și experți pentru a rezolva totalitatea problemelor incluse în acea problematică .

Rolul ”Sfatului Bătrânilor” ar fi acela de a reflecta profund la toate cele de mai sus de a imagina :

- o structură care să conțină organisme capabile de a aborda în mod creativ și eficient toate aceste problematici, în toată complexitatea, intensitatea și profunzimea lor ;

- o aceeași structură, complexă, extinsă până la complet, care să cuprindă toate ariile și domeniile vieții cotidiene, atât pentru prezent cât și de anticipare a celor viitoare ;

- și din nou o aceeași structură compartimentată, unde, fiecărui compartiment va trebui să i se stabilească necesarul de experți și specialiști de vârf, minim necesar și suficient pentru a rezolva problemele specifice acelui domeniu .

- să stabilească relațiile dintre compartimentele componente ;

- să centralizeze concluziile din diversele compartimente și departamente ;

- să imagineze o altă structură sau alte structuri capabile de a rezolva aceste probleme ;

- de a urmări rezolvarea lor și rezultatele obținute, iar după aplicarea lor în societate ...,

- de a observa satisfacția populației în urma aplicării acestor soluții .



* Pentru că ideea de bun simț nu e a mea și nu-i a voastră, Ci a strămoșilor mei, Și a strămoșilor - strămoșilor mei, Din veacul vecilor !...

duminică, 13 noiembrie 2022

Considerații asupra conceptului de ”Sfat al Bătrânilor”

Autor - Remus Constantin Raclău:


     Am aflat recent dintr-o lucrare că Sfatul Bătrânilor era o instituție specifică țărilor românești.

     În fapt, lucrarea respectivă menționa că în mai toate țările din lume, occidentul și orientul incluse, exista câte un ”Înțelept al Satului”, sau al obștii, o persoană recunoscută de toată lumea ca având o experiență de viață care îi conferea suficiente competențe pentru a avea răspunsurile potrivite la mai toate problemele comunității respective.

     În țările române nu exista un ”Înțelept al Satului”, ci un ”Sfat al Înțelepților Satului”, și cum înțelepciunea vine odată cu vârsta, aproape toți componenții săi aveau o anumită vârstă, denumită generic ca fiind cea de bătrânețe. De aici și denumirea intrată în conștiința națională de ...

Sfatul Bătrânilor”.

     Se pune întrebarea: ”De ce la noi era altfel decât la toată lumea ?

... și dacă aș vrea să răspund cu un spirit de glumă, aș putea răspunde cu celebra afirmație:

Ca la noi, la nimeni !...”

     Răspunsul just depinde însă, pe deoparte, de profunzimea cunoașterii relațiilor din lumea satului de odinioară, iar de calaltă parte de caracterul și sinceritatea ”analistului”.

     Și aici încep speculațiile !

     Promotorii orgoliului național necondiționat susțin că nivelurile înalte de conștiință, altruism și înțelepciune erau atât de răspândit printre bătrânii satelor noastre, încât era imposibil de stabilit superioritatea unuia singur. Și atunci, ca o formă supremă de recunoaștere a valorii individuale a fiecăruia precum și a respectului reciproc dintre aceștia, bunul lor simț i-a canalizat către unica soluție care le permitea tuturor să își exprime în mod democratic înțelepciune acumulată, în cadrul unui organism colectiv de analiză și decizie, care ținea cont de punctele comune de intersecție a tuturor soluțiilor exprimate, de fiecare dintre membrii sfatului, în baza propriilor păreri, izvorâte din propria experiență de viață a fiecărui bătrân înțelept.

     Cei din tabăra opusă, a cârcotașilor veșnic nesatisfăcuți, susțin la rândul lor, că ”Sfatul Bătrânilor” a fost rezultatul orgoliilor personale ale bătrânilor care nu admiteau superioritatea unei alte persoane în fața propriului ego, a invidiei generalizate, precum și a dorinței de vizibilitate și de putere a acestora, care au condus la înscăunarea fiecărui pretendent ca înțelept recunoscut al satului, fiecare dintre aceștia susținut de regulă de un anumit număr de rude, vecini și prieteni apropiați, care aveau tot interesul de a avea ”susținere” la un nivel sus-pus !

     Oricare ar fi fost cauza de constituire a acestui organism democratic de conducere colectivă înțeleaptă, trebuie să recunoaștem că a fost o decizie fericită, care a avut un rol absolut benefic și eficient pentru toate comunitățile din țările românești de odinioară.

     Revenind în actualitate, oricine se încumetă la o scurtă și sumară analiză, nu poate să nu constate cu tristețe, falimentul sistemului ”modern” de administrare bazat pe principiile politicianiste de antagonizare și fragmentare a societății omenești promovat de partidele politice, care au înlocuit cooperarea și colaborarea cu concurența, individualismul și secretomania ...

     În goana lor pentru putere și privilegii, acestea au alterat cu cinism și în final au distrus complet principiile care stau la baza unirii tuturor forțelor socio-economice în vederea unei colaborări coordonate convergent către obținerea unei bunăstări bazate pe participare altruistă și redistribuire echitabilă, capabile de a obține o stare de satisfacție socială generalizată, bazată pe principii de meritocrație, direct proporțională cu implicarea și eficiența fiecărui membru al societății.

     Și dacă cineva își permite să protesteze împotriva unui astfel de sistem falimentar și antisocial, este taxat imediat ca fiind ”antidemocratic”, de parcă democrația ar însemna tocmai acest canibalism social, în care fiecare individ luptă pe cont propriu împotriva tuturor și toți, în mod individual, împotriva lui.

     Inițial scrisesem cetățean, în loc de individ, dar am realizat că nu era cuvântul potrivit în acest context. A fi cetățean înseamnă a te recunoaște pe tine însuți ca om al cetății, adică să recunoști și să conștientizezi apartenența ta la comunitatea locuitorilor acestei ”cetăți”, cu toate implicațiile care decurg de aici, în materie de drepturi dar și de obligații, aflate într-un echilibru armonios. Ori asta înseamnă colaborare și respect reciproc, ceea ce nu se mai prea întâmplă în zilele noastre. Aproapele tău nu-ți mai este frate, ci concurent, și de aceea nu mai trebuie ajutat, ci combătut ...

     Un astfel de sistem nu deservește cetățeanul și nu-și propune o societate armonioasă, unită de interese comune, puternică și autosuficientă, ci o non-societate, o formațiune compusă din indivizi fără conștiință socială și fără conștiință de sine, individualiști egocentrici, atomizați, slabi, speriați și manipulabili, fără sentimente de solidaritate și compasiune, ineficienți și impotenți la nivel social, capabili doar să deservească interesele unei elite dominante .

     Cetățeanul a încetat de a mai fi cetățean: a pierdut complet controlul asupra teritoriului - pe care locuiește, dar nu-l mai stăpânește - precum și asupra resurselor din propriul teritoriu, pe care le exploatează dar nu le mai folosește, a pierdut complet controlul asupra propriului destin, și asupra viitorului comun al neamului său.

     Și-atunci, care ar fi soluția ?

     Logica Bunului Simț spune că la nivel individual ar fi imperios necesară o recuperare a conștiinței de sine - numită sentiment de demnitate, iar la nivel colectiv, o recuperare a sentimentului de apartenență la acel teritoriu pe care locuiește - numit patrie, și la acea colectivitate de oameni cu rădăcini și istorie comună, cu strânse legături de limbă, obiceiuri și tradiții comune - numită națiune .

     Cum s-ar putea obține acest deziderat ?

     Tot logica Bunului Simț ne spune că, odată recuperate sentimentele de demnitate, cel de apartenență la aceeași patrie și la aceeași nație, trebuie să reînvățăm ce este acela respect – respectul de sine, respectul față de patrie și respectul față de neamul din care ne-am ridicat.

     Aceste forme de respect ne conduc către sentimentele mai profunde ale iubirii de sine, iubirii de neam și ale iubirii de țară .

     Și-atunci când iubești ceva cu adevărat, nu lași acel ”ceva” pe mâna oricui, ci te îngrijești tu însuți ca acel ceva să încolțească, să crească, să înflorească și să dea roade ...

     Și cum ne putem îngriji noi înșine de sufletul nostru, al țării și al neamului din care facem parte ?

     Cum altfel decât îngrijindu-ne ca deciziile care se iau pe contul nostru, al patriei noastre, și al neamului nostru, să ne aparțină ! Să ne aparțină dar nu oricum !

     Deciziile trebuie să ne aparțină în totalitate și exclusivitate !

     Și cum putem fi siguri că deciziile ne vor aparține în totalitate și exclusivitate ?

     Simplu : vom fi siguri că deciziile ne vor aparține în totalitate și exclusivitate doar atunci când vom fi capabili de a ne crea singuri, acele instituții, organisme și organizații, capabile să culeagă date reale și detaliate privind viața și situația noastră concrete, să le analizeze și să găsească soluții de bine și de mai bine, în favoarea și interesul nostru individual, ca neam și ca țară !

     Și care ar putea fi ”Instituția de Bază”, de la care să plece inițiativa zero a unui astfel de demers ?

     Ei bine, răspunsul îl știm deja cu toții: această ”Instituție de Bază”o vom obține prin întoarcerea smerită la instituția noastră tradițională, în care li se permitea tuturor să își exprime în mod democratic înțelepciune acumulată; la acel organism colectiv de analiză și decizie, care ținea cont de punctele comune de intersecție a tuturor soluțiilor exprimate, de fiecare dintre membrii ei, în baza propriilor păreri, izvorâte din propria experiență de viață a fiecărui înțelept al neamului :

Sfatul Bătrânilor”




* Pentru că ideea de bun simț nu e a mea și nu-i a voastră, Ci a strămoșilor mei, Și a strămoșilor - strămoșilor mei, Din veacul vecilor !...

marți, 1 noiembrie 2022

Despre schimbarea omului

de Remus Constantin Raclău 

Citat :

"Să încerci să schimbi oamenii, 
înseamnă să cari apă cu ciurul !"
Ileana Vulpescu 

Comentariu:
Orice afirmație cu rol de sentință poate fi valabilă (doar) fotografic, la un anumit moment. 
Afirmația din postare e o sentință ca o condamnare pe viață.  Deci, luată ca atare, pentru mine, e falsă. 
Nu mă interesează daca aparține într-adevăr Ilenei Vulpescu, sau nu. Nu comentez persoane ci fapte sau afirmații. 
A spune că "oamenii" nu pot fi schimbați evidențiază incapacitatea emițătorului (în cazul de față- emițătoarei) de a intelege și/sau accepta capacitatea omului de a evolua si prin această afirmație îl condamnă la a rămâne veșnic așa cum e - ca o fotografie ..., ceea ce este completamente fals. Dacă ar fi așa înțelepții nu ar exista, întrucât tinerii lipsiți de experiența vieții nu ar putea-o acumula, si nu s-ar putea schimba, in gândire, atitudine si mod de acțiune în baza experienței acumulate, si ar ramane până la moarte, asemenea lor în tinerețe...
Ziceți că e posibil ?
Pentru unii, poate da ! Dar aceștia reprezintă prostia pură!
Ce este prostia ? Printre altele, exact asta : "să rămâi încremenit in convingerile tale, si să nu fii capabil sa te adaptezi la lume si la viață, din incapacitatea de a trage concluzii din lecțiile pe care ți le dă viața si de a tine cont de ele.
Persoana umană se schimbă in continuu. Atât fiziologic, cât și psihic . Fiecare moment al vieții vine cu o mică lecție de viață,  pe care ne-o însușim sau nu, total sau parțial.  Deci noi evoluam parmanent, fie că  suntem capabili să constientizam sau nu evoluția noastră,  care poate fi pozitivă ( în mai bine) sau negativă  ( în mai rău). 
Uneori schimbările sunt radicale, alteori imperceptibile, in funcție de evenimentele care le declanșează.
Omul se schimbă  imperceptibil, în fiecare moment si radical după un eveniment brutal - o mare durere, pierderea neașteptată a unei persoane dragi, un accident, un șoc, sau după un eveniment spiritual major - o iluminare, o revelație, atingerea uneu grad inalt de evoluție spirituală...
De aici rezultă un aspect care i-ar putea da dreptate, într-o oarecare măsură și doamnei Vulpescu, si anume sub acela că orice tentativă de a schimba un om din afara lui, este destinată eșecului. Nu poți impune sau dicta schimbarea unei persoane, după criteriile tale. Poți încerca să-l convingi să accepte anumite forme, stări, concepte, moduri de a gândi sau de a se comporta, dar nu i le poți impune. Nu-l poți schimba tu, din exterior, sub nicio formă, fără ca el să accepte schimbarea, și fără ca el să și-o impună lui însuși, din interiorul lui !
Deci ... nu sunt de acord cu generalizările  !...


* Pentru că ideea de bun simț nu e a mea și nu-i a voastră, Ci a strămoșilor mei, Și a strămoșilor - strămoșilor mei, Din veacul vecilor !...