Domnu' Gigi

    de Remus Constantin Raclău      

          (Continuare la articolul "Iubire - bibelou de portelan"
http://nostalgiepentrubunulsimt.blogspot.it/2014/01/iubire-bibelou-de-portelan.html)

Acum zece ani, la recomandarea fratelui meu – inginer în utilaje tehnologice pentru industria alimentară în România, convertit cu drag şi spor la şoferia pe TIR cu scopul de a o practica în Italia, unde a ajuns cu patru ani înaintea mea -  m-am angajat tot ca TIR-ist la firma la care lucrez şi în prezent. Încă!...

În ziua respectivă, odată ajuns la sediul firmei, l-am căutat pe proprietarul acesteia - căruia, ca să sune mai popular, o să-i spunem  “domnul Gigi”. Acesta, a citit CV-ul, m-a intervievat, după care m-a trimis să iau un camion din rampă şi să-l duc la depozitul din faţă. N-avea nici o relaţie de afaceri cu colegul său de alături, dar văzând “prospeţimea” permisului meu de conducere a decis c-ar fi mai sănătos să se convingă că sunt în stare să scot şi să bag un camion la rampă, printre celelalte camioane trase la încărcat sau descărcat, să ies cu el pe drum şi să mă întorc cu el neatins la sediu...

M-am executat în mod corespunzător, după care domnul Gigi şi-a dat OK-ul pentru angajarea mea, sub rezerva prelungirii probei de lucru (plătite) cu două săptămâni, timp în care trebuia să conduc în cuplu cu un coleg italian, mult mai experimentat şi care trebuia să-mi facă o evaluare completă, decisivă pentru decizia definitivă de angajare.

 Claudio, un om şi un coleg excepţional, m-a învăţat tot ceea ce trebuia să ştiu ca să mă descurc de unul singur pe camion, plecând de la specificul conducerii pe autostradă şi până la lucrurile cu care trebuia să mă dotez pentru supravieţuirea autonomă în deplasări. Şoferia pe Tir nu-i chiar o treabă uşoară şi presupune, pe lângă o serie întreagă de calităţi şi însuşiri specifice, asumarea unor cumplite sacrificii de timp, o voinţă de fier, precum şi  un profil psihologic destul de dur şi de rezistent la regimul de viaţă spartan de pe camion. Nu-i uşor să găseşti persoane care dispun pe de-a-ntregul de toate aceste calităţi şi care să şi fie dispuse să se supună unui astfel de regim şi tocmai de aceea este o meserie care se plăteşte foarte bine.

La sfârşitul celor două săptămâni, Claudio m-a apreciat pozitiv, cu câteva mici şi utile recomandări, foarte juste dealtfel, iar domnul Gigi şi-a reconfirmat decizia de angajare. La aflarea fericitului deznodământ, spre surprinderea tuturor, am avut o scurtă obiecţie:

-          Deci mă angajaţi!

-          Sigur că da!

-          Asta înseamnă că îndeplinesc toate exigenţele dumneavoastră.

-          Corect.

-           OK! Acum vreau să văd dacă şi dumneavoastră îndepliniţi condiţiile mele!

-          Stai un pic! Nu înţeleg. Cum vine asta? Nici măcar n-am încheiat formalităţile de angajare şi tu deja ai început să pui condiţii? Începem rău!...

-          Ba tocmai ca să începem bine, cred că se cuvine să punem lucrurile la punct încă din prima zi. Fixăm condiţiile colaborării şi apoi ne ţinem amândoi de cuvânt. “Patti chiari – amicizia lunga” si dice qui, vero? (“Înţelegerile clare fac prietenia lungă”, se spune pe-aici nu-i aşa?)

-          Bine, - spuse distrat domnul Gigi, ridicând curios din sprâncene şi lăsându-se relaxat pe spătarul fotoliului său directorial - te ascult!...

-          Domnule Gigi! Înainte de a fi român, sunt o fiinţă omenească. În consecinţă am exact aceleaşi necesităţi şi dorinţe ca orişice altă persoană normală şi ţinând cont că acum locuiesc în Italia, am exact aceleaşi cheltuieli, aceleasi dorinte si vise ca oricare alt cetăţean italian. Eu personal, am venit în Italia pentru a oferi ÎNTREAGA MEA CAPACITATE şi VOINŢĂ DE A LUCRA, unui angajator italian corect. Aşa că, dacă pe perioada cât voi lucra la dumneavoastră voi simţi sau auzi că faceţi vreo diferenţă între mine şi un lucrător italian, îmi rezerv dreptul omenesc de a vă saluta, cu respect, şi de a pleca ...

Domnului Gigi i s-a topit brusc zâmbetul de pe faţă, s-a îndreptat la verticală în fotoliu, m-a privit direct în ochi şi, dregându-şi vocea, mi-a spus pe un ton cât se poate de serios:

-          Va bene!... Mi-ai ridicat o problemă pe care nu mi-a mai subliniat-o nimeni până acum, în cei peste douăzeci de ani de când conduc această firmă. E o problemă reală, serioasă şi corectă, aşa că am să-ţi răspund şi eu la fel: firma noastră execută servicii de transport de mărfuri în contul unor terţe persoane, iar clienţii noştri ne plătesc la fel, indiferent dacă (scuzaţi cacofonia) camionul este condus de un român, de un italian sau de un albanez. Dacă ai să-mi faci aceeaşi treabă ca un italian, ai să primeşti acelaşi salariu şi ai să fii tratat ca şi colegii tăi italieni!...

A facut o scurtă pauză, după care a continuat:

-           Mai mult decât atât, pentru că mi-a plăcut modul în care te-ai prezentat astăzi, o să fac ceea ce n-am mai făcut cu nimeni până acum: o să-ţi fac contractul de muncă direct pe doi ani, fără perioada de probă individuală. CV-ul şi interviul mi-a creat impresia că am în faţă un om serios, aşa că sunt dispus să risc. (Notă: în Italia, cu greu poţi da afară un angajat căruia nu i-a expirat contractul). Dacă la sfârşitul acestor doi ani o să-mi păstrez impresia bună pe care mi-ai lăsat-o astăzi, o să-ţi prelungesc contractul pe perioadă nedeterminată. Pe de altă parte, dacă tu o să te simţi bine la noi şi dacă o să fii mulţumit de cum ai să fii tratat, ai să accepţi prelungirea. Dacă nu, ai să-mi spui franc - “Gigică, ia mai du-te ... cu firma ta cu tot!” - şi ne despărţim. De acord?

-          De acord, cu o menţiune...

-          Încă una?!...

-          Trebuie! Ultima... După cum v-am spus, am venit cu gândul cinstit de a-mi face bine treaba. O să mă comport la firma dumneavoastră aşa cum mi-ar fi plăcut să se fi comportat foştii mei angajaţi la firma mea! Problema e că eu nu sunt şofer de meserie; am permis de profesionist, conduc bine, dar n-am practicat şoferia la nici o firmă. Am făcut şcoala şi am luat permisul la urgenţă, ştiind că este una dintre meseriile bine plătite din Italia. De aceea este posibil să mai şi greşesc – şi vă rog să mă credeţi că n-am s-o fac cu intenţie şi nici din răutate, ci pur şi simplu din lipsă de experienţă. Cum nu vreau să supăr pe nimeni, o să vă rog să-mi spuneţi când şi cu ce am greşit, ca să mă pot corecta şi astfel să nu mai greşesc altă dată.

-          Nu-ţi fă nici o grijă, c-am să-ţi spun! O să-ţi explicăm tot ceea ce ai de făcut şi o să te informăm dacă şi cu ce ai greşit. Dacă n-o să se mai repete, o să fie totul OK. E bine?

-          E bine!

-          Ok! Acum pot să-ţi spun că ai nimerit la o firmă mică – şi aici vreau să zic că a fost uşor modest – familială, dar care are deja o mică tradiţie.

         Ajuns la acest punct, s-a ridicat de la birou şi s-a îndreptat cu mândrie către peretele din faţă, unde la loc de cinste, stăteau fotografiile de arhivă şi a continuat, arătându-mi-le:

-           Afacerea a început-o bunicul meu, cu un camion mic, închiriat, pe care a ajuns să-l cumpere şi cu care, cât a trăit şi-a mai luat încă trei. A continuat-o apoi tatăl meu, care a cumpărat terenul pentru parcare, l-a pietruit şi a mărit parcul auto la douăsprezece camioane, după care am preluat-o eu cu soră-mea şi cu fratele meu mai mic, împreună cu care am construit depozitul şi am asfaltat parcarea, ajungând la douăzeci şi patru de camioane şi la aproape patruzeci de angajaţi. Avem oameni care lucrează de peste treizeci si cinci de ani la noi şi aşteaptă deja să iasă la pensie. Dacă ai să-ţi faci treaba bine, şi tu ai să ai posibilitatea de a ieşi la pensie de la noi ... şi mai mai să-i plesnească nasturii de la pieptul cămăşii de bombat ce era, şi-avea şi de ce!

După care a adăugat ca să mă asigure:

-          Noi ne respectăm oamenii şi-i tratăm bine, să ştii!...

      Am bătut palma, şi ... au trecut deja zece ani de când lucrăm împreună.

E simplu: eu îmi fac treaba şi ei mă plătesc. Aşa cum mi-a promis domnul Gigi în prima zi:  corect, la timp şi fără deosebiri.

                                                                 ....

    Într-o zi, în timp ce făceam plinul, mă trezesc în curtea firmei cu un camion de la o altă firmă italiană, din care coboară un bărbat scurt, dar plin de vână, care mă întrebă într-o italiană aproximativă unde-l găseşte pe patronul firmei. Când l-am văzut şi mai ales auzit, m-a fulgerat un gând la care nu m-am putut abţine să nu zâmbesc şi i-am răspuns şugubăţ:

-          No! Zîi, mă oşăne care-i baiu’?

-          Eşti român?

-          Ce! Nu m-auzi?

-          No, amu’ de auzît, te-am auzît, da’ tot mirat-îs: că de-s român m-or mai ghicit; da’ chiar să mi să zîcă aşa din prima că-s oşan, încă n-am mai pomenit! Cum de m-ai ghicit?

-          Apăi ci să-ţ’ fac dragu’ meu, dacâ scrii “ţurăi-ţa” pi fruntea ta!...

Ne-am strâns cu veselie mâinile şi ne-am salutat călduros, de parcă ne-am fi cunoscut de când lumea:

-          Hai noroc şi bună ziua, măi moldovene, că tare mai eşti simpatic!

-          Noroc vere şi bine m-ai găsit! Bună ziua şi ţie! Ce vânt mi te-a adus în cale? (în străinătate e un adevărat miracol când cauţi ceva sau pe cineva, la două mii de km de casă şi dai peste un conaţional care mai şi ştie să te îndrume, de aici şi “bine m-ai găsit”-ul...)

-          Îl caut pe patronu’ vostru, pe domnu’... Gigi.

-          Nu-l mai căuta că l-ai găsit. Uite-l colo!... (“domnul Gigi”, trăgea din greu de un transpalet manual plin cu saci de furaje, de vreo sapte sute de kile)

-          Râzi de mine!...

-          Ba, deloc.

-          Da’ ce, mă, la voi patronu’ munceşte?

-          Mai mult ca noi, oşăne, mai mult ca noi!...

-          Doamne feri' !... Păi, la noi în sat, dacă unu-şi cumpără o drujbă, a doua zi îşi angajează om să lucre cu dânsa, că el îi patron!...

-          Apăi, vezi tu, măi oşăne, iaca de aia-s italienii unde sunt şi noi cu căciula-n mână, să cătăm de lucru pe la ei...

..........

Si se continuă cu povestirile:

      http://nostalgiepentrubunulsimt.blogspot.it/2014/02/domnu-gigi-2.html

http://nostalgiepentrubunulsimt.blogspot.it/2014/04/domnu-gigi-sedinta-de-sindicat.html

* Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"