sâmbătă, 9 iulie 2022

Punct de vedere în privința Sfatului Bătrânilor

Punct de vedere

Dragi și stimați colegi vă invit să facem o radiografie a stării actuale de fapt înceea ce privește Sfatul Bătrânilor, ca entitate – astăzi 09.iulie 2022.

Sfatul Bătrânilor, așa după cum este el denumit, ar trebui să fie un organism consultativ, în care toți membrii să fie inamovibili, liberi în a-și exprima părerea cu înțelepciune, în baza propriei experiențe, a propriilor cunoștințe, a propriilor principii și a propriului sistem de valori, pe orizontală, în mod colegial, filosofic și nealterat de interese private - întrucât desfășurate pe baze de voluntariat - iar soluțiile lor sunt incontestabile, dar ne-obligatorii .

Aceste decizii și soluții pot fi folosite spre a fi aplicate în practică, sau nu, în baza intereselor publice sau private ale celor care le-au solicitat sau doar le-au consultat.

Un organism consultativ NU are un scop lucrativ, și NU poate avea sau deservi un interes privat specific.

Orice formă de activitate în scop lucrativ se face de către un grup de lucru, și se organizează în interes privat, pe principii manageriale, în sistem piramidal, sub conducerea unui manager de proiect.

Acesta se înregistrează într-una dintre formele recunoscute legal ca având scop de lucru și funcționează conform legilor comerciale ale statului .

Sfatul Bătrânilor este un organism consultativcolegial, în care toți membrii sunt egali între ei și activează – pe bază de voluntariat - într-o structură orizontală (fără o ierarhie pe verticală, fără structură piramidală), fără niciun interes privat, și fără scop lucrativ.

Rezultatele informărilor, discuțiilor, analizelor, concluziilor și soluțiilor propuse în interiorul unui organism consultativ sunt incontestabile, întrucât reprezintă punctele de intersecție ale înțelepciunii tuturor membrilor componenți ai acestui organism consultativ, fiecare dintre ele, exprimate în mod sincer și deschis, în baza convingerilor personale.

Aceste rezoluții sunt cu titlu informativ-consultativ, și conțin strategii și soluții practice – posibile de pus în practică, dar nu obligatorii - care, pentru a fi puse în aplicare vor avea nevoie să fie consultate și adoptate de unul sau mai multe grupuri de lucru (cu sau fără legături între ele) fie ele private, fie ale statului !

Este esențial a seînțelege necesitatea detațării și separării clare a actului consultativ, de actul administrativ al punerii în practică a soluțiilor propuse, ca fiind două activități esențial diferite !

Membrii voluntari ai unui organism consultativ , în cazul nostru – membrii Sfatului, atunci când doresc și au posibilitatea, trebuie să aibă permisiunea de a se angaja contractual și de a face parte și din ”n” grupuri de lucru în scop de profit, cu condiția esențială de a nu influența organizarea, activitatea, scopurile și mai ales deciziile organismului consultativ (ale sfatului).

Ei pot să facă informări, și să solicite sfaturi, analize, strategii și soluții, dar nu pot să impună soluții, întrucât acestea vin prin dreapta judecată a membrilor organismului consultativ, în baza unor principii de viață, filosofice, nealterate de interesul privat, care pot, sau nu, să fie împărtășite de ceilalți membri sau de persoane din afara Sfatului .

Între organismul consultativ și grupul/grupurile de lucru care beneficiază de rezultatele consultărilor din organismul consultativ, trebuie să fie un raport de colaborare loială și de respect reciproc, dar nu și de interdependență și cu atât mai puțin de subordonare, ca între două tipuri de entități complet autonome și independente.

Sintetizând la maxim putem spune că :

- în organismul consultativ (în sfat) trebuie să avem ”filosofi” realiști (adânc ancorați în realitate), buni cunoscători ai vieții socio-economice, politice și culturale, cu fine calități de analiză și evaluare, perfect capabili să pătrundă adânc în esența problemelor și a fenomenelor analizate spre a le înțelege mecanismele de funcționare, și spre a găsi soluții ingenioase și perfect aplicabile de soluționare cât mai profitabile și avantajoase ;

- în grupurile de lucru (societăți comerciale sau asociații cu scop lucrativ) trebuie să avem ”practicieni experimentați” - oameni pricepuți, perfect capabili de a decide și organiza, pe propria răspundere, transpunerea în practică (totală sau parțială) a soluțiilor propuse de ”filosofi”.

Referitor la structura pe domenii ale unui organism consultativ, va trebui ca aceasta să acopere, pe cât posibil, întregul evantai de activități, de preocupări și de cunoaștere ale societății umane.

Pentru un punct de vedere mai sugestiv, vă invit să vă imaginați roata cu spițe a unei biciclete, în care omul este la mijloc (pe locul butucului roții) iar activitățile în care este implicată ființa umană sunt reprezentate de spațiile dintre spițele roții.

Fiecare om, de-alungul vieții sale ajunge în mod normal să stăpânească un anumit volum (considerat ”de bază”) de informații din fiecare domeniu de activitate, de preocupări sau de cunoaștere ale societății umane, în timp ce, unele persoane reușesc prin pasiune și perseverență să se specializeze într-un anumit domeniu, pe care ajunge să-l stăpânească - până la un nivel considerat ”de performanță și/sau excelență”, iar în cazul geniilor, putem vorbi chiar două-trei din aceste domenii .

Pentru o capacitate completă de răspuns a Sfatului la orice tip de problemă, este imperios necesar ca absolut toate domeniile de activitate - reprezentate de spațiile dintre spițe - să fie solid reprezentate și acoperite până la acel nivel de competență considerat a fi ”de performanță și/sau excelență”, altfel ... ”roata”, șchioapătă ...

Cam de câți oameni credeți că ar fi nevoie într-un organism consultativ eficient,pentru ca această exigență a acoperirii întregului spectru al activităților umane și a domeniilor de cercetare și de interes științific să fie complet acoperite ?

Am dubii serioase că doar10 (zece) persoane, fie ele și personalități geniale, ar putea acoperi în mod competent, eficient și cu autoritate, toate spațiile dintre ”spițele roții” noastre cea de toate zilele !

Acum să trecem la situația ”la zi”:

Ca să existe, un organism, o entitate, o organizație, ar trebui ca :

1 – mai întâi să i se propună un scop ;
-(încă în fază de definire !)

2 – să selecteze și să înscrie un anumit număr de membri în baza unor criterii clare și care să fie în concordanță cu scopul declarat ;
- (realizat parțial– un umăr de persoane și de candidați, există, dar criteriile și concordanța cu scopul declarat ..., șchioapătă în mod evident !)

3 – odată selectați, membrii trebuie invitați să se întâlnească spre a se constitui într-o entitate de sine stătătoare ;
-(planificat/convocat, întâlnirea virtuală s-a realizat, dar scopul nu a fost atins, întrucât discuțiile au deviat de la tema centrală a întâlnirii, fără a avea o concretizare a temei propuse într-o concluzie finală )

4 - la întâlnirea de constituire trebuie să se ia notă de scopul organizației, să i se stabilească conceptul consultativ/non-lucrativ (de ”Sfat”) și trebuie invitați să răspundă la o serie de întrebări privind punctul de vedere al fiecăruia referitor la modul de organizare și funcționare al unui astfel de organism, la condițiile organizatorice și conceptuale care ar trebui îndeplinite pentru a se obține disponibilitatea noastră de a participa, la modul și gradul nostru de implicare – ca membri activi - în acest proiect, la rolul, scopul și modalitatea de funcționare practică și concretă a acestei entități, și în final să ne punem de acord asupra unor direcții de acțiune de interes național (și nu numai) imediate sau în perspectivă.
- (nerealizat)

5 – Apoi (în înîntâlniri succesive) ar trebui să ne punem de acord asupra tuturor problemelor de ordin organizatoric pe care membrii sfatului le vor considera ca fiind esențiale , ținând cont de faptul că membrii invitați a face parte din Sfatul Bătrânilor sunt la rândul lor ființe sociale, cu viață de familie, personalități implicate deja în munca de cercetare, care dezvoltă anumite proiecte, în direcțiile și domeniile alese de dumnealor, care au anumite obligații contractuale care implică prezența în persoană (în mod fizic sau virtual) între anumite orarii și cu o anumită frecvență, pentru care timpul este foarte prețios, cu consecința unui timp rămas disponibil oarecum limitat, cu dorința, conștiința și știința de a-l folosi cât mai judicios cu putință.
- (Nerealizat)


În consecință:


- Numărul optim de membri în Sfatul Bătrânilor rămâne de stabilit în funcție de acoperirea nevoii de universalitate a competențelor (de acoperire a întregului evantai de activități, de preocupări sau de cunoaștere ale societății umane).

- Oamenii valoroși și de calitate sunt rari și trebuiesc atrași și nicidecum îndepărtați dintr-o structură de consultanță care se vrea performantă și universal competentă, mai ales că participarea lor voluntară nu este remunerată și deci nu provoacă cheltuieli .

- Cu cât mai multe persoane valoroase și de calitate sunt antrenate și implicate într-o discuție cu argumente solide într-o anumită specializare (brain storming), cu atât calitatea rezultatului final și a soluțiilor propuse se vor apropia mai mult de un optim maximal !

- Dacă fiecare membru a fost invitat în baza unui portofoliu de preocupări, de competențe și/sau a notorietății sale, este dificil și inutil pentru ceilalți membri, de alte specializări, să facă o evaluare a acestor competențe, întrucât ei au alte competențe și nu se pot exprima în mod obiectiv și în deplină cunoștință de cauză asupra nivelului și calității profesionale și științifice a celorlalți membri .

- Cu atât mai mult acordarea de note membrilor sfatului se dovedește a fi un fapt pur subiectiv, inutil, ineficient și oarecum ofensator - leziv pentru personalitatea și prestigiul individual al celor vizați - departe de a stabili adevărul în ceea ce privește nivelul de competență, performanță și notorietate al componenților sfatului .

- A se ține cont de faptul că activitatea din Sfatul Bătrânilor este voluntară !

- Și pentru a lămuri definitiv problema materială, este de subliniat că un eventual și potențial câștig s-ar putea constitui doar pentru societățile comerciale, pentru cele cu scop lucrativ, sau pentru instituțiile administrațiilor locale sau de stat - care vor beneficia de soluțiile cu potențial practic oferite de activitatea de consultanță a Sfatului Bătrânilor !


Vă mulțumesc șivă doresc un weekend relaxant !

Cu smerenie, stimă și aleasă prețuire

Remus Constantin Raclău


Soluție propusă:

Chestionarea tuturor membrilor actuali și solicitarea unui răspuns documentat în scris în ceea ce privește:

-părerea fiecăruia cu privire la conceptul de ”Sfat al Bătrânilor”;

-viziunea și ideea membrilor despre un astfel de organism consultativ;

-condițiile organizatorice și conceptuale care ar trebui îndeplinite pentru a se obține disponibilitatea noastră de a participa;

-modalitatea și gradul nostru de implicare – ca membri activi - în acest proiect;

-rolul, scopul și modalitatea de funcționare practică și concretă a acestei entități;

-definirea interesului național ;

-direcțiile de acțiune imediate sau de perspectivă ale Sfatului Bătrânilor în ceea ce privește interesul național .

-estimarea unui număr potrivit de membri în Sfatul Bătrânilor, necesar pentru a pune în practică scopul declarat al acestuia...


* Pentru că ideea de bun simț nu e a mea și nu-i a voastră, Ci a strămoșilor mei, Și a strămoșilor - strămoșilor mei, Din veacul vecilor !...