Pledoarie
pentru o structura complexă a Sfatul Bătrânilor
În argumentația mea cu privire la propunerea unei structuri complexe a ”Sfatului Bătrânilor”, voi pleca de la sublinierea conceptului de ”necesar și suficient” ...
În cazul nostru, termenul de ”necesar” se traduce prin ”numărul minim de unități capabile de a satisface o condiție necesară”, sau mai bine spus, prin:- numărul minim de înțelepți capabili - în ansamblul lor - de a satisface ”condiția de necesitate”.
Acum va trebui să definim, ce înseamnă ”condiția de necesitate” ?...
În cazul nostru, ”condiția de necesitate” este reprezentată de ”totalitatea problemelor și a problematicilor” cu care se confruntă comunitatea din care facem și noi parte și anume, acea populație care trăiește în interiorul granițelor României, la care se adaugă și cei care au emigrat și care actualmente locuiesc în afara țării, dar care, într-o anumită măsură, prin origini, limbă, cultură și tradiție, încă se mai consideră români !
Și când spunem ”totalitatea problemelor și a problematicilor”, va trebui să ținem cont de faptul că termenul de ”problematică” înseamnă ”un ansamblu de probleme legate între ele de o temă comună, sau făcând parte dintr-un domeniu comun”.
Deci o anumită problematică, în funcție de complexitatea ei, are un anumit număr – mai mare sau mai mic - de probleme .
Acum, gândiți-vă la faptul că fiecare problemă necesită, în mod obiectiv, un anumit timp de rezolvare.
Dacă dorim a urma un fir logic, în argumentația noastră, va fi necesar să plecăm de jos în sus, de la simplu la complex, adică de la problemă la problematici, ne putem lesne imagina că fiecare problemă are de procesat un anumit volum de date care necesită a fi analizate: despre care trebuie să luăm mai întâi la cunoștință, să le înțelegem, și să le analizăm, după care suntem chemați să dăm un răspuns, o soluție, o rezolvare - dacă se poate, chiar definitivă - acelei probleme.
Tot acest proces necesită în primul rând o anumită structură psihologică, bazată pe o predispoziție spre rezolvarea problemelor, pe disponibilitatea de a ne folosi de această predispoziție, apoi avem nevoie de un anumit interval de timp - necesar în mod obiectiv, precum și un anumit efort intelectual individual.
Avem așadar câteva noi coordonate - predispoziție, disponibilitate, timp și efort - coordonate care definesc o anumită ”capacitate de operativitate” .
Adică trebuie să avem, pe deoparte: timpul disponibil necesar ; și de cealaltă parte – capacitatea cognitivă - capacitatea de a ne informa, de a asimila de a procesa informațiile legate de problema de rezolvat, plus știința, inteligența și înțelepciunea de a găsi un răspuns, cât se poate de definitiv .
Dintre toate aceste coordonate, cea care scapă, de la un anumit nivel în sus, de sub controlul omului, este ... ”timpul”!
Am stabilit că în mod obiectiv, fiecare problemă necesită un anumit timp de rezolvare !
Dacă nu ar fi o ființă vie, omul ar avea o capacitate operațională de 24 de ore pe zi, pentru un timp nelimitat ...
Dar cum omul este o ființă vie, timpul nelimitat se reduce în cazul cel mai optimist la, să zicem ... 100 de ani de viață activă, cu o puternică reducere a capacității, spre final, iar din cele 24 de ore pe zi, va trebui să scădem toate acele perioade de timp în care ființa umană iși desfăsoară toate acele activități care îi permit să își păstreze capacitatea fizică și psihică de operativitate, la un nivel de eficiență, cel puțin satisfăcător !
Ce înseamnă capacitatea de operativitate ?
”Capacitatea de operativitate” înseamnă acea înzestrare naturală prin care omului i s-a dat darul de a acumula experiențe, de a gândi și de a acționa în baza gândurilor sale.
”Limpezimea în gândire”, în schimb, înseamnă capacitatea de a gândi în mod nealterat și necondiționat de factori care l-ar putea tulbura, tulburare care i-ar putea scădea capacitatea de a gândi, i-ar diminua volumul de gânduri dedicate temei supuse spre analiză.
Gândirea condiționată definește un mod de gândire afectat de o serie de filtre mentale care care îl împiedică de a mai gândi liber și îl determină să gândească într-un anumit mod, într-o anumită direcție, lipsit - total sau parțial - de obiectivitate, sub imperativul unor preconcepții reprezentate de anumite credințe, dogme, concepții și convingeri care, odată asumate, îi domină subconștientul și îi filtrează gândurile care urcă în conștient .
În ceea ce privește capacitatea unui om de a gândi, va trebui să luăm în calcul întreaga sa experiență de a gândi în baza întregii sale experiențe de viață .
În ”experiența de viață” sunt cuprinse toate informațiile pe care le-a acumulat de-a lungul întregii sale vieți de până acum și întregul sistem de relații dintre aceste informații, care dau funcționalitate gândurilor și care îi definesc capacitatea de a gândi în mod aplicat, de a gândi la lucruri și fenomene privindu-le în integritatea lor, ca părți ale unui mecanism universal complex de interdependențe și intercondiționări, în continuă mișcare și evoluție .
”Capacitatea de a gândi funcțional” este o altă condiție esențială pentru gândirea practică, eficientă, și depinde de capacitatea sa de a-și aduna gândurile și de a le canaliza mod coerent și consecvent într-o direcție ce converge către un obiectiv țintă .
”Coerența în gândire” este o calitate care permite gânditorului de a nu divaga, de a vorbi concentrat și convergent pe temă și pe idee .
Am explicat ceva mai sus ce înseamnă o problemă și am arătat de asemenea ce presupune rezolvarea unei probleme .
În ceea ce privește o problematică, a o rezolva în totalitate înseamnă a rezolva toate problemele care o compun. Deci tot ceea ce am spus ca fiind necesar pentru rezolvarea unei probleme, va trebui înmulțit cu numărul de probleme care compun acea problematică ...
Țineți cont că societatea umană are de rezolvat un număr imens de problematici, multe dintre ele specifice fiecărei țări, în funcție de tradiții, de cultură, de nivelul de civilizație, de educație, de nivelul tehnologic, de cel tehnico-științific și cultural, precum și de gradul de evoluție spirituală al cetățenilor acelei țări, precum și factori - de loc de neglijat – reprezentați de condițiile de mediu, de climă, de latitudine, altitudine, relief, și de mediu ...
Toate acestea sunt valabile și pentru România .
Avem de rezolvat un volum imens de problematici, fiecare dintre acestea cu un anumit număr de probleme concrete care o compun și cărora le trebuie găsite soluții .
Fiecare problematică necesită un timp imens de rezolvare, chiar și în condiții optime de gândire clară, lucidă, coerentă și nealterată .
Deci timpul necesar rezolvării tuturor problemelor României este unul imens ca să nu mai vorbim de faptul că avem de a face cu probleme și problematici într-o continuă mișcare, într-o continuă evoluție, într-o continuă dezvoltare și într o continuă ramificare, datorate progresului tehnico științific și tehnologic.
Orice ființă umană, oricât ar fi de înțeleaptă și de inteligentă, genială chiar, este limitată în acțiune - de capacitățile sale fizice, limitată în gândire – de experiența sa de viață, și temporal – de activitățile strict necesare pentru sănătate și pentru recuperarea capacităților sale funcționale și mai ales de durata sa de viață limitată ...
De unii singuri este foarte clar că nu vom reuși niciodată să ținem pasul cu totalitatea problemelor, dar putem să rezolvăm o mare parte din acestea prin diviziunea sarcinilor și delegarea de responsabilități, lucrând în echipe coordonate complementar.
O echipă destinată a rezolva niște probleme trebuie să își creeze o bună capacitate de a le rezolva.
Capacitatea de a le rezolva depinde de crearea organismelor și a mecanismelor de acumulare a unor informații complete și complexe din domeniul analizat .
Capacitatea de a acumula toate aceste informații, capacitatea de a le stoca, de a înțelege cum funcționează părțile componente ale unui sistem, de a descoperi toate relațiile dintre toate elementele acestuia, depind de geniul creator al ființei umane, capabil de a găsi noi moduri de funcționare, în noi relații dintre toate aceste elemente, care să conducă la o rezolvarea de probleme.
În asta și constă rezolvarea unei probleme : într-o reașezare a elementelor sistemului analizat, în relație cu funcționalitatea acestor elemente și de a le face să reacționeze între ele, în mod creativ, într-un mod nou, astfel încât să conducă la rezultate mai bune, să reacționeze, să se relaționeze și să se intercondiționeze într-un mod nou, prin crearea unui nou mecanism, mecanism a cărui funcționare să conducă la rezultate noi, superioare și benefice.
Acest deziderat se poate atinge doar de către o persoană care cunoaște în intimitate tematica studiată, adică de acea persoană numită în mod curent specialist sau și mai bine – expert.
O echipă trebuie să fie alcătuită din experți. O echipă care are de rezolvat o anumită temă, o problemă, trebuie să fie alcătuită din experți care cunosc în profunzime, în intimitate și în detaliu, totalitatea elementelor componente a celei tematici, calitățile fiecărui element, capacitățile și modul lui de a funcționa, de a interacționa și de a reacționa atunci când este pus alături de un alt element care reacționează asemenea lui, într-un mod divers .
Dacă se știe și se cunosc toate chestiile astea, atunci putem să sperăm la o reașezare a acestor elemente într-un mod creativ și benefic din punct de vedere al rezultatelor obținute în urma funcționării acestui mecanism.
Dacă nu se cunosc, însă, putem să avem de a face cu catastrofe sau în cel mai fericit caz, cu rezultate deluzorii ...
Pe dealtă parte, un om, oricât ar fi el de inteligent și de înțelept, are o capacitate limitată de a se specializa în profunzime . Uneori chiar și numai într-un singur domeniu, dară-mi-te în toate ...
Cel mai elocvent și mai la îndemână exemplu în această în acest sens, ar fi specializarea medicilor . Cineva ar putea să pretindă : ”Domnule ! Doctorul trebuie să știe să facă sănătos un om !”
Da ..., într-adevăr, știe !... Dar știe să-l facă sănătos numai până la o anumită profunzime, după care, trebuie să-i facă pacientului o trimitere la un medic specializat sectorial în acea parte a corpului care se dorește a fi vindecată .
Dacă n-ar fi așa, atunci ar exista doar medici de familie, nu și medici specialiști . N-ar exista interniști, n-ar exista chirurgi, neurologi, dentiști, oftalmologi, cardiologi și așa mai departe ...
Deci nu putem vorbi în niciun caz de a limita numărul de persoane necesare pentru a rezolva o anumită problematică, ci de a stabili un număr optim necesar de specialiști și experți pentru a rezolva totalitatea problemelor incluse în acea problematică .
Rolul ”Sfatului Bătrânilor” ar fi acela de a reflecta profund la toate cele de mai sus de a imagina :
- o structură care să conțină organisme capabile de a aborda în mod creativ și eficient toate aceste problematici, în toată complexitatea, intensitatea și profunzimea lor ;
- o aceeași structură, complexă, extinsă până la complet, care să cuprindă toate ariile și domeniile vieții cotidiene, atât pentru prezent cât și de anticipare a celor viitoare ;
- și din nou o aceeași structură compartimentată, unde, fiecărui compartiment va trebui să i se stabilească necesarul de experți și specialiști de vârf, minim necesar și suficient pentru a rezolva problemele specifice acelui domeniu .
- să stabilească relațiile dintre compartimentele componente ;
- să centralizeze concluziile din diversele compartimente și departamente ;
- să imagineze o altă structură sau alte structuri capabile de a rezolva aceste probleme ;
- de a urmări rezolvarea lor și rezultatele obținute, iar după aplicarea lor în societate ...,
- de a observa satisfacția populației în urma aplicării acestor soluții .
