de Remus Constantin Raclău
Orice om normal și corect tinde spre binestare, spre bunăstare, spre libertate și spre un context social care să îi permită să își manifeste în mod liber întreaga sa creativitate, dorință și putere de exprimare, de muncă, sau a spiritului său de întreprinzător.
Și este absolut normal să căutăm să ne ferim de oameni care ne pot pune bețe în roate, sau și mai rău, care ne'ar putea interzice aceste deziderate normale pentru orice ființă omenească normală.
Sunt de acord cu voi toți, indiferent de ceea ce credeți, așa cum sunt de acord cu toate persoanele care și-au format propriile convingeri cu bună credință, în baza a ceea ce au văzut sau simțit în momentul în care au văzut ceea ce au văzut și au auzit ceea ce au auzit.
Din păcate cunoașterea noastră este pe de o parte limitată de sursele pe care le avem, fără a judeca eu aceste surse, iar pe de altă parte această cunoaștere a noastră este condiționată de Buna credință, de cinstea și corectitudinea surselor pe care le avem și pe care le accesăm ca oameni de bună credință.
Eu am o vorbă care zice cam așa :
"Fiecare om are dreptate atunci când își vorbește singur în oglinda din baie".
Din păcat, atunci când iese din baie și încearcă să vorbească cu alți oameni care și-au dat și ei, la rândul lor, dreptate atunci când și-au vorbit propriului sine în oglindă, încep inevitabil contradicțiile de viziune și interpretare, precum și contradicții între cele două seturi de convingeri.
Repet, fiecare are dreptate în baza propriilor lor convingeri, formate în baza propriei lor experiențe de viață, la rândul ei formate în baza a ceea ce au văzut, auzit, sau trăit în proprie persoană, și în baza modului în care au fost ei obișnuiți să perceapă și să interpreteze toate aceste experiențe.
Din păcate, Adevărul adevărat nu o să-l putem ști niciodată fie și numai prin prisma faptului că Adevărul este în mod obiectiv infinit, iar cunoașterea noastră este subiectivă și limitată de capacitățile noastre de percepție interpretare și acumulare.
Și iarăși este un fapt psihologic dovedit tendința noastră, a tuturor, de a respinge sau de a trata ca fiind false, acele opinii care vin în contradicție cu propriile noastre convingeri, formate în condițiile mai sus descrise, fără a ține cont de faptul că e mai mult ca sigur că persoana din fața noastră a avut la dispoziție alte informații, de la alte surse, la un alt nivel de calitate și obiectivitate față de cele ale noastre, fără a avea posibilitatea de a putea judeca nivelul de fidelitate al acestor surse față de Adevărul obiectiv al evenimentelor realmente petrecute.
In consecință e greu de judecat un om doar după ceea ce spune sau afirmă și cred că ar trebui să dăm timp timpului și să vedem faptele concrete ale acestuia, indiferent cine o fi el, și mai ales să avem posibilitatea de a constata care sunt efectele acestor fapte concrete ale lui.
Nu încerc nicidecum să schimb percepțiile sau convingerile nimănui, ci vă îndemn să fiți circumspecți în a trage concluzii pripite doar în baza a ceea ce ați văzut sau a auzit până acum, pentru că așa cum v-am menționat mai sus, Adevărul cu A mare, Adevărul Adevărat, este foarte greu de atins.
Pentru mine Patriot înseamnă ați iubi Patria, adică Țara în care te-ai născut, iar naționalist înseamnă să îți iubești nația, adică poporul în sânul căreia te-ai născut.
Asta nu înseamnă că eu dacă îmi iubesc țara sau poporul, adică rădăcinile mele, nu am voie să respect pe cei care își iubesc țara lor și neamul lor, indiferent cine ar fi aceștia.
Eu pot să îmi iubesc țara și poporul și în acelasi timp, să îi respect pe toți ceilalți oameni care își iubesc țara și poporul lor, ca pe un lucru absolut normal și firesc.
Exclusivismul din acest punct de vedere se numește șovinism și nicidecum naționalism.
Moderația și echilibrul sunt condiții elementare pentru orice persoană de bun simț care are dimensiunea corectă a unor relații normale și armonioase dintre oameni, țări și popoare.
Extremismele sunt forme de exacerbare a conceptelor normale de armonie și bună conviețuire și reprezintă manifestări ale unor deviații psihologice, sau a unor interese politico-economice, care duc la dezbinare și ură în scop de acaparare a puterii în scop de dominare, control și exploatare.
Bineînțeles că asta este doar ceea ce cred eu și nu oblig pe nimeni să creadă același lucru.
Fiecare om este liber să-și formeze propriile convingeri în baza propriei sale experiențe de viață, a propriului nivel de Cunoștințe, de Cultură, Educație și Civilizație.
Să sperăm că o să fie bine pentru toți și rău pentru nimeni.
Doamne ajută la toată lumea în tot și în toate !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu