de Remus Constantin Raclău
Societatea presupune convieţuire.
Convieţuirea presupune, un set inevitabil de interacțiuni - relativ continui și constante - între membrii comunității.
Libertatea deplină a membrilor societății înseamnă anarhie.
Anarhia înseamnă că fiecare individ, poate face orice, oricând și oricum, fără a-i păsa nicidecum de consecințele acțiunilor sale asupra semenilor săi și asupra mediului înconjurător.
O astfel de atitudine și un astfel de comportament prezintă un risc uriaș de a provoca daune materiale și de a pune în pericol viața, sănătatea și integritatea fizică sau psihică a celorlalți membri ai comunității.
Concretizarea acestor daune și riscuri degenerează în mod inevitabil în conflicte și confruntări, iar acest lucru este de neacceptat într-o societate civilizată.
Ar fi de dorit, dacă nu cumva chiar imperativ, ca aceste interacțiuni să fie pașnice, armonioase, reciproc utile și avantajoase.
Acest deziderat presupune o convenţie intre toţi membrii unui grup social asupra unui set de valori de respectat, care să facă posibil traiul în comun.
Prin urmare, democraţia înseamnă instituirea unui set de reguli asumate de toți membrii comunității.
Regulile înseamnă limitarea libertăţilor individuale atunci când acestea afectează/atinge/violează libertățile altor concetățeni.
Democraţia exclude așadar libertatea deplină.
Astfel, într-o societate democratică, omul nu are doar drepturi ci și obligații.
Drepturile sunt reprezentate de o serie de avantaje pe care le obţii din partea societăţii, în timp ce obligaţiile sunt concesii pe care am convenit să le facem față de societate.
Prin urmare, democrația presupune responsabilitatea fiecărui individ prin autocenzură și autodisciplină.
Democraţia înseamnă un echilibru între drepturi şi obligaţii, astfel încât membrii societăţii să beneficieze de o stare optimă de confort social, protecție și împlinire.
