vineri, 30 septembrie 2011

O STRUŢO-CĂMILĂ

Autor: Remus Constantin Raclău

O struţo-cămilă



Stimate doamne, stimaţi domni, am fericirea să fi trăit ”iluminarea de sine”!

Am aflat cine, sau mai degrabă … ce sunt !

Și ca să nu uit iar de chestia asta, mă grăbesc să vă iau drept martori, spre aducere aminte :

Așadar, prieteni dragi ..., sunt …,

o struţo-cămilă !


E un adevăr ciudat, surprinzător la prima vedere, dar care mă amuză.

Haideți să mă explic ...


Părinţii mei, s-au născut şi au crescut la ţară. Deci ar trebui să fie ţărani.

Dar părinţii mei au lucrat toată viaţa la oraş. Deci, ar trebui să fie orăşeni.

La pensie însă, s-au reîntors la ţară, deci …, nici ei nu prea mai ştiu ce sunt !


Eu, m-am născut la oraş. Deci, ar trebui să fiu orăşean.

Dar m-am născut din părinţi de la ţară şi cum aceştia aveau casa și serviciul la oraș, și-au dat seama că nu prea le mai rămânea timp și pentru mine, așa că m-au făcut pachet şi m-au trimis la bunici, la țară, unde am crescut de la vârsta de 6 luni, până a trebuit să merg la școală !

Deci, ar trebui să fiu ţăran!


Şcoala, am făcut-o la oraş! Dar toate weekend-urile şi vacanţele mi le-am petrecut la ţară.

Deci nici eu nu prea mai ştiu ce sunt!


Rudele de la ţară ne iau peste picior spunând că suntem "de la oraş", iar rudele de la oraş ne tratează cu superioritate, considerând că suntem …, cam "de la ţară".

Dar noi suntem așa cum suntem, indiferent de cum ne cred unii sau alții, astfel încât „lumea”, incluzându-i aici și pe cei care nu se complicaseră a ne cataloga, a trebuit să se consoleze cu realitatea asta și să ne accepte aşa cum suntem. Adică, oameni ca și ei ...


Sunt un neastâmpărat ! Mereu în căutare de ceva, sau de altceva, de ceva care să mă facă să mă simt mai bun, mai important, mai util, să mă simt și eu un ”cineva” !


Așa că, în clasa a patra, am trecut probele de selecție și am fost admis la ”Liceul de fotbal” - în fapt, o școală integrală, cu clase până la liceu, fiecare dintre ele cu un program suplimentar profilat pe un sport anume, în cazul meu – fotbal.

Uaaaa !...

Eram fotbalist !


Eram portar și eram chiar bunicel ! Dar, nu știu cum s-a făcut, că la vizita medicală din anul următor ”mi s-a depistat” un ”început de suflu sistolic” (la inimă) și mi s-a recomandat să fac un an de pauză. Pauză? Asta-i bună: zi-i unui copil zburdalnic că nu mai trebuie să zburde ! Adică, zi-mi mie, care începusem să simt gustul succesului și dulceața aprecierilor de la colegi și profesori, că nu mai trebuie să mă simt important și util ! Că nu mai am voie să devin ”cineva”!


M-am enervat și m-am incăpățânat să nu mă intorc la normalitatea unei școli generale normale, așa că am dat din nou un test de aptitudini, de data asta la ”Liceul de Artă” - care, ați ghicit, era în fapt o școală integrală, cu clase până la liceu, fiecare dintre ele cu un program suplimentar profilat pe muzică sau arte vizuale, în cazul meu - la secția arte plastice: desen, pictură, modelaj, cu ore de studiu al Istoriei Artei.

L-am luat, și astfel am ajuns

ucenic artist.


Și cum începusem să fiu bine apreciat și aici, nu m-am mai întors la fotbal.


La Arte, aveam un coleg de clasă campion regional la lupte greco-romane. Avea un fizic de invidiat și nu-i stătea nimeni în față. Și cum nici eu nu eram chiar un ”sfrijît”, beneficiind de un fizic bine ”pus în valoare” de un caracter neastâmpărat, încăpățânat și plin de ambiție, mi-am zis că: ”de ce el - da, și eu – nu?” și astfel am ajuns ca în paralel cu cartea și cu arta, să merg și la antrenamentele de lupte, la clubul municipal.

Acum eram și luptător, ba încă ”și grec și roman”, pe deasupra !


Pentru anii de liceu, însă, în ”consiliul de familie” s-a decis (”s-a decis” - adică au decis ei pentru mine, fără drept de apel) că trebuie să merg la ”Liceul de aeronautică”, pentru că părinții mei considerau, pe bună dreptate, că ”meseria e o brățară de aur” pe care, odată dobândită, nimeni n-are cum să ți-o mai ia și că dacă o stăpânești bine, ai parte de un serviciu sigur, plătit bine și constant, ceea ce îți poate conferi siguranța unei vieți liniștite și îndestulate.

Așa că am devenit structurist aeronautic .


Pe timpul liceului, neastâmpărata mea încăpățânare și ambiție, mi-a sugerat că luptele greco-romane, fie ele cât de antice, nu mai erau suficiente pentru vremurile pe care le trăiam. Ați ghicit, și de data asta tot din cauza unui coleg de clasă care ”făcea ... karate”.

Astfel că în paralel cu școala, am început să frecventez și clubul de karate, și uite-așa am ajuns eu și ”Karatist”.


Mai apoi am vrut să merg la facultate. Voiam să devin profesor de geografie şi limba engleză. Era un profil frumos. Dar nu s-a putut.

Tatăl meu a fost deţinut politic şi cum tot refuza să colaboreze cu securitatea care l-a băgat la pușcărie, i s-a spus verde în faţă că noi, cei doi fii ai săi, nu vom „pupa” facultate până nu-şi va băga el minţile în cap și va consimți să-i ”dea în vileag” pe toți ”dușmanii poporului” – prieteni, colegi, rude, cunoștințe - pe care i-ar fi putut întâlni la serviciu, pe stradă, la petreceri, în viață ...


Nu şi le-a băgat ! Ne-a spus care-i treaba, ca să-l înțelegem și să ne resemnăm și noi: ”Tată, eu nu pot să fac rău nimănui… Am suferit din cauza unui ticălos care m-a denunțat aiurea la securitate, am trăit ororile anchetelor, injustiția unui proces care să servească drept ”exemplu”, știu ce-i suferința, știu cum e să-ți pui viața între paranteze și să-ți petreci cei mai frumoși ani ai vieții - de la douăzeci și trei de anișori, până la douăzeci și nouă – în pușcărie, cu toate duritățile, privațiunile și nenorocirile de acolo, și tocmai de asta eu nu pot să trimit pe nimeni să sufere ceea ce am suferit eu. Iertați-mă dar în cazul ăsta, nu pot să fac nimic pentru voi ! Vedeți-vă de ale voastre, învățați o meserie, fiți buni și demni și trăiți cum ați ști voi mai bine !...”

Eram fii de ”dușman al poporului” - marcați pe viață și limitați în alegeri doar ”la munca de jos”…


Dar cum eram fiii lui tata, încăpățânați și noi în visele noastre la fel ca și el - meseriaș de excepție cu două brevete de invenție și două de inovație - nu prea l-am ascultat: am dat de cinci ori la facultate, și la Iași și la București, dar am picat mereu. Mereu între primii, dar asta nu conta câtuși de puțin. Concurența cea mai mică pe care am înfruntat-o a fost de 14/loc. Şi de fiecare dată mi-au lipsit doar câteva sutimi. Exact atât cât să nu pot să intru ... ”Băieții cu ochi albaștri” știu de ce !

Eram veșnici candidați la facultate !


Aşa că, într-un târziu, resemnat, m-am angajat „în câmpul muncii”.


Mai întâi la tata, la Fabrica de bere, ca muncitor necalificat - spălător de linuri.

Linurile sunt rezervoare mari de fermentare a berii, un fel de camere cu pereți din beton, căptușiți la interioar cu smoală, iar eu, trebuia să cobor în lin pe o scară, prin gura de deasupra, îmbrăcat cu pelerină și pălărie de ploaie și să-l spăl cu o perie de paie cu coadă lungă și jet de apă, insistând pe spuma din partea superioară … În aproape-întunericul și umezeala de acolo, mă simțeam aproape ca un scafandru !


Dar visul de a deveni profesor nu-mi dădea pace, astfel încât, atunci când m-a sunat bunicu de la țară și mi-a spus că la școala din comună era nevoie de un profesor suplinitor de educație fizică, a fost ca o mană cerească pentru mine – o ocazie unică și de ne-pierdut !

Ce se întâmplase? Doamna directoare era vecina de peste drum de noi. Și cum ne cunoștea bine, știa că făcusem și încă mai făceam sport în cadru organizat. Pentru dumneaei asta era o garanție a faptului că aveam noțiunile corecte, atât în ceea ce privește un proces fizic evolutiv, cât și pe cele de disciplină. În plus, știa că suntem oameni serioși, din familie de oameni serioși, și cum nu avea o alternativă mai bună, m-a propus pe mine !

Am acceptat imediat, mai ales că salariul de la școală era substanțial superior celui de … ”scafandru” !

Tocmai fusesem promovat profesor de educație fizică !


Problema era că orele de educație fizică de la școlile din comună arondate, nu erau suficiente pentru o catedră întreagă, cu salariu întreg, așa că mi s-a propus și catedra de chimie, întrucât profesoara titulară intrase în concediul de maternitate pentru doi ani. Cu această suplimentare aș fi depășit ușor norma, cu respectivul spor salarial. Mărturisesc că propunerea m-a luat complet pe nepregătite și m-a descurajat total, întrucât eu și chimia eram pe două străzi paralele. Dar când i-am confesat cu sinceritate doamnei directoare totala mea incompetență în materie, a început să râdă binevoitoare și m-a întrebat dacă știu să citesc. Normal că răspunsul nu putea fi decât pozitiv, la care mi-a spus că nu are nimic împotrivă ca, atât la predare, cât și la ascultare, să le citesc elevilor lecțiile din carte - ”așa ești sigur și tu că nu le spui și că nu ți se spun bazaconii”!

Și uite-așa am fost și profesor de chimie !!!


Am învățat chimie cot la cot cu elevii mei (de la clasele a-VII-a, la a-X-a), acasă, în fiecare după-amiază de dinainte de lecții, pentru că nu mi se părea corect șă le cer lor să învețe și să-mi spună, ceea ce nici eu eu nu știam...


Și ca să fie ”tacâmul complet”, am fost numit și profesor diriginte la clasa a noua, pentru că aveam ceva mai proaspete protocoalele de desfășurare a ședințelor UTC, decât pe cele de la adunările de pionieri.

Devenisem prin ricoșeu și prin implicarea în viața comunei un intelectual suplinitor , ”titlu” deținut cu drag și spor pentru aproape doi ani … timp în care am fost implicat și în Comisia de recensământ, ca recenzor de teren ! Am niște povestioare legate de chestia asta, de vă dau pe spate, însă … toate la timpul lor !


Dar cum minunile nu țin la nesfârșit, după doi ani s-a întors profesoara titulară pe catedra de fizică-chimie, catedra de educație fizică fiind luată în completare de alți doi profesori .

Și iată-mă șomer !...


Pe vremurile acelea însă, era absolut interzis statutul de șomer și a trebuit să mă supun din nou ”consiliului de familie”, care a decis (din nou fără să mi se ceară părerea) că ”trebuie” să mă angajez la C.P.L. Bacău, (Combinatul de Prelucrare a Lemnului), la secția de tapițerie, unde era șef un verișor de-ai tatei.

Am început ca muncitor necalificat, la bătut cuie și scoabe în ramele de canapele și fotolii.

Am muncit bine şi m-au avansat: fabrica a organizat cursuri de calificare pentru ”tinerele talente în muncă” și astfel am ajuns tâmplar-tapițer calificat.


Îmi stătea bine în salopetă, numai că unui tânăr neastâmpărat, încăpățânat și ambițios, salopeta se dovedea a-i fi cam ”strâmtă”: n-aveam loc și nici condiții de a mă exprima în toate cele ce sunt eu !

Cu toate acestea, șefii au văzut (și cum să nu mă vadă bine nea Gică - verișorul drag al tatei) că sunt mai dezghețat și că îmi merge mintea la organizare și m-au făcut mai întâi magazioner, apoi şef de depozit.

Îmi stă bine în halat. Deci sunt funcţionar. Nu era deloc rău, nici material, nici statutar.


La facultate am mers după 1990. Şi eu şi fratele. Deja lucram, aveam deja un copil şi nu mi-a fost deloc uşor, dar îmi plăcea, studiam economia la "Petre Andrei" din Iași şi eram printre cei mai buni. Deci mă pregăteam să devin intelectual cu acte în regulă.


Nu s-a putut, pentru că de data asta, neastâmpărea, încăpățânarea și ambiția mi-au întins o capcană mai mult decât ispititoare: „m-a mâncat în fund” şi în 1992 mi-am făcut o firmă împreună cu fratele meu. Profilul? Comerț. Și nici nu se putea altfel: bunicii erau crâșmari, iar mama era vânzătoare, ce-mai …, curată tradiție de respectat !

Mi-am dat demisia de la CPL și ”m-am privatizat” ...


Viața însă imi devenise aproape imposibilă: dimineaţa – serviciu, după amiaza – "afacerist" (aveam tarabă în piaţă, deci am fost și „tarabagiu”!) iar noaptea învăţam.

Nevasta şi copilul?... Dumnezeu cu mila!...


Nu se mai putea... Şi la sfârşitul anului trei am renunţat la facultate. Între cele două alternative am preferat să fiu „capitalist”!

Îmi pare rău până şi-n ziua de azi. M-am gândit: la ce bun o facultate dacă nu ai un loc de muncă pe măsură? Mai bine îmi păstrez afacerea şi învăţ singur, și doar ceea ce ştiu că îmi trebuie pentru afacerea mea. Ce-mi trebuie diplomă? Ia acolo, „un petec de hârtie”! Nu-i nevoie să-mi confirm eu mie dacă ştiu sau nu, ceva. Oricum nu mă pot da singur afară!

Deci … am pierdut şansa de a mai deveni intelectual!


Ce-i drept, la început afacerea meargea destul de bine. Aplicam tot ceea ce am învăţat „la şcoală” şi în plus ceea ce studiam de unul singur, și reușeam să câștig într-un weekend cât tot salariul pentru o lună de la CPL.

Aşa am reuşit să părăsim curând taraba, unde i-am ”terorizat” pe toţi ceilalţi tarabagii, cu succesul nostru! Serios! Aţi mai auzit dumneavoastră pe cineva să-şi facă reclamă în ”halul” ăsta:

- E pe buneee! E pe bunee! Cel mai prost detergent din lumeee! Nu curăță, nici nu albeşte şi mai tare murdăreșteee! Ia detergentu’ neamuleee!...”

sau :

- ”Ia orezu, ia orezu, și-ai să vezi ca huhurezu ! Ia orezu neamuleeeee, e ieftin și-ți umple mațu, pân se face dur cârnațu !...”

ori :

- ”Doar la noi găsiți prețuri comuniste, în economia de piață capitalistă ! Hai la marfa bună și ieftinăăăăă !...”


La noi era mereu coadă, în timp ce la ceilalţi se duceau numai cei care se plictiseau să mai aştepte la „coada noastră”! Găseam mereu ceva nostim de strigat şi venea lumea „ca la urs”:

- ”Hai să luăm de la tinereii, ăștia, Nelule, că tare-s simpatici !...”


Succesul a fost în măsură să ne facă să considerăm, că a sosit momentul să facem ”marele salt”. Să intrăm în „lumea bună”!


Mai întâi ne-am deschis un magazin. Ne-am luat o remorcuță, pentru Dacie ca să nu mai plătim transportul la aprovizionare. Apoi am mai deschis un magazin şi încă unul, aveam vreo patru în total, toate în mediul rural, unde era mai ușor să penetrezi pe piață, iar mai apoi am simțit necesitatea de a achiziționa şi un ARO camionetă.

Eram buticari – vendeam de toate pentru toți, acolo unde afaceriștii nu prea se înghesuiau să vândă .


După care am luat un depozit în chirie și-am început să dăm marfă la alții.

Eram „angrosişti”.


Apoi am cumpărat un camion, două furgoane şi am început să facem şi servicii de transport. Eram „auto-transportatori”.


Contabilitatea primară o ţineam pe rând și eu și frate-miu. Eram și "contabili".

Apoi lucrurile au evoluat. Nu mai mergea să vinzi marfa direct din depozit. Se deschiseseră prea multe depozite. Am înţeles că trebuie să mergem noi direct la clienţi şi astfel am devenit „distribuitori”.


Planificarea şi strategia o făceam tot împreună, deci eram directori de vânzări.


Îmi stă bine la costum şi cravată !


Dar cum o afacere este o activitate complexă, pe lângă ”dom director” a trebuit să mai fiu şi barman şi „femeie de serviciu” şi manipulant şi agent de vânzări şi casier şi jurist şi tot ceea ce avea firma nevoie, ca să meargă treaba bine.


Și-a mers bine ! A mers bine până-ntr-o zi ...


Până-ntr-o blestemată zi când, CINEVA, a decis c-am crescut destul de unii singuri şi că am avea ”nevoie” de „ajutor”.

Eu nu prea simțeam nevoia asta, așa că i-am refuzat cu hotărâre. Mare greșeală!…


Ca la un semn au început să apară controalele. Veneau în cascadă: și de la „Garda de Finanţe”, și de la Inspecția Sanitară, de la Inspecția Muncii, de la Poliția Economică, de la Direcția sau de la Administrația de finanțe, de la Pompieri, de la Mediu, de la Primărie și nici nu mai știu de unde … Ne-au zăpăcit … Nu c-am fi fost în neregulă cu ceva, dar tot timpul pierdut cu justificări și cu pregătirea documentelor sau a documentațiilor pentru controale, nu prea ne mai lăsa timp să ne ocupăm de afaceri …

Ne-am enervat și ne-am revoltat, dar ce puteam să facem?

Eram noi luptători, dar ce folos? Cu ”organele” oficiale ale statului nu te poţi lua la trântă, așa că am trecut la tratative. Discuţiile au fost lungi şi dure. Pe scurt ne-au spus: „Nu ne interesează că lucrați corect. Asta e în defavoarea tuturor: nici voi nu câștigați, nici nouă nu aveți de unde să ne dați. Și dacă vă faceți că nu-nțelegeți cum se fac treburile pe aici, v-am fript ! Avem legi atât de îmbârligate şi de interpretabile încât libertatea voastră e la discreţia noastră. Ori „ne dați”, ori eliberați locul la alţii care vor să dea. C-aşa-i la noi! Clar?”

Mai clar de-atât nici că se putea !...


Am refuzat din principiu. Eram corecți şi n-aveau ce să ne facă! Am zis că e mai bine să fii „sărac şi curat”, dacât să te ungi (cu știrea lor) și să te aibă la mână !…


Au avut!... În două luni ne-au contactat „la şantaj” toţi furnizorii şi nu mai găseam marfă nici cu diplomatul plin cu bani pe masă, la vedere.


Frate-miu a înțeles primul cum stă treaba, s-a enervat în intransigența lui și mi-a propus să închidem. M-am încăpățânat din nou să refuz și am decis să continui de unul singur la ”timona” firmei.


Adevărul e că succesele de până atunci ne îndemnaseră să ne întindem și ne-am întins cam mult, în raport cu limitele prudențiale, fără să ne consolidăm pozițiile.

Și dac-ar fi să pun în balanță situația de atunci, pe un taler aș avea situația încasărilor în scădere, datorate imposibilității unei corecte diversificări la mărfuri. De cealaltă parte, cheltuielile îmi rămăseseră constante, salariile trebuiau plătite, impozitele și taxele așișderea. Rezultatul era vizibil cu ochiul liber: balanța reprezentând profitul se prăbușea, astfel că, în disperare de cauză, ca să fac faţă la cheltuieli am fost constrâns de împrejurările ostile să mă murdăresc şi eu…

Eram evazionist !


Discret, că doar studiasem economia, dar … am făcut-o! Prea târziu, prea timid, și la un nivel prea discret, ceea ce s-a dovedit a fi insuficient !

Consecința?… În şase luni m-au eliminat complet de pe piaţă.

Ajunsesem şi „sărac şi murdar”!...


De ruşine şi de ciudă am închis "şandramaua". N-am dormit două săptămâni, până nu le-am găsit la toţi cei şapte angajaţi pe care-i mai aveam (din 14 la un moment dat), alte locuri de muncă. Trei dintre ei au lucrat ani buni și poate că mai lucrează și azi acolo unde i-am dus eu, cu recomandări şi garanţii, de nu s-or fi pensionat, sau de n-or fi plecat și ei ”afară”!


De lucru aş fi găsit şi în ţară, la experienţa şi cu caracterul meu, dar nu mai suportam privirile arogante ale șpăguitorilor şi pe cele înciudate ale șpăguiților, rămaşi cu buza umflată din partea mea, prin închiderea prăvăliei. Aşa că decis să plec în Italia.

Eram un emigrant !...


Emigrat, ne-emigrat, în primul rând sunt om.

Apoi sunt român !


Român, întrucât sunt născut, crescut, educat și format în România. Locuiesc de suficient timp in Italia pentru a beneficia din plin de ”Statutul de rezident permanent”. Îndeplinesc absolut toate condițiile pentru a cere cetăţenia italiană. Aş putea oricând să fiu italian.


Nu știu dac-am s-o fac. Nu prea aș avea de ce! Suntem în Comunitatea Europeană şi am exact aceleaşi drepturi ca şi italienii.

Cu ceva timp în urmă mă băteam cu cărămida-n piept, afirmând cu tărie și convingere că dacă ”român m-am născut - român am să mor (asta dacă nu m-or răpi extratereştrii între timp)”!

Acum nu prea mai sunt atât de sigur de chestia asta, și nu din vina extratereștrilor . Sunt român prin origine, limbă, tradiții și cultură, sunt român în suflet, în cuget și-n simțiri, și faptul de a avea în plus și o altă cetățenie, nu diminuează și nu schimbă cu nimic trecutul, originea și dragostea mea față de meleagurile natale !


Normal că în Italia nu am venit ca ”patron”!… Italienii își au și ei întreprinzătorii lor, pe care îi numesc ”titolari di impresa” - titulari de întreprindere, sau ”soci” - membri asociați, pentru că la ei, ”padrone” înseamnă ”stăpân” iar ei, spre deosebire de noi, cam au alergie la stăpâni, punând cu demnitate accentul pe poziția lor de colabori - în calitate de angajați - cu firma angajatoare și mai puțin, spre deloc, pe subordonarea necondiționată față de titularii firmei, oameni ca și ei, simțindu-se persoane ”completamente” libere, și îndeplinindu-și sarcinile de serviciu din conștiință și interes și nu din supușenie ...


În Italia am venit la muncă, și asta intenționam să fac ! A fost greu să îmbrac din nou salopeta. Dar am făcut-o!


Funcția pe care am fost angajat la primul meu loc de muncă ”de afară”, avea o titulatură foarte pompoasă: „operator la maşina de însăcuit seminţe”. În fapt nu prea aveai ce să operezi : la fiecare 30 de secunde pica de pe banda rulantă a mașinii pe care o deserveam, câte un sac de 25 kg şi trebuiau stivuiţi pe europaleți în straturi de câte zece rânduri în înălţime, ceea ce, în traducere românească, se cam cheamă – hamal !!!

Și asta pentru 6,50 euro/oră. Şi suna atât de frumos meseria asta atunci când am semnat contractul de angajare !


Când n-am mai rezistat am schimbat. Și-am făcut cam de toate: am fost şi spălător de vase, și ospătar, și barman, și-apoi tăietor de iarbă, faianţor, zugrav, recepţioner, culegător de măsline, paznic, bodyguard şi în sfârşit şofer pe TIR.


Acum lucrez pe camion, tot în Italia.

Nu vă închipuiţi ce solidaritate este între camionagii. Muncesc mult, în total circa 13-15 ore/zi, din care 9-10 ore de conducere efectivă. Mănânc asfalt!…

Plec de acasă duminica seara sau luni dis de dimineață şi mă întorc vinerea după amiaza, ori seara târziu sau uneori chiar sâmbăta la prânz.

În schimb sunt respectat şi plătit corect pentru ceea ce fac şi pentru felul în care mă comport şi nu pentru ceea ce, sau cine sunt!


Aici nimănui nu-i pasă dacă eşti struţ, cămilă sau ambele deodată: ți-ai făcut treaba – ți-ai luat banul ! Și fiecare-și vede de treaba lui …


Și dacă tot stau atâtea și atâtea ore, zilnic la volan, în loc să mă vaiet și să mă plâng de cât de greu și de injust este să-ți petreci atât de mult timp la dispoziția firmei, timp ireversibil pierdut pentru viața personală, am decis să întorc acest inconvenient, și să-l transform din timp irosit pentru sine, în timp investit pentru creșterea personală, și să transform statul la volan, dintr-o corvoadă, într-o plăcere utilă !


Cum am făcut asta? Simplu și la îndemâna tuturor: mi-am făcut un abonament convenabil la internet mobil, ceea ce îmi permite ca atunci când conduc, în loc să ascult la radio chestii care îmi sunt ”servite” - cele mai multe, banale și inutile, am ales să ascult, în boxele camionului, diverse podcasturi pe teme de interesul meu – filosofie, spiritualitate, istorie, psihologie, sociologie, muzică clasică, arte, clasicii literaturii universale – expuneri ținute de persoane experte, demne de toată prețuirea, de tot respectul, recunoscute ca adevărate figuri reprezentative în domeniul lor.

Și astfel, am transformat un minus pentru viața personală, într-un plus cognitiv și cultural, iar sentimentele de plafonare și stagnare mentale, într-un proces de creștere și evoluție, într-un sentiment de împlinire intelectuală și plăcere sufletească !


Văzându-mă ceva mai dezghețat, titularul firmei de transport pentru care lucram, m-a trimis în România să fac cursurile pentru „coordonator activitate de transport internaţional” şi am şi această calificare. Eram printre cei mai în temă de la cursuri, întrucât eu deja lucram în domeniu, chiar dacă în spatele unui parbriz și nu al unui birou !


Domnul G.G., angajatorul meu, Dumnezeu să-l ierte, căci a murit între timp, a vrut să deschidă o filială în România. De aceea am făcut cursurile şi am obţinut licenţa. A început însă criza şi s-a lăsat păgubaş! Stătea şi el foarte bine cu prestigiul şi în consecinţă cu comenzile interne din Italia şi s-a mulţumit cu atât!


Ce mai... am făcut la viața mea o mulţime de chestii; mă pricep la o mulţime de alte chestii, am auzit multe și știu câte ceva din aproape orice, dar nu excelez în nimic!


În viața privată am fost copil de grădiniță, elev, student, om al muncii, sper să apuc sănătos și pensia, am fost însurat, sunt tată, din păcate acum sunt și divorțat, dar din fericire sunt și bunic !


Am trecut prin multe, am participat la multe, am fost multe și au rămas în mine tot atât de multe stări, situații, poziții, evenimente, și acțiuni, toate depozitate în memoria și conștiința mea sub formă de experiențe, care fac sau au făcut parte din viața mea. Și toate ”chestiile” astea m-au format, m-au transformat, m-au rafinat, cizelat și în final m-au întărit și m-au înțelepțit !…


Toate, luate la un loc, m-au făcut să fiu cel care sunt astăzi. Si dacă mă întreabă cineva din curiozitate cine sau ce sunt, zâmbesc și îi răspund calm și molcom, cu binevoință și înțelegere:


Mai întâi sunt o ființă omenească, apoi sunt Băcăuan la minte și Icușeștean la suflet, sunt moldovean, cetățean român, european, global și universal”!…

În rest …, ceea ce sunt și simt eu, nu privește pe nimeni ! Sunt chestii absolut private, între mine, ca ființă conștientă și e-ul meu spiritual, ca parte din conștiința individuală, colectivă și universal - divină …


Stimate doamne, stimaţi domni, prieteni dragi, după fericirea de a fi trăit această nobilă și înălțătoare ”iluminare de sine”, concluzia nu poate fi decât una singură și anume: pe lumea asta (cel puțin) sunt ...


O STRUŢO-CĂMILĂ !…


P.S.

Daca credeti ca merita, recomandati aceasta lectura si prietenilor dumneavoastra, dupa binecunoscutul model:

"CITESTE si DA-L MAI DEPARTE"

miercuri, 21 septembrie 2011

“Mişcarea Pentru Bunul Simţ – în Şcoală”

    Proiect:
                   
    Acest proiect este în esenţă extrem de simplu în plan teoretic! În plan practic însă, avem o mică problemă: dacă omul a reuşit performanţa tehnologică de a modela cele mai dure materiale (lemnul, piatra, oţelul şi chiar diamantul), în mod normal nu are probleme de ordin tehnic nici în a modela “hardul” omului, făcut din carne, sânge şi oase, care au o consistenţă materială incomparabil mai moale. Chirurgii şi ortopezii se pricep de minune la asta. Problema apare însă la modelarea “softului”, a voinţei omului, a funcţionării materiei cenuşii, care deşi este cea mai moale (creierul a trebuit să fie protejat de cutia craniană), este şi cea mai rezistentă la intervenţiile externe.    Soluţia?
                               Modelarea prin convingere!...
                Şi la asta se pricep de minune distinşii noştri profesori!
Şansele noastre se numesc: educaţia, instruirea, respectul, disciplina, inteligenţa.
Concret:
    Proiectul a fost conceput în ideea de a crea un spaţiu de schimb informaţional liber, dedicat în special cadrelor didactice, de la toate nivelurile şi constă în crearea unui site organizat ca o platformă de studiu/bază de date, destinată documentării, schimbului de experienţă, informării şi dezbaterilor on-line, stratificată pe cinci mari zone de
 acces:
„Zona A” - un spaţiu public cu acces liber pentru orice vizitator;
„Zona B” - spaţii cu acces reglementat - rezervate cadrelor didactice pe categorii
                   de apartenenţa: învăţământ preşcolar, primar, gimnazial, şcoli de arte şi
                   meserii, liceal şi universitar, acestea având posibilitatea de a se constitui
                   în grupuri, pe categorii de unităţi de învăţământ şi specializări didactice;
„Zona C” - spaţii cu acces reglementat - destinate studenţilor, în special asociaţiilor
                   de studenţi din cadrul facultăţilor de psiho-sociologie, pedagogie,
                   filozofie şi drept, din principalele centre universitare din ţară;
„Zona D” - spaţii destinate celorlalte persoane direct interesate: părinţi, elevi,
                   angajatori, societatea civilă;
„Zona E” – spaţiu comun pentru comunicări, informări şi dezbateri inter-zonale:
                   pentru utilizatorii înscrişi într-una din spaţiile zonelor „B-C-D”.

    Acestor cinci zone de acces li se vor adăuga două spaţii:
                   1. Spaţiul pentru comunicate şi răspunsuri la sesizări din partea
                       autorităţilor;
                   2. Spaţiu destinat semnalării de nereguli şi anomalii.

    Accesul utilizatorilor în zonele B, C, sau D, se va face după ce aceştia vor subscrie condiţiilor protocolului de funcţionare şi utilizare a platformei; în urma subscrierii vor primi un cont de utilizator, cu nume şi parolă de acces în spaţiul destinat categoriei de apartenenţă şi în spaţiile comune, înscrierea ca membru implicând respectarea eticii stabilite de iniţiatori. Persoanele acceptate pe platformă vor avea posibilitatea să comunice direct unii cu alţii sau cu administratorii prin mesaje individuale şi confidenţiale, fiecare membru având la dispoziţie o căsuţa poştală proprie.
    Utilizatorii vor putea publica sub nume propriu sau sub pseudonim, articole conţinând reflecţii, analize, studii, editoriale, eseuri, opinii proprii, sugestii şi reclamaţii şi vor putea face comentarii la articolele publicate de alţi membri utilizatori.
    Forumurile închise (specifice fiecărei categorii de utilizatori) vor fi gestionate de către coordonatorii de grup, (acces restricţionat), utilizatorii cadre didactice, studenţi şi elevi, ce vor subscrie condiţiilor protocolului vor trebui să se înregistreze cu numele, funcţia şi unitatea de învăţământ reale şi vor putea beneficia (la cerere) pe platformă de două identităţi, una reală şi alta conspirată sub pseudonim, pentru stimularea prezentării de articole, teme, sesizări şi reclamaţii, fără teamă de repercusiuni.
    Administratorii sistemului se angajează să protejeze dreptul la anonimat al utilizatorilor şi să nu dezvăluie identitatea reală a persoanelor sub pseudonim, membrii având posibilitatea de a publica simultan, atât sub numele real cât şi sub pseudonim, la libera lor alegere.

    Postările sunt de două tipuri, „Subiect nou” şi „Răspunsuri” la subiecte, articolele prezentate având la dispoziţie trei opţiuni diferite de confidenţialitate:
1.      „Subiect profesional”, publicat şi vizibil exclusiv în zona profesională de apartenenţă, (B, C, sau D), fiind destinat doar colegilor „de breaslă”;
2.      „Subiect didactic”, destinat tuturor utilizatorilor înscrişi pe platformă (zonele B+C+D), publicat în zona de apartenenţă şi vizibil inclusiv în „Zona E”, spaţiul comun;
3.      „Subiect deschis”, publicat în zona de apartenenţă şi vizibil inclusiv în zonele „A”, (zona vizitatorilor ocazionali) şi „E”.

Obiectivele Generale
    „Mişcarea Pentru Bunul Simţ în Şcoală” este o platformă on-line independentă, apolitică, ne-sindicală şi ne-patronală.
    Platforma forumurilor este deschisă tuturor cetăţenilor români de toate orizonturile sociale şi etnice, interesate de bunul mers al şcolii româneşti, concepută în ideea de a oferi persoanelor implicate în procesul de învăţământ si beneficiarilor acestuia, un spaţiu public de informare profesională şi cetăţenească necenzurat şi ne-manipulat.
     Platforma este un spaţiu virtual propice semnalării problemelor legate de abuzuri, stări conflictuale, violenţă, indecenţă, hărţuire de orice fel, corupţie, consum de alcool, tutun, sau droguri în spaţiile şcolare, copiere la examene, cumpărări de note şi de diplome, sau pentru semnalarea condiţiilor improprii desfăşurării procesului de învăţământ.
    Utilizatorii vor putea publica sub protecţia anonimatului inclusiv dovezi audio-video care vor fi transmise autorităţilor competente în combaterea acestora.
    Pentru a evita transformarea platformei într-o „revistă de can-can”, semnalele prezentate în spaţiul special destinat acestora nu vor fi vizibile niciunei secţiuni, fiind destinate analizei unui grup specializat şi redirecţionate spre cercetare şi rezolvare organelor competente.
  
    Scopul principal este acela de a crea punţi de legătură între diversele categorii de cadre didactice şi beneficiarii sistemului de învăţământ, pentru ca în urma acestor contacte să rezulte o îmbunătăţire substanţială a climatului de lucru pentru cei de la catedră şi de studiu pentru cei din bănci.

Relaţia cu autorităţile
    Plecând de la ideea că vrem cu toţii binele învăţământului, relaţia cu autorităţile va fi una de colaborare. „MPBS - în şcoală” pune la dispoziţia autorităţilor un spaţiu rezervat acestora în exclusivitate, pentru comunicate şi răspunsuri la sesizările venite de pe platformă. La cererea petentului acest răspuns poate fi confidenţial şi direcţionat de către administratori în căsuţa poştală a acestuia.
    Pentru a avea certitudinea autenticităţii sursei, aceste comunicate vor parveni prin purtători de cuvânt special acreditaţi în acest sens.

Relaţia cu sindicatele,
    Sindicatele din învăţământ sunt organizate pe trepte de învăţământ şi pe unităţi şcolare. Relaţia cu acestea va fi una complementară, platforma propunându-şi să sprijine şi să faciliteze comunicarea dintre cadrele didactice şi sindicatele de la toate nivelurile prin punerea la dispoziţie a unui spaţiu on-line comun.
    Menţionăm că proiectul nostru va fi un factor de sprijin şi nu unul concurent în relaţia cu sindicatele.

Relatia cu angajatorii
    Şcoala va trebui să redeschidă relaţia cu lumea practică, cu societatea activă, reprezentată de angajatorii din economie (atât din sectorul de stat cât şi din cel privat) şi de cei din administraţia publică,  ca beneficiari direcţi ai sistemului de învăţământ. Aceştia au posibilitatea să se constituie în grupuri şi să se exprime atât în cadrul secţiunilor rezervate lor în “Zona - D”, cât şi în “Zona – E”. În urma acestor discuţii se are în vedere adaptarea, atât a programei şcolare, cât şi a ofertei şi structurii sistemului de învăţământ, la cerinţele pieţei forţei de muncă.
     
Relaţia cu cadrele didactice
    „MPBS - în şcoală” se doreşte a fi un un spaţiu de schimb informaţional liber, un instrument de comunicare între cadrele didactice, atât pe orizontală, intre profesorii aflaţi pe aceeaşi treaptă de învăţământ, cât şi pe verticală, între diferitele forme şi niveluri în care este organizat sistemul de învăţământ.
    Platforma se vrea înainte de toate un instrument profesional la dispoziţia cadrelor didactice. În acest sens vom organiza în colaborare cu sindicatele, cu mediile universitare de specialitate şi cu profesionişti practicanţi (pe bază de voluntariat), o reţea de asistenţă şi consultanţă juridică, psihologică, sociologică, pedagogică, medicală şi de orice altă natură vor apărea solicitări, gratuită, întrucât suntem conştienţi de necesitatea unui astfel de demers dar şi de greutăţile materiale pe care le suportă persoanele care activează în sistemul de învăţământ.
    Este foarte important să înţelegem cu toţii că trebuie mai întâi să-i educăm pe educatori, să le redăm demnitatea şi entuziasmul, pregătind „terenul” din câmpul lor de activitate. Când spun "educatori" mă gândesc la toate acele persoane, care prin natura meseriei sau activităţilor zilnice au rol de transmitere de cunoştinţe către populaţie: educatoare (educatori), învăţători, profesori, la toate nivelurile, instructori, pedagogi, etc. Sunt primele persoane lovite (material şi spiritual) de actuala stare de degradare a relaţiilor inter-umane şi primele dispuse la "a lua măsuri" de însănătoşire a climatului din zona lor de activitate. Va trebui să le redăm acestora speranţa, demnitatea şi respectul de care se bucurau în perioada interbelică; va trebui să-i înarmăm cu tot ceea ce este necesar (legislativ, material şi ştiinţific) pentru a se face din nou ascultaţi şi respectaţi. Sunt râuri de scris şi de discutat pe această temă!
    Am prevăzut implicarea mediilor universitare, deoarece acestea sunt singurele cu competenţe reale în materie de educare a educatorilor. Delegaţii din mediul universitar, vor avea rolul principal de a facilita introducerea unor norme în învăţământul mediu şi mai în adâncime, în gimnazii şi în şcolile primare şi chiar în învăţământul preşcolar, care să prevadă pregătirea specifică în acest sens a cadrelor didactice din fiecare ciclu de învăţământ.
    De asemenea vor avea rolul de a contribui la susţinerea (printr-o argumentare corespunzătoare), a introducerii în programele şcolare a unor obiecte de studiu care să pregătească tinerii pentru viaţa lor socială, care îi pot ajuta pe copii noştri să înţeleagă cum este organizată şi cum funcţionează societatea umană: educaţie cetăţenească, comunicarea şi relaţiile interumane, structura societăţii umane, existenţa şi funcţionarea organismelor democraţiei, rolul diviziunii sociale a muncii, etc., materii de studiu care le pot facilita acestora integrarea în societate şi alegerea unui drum corect către succesul în viaţă.

Relaţia cu Părinţii
    Marea majoritate a părinţilor sunt conştienţi de importanţa unei bune educaţii şi a unei pregătiri profesionale şi ştiinţifice de calitate pentru copiii lor. Muncind din greu, plătindu-şi regulat şi cinstit taxele şi impozitele, au tot dreptul să pretindă un serviciu de învăţământ de calitate şi eficient, desfăşurat în unităţi şcolare care să ofere condiţii optime de studiu şi un ambient pe măsură.
    Problemele apar acolo unde anumiţi părinţi încep să „exagereze cu dragostea” pentru fiii lor, făcând intervenţii la cadrele didactice şi alterând procesul de învăţământ, prin solicitarea nejustificată de note mari, de a închide ochii la fenomenul de copiere la examene (vezi protestele faţă de prezenţa camerelor de luat vederi de la Bacalaureatul de anul acesta), de toleranţă faţă de actele de indisciplină, aroganţă, tupeu şi obrăznicie a „sfintelor odoare” ale domniilor lor, pe care le consideră „de neatins”, pentru că, vezi Doamne, copilul „nu trebuie stresat”...
    Prin intermediul „MPBS - în şcoală” vom încerca să fim mediatori imparţiali intre educatori şi părinţii educaţilor, temperând şi unei părţi şi celeilalte, tendinţele de abuz.
    Ambele părţi vor trebui să înţeleagă că sunt parteneri sociali egali în rang şi în drepturi, că şi unii şi alţii îşi plătesc regulat impozitele şi drept urmare ambele tabere au dreptul la respect şi la un climat de lucru şi studiu sănătos şi armonios.

Reguli fundamentale:- Mesajele cu caracter rasist, xenofob, şovin, antisemit, sexual, sau publicitar sunt proscrise şi vor fi sistematic şterse (în funcţie de repetitivitate contul utilizatorului va fi blocat temporar sau şters cu restricţii definitive de participare);
- Subiectele deschise trebuie să conţină un minim de informaţii;
- Ultrajul la adresa celorlalţi utilizatori este interzis;
- Semnalarea mesajelor indezirabile este necesară (cu explicaţii detaliate).
Notă: Utilizatorii care vor încălca regulile fundamentale vor fi avertizaţi de către staff şi în caz de reiterare, vor fi excluşi pe o perioadă limitată sau definitiv.

„Consiliul de Coordonare” al „Mişcării Pentru Bunul Simţ” va stabili şi atribui prerogative de administrare şi moderare a platformei, a zonelor şi spaţiilor componente, pe criterii precise, unor membri utilizatori în baza unor criterii de competenţă şi notorietate, care vor fi stabilite ulterior.
   
    Sperăm să reuşim în acest mod să dăm posibilitatea şcolii româneşti de a-şi crea singură “anticorpii” necesari eliminării din sistem a “viruşilor” care-i afectează funcţionarea şi a factorilor care îi generează, precum şi adaptarea ofertei educaţionale la cerinţele societăţii în general şi a pieţei forţei de muncă, în particular!
Sfarsit !


Optional:
                                     Context si motivatie

    Un popor este ca o apă curgătoare: cineva care stă pe margine poate să-i admire scurgerea liniştită pe valea istoriei, adunând de la izvoare şi până la vărsare, substanţe dătătoare de viaţă; poate să-i admire limpezimea, să-i vadă dedesubturile, să-şi alunge setea cu apa-i curată şi să-şi astâmpere foamea cu vieţuitoarele ce freamătă înlăuntrul ei.
    Dar dacă apa e învolburată şi tulbure, râul nu mai are farmec: nimeni nu admiră o apă murdară, nimeni nu are curaj să o bea, nimeni nu intră să se îmbăieze de frică să nu fie tras la fund de cine ştie ce, nimeni nu pescuieşte într-un râu poluat, iar pe marginile lui nu cresc decât bălării...
    În acest caz, responsabilii cu calitatea apei trebuie să ia măsuri. E greu şi foarte costisitor să cureţi o apă deja contaminată şi atunci cea mai utilă soluţie este să porneşti în sus, pe firul apei, către izvoare, pentru a descoperi cauza contaminării şi a proceda urgent la eliminarea acesteia, pentru că este mult mai uşor să previi decât să vindeci.
        De regulă mai toate apele sunt curate la izvoare şi curg aşa până la un moment dat când încep să cadă gunoaie într-însa, în mod accidental sau voit şi dacă nimeni nu se sesizează, apa continuă să acumuleze mizerii şi gunoaie, până devine o apă moartă...
    La fel e şi cu popoarele. La “izvoare” sunt mai toate curate: oamenii lor se nasc cu o zestre genetică şi culturală valoroasă şi sănătoasă şi cresc acumulând cunoştinţe folositoare vieţii, până când, în mod accidental, din nebăgare de seamă ori din incompetenţă, sau voit, prin implicarea unor minţi bolnave ori interesate, aceste cunoştinţe, acumulate peste zestrea genetică, încep să fie poluate şi contaminate cu mizerii de tot felul...
    În acest caz, responsabilii cu calitatea vieţii unui popor trebuie să ia măsuri!
    E greu şi în anumite cazuri chiar imposibil, să reeduci şi să corectezi erorile sau lacunele din educaţia unei persoane, mai ales după o anumită vârstă: “calul bătrân greu îl înveţi să tragă la plug”! Cel mai bine ar fi fost ca educaţia acestei persoane să se fi făcut în mod corespunzător încă de la început, pe toată durata vieţii sale şi ca factorii responsabili să-şi fi făcut datoria, luând măsurile ce se impuneau la timpul cuvenit...
    Să mergem dară, la izvoare! La izvoarele vieţii fiecăruia dintre noi...
    Ne-am născut din dragoste. Părinţii ne-au crescut cu dragoste şi timp de şapte ani, dar şi după, au încercat să ne transmită cât mai bine tot ceea ce ştiau ei, tot ceea ce au acumulat mai de preţ pentru a ne face viaţa mai uşoară şi mai frumoasă.
   Apoi am mers la grădiniţă, la şcoală, la liceu şi unii dintre noi chiar şi la facultate, locuri în care cadre didactice specializate ne-au transmis cu şi din dragoste pentru meseria lor şi pentru tânăra generaţie, tot ceea ce au ştiut ei că este necesar să ştim, completându-ne educaţia celor şapte ani de acasă cu elemente noi, utile în viaţă şi în societate.
    Bine, bine, veţi zice! Şi-atunci de unde atâta ură? De unde atâta nesimţire? De unde atâta nepăsare, atâta violenţă, subcultură, răutate, de ce atâtea crime, furturi, ţepe, violuri şi înşelăciuni? De unde atâta sete de alcool, de ţigări şi mai nou, de droguri?
    Trăind într-o stare de extremă iritare şi nervozitate, cu stări depresive alternând la limita patologicului cu cele de surescitare, contemporanii noştri şi-au pierdut complet încrederea în autorităţi. Oamenii au devenit suspicioşi, invidioşi, orgolioşi şi egoişti. Poporul este divizat. Poporul este înrăit. Poporul şi-a pierdut coeziunea şi mai ales, poporul şi-a pierdut încrederea în forţele proprii, devenind insensibil la orice propunere de schimbare. A devenit o masă inertă; frunze risipite de vânt prin toată lumea!...
    Trist este faptul că dialogul nu mai este posibil. Fiecare susţine că este deţinătorul adevărului absolut şi se comportă ca atare. Dar cel mai periculos şi mai pervers efect este acela al discreditării organismelor statului cumulat cu o disoluţie catastrofală a autorităţii acestora, ceea ce poate duce în final la HAOS şi la ANARHIE...
     Ceva nu este în regulă CU NOI! Ceva nu este în regulă LA NOI!...
Cu siguranţă, nu! Şi dacă vom pleca, spre cercetare “pe firul apei către izvoare”, vom avea o mulţime de surprize neplăcute...
   Mulţi dintre subiecţi par a se fi născut din eroare şi crescuţi cu ură, că unicele valori transmise de părinţi prin urlete şi fixate cu scatoalce, ar fi fost nevoia de sex, de alcool şi de tutun, credinţa că unicul mod de a face rost de bani este înşelătoria şi că unicul mod în care te poţi face “respectat” este prin forţa pumnilor...
    Apoi, la grădiniţe, şcoli şi licee, vom găsi, din păcate, multe cadre didactice, plictisite, demotivate prin salarii inadecvate şi materiale didactice inexistente, insuficiente sau de proastă calitate, a căror întreagă pedagogie s-a dus pe apa sâmbetei în faţa tupeului şi obrăzniciei unor elevi răsfăţaţi şi protejaţi necondiţionat de părinţi îmbogăţiţi peste noapte în mod dubios. Profesori care par a veni la şcoală plini de lehamite datorită lipsei de respect, a atmosferei ostile din clase, timoraţi de lipsa de protecţie şi de sprijin din partea autorităţilor... Rezultatele de la ultimele “Bacalaureate” sunt edificatoare în acest sens!
    În ultimul timp până şi cadrele didactice universitare se plâng de calitatea factorului uman care le ajunge pe mână, de slaba pregătire teoretică, de lipsa de cultură, civilizaţie şi perspectivă a unora dintre noii studenţi, plini de fiţe, tupeu şi bani... Şi unicul lor mod de a se refula este descărcarea nervilor prin reproşuri adresate profesorilor din ciclul preuniversitar, fără ca între cele două categorii să existe un dialog sincer şi deschis!...
    În faţa tuturor acestor neajunsuri, ministerul de resort se declară neputincios prin lipsa de resurse financiare, iar sindicatele se lupta cu morile de vânt înfruntând o reforma fără de sfârşit şi fără de orizont!
    Trebuie avut în vedere faptul că, după părerea mea, orice reformă s-ar pregăti în România, oricât de valoroasă ar fi ea, oricât de nobile i-ar fi idealurile şi oricât de folositoare ar fi pentru creşterea bunăstării în rândurile populaţiei, fără o pregătire corespunzătoare a acesteia din punct de vedere al capacităţii oamenilor de a o înţelege, de a o accepta şi de a o susţine, ar avea aceeaşi soartă ca aceea a unei seminţe de calitate cultivată cu grijă... în deşert!...
                              Bun, şi atunci? Ce-i de făcut?
    Luând act de acutizarea fragmentării societăţii româneşti, din zilele noastre, atât pe orizontală cât mai ales pe verticală, datorate unei barbarizări induse şi orchestrate în mod inconştient prin toate mijloacele de comunicare în masă, pe fondul unei educaţii din ce în ce mai superficiale şi ineficiente, mi-am luat inima în dinţi şi de dragul copiilor noştri, al viitorului lor şi al nepoţilor, vă propun cu toată modestia iniţierea unui proiect de însănătoşire a climatului de studiu din şcolile de toate gradele.

Proiectul meu se numeşte:

                   “Mişcarea Pentru Bunul Simţ – în Şcoală”

    MPBS” militează pentru o schimbarea de atitudine a fiecărui cetăţean, care să vină din interiorul acestuia şi abia după aceea se va putea pretinde această schimbare celor din jur şi autorităţilor.
    Pentru a reuşi să producem o schimbare reală, după dovedirea necesităţii acesteia, este absolut necesară crearea unei alianţe de susţinători, bine organizată, coordonată şi condusă, într-o adevărată „coaliţie a schimbării”, la care să participe toate persoanele interesate de îmbunătăţirea climatului educaţional din şcolile româneşti: cadre didactice, părinţi, elevi, societatea civilă, autorităţi.
    Prin "Mişcarea Pentru Bunul Simţ" vrem să facem un prim pas în această direcţie, subliniind spre înţelegerea tuturor, importanţa muncii de educaţie a individului uman şi a inoculării în conştiinţa acestuia a adevăratelor valori ale omenirii.
Arta Conversaţiei1. Nu folosi vreun cuvânt jignitor, nici nu fă vreo nedreptate vreunei persoane. [Homer]
2. Nu-ţi pierde timpul conversând despre subiecte care nu duc la descoperirea adevărului şi deci nu sunt folositoare omenirii. [Cicero]
3. Nu accepta un lucru necunoscut fără să-ţi dedici timp şi efort să studiezi cu atenţie dovezile legate de acela. [Cicero]
4. Nu corecta partenerilor de conversaţie greşeli gramaticale, de pronunţare, sau provincialisme. [Marcus Aurelius]
5. Fii modest, nu fă parada de cunoştinţele tale enciclopedice. [Marcus Aurelius]
6. Nu-ţi fă partenerii de conversaţie să se simtă inferiori ţie. [Marcus Aurelius]
7. Nu aborda subiecte care pe ceilalţi nu-i interesează.
8. Nu critica vreo soluţie dată de un altul decât dacă tu eşti gata să-i prezinţi lui o altă soluţie mai bună.
9. În orice afirmaţie pe care o faci, chiar dacă eşti "foarte sigur" că ea este corectă, foloseşte Principiul incertitudinii lui "Heisenberg".

Şansele noastre se numesc: educaţia, instruirea, respectul, disciplina, inteligenţa.
P.S.

       Daca credeti ca merita, recomandati aceasta lectura si prietenilor dumneavoastra, dupa binecunoscutul model:  
              "CITESTE si DA-L MAI DEPARTE"