de Remus Constantin Raclău
Cu câțiva anișori în urmă, am avut la
firmă un coleg de muncă proaspăt venit din țară, pe care domnul GG mi l-a dat
în grijă și spre instruire într-ale șoferiei pe Italia. Venea dintr-unul din
satele din jurul Moineștiului și cam ca mai toți locuitorii zonei avea o
identitate zonală foarte puternică. Nu mai ieșise niciodată din țară și nutrea
un antitalent total la limbile străine astfel încât misiunea mea era departe de
a fi una ușoară. Dar despre cele ce le-am tras cu el am să vă povestesc eu altă
dată.
Faptul pentru care am început însă această
reflecție cu el se datorează tocmai identității sale exclusiviste,
caracterizată printr-o mândrie deosebită (cu accentuate tentințe spre fudulie)
și patriotismului său local ieșit din comun: voind să fiu un ghid cât mai
complet și cât mai util, căutam să îi subliniez ori de câte ori era cazul,
lucrurile pe care le consideram eu - în urma unei experiențe de peste 8 ani la
vremea aceea pe șoselele Italiei – util de știut, spre a-i face cât mai ușoară
viața departe de casă și cât mai rapidă integrarea în rândul șoferilor
experimentați pe Italia. Dar, pe cât încercam eu să fiu de amabil și de deschis
cu el, pe atât s-a dovedit a fi el de ermetic și de încăpățânat în
necunoașterea lui: orice i-aș fi spus și orice i-aș fi arătat, și oricât de
mare și de evidentă ar fi fost diferența dintre cum stăteau lucrurile la noi
(Moineștiul e un oraș din județul Bacău, iar eu sunt băcăuan, și pe cale de
consecință, ceva, ceva ..., mai știu și eu! ) și cum stau acestea în Italia, aveam
parte invariabil de una și aceeași replică trântită cu dispreț și cu emfază:
”Ăăăă!... Da’ șî la noi!...”
În contradicție absolută cu cele de mai sus,
citesc şi eu de ceva vreme tot felul de postări şi de comentarii în diverse
locuri din spațiul on-line şi mă minunez de fudulia și încăpățânarea cu care-şi
etalează unii dintre compatrioţii noştri mentalitatea lor de oameni de ... mâna
a doua și de acerbicia cu care-și propagă la exterior spiritul lor de oameni
dezbinați și orbi, pe dinăuntru!...
Păi bine, mai nenicilor!... Frumos ne şade
nouă, românaşilor, să mergem în vizită prin cele străinătățuri şi să căscăm
gura pe la frumuseţile altora, minunându-ne de ceea ce-au fost în stare ei să
facă și noi, nu:
-
" Da, bă, ia-uite!... Ăştia, da, popor! Asta da, naţie, bă! Oameni
strângători, cinstiţi, harnici, muncitori şi pricepuţi, nu ca la noi ...
Ăştia-s oameni dintr-o bucată, domnule, oameni care atunci când îşi pun în cap
să facă ceva care să vorbească lumii despre ei şi despre neamul lor, despre
capacitatea lor de a se uni în a-şi face lucruri măreţe, pun mână de la mână şi
osul la treabă, cu stăruinţă şi încredere şi fac, bă, fac!... Se pun pe treabă
şi-şi transformă visele în planuri, planurile în realitate şi realitatea în
lucruri concrete, bă! ...
Mă uit şi mă minunez de drumurile pe care
am ajuns aici, dincolo de graniţa cu noi: autostrăzi lungi şi netede ca-n
palmă, mereu bine întreţinute, cu marcaje corecte bine vizibile, cu garduri de
protecţie contra animalelor sălbatice, cu panouri de afişaj electronic de-a
curmezișul lor care ne anunţă în timp util de ceea ce se întâmplă în calea
noastră pe autostradă, cu poduri bine protejate, tunele bine iluminate şi
viaducte la înălţimi ameţitoare !...
Şi ia uite ce oraşe au: mari, elegante şi
curate! Ia-uite ce străzi au: netede ca-n palmă!... Ia uite, numai, ce spitale
- moderne funcţionale şi bine dotate - au!... Ce (de) şcoli, ce parcuri, ce
creşe, şi ce grădiniţe, ce fabrici și ce uzine, ce porturi, aeroporturi, gări
și trenuri de mare viteză... Şi ... să fiu al naibii dacă mai înţeleg ceva ...,
ia uite ce de stadioane, noi, mari şi PLINE au! Şi mai ales ... ia te uităăă,
ce de CATEDRAAAALE, fraaaate ... ’nalte pân’ la cer, mari frumoase, zvelte,
elegante, estetice şi pline de bun gust ..., muzee, nu altceva! Pline şi alea
... ochi, şi de credincioşi (au şi ei pupătorii lor de moaşte) dar şi de
turişti ( ’al de noi - căscători de guri pe la statui şi picturi cu sfinţi de
pe pereţi) ...
De unde dracu’ le-or mai fi rămas ăstora
bani de-atâtea şi de-atâtea lucruri, faine, bune şi utile, dacă şi-au făcut
ditamai hardughiile alea de catedrale?... Și nu una ... Zeci ... Sute de
catedrale, câte două trei catedrale mari în fiecare oraș ... Că din câte
înţeleg eu, mai întâi şi-au tras catedrale şi mai pe urmă ... toate alea! Ei
zic că le-au făcut pe toate cu credinţă! Cu credinţa în Dumnezeu dar şi în ei
înşişi, în aproapele lor şi în forţele lor împreunate ...
Și au ... Toți au ... Toată lumea
civilizată, are cu ce se mândri!...
Am dat o căutare pe internet și iată doar
câteva rezultate – criteriile sunt subiective, bineînțeles, dar nu asta este
relevant, ci faptul că ele există, diversitatea lor, extensia lor teritorială
pe continente și țări, și nu mai puțin important - măreția lor exprimând
aspirația omenirii către nemurire prin opere care să dăinuie cât mai mult în
timp:
1.
Primele 10 cele mai mari
catedrale și domuri din lume (pe criteriul suprafeței):
2.
Primele 10, cele mai frumoase din
lume (una din clasificări):
3.
Primele 20 cele mai frumoase din
Italia (interior și exterior):
4.
Cele mai interesante catedrale
din lume:
5.
Cele mai frumoase 65 catedrale
ale Europei:
6.
Cinci catedrale maestuoase în
stil Gotic:
7.
Catedralele cele mai interesante
ale lumii:
Mă uit, mă minunez şi mă apucă
întristarea... De ce la ei s-a putut şi se mai poate şi la noi nu?... Ce,
n-avem şi noi vise ?...
Ba ..., cam, da! Că de visat visăm şi noi
frumos, nu-i vorbă, noapte de noapte, numai că după ce ne trezim dimineaţa şi
ne vedem unii altora fețele astea acre, pline de neîncredere şi de aroganţă
..., ne piere brusc cheful de spiritualitate !... După care ne mulţumim să
scuturăm din cap cu deznădejde şi ne trezim mormăind apatic: „N-ai cu cine,
dom’le, la noi n-ai cu cine !... şi asta ne scuteşte de tot restul efortului pe
care ar cam trebui să-l facem, ca să ajungem şi noi la nivelul lor, aşa că ne
lepădăm comozi de idealuri, ca de-un set de vise utopice şi ne-aruncăm cu sârg,
ca de-obicei, în mocirla mediocritățiii noastre cotidiene, intoxicați cu micile
noastre dușmănii și rivalități care ne reduc la gradul de impotenţi mental şi
material și ne blochează aspirațiile către măreţia unor edificii cu valoare de
simbol, locomotive ale unității, coeziunii și convergenței către înfăptuirea tuturor
celorlalte lucruri trebuincioase, utile şi îmbunătățitoare vieţii .
Mă uit, cad pe gânduri şi mă apucă
întristarea... Realizez că noi de-abia acum am reuşit, cu chiu cu vai, în
sfârşit, să ne facem și noi o Catedrală, mai de Doamne-ajută ... La roşu,
deocamdată, înconjurată încă de macarale și schele, dar oricum ... e totuși un semn
bun că s-a sfinţit deja Altarul. De terminat om termina-o noi, odată și-odată,
ca și până acum, printre contestații, lamentele și provocări de tot soiul.
Era și timpul, căci încă de pe vremea
Regelui Ferdinand, săracul, adică de cam fix 100 de ani, ne tot chinuim să
facem şi noi ceva măreţ pentru ţara asta şi pentru neamul ei, dar nimic nu s-a
legat de noi până acum.
„Nihil Sine Deo!”
„Nimic fără Dumnezeu” …
Acum, că i-am ridicat Imn de Slavă, în Catedrala Neamului, poate
s-o îndura Bunul Dumnezeu să ne binecuvânteze şi pe noi cu minți mai luminate, cu spirit de unitate, cu pace în suflete, în neam, în țară și în lume, pentru-a putea astfel să ne facem şi noi, spre folosul nostru şi-al urmaşilor
noştri, autostrăzi lungi şi netede ca-n palmă - cu tot ce le trebuie ca să ne
țină mult și bine, cu poduri și tunele, cu viaducte, cu arii de servicii și
spații de odihnă, s-avem şi noi oraşe mari, elegante şi curate, cu străzi
netede ca-n palmă, cu spitale - moderne funcţionale şi bine dotate, cu şcoli,
cu parcuri, creşe, grădiniţe... şi cu tot ce ne va mai trece prin cap să facem
spre bunăstarea şi sănătatea noastră, fizică, materială şi spirituală ... astfel
încât atunci când ne vom întâlni cu vreun lăudăros picat la noi de cine știe
unde, care va începe să se laude cu catedralele din țara sa, cu orașele,
străzile și alte realizări de pe la ei, să putem să scoatem și noi pieptul în
față și să exclamăm cu seninătate și sinceritate:
”Ăăăă!... Da’ șî la
noi!...”
Aşa să ne ajute Bunul Dumnezeu !
* Avertisment: rabdarea de a citi astfel de materiale pana la capat, reprezinta un risc major de stres pentru prostie ... * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. * Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"
