Pe când eram “mare patron”

Am fost şi eu cândva, “mare patron” la viaţa mea! Aveam la un moment dat vreo paisprezece angajaţi, sau “dependenţi” (de mine) cum zic italienii.

 Făceam comerţ en-gros şi en-detail: aveam un camion, două furgoane (un ARO şi un TV-eu – ehei... ce vremuri!...), am avut depozite la Roman, la Livezi şi în mai multe locuri din Bacău, precum şi Magazine Mixte (Bar + Alimentară şi “De toate pentru toţi”) în judeţele Neamţ - la Icuşeşti şi Recea, Vaslui – la Curseşti Deal (Pungeşti) şi la Moara Sima, precum şi în diverse locuri din Bacău. Ce mai la deal , la vale... Eram “Şefu’ “ adică eram un fel de “Little - Big Boss”, de ştab,  de belfer,  “Boier Bibescu”, mare “Walker” şi mare “Sculă cu Basculă”  - toate la un loc şi simultan (!!!???), că mi-au zis în toate felurile de-a lungul celor zece ani de patronat ai mei... Şi după cum ştiţi din povestirea autobiografică “O struţo-cămilă”, am plecat de pe minus (deci cei care plecau de la zero, erau avantajaţi în raport cu mine), adică am început cu bani de împrumut, şi am făcut ... cam de toate!

Şi poate că n-o să vă vină să credeţi, dar eram simultan şi patron şi angajat şi lider de sindicat, căci rădăcinile mele din clasa umilă a societăţii precum şi copilăria de la ţară şi din cartier m-au făcut să rămân cu un respect şi cu o dragoste deosebită faţă de “oamenii muncii de la oraşe şi sate”!... Angajaţii mei erau în primul rând colegii mei de serviciu şi mai apoi subordonaţi şi în consecinţă au avut permanent printre cele mai mari salarii din oraş – pentru categoria şi tipul lor de serviciu , iar vânzătorii de la magazine aveau cotă parte din vânzări – deci erau practic asociaţi cu mine, fără să fi investit nimic – pentru că voiam să-i cointeresez şi să-i stimulez direct proporţional cu timpul lucrat, cu efortul depus şi cu inteligenţa aplicată.

Dar cum omul e om şi cum are ochi să vadă şi inimă să-şi dorească mai mult, am avut şi eu, desigur, discuţii pe tema banilor.

Într-o bună zi, vine la mine nea Vasile Lazăr – şoferul de pe camion, cel mai bătrân om din firmă, cu toată echipa de la depozite după el – agenţi, gestionari, manipulanţi şi şoferii de pe furgoane:

-          Domnu’ Remus vrem şi noi să ne măriţi salariul!

-          Hodoronc-tronc!... Păi, de ce să vi-l măresc?

-          Că nu ne-ajunge...

-          Cum aşa?

-          Păi, să vedeţi...

Şi au început fiecare în parte să-şi justifice pe rând de ce credeau ei că li se cuvin mai mulţi bani, din punctul lor de vedere desigur, pentru că toţi, dar absolut toţi şi-au axat solicitările, în mod subiectiv şi inconştient, pe nevoile, pe planurile şi pe dorinţele lor personale şi familiale şi nu pe probleme de creştere a competenţei, a competitivităţii, a eficienţei şi a timpului dedicat lucrului, ori pe o intensificare a dăruirii şi a implicării în bunul mers al firmei, pe eventuale idei noi şi soluţii de optimizare aplicabile în activitatea curentă a societăţii şi care ar fi permis un spor de câştig, care ar fi justificat, la rândul său, în mod obiectiv, o binemeritată creştere salarială – pe care le-aş fi acordat-o cu mult drag, dealtfel, dacă ar fi fost cazul...

-          Mai, băieţi!... Tot ce mi-aţi povestit voi până acum, nu sunt altceva decât nevoi, vise şi dorinţe personale. Aş vrea să vă întreb şi eu: “de când o firmă îşi plăteşte angajaţii după nevoile lor şi nu după rezultatele muncii depuse”?

-          Păi cum, domnu’ Remus, noi nu muncim?

-          Ba da, băieţi, munciţi. Şi munciţi bine! Dar nu mai bine decât munceaţi înainte de ultima creştere de salarii. Adică... vreau să vă întreb şi eu: cu ce aţi contribuit voi în plus la bunul mers al firmei de la ultima creştere salarială şi până acum, ca să se justifice în mod obiectiv cererea voastră de mărire a salariilor. Că eu chiar aş vrea să vi le măresc, dar numai dacă-mi justificaţi care sunt resursele sau veniturile suplimentare create de voi pentru firmă, de la ultima creştere a retribuţiei şi până acum!

-          Păi, să vedeţi, că ...

Şi din nou au început o serie de lamentări de tipul: viaţa e grea, preţurile au crescut, copii, rate, planuri, etc...

-          Ok, băieţi! Haideţi să ne înţelegem! Nici eu şi nici firma n-avem nimic de-a face cu creşterea preţurilor la băutură, la ţigări! Aşa-i Cristi?... Aşa-i Ghiţă?... Ori la alimente şi la tot restul... Cred că sunteţi conştienţi că aveţi printre cele mai mari salarii din oraş, fiecare pentru funcţia sa.

-          Printre cele mai mari, da! Dar nu cele mai mari!

-          Punct ochit, punct lovit, Neluţule! Într-adevăr, nu cele mai mari. Dar cine la are mai mari? Angajaţii de la Bonis, nu? Ce cifră de afaceri are Bonis-ul şi cât avem noi? Adică, mai pe înţelesul vostru: cât munceşte un angajat la Bonis şi cât se munceşte la noi? Şi dacă tot mi-aţi pus-o-n nas pe asta cu salariile mai mari, mă simt liber să v-o pun şi eu amintindu-vă de toţi ceilalţi care au salarii mai mici decât voi, la acelaşi volum de muncă, dacă nu chiar şi mai multă!... Dacă sunt oameni care se descurcă şi cu salarii considerabil mai mici, ar trebui să vă puteţi descurca şi voi. Ştiţi cum se spune: “învăţaţi să vă întindeţi cât vă ţine plapuma”. Eu ştiu că la noi mai funcţionează şi zicala “de ce ai, de ce-ai mai vrea”, dar asta ţine şi de voi, în sensul că ar trebui să aflaţi că „dacă vrei să ai ce n-ai avut, trebuie să faci ce n-ai făcut”!

-          Ne-aţi spart!...

-          Asta este!... Dar eu cred că aşa-i corect: cine vrea o creştere de salarii să spună şi de ce şi de unde, nu? Munciţi mai mult, mai bine şi mai eficient, creaţi resursele şi vi le măresc cu drag!

-          Aleluia bani în plus...

-          Băieţi, haideţi să dăm cărţile pe faţă, sunteţi de-acord?

-          De-acord, ne-de-acord, spuneţi, că ... oricum n-avem încotro şi tre’ să v-ascultăm!

-          Bun! Măi băieţi, haideţi să vedem dacă am înţeles eu bine, ce vreţi voi, ca muncitori: să munciţi cât mai puţin şi dacă se poate deloc, pe bani cât mai mulţi şi dacă se poate pe toţi, aşa-i?

-          Eh... (au mormăit băieţii scuturând din cap)

-          Pe de altă parte, un patron ce-ar vrea: să-i munciţi cât mai mult, dacă se poate non-stop, pe bani cât mai puţini, dacă se poate deloc!...

-          Asta... cam aşa-i!

-          Păi, vedeţi!... Şi cum nu mi se pare corectă nici o atitudine, nici cealaltă, haideţi să ne punem mintea la contribuţie şi să găsim o soluţie de bun simţ: “nici oaia cu doi mei şi nici lupul flămând”. De-acord?...

-          Avem încotro?

-          Nu!...

Şi-am început împreună o discuţie deschisă, concretă şi foarte constructivă, despre cum am putea să creăm premisele unei creşteri salariale sănătoase, care să nu afecteze negativ evoluţia ascendentă a firmei. Şi după punerea în practică a promisiunilor din partea lor, am pus şi eu în practică promisiunea din partea mea şi le-am mărit salariile. C-aşa-i în business!...

* Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model:                                             "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"