De ce-ngiuli, bă!...

Până când l-am dus pe ficior’miu la grădiniţă, de educaţia lui s-au ocupat nevastă-mea şi cu soră-sa, fiică-mea fiind cu nouă ani mai mare decât el. Şi cred că au făcut-o bine, din moment ce, atunci când m-am dus să-l iau de la grădiniţă, după prima zi de frecvenţă, la auzul numelui, doamna educatoare, după ce l-a strigat sa vină, m-a interpelat foarte amuzată, dar si cam încurcată:

-         Bună seara, domnule Raclău, încântată de cunoştinţă! Să ştiţi că unele dintre colegele mele au intrat azi în conflict cu Rareş, fiul dumneavoastră!

-         Au!... Ce-a făcut?

-         El, nimic... Noi am făcut!

-         Ce s-a întâmplat?

-         Nimic grav... Oricum, să ştiţi că aveţi un băieţel foarte isteţ şi foarte dezinvolt!

Sesizând după voce şi ton că nu prea ştie cum să-nceapă, am dat-o pe glumă ca să o încurajez să se relaxeze:

-         Ei, lăsaţi... Vă mulţumesc!... Să ştiţi că-i ceva normal. E genetic! i-am spus eu bombandu-mi pieptul în mod exagerat ca să priceapă.

Şi ca să duc gluma până la capăt, am continuat pe ton confidenţial, aplecându-mă uşor spre urechea ei:

-          Îmi seamănă...

Mi-a zâmbit şi mai încurcată:

-         Se vede!... Ăăăă!... Să vedeţi... Azi dimineaţă, la micul dejun, unul dintre copii, ceva mai alintat şi mai neîndemânatic, a scăpat cana de lapte din mână şi a vărsat-o pe paviment. Noroc că era metalică. Îngrijitoarea, care era chiar lângă el, ţinând cont că nu era pentru prima oară, s-a enervat şi a scăpat un “Fir-ai tu să fii de căscat!...” pe un ton destul de ridicat.

-         Ba a zis şi ceva cu mă-tii la urmă - a ţâşnit ficior’miu cu indignare, dar când a văzut reacţia uşor încruntată a educatoarei, s-a grăbit s-o dreagă:

-         Da’ nu-mi aduc aminte ce!

-         Ei asta mai lipsea, să-ţi mai şi aduci aminte! - am intervenit eu zâmbind împăciuitor.

-         De chestia asta nu mi-au spus... în fine! Când băiatul dumneavoastră a auzit scăparea colegei noastre, a izbucnit la fel ca şi acum: “Băăă!... De ce-ngiuli, băăă? De ce-ngiuli?...” Bine-nţeles că au rămas cu toatele interzise! Nu se aşteptau la o astfel de reacţie din partea unui copil de trei ani jumate, şi cu atât mai puţin cu cât este prima lui zi de grădiniţă...

-         Îl iau de moţ? - am întrebat eu cu o falsă candoare...

-         Doamne fereşte!... Dimpotrivă!... După ce şi-au revenit din stupoare - repede, vă daţi seama - au izbucnit cu toatele în râs şi au căutat să nu dea amploare evenimentului. Bineînţeles că educatoarea de dimineaţă i-a cerut imperativ doamnei îngrijitoare să-şi ceară scuze imediat, atât de la copilul care a vărsat laptele cât şi de la Rareş, şi-apoi ... vă daţi seama, că toată dimineaţa au discutat aproape numai cu el. Le-a dat pe spate, pe toate! E extraordinar de isteţ!...

-         Îmi pare rău, pentru tot ce v-au auzit urechile! N-am ce să-i fac... V-am spus ... dacă e de bine, îmi seamănă! Pentru tot restul, vinovate sunt nevastă-mea şi cu fiică-mea, că eu nu prea stau pe-acasă...

* Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"