Dacă mă-njură careva ...

de Remus Constantin Raclău

Dacă mă-njură careva e clar că, pe moment, sunt şocat. Mai întâi de bruscheţea evenimentului şi mai apoi de ineditul situaţiei. Pe deoparte, un om educat nu înjură!...  În locul în care “năbădăioşii” pun câte-o înjurătură, un om inteligent şi de bun simţ se foloseşte de argumente. Pe de altă parte, un om simplu şi normal, care în exercitarea rutinei sale cotidiene îşi vede liniştit de treaba sa, n-are cum şi de ce să fie înjurat şi deci n-are cum să fie obişnuit cu aşa ceva.

Şi-atunci, dacă mă-njură cineva, e clar că acest lucru mă deranjează, dar ... caut totuşi să nu mă enervez şi să nu mă grăbesc în a-i da o ripostă dură – meritată poate - plină de indignare şi de vehemenţă. Şi asta nu din lipsă de cunoştinţe lexicale şi lingvistice în domeniul replicilor acide şi chiar a înjurăturilor. Sunt un om normal, crescut între oameni simpli şi foarte direcţi, care fac parte dintr-un popor cu o imaginaţie bogată şi cu un talent interpretativ cu nimic mai prejos decât la oricare dintre toate celelalte naţii ale lumii. Aş îndrăzni să spun chiar, că noi ca popor, avem o anumită dexteritate în utilizarea şi adaptarea frazelor ofensive la contextul celor mai inedite situaţii. Am auzit şi văzut, deci, multe la viaţa mea şi prin urmare nu prea am motive s-o fac pe-a mironosiţa.

Şi totuşi, dacă mă-njură cineva, nu mă grăbesc a-i da o ripostă dură ci dimpotrivă, încerc să rămân cât se poate de calm, să mă detaşez de context şi să-mi impun o stare de absolută neutralitate, ca şi cum n-ar fi vorba de persoana mea.

 Următorul pas îl fac urgent în direcţia conştientizării raţionale a situaţiei şi a unei rapide analize a contextului în care are loc nefericitul eveniment.

Atunci când cineva te înjură, comite un act de violenţă de limbaj asupra ta. O astfel de agresiune, nu ia naştere chiar din senin. Sunt rare astfel de situaţii şi când ele apar totuşi, sunt de regulă de natură patologică. Violenţa de limbaj apare de obicei ca manifestare a unei nemulţumiri, a unei frustrări provocate, a unei supărări acute, a unei stări de iritare şi deranj, a unui puternic sentiment de antipatie şi foarte posibil - chiar de ură. Din acest motiv, de regulă înjurăturile sunt însoţite de o expresie facială gravă, încruntată, aspră şi săgetătoare şi acompaniate deseori de o atitudine agresivă, imponentă şi dominantă, exprimată prin gesturi provocatoare, ameninţătoare sau dispreţuitoare.

Toate acestea au cu siguranţă un anumit motiv declanşator, sau poate chiar o înlănţuire de motive. Nu discutăm despre temeinicia acestor motive, nu discutăm oportunitatea proferării de injurii, încercăm doar să găsim o modalitate elegantă şi eficientă de a ieşi din această situaţie.

Atunci când sunt înjurat, experienţa, inteligenţa şi bunul simţ mă obligă să mă întreb care-o fi motivul pentru care sunt “pus la punct” într-un mod atât de direct şi de intempestiv.

Oare de ce mă-njură omul ăsta? Nu cumva i-oi fi greşit eu oare, cu ceva? Oare nu cumva această înjurătură este tocmai modalitatea lui simplistă şi directă de a-mi transmite că l-am deranjat, că l-am nedreptăţit, că i-am produs o daună morală, materială sau fizică? Bine..., cu siguranţă că sunt şi alte metode de a-i transmite cuiva nemulţumirile tale. Sunt cu siguranţă şi alte modalităţi de a o face, cu mult mai inteligente, mai eficiente, mai diplomatice şi mai elegante decât soluţia înjurăturii, dar..., ce să-i faci? Nu suntem cu toţii făcuţi după acelaşi calapod, n-avem cu toţii acelaşi nivel de educaţie, de instrucţie şi cu atât mai puţin, de cultură!

 Şi-atunci nu ne rămâne decât să gândim că poate, omul ăsta nu ştie să ne transmită acest lucru într-un alt mod! Poate că nu a fost învăţat să-şi comunice nemulţumirea şi frustrarea în mod civilizat. Poate că n-are răbdarea şi cunoştinţele, necesare... Şi dacă la toate acestea se adăugă un caracter impulsiv şi un temperament vulcanic pe care nu este în stare să şi le stăpânească, e clar că nu va reuşi niciodată să facă altcumva decât să se lase pradă primelor impulsuri. În cazul unor astfel de disfuncţionalităţi, e greu până şi pentru un om educat să se stăpânească.

Şi-apoi, ca om de bun simţ, nu se poate să nu te întrebi: “şi dacă omul ăsta are totuşi dreptate? Şi dacă se întâmplă chiar să-l fi deranjat cu ceva? Oare nu cumva, e posibil chiar să merit să fiu pus la punct?” Bine..., poate că nu chiar cu o înjurătură. Cu siguranţă că o simplă atenţionare, o simplă aducere la cunoştinţă a faptului că l-am afectat, ar fi fost cu mult mai utilă, mai elegantă şi mai eficientă. În raport cu înjurătura, e clar că ar fi de preferat orice alt mod de abordare, prin care, victima afrontului meu inconştient, (sau nu!!!), să se poată convinge de bunele sau de relele mele intenţii în ceea ce-l priveşte!

Ţinând cont de toate cele de mai sus, atunci când mă-njură cineva, cea mai firească atitudine mi se pare a fi aceea de pacificator - de om de omenie, dispus să afle, să conştientizeze, să recunoască şi să remedieze o eventuală daună provocată cuiva.

Astfel, dacă mi se întâmplă să fiu pus în situaţia de a fi înjurat, trebuie ca în primul rând să iau măsura directă de a-l aborda cu calm, printr-o replică de genul:

-         “Te rog să mă scuzi dacă ţi-am greşit cu ceva şi te rog respectuos să te calmezi. Ştiu că nu mă înjuri degeaba dar, sincer, nu-mi dau seama pentru ce sunt înjurat. Nu intenţionez să supăr pe nimeni, dar dacă s-a întâmplat deja, a fost pur şi simplu din greşeală şi-aş vrea să rămânem prieteni, sau cel puţin în bune relaţii Te rog să-mi spui cu ce te-am supărat, căci dacă te-am nedreptăţit cumva, aş vrea neapărat să remediez cumva situaţia asta... ”.

Şi vă garantez că această frază, spusă pe un ton absolut calm şi cu o expresie facială complet senină şi sinceră, îl va dezarma complet şi îl va lăsa fără replică pe agresorul dumneavoastră verbal.

Eventual, efectul poate fi şi mai convingător dacă este însoţit de gestul ridicării mâinilor în semn de predare, până la înălţimea umerilor, ținând palmele cu faţa spre el,  în plan vertical. 

De obicei lumea reacţionează la înjurături, ripostând „pe contră”, printr-un limbaj cel puţin la fel de violent şi de agresiv, iar agresorul este pregătit şi înarmat deja cu un arsenal întreg de contra-replici, pregătit eventual chiar şi pentru reacţii de violenţă fizică. La auzul unei replici echilibrate de tipul celei de mai sus - însă, nemulţumitul agresor va fi pus într-o mare încurcătură. Nu se aşteaptă la aşa ceva şi va părea brusc, în mod evident fâstâcit şi complet dezarmat de reacţia dumneavoastră extrem de controlată şi de calmă în plan emoţional, dar şi foarte corectă în plan socio-relaţional.

 De regulă, în astfel de situaţii, cel care a înjurat se va scuza pentru reacţia sa emoţională necontrolată şi va explica stânjenit motivul pentru care a înjurat, menţionând că a reacţionat în mod exagerat şi că dacă ar fi ştiut despre lipsa noastră de intenţie ne-ar fi atenţionat într-un mod ceva mai elegant. Şi vă garantez că oricare dintre reacţiile lui viitoare faţă de persoana noastră vor fi cu mult mai precaute şi mai echilibrate.

În consecinţă, vă sfătuiesc să vă comportaţi permanent cu grijă şi cu înţelegere faţă de cei din jur şi dacă o veţi face, vă garantez că nu veţi ajunge niciodată nici în situaţia de a fi înjuraţi şi nici în aceea de a înjura ...

* Pe aceeași temă:
http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/injuratura-si-cultura--171550.html

* Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"