Gânduri de 2 Decembrie ...

ale lui Remus Constantin Raclău

Gata !...

A trecut ziua României !

O zi pe an ne iubim, ne respectăm și ne batem cu cărămida-n pieptul de aramă - cel cu șapte vieți - ca să vadă și să audă toată lumea, cât suntem noi de patrioți și de iubitori de neam, de țară, de partid și de popor (și eventual) și de "iubitul conducător"!

Dar gata ... Pfiuuuu!... A trecut !...

Ne-a trecut !...

De azi reintrăm în "normalitate"...

În acea normalitate care ne face să ne călcăm in picioare la cozi; care ne îndeamnă necontenit să ne bârfim, să ne invidiem, să ne codoșim, să fim egoiști până la sânge și să "ne vedem de ale noastre", durându-ne-n cot de toți și de toate...

În acea "normalitate" în care ne place democrația - dacă chestia asta ne aduce vreun avantaj sau vreun drept direct - și în care o urâm (pe aceeași democrație, desigur) dacă îndrăznește cumva să ne aducă aminte (măcar) de obligații și îndatoriri ...

În acea "normalitate" în care iubim libertatea câștigată prin luptă cruntă de alții, dar în apărarea căreia nu mișcăm la nevoie niciun deget, în care iubim efectele libertății atât timp cât acestea ne permit să facem nestânjeniți tot ceea ce ne trece prin cap, dar în care nu ne mai place dacă ni se impune să ținem cont și de libertățile altora ...

În acea "normalitate" în care așteptăm să ne vină totul de-a gata, să ne pice para mălăiață, de undeva de sus, prin efortul, implicarea și inteligența altora, că deja..., noi suntem cetățeni europeni și avem drepturi, dar nu mai suntem nici români, dacă 'chestia" asta ne impune și obligații ...

În acea normalitate în care ... și-n care ... și ... tot așa - în care ne știm cu toții hachițele și-n care nimeni nu face nimic pentru a (ne) scăpa de ele ...

Apăi dacă asta e normalitatea pe care nu o vrem, dar pe care o trăim și care ne trăiește, atunci eu aleg sa fiu ...

... ANORMAL !...

 * Pentru că ideea de bun simț nu e a mea și nu-i a voastră, Ci a strămoșilor mei, Și a strămoșilor - strămoșilor mei, Din veacul vecilor !...