Diferenţa dintre bunul simt si educatie rezidă in aceea ca omul cu bun simt face de bună voie şi din proprie iniţiativă - din instinct - ceea ce omul educat face la cererea celor din jur.
Pe scurt: omul cu bun simt face din instinct ceea ce alte persoane fac din educaţie.
Sau comportamentul omului de bun simt se bazează pe instinct în timp ce comportamentul omului educat se bazează pe reguli.
Bunul simţ vine din interior, în mod natural, impus de către subconştient, în timp ce educaţia vine din exterior, in mod arbitrar, impusă fiind de ambientul social, iar acesta din urmă diferă in functie de perioada istorica, de zona geografica, de nivelul de cultură şi civilizaţie al comunităților care locuiesc în acele zone, în timp ce bunul simt este universal valabil, independent de timp spaţiu sau de contextul social .
Atentie, nu vreau să diminuez câtuşi de puţin rolul educaţiei în viaţa societăţii. Ea trebuie sa existe, să se manifeste şi mai ales să producă efectele scontate, în conformitate cu principiile avute în vedere prin strategia şi filozofia procesului de educatie.
Vreau doar să subliniez diferenta dintre regulile şi principiile transmise prin educaţie pe deoparte, în raportul lor cu bunul simt - de cealaltă parte - ca fiind o legătură, un raport de la parte la întreg.
Este legătura dintre efect şi cauză.
Regulile şi normele de comportament au la bază în mare parte principii de bun simt.
Spun în mare parte, întrucât anumite reguli sunt introduse în procesul de educaţie ca urmare a unor convenţii sociale prin protocoale şi aici mă refer in principal la regulile (formelor) de salut, la normele de eticheta, sau de protocol, ori la bunele maniere, menite a satisface orgolii cu pretinse aere de superioritate, prin care anumite grupuri sau pături sociale privilegiate doresc a se distanța, a se deosebi de clasele sau păturile sociale considerate (de ei) ca fiind inferioare.
Acestea reprezintă manifestări ale unui pretins rafinament ale unor persoane cu un pretins elevat nivel de cultură şi civilizaţie, forme de manifestare ale unui nivel de civilizatie ce se vrea ridicat la rang de arta.
Nu toate regulile din ”Codul bunelor maniere” sunt izvorâte din bunul simt, ci sunt pur si simplu conventii de tipul: asta înţelegem noi prin respect, pentru că asa am hotarat noi să ne respectăm între noi, aşa vrem noi sa fim tratați pentru a ne simți respectati.
Cum se traduce faptul că bunul simt vine din interior ?
Prin acea stare care nu permite unei persoane sa se comporte rău - ”Nu te lasă inima!” cum se spune în popor.
Este acea stare de comuniune, de compasiune, de conştientizare a faptului ca esti parte dintr-un intreg si ca daca vrei ca intregul să funcţioneze, asa cum doresti, va trebui ca fiecare parte din acel întreg să își aducă partea sa de contribuţie.
Un întreg nu poate să funcţioneze în ansamblul său cu părți care nu funcţionează în sintonie unele cu altele, dand împreună armonie întregului.
O parte se simte bine dacă întregul se simte bine.
A încadra bunul simt într-un set de reguli înseamnă a-i diminua valoarea, a-i scădea eficiența, a diminua din partea lui de simţire, a estompa latura lui subiectivă personală, în favoarea unei standardizări raţional - mecaniciste a bunului simț.
Înseamnă a transpune simțirea genuină în tipare mecaniciste, uşor de interpretat de către partea de suprafaţă a mintii umane, care insa nu va mai reuși astfel sa exprime întotdeauna, în mod fidel, tot ceea ce simte şi intuieşte mintea profundă la un moment dat și într-un anumit context ...
* Pentru că ideea de bun simț nu e a mea și nu-i a voastră, Ci a strămoșilor mei, Și a strămoșilor - strămoșilor mei, Din veacul vecilor !...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu