luni, 30 ianuarie 2017

Muzica şi … bunul simţ


  

De fapt, în toate s-ar cuveni bun simţ, asta este foarte clar!
Când auzi azi nişte miorlăituri jalnice sau nişte zgomote fals lătrătoare, la asta se şi gândeşte, imediat, omul normal. De fapt, nici nu este de mirare, fiindcă totul porneşte de la om! Dacă omul are bun simţ şi creaţia sa, munca sa, cuvintele sale, faptele sale – au. Dacă nu – nu. Şi dacă bunul simţit este însoţit şi de creație, omul este cu adevărat o fiinţă superioară, vorba anticilor „asemeni zeilor”. Dacă nu – nu.
1872, Viena. Johannes Brahms se găsea în vacanţa de vară la via unui prieten, undeva în jurul capitalei. Totul era minunat: aerul, natura, bucatele servite la masă, soarele, compania. La prânz se servi şi un vin foarte bun „al casei”, cum se lăuda gazda:
***
– Maestre, am plăcerea să vă prezint pe „Brahms”-ul cramei mele! – zise acesta cu emfază.
La care Brahms, modest dar glumeţ, îi replică pe dată:
– Atunci deseară bem un „Beethoven”?!
Tot Viena. Wagner făcea repetiţie cu orchestra la opera Lohengrin. Muzicienii erau cu adevărat impecabili. După două ore de cântat, în care toţi instrumentiştii îşi puseră tot sufletul, Wagner opri repetiţia şi profund emoţionat le spuse:
– Vă mulţumesc din inimă! Aţi cântat mult mai frumos decât am compus eu!
***
New York. Concert mare în pregătire, repetiţii obositoare şi pretenţioase, căci dirija însuşi Toscanini, care nu trecea cu vederea nici un un mic rabat de la perfecţiune.
La un moment dat, Toscanini îi face o observaţie, foarte pertinentă de altfel, sopranei, care se simte extrem de ofensată:
– Dumneavoastră, maestre, văd că pierdeţi din vedere faptul că eu sunt o mare artistă! – se răsti insolentă diva.
La care Toscanini replică prompt:
– Promit să nu deconspir acest secret neştiut de nimeni, vă asigur!
* * *
Germania. O vacanţă de vară şi o vilă închiriată lângă cea a unui pictor norvegian pe nume Edvard Diriks (1855-1930), talentat, dar abia sosit şi de aceea probabil foarte, foarte obosit. Din vila vecină se auzea un pian muncit din greu, o după-amiază, două, trei, până noaptea târziu. A treia seară cei doi vecini ies pe balcon, fiecare dornic să guste răcoarea serii. Pictorul întreabă iritat:
– Dumneavoastră aţi clămpănit zilele astea, ore în şir, la pian?
– Da – răspunse pianistul mirat.
– Să ştiţi că m-aţi scos din sărite! Şi vă străduiţi degeaba exasperând vecinii, fiindcă n-o să ajungeţi nicăieri, fiindcă n-aveţi pic de talent!
Pianistul zâmbi şi spuse calm:
– Mai ştii că n-aveţi dreptate?! Mă numesc Franz Liszt şi nu sunt nici eu mulţumit întotdeauna de mine. De aceea studiez mereu.
Jenat, Diriks se retrase, nu înainte de a-şi cere respectuos scuze.
Video: YouTube
Bunul simţ?
Pasăre rară … deşi este o putere pe care numai prostul trufaş o poate respinge, cum zicea Iorga.
Dar poate că totuşi tot la Tagore găsim salvarea. „Sunt adevăruri care se spun şi adevăruri care se tac” …

* Avertisment: rabdarea de a citi astfel de materiale pana la capat, reprezinta un risc major de stres pentru prostie ... * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. * Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

duminică, 29 ianuarie 2017

"Grădiniţa de Partid"

de Remus Constantin Raclău / 26-12-2013



Motto: “Grădiniţa de copii, plină e de jucării”


Grădina este locul în care oamenii seamănă cu gândul de a culege.

Şi fiecare seamănă ceea ce are nevoie, sperând ca sămânţa îngropată în pământ fertil să dea rod bogat şi să-l răsplătească pentru efort şi aşteptare. Omul îşi rupe de la gură o sămânţă ştiind bine că pământul şi natura propice îi vor dărui înapoi - înzecit - acea sămânţă.

O lege a naturii zice că vei culege ceea ce vei semăna: pui boabe de porumb - vei culege porumb, pui fasole - fasole vei culege, pui grâu şi vei avea grâu, pui cartofi şi cartofi vei recolta. Şi tot aceeaşi lege ne spune că pentru o boabă însămânţată vor ieşi câteva zeci în loc, sau chiar câteva sute - una pentru a fi reînsămânţată şi restul spre a fi cultivatorului de folos.

Pe acest model al naturii mamă, oamenii şi-au dat seama că ar trebui să-şi crească şi ei copiii: să-şi facă o casă, să-şi caute o soţie potrivită cu care să se pună de acord întru totul pentru a crea condiţii optime întemeierii şi înmulţirii familiei, să procreeze împreună, să crească, să protejeze şi să educe împreună tinerele vlăstare până când acestea vor fi suficient de mari, de puternice şi de pricepute pentru a-şi purta singure de grijă şi pentru a-şi întemeia la rândul lor, fiecare câte o familie.

Şi că se le fie mai uşor, oamenii adunaţi în comunităţi, au decis să se sprijine unii pe alţii şi, punând mână de la mână, şi-au făcut propriile lor grădini de crescut copii, unde au pus pe câte unul de-al lor, de regulă o femeie mai blajină şi mai răbdătoare, să aibă grijă de copii pentru ca toţi ceilalţi să-şi poată vedea liniştiţi de treburi. Şi ca să nu confunde care cumva vreunul grădina şi să-şi lase - Doamne fereşte! - copilul pe câmp, i-au pus nume de alint spunându-i “grădiniţă”, de dragul micuţilor ce cresc într-însa, dar şi prin comparaţie de mărime a micuţelor clădiri didactice cu vastitatea grădinilor agricole.

Ideea aceasta cu grădiniţa de copii s-a dovedit una de succes, dând roade bogate şi de calitate: copiii ies cu toţii bine educaţi şi bine pregătiţi pentru şcoală şi pentru tot ceea ce urmează să li se întâmple în viaţă. Şi cum experienţele de succes ale persoanelor calificate dintr-un anumit domeniu de activitate sunt luate drept model şi adaptate de către specialişti în multe alte domenii, nici politica nu a putut face excepţie de la acesta regulă de aur a evoluţiei societăţii umane.

Partidele sunt formate din oameni cu scopul declarat de a servi oamenilor. Partidele au la bază o anumită idee a unuia mai luminat la minte, care o dezvoltă până la a construi în jurul acesteia o doctrină, a cărei esenţă s-ar rezuma la un model - paradigmă - de rezolvare a tuturor problemelor existente într-o anumită comunitate umană închisă în interiorul graniţelor unei ţări, dar şi la strategii de relaţii externe.

Conform acestei descrieri, ar fi suficient ca cineva să studieze serios o anumită doctrină, pe care să şi-o însuşească temeinic, pentru a deveni un bun membru de partid şi în consecinţă un bun aplicator al acestor idei în practica de zi cu zi.

Problema este că trăim într-o lume extrem de dinamică, în care evenimentele se succed cu repeziciune şi în care teoriile economice şi sociale trebuiesc ajustate din ce în ce mai des pentru a rămâne în pas cu vremurile. O altă “problemă” este aceea că, Slavă Domnului, oamenii sunt liberi să aleagă ceea ce citesc, ceea ce studiază şi mai ales ceea ce cred ei c-ar fi mai bine să pună în aplicare, totul în funcţie de ce şi cum înţeleg ei din tot ceea ce au studiat, desigur.

Astfel un om matur cu un orizont cultural mediu, cunoaşte în esenţă prevederile unui anumit număr de doctrine care i-au atras atenţia şi i-au stârnit curiozitatea, fără a fi neapărat un specialist în domeniu. Bineînţeles că pentru a fi un bun membru de partid este necesară cunoaşterea în detaliu a celei mai mari părţi a doctrinei respectivului partid.

Dar orişice doctrină politică are atât o componentă socială cât şi una economică. Şi dacă unii sunt mai înclinaţi spre latura socială, alţii sunt mai înclinaţi către economie, puţini fiind cei care înţeleg corect şi în egală măsură ambele laturi ale unei doctrine. De aceea, mai marii partidelor au decis că ar fi bine ca membrii lor să urmeze cursuri de pregătire ideologică, sau mai pe şleau - de “îndoctrinare”, adică de cunoaştere şi de însuşire a prevederilor doctrinare ale partidului din care au ales să facă parte şi mai ales a modalităţilor de punere a acestora în aplicare.

La aceste cursuri se prezintă persoane de calitate şi de bună credinţă, cu un profil moral ireproşabil şi un înalt simţ civic, care cred că pot fi de folos societăţii în care trăiesc şi care cred cu tărie că singura modalitate corectă de rezolvare a problemelor din ţară este calea propusă de partidul lor, care va acţiona în strânsă concordanţă cu perceptele propriei doctrine.

Odată intrat în partid el va frecvenţa cu o curiozitate constructivă cursuri de economie politică, de sociologie şi mai ales de istorie a partidului, unde îi vor fi prezentate cu mândrie patriotică realizările sociale, economice şi politice ale înaintaşilor săi pe linie de partid, îi vor fi aduse la cunoştinţă cu profesionalism şi competenţă evoluţia în timp a propriei doctrine în funcţie de evoluţia societăţii naţionale şi a realităţilor de pe plan mondial, precum şi cele mai eficiente metode prin care această doctrină îşi găseşte aplicarea în viaţa cotidiană a partidului şi a societăţii.

După care vor fi şcoliţi în arta muncii de partid, explicandu-li-se pe-ndelete importanţa feed-back-ului pe linie de partid: cum să se ia în mod continuu pulsul străzii de către oamenii de la baza partidului, cum fac aceştia propuneri de ameliorare şi de perfecţionare a propriului program politic în concordanţă cu necesităţile şi năzuinţele populaţiei, cum vin recoltate şi analizate aceste propuneri de către liderii şi eminenţele cenuşii ale partidului, cum se armonizează propunerile venite din diversele organizaţii şi cum se elaborează o propunere concretă de rezolvare a doleanţelor populare, cum se transmit aceste propuneri înapoi către organizaţiile de bază spre a fi analizate, dezbătute şi aprobate sau eventual modificate în mod democratic prin votul majorităţii.

Bineînţeles că în urma acestor sondaje şi discuţii, în organizaţiile de bază ale partidului se vor evidenţia anumite persoane, cu un înalt simţ civic şi al realităţii, cu o bună priză la public, cu o bună pregătire ideologică şi profesională, care se bucură de o bună reputaţie atât în rândurile membrilor de partid cât şi al populaţiei din teritoriu în general şi care vor fi propuse spre avansare către vârful piramidei din schema de organizare a partidului şi pentru a face parte dintr-o rezervă de cadre completamente apte şi competente pentru a ocupa funcţii în administraţie în eventualitatea câştigării alegerilor pe plan local sau naţional...

Şi aş putea să vă ţin aşa o săptămână întreagă cu abureli şi gargara diabetică despre buna credinţă, eficientă şi utilitatea publica a partidelor politice din Romanica noastră, dar tare mi-e ca o să vă las impresia unuia căzut din lună, şi nu oricum ci direct în cap!...

Da! Pentru că realitatea ne arata din păcate, o cu totul altă faţă a partidelor şi o cu totul altfel de viaţă politică în România, generalizată prin contaminare în mod trist pe tot eşichierul naţional al politicii .

N-am avut niciodată“fericirea” de a fi invitat de vreun partid la vreo şedinţă de instructaj ideologic, aşa că n-aş putea să vă spun exact cum se produce evoluţia unui homo sapiens “normalus” către treapta “net superioară” de “homo politicus”. Pot însă din păcate, la fel ca şi dumneavoastră, ca doar în baza rezultatelor şi efectelor produse de activiştii oricărui partid - la întâmplare - în spaţiul public, să intuiesc un astfel de parcurs. Şi nu sună deloc bine ceea ce avem nefericirea să vedem şi să simţim zilnic pe pielea noastră...

Efectul principal al acestor simptome este apatia şi lehamitea populaţiei de a-şi mai aduce contribuţia la viaţa democratică a naţiunii. Lumea s-a săturat de promisiunile, de minciunile şi de manipulările clasei politice în ansamblul ei, pe care le putem reuni cu amărăciune într-un singur cuvânt PROSTEALĂ ...

Partidele, organisme de expresie democratică a voinţei populare – în teorie şi la origine, au degenerat şi s-au rupt complet de populaţie, izolându-se în privilegii şi puteri auto-conferite şi transformându-se în organisme parazitare cu scopuri şi viaţă proprie. Acestea, profitând de imperfecţiunile de definire şi de aplicare a democraţiei, şi-au luat practic în stăpânire prin rotaţie propria tară, pe care o exploatează şi-şi ţin cu aroganţă în captivitate propriul popor pe care îl manipulează conform propriilor interese economice şi de perpetuare a propriei lor puteri.

Oamenii nu numai că nu mai au încredere în clasa politică care pretinde că îi reprezintă, dar au ajuns chiar să o dispreţuiască până la ură. În aceste condiţii este evident că liderilor de partid le este din ce în ce mai greu să mai găsească personalităţi ale vieţii culturale, sociale şi economice, dispuse să intre în jocul politic, întrucât aceasta ar fi primul pas către compromiterea publică definitivă şi iremediabilă a personalităţii respective.

Problema principală cu care se confruntă conducerea unui partid este aceea că persoanele care se înscriu în acel partid nu sunt “virgine” din punct de vedere intelectual; adică ele se prezintă la înscrierea în partid posedând deja un anumit bagaj de cunoştinţe şi convingeri proprii, dobândite în urma studiului individual şi a propriei experienţe de viaţă, convingeri greu de combătut dar şi mai greu de înlăturat de către propagandiştii partidului în care s-au înscris şi care ar prefera ca “elevii” lor să nu aibă modele de comparaţie la care să raporteze mereu tot ceea ce află de la ei: prea multe întrebări, prea multe lămuriri de dat, prea albă e aţa cu care încearcă din greu uneori, să însăileze un răspuns cât de cât credibil şi în conformitate cu scopurile doctrinare declarate (pentru ca scopurile nedeclarate rămân aşa - nedeclarate, deşi după cum le simţim noi din plin efectele, le cam bănuim şi pe acelea).

Unde mai punem faptul că existau pe vremuri situaţii în care liderii de partid - care duc şi astăzi o veşnică campanie de racolare de noi membri - reuşeau să atragă în mrejele îmbietoare ale partidului, persoane de un anumit calibru şi cu o anumită reputaţie socială, care nu erau şi nu sunt dispuse să înghită orice şi oricum. Ei intrau în acel partid al cărui doctrină se apropia cel mai mult de crezul lor intim, de modelul lor de rezolvare al problemelor societăţii în care trăiau şi căreia doreau să-i fie de folos în mod activ. Dar tot aceştia erau şi cei care la cea mai mică deviere de la linia doctrinară promisă, erau primii care îşi creau probleme de conştiinţă pe care le ridicau public, cu repercusiuni contagioase asupra colegilor de partid din preajmă şi care putea determina o dezertare de grup sau o migraţie spre alte partide cu ideologie similară dar mai consecvente în aplicarea propriei doctrine în practica cotidiană.

Asta dacă vorbim de persoanele sincere şi serioase. Pentru că dacă vorbim despre oportunişti - şi politica e un domeniu care nu duce deloc lipsă de astfel de persoane – aceştia îşi au preţul lor, fiind uşor de “convins” să vină sau să rămână într-un partid pentru a se dedulci la borcanul cu miere aflat în administrarea partidului, mai ales dacă acesta se află la guvernare, fie la nivel naţional fie doar pe plan local.
Problema cu acest tip de persoane este că se comportă ca nişte adevăraţi mercenari, oferindu-şi serviciile celui care plăteşte mai mult şi pretinde mai puţin, cu riscul uriaş ca aceştia să te lase cu buza umflată şi să “migreze” spre un partid mai convenabil, tocmai când ţi-e mai amară limba în gură.

Şi-atunci, în căutare de cadre de valoare, “intelighenţia” partidelor a realizat necesitatea de atragere în rândurile partidului, cât mai de timpuriu, a tineretului “virgin” din punct de vedere politic. În acest sens au fost create organizaţiile de tineret, supuse îndoctrinării prin “şcolile de vară”, “de iarnă”, (de primăvară-toamnă şi all season...) ţinute cu tot tam-tamul şi presărate cu spumoase programe de divertisment, prin staţiunile de odihnă faimoase ale patriei.

Şi când concurenţa între partide a devenit şi mai acută din lipsă de persoane de calitate dispuse la subordonare şi obedienţă necondiţionate, vârsta de racolare a viitorilor membri şi cadre a scăzut până la elevii din primul an de liceu. Din punct de vedere politic sunt practic “copii de grădiniţă”, care prea puţin înţeleg din linia doctrinară ce li se prezintă la şcolile sezoniere. Başca faptul că nu toţi părinţii sunt atât de “moderni” încât să-şi lase odraslele “de capul lor” pe mâna altora, hai-hui prin staţiunile patriei...

Aşa că să nu ne mire faptul că a început deja să se audă despre deschiderea “Grădiniţelor de partid” pe lângă sediile locale ale partidelor, unde tinerii liceeni sunt ademeniţi şi şcoliţi de către experţi în doctrină, în munca organizatorică, în comunicare şi în relaţii publice de partid.

Ne întrebăm cu toţii cum este posibil ca partidele să mai găsească aderenţi chiar şi în zilele noastre, în condiţiile în care acestea “beneficiază” de toată reputaţia negativă de care singure se fac vinovate prin tot ceea ce întreprind ele în spaţiul public românesc, de cota de încredere şi popularitate în cădere liberă pe care o au acestea în rândurile cetăţenilor, dar şi de publicitatea negativă pe care le-o fac televiziunile şi ziarele adversarilor politici, dar mai ales organismele independente şi ONG-urile nealiniate prin intermediul internetului, mult mai greu de cenzurat şi de manipulat, datorită multitudinii de surse de emisie.

Nici aici nu avem însă din păcate de a face cu nici un mister. Şefii partidelor dimpreună cu specialiştii lor în recrutarea, selecţia şi îndoctrinarea membrilor şi a viitoarelor cadre şi-au dat repede seama că criza financiară însăşi este “Asul” din mâneca lor...

Lipsa de orizont a tinerei generaţii, generată de o economie în cădere liberă, în care locurile de muncă dispar sub ochii noştri odată cu falimentarea firmelor care le-au generat şi în care iniţiativa privată este inhibată din faşă de cangrena corupţiei generalizate, a unei birocraţii stufoase inutile şi ineficiente, dar mai ales de lipsa completă de predictibilitate datorate unei legislaţii în continuă schimbare, fără nicio logică şi fără nicio strategie, complet îmbârligată, derutantă şi descurajantă, face ca tinerii absolvenţi de liceu sau de facultate deopotrivă, să nu aibă decât două alternative principale: emigrarea sau o slujbă “la stat”.
 Bineînţeles că ar mai fi şi fantoma alternativei de a lucra într-o multinaţională de succes, din cele prezente deja pe teritoriul românesc, dar aceasta este valabilă doar pentru vârfurile unei generaţii de tineri triaţi şi recrutaţi cu mare grijă...

Şi-atunci intră în funcţiune caseta cu cântecul de sirenă al partidelor: tinerii sunt momiţi cu poveştile de succes ale politicienilor consacraţi, în care li se explică detaliat, în gura mare sau pe şoptite – după caz, toate avantajele apartenenţei la castă: un sistem de relaţii apelabil şi sensibil la orişice nevoi, uşi deschise oriunde şi la orice nivel, protecţie la necaz, funcţii în administraţia locală sau de stat, afaceri la cheie, funcţii retribuite la partid, prezenţa pe listele de vot în poziţii sigur eligibile, scaune călduţe în consilii de administraţie, şpăgi şi comisioane contra simple semnături, posibilitatea de a “lucra” direct cu fonduri nerambursabile şi ... cine le mai ştie câte...

Şi cine acceptă să intre „la prelucrat” are parte de un adevărat dresaj vecin cu spălatul creierului: sunt cocoloşiţi, dădăciţi, duşi cu zăhărelul, dojeniţi părinteşte, trimişi la şcoli înalte prin ţară şi străinătate pe banii partidului, care la nevoie le şi cumpără diploma dacă nu-s în stare să şi-o merite singuri - totul numai şi numai dacă promit să fie soldaţi fideli dedicaţi cu trup şi suflet partidului care i-a făcut oameni şi căruia îi vor aparţine până la moarte...

Bineînţeles că din această vastă gamă de „servicii” oferite de un partid, cele mai avantajoase sunt rezervate pentru fiii oamenilor de suflet şi de încredere ai partidului: membri de vază din conducere, activişti cu state vechi, sponsori, susţinători financiari - oficiali sau oculţi - pentru cei ai altor binefăcători de partid şi de stat.
Tinerii sunt înarmaţi astfel cu întreg arsenalul de luptă ideologică, psihologică şi golănească din arhiva şi „tezaurul” experienţei de partid. Viitorii activişti sunt educaţi în spiritul sec şi eficient al păianjenilor care-şi atrag cu cinism victimele în plasa lor pentru ca mai apoi să le sugă resursele până la epuizare. Faptul că una zic şi alta fac fiind cea mai inocentă dintre metode.
Spuneam la inceputul articolului că de regulă cine pune sămânţa în pământ culege inzecit ceea ce seamănă. Asta n-ar trebui s-o uite domnii lideri de partide, atunci când seamănă vânt: că vor culege furtună!

Dar să lăsăm teoria și să revenim cu picioarele pe pământ ...

Zilele trecute (decembrie 2013) am citit un articol care mi-a plăcut prin intermediul unui link publicat de o persoană din lista mea de prieteni de pe Facebook şi am decis să-l cunosc mai bine pe autor, cerându-i “prietenie”. Problema e că totul s-a transformat într-un mic conflict între generaţii (cu ocazia asta poate mă-nvăţ şi eu minte şi nu mai bântui aiurea pe facebook), întrucât autorul s-a dovedit a fi
un tânăr politician, blindat cu diplome ce atestă studii înalte, ca mai toţi tinerii politicieni români de astăzi, başca titlul de ”Doctorand în Ştiinţe ale Comunicării”, cu care se mai şi semnează ( a se citi: „Mare Meşter în Manipulare”).

Sincer să fiu, aş fi preferat să-mi dau seama din discursul lui de această specializare, să o aud în cuvinte şi să o simt printre rânduri şi nu doar să o văd ataşată de un nume ca pe o etichetă în frunte. “Ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus” se referă la soartă, din câte ştiu, şi nu la titluri...

O să vă reproduc în cele ce urmează etapele de desfăşurare a ostilităţilor, doar aşa... ca să ştiţi ce unde mi-a venit inspiraţia pentru articolul de faţă. Nu o să dau numele tânărului în cauză (îl voi numi în articol cu apelativul de “Tânăr politician”), pentru a nu fi acuzat că am profitat de “prima” lui greşeală pentru a-i compromite luminosul viitor ( o mai fi având el şi altele, dar nu faţă de mine...).

Mi-aş dori (pentru el), să citească articolul de faţă şi să tragă concluziile şi învăţămintele necesare din acesta. Şi dacă îşi va schimba şi atitudinea, o voi considera ca pe o victorie a bunului simţ ancestral.

Remus Constantin Raclău:Vă mulţumesc pentru accept şi felicitări pentru articol.
Tânăr politician: Mulţumesc. Care din ele? 
Remus Constantin Raclău: O să fiu diplomat şi o să spun "pentru toate"! (dar de citit l-am citit doar pe cel cu lipsa corespondenţei dintre X şi Y) 
Tânăr politician: o să vă dau un link să le citiţi şi pe toate
şi dacă vă plac, să le distribuiţi,
http://xyz.ro... 
Remus Constantin Raclău: Reţinut; mulţumesc! Aveţi "vreo două"!... Felicitări şi "Keep going"!
Am început deja, publicându-l pe acesta pe blogul meu - http://nostalgiepentrubunulsimt.blogspot.it/ - la secţiunea "De la lume adunate..."
Vă scriu din Italia şi sunt doar "O struţo-cămilă"... (e CV-ul meu şi îl găsiţi pe blog!)
...

Când am intrat din nou pe net, am avut “plăcută” surpriză să găsesc un mesaj cu un comentariu de moderat pe blog, din partea tânărului nostru politician:

· [Nostalgie Pentru Bunul Simț] Comentariu nou pentru articolul “Xxxx ...”:


Admin13.12.2013
Către: pentrubunulsimt@gmail.com 
Drd. “Tânăr Politician” (doctorand - desigur, că ”omul nostru” nu mai e om, a urcat o treaptă pe scara evoluției și s-a cocoțat deasupra noastră, a tuturor, și ca să fim siguri că știm cu cine vorbim, și mai ales ca să înțelegem că trebuie să-i vorbim ”de jos în sus” - cu sfială și respect - ține morțiș să-și atașeze eticheta de super-om: ”Drd,” în fața numelui de om. Așadar ...) 
Drd.“Tânăr Politician” a introdus un nou comentariu privind postarea dvs. "Xxxx ...”
Sunt autorul acestui articol şi am exclusivitate pentru “Gazeta de X”. Ceea ce aţi făcut dumneavoastră este plagiat şi o să vă rog ori să-l ştergeţi de pe acest site, ori să copiaţi doar primul paragraf urmat de expresia "Continuarea o găsiţi pe Gazeta de X" şi cu link către ziare.
Publicaţi
Ștergere
Marcaţi-l ca spam
Moderează comentarii pentru acest blog.
...

M-am simţit obligat să dau explicaţii, şi pentru eficienţa comunicării am ales tot mesageria privată a facebookului:


Remus Constantin Raclău: Bună seara domnule Tânăr. Cu tot respectul vă rog să luaţi notă de faptul că v-aţi cam grăbit cu încadrarea juridică de plagiat. Şi asta nu pentru că o spun eu ci conform definiţiei oficiale din DEX, identică cu cea legală: http://dexonline.ro/definiţie/plagiat
Ca un bun specialist în comunicare puteţi să constataţi şi singur că aţi abuzat puţin de această acuzaţie de care mă simt uşor stingherit ca să nu spun jignit. Personal sunt adeptul 100% al unui comportament de bun simţ atât în spaţiul privat cât mai ales în cel public. Am publicat articolul pe blogul meu cu precizarea sursei şi a autorului ceea ce atât din punct de vedere legal cât şi din cel al bunului simţ este mai mult decât suficient pentru a nu putea fi acuzat de ceea ce spuneţi dumneavoastră că ar fi. 
Sunteţi tânăr, aveţi un viitor strălucit în faţă şi pentru reputaţia dumneavoastră vă sugerez cu toată simpatia să fiţi foarte atent în a da verdicte care s-ar putea întoarce împotriva dumneavoastră. Vă reamintesc că mi-aţi dat chiar dumneavoastră acceptul pentru redistribuirea acestui articol şi chiar al tuturor articolelor dumneavoastră care îmi plac din “Gazeta de X”, fără să-mi precizaţi nici o limită şi nici o condiţie. 
Cu toate acestea am procedat la modificările solicitate de dumneavoastră, doar din bun simţ pentru dorinţa dumneavoastră personală, nu şi din obligaţie legală care era îndeplinită în totalitate şi în forma iniţială de publicare. 
Vă rog să-mi precizaţi limitele unor eventuale viitoare preluări subliniind faptul că eu personal nu câştig nimic din publicarea acestora şi că dimpotrivă, dumneavoastră sunteţi cel câştigat prin publicitatea pe care v-o fac publicându-vă articolele pe blog. 
Cu stimă, respect, bunăvoinţă şi simpatie,
Remus Constantin Raclău

(Credeam că am fost destul de respectuos și limpede în exprimare în așa fel încât tânărul meu partener de dialog să înțeleagă și să observe faptul că am publicat articolul său cu bună credință, fără a-mi însuși, în nici un mod, nici măcar un cuvânt din cele scrise acolo, ca fiind fruct al gândirii mele ... Așa credeam eu. Dar ”domnia sa” avea altă ”agendă de discuții” ...)

Drd.“Tânăr Politician”: Eu am contract de exclusivitate cu Gazeta de X. Când citezi pe cineva, nu îi copiezi tot articolul şi la sfârşit pui sursa, ci pui primele două paragrafe şi continuarea "articolul integral îl puteţi citi pe Gazeta de X. Nu am nevoie de publicitate, articolul are peste 70.000 de cititori şi peste 15.000 de likeuri
Vă rog să rectificaţi acel impediment
Cu stimă
În al doilea rând, numele meu nu apare nicăieri în articol.
 Acum e perfect. Mulţumesc 
Remus Constantin Raclău: OK. Am inteles: vorbele dumneavoastra sunt vandute cu antipatie Gazetei de X. Cum doriţi - e problema dumneavoastra!
În primul rând eu vreau sa vă repet că daţi o interpretare absolut eronată unui fapt absolut normal în spaţiul virtual, transformându-l din exces de zel protecţionist într-un conflict de interese care în fapt nu există şi doar superficialitatea specifică epocii şi vârstei va împiedică să nu înţelegeţi diferenţa dintre un plagiat şi o preluare cu specificarea sursei şi a autorului. 
În al doilea rând, eu m-am adresat foarte elegant şi politicos, în ciuda diferenţei covârşitoare de vârstă (am copii mai mari decât "dumneavoastră"). Dumneavoastră mi v-aţi adresat în stilul caracteristic al tineretului crescut în spiritul egoist şi agresiv de după revoluţie pentru care eleganţa în exprimare este un artificiu opţional, considerat şi tratat drept o slăbiciune. 
Vorbiţi în articol despre incultura politicienilor... Vă informez că “inteligenţa şi cultura nu justifica reaua credinţă precum nici frumuseţea nu justifică prostituţia”. 
Dumneavoastră, vorbiţi frumos dar acţionaţi pe dos. Asta mă duce cu gândul că nu sunteţi sincer şi că vorbiţi aşa doar pentru că vi s-a spus că asta place prostimii să audă şi în consecinţă nu mă mai interesează ceea ce scrieţi. 
Vă informez de asemenea că prin acest comportament nu aţi creat nimic nou. Nu faceţi altceva decât să “plagiaţi” perfect comportamentul politicienilor “adulţi”, care una zic şi alta fac, vorbind pe placul urechilor auditoriului, dar făcând pe placul propriilor buzunare, al propriului partid şi al finanţatorilor acestuia. 
Vă recomand să copiaţi această discuţie şi să o revedeţi peste vreo douăzeci de ani, când o să mai acumulaţi ceva experienţă de viaţă şi când vitejiile tinereşti se vor mai fi decantat. 
M-am identificat intenţionat cu autodefinita “O struţo-cămilă” (un fel de “neica nimeni”), tocmai pentru a mă plasa şi în ochii dumneavoastră în rândul (sic) “oamenilor de rând” pentru care pretindeţi că vă luptaţi şi pe care doriţi a-i reprezenta. Rezultatul a fost că n-aţi rezistat tentaţiei de a vă umfla în pene şi de a mă trata de sus. Cam prea de sus pentru tinereţea dumneavoastră... 
Deşi v-am sugerat să citiţi definiţia plagiatului pentru a vă da seama de eroarea de interpretare pe care o faceţi, aţi continuat discursul pe “linia dură”, fără a vă gândi măcar o clipă că s-ar putea să mai aibă şi alţii dreptate. 
Nu aveţi nici un pic de consideraţie pentru cei pe care-i credeţi “sub nivelul” dumneavoastră, nu luaţi în seamă şi nu ţineţi cont de nimic din ceea ce vine “de jos”. Sunteţi superficial, imprudent, neatent, agresiv şi arogant în discuţiile cu un om de rând ( sau cel puţin aşa aţi demonstrat în discuţia cu mine). 
Am greşit când v-am cerut prietenia crezând că aţi putea fi un tânăr reprezentativ pentru viitorul României. Să ne ferească Dumnezeu!... În consecinţă îmi retrag cererea de prietenie, anulez articolul de pe blog şi elogiile pe care vi le-am adus în grupurile în care sunt activ. 
Din păcate o să fiţi un politician perfect pentru România. Aveţi toată superficialitatea, aroganţa şi agresivitatea gratuită necesare. 
Vă doresc succes în viaţă şi în cariera de care având în vedere caracterul dumneavoastră nu mă îndoiesc.

Concluzia este cam amară:

“Grădiniţa de partid, plină este de acid”...



* Avertisment: rabdarea de a citi astfel de materiale pana la capat, reprezinta un risc major de stres pentru prostie ... * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. * Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

sâmbătă, 21 ianuarie 2017

Cugetare privind furatul la români

de Remus Constantin Raclău

     Vom trăi mai bine atunci când vom fi în stare să acceptăm realitatea, oricât de crudă şi de dezonorantă ar fi ea. Aceasta este prima condiţie de vindecare: diagnosticarea corectă a "bolii"! Doar acceptând existenţa bolii, acceptând adevărul realităţii care ne înconjoară vom fi capabili să găsim antidotul potrivit pentru ameliorarea simptomelor care ne alterează existenţa.

     Să vedem mai întâi, de unde, ce, si mai ales, de la cine - se fură ...

     "Cel de la care se fură" a fost - 
”pe vremuri”- STATUL. Statul care ne fura pe noi; a fost CAP-ul care ne-a luat pământul cu forţa şi cât a funcţionat ne-a furat şi recolta. Ţăranul se alegea cu munca şi cu sudoarea, cu setea şi cu foamea, cu vântul nemilos, cu soarele torid, cu ploaia sau cu gerul... că ţăranul şi-a făcut datoria faţă de PĂMÂNT şi faţă de animalele de la "COLECTIV" pe orice vreme, primind în schimb doar atât cât să nu moară de foame - în viziunea "conducerii", şi de multe ori era insuficient. Aşa că ŢĂRANUL A "FURAT" DE FOAME... A "furat" ca să mănânce - produse ale muncii lui, DE PE PĂMÂNTUL LUI !!!...

     Orăşeanul muncea din greu la îndeplinirea "planului cincinal", băgând ore suplimentare la greu pentru care se alegea doar cu diplome şi insigne de fruntaş. Ba mai era chemat şi la "muncă patriotică" zisa şi "voluntară" pentru care se alegea doar cu evidenţierea la Gazeta de Perete. Aşadar se alegea mereu numai cu "onoarea"! Dar onoarea n-a ţinut nimănui nici de frig, nici de cald şi nici de foame, nicicând, mai ales că alimentele de la "Alimentara" erau la "cotă". O cotă inuman de neîndestulătoare. Şi ca să trăiască orăşeanul mai făcea şi el câte un ”CIUBUC", servindu-se câte puţin şi pe nevăzute din "avutul obştesc". C-aşa numea el "mica ciupeală" - ciubuc! Aşa că ŞI ORĂŞEANUL A FURAT DE FOAME - A "furat" DIN FABRICA LUI, din cele produse de el, strict si vital necesare lui si altora asemenea lui !!!...

     S-a "descurcat" fiecare la nivelul lui cum a putut. Românul a supravieţuit şi asta nu e rău... Problema e că genul ăsta de ”instinct de supravieţuire” dă un soi de ”dependenţă”, care în timp s-a transformat în viciu. Nu la toţi, desigur, vorbesc de nota dominantă... Odată devenit viciu, acesta s-a teleportat şi în noua epocă post revoluţionară, când proprietatea de Stat - a cetăţeanului adică, s-a "cedat" bucată cu bucată şi a trecut în buzunare private, pe căi mai mult sau mai puţin oneste.


Şi românul nu e orb.
Şi românul nu e surd.
Şi românul nu e prost!

     A văzut cum s-au făcut averile în România şi a văzut cum ruşinea, cinstea, corectitudinea şi onoarea, păstrate cu sfinţenie din moși strămoși, măresc diferenţa dintre ei - cei mulţi, corecţi și răbdători ... şi ceilalţi - puţini dar nesătui și cu ”tupeu”!

     A văzut cum ”Statul”, acea formă de organizare a unei societăţi civilizate pe baze de solidaritate, de ordine şi de lege, acel Stat căruia el i-a plătit cinstit şi regulat impozite, devine din ce în ce mai slab şi mai sărac. Şi s-a văzut ameninţat în însăşi existenţa lui.

     S-a văzut ameninţat fizic - el, ca individ şi familia lui - ca specie. Şi-a văzut ameninţat viitorul lui şi al copiilor săi. Şi ca orice tată responsabil s-a gândit îndelung la măsuri ce privesc existenţa lui şi a familiei lui. S-a gândit și s-a tot gândit, până a ajuns să se gândească 
la măsuri extreme.

     A văzut cum unii au ajuns din nou să fure de foame - pentru că nici nu-şi mai amintesc de când nu s-au mai simţit sătui, şi cum alţii fură la greu, din viciu - pentru că nu se mai satură niciodată, oricât de mult ar băga în ei şi oricâtă avere ar aduna, la adăpostul legilor croite parcă pe măsura hoților...

Şi-atunci ...

 ROMÂNUL  S-A  SIMŢIT  ÎNDREPTĂŢIT  SĂ  FURE 
  DE  LA  CEI  CARE  L-AU  FURAT !...



* Avertisment: rabdarea de a citi astfel de materiale pana la capat, reprezinta un risc major de stres pentru prostie ... * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. * Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

vineri, 20 ianuarie 2017

Politica actuala: costuri versus beneficii

de Remus Constantin Raclau

Trăim într-un tip de organizare statală, guvernată de principii clare de tipul: îmi dai - îţi dau!

Şi din moment ce facem parte dintr-o societate umană, avem dreptul să ne pronunţăm, atât în legătură cu regulile pe care dorim să le respectăm, pentru prevenirea haosului şi al conflictelor, cât şi cu serviciile de care vrem să beneficiem ca membri al acestei societăţi. Şi este normal, ca noi, simpli cetăţeni, să avem dreptul să decidem, de comun acord, când, cât şi în ce mod să contribuim la buna funcţionare a comunităţii şi mai ales, cum să se investească banii pe care, din spirit de solidaritate socială şi simţ civic, îi punem la dispoziţia societăţii.

Şi cum suntem prea mulţi pentru a ne putea exercita aceste drepturi în mod practic şi eficient, am decis exercitarea acestora prin intermediul unor delegaţi, cei mai buni, mai capabili şi mai cinstiţi dintre noi, aleşi pe sprânceană din rândurile noastre, concetăţeni care după îndelungi consultări cu noi, să ne reprezinte interesele. Şi cum punctele de vedere privind căile de rezolvare a problemelor ce apar în administrarea treburilor obştii pot fi diferite este necesară o armonizare a acestora prin dialog. Aceste puncte de vedere au primit numele generic de politici şi în consecinţă i-am numit pe aceşti reprezentanţi - politicieni.

Politicienii au primit însărcinări diferite în funcţie de competenţele lor: unii se pricep la administrarea treburilor la nivel local, alţii, la nivel judeţean, iar pe cei mai buni şi mai valoroşi dintre noi i-am trimis să ne reprezinte interesele în capitală, la nivel naţional, într-un for suprem, pe care l-am numit “Parlament”, unde prin dialog, se face identificarea şi armonizarea tuturor intereselor comune ale societăţii, în ansamblul ei.

O vorbă din lumea larga zice că fiecare popor are conducătorii pe care îi merită!

De regulă clasa politică este copia fidelă, în miniatură, a societăţii pe care o reprezintă. Politicienii nu sunt extratereştri. Nu au căzut din cer! Ce-i drept unii, par căzuţi din lună, dar din păcate nu din cer. Omenirea a cunoscut din fericire un politician căzut din cer dar acestuia nimeni nu are ai reproşa nimic. Ba dimpotrivă.

În schimb, politicienii care ne reprezintă sunt de-ai noştri. Sunt dintre noi. Au primit aceeaşi educaţie şi au moştenit, din păcate, aceleaşi metehne ca mai toţi dintre noi. Nu ne plac? Dar noi, ne placem? Avem noi dreptul să le cerem să fie altfel decât suntem noi înşine dispuşi să fim?

Putem noi să le cerem să se schimbe fără ca noi înşine să o facem. Politicienii nu sunt oameni de sacrificiu. Poate au “fost odată ca-n poveşti”. Au “fost ca niciodată”...

Să ne uităm din nou în oglindă şi să încercăm să răspundem sincer: suntem noi, oare, mai buni ca ei? E just să învinovăţim în bloc toată clasa politică? Şi mai ales: e just să învinovăţim DOAR clasa politică?

Să vă povestesc o scurtă întâmplare trăită într-un sat cu oameni gospodari dintre dealurile Moldovei.

Eram la magazinul părinţilor mei, magazin construit după tipicul rural, să aibă de toate, deci inclusiv un bar.

Într-o bună zi, dintr-o vară de acum câţiva ani, intră în bar doi consăteni, negri de supărare, bombănind furioşi şi scrâşnind din dinţi cu ciudă. După ce ne-am salutat, i-am întrebat ce s-a întâmplat de sunt atât de porniţi, şi împotriva cui.

-Ei, domnu’ Riemus, ci sî s-întâmpli? Iaca, treburi di-ali noastri di ţarani! 
-Adică? 
-Adicâ dacâ n-am cascat ochii la votari, căscăm acu’ buzunarili, ca proşti', ca sî sî serveascâ dom’ primar cum şî cu cât vre’ iel! 
-Ia zi, nea’ Ioane! Poate o scoatem împreună la capăt! Zi ce-aţi păţit şi poate oi fi în stare să vă dau vre-un sfat! 
-Îi greu, domnu’ Riemus, îi greu! Ioti câ-i varâ, îi vremea seşerişulu’ şî noi n-avem combini. O vinit unu’ din Balta Brăili' cu o combinî, vra să ni treieri grâu’ da’ nu-l lasâ primaru’! 
-Păi ce treabă are primaru’ cu grâul vostru? 
-Ari, dom’ Riemus, ari! N-ar mai ave’!... Ari, cî primaru’ ari şî el combinâ şî vre’ sî treieri iel, la tătî comuna. 
-Şi matale ce-ţi pasă cine-ţi face secerişul? Ori primaru’, ori brăileanu’ nu-i tot aia? 
-Păi nu-i, dom’le, nu-i! Cî primaru’ nostru vre’ dublu!... 
-Ei, şi? Vorbiţi cu brăileanu’ şi faceţi treaba cu el. 
-Păi aşa am vre’ şî noi, numa’ câ l-o trimis dom’ primar pi poliţai şî ista i-o şerut lu' brăileanu’ autorizaţîia! Brăileanu’ i-o aratat el şeva, ş-o zîs cî-i valabil în tătâ ţara, da poliţaiu’ i-o zîs câ pi raza comuni’ X, îi trebui autorizaţîi speşialâ, di la primării di la noi. 
-Păi şi? Să meargă şi să ia autorizaţia şi gata! 
-Nu-i gata di loc! Câ pentru autorizaţîi trebui sâ depui şereri şî la şereri îţ' dă răspuns în triij di zîli, câ aşa o hotărât consiliu’ local, şî seşerişu’ sî terminâ în dou’ săptămâni! 
-Şi consiliu’ local cum o aprobat asta? 
-Păi dacâ tăţ' au asoşiaţîi cu tractoari şî combini! Cum sî şii ii di acord sâ li vii unu’ din afarâ sî li strâşi cărţâli! Ii şi mai mulg? 
-Păi, măi nea’ Ioane, după mine treaba e simplă: mergeţi frumuşel la primar, la primărie, cu toţii şi-i puneţi în vedere că nu a procedat corect şi că nu sunteţi de acord să vă lăsaţi prostiţi de gaşca lui de şmecheri şi-i impuneţi respectarea legii şi eliberarea autorizaţiei de treierat pe loc, dacă este cumva nevoie de aşa ceva! 
-Păi, brăileanu’ zâşi câ asta-i sîngura comunâ undi i s-o şerut aşa şeva, di când sî ştii iel şî o zâs câ o treierat di la Brăila în sus, în tăti comunili şî nu i-o şerut nimeni nişi-o autorizaţâi localâ, nic’!... 
-Bun aşa! În cazul ăsta vă duceţi la primar cu toţii şi-i spuneţi să se lase de prostii şi să vă lase să trăiţi liniştiţi fără să-şi mai bage nasul în treburile voastre! 
-Păi, eu m-aş duşi, dom’ Riemus, da nu pre' pot!... 
-????

Am ridicat din sprâncene a întrebare... În locul lui a răspuns nea’ Gheorghe:

-Ha, ha, ha... Nu poati, dom’ Riemus, câ l-o prins toamna trecutâ cu traista plinâ di stiuleţ’ di pi câmpu' lu Mariţa lu Bălăiţî! Ş-al dracu’ primar, ştie câ nu-i câmpu' lui, ha, ha şî i-o făcut cu dej’tu ca la copchii şii mititei când fac pozni!... Şî i-o zîs: “Ioani, poati-ţ’ aud gura vreodatâ!”... Ha, ha, ha! Aşa câ, Ion îi mut, când îi vorba di primar! 
-Da taşi, 'ăi Ghiorghi! Da când ti-o prins şî pi tini cu căruţa? Mmm? Cum o fost? 
-Cum sî şii? Ca la tini! Ha, ha, ha!... Ia las-o, dom’ Riemus!... Doamna Licuţa! Ia puni matali di câti-o cinziacî, cî i-o şi săti şî lu' dom’ Riemus. Dau eu. Dau la tăţ'! Şî la primar şî la secretar şî la consilieri, dau la tăţ'! Ha, ha, ha... Câ tăţ au asoşiaţîi! Tăţ pi schinarea noastrî!... 
-Păi vedeţi, nea Ioane şi nea Gheorghe! Dacă v-aţi uns cu slănina altuia! Acum trebuie să tăceţi, că v-a făcut din deget! Acuma sunteţi chit!... 
-Ba nu, dom’ Riemus! Nu sîntem chit diloc! Păi pi mini m-o prins cu o traistâ şî iel beleşti tătî comuna, că ni ari aproapi pi tăţ' la mânâ! Mă compar ieu cu iel? 
-Da taşi, 'uăi Ioani! Asta iesti! Fişticari furâ la nivelu’ lui! Tu n-ai nic' altşeva dicât schinaria şî traista: furi cu traista pi schinari! Ieu am căruţâ, fur cu căruţa! Iel ari tractor cu remorcî: furâ cu remorca!... 
-Cu remorşili, Ghiorghi, cî n-ari numa’ una! 
-Păi vedeţi! Aveţi dreptate! Fiecare fură la nivelul lui. Şi cu cât nivelul e mai mare, cu atât sumele furate sunt mai consistente. Şi nimeni nu poate zice nimic, atâta timp cât toţi cei ce văd, s-au murdărit la rândul lor! Ce-ar fi să nu mai puneţi mâna pe nimic din ceea ce nu vă aparţine! Aţi rămâne curaţi şi aşa aţi putea să-i trageţi de mânecă pe cei ce fură cu adevărat! 
-Apăi, domnu’ Riemus, mata vorbeşti din cărţ', din bibliotecâ! Noi vorbim diriect din viaţâ, din sat! Dacâ nu pui mâna, cât di puţân, în fiicari zî, câti olecuţâ, mori di foami’, dom’le! Câ nu poţ' sâ trăieşti cu cât îţ' dau ‘iştia!...


Concluzia?

Noi la politicieni le cam dăm. Deci noi ne respectăm partea noastră din convenţia socială încheiată cu persoanele în cauză. Mai cu voie, mai fără voie. Pentru ei nu-i nici un bai, că dacă nu obţin de la noi prin convingere, ceea ce vor, îşi votează ei singuri avantajele şi privilegiile. Asta doar aşa... ca să ne dovedească superioritatea. Să ne demonstreze că sunt, într-adevăr, cei mai buni dintre noi. Chiar şi la golănii. Mai ales la golănii!

Dar ei? Ce avem noi, în schimb de la ei?

Dragii noştri conducători au studiat "Teoria culpabilizării în masă", au pus-o în aplicare "ca la carte" şi acum ni se induce subtil ideea că noi suntem de fapt de vină... că din cauza faptului că noi suntem incorecţi nu avem dreptul să comentăm.

Bombardaţi zilnic pe toate canalele de media, cu filme, reportaje, ştiri ba chiar şi cu muzică care fac apologia violenţei, a furtului, ţepelor, violurilor şi înşelăciunii de parcă ar fi virtuţi supreme ale rasei umane, elemente indispensabile din decorul cotidian, românii s-au obişnuit cu micile găinării, (pe care în termeni eleganţi le alintă prin sintagma: "mica criminalitate"), într-o aşa măsură încât a devenit insesizabilă. Asta s-a şi vrut!

Crearea în rândurile populaţiei a unei stări de sărăcie şi de subcultură, prin care aceasta să devină dependentă de “mica ciupeală”. Inocularea conceptului “sănătos” că “găina de unde scurmă, de acolo mănâncă” şi că trebuie să mergem la serviciu cu convingerea că acolo “dacă nu curge, pică”!...

Şi-apoi cum să iei atitudine, cum să ieşi în faţă şi să arăţi cu degetul când tu însuţi, chiar dacă din alte motive, întemeiate poate şi cu siguranţă la un alt nivel valoric, eşti pătat! Au făcut în aşa fel încât nevoile să ne împingă să ne murdărim...

Românii s-au obişnuit atât de mult cu violenţa şi cu sângele de pe ecrane, încât au ajuns şi în viaţa reală la "performanţa" de a nu mai fi impresionaţi de aceste fapte teribile care sunt crima, violul şi jaful. Şi dacă nu mai sunt impresionaţi, de ce să mai reacţioneze?... "Asta este! Aşa s-a ajuns în zilele noastre! N-ai ce să-i faci!"

S-a ajuns la “vaccinarea” populaţiei prin găinăreli, pentru a fi inertă la marile epidemii de devalizare, devastare şi lichidare a economiei naţionale.

Politica are aşadar costuri practice şi beneficii, din păcate, doar teoretice...

Ori de câte ori veţi vedea un afiş electoral mare, bine tipărit, reprezentând un tip cu o expresie foarte convingătoare care vă cere votul, să ştiţi că un colţişor din acel afiş e făcut din banii care lipsesc din alocaţia copilului dumneavoastră.

Ori de câte ori veţi vedea un banner, suspendat de-a latul şoselei, care vă îndeamnă să votaţi cu un anumit partid sau cu o anumită persoană, să ştiţi că un colţişor de acolo e făcut din banii care lipsesc din pensiile părinţilor şi bunicilor dumneavoastră.

Ori de câte ori veţi vedea la TV, sau auzi la radio, un spot electoral, când veţi primi în cutia de poştă o scrisoare personalizată sau un manifest, din partea unuia sau mai multor politicieni, puteţi fi siguri că l-aţi plătit deja cu banii care lipsesc, prin impozitarea excesivă, din salariul dumneavoastră.

Partidele, politicienii şi administraţiile, de la toate nivelurile, prin lipsa lor de patriotism şi de spirit civic, prin lăcomie, clientelism, incompetenţă şi indiferenţă, se constituie într-o enormă risipă de resurse şi de privilegii.

Poate nu toţi. Dar marea majoritate, cu siguranţă!

Iar nouă, atât timp cât ne vom simţi “cu musca pe căciulă”, ni se va pune “pumnul în gură”!...
......................

P.S. = S-a dorit pastrarea libajului original in povestirea redata din doua motive:

Primul, pentru a ne reaminti de scrierea lui Dimitrie Cantemir, conform careia:

"Nasc si la Moldova, oameni!".

Al doilea motiv este unul absolut contemporan: incearcarea de a-i face pe domnii intelectuali sa simta, citind aceste randuri, ceea ce simt mai tot timpul marea majoritate a taranilor romani (si nu numai), ascultand discursurile domniilor lor.

Stimati domni intelectuali! Mai indreptati-va gandurile si spre "talpa tarii"!



* Avertisment: rabdarea de a citi astfel de materiale pana la capat, reprezinta un risc major de stres pentru prostie ... * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. * Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

vineri, 30 decembrie 2016

Fabrica de lideri

Pamflet de Remus Constantin Raclău



Capitolul 1. Materia primă


Se caută printre papagalii cărora li se scurg balele pe la porţile partidelor, unul cât mai pleoştit şi cu cât mai multe bube în cap.
Se cheamă papagalul la o mică discuţie presărată cu întrebări de genul: “Vrei să fii băgat în seamă?” “Vrei să-ţi îngrijim bubele astfel încât să nu se mai vadă?” “Vrei să pari frumos şi deştept?” „Vrei să devii faimos şi bogat?”
Dacă papagalul este suficient de papagal şi răspunde pozitiv, este pus să ”jure că nu fură” decât pentru partid şi din acel moment intră la prelucrat.


Capitolul 2. Prelucrarea primară


Mai întâi este dus la "Atelierul cosmetic", unde i se fac băi de spălări de păcate şi i se ascund bubele sub un strat gros de pomadă în culorile partidului, subliniindu-i-se bineînţeles că în cazul unei eventuale schimbări a partidului, culorile se vor duce şi partidul “educator” va avea grijă ca bubele compromiţătoare să fie din nou vizibile, lucru valabil şi în cazuri extreme de indisciplină sau trădare.


Urmează o evaluare a arborelui genealogic al papagalului, precum şi al CV-ului său, in "Atelierul arheologic". Prezenţa întâmplătoare sau nu de urme de culori ale partidului în a pedigree-ul său reprezintă un plus de capital de încredere, dar nu este obligatoriu. Pe de altă parte, în lipsa acestora papagalul este considerat ca fiind al nimănui, fabrica având mână liberă şi drept de proprietate asupra lui în exclusivitate.
Dacă rezultatele evaluării nu sunt satisfăcătoare, specialiştii fabricii îi vor încropi un pedigree pe măsura aşteptărilor opiniei publice şi a viitoarelor funcţii avute în vedere spre a fi ocupate.


Apoi este luat în primire de ”Atelierul de învățământ” și trimis pe banii partidului la studii care să semene cât de cât a studii universitare, de preferat în străinătate, în locuri cât mai îndepărtate pentru a fi cât mai greu de verificat, şi care să sune cât mai convingător.
După ce papagalul este tuns, ras şi frezat, cu pedigree-ul prelucrat şi eventualul cazier ocultat, începe:


Capitolul 3. Procesul de prelucrare propriu-zis.


Mai întâi papagalul este trimis la „Atelierul mass media”.
Aici, specialiştii în materie de prelucrare limbaj îl vor învăţa să dea eficient din gură. Eficient pentru partid, desigur doar nu credeaţi că pentru interlocutor…


I se implementează fraze standard, presărate cu cuvinte pompoase dar golite de sens, care să sune bine dar să nu spună nimic, este învăţat cum să ocolească răspunsurile la întrebări dificile şi cum să se învârtă în jurul subiectului, fără a-l atinge, până trece timpul alocat interviului. Apoi este informat despre periculozitatea adevărului pentru cariera unui politician şidespre efectul negativ al cinstei asupra imaginii sale în ochii seniorilor din partid, paralel cu efectele pozitive ale înşelăciunii - asupra contului bancar propriu şi cu virtuţile minciunii - asupra evoluţiei sale pe scara ierarhică a partidului. În acest sens va fi instruit temeinic cum se pot nega evidenţele, cum poate albul să devină negru, ziua – noapte şi luna - soare, şi mai ales cum poate scuipatul în ochi să devină apa de ploaie, fără ca măcar să clipească.


Dar cum un lider nu trebuie să ştie doar să vorbească, ci şi să asculte, de preferat rămânând aparent mereu amabil, disponibil şi zâmbitor, este trimis mai apoi la „Atelierul de sunet”. Aici, papagalului i se pun dopuri groase în urechi după care se dă drumul la magnetofon cu banda de huiduieli şi înjurături, şi i se dă ordin să zâmbească. Cum acesta nu va auzi nimic, va zâmbi.


Procesul va continua prin subţierea treptată a dopurilor concomitent cu mărirea volumului sonor la banda de magnetofon. Când va începe să audă câte ceva i se va explica faptul că „cine nu-i cu noi e împotriva noastră” şi în consecinţă oricine contestă “lucrarea” partidului o face de pe poziţii duşmănoase, aşa că aceştia vor trebui ignoraţi zâmbind cu aroganţă pentru a le face în ciudă. Când papagalul va fi în stare să suporte senin şi cu zâmbetul pe buze valul de contestări cu sonorul dat la maxim şi fără dopuri în urechi, va fi considerat apt de a trece la faza următoare.


Un lider trebuie să fie neimpresionabil, absolut insensibil, rezistent şi dur. De aceea papagalul candidat la funcţia de lider va fi trecut prin „Atelierul de rezistenţa materialelor” unde i se va aplica un tratament de călire a organismului.


În acest scop, el va fi supus mai întâi încălzirii prin baia de mulţime în„camera fierbinte”, plină cu susţinători şi adulatori, care-l vor îmbrăţişa, aclama şi-i vor strânge mâinile, într-o ploaie de petale de flori în culorile partidului. Candidatul va zâmbi negreşit şi sincer fericit, cu sângele clocotind de mulţumire.


Când va fi suficient de înfierbântat, va fi mutat brusc în camera rece” plină cu contestatari furioşi, care-l vor înghionti printre body-guarzi, îl vor huidui, înjura şi scuipa din toţi bojocii, într-o ploaie de ouă clocite, roşii stricate şi fructe alterate în culorile opoziţiei. Papagalul candidat va trebui să nu le dea satisfacţie şi să zâmbească fals, cu gura până la urechi, şi mimând demnitatea în stare de asediu, să ţină în faţa camerelor de luat vederi discursuri în care va vorbi despre libertatea de expresie şi despre valorile democraţiei încălcate de opoziţia revanşardă.


Ultimul dar şi cel mai important este „Atelierul ideologico-psihologic”, unde papagalul candidat este învăţat că poporul este o turmă de creaturi inferioare şi nesătule pe care oricât de mult ai încerca nu vei reuşi niciodată să o mulţumeşti, aşa că nici n-are rost să mai încerci, subliniind faptul că rolul prostimii este doar acela de a munci pentru a susţine clasa politicăsuperioară şi de a simula democraţia, oferindu-i-se la intervale regulate de timp, posibilitatea de a se răcori „alegând” între două sau mai multe variante egal convenabile sistemului de partide care se alternează „democratic” la putere.


În acest sens este instruit asupra lipsei de sens a procesului de educaţie a tinerilor, a rolului anti-manipulativ al şcolii şi atenţionat mai ales asupra influenţei negative reprezentate de bunăstarea şi independența economică a populaţiei asupra poftei de mici, bere şi cârnaţi din campaniile electorale, cu consecinţe imprevizibile asupra rezultatului de la urne.


Odată parcurse toate aceste ateliere, papagalul devenit între timp şacal, este numai bun de start în cariera politică...

........................................................................................................................................

* Avertisment: rabdarea de a citi astfel de materiale pana la capat, reprezinta un risc major de stres pentru prostie ... * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. * Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

vineri, 23 decembrie 2016

Manifest pentru bun simt


Autor: Marta Usurelu / 16.01.2014

Gasesc saptamanal pe net povesti sfasietoare ale oamenilor care nu mai pot in tara asta. Care vor sa plece. Ma gandesc mereu ca li s-a intamplat ceva tragic, care nu mai poate fi suportat. Citesc insa postul si vad ca nu mai pot cu romanii, cu felul nostru de a fi… cu noi in general.

Nu au o problema anume. Nici nu pleaca. Se plang doar ca vor sa traiasca intr-o tara occidentala, cu oameni corecti, vesnic zambitori, cu joburi inspirationale si salarii pe masura. Unde cu siguranta curge lapte si miere si totul este roz. Nu gri si tern ca la noi.

Cunosc, pe de alta parte, multi oameni cu bun simt, care stiu sa spuna “Multumesc”, care isi stiu lungul nasului. Lucrez intr-un domeniu in care intalnesc atat cu oameni de afaceri cu multi bani, dar si oameni modesti, care se dovedesc de multe ori a fi chiar mai inteligenti si cu mai mult bun simt decat cei cu bani, si rar mi se intampla sa vad nesimtire. E drept ca, la nivel de strada, multi oameni nu stiu (sau nu vor) sa se comporte civilizat. Dar asa este peste tot. Fara reguli si amenzi stricte, ceea ce nu avem, nu poti sa ai mari pretentii.

Ma supar insa cand aud conationali spunand ca nu suntem de incredere. Ca nu sarim in ajutor unii altora. Ca vrem doar sa moara capra vecinului. Nu suntem asa! Ce se vede la televizor nu ne caracterizeza pe toti. Si ma deranjeaza sa vad ca doar unii cred ca au avut o educatie aleasa, bunici mai inteligenti care i-au invatat ce e bine si ce e rau sau ca cele mai tari skill-uri de viata sunt cele deprinse la scoli celebre.

Generalizarile nu isi au locul. Nu putem fi bagati la gramada in mocirla. Am avut toti in familie pe cineva care ne-a invatat bunul simt. Bunici care ne-au aratat frumusetea lumii, oameni care ne-au invatat sa avem aspiratii. Si, desi nu toti avem viata pe care ne-o dorim si la care visam, ne straduim sa ajungem mai sus, sa traim mai frumos si ne alegem oamenii langa care vrem sa ne petrecem zilele. Alegem din bun simt sa nu ne plangem mereu, in public, dand vina pe ceilalti.

E trist sa renegi permanent tot ce suntem, doar cu gandul la alte popoare la care nu ai de gand sa aderi niciodata. Viata trece si, cautand cu disperare un loc mai bun, ajungi sa imbatranesti in amaraciune. Si n-ai sa observi niciodata ca poate ce-ti doresti este langa tine.

Sursa: http://martausurelu.ro/2014/01/manifest-pentru-bun-simt/

* Avertisment: rabdarea de a citi astfel de materiale pana la capat, reprezinta un risc major de stres pentru prostie ... * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. * Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

joi, 22 decembrie 2016

Buna cuviinta si politetea


Editor: Epoch Times România  /  14.10.2008

Un om politicos nu poate ramâne indiferent la ceea ce se intampla în jurul său ...


Demult, la inceputul existentei noastre, ni s-a dat minunatul drept de "a fi”. Prin atitudinea si comportamentul nostru, prin agoniseala cognitiva si afectiva pe care o realizam si o punem in slujba progresului nostru si al semenilor nostri, avem obligatia sa respectam aceasta conditie umana, singura capabila sa ne asigure "evolutia armonioasa in mersul spiralat al istoriei”.

In toate vremurile oamenii au nazuit spre ameliorarea conditiei lor. Societatea traieste in noi, dar si prin noi. Economia, politica, cultura, stiinta, literatura, arta, invatamantul, familia se judeca nu numai in perspectiva istorica si sociala, ci si prin prisma vietii cotidiene a oamenilor, cu toate problemele lor intime, personale, materiale ce le marcheaza constiinta, caracterul si comportamentul. Sa incercam sa ajutam oamenii sa se inteleaga intre ei, omul sa inteleaga societatea si devenirea ei iar aceasta, la randu-i sa inteleaga omul si sa-l ridice.

Daca legea reprezinta un act de vointa al statului prin care se "impun” cetatenilor anumite reguli obligatorii de comportare, normele morale exprima anumite cerinte pe care societatea le "recomanda” in privinta comportarii individului sau grupului social.

Bunul-simt, buna-cuviinta si comportamentul civilizat in societate nu pot fi separate de moralitate, caci o conduita frumoasa este si morala si ceea ce este moral este frumos. Socotim deci ca profilul moral, cinstea, corectitudinea si celelalte componente ale sale fundamenteaza atitudinea omului in relatiile sociale si definesc ceea ce numim demnitate umana; politetea ii adauga distinctie si eleganta.

In mod frecvent se foloseste termenul de politete, ce ar trebui sa cuprinda majoritatea regulilor simple de comportament in societate. Am putea numi politetea drept "permanenta atentie acordata celor din jur”, "arta de a fi placut celor din jur” sau "respectarea demnitatii tuturor, incepand si terminand cu a ta insuti”. Nu se poate trai in societate fara politete. Esenta politetii consta in grija pe care trebuie sa o avem, prin spusele si faptele noastre, fata de oamenii din jur. Politetea, "moneda de schimb” a relatiilor zilnice in toate imprejurarile, platforma comuna de intelegere si bunavointa, implica: omenie, simtul dreptatii, simtul frumosului, tact, bun-simt, decenta.

Politetea reprezinta, de fapt, o forma avansata a "bunei-cuviinte” si una de baza a "etichetei”. Respectarea legilor statului este obligatorie, a legilor bunei-cuviinte este voluntara, dar "ceea ce nu opreste legea opreste buna cuviinta” (Seneca). Bunul-simt presupune respectarea personalitatii si muncii altuia, respectul pentru om si omenia lui, pentru adevar, modestie, discretie, corectitudine si ingaduinta, disciplina liber consimtita. Buna-cuviinta are o semnificatie apropiata de politete; este insa o politete spontana, nedeliberata, ce decurge din intelepciunea poporului, din omenie. Ea reprezinta elementul de baza in comportament, este un reflex al fondului moral-uman, o "stiinta a purtarii”.

Politetea nu mai este un "lux”, ci un imperativ al societatii moderne, al omului zilelor noastre, o victorie impotriva instinctelor, un indemn pentru respectarea regulilor de convietuire sociala, a principiilor si normelor de munca si comportare intr-o societate libera, a aspiratiilor catre frumos. Adevarata politete subintelege si bunatatea. Un om politicos este un altruist. Un om adevarat este un om generos, un om politicos este un om generos, un om cult si manierat este un om bun si generos.

Corectitudinea este un element necesar politetii, dar este in primul rand o manifestare de respect fata de societate. Adevarata politete implica o corectitudine prevenitoare, plina de atentie, animata de bunavointa. Politicos este omul sincer, calm, deschis, atent, nesofisticat, increzator in fortele proprii si in buna-credinta a celorlalti. Politetea reala este senina, luminoasa, datatoare de multumire, de bucurie, binefacatoare. Incearca si largeste valul de bunavointa in jurul tau, ofera si primeste veselie, o veselie sanatoasa, robusta, curata si sincera; ea va lumina toate lucrurile si pe tine insuti.

In conceptia contemporana politetea nu cunoaste constrangerea in nici o forma a ei. Ea se impune omului civilizat prin intelegerea necesitatii de a gasi un limbaj comun cu alti oameni, de a coordona dorintele proprii cu dorintele celorlalti. A-ti insusi un ansamblu de reguli care definesc politetea nu este destul; politetea adevarata este cea integrata personalitatii umane, devenita reflex si exercitata ca atare. Similar culturii, politetea adevarata este ceea ce ramane dupa ce au fost uitate regulile invatate; autocontrolul initial, autodisciplinarea se transforma cu timpul in a doua natura a omului; deprinderea devine reflex, reactiile se automatizeaza, instinctivul devine politicos, primitivul devine civilizat.

Un om politicos este un om stapan pe purtarea si pe reactiile sale, sigur de el, miscandu-se liber, dezinvolt. Nesiguranta si timiditatea isi au de cele mai multe ori originea in necunoasterea regulilor de politete. Sa nu ne sfiim sa ne cerem scuze daca suntem in culpa; sa recunoastem faptele fara ocolisuri. Sa apreciem povata data de cel cu fire argintii la tample; sa avem rabdare inepuizabila fata de cei tineri si foarte tineri. O regula de baza a politetii este cuprinsa in cunoscutul proverb: "Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face.”

Politetea trebuie sa existe fata de toata lumea, fata de mai marii si mai varstnicii nostri ca si fata de subalterni, fata de femei, fata de egali, fata de superiorii si inferiorii nostri. Politetea fata de superiori aduce a respect; fata de inferiori a delicatete si a gingasie. Politetea este integra si omniprezenta. Cuvantul "politicos” este un adjectiv fara grade de comparatie. Politetea se aplica oriunde, acasa, pe strada, in tramvai, in magazine, la serviciu, la cinematograf, alaturi de prieteni, de colegi, de necunoscuti, in facultate sau in uzina, pe santier, in autobuz, la cantina, la teatru sau la petrecere, in familie si chiar in stricta intimitate. In orice loc bunul-simt trebuie sa fie nelipsit.

Politetea este permanenta. Oamenii politicosi sunt politicosi 24 de ore din 24. Politetea se insuseste ca o autodisciplinare constanta. In societate trebuie sa fim mereu calmi, controlati si exigenti cu noi, increzatori si ingaduitori cu ceilalti, oriunde si oricand, la toate orele si in toate imprejurarile! Domnisoara care raspunde urat solicitantului de la ghiseu nu poate fi "distinsa” nici la cinematograf, nici acasa. Oamenii politicosi numai cateva ceasuri pe zi sau numai in anumite imprejurari nu sunt politicosi deloc.

A fi om inseamna, in primul rand, a te purta omeneste cu semenii tai, a-i respecta. Politetea nu se rezuma insa la stradania de a-i respecta pe ceilalti; inarmati cu bunul-simt, va trebui sa facem un al doilea pas important impus de politete, infierand actele de nepolitete flagranta; politetea trebuie sa fie intr-un fel activa. Demnitatea umana, pretuirea semenilor nostri, ocrotirea femeilor si copiilor, a varstnicilor sau suferinzilor impun acest lucru. Iesirea din pasivitate este o caracteristica a politetii.

Politetea este deci si o atitudine. Un om politicos nu poate ramane indiferent la ceea ce se intampla in jurul sau. Interveniti in numele politetii pretutindeni si condamnati, in primul rand prin atitudinea dvs., orice act necivilizat, incepand cu cel mai nevinovat si sfarsind cu grosolania cea mai agresiva. Fiti solidari cu oamenii politicosi sau care sunt pusi in situatia de a apara politetea. Atitudinea colectiva este cea mai convingatoare; cautati atmosfera de intelegere, de civilitate, de solidaritate cu cei corecti. Fata de cei care cu buna stiinta si cu rea vointa se abat de la purtarea civilizata, fermitatea este justificata si necesara.

Sursa: http://epochtimes-romania.com/news/buna-cuviinta-si-politetea---22288


* Avertisment: rabdarea de a citi astfel de materiale pana la capat, reprezinta un risc major de stres pentru prostie ... * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. * Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"