sâmbătă, 12 august 2017

Despre "Liceul de Aeronautică" și ”Uzina de avioane” din Bacău


      Uzina a început să funcţioneze din anul 1953, ca întreprindere de reparaţii pentru faimoasele avioane militare de vânătoare MIG – 15 (Mikoyan – Gurevich):





, la care s-au adăugat mai apoi MIG -17:




şi faimosul MIG - 21:


pentru ca la momentul când eu am devenit elevul liceului pe care îl patrona, uzina să fie capabilă de a repune în aer orice tip de avion de luptă sau aeronavă civilă, inclusiv faimoasele Hong-uri chinezești de bombardament: 
https://i1.wp.com/www.resboiu.ro/wp-content/uploads/2013/04/Hong-5-Borcea-Poza-2.jpg?resize=510%2C338

     Mai mult decât atât, în timp, prin experienţa, seriozitatea şi dăruirea inginerilor, tehnicienilor şi a muncitorilor din această uzină, s-a reuşit obţinerea unor importante contracte de construcţie integrală a unor aeronave, dintre care de cel mai mare succes s-a bucurat avionul Yakovlev: Yak – 52, un excelent avion multirol, pentru - şcoală, antrenament şi acrobaţie aeriană - de concepţie, tot sovietică:


     Acum ... , vă daţi seama că nu puteam să nu fim mândri cu toţii de faptul că eram elevii unui liceu de prestigiu, ce pregătea specialişti de primă mână pentru o industrie dinamică şi captivantă, reprezentând vârful de lancie al tehnologiei aeronautice.
     Eram mândri mai ales de faptul că în perioadele de practică şcolară, aveam acces în incinta Uzinei şi lucram efectiv alături de muncitorii de înaltă calificare de acolo, oameni de o înaltă ţinută morală, conştiinciozitate, respensabilitate şi seriozitate. În fapt, nu oricine ajungea să lucreze în această unitate economică de prim rang, selecţia la angajare fiind extrem de dură din toate punctele de vedere - pilele cunoştinţele şi relaţiile fiind valabile doar până la poarta întreprinderii, întrucât nimeni nu-şi asuma respensabilitatea de a lăsa să intre în uzină un pilos slab sau insuficient pregătit, a cărui activitate nepotrivită ar fi putut pune în pericol munca întregului colectiv de oameni.

     Industria aeronautică este, cred, ramura din industrie în care devine cel mai evident, faptul că omul, oricât ar fi el de bine pregătit ca specialist şi de valoros ca om, este util echipei din care face parte, doar dacă reuşeşte să se integreze în ansamblul acesteia făcând bine şi precis, exact (şi doar) atât cât îi revine conform proiectului defalcat pe echipe de lucru şi pe faze de operaţiuni. Aeronava zboară doar dacă fiecare lucrător care a contribuit la construirea ei şi-a făcut exact acea felie de treabă care i-a fost atribuită ca fiind de responsabilitatea lui, şi nimic mai mult, nimic mai puţin. Iniţiativele individuale, inovaţiile, artificiile şi improvizaţiile nu numai că nu sunt tolerate, ci sunt complet interzise, întrucât până şi cea mai fină zgârietură poate deveni în condiţiile solicitante ale zborului un început de fisură, iar un şurub insuficient strâns, ori un nit bătut în mod neglijent, se poate smulge şi poate costa pierderea de vieţi omeneşti încă de la primul zbor...

     Orice om care munceşte, poate greşi şi s-a înţeles foarte bine şi aici faptul că „a greşi este omeneşte”, dar în acelaşi timp s-a înţeles de către toată lumea şi necesitatea asumării greşelii şi mai ales a raportării ei neîntârziate, spre eliminarea din ansamblul aeronavei, şi remedierea imediată a acesteia. Repet: în aeronautică, nu există lucruri neînsemnate, plecând de la faza de concepţie, şi trecând prin cele de proiectare, aprovizionare cu materii prime ireproşabile calitativ, prelucrare, execuţie, montaj, ansamblare, control final şi probe, până la zborurile de omologare. Fiecare fază de lucru este esenţială, pentru funcţionalitatea, performanţele şi calitatea produsului final - avionul!

     V-am povestit toate astea, pentru a vă face să înţelegeţi cam care era nivelul de seriozitate şi responsabilitate în ambientul şcolii în care mă aflam. Şi pentru ca toate aceste cerinţe interne, de ordine şi disciplină, să capete şi o formă externă cât mai adecvată, Liceul de Aeronautică, deşi era o instituţie civilă de învăţământ, patronată de Uzina de Avioane din Bacău, era singura şcoală din judeţ unde uniforma, asemenea celor de la şcolile cu profil militar, era obligatorie: ţinută bleomarin, cu nasturi metalici aurii, cu revere largi, cu buzunare externe - laterale şi la piept, cu clăpiţe închise cu aceeaşi nasturi aurii (doar că ceva mai mici), nasturi prezenţi şi în partea de jos a mânecii, cu insigna liceului aeronautic în piept, ceva cam în genul ăsta:




dar fără epoleţi la veston şi fără vipuşca de la pantaloni, iar pe cap, în loc de bască, noi băieţii aveam şapcă, cu emblema de tip „cuc”, iar fetele purtau tocă, de asemenea prevăzută cu „cuc”...

     Totuşi, nimic din toate aceste rigidităţi de sistem nu ne împiedica să ne trăim vârsta tinereţii, aşa cum ne simţeam noi la vremea aceea: plini de entuziasm, de energie şi de veselie, mai mereu puşi pe glume, pe şotii şi gata oricând de orişice năzbâtie, fără însă a pierde din vedere limita aceea dincolo de care ne expuneam, periculos de mult, exmatriculării...

* Avertisment: rabdarea de a citi astfel de materiale pana la capat, reprezinta un risc major de stres pentru prostie ... * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. * Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

marți, 13 iunie 2017

Cum te porti cu nesimtitii?

Fragment:
Rolul nesimtitului e sa te provoace mereu sa devii si tu ca el, sa fii nesimtit spunandu-i lui ca-i nesimtit. Fiindca n-ai niciun drept in ce-l priveste pe altul, cu exceptia cazurilor cand asta ti-e jobul, sa mentii ordinea, sa tragi la raspundere, sa pedepsesti neregulile. Si nici atunci n-ai dreptul sa jignesti. Adevarat, adevarat va spun, cine judeca va fi judecat.
Cineva mi-a povestit cum tinerii nu arunca gunoiul la cos nici macar atunci cand vin la biserica. Le-a atras mereu atentia si i-a tot admonestat. Am intrebat: ce te deranjeaza cel mai tare? Faptul ca nu au ei respect sau faptul ca trebuie sa strangi tu dupa ei? Si una, si alta, mi-a raspuns omul. Pai, nu mai bine te ocupi de a doua parte, cea care tine de tine? Am aflat ca, ulterior, tinerii au avut mustrari de constiinta. Au promis ca vor respecta regulile de buna cuviinta. Omul, bucuros, i-a indemnat calduros sa mai pofteasca pe la biserica, dar doar cu conditia sa apeleze cu incredere la cosul de gunoi. Pai, cum asa? Si Iisus tot asta le-ar fi zis, oare? Ca nu-i mai primeste decat conditionat? Si daca se hotarau ca din aceasta pricina sa nu mai calce pe la biserica, ar fi fost un beneficiu mai mare adus omenirii, ma intreb?
Cititi articolul intreg accesand linkul:

https://liviabonarov.wordpress.com/2017/06/12/cum-te-porti-cu-nesimtitii/

* Avertisment: rabdarea de a citi astfel de materiale pana la capat, reprezinta un risc major de stres pentru prostie ... * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. * Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

marți, 28 martie 2017

Suta din tablou - partea a doua

de Remus Constantin Raclau

Urmare a povestirii: 
http://nostalgiepentrubunulsimt.blogspot.com/2017/03/suta-din-tablou.html

Placerile reintalnirii trupesti cu sotia sa cea de altadata, repetate parca mai des decat spera, s-au transformat treptat in multumire sufleteasca, in acel simt al implinirii pe care numai dragostea impartasita reciproc ti-l poate darui. Era fericit …

Bucuria sincera a lui Fat Frumos devenise vizibila pentru toti: era mai prietenos, mai bine dispus, mai vioi, mai comunicativ, mai amabil si mai generos – emana caldura si lumina - se simtea de la o posta placerea lui de a trai - dovada vie a  traiului bun de-acasa. Ba chiar si la serviciu era cu mult mai eficient: muncea mai mult si mai bine – era mai voluntar, angajandu-se cu entuziasm in sarcini care depaseau deseori obligatiile normale ale locului sau de munca – era nembosit si de neintrecut, omniprezent si (mai ales) omnipotent! Ce mai tura-vura, era clar pentru toti c-a dat peste “izvorul tineretii fara batranete si al vietii fara de moarte” !...

Si chestia asta n-avea cum sa treaca neobservata. Sefii il apreciau din ce in ce mai mult, iar colegii si “prietenii” il invidiau in aceeasi masura. Se intrebau cu totii, cu o curiozitate morbida, care-o fi secretul acestei schimbari bruste de tonus si de atitudine, in evident contrast cu starea de spirit dominanta a colegilor sai. Unii banuiau ca ar fi castiga la “LOTO”, altii susoteau cum ca ar fi primit vreo mostenire secreta de pe la vreo ruda bogata, moarta subit prin strainataturi, altii insinuau ca ar avea vreo amanta super. El!... Iar cei mai ranchiunosi, s-au pus (mai mult sau mai putin) cu totii pe investigat …doar, doar, or reusi sa descopere secretul voiosiei lui datatoare de chef de viata si de munca neobosita.

Era pe buzele tuturor:
-          Ce-are asta, bai fratilor, de unde-atata veselie pe capul lui?
-           S-a prostit, ma, a-nnebunit! A dat strechea-n el!...
-          Daaa!... Neaparat c-annebunit! Altminteri de unde cheful asta nechibzuit de munca?...
-          Nebun-nebun, ma, nebun de legat! Ati vazut ca canta toata ziua?
-          Canta?
-          Da, ma!
-          Si la servici?
-          Da,ma, inchipuieste-ti: canta pana si la servici!...
-          Cum?
-          Mormaie, ma, ca teleghidatu’! Daca te dai pe langa el, auzi cum fredoneaza. Canta incontinuu de parc-ar fi bagat in priza, de parca i s-ar fi stricat opritoru’ de la disc, nici nu termina bine una, ca si-ncepe alta … E dus !…
-          Poate i-a facut vreouna vraji, ma, mai stii?
-          Ei, pe dracu. Cine sa-i faca vraji lu’ asta?
-          Mai stii?... Vreun drac de baba… O fi pus-o nevasta-sa, sau soacra-sa, sau amandoua, dracu’ stie … Ca sa nu mai stie de el si sa-l duca ele de nas cum vor !
-          Hai, ma, nu mai manca bureti de-aiurea! Le cunosc pe amandoua, sunt femei de treaba si fete de comitet … Da’…, mai stii?...
-          Te pui cu muierile?...
-          Te pui cu dracu’!...
-          Apropo’… Stii ca nevasta-mea e colega la “Confectia”cu nevasta-sa …
-          Da, si ?
-          Mi-a zis ca si nevasta-sa e la fel !
-          Cum, la fel?
-          Nu stiu, da’ mi-a zis ca ceva nu-i in regula nici cu ea: umbla ca teleghidata si asta si munceste ca turbata … Le-a bagat in sperieti pe toate!
-          Mai, sa fie … Le-o fi facut cineva vraji la amandoi !
-          De ce?
-          Dracu’ stie ! Or fi facut astia de la “Partid” vreun experiment pe ei : i-or fi hipnotizat – naibii - sa nu mai stie de ei, sa fie vesnic multumiti sa vada dac-asa poate sa devina omu’ mai eficient in munca!
-          Mai, sa fie!... Ca daca le reuseste experimentu’, ne-am dat dracu’! Ne hipnotizeaza astia pe toti si muncim naibii ca tampitii… Iti dai seama?
-          Imi !... Tragedie, frate! Tre’ sa luam masuri: asa nu se mai poate! Trebuie sa-i salvam. Ca daca-i salvam pe ei, ne salvam si pe noi!
-          Musai !...
-          Atunci, la treaba: “sapam” peste tot, nu omitem  nimic si pe nimeni. Tu incepe cu nevasta-ta! Sa treaca la ischititul sistematic: sa se dea pe langa ea si sa vada ce afla. Dupa aia sa-ntrebe si pe fetele de la masinile de cusut de langa ea, sa vada ce prietene are - intrebari incrucisate – sapa, sapa, pana dai de apa !...
-          Si tu?
-          Eu ma dau pe langa el. Pe langa el si pe langa ceilalti colegi ai nostri de serviciu: dam noi de “apa” cumva! Ne tinem la curent cu noutatile, da?
-          Musai!...

     Si-ncet, incet, s-a dus vorba si febra ischitelii i-a cuprins treptat pe toti, pe nesimtite, atat pe “baietii” de la “Iric”, cat si pe “fetele” de la “Confectia”…
     Si cum o astfel de desfasurare de forte investigative n-avea cum sa nu-si produca-n timp rezultatele planificate, intr-o “buna” zi se trezi eroul povestirii noatre abordat “prieteneste” de un “bun coleg si prieten”:

… (chestia asta s-antamplat de fapt cam pe  la miezul noptii, in timp ce protagonistii se aflau la serviciu in plin program de “schimbul trei”, in prima pauza de tigara – chiar daca Fat Frumos nu fuma, iesea si el impreuna cu colegii fumatori, din spirit de solidaritate – dar cum ziua se zice ca are douazeci si patru de ore, ramanem la exprimarea clasica “intr-o buna zi”,desi numai buna nu se dovedea a fi …)

-          Salut, Fat! Ce mai faci? il aborda colegul cu o bataie intima de palma pe spate…
-          Noroc, Nicule! (nume aleatoriu: putea fi oricare dintre toti ceilalti colegi de serviciu, care se hotarasera cu totii – din compatimire si din spirit de auto-protectie - sa-l “salveze”. De fapt ar fi vrut cu totii sa-i comunice “noutatea iluminanta”, dar si-au dat seama ca nu se cadea ca o astfel de veste socanta sa fie data in colectiv, asa ca au tras la sorti…). Ce sa fac? Bine! Chiar foarte bine!...
-          Bravo! Ma bucur pentru tine!
-          Multumesc, Nicule, esti dragut!
-          Ei !... Suntem colegi, ce naiba!
-          Si prieteni, as zice eu!
-          Corect, Fat , zise Nicu privind in gol …, corect: “si prieteni”!...
-          Dar tu?... Ca te vad asa …, cam nu stiu cum. Nu prea esti in apele tale. S-a intamplat ceva?...
-          Aaaa, nu, scuza-ma, n-am nimic … Numai ca …
-          Ce?
-          Nu stiu cum sa-ti zic …
-          Simplu si direct, raspunse Fat frumos, batandu-l la randul lui, prieteneste si protectiv pe umar. Zi mai omule!...
-          Usor de zis …
-          Bun. Atuncea zi!
-          Eu iti zic, da’ sa nu te superi! si adauga repede, ca si cum ar fi vrut sa indulceasca otrava pe care urma sa i-o toarne: Ai zis ca suntem prieteni!
-          Si prieteni ramanem, Nicule! Nu vad ce-ai putea sa-mi spui atat de grav incat sa strice prietenia noastra … Daca ti-am gresit cu ceva, uite … imi cer scuze cu anticipatie!...
-          Aaa, nu, Doamne fereste!...
-          Bun. Daca mi-ai gresit tu cu ceva, uite … te iert eu pe tine cu anticipatie, desi daca nu mi-am dat inca seama, nu cred sa fie ceva atat de grav.
-          Pai, nu, ca inca nu ti-am gresit… Dar de iertat, tot va trebui sa ma ierti ! Uite … imi cer eu iertare cu anticipatie, pentru ce va trebui sa-ti spun de-acu’nainte!
-          Ok! Iertat. Zi!
-          Fat, stii ca tinem cu totii la tine …
-          Hopa!... raspunse Fat, zambind distrat. Suna grav! Pare ca vorbesti - si aici rosti pompos - “in numele colectivului de oameni ai muncii”!... Ha, ha, ha!... Am calcat cumva pe bec, Nicule?
-          Nu, Fat, dar … stii si tu … vorbeste lumea …
-          Pai … sa vorbeasca, ce ... daca eu nu-s de acord nu mai vorbeste ?... Foaie verde, loboda – slobod la vorbit baieti ! Si … cam ce vorbeste lumea? Sa inteleg ca are vreo treaba cu mine?
-          Iarta-ma, Fat, dar … cam are!
-          Bai !... Ti-am zis ca te-am iertat deja … ce, vrei sa ma pun in genunchi de-acu’ ca sa te iert? Zi-i ca nu ma supar, orice-ar fi! Da-i drumu’! Despre ce e vorba?
-          Despre Ileana …

La auzul numelui sotiei sale, lui Fat ii disparu subit zambetul de pe fata, care i se intuneca intr- o grimasa de ingrijorare. La toate se astepta, mai putin la asta …

-          Asa, si? Ce-i cu ea?
-          Umbla vorba …
-          Asta am inteles deja. Treci la fapte, Nicule, ca incep sa-mi pierd rabdarea.
-          Ei, acu-ntelegi de ce mi-e atat de greu sa vorbesc?
-          Nu. Nu inteleg. Dar dac-ai sa-mi spui, poate c-am sa inteleg. Spune!
-          Mai, Fat! Fii tare caci nu cred c-ai sa primesti bine ceea ce-am sa-ti spun. Oricum, sa stii ca suntem alaturi de tine. Suntem barbati, si stim cu totii ca asta i s-ar putea intampla oricaruia dintre noi … Lucram in schimburi, si dac-avem copii suntem nevoiti sa lucram deseori in ture inverse cu nevestele noastre si … asta nu prea e bine. Nu e bine, mai ales daca copiii sunt in vacanta si mai ales noaptea …
-          Nicule, ai grija ce vrei sa spui!... mormai Fat Frumos, scrasnind din dinti si inclestandu-si pumnii amenintator …

Nicu se bloca. Fat era cu mult mai voinic decat el si nu prea ii dadea mana sa-l infrunte in caz ca s-ar fi infuriat, asa ca se hotara sa continue cu precautie, luandu-si preventiv ca aliat si implicand in ecuatie, “colectivul”:

-          Fat, imi pare rau c-a cazut magareata tocmai pe mine sa-ti dau vestea asta imputita. Nimeni nu voia sa ti-o spuna, dar baietii m-au impins la inaintare, tocmai pentru ca stiau ca suntem buni prieteni …
-          Si s-au gandit ca o bata-n cap de la un prieten, doare mai putin?... Scuza-ma!… E chiar atat de grav?
-          Imi pare rau, Fat!... Este! Stim ca doare … dar iti dai seama ca nu ne-am permite sa dam din gura, asa … aiurea, fara sa avem dovezi …
-          Dovezi ?… mormai, Fat, ca in transa … Vorba dupa vorba, furia i se transforma in deznadejdie… Cadea lumea pe el !...
-          Din pacate, da, prietene. Au iesit unele vorbe… La inceput n-am vrut sa le dam crezare: stiam cat de mult tineti unul la altul, cat va iubiti si cat sunteti de fericiti impreuna. Le-am tratat ca pe niste barfe rautacioase izvorate din invidie si i-am sictirit pe mancatorii de cacat… Dar mai apoi le-am auzit din nou, de la alte persoane, si pe urma de la altele … persoane diferite, despre care stim ca sunt oameni de treaba si femei serioase. Si ne-am gandit ca … totusi, nu iese fum fara foc - prea se legau unele chestii si prea asemenatoare erau unele detalii ale zvonurilor - asa ca ne-am pus pe rand la panda si din pacate, temerile ni s-au confirmat. Ne-am cutremurat!... Tu nu meriti una ca asta! Esti un baiat prea de treaba, un bun prieten si un prea bun coleg ca sa-ti ascundem treaba asta…
-          Care treaba?... rosti, Fat, ca de pe alta lume … Ce tot spui tu acolo?...
-          Imi pare rau, prietene: Ileana te tradeaza …

Fat simti nevoia sa se aseze de-a lungul peretelui, mormaind, ca pentru sine …

-          Nu ! Asta, nu!... Nu pot sa cred asta! Nu vreau sa cred una ca asta!... un munte de om, era la pamant …
-          Imi pare rau, Fat. E adevarat!
-          De ce?...
-          Nu stiu… Asta poate ca o veti lamuri voi, intre voi …
-          Cum?
-          E nevasta-ta, mai omule, tu traiesti in casa cu ea!... Tu trebuie sa stii ce si cum trebuie sa va lamuriti unul altuia, nu eu!
-          Ce sa lamurim?... se razvrati brusc Fat, scuturand puternic din cap. Se ridica demn in picioare, protestand:
-          Nicule, tu nu-ntelegi?... Ma aflu intr-o perioada de vis a vietii mele: ne iubim nebuneste, mi se daruieste mai cu sarg ca-n tinerete, facandu-ma sa ma simt mai barbat ca niciodata. Ne simtim minunat si vad … simt, ca si ea se simte minunat cu mine! Nu-i posibil ceea ce-mi spui tu… ce-mi spuneti voi…

 Si continua, pe un ton din ce in ce mai puternic si mai stapan pe el:

-          Vorbiti prostii… Va e ciuda pe noi si mancati bureti, aiurea. Crapati de invidie ca n-aveti si voi o nevasta ca a mea si ca nu faceti casa cu ale voastre, asa cum facem noi si vreti sa ne stricati casnicia, sa ne puneti pe drumuri … Imi dau seama ca sub masca voastra ipocrita de prieteni si colegi sunteti cu totii niste nemernici!... si spunand acestea se indrepta amenintator spre Nicu, hotarat sa-si restabileasca onoarea familiei cu pumnii…

Simtind ca lucrurile scapa de sub control, isi facura aparitia si ceilalti colegi. Odata cu ei veni si Gelu Tarlea – maistrul lor. ‘Nea Gelu, vecin de cartier cu Fat, era cel mai in varsta dintre toti colegii si pe langa faptul ca era seful formatiei lor de munca, era si recunoscut drept cel mai serios si mai intelept dintre ei.  Mai avea vreo doi ani pana la pensie si se bucura de stima si respectul tuturor, colegi si sefi, deopotriva. Statea la doua blocuri distanta de victima noastra, cunostea oarecum “situatia” si in consecinta avea si el ceva de zis, apropo’ la acuzele lansate in masa de aceasta, nediscriminat, asupra tuturor, asa ca se baga si el in discutie:

-          Mai, Fat, linisteste-te!... E normal sa nu crezi nimic din tot ceea ce ti se spune. Esti un om de treaba si stii ca ai acasa o femeie de treaba. E mai putin normal, insa, sa ne acuzi pe toti de nemernicie. Chestia asta, eu unul, cum nu ma simt cu musca pe caciula, nu pot sa o accept, asa ca te invit sa te calmezi si sa-ti revizuiesti atitudinea fata de colectiv. Oamenii astia sunt colegii nostri si mancam impreuna aceeasi paine - buna, rea, dulce, amara, fiecare cum o resimte. Oamenii au vrut sa-ti fie de folos, asa cum s-au priceput si ei, dezvaluindu-ti niste fapte care ar putea sa fie reale, dupa zicala aia taraneasca: “nu stie barbatu’, ce stie tot satu’…”. Tu, daca vrei, poti sa cercetezi ca sa te convingi de adevarul sau de neadevarul lor , si in functie de rezultat, sa iei masurile care crezi ca se impun, ca un barbat adevarat. Sau, poti sa bagi capul in nisip ca strutul si sa te faci ca nu vezi si ca n-auzi si sa lasi lucrurile asa cum sunt. Dar in cazul asta, va trebui sa te inveti sa ignori tot ceea ce vei auzi de azi inainte, ca lumea nu va inceta sa cleveteasca, daca va avea un motiv sa o faca. Cred ca te-ai aprins cam tare si oarecum pe nedrept. Te inteleg, dar nu pot sa accept una ca asta. Nu cred ca in noaptea asta mai poti munci asa cum se cuvine, asa ca, in calitatea mea de maistru, am hotarat sa te invoiesc pentru tot restul programului si sa te trimit acasa, sa te racoresti si sa-ti revii. Eu dac-as fi in locul tau, m-as duce imediat acasa, la femeia mea, si as lamuri situatia, dezvaluindu-i zvonurile care circula si cerandu-i sa confirme sau sa infirme zvonurile, odata pentru totdeauna. Acuma, hai … ia-ti bagajelul si fuguta acasa!...

Pentru cine nu s-a plictisit -va urma ...

* Avertisment: rabdarea de a citi astfel de materiale pana la capat, reprezinta un risc major de stres pentru prostie ... * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. * Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

sâmbătă, 18 martie 2017

Suta din tablou


Suta din tablou


de Remus Constantin Raclău 

     Pe cand de-abia-ncepusem munca la “Fabrica de Bere” din Bacau, circula-n zonă o poveste. Nimeni n-a fost in stare sa-mi dea nume concrete, dar povestitorii ei se jurau cu totii ca “istoria” era adevarata si ca se desfasurase intocmai asa cum o povesteau ei. Si cand spun ei, ma refer la faptul ca am auzit-o de la mai multi, cu mici variatiuni nesemnificative, fapt care mi-a intarit convingerea c-ar putea fi adevarata. “Ar putea fi” ... Vedeti si domniile voastre, dragi cititori, cum m-am exprimat, asa ca ... Ce sa mai ?... Drept sa va spun, nu stiu daca e suta la suta adevarata, dar uitati, am sa v-o dau si dumneavoastra, asa cum am primit-o si eu, iar domniile voastre o sa o judecati dupa cat si cum s-a colcosit aceasta in inimile si in mintile dumneavoastra ...

     Se zice ca la “IRIC”, era odata un macelar. Dar cum “IRIC” este prescurtarea de la “Intreprinderea de Industrializare a Carnii” – devenita astazi faimoasa “Agricola International”, se presupune ca acolo erau multi macelari. Multi, dar ... numai despre unul dintre ei e vorba in povestirea noastra. Asadar ...

     Era odata un macelar de la “IRIC”. Si macelarul asta era tanar si voinic si avea acasa, o nevasta tanara si ca o zana de frumoasa. Frumoasa foc! Atat de frumoasa, incat le lasa ... gura apa, la multi alti tineri, mai mult sau mai putin voinici, mai mult sau mai putin frumosi ... Dar toti deopotriva, grozav de invidiosi pe norocosul Fat Frumos de la IRIC, ales cu drag sa-i fie sot, tocmai de catre Ileana Consanzeana, cea mai frumoasa floare dintre toate florile frumoase de la ... “Confectia” (evident, tot din Bacau). Da!... Chiar asa! “Fat Frumos de la IRIC”, si “Ileana Consanzeana de la Confectia”, caci asa am sa le spunem personajelor noastre de-acum-nainte, din moment ce asupra numelor lor reale, pluteste un profund mister, pe undeva de inteles, de vreme ce frumusetile astea doua de oameni, aveau copii, parinti, frati si surori .

     Si avea Fat Frumosul nostru o fire calma si blajina si era bland si bun ca painea calda. Dar pe cat era voinic, tot pe-atat era si de indemanatec cu cutitele, cu barda si cu securea lui de macelar, la care, ca orice bun meserias care-si castiga o paine buna cu uneltele sale, tinea ca la ochii din cap. Constient de faptul ca de buna stare a sculelor sale depinde usurinta sa de a lucra, precizia si mai ales randamentul sau de macelar - aducator de consistente sporuri la salariu - le ingrijea si le lustruia cu drag si meticulozitate, mangaindu-le duios taisul, spre a le verifica agerimea, in timp ce le ascutea cantand haiduceste:
“Alelei ... cutit, cutit ! De trei ori te-am ascutit, de tocila si pietroi, sa tai gat la vaci si boi !...”
     OK!... Aici sunt intru-catva de-acord cu dumneavoastra ca e posibil sa fi exagerat cumva, atribuindu-i voinicului nostru si calitati vocale, dar ..., la urma urmei ..., de ce nu? Sa trecem totusi mai departe ... 

     Spuneam ca era indemanatec, ca era priceput, era harnic si ascultator. Era asadar, o minunatie de sot -acasa, o minunatie de muncitor – la serviciu. E clar ca un astfel de om, model acasa, model si la serviciu, nu putea fi decat foarte apreciat, atat acasa – de catre nevasta, cat si la serviciu - de catre sefi, si nu in mai mica masura, mult invidiat de colegi, prieteni si vecini, atat pentru cat era de bine vazut si rasplatit la locul de munca, cat mai ales pentru ce lasa acasa atunci cand pleca la munca.

     Si lucrau, Fat Frumos la “IRIC”, si Ileana Consanzeana la “Confectia”, in ture de cate opt ore, zi sau noapte, cate un schimb in fiecare saptamana. La inceput, pana au venit copiii, lucrau amandoi in aceeasi tura: o saptamana faceau amandoi - schimbul unu, cealalta saptamana – schimbul doi, si-apoi, tot amandoi – schimbul trei, astfel incat, atunci cand nu erau la serviciu, erau mai mereu impreuna, bucurandu-se unul de compania celuilalt, cand acasa, cand la cumparaturi, cand la restaurant ori prin parcuri la plimbare; cand la garla, la pescuit ori la plaja, cand la padure la aer curat si la iarba verde; cand pe dealuri si coclauri, la o bere si-un gratar... Iar sfarsiturile de saptamana, si le petreceau, tot amandoi, alternativ, o data la ai lui, iar celalalta data la ai ei, intr-o placuta si relaxanta armonie, spre bucuria si multumirea sufleteasca a celor doua cupluri de socri ...

     Si ca sa le fie armonia deplina, au mai facut Ileana Consanzeana si cu Fat Frumos si doi copii, un baietel si o fetita, isteti, silitori si, cum se putea altfel decat - frumosi, ca si parintii lor – doua minunatii de copii. Si cat acestia au fost mici, s-au vorbit sa-i roage pe parinti sa-i ajute cu cresterea lor, la tara, in libertate si la aer curat, cu mancare gustoasa si sanatoasa, bio-ecologica, direct de la sursa, macar pan’or fi de dus la scoala ...

     Si cand au devenit de varsta scolara - cel mai mare, si a gradinitei – cea mica, numai ce s-au sfatuit cei doi parinti sa nu-i desparta si sa-i aduca pe amandoi la oras, ca sa beneficieze de invatatura mai buna si de ajutor mai prompt, sub stricta lor supraveghere parinteasca.

     Dar cum, atat Ileana Consanzeana, cat si Fat Frumos, pe cat erau de frumosi, tot pe atat erau si de isteti, si-au dat repede seama ca prin aducerea copiilor acasa, nu mai era posibil sa lucreze amandoi, simultan, in acelasi schimb: dimineata copiii trebuiau dusi la scoala si la gradinita, iar la pranz, cineva trebuia sa mearga si sa-i aduca inapoi, dupa care trebuia sa se ocupe cineva de ei si dupa-amiaza si seara... Ganditi-va ca pe langa indatoririle de serviciu si de acasa – ordine, curatenie, mancare si provizii - trebuiau ca de-acum sa faca cumva si sa-si faca timp - si chiar cu o anumita prioritate - si pentru indatoririle lor parintesti: de pregatirea lectiilor cu copiii si de educarea lor; de ingrijirea lor fizica – joaca, hrana, baita, pieptanat; si de tinuta lor vestimentara - spalat, calcat, apretat, imbracat ... si de alte cate si mai cate mai sunt de facut la casa unui om gospodar, cu copii .

     Si-atunci, Fat Frumos a decis – cu binecuvantarea sefilor de la “IRIC” - sa faca un schimb de tura, care sa-i permita sa lucreze in schimburi saptamanale alternative cu cele facute de Ileana Consanzeana la “Confectia”, astfel incat sa fie mereu cineva acasa - cand el, cand ea, cand amandoi - si dimineata si dupa-amiaza si seara si noaptea, pentru a asigura buna crestere, ingrijirea si supravegherea permanenta a frumosilor lor copii. Si asa au si facut ...

     Copiii aveau toate conditiile si cresteau frumos si bine, sub ochii atenti si grijulii cand ai unuia, cand ai altuia dintre parinti, casa era permanent ingrijita, iar serviciile frecventate cu drag si spor. Si zilele treceau intr-una, si-n zbor saptamanile treceau, tragand lunile dupa ele, una dupa alta, si totul mergea ca pe roate.

     Cat o fi mers asa nu stiu. Stiu insa ca de la un timp, incepusera amandoi sa-si cam simta lipsa unul altuia ca, deh ..., erau tineri amandoi, si frumosi si in putere si inca mai simteau in vene sangele clocotind sub foc de dor de viata, numai ca de stins focul, reuseau cam rar: ba lucra el de noapte - o saptamana, ba ea, si cand se intampla sa fie amandoi acasa noaptea, erau mai tot timpul nevoiti sa se odihneasca, caci cand unul era frant de oboseala, celalalt urma sa se trezeasca devreme pentru a pleca la lucru pregatit sa-nfrunte o zi intreaga de munca deloc usoara ... Noroc cu cate-o sambata noaptea, caci dupa ea urma duminica, cand de regula era singura zi libera din saptamana. Spun “de regula”, caci se mai intampla, rar, dar se mai intampla cate-o urgenta la serviciu, cand la unul, cand la celalalt - cate-o avarie din timpul saptamanii ce trebuia recuperata, ori vreo comanda urgenta la export - si-atunci era musai sa se prezinte la lucru odihniti si apti de munca, macar cat de cat ...

     Si mai deloc ieri, si cat de cat azi, si cine stie cum si daca, maine ... se tot adunau “restante” in contul dragostei lor. Si cum ochii care nu se vad se uita, tot asa si cu amorul: daca nu se stinge cand si cum trebuie, se preface in jaratec si ramane mocnind, iar dupa un timp, se cam pune cenusa pe el si de vrei sa-l mai aprinzi, trebuie sa-l scoti cumva de sub cenusa si sa sufli in el de sa-ti iasa ochii! Si de nu sufla amandoi asa cum se cuvine, focul dragostei ramane ne-aprins ...

     Bine ... nu se mai aprinde, nu se mai aprinde, asta e, dar ... ce te faci cu tineretea? Ce te faci cu jaratecul de sub cenusa? Caci sub hainele alea de oameni ingrijiti si curati, sub pieile lor catifelate, netede si praspete, inca le mai zvacnea in piepturi cate o inima sanatoasa, focoasa si dornica sa-si traiasca bruma de tinerete ramasa din aceasta viata. Dar ca mai tot oamenii cuminti, legati prin juramant de fidelitate si credinta in sfanta taina a casatoriei, pecetluita prin verighete de aur, purtate la inelarul mainii din dreptul inimii, spre vesnica aducere aminte, se priveau cu jind si dor unul pe celalalt, disparand pe usa dupa un sarut fugar, si se desparteau oftand si strangand din dinti a indurare, promitandu-si unul altuia soptit si uneori cu cate-o lacrima neascunsa, mai multe clipe de intimitate, ... data viitoare.

     Si data viitoare azi, si data viitoare maine, si zilele treceau intr-una, si-n zbor saptamanile treceau, tragand sirag dupa ele luna dupa luna si ani necrutatori trecand ca pe roate ...

     Cat sa se fi scurs asa, nimeni n-a stiut sa-mi spuna. Cert este ca “Fat Frumos” lucra tot la IRIC”, iar “Ileana Consanzeana”, tot la Confectia”... Timpul isi luase treptat tributul: fetele si trupurile lor tradau acum o maturitate rumena iar relatia lor se transformase intr-una de trista rutina: lacrimile le-au secat de mult, oftaturile li s-au rarit pana la disparitie, promisiuni isi mai faceau doar in gluma – caci nu le mai credeau nici ei, iar sarutarile de despartire devenisera pur formale si sunau mai mult a : “Hai ... iesi mai repede, c-am treaba!...”.

     Dar jaratecul nestins continua sa mocneasca ... mama ei de munca si de viata !... Mai aruncau ei peste cenusa, din cand in cand cu cate-o cana de apa, doar, doar o ajunge si la jarul de dedesubt si ajungea ..., dar nu indeajuns. Prea rare “canile de apa” si prea pe fuga “aruncate”, ba din oboseala - noaptea, ba ca mai aveau si altele de facut – ziua, ba ca-i post, ba ca-i sarbatoare, si ... tot asa! Unde mai pui ca atunci cand reuseau si ei in sfarsit sa cada de acord, ca omu’ cu femeia lui, ca sa mai verse si ei cu cate-o cana de apa fierbinte peste focul dorului nestins, o faceau cam “pe zvarlite”, ca nu cumva sa-i prinda aia micii si sa-i ia la intrebari, ca nu se cuvenea ... Si cum “graba strica treaba”, ramaneau mereu cu “treaba” ca si ne-facuta!

     Si cum treburile nefacute se aduna una cu alta, creand morman de nemultumiri si iritare, tot asa ajunsesera si ei sa contabilizeze zi dupa zi, si saptamani in zbor trecand, tragand dupa ele luni intregi sirag si ani necrutatori ...mormane de insadisfactii privind viata lor trupeasca.

     De “oferte”, cu promisiuni tentante de apa din abundenta, nu duceau lipsa niciunul din ei, pentru ca ca desi trecuse ceva vreme peste amandoi, Fatul era inca falnic si Frumos, iar Ileana, tot mandra Consanzeana era, dar ei le rezistau amandoi cu o eroica eleganta, de crapau toti “pompierii” si “pompieritele” de ciuda, invidie si pofta!

     Dar ..., asa dupa cum bine stim cu totii, viata ne pune mereu la incercare si ne ofera mai la tot pasul in dar, cate un “dar”, uneori mai bun frumos si sincer, alteori insa, urat, pervers si plin de otrava.

     Si cum in toate povestile cu Feti Frumosi si cu Ilene Consanzene, vine un moment al marii incercari, tot asa a venit si in viata eroilor din povestirea noastra, o mare incercare sub forma unui “pompier” frumos, mandru si focos, caruia Ilenuta noastra ii cazuse cu tronc (hodoronc!) si care nici Ilenei nu-i displacuse inca de la inceput. “Pompierul” era mecanic de masini de cusut la “Confectia” si cum Ilenei i se stricase intr-o “buna” zi masina, a cerut maistrei sa trimita pe cineva sa i-o repare. Si i-a trimis ...

     A fost atractie la prima vedere - un fulger pe cer senin: el ramasese incantat de eleganta si de farmecul cald al maturitatii ei depline, iar pe ea o frapase asemanarea lui izbitoare cu marea iubire a vietii ei – parea o copie aproape la indigo a lui “Fat Frumos de la Iric”, dar cu mult mai tanar si mai proaspat; pe el il atata intens faima ei de femeie serioasa si inabordabila iar ea incerca prin intermediul lui o nostalgica intoarcere in timp, la frumosii ani ai tineretii, cand singura ei grija era aceea de a se distra si de a se simti iubita ...

     Si cum rabdarea este darul cel mai pretios din viata omului pervers, se vede treaba, ca ceea ce-ncepuse cu o privire curioasa pe furis, s-a transformat cu timpul in furisari la propriu in diverse cuibusoare de nebunii, acasa la cate-un amic sau prietena, dispusi la o discreta gazduire...

     Unele dintre prietenele solicitate au cautat sa-i tempereze elanul adolescentin si sa o readuca cu picioarele pe pamant, invocandu-i rand pe rand, toate argumentele referitoare la pericolele unei astfel de relatii clandestine, la riscul destramarii familiei, la sot, la copii, la iminentul blam al comunitatii, dar ... ti-ai gasit!... Flatata de atentie si coplesita de prestatia mult mai tanarului ei admirator, in frapant contrast cu frustrarile traite in ultimii ani alaturi de “Fat Frumos de la IRIC”, Consanzeana noastra luase avertismentele prietenelor (si colegelor) sale, drept manifestari ale invidiei si in consecinta, actionand pe contra, parea, pe zi ce trecea, tot mai convinsa de justetea deciziei sale de a-si trai viata cat mai intens, irevocabil prinsa in mrejele hipnotice ale amorului carnal .

     De la o vreme, niciuna dintre colegele si prietenele sale n-a mai fost dispusa sa-i mai ofere acoperire. Se saturasera cu toatele de irationalitatea si mai ales de staruinta cu care continua sa se comporte in mod frivol si imoral. Aproape ca nu mai avea prietene, dar nici ca-i pasa. Isi traia cu pasiune aventura vietii sale, frecventandu-si “obiectul” pasiunii din ce in ce mai des si pe unde apuca. Nefiindu-le tocmai comod, si-a luat inima-n dinti si l-a invitat odata acasa ... Acasa la ea. La Ileana. De fapt ... acasa la ei ... Acasa la Ileana Consanzeana si la Fat Frumos, in Templul Casatoriei, pangarindu-l ...    


In obsesia ei bolnava ajunsese sa se gandeasca la Pompier, pana si atunci cand se culca cu sotul ei. Facea amor simultan cu amandoi: trupeste, pe-ntuneric – era cu sotul, dar mental, in lumina sufletului ei, era cu ... amantul. Iar Fat Frumos, nebanuind nimic, nu putea decat sa se bucure de schimbarea ei “in bine”: Ileana trecuse brusc de la plictiseala sexului de rutina, la dragostea pasionala, implicandu-se in actul placerii ca-n zilele bune ale tineretii lor, revarsand peste el toata fierbinteala de care putea sa dea dovada o femeie coapta, la deplina ei maturitate. Si lui ii placea ... Ba mai observase si noutati in felul ei de a i se darui, in felul ei de a se misca: era ... mai fantezista, mai vioaie, mai sonora si ii cerea si lui sa participe in moduri in care nu o mai facuse niciodata ,  N-avea cum sa nu-i placa!... Ii placea si multumea in gand soartei pentru darnicie: resimtea si el in sfarsit, dupa multi ani, placerea deplina la pat.

Va urma ...


* Avertisment: rabdarea de a citi astfel de materiale pana la capat, reprezinta un risc major de stres pentru prostie ... * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. * Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"