luni, 30 mai 2011

Stapanii Lumii

Ca sa stim... Ca sa intelegem...
     La cativa ani de la revolutie, piata de carte din Romania era "data peste cap", de romanele unui personaj controversat: Pavel Corut. Povestirile sale impletesc, dupa cum el insusi marturiseste, realitatea cu fantezia, autorul lasand la latitudinea cititorului sa stabileasca unde sfarseste una si unde incepe cealalta.

     Pavel Corut, fost sef adjunct al serviciului de contraspionaj militar din vremea lui Ceausescu, este o persoana care stie multe. Spre deosebire de altii, domnia sa nu tace. Domnia sa scrie! Mai da si cate un interviu, dar nu este prea apreciat ca interlocutor de catre moderatori, intrucat are un stil de conversatie foarte "militaros". In schimb aflat in fata foii de hartie este capabil sa dea din plin proba talentului sau. In discutiile despre el am aflat ca ar fi un nostalgic, sau un beneficiar al vechiului regim, in timp ce alte persoane sunt convinse ca este un provocator, dar cei mai multi se vad constransi de "faptele sale de arme" scriitoricesti, sa-i recunoasca buna credinta si patriotismul.

     Eroii romanelor sale sunt in principal agenti ai serviciului de contraspionaj romanesc, aflati intr-o lupta inegala, pe viata si pe moarte, cu slujitorii bine platiti ai
"bubulilor", stapanii din umbra ai lumii!

     Pe langa lunga lista de romane de spionaj (pro si contra), cu actiuni normale, anormale si mai ales paranormale, ale caror eroi sunt cat se poate de romani si de patrioti, a scris si o foarte interesanta serie de carti destinate succesului in viata, in afaceri, si mai ales destinate tinerilor. Tematica abordata este foarte complexa, plecand de la lupta impotriva drogurilor, alcoolului si tutunului si pana la formarea gandirii pozitive si gasirea propriului drum in viata...

     Pe la inceputul anilor 2000, exista un talk-show pe ANTENA 1, care se numea: "Marius Tuca Show". Acest foarte bun ziarist invita in emisiunile sale cele mai reprezentative personaje ale momentului, de la presedintele statului, primul ministru si membri ai guvernului, pana la sportivi, oameni de cultura, sau de stiinta... pe scurt, invita in fiecare seara, OMUL ZILEI !

     Era unul dintre programele cele mai asteptate si mai urmarite, intrucat realizatorul nu-si "ierta" pentru nimic in lume invitatul si-l supunea unui continuu tir de intrebari, care de care mai provocatoare si mai indiscrete referitoare la activitatea profesionala sau actiunile publice ale acestuia. Totul cu bun simt, totul cu maxim profesionalism, beneficiind de o echipa redactionala de elita!

     Intr-o seara de acum circa zece ani, l-a avut ca invitat pe marele nostru economist si academician Anghel Rugina, profesor universitar de anvergura mondiala, care s-a stins din viata de curand, din pacate...Emisiunea de pe Antena 1 din acea seara avea sa devina, pentru toti cei care au urmarit-o, absolut memorabila.

     Sub Ceausescu, Anghel Rugina a fugit din tara trecand Dunarea inot la sarbi. A fost ranit la picior de un granicer roman, dar a reusit in cele din urma sa ajunga in Statele Unite, unde a ajuns membru corespondent al Academiei Statelor Unite, sef de comisii economice si consilier in diferite guverne americane. Pentru cine vrea sa se edifice mai pe larg despre personalitatea acestui roman de exceptie recomand lectura de pe Wikipedia si din alte surse on-line.

     La un moment dat, cu toata experienta sa, Marius Tuca a scapat invitatul de sub control. Personajul "de mare calibru" din acea seara, a pus treptat stapanire pe emisiune, toata pregatirea acesteia ducandu-se "pe apa Sambetei", deoarece raspunsurile sale la intrebarile moderatorului depaseau cu mult tiparul emisiunii, prin amplitudine, prin modul in care erau documentate si mai ales prin consecintele lor!... Erau raspunsuri care impuneau de la sine alte intrebari si tot asa ... Ca un bulgare de zapada lasat sa se rostogoleasca pe o panta proaspat ninsa!...

     Dar sa vedem ce s-a intamplat, concret!

      Domnul Rugina a afirmat la un moment dat, ca a fost invitat acasa la George Bush! La "CASA ALBA", bineinteles. Fiica domniei sale era prietena si colega de facultate cu gemenele presedintelui american, iar acesta a vrut sa il cunoasca personal asa ca l-a invitat la o cina in cel mai bine pazit obiectiv al planetei. Si cand Marius Tuca l-a intrebat cum e de fapt presedintele american "in privat", au inceput dezvaluirile:

     "George Bush este un texan simpatic, cinstit si foarte de treaba, dar nu face ce vrea el!..."

     "Cum, adica, nu face ce vrea el? Pai nu este el cel mai puternic om de pe planeta? Nu conduce el guvernul celui mai puternic stat din lume?" A intrebat, Tuca.

    "Pai, nu prea..." a raspuns domnul profesor. "Se vede treaba ca trebuie sa fac unele precizari", a mai spus domnia sa, "ca sa se stie si ca sa puteti intelege mai bine"!...

     Apoi a continuat:

     "Dragii mei, lumea asta este condusa de un fel de guvern mondial, format dintr-un grup de circa 250-300 de persoane, super-bogate, super-puternice si super-bine-informate, care traiesc "ca in sanul lui Adam"!

     Oamenii astia detin puterea absoluta pe planeta. In afara de accesul imediat la toate resursele economice si la cele mai recente descoperiri tehnico-stiintifice, multe tinute in secret, au la dispozitie, in toate tarile lumii, institute de cercetari psiho-sociologice, cu ajutorul carora tin sub control toate popoarele planetei. Acestea le indica personajele politice cele mai "potrivite" pentru a "castiga alegerile", in mod "democratic" in cele mai importante state ale lumii; importante nu numai ca numar de locuitori, dar mai ales prin resursele lor naturale, prin puterea economica, militara sau prin pozitia lor strategica.

     Practic toti conducatorii statelor importante ale planetei sunt"alesi" cu "binecuvantarea" acestui "GRUP", si toti cei alesi nu fac altceva decat sa puna in practica "directivele" trasate de acesta..."

     Intrebare telefonica de la un telespectator:

     "Domnule Anghel Rugina, face si Romania parte dintre tarile vizate de "GRUP"?"

     "Da. Si ca dovada va aduc faptul ca, inainte cu doua luni de alegerile din 2000, persoana care a castigat alegerile prezidentiale, a fost in vizita "privata" in Statele Unite, iar la doua saptamani de la castigarea alegerilor, primul ministru proaspat numit a facut acelasi lucru. Au fost amandoi sa-si ia "foaia de drum"...

Replica telefonica:

     "Adica dumneavoastra vreti sa spuneti ca pe presedintele nostru ni l-au ales americanii?"

Raspuns:

     "Nu o spun eu. Asa este. Numai ca nu americanii, ci "GRUPUL" care conduce. In America a avut loc doar acceptarea si instruirea personajelor."

Replica:

     "Sa va fie rusine domnule, Rugina... Sa va fie rusine ca ati ajuns la varsta pe care o aveti, cu capul plin de par alb, ca si mine si ca ne mintiti in halul asta... Nu stiu ce interes aveti sa o faceti, dar vreau sa va spun ca pe presedintele nostru l-am ales noi, cu totii, prin votul nostru, ca asa am vrut noi! Sa va fie clar: asa am vrut noi! Si apoi cum sa ni-l aleaga altii cand este o comisie de votare care verifica vot cu vot, de la toate partidele... Sunteti un mincinos! Domnule Marius Tuca, nu mai chemati, domnule ,din astia ... Buna seara!..."

Anghel Rugina, (A.R.):

     "Draga domnule, te felicit!... Te felicit ca ai ajuns la varsta la care ai capul plin de par alb si ca ai trait pana acum cu impresia ca ai putere! Ca votul tau conteaza! Poti sa mori fericit in cazul asta! Eu nu am vorbit pentru cei care au varsta si convingerile dumitale. Eu am vorbit pentru cine are urechi sa auda si minte sa inteleaga!...

     In ceea ce priveste votul, nu uitati vorbele lui Stalin, care zicea ca nu conteaza cine si ce voteaza ci conteaza cine numara voturile. Astazi cu voturile centralizate electronic treaba asta a devenit un simplu joc pentru un informatician: cu un program destept, printr-o simpla atingere a unei anumite taste, voturile plus ale unui candidat se aduna discret la cel care trebuie sa iasa...

     Imi spui ca nu stii ce interes am... Am interesul ca POPORUL MEU SA AFLE... Sa afle si SA INTELEAGA!... Sa inteleaga ca la nivel global "cartile sunt facute"! Oamenii astia sunt prea destepti si prea puternici!..."

Alt telespectator (TS), intreaba:

     "Dar cine sunt oamenii astia? Este vorba de Franc-masonerie?"

A.R.:   "Sunt si masoni in "grup", dar nu sunt majoritari!"

TS, (chiar daca se trateaza de un alt telespectator lasam initialele cu titlu generic, pentru cursivitatea mesajului):   "Atunci, despre cine este vorba? E sultanul Bruneiului? Bill Gates? Sau cine altcineva?"

A.R.:   "Mai, baieti... Pe oamenii astia nu-i cunoaste nimeni... Adica nimeni dintre "muritorii de rand"! Ce, sultan? Ce, Bill Gates? Astia sunt mici copii, pe langa cei din "GRUP"! Trebuie sa intelegeti ca adevaratii bogati ai lumii nu apar in nici un top, al niciunei reviste... Se bucura de anonimat pentru ca astfel sa aiba libertate deplina de miscare. Doar un numar limitat de persoane, alese pe sprinceana, cunoaste identitatea unora dintre ei, alte persoane "alese", cunosc pe altele, si tot asa. Nimeni nu poate pune toate piesele acestui puzzle impreuna... Nici macar presedintii marIlor state ale lumii. Directivele ajung la ei prin interpusi. V-am spus ca este vorba despre oameni deosebit de inteligenti si despre o organizare perfecta!..."

TS:   "Atunci sunt evreii?"

A.R.:   "Sunt si evrei dar nu sunt majoritari!"

TS:   "Arabii? Sunt si arabi? Ca astia au petrol..."

A.R.:   "Dragii mei, sunt reprezentanti de peste tot, intr-o proportie echilibrata. In asta si consta succesul "GRUPULUI", deciziile in interiorul lui se iau intr-un mod absolut democratic, iar locul in acest "GRUP" se mosteneste, pe principii monarhice, cei ce urmeaza sa intre fiind foarte bine testati si pregatiti in acest sens...

TS:   "Bun, si cam de cand se intampla chestiile astea?"

A.R.:   "Se zice ca acest "GRUP" a luat fiinta cam pe la inceputul anilor 1800, cu scopul declarat de a prelua conducerea lumii. Prima miscare cu relevanta la nivel planetar ar fi fost initierea valul de revolutii din Europa anilor 1848. Apoi "GRUPUL" a incercat preluarea puterii pe tot globul prin intermediul ideologiei comuniste."

TS:   "Cum adica, sa preia puterea in lume cu ajutorul comunismului? Pai comunismul nu zice ca totul este al tuturor? Nu inteleg. Puteti sa ne explicati?"

A.R.:   "O.K. Sa rationam un pic... Deci ideologia comunista spune ca totul este al tuturor, este adevarat, dar si ca nimeni nu poate dezlipi nici un strop din bunurile in comun pentru folosul sau personal. Deci totul este al tuturor si in particular al nimanui. Si chiar daca nu sunt ale nimanui, dupa victoria planetara a comunismului, aceste bunuri trebuiesc totusi "administrate" de cineva. Si de ce acel cineva n-ar putea fi un "GRUP", de administratori la nivel mondial de, sa zicem... 250-300 de persoane!... "

Toata lumea...muta. Inclusiv Marius Tuca...

     Si domnul profesor a continuat:

     "Toate miscarile de rezonanta mondiala de dupa 1848, s-ar fi produs cu acceptul acestui "GRUP". Totul bine studiat. Totul cu un scop precis.

     Bineinteles ca au aparut si evenimente neprevazute. Las un moment dat, liderii comunisti, supusi unei propagande desantate cu scopul crearii cultului personalitatii, pe criterii de marketing politic, au inceput ei isisi sa creada in ceea ce propavaduiau si sa se creada niste ZEI in viata, asa ca au scapat de sub control. Si atunci a fost nevoie de crearea unei ideologii care sa contrabalanseze comunismul si anume fascismul. Si asa a pornit cel de-al doilea razboi mondial... Si cand si fascismul a inceput sa aiba derapaje i s-a opus o coalitie mondiala, si pentru ca nu fusese infrant comunismul "independent", a fost nevoie de un "razboi rece", care s-a incheiat asa cum stim cu totii, cu victoria "GRUPULUI", asupra copiluluil rebel - comunismul!

     Acum suntem in faza in care "GRUPUL" se concentreaza asupra unei noi strategii de putere si anume "GLOBALIZAREA". Au fost create organisme la nivel global in sprijinul acestui concept: G8, G20, FMI, Banca Mondiala, BERD, Comunitatea Europeana, etc...

     Trebuie sa recunoastem ca acest "GRUP" a avut un rol foarte important in mentinerea unui echilibru la nivel mondial. In perioada dominatiei acestuia, nivelul de trai al populatiei a crescut in mod constant, nu peste tot e drept dar inca se mai lucreaza la aceasta prin intermediul organismelor mondiale controlate de "GRUP". De asemenea nivelul tehnologic a cunoscut un progres urias si nu ar fi fost posibil fara directionarea resurselor necesare in acest sens. "Drepturile omului" sunt impuse permanent pe ordinea de zi a tuturor reuniunilor la nivel mondial, sau regional, acolo unde acestea nu sunt la inaltimea momentului. In general se impune o noua ordine mondiala, care incearca sa inlature haosul, anarhia si pericolele potentiale la nivel planetar... V-am spus ca este vorba despre persoane deosebit de intelepte.

     E drept, uneori sunt mai rai cainii, ca stapanii, dar sunt sigur ca la momentul oportun, stapanii isi vor pune cainii cu botul pe labe!..."

Marius Tuca (M.T.):   "Domnule Angherl Rugina, m-ati uimit! De unde stiti toate astea?

A.R.:   "In cercurile academice americane se dezbat destul de des subiecte de genul asta!"

M.T.:   "Si nu va este frica sa dezvaluiti aceste lucruri?"

A.R.:   "In primul rand, am o varsta: "mi-am trait traiul, mi-am mancat malaiul", si apoi sunt lucruri, repet, deja conoscute, iar scopul pentru care am facut-o este de a limpezi cumva apele si de a potoli spiritele infierbantate din Romania, care inca mai cred ca tot ceea ce zboara se mananca!..."

TS:   "Si noi ce trebuie sa facem?"

A.R.:   "Aici am vrut sa ajungem cu discutia noastra!... Pentru noi, important este sa ne facem viata frumoasa in jurul nostru. Sa lasam gandurile mari, la scara internationala, ca acolo jocurile sunt facute si echilibrele nu trebuiesc rupte. Nu avem nici informatiile, nici competenta, nici resursele si nici mijloacele necesare sa actionam la un nivel atat de inalt. Putem in schimb sa ne comportam civilizat, sa ne educam bine copiii, sa ne conservam si sa ne protejam mediul in care traim, sa ne respectam si sa ne ajutam, pe scurt: sa ne traim viata linistiti..."

----------------------------------------------------------------------------------------------------------------

     Au trecut zece ani de la aceasta emisiune. E greu sa uiti asa ceva. In acest rastimp am incercat sa deschid ochii si sa inteleg ce se intampla in jurul meu.

     Bineinteles ca dialogurile de mai sus sunt reproduse din memorie, intrucat nu am gasit arhivata emisiunea, pe internet, si trebuiesc tratate cu rezerva necesara in acest caz. Memoria poate juca feste oricui. La un moment dat ma intrebam daca aceasta emisiune a avut loc in realitate sau doar in imaginatia mea.

     Subiectul este bineinteles foarte incitant, si existenta unui "Grup" de persoane initiate care "stapanesc" lumea, a fost unul dintre primele lucruri care m-au frapat in romanele lui Pavel Corut. El i-a numit in aceste romane "BUBULI". Anghel Rugina i-a numit "GRUP".

     Pavel Corut i-a mentionat pe "BUBULI" sub rezerva impletirii fanteziei cu realitatea. Anghel Rugina a parut ceva mai concret. Ambii insa ne recomanda sa ne traim viata linistiti.

     Sunt doua personaje importante ale Romaniei si ne putem mandri ca suntem contemporani cu ei, chiar daca domnul Anghel Rugina intre timp a trecut in nefiinta.

     Si daca ne mandrim cu ei, sa incercam sa le si dam ascultare!

   Concluzia finala:

       "Sa ne facem viata frumoasa in jurul nostru, si sa o traim in armonie!

P.S.
     Daca credeti ca merita, recomandati aceasta lectura si prietenilor dumneavoastra, dupa binecunoscutul model:
                                     "CITESTE si DA-L MAI DEPARTE"

joi, 26 mai 2011

FLASH - 2

de Remus Constantin Raclău


    Italia. 
    Aria di servizio “Santerno” pe A14, la sud de Bologna, directia Cesena. 
    Ora pranzului.
    Multa lume inauntru si afara.

    In parcarea din fata restaurantului opreste o limuzina BMW - neagra, mare, luxoasa..., un vis pentru oricare dintre noi.
    Din ea coboara un tanar elegant, la vreo 28-30 ani, imbracat sportiv - haine de firma: blugi, adidasi, pullover, camasa, toate impecabil asortate..., un vis de ginere pentru orice tata de fata.
    Odata cu el coboara o distinsa persoana de circa 55-60 ani, imbracat asemeni tanarului, sportiv dar foarte elegant, foarte probabil tatal sau unchiul tanarului, judecand si dupa asemenarea fizica...

    Cei doi dispar in cladirea ariei de serviciu. Restaurantul acesteia are ferestre de sus pana jos si de jur imprejur. Vizibilitate perfecta, din si spre interior. Cladire moderna, foarte șic, inconjurata de o prispa joasa, larga, comoda si curata. Bineinteles ca restaurantul are si toaletă - mare, eleganta, impecabil de curata, igienica, cu cabine si pisoare multiple ...

     Dupa circa zece minute cei doi “barbati bine” ies din cladire. Se indreapta hotarati spre coltul restaurantului in fata caruia si-au lasat frumusetea de autovehicul, in jurul careia la o distanta decenta s-au adunat 5-6 curiosi, pasionati intru ale motoarelor si carosieriilor de lux. Acestia vad proprietarii si se retrag cu umilinta si invidie catre autoturismele lor de “muritori de rand”.

     Persoana eleganta mai in varsta intra in masina, in timp ce tanarul se opreste brusc ca si cum si-ar fi amintit ceva important... Se indreapta hotarat catre telefonul public din coltul restaurantului, un stalp metalic gri, cu doua cabine de plexiglass, de la jumatate in sus, de o parte si de alta a stalpului. 

Elegantul tanar se apropie, dar nu intra sa telefoneze. Se opreste cu spatele la largile ferestre ale restaurantului plin de oameni care se servesc masa si cu fata catre noi toti cei din parcare. Se descheie cu nonsalanta la slitz, ne prezinta (s)carnaciorul si isi goleste vezica in vazul tuturor. Cei de afara raman muti de surprindere... Celor din interior le ramane imbucatura in gat. 

Tanarul se scutura imperturbabil, se incheie si se indreapta elegant catre superba sa limuzina unde distinsul sau insotitor il astepta cu cel mai senin aer din lume... Asa tata, asa fiu !...

     Primul gand care mi-a trecut prin minte?

    “ Ptiu’, fir-ati ai dracului de nesimtiti!... Acum am inteles eu cum v-ati facut voi banii”...


P.S.
    Daca credeti ca merita, recomandati aceasta lectura si prietenilor dumneavoastra, dupa binecunoscutul model:
                      "CITESTE si DA-L MAI DEPARTE"

O lume normala?

de Remus Constantin Raclău
  
 Îmi place să cred despre mine că sunt un om normal. Mă trag din oameni normali care au făcut totul să am o copilărie normală. M-au educat normal, cum au ştiut ei mai bine.

     Am mers la şcoli normale , unde dascălii mi-au completat educaţia cu informaţiile ştiinţifice pe care era normal să le ştim.

     La un moment dat m-am îndrăgostit de o tânără frumoasă, la fel de normală ca şi mine şi cum era şi normal, ne-am căsătorit.

     Din dragostea noastră normală au ieşit doi minunaţi copii normali, pe care i-am crescut şi educat normal, cum am ştiut noi mai bine. Dar, cum tot ce-i prea mult strică şi tocmai când începusem să mă plictisesc de atâta normalitate, s-a întâmplat un lucru senzaţional!
Nu... Nu vă grăbiţi să-mi spuneţi că s-a înfiinţat “OTV”-ul!... Ar fi fost prea frumos să fi fost numai atât...

     Părea că toată lumea s-a săturat de normalitate, astfel că, la început mai timid, aşa ca şi cum ar fi vrut cineva să ne testeze reacţiile, am început să auzim-doar, mici chestii mai puţin normale, aşa, ca nişte picături anormal de ciudate într-un ocean de normalitate.

     Apoi, constatând lipsa noastră de reacţie (erau doar nişte mici chestii ceva mai deosebite),  micile picături de chestii mai puţin normale au început să se înmulţească şi să se transforme în lucruri de-a dreptul anormale. Dar cine să le bage în seamă? Eram cu toţii atât de ocupaţi să ne trăim normalitatea, încât ni se părea firesc să gândim că, la urma urmei, pe strada noastră, soarele normalităţii e destul de puternic şi că picăturile de ciudățenii or să se evapore repede, ducându-se acolo de unde au venit...

     Aşa că le-am tratat din nou cu îngăduinţă.

     Unii dintre noi le considerau ca fiind nişte simple chestii amuzante, așa că au început să le privească cu indulgență și chiar cu o simpatică autoironie, în timp ce alţii, cu mai mult simţ practic, văzând interesul straniu al oamenilor normali pentru lucrurile anormale, au simțit miros de bani și s-au apucat degrabă să le reproducă, să le înmulţească şi să le vândă celor care se distrau văzându-le sau ascultându-le, astfel că lucrurile complet anormale şi de-a dreptul anapoda au început să ne agreseze de peste tot normalitatea, întocmai ca o ploaie rece care cade asupra unui om fără umbrelă.

     Au cam început să ne “ude” evenimentele astea, cam prea anormale şi să ne cam deranjeze, dar , bunul nostru simț ne-a dictat că deh, dacă unora le face plăcere să “se ude” cu ele, n-avem dreptul să le stricăm distracţia, chiar dacă stropii de ciudățenii și anormalitate cădeau afectând fără de voie și normalitatea vieții noastre.

     Încurajaţi de lipsa noastră de atitudine, la un moment dat a început să plouă de-a binelea peste noi cu lucruri senzaţionale. Am rămas uluiţi de tupeul nesimţirii celor care dirijau mizeriile către noi, şi până să ne dezmeticim ”au început să ne plouă” torenţial cu lucruri din ce în ce mai ciudate, nesimţite şi neplăcute, creatoare de “senzaţii tari”.

 Apoi au început să ne “trăsnească” metodic cu ştiri şocante. Nu se mai vorbea de altceva: “ai văzut?”..., “ai auzit?”..., “senzaţional, nemaipomenit, nemaiîntâmplat, fenomenal!...”

     Ne-am îngrozit de-a binelea şi unii, ceva mai destupaţi la minte, au încercat să ne atragă timid atenţia la ce se întâmplă cu noi, dar din nou bunul nostru simț anesteziat ne-a îndemnat să ne mângâiem cu gândul că “după ploaie vine soare iar”, şi iar ne-am pus pe aşteptat în speranţa că “le va trece”...

     Şi pe măsură ce unii se distrau în mod masochist primind în extaz “jeturile” cotidiene de senzaționalisme, ceilalţi, “producătorii de mizerii”, au început să se îmbogăţească din ce în ce mai mult, pe măsura cruzimii, nesimţirii şi a sadismului lor...

     Uzi leoarcă şi plini de lătùri, sătui de aşteptat ca soarele normalităţii să reapară, noi, oamenii rămaşi cât de cât normali, am început să ne întrebăm cu ce am greşit şi mai ales când am început să greşim.

     Am strigat la cei ce se distrau vizionând mizerii atenţionându-i că se lasă hipnotizaţi, dar ei, prea ocupaţi fiind să urmărească serialele de senzaţional politic şi social care ne inundau vieţile prin toate mijloacele de comunicare în masă, nici nu ne-au băgat în seamă.

     Am încercat apoi să ne revoltăm împotriva celor ce ne turburau apele şi profitau din plin de situaţia creată, dar cum aceştia au devenit foarte bogaţi, puternici şi influenţi, prin lipsa noastră de reacţie, ne-au redus la tăcere cu avocaţi şi forţe “de ordine”.

     Deveniţi între timp minoritari, eram noi cei ce deranjam “(dez-)ordinea” lor,
“(ne-)liniştea lor publică”...

     Şi atunci din disperare, din laşitate, din teama de a nu mai fi priviţi cu ură şi prigoniţi de profitori şi de majoritatea transformată într-o turmă hipnotizată, ne-am privit în ochi ruşinaţi, noi cei puţin rămaşi şi din ce în ce mai puţin normali, cu jenă unii faţă de ceilalţi şi... am lăsat braţele în jos, învinşi...

     Şi atunci când, bombardaţi din toate părţile cu nedreptăţi, negativisme şi neruşinări, am început să-mi îndrept paşii, şovăielnici către turmă, cu inima împietrită, resemnat şi “pregătit” să fac “ca oaia”, am auzit din spate glasul nevinovat şi plin de speranţă al fiului meu: “drum bun, tati, şi să te întorci sănătos acasă!”...

     Am simţit un cuţit în inimă, dar brusc lumina caldă a dragostei lui de fiu, m-a înfăşurat protectiv.

     Mi-am întors nedemn privirea şi l-am zărit pe fiul meu, rămas normal pentru că l-am educat normal, ţinut de mână în mod normal de sora lui mai mare, rămasă şi ea, în mod miraculos, normală, care mă întrebă cu cel mai normal ton din lume:

 “tati, şi cu noi cum rămâne?”...

     Mi-a năvălit sângele în obraz de ruşine în timp ce ultima picătură de om normal din mine mi-a strigat:

 ”Nu... Nu ai dreptul să intri în turmă!... Copii tăi normali, născuţi din dragostea a doi părinţi normali, crescuţi şi educaţi în mod normal
 AU DREPTUL LA O VIAŢĂ NORMALĂ!...”

     Am simţit că-mi cresc aripi. Brusc mi-a dispărut orice teamă de orice fel de consecinţe. Am un război de dus, pentru o cauză dreaptă:

 “Că tată am obligaţia morală să las fiilor mei drept moştenire


 O LUME NORMALĂ!...”

... Și câteva  Comentarii pe Facebook:
     
Horea Bortan Aveți dreptate, Remus Constantin Raclău. Mă apasă din ce în ce mai mult societatea actuală. Lipsa de bun-simț, cei 7 ani de acasă, lichelismul, proasta creștere, nesimțirea cu care analfabeții și incompetenții își dovedesc limitarea crezând că sunt ”cei mai tari”. Așa încât, ca un tâmpit rămas să muncească în țara condusă de lepre și incompetenți, am hotărât să mă apăr. Și să încep să nu mai tac. Să nu mai tac în fața agramaților (chiar dacă va trebui să scot levierul) și să pretind autorităților să îmi respecte drepturile. Pur și simplu voi da în judecată orice autoritate pentru cel mai mic lucru. De ce? Deoarece o fac eu azi, mâine un alt cretin ca mine se decide să facă același lucru și, la un moment dat, va fi atinsă masa critică. Iar legea va trebui să fie aplicată și la noi.

Remus Constantin Raclău Total de acord cu faptul ca trebuie sa ne luam inima in dinti si sa ne hotaram sa luam atitudine. O sa fie greu, pentru ca "e multi"... "E multi" incompetenti si nu e intotdeauna doar vina lor ca se afla acolo unde se afla: daca a avut pile, vina pilosului e impartita cu aceea a "pilei"; daca e acolo din noroc, e si vina celui care l-a evaluat si care, prin faptul ca nu si-a dat corect seama cu cine are de a face, si-a demonstrat la randul lui incompetenta. E un lant intreg de incompetente la mijloc, combinat cu o inconstienta aproape generalizata. "Las' ca merge si asa" a devenit din pacate o adevarata "traditie", care nu e rezultatul unei intamplari singulare ci e o mentalitate cimentata in ani lungi de improvizatii si carpeli, in care nimeni n-a avut luciditatea de a interveni in mod decisiv, impunand ca lucrurile sa se faca asa cum trebuie, la timp si pana la capat. E drept ca poporul roman este foarte inventiv si descurcaret de felul lui, dar e pacat ca aceasta ingeniozitate nu este exploatata (in sensul bun si pozitiv al cuvantului)nici in directia potrivita si nici cu justa masura. Ne lipseste o asociere a inteleptilor neamului intr-o forma organizationala din care sa poata sa-si exercite un rol de consiliere recunoscut de "majoritatea democratica" a celor capabili sa se exprime public si care au caderea si stiinta de a trage dupa ei "masele largi de oameni ai muncii de la orase si sate", intelectualitatea, studentimea, ... etc.

Cititi si: http://motivonti.ro/normal-sau-nu.html


P.S.
    Daca credeti ca merita, recomandati aceasta lectura si prietenilor dumneavoastra, dupa binecunoscutul model:
                      "CITESTE si DA-L MAI DEPARTE"

Confesiunea unui (fost) nesimtit

Confesiunea unui (fost) “nesimtit”

Autor: Raclău Remus Constantin

     Un fost profesor de la “Petre Andrei” de la Iasi ne-a zis odata:
    “Nu exista nici un om 100% destept si nici unul 100% prost. Fiecare dintre noi are in cap un anumit procent de desteptaciune dar din pacate si de prostie. Cred ca tuturor ni s-a intamplat macar odata in viata sa zicem: “ba, ce prost am fost"!... Problema cu prostia e ca, daca in unii se gaseste intr-un procent destul de discret pentru a putea trece neobservata, in altii, procentul de prostie e atat de consistent incat da pe din-afara!"
    La fel se poate spune si despre bunul simt. Cine nu i-a depasit niciodata limita “sa ridice primul piatra!”...
    Intr-o tara in care ambientul te obliga, practic, sa fii macar un pic, nesimtit pentru a putea trai normal, suntem cu totii, mai mult sau mai putin atinsi de acest microb. Bineinteles ca nu putem nici exagera si nici generaliza. In timp ce unii sunt mari nesimtiti si pe asta si-au construit cariere de succes si averi impresionante, altii , mult mai timizi intr-ale tupeului, nesimtirii si arogantei, abia isi mai duc zilele.
    Mai ales dupa “Revolutie” scara valorilor s-a inversat. Am trecut cu mare entuziasm la CAPITALISM. Atat de entuziasmati incat l-am transformat din start intr-unul “salbatic”. La noi, capitalism inseamna jungla, “care pe care!”, pentru ca, “cine poate, oase roade!”.
    Mai toata lumea s-a repezit sa-si faca un butic, sa inceapa “ceva”, care sa produca. Cu ochii la America ne visam cu totii milionari, si multi il priveau pe JR ca pe un GURU.
Unora le-a mers. Cei care s-au prins mai repede “care-i spilul”, si au inteles ca pentru a reusi e nevoie sa-ti faci o gasca, si nu ma refer la asociati, ci la o “gasca” adevarata, cu personaje influente, cu persoane “in umbra”, care sa le pazeasca spatele, care sa fie in stare sa trucheze o licitatie, sa “puna mana” pe ceva gros “de la stat”, sa puna o pila zdravana, sa ameninte si sa intimideze pe cine le sta in cale, gasti care dupa ce si-au dovedit eficienta s-au dezvoltat si s-au amplificat pana a se transforma in PARTIDE politice. Partide cu majuscule si politice cu imaginea, care, la adapostul unor asa zise doctrine, se ocupa cu cresterea bunastarii membrilor lor de vaza, intr-o adevarata organizatie de tip piramidal, unde in schimbul protectiei si a avantajelor de tip trafic de influenta, chemat mai nou “lobby”, cei “de jos” trag vartos la caruta plina cu “cei de sus”.
    Eu, unul, declar ca: “nu m-am prins!”. Mi-am zis plin de idealuri, ca “mai bine sarac si curat”, in sensul ca mai bine ceva mai mic si sa ma simt cu constiinta impacata decat sa traiesc cu “greutatea sufleteasca” a “calcarii pe cadavre”. Naivul de mine!... De unde sa stiu eu, la 24 de ani, ca astfel de lucruri nu se fac cu jumatati de masura? La noi regula e asta: esti lasat sa te dezvolti liber pana succesul tau incepe sa prezinte interes pentru “cei de sus”. Atunci, cineva “credibil” se prezinta la tine, de regula un organ de control, si ti se propune sa te “inhami la caruta” cuiva. Ti se explica mai mult sau mai putin voalat ca esti liber sa alegi: ori lucrezi pentru noi (gasca) si beneficiezi de toate avantajele baietilor “de gasca”, ori esti liber sa dispari.
    M-am incapatanat sa ma fac ca nu inteleg si bazandu-ma pe rezultatele de pana atunci, pe dorinta si capacitatea mea de munca, le-am raspuns cu eleganta ca: “va multumesc pentru oferta, dar prefer sa cresc pe fortele proprii, chiar daca mai incet, pentru ca vreau sa raman curat!”
    Mi-au zambit cu subinteles, m-au intrebat daca sunt sigur, si in doua luni m-au eliminat de pe piata! Nu gaseam marfa la “prima mana”, nici cu diplomatul de bani pe masa: “Imi pare rau, Remus! Tin la tine ca la fratele meu, ca am lucrat bine patru ani, dar daca eu azi iti dau marfa, maine nu mai pot sa iau materia prima”...
    Prins de nas cu contracte de credit in derulare si “colac peste pupaza”, dupa o serie de accidente de circulatie cu camionul firmei plin de marfa, ca sa rezist, "a trebuit" sa fac si eu unele compromisuri nesimtite, astfel ca, desi am ramas sarac, nu prea mai eram si curat.
    Asa ca nemaisuportandu-ma in aceasta postura, am inchis baraca si am emigrat.
    Nu vreau sa se inteleaga ca toti cei ramasi in tara in economia activa sunt “prinsi de nas”, sau intrati in gasti. Imi ridic palaria cu respect in fata celor care au reusit sa se inalte prin munca, efortul, sacrificiile si inteligenta proprie si daca au reusit sa ramana si curati sunt demni de toata stima si admiratia. Dar sunt sigur ca intampina greutati enorme!
    Departe de tara, muncesc foarte mult, dar am satisfactia ca sunt platit corect si respectat pentru ceea ce fac si pentru modul in care ma comport si nu pentru ceea ce sunt!
     Multi imi spun ca sunt un “altfel de roman”! Ma lupt din rasputeri sa-i conving ca sunt doar un roman normal. Ca toti romanii adevarati sunt ca mine si ca cei care umplu paginile ziarelor de “cronaca nera” (sunt sigur ca se intelege bine si pe romaneste), reprezinta exceptii.
    Tuturor ne place sa traim bine, sa fim tratati bine si corect, sa fie ordine si disciplina, sa fie respect in relatiile dintre oameni, dar nimeni nu face primul pas: “sa nu fiu luat de fraier”!...
    Ce-ar fi sa ne inchidem intr-o seara in baie, sa ne uitam sincer in oglinda si sa ne raspundem sincer la intrebarea daca avem a ne reprosa ceva...
    Important pentru noi toti este sa avem un “moment al adevarului”. Un punct zero. Un moment in care sa zicem:
    “GATA!... M-am saturat!... De azi inainte sterg cu buretele ceea ce a fost in urma si din acest moment ma transform in persoana cu care as vrea sa am de-a face in fiecare zi, pentru tot restul vietii mele!...”
    Numai asa vom putea pretinde bun simt si corectitudine de la toti ceilalti din jurul nostru, fara a risca sa ni se arunce in fata sa ne vedem de “barna din ochiul nostru”.
                           “Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face!”
     Intelepte vorbe. De bun simt. Multi le considera depasite. Depinde de noi sa le facem sa redevina de actualitate.
    Deseara, va promit ca ma inchid in baie si o sa am grija ca oglinda sa ma reflecte foarte fidel. Deseara imi voi spune: “Am fost un nesimtit! GATA!... M-am saturat!... De azi inainte sterg cu buretele ceea ce a fost in urma si din acest moment ma transform in persoana cu care as vrea sa am de-a face in fiecare zi, pentru tot restul vietii mele!...”
P.S.
    Daca credeti ca merita, recomandati aceasta lectura si prietenilor dumneavoastra, dupa binecunoscutul model:
                          "CITESTE si DA-L MAI DEPARTE"

Simțul (bun al) judecății

de Remus Constantin Raclău
                                      
    Eu am o vorbă: "un om are întotdeauna dreptate atunci când vorbeşte singur..."
    Pentru că fiecare persoană este unică şi irepetabilă. De când se naște şi până moare, fiecare om are un anumit traseu prin viaţă - unic, individual şi absolut personal.

    Fiecare trăieşte, în persoană, anumite experienţe, deosebite de ale altuia, unice în felul lor; fiecare persoană are parte, pe toată durata vieţii, de întâmplări şi evenimente care i se întâmplă numai lui: se naşte din anumiţi părinţi şi în consecinţă are o zestre genetică aparte, vine în contact cu diferite persoane, în momente diferite și în stări diferite, participă la evenimente diferite, care-şi lasă o amprentă diferită asupra lui, are un parcurs educaţional individual, cu anumite rezultate, etc... 

   Fiecare om are caracteristici diferite de ale altora: dispune de anumite capacităţi intelectuale, (de înţelegere, acumulare, creativitate şi redare, etc...), are anumite caracteristici fizice, (înălţime, greutate, forţă musculară, rezistență, culoare a pielii, fizionomie a feţei, etc...). 
    Se poate spune, fără teamă de a greşi, că personalitatea fiecărui om este rodul unei combinaţii unice de evenimente şi întâmplări aşezate pe o zestre unică de ADN... Şi fiecare om răspunde la stimulii externi şi la provocări în modul său, pe baza experienţelor trăite personal şi a informaţiilor acumulate până în acel moment.

   Nimeni nu este perfect! Oricare dintre noi am vrea să mai îmbunătăţim câte ceva la propria persoană. Cu unii soarta a fost mai darnică şi le-a dăruit o personalitate mai bine conturată, iar cu alţii - ceva mai zgârcită, dar cu siguranţă fiecare om are părerea lui proprie despre orice eveniment cu care vine în contact. Subliniez: fiecare dintre noi ajungem la acea părere în baza experienţelor şi acumulărilor proprii. La unii mai bogate, la alţii mai puţin consistente. Fiecare după capul lui. Şi fiecare doarme aşa cum îşi aşterne...
    Despre unul care a făcut o prostie, se zice în popor că: "atât l-a dus şi pe el mintea"... Atât! Fără a-l judeca! Pentru că este incorect să judecăm pe altul, după mintea noastră, atâta vreme cât noi nu ştim ce a fost în capul lui. Nu putem pătrunde acolo şi ne lipsesc elementele în baza cărora să facem o "judecată" corectă. Noi n-am trecut prin ceea ce a trecut el şi nu avem zestrea lui genetică. Faptul că experienţa noastră este diferită de a lui nu ne dă dreptul moral să-l judecăm, să-i punem o etichetă... Este ca şi când am întâlni un muşchiulos pe stradă, care în momentul când trece pe lângă noi ne pocneşte, doar aşa, ca să luăm aminte că este mai tare decât noi. 

     Bunul simţ ne cere să avem mai multă înţelegere faţă de cei cu care soarta a fost mai vitregă şi le-a dăruit alte capacităţi decât ale noastre şi de aceea s-ar cuveni ca atunci când ne vine să judecăm pe cineva (repet: după capul nostru), să ne gândim mai întâi cum ne-am fi simţit noi înșine dacă rolurile ar fi fost inversate...

    Să încercăm ca, ori de câte ori avem anumite divergenţe, să le rezolvăm fără patimă, cu respect faţă de cel din faţa noastră - lucru care va atrage automat şi respectul acestuia. Să ne amintim permanent, că ideile se expun prin vorbe şi se susţin cu argumente şi nu cu tăria pumnului sau cu forţa glasului urlat. Creierul va birui întotdeauna în fața pumnului şi conţinutul va acoperi întotdeauna vorbele goale... Nimic nu este mai dezarmant pentru cineva care ne urlă-n faţă, decât un glas domol, raţional, sincer - amabil şi respectuos, rostit cu modestie şi cu fața senină şi sigură de argumentul susţinut.

   Să învăţăm să ascultăm, pentru că numai ascultând putem înţelege cum a ajuns cel din faţa noastră la o concluzie sau la o idee diferită de a noastră, şi numai înţelegând asta putem construi o argumentaţie pe care interlocutorul nostru să o accepte. 
    Chiar şi un şef trebuie să fie un bun diplomat, astfel încât atunci când cineva din subordinea sa greşeşte în exercitarea funcţiei lui, sau care are un comportament inadecvat, să poată să pună lucrurile la punct cu delicateţe, fără să ofenseze, cu respect faţă de fiinţa omenească din faţa lui. Şi un bun şef ştie să facă asta și să-și câştige astfel respectul subalternilor şi preţuirea superiorilor lui. 
    Pe scurt:
                       să dăm în toate ocaziile, dovadă de omenie!...

Si un citat al lui  Hrisostom Filipescu :
"Judecă după ce ai plâns plânsul celuilalt, după ce te-a durut durerea celuilalt, după ce ai râs râsul celuilalt, după ce ai muncit munca celuilalt, după ce ai căzut căderile celuilalt, după ce ai ridicat greutățile celuilalt, după ce ai trăit dorul celuilalt, după ce ai gustat setea celuilalt, după ce ai văzut vederea celuilalt, după ce ai gândit gândul celuilalt, după ce ai pipăit atingerea celuilalt, după ce ai mirosit mirosul celuilalt, după ce ai auzit auzul celuilalt, abia după ce… Eventual judecă după ce ai parcurs traseul celuilalt. Nu ai fost acolo. Nu ai văzut. Nu ai simțit. Nu ai auzit. Crezi că știi, dar faci ipoteze. Cine îți dă dreptul să judeci, să răstignești și apoi să îngropi cu pietre? Cine e fără de păcat și bun de pus pe perete?!
Fiecare om pe care îl întâlnești duce o luptă despre care poate nu știi nimic. Fii binevoitor cu toți, mereu!"

Pe aceeasi tema:      http://www.cocoon.ro/?p=161

P.S.
    Dacă credeţi că merită, recomandaţi aceasta lectura şi prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model:
                      "CITEŞTE  şi  DĂ-L  MAI  DEPARTE"