marți, 7 iunie 2011

Pledoarie pentru moderatie - 1

                                               - Viorel -

Autor: Raclău Remus Constantin


    În perioada în care am activat ca întreprinzător am avut mai mulţi angajaţi.

    Într-o zi, unul din ei, (o să-l numim Viorel), s-a prezentat la mine cu o cerere mai specială:

    - Şefu', am o rugăminte... Ştiţi că am o bucăţică de pământ şi că mi-am făcut o căsuţă. Micuţă, cum am putut şi eu, da-i casa mea! Problema e că vine iarna, banii i-am terminat şi casa mea nu are nici măcar o sobă. Bine, n-are nici curent... Dar peste asta se poate trece; peste frig însă, nu! Vă rog, ajutaţi-mă să-mi fac şi eu o sobă, să trec de iarna asta şi până la cealaltă, mai strâng eu ceva, să-mi trag curent şi dacă am noroc mi-oi mai face o sobă şi în cealaltă cameră!

    I-am dat în avans, 2-3 salarii, nu mai reţin cât a avut nevoie şi Viorel al meu şi-a făcut soba...

    După ce a fost totul gata, m-a invitat "acasă la el", să-mi "mulţumească cu o cafea"... M-am dus.

    Viorel îmi era foarte simpatic. Jumătate ţigan-după mamă, jumătate român-după tată, era un mucalit incorigibil. Fusese boxer în tinereţe: era "aţos" ca fizic, subţirel, dar numai muşchi şi oase... Lucra la mine ca şofer. Era cam "greu de cap"; când îi spuneam ce avea de făcut, mă privea fix, cu mare atenţie şi dacă fraza depăşea două propoziţii, îmi zicea grijuliu: "şefu', scrieţi-mi pe o hârtie, vă rog! Fac tot ce-mi spuneţi, dar ştiţi că eu am fost boxer... şi după câte zeci de mii de pumni am luat în cap, a cam început să sune a gol pe dinăuntru, aşa că vorbele dumneavoastră nu prea au de ce să se agaţe... Vă rog frumos, scrieţi-mi"!... Şi-i scriam.

    Locuise cu familia la socri, într-un sat dintre dealurile moldovene. Lucrând ca şofer "pe naţional", dădea cam rar pe acasă, de regulă cam pe la sfârşitul săptămânii şi câteodată nici atunci... Nevastă-sa, româncă 100%, singurică-singurică, până-ntr-o zi, când Viorel al nostru, întors acasă pe neaşteptate într-o noapte pe la mijlocul săptămânii, o găseşte pe aceasta în pline "lupte greco-romane" cu un june de prin părţile locului. Când Viorel a intrat pe uşă, iubăreţul a zbughit-o pe geam, lăsându-şi amanta sa se descurce cum o putea cu "ţiganu' ". Viorel nu i-a făcut nimic... Nici măcar scandal! Şi-a luat catrafusele şi a plecat acasă la ai lui, la Bacău. Oricum socrii, la fel cu tot satul dealtfel, îi reproşau obsesiv nevestei că le-au adus un ţigan în casă, respectiv în sat şi aşa se şi explică permisivitatea lor excesivă pentru escapadele nocturne ale femeii, privite ca pe nişte tentative de a-şi găsi un soţ nou, "pe placul satului".

    Ajuns acasă, Viorel le-a explicat alor lui situaţia şi şi-a cerut partea sa de moştenire, primind o bucăţică de pământ alături de casa părintească, în Bacău, micuţă cât să-şi facă o casă cu un pic de "verde" împrejur,. Avea o fată, rămasă cu maică-sa, la ţară, la care ţinea ca la ochii din cap şi voia să-i creeze condiţii să vină să-şi facă liceul "la oraş".

    Viorel nu beà, nu fumà şi nu umbla după muieri. Ce-i drept umblau ele după el, că i se dusese vestea prin cartier ca e bărbat adevărat. Şi când vreun soţ încornorat îi reproşa pe la crâşmă (unde intra să îşi ia câte o cafea sau o cola) că-i aranjează nevasta, Viorel îi răspundea, spre veselia întregii asistenţe, că deşi el încuie poarta în fiecare noapte, se trezeşte cu câte una din cartier care-i sare gardul şi-i cere "de pomană"... Şi cum era "milostiv din fire" nu se îndura să lase femeia omului "în nevoie": "Ia zi Ioane, da fii sincer", întreba Viorel la mişto pe vreounul ales la întâmplare, "dacă ţi-ar bate nevastă-mea în geam după miezul nopţii şi tu ai fi singur acasă, nu i-ai deschide?..." De bătaie nu pomenea niciunul, că-l ştiau că-i iute şi că dădea bine...

    A vrut să le demonstreze soţiei şi socrilor că au greşit când l-au tratat mai mult de ţigan şi mai puţin de om. Râdeau de el întrebându-l în batjocură: "Ia zi, Viorele taică, când e ţiganul om?" Şi văzând că acesta se ruşina cu ciudă şi nu răspundea, îi răspundeau tot ei: "Când îl vezi de departe, Viorele!" şi izbucneau cu toţii în râs. Şi ceea ce-l durea cel mai tare era că râdea şi nevastă-sa!... Şi el a vrut să le arate că e om gospodar. Şi a reuşit!

    Nevastă-sa, tot hoaţă!... După ce a auzit că şi-a făcut casă la oraş, a tot încercat să se împace cu el, "de dragul fetei". El ar fi vrut mai întâi de dragul lui şi mai apoi de-al fetei, aşa că a refuzat sistematic "ca s-o mai fiarbă": "Şefu', eu am iubit-o mult şi încă o mai iubesc da vreau să se-nveţe minte şi dacă se-ntoarce la mine să fie femeie de casă ... că la noi în mahala nu-i ca-n sat la ea. Eu dacă am nevastă acasă, nu-mi mai trebuie alta. După mine, au încercat părinţii s-o mărite ba cu unul, ba cu altul, aşa că a mai ţinut vreo 4-5... toţi, ori beţivi, ori curvari, ori puturoşi. Ba o mai şi băteau. Niciunul ca mine, şefu'. Cât am stat cu ea n-am atins-o cu un deget! Nici când ar fi meritat. De luat am s-o iau tot eu, da să vină ea la mine şi la părinţii mei şi să ne ceară scuze. Mie pentru că m-a înşelat, iar alor mei, pentru că le-am forţat mâna, din cauza ei, să-mi dea moştenirea înainte de moartea lor! Şi dacă se-ntoarce să uite de "sfaturile" lu mă-sa ş-ale lu tat'su, că numai venin au băgat între noi!".

    Îşi iubeşte la nebunie fata şi nu se uită la bani când vine vorba de ea. Maică-sa ştiind asta, profită şi o trimite la Bacău "la tat'su" la fiecare nou început de an şcolar "s-o înţolească şi să-i ieie pentru şcoală". Ba mai vine fata şi din proprie iniţiativă, de vreo patru-cinci ori pe an, în vacanţă "la oraş" şi niciodată nu se-ntoarce cu mâna goală. "Oricum, şefu', când o fi să vie la liceu, n-o s-o las fără mamă la oraş, că are nevoie şi copchila de un sfat de femeie! Eu, ce am avut de demonstrat, le-am demonstrat: am casa mea, am servici şi n-am s-ajung niciodată "la borşul lor"! Sunt bărbat şi pot oricând să duc o familie!..."

    Unele din cele de mai sus le ştiam de dinainte , altele le aflam atunci, pe loc, ca "garnitură" la cafea... Că se pregătise, Viorel al meu! Luase şi fursecuri şi lichior şi cuburi de ciocolată. Voia să fie recunoscător. Eu, nu că aş fi avut nevoie de toate astea, dar mi-am dat seama că s-ar fi simţit prost să nu mă fi dus şi nici n-am vrut să-i stric bucuria de a-l avea pe "şefu' " drept oaspete...

    Cred că-şi anunţase toţi vecinii, că prea erau cu toţii pe la porţi sau pe după garduri şi prea au ţinut să-şi facă simţită prezenţa, salutându-mă de parcă cine ştie ce personalitate le-ar fi făcut onoarea să le viziteze mahalaua...

    Când am ajuns am vrut să las maşina pe uliţă, dar el: "Nu, şefu', băgaţi-o aici în curte, că am loc!" Şi-apoi, mai mult pentru vecini, a adăugat: "N-o lăsaţi în stradă, ca lumea e invidioasă pe aici şi s-o găsi vreun prost să v-o zgârie!..." Apoi mi-a arătat, plin de mândrie, dar cu bun simţ, curtea cu iarba proaspăt cosită, cu aleea betonată pe lângă care sădise şi trandafiri, coşerul cu porumb şi chiar şi cuşca câinelui... Casa, simplă, din chirpici, acoperită cu internită. Un hol mic la intrare, cu bucătărioara înainte şi două camere, la stânga şi la dreapta. M-a poftit în camera unde soba de teracotă, proaspăt terminată îşi făcea din plin datoria, mistuind lacomă un braţ de cioate... Mobilierul? - Strictul necesar: o masă, două scaune, un pat şi câteva scânduri lăcuite agăţate pe pereţi pe post de rafturi...

    Încă nu-şi racordase casa la reţeaua de curent, dar se descurcase. Îşi adusese acasă o baterie de camion şi legase la ea două becuri şi un televizor portabil, "Sport". Când se consuma bateria, o aducea la camion să o încarce în timpul mersului, în paralel cu cealaltă,  şi o schimba cu una gata încărcată. Îi mergea mintea, ce mai...

    Făcuse rost de "Lavazza" şi acum o pregătea cu mare tact. Viorel bea cafeua cu cana de un sfert. De obicei "nechezol", dar pentru el azi era sărbătoare: îşi inaugura soba! Aşa că făcuse un sacrificiu, ca să-mi servească o cafea de calitate. Am apreciat: "Măi, Viorele, nu trebuia să te deranjezi: Lavazza, ciocolată, lichior, fursecuri... prea vrei să mă răsfeţi!" Dar el: "Lăsaţi, şefu', că dacă nu eraţi dumneavoastră, mă vedea Moş Crăciun, îngheţat! Acu', săru'mâna! Poa' să vină şi frigu' când o vrea! Am casă, am sobă, am lemne. Poa' să fie iarna cât de grea! Eu îs pregătit!..." Normal că l-am lăudat. Merita! Să recunosc cinstit, nici eu nu mă aşteptasem ca un bărbat singur să se aranjeze atât de bine. Casa era curăţică, curtea ordonată cât despre pregătire ce să mai spun? Se vedea că se străduise şi ... i-a ieşit!...

    Şi în timp ce ne sorbeam amândoi cafelele, corectate cu lichior şi condimentate cu ciocolată amăruie, numai ce-l aud spunându-mi:

    - Şefu', ia spuneţi-mi, da' sincer, de ce mai are nevoie un om în viaţă? Un acoperiş deasupra capului, îl am... Un loc unde să-mi pun noaptea capul pe o pernă, îl am... Ceva ţoale pe mine, să nu mă bată vântu' pe stradă, am... O masă, pe care să pot să pun o strachină, o am... O sursă regulată de bani - adică un servici bun , îl am... Başca, soba!... Şefu', mie-mi ajunge!... Am tot ce-mi trebuie!

    Şi a continuat:

    - Eu nu-nţeleg, ce se tot agită lumea asta aşa, dom'le? Îi vezi, care mai de care, că se dau peste cap să-şi facă vile, cu zeci de camere, de parcă nu tot într-una ar dormi; îşi iau maşini, peste maşini, care mai de care mai scumpe şi mai fiţoase, de parcă ar putea conduce mai mult de una deodată; haine, peste haine, care de care mai semnate, de parcă s-ar îmbrăca cu eticheta, nu cu stofa; bani, bani şi iar bani şi tot nu le mai ajunge... Şefu' eu zic că ăştia-s oameni bolnavi... Bolnavi de lăcomie! Ăştia, să fiu eu al dracului, dacă îşi dau seama că trăiesc... Trece viaţa pe lângă ei şi n-au timp să o vadă, că-s prea ocupaţi să producă, de parcă ar lua ceva cu ei. Şefu', dacă unu din ăştia cade mâine la pat, bolnav de moarte, nu ştie să-ţi spună cum miroase o floare, cum se simte iarba când mergi desculţ, nu ştie cum face o pasăre. Au copii şi se trezesc cu ei mari şi se întreabă cum or fi făcut ca ei nu erau acasă să-i vadă crescând. Dom' Remus, eu după ce-mi trag curent îmi aduc fata acasă. Ea ar veni şi mâine, da' nu mă-ndur eu s-o aduc fără condiţii. Vreau s-o ţin pe lângă mine s-o învăţ să nu repete greşelile pe care le-am făcut eu ori maică-sa. S-o învăţ să trăiască! Jumătatea de ţigan din mine să o înveţe să se simtă bine în natură, iar jumătatea de român s-o înveţe să fie gospodină şi femeie de casă, să aibă grijă de soţ şi de copii, că asta-i averea cea mai de preţ a omului. La mormânt te plâng copiii şi dacă ai fost de treabă şi nevasta; ăştia te plâng şi ăştia or să-şi aducă aminte de tine, nu maşinile, vilele, sau conturile din bancă... Astea nu aduc decât invidie şi duşmani!

    Îmi vorbise din inimă. Nu mă aşteptam la un discurs de genul ăsta din partea lui. Se depăşise pe sine. Ori se poate, ca eu, prea ocupat fiind cu "afaceritul", să nu mă fi obosit niciodată să-l evaluez corect! Păcat. Se vede treaba că am avut doar eu de pierdut! Şi când te gândeşti ca lumea zice că-i "bătut în cap", la propriu. Am plecat de la el "pe gânduri"...

    Şi astăzi stau şi mă întreb dacă nu cumva acel discurs sincer îmi era adresat mie. Prea mă văzuse de multe ori abătut în ultimul timp, copleşit de problemele firmei şi de climatul de afaceri profund incorect şi ostil.

    Şi ca şi el mă întreb şi vă întreb şi pe dumneavoastră:

- Trăim cu adevărat, sau doar ni se pare că trăim ?

- Oare mai ştim că florile au miros?
- Şi dacă da, mai ştim să le deosebim unele de altele după miros?

- Oare mai ştim că păsările cântă?
- Şi dacă da, mai ştim să le deosebim după cântat?

- Oare mai ştim că avem copii?
- Şi dacă da, mai ştim noi să-i deosebim de cei ai altora?
- Sunteţi siguri?
- Eraţi "acasă" când au crescut?...

- Oameni buni, opriţi-vă pentru o clipă din frenezia aceasta nebună a vieţii!...

- Opriţi-vă şi ascultaţi: "Vă auziţi trăind?"

- Opriţi-vă pentru o clipă şi priviţi la voi înşivă: "Reuşiţi să vă vedeţi trăind?"

- OAMENI BUNI, MAI ŞTIŢI UNDE SUNTEŢI ? MAI ŞTIŢI CINE SUNTEŢI ?

- MAI CONŞTIENTIZAŢI  "CĂ"...  SUNTEŢI ?

P.S. Urmărea: http://nostalgiepentrubunulsimt.blogspot.com/2011/06/pledoarie-pentru-moderatie-2_17.html

     Dacă credeţi că merită, recomandaţi această lectură şi prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model:
                 "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

Un comentariu: