vineri, 18 octombrie 2013

Egalitarism, meritocraţie, ierarhie şi valori - 2

Autor: Raclău Remus Constantin

Urmare din articolul: http://nostalgiepentrubunulsimt.blogspot.it/2013/10/egalitarism-meritocratie-ierarhie-si_6.html

Şi această recompensă trebuie să fie palpabilă şi universal recunoscută, în scopul de a fi interschimbabilă.  Adică cel care intră în posesia ei trebuie să aibă posibilitatea de a o da la rândul său unei alte persoane, în schimbul unui alt favor, folos sau avantaj din partea acestuia. Astfel s-a convenit ca deocamdată instrumentul de plată folosit pentru a se plăti acest circuit de recompense şi servicii reciproce să fie banul (ca termen generic reprezentând bancnote sau monezi).
În consecinţa teoretică, cine are bani mulţi înseamnă că a mulţumit un număr mare de persoane, dându-le acestora un înalt grad de satisfacţie.

 De aici se trage concluzia că nu simpla deţinere a acestui instrument de plată – banul – te face valoros, ci satisfacţia pe care ai provocat-o în mod concret celor din jurul tău şi pe care eşti în stare să o repeţi ori de câte ori va fi nevoie.
Prin urmare valoarea personală este un titlu de onoare care nu se pretinde, ci se recunoaşte de către societate, în anumite condiţii.

Omul este un produs al societăţii contemporane lui. Niciuna dintre minţile luminate ale lumii n-a crescut şi nu s-a format de una singură. Fiecare fiinţă omenească ce se naşte îşi începe lungul drum prin viaţă prin acumularea de cunoştinţe. Mai întâi în familie, apoi în şcoală şi după aceea în societate, "omul cât trăieşte - învaţă!" Învaţă tot ceea ce reuşeşte să înţeleagă din tot ceea ce i se spune, din ce aude şi din tot ceea ce vede. Învaţă din ştiinţa altora dar şi din experienţele proprii, într-un ambient social care-i oferă toate condiţiile favorabile pentru a deveni depozitarul unui cumul de valori returnabile societăţii.

Astfel omul are datoria morală de a dărui generaţiei contemporane lui şi celei imediat următoare, tot surplusul de valoare primită şi rămasă neutilizată în folosul propriei sale persoane, plus o "dobândă" constând în propriile sale descoperiri şi experienţe din timpul vieţii. De modul în care o face sau nu, depinde recunoaşterea nivelului său valoric în ochii societăţii şi eventualitatea cuceririi unui loc de cinste în conştiinţa imortală a acesteia.

Însuşi progresul general al omenirii se traduce printr-o evoluţie valorică a umanităţii concretizată prin plusul de valoare ştiinţifică, culturală şi tehnologică, adăugat de fiecare individ sau grup de indivizi din fiecare generaţie în parte, peste nivelul valorii acumulate până la generaţia anterioară şi primită drept zestre de la aceasta.

Când suntem mici, creierul nostru e ca un burete uscat: absoarbe uşor şi firesc, strop după strop, toate picăturile zilnice de informaţii pe care le primeşte. Şi cu cât inteligenţa noastră nativă procesează mai multe informaţii cu atât devenim mai înţelepţi. La maturitatea deplină, atunci când "buretele" nostru "musteşte" de înţelepciune, reuşim să mai învăţăm numai dacă atunci când primim picături de cunoştinţe noi, reuşim să ne debarasăm de stropii de informaţii deveniţi inutili şi care ne ocupă spaţiul de memorizare în mod ineficient, lăsându-i să cadă în Marea Uitării.

Dacă am defini Valoarea unui Om ca fiind suma cunoştinţelor şi experienţelor acumulate de acesta, ar fi insuficient, întrucât valoarea umană are două accepţiuni fundamentale: "Valoare pentru sine" şi "Valoare socială".

Să luăm drept exemplu un profesor "tobă de carte", dar care datorită unui nivel insuficient de cunoştinţe de metodică pedagogică, nu reuşeşte să se facă înţeles şi nu e capabil să transmită elevilor săi mai nimic din ceea ce ştie. Este acesta un profesor de valoare? Nici pe departe: el are valoare pentru sine - ştie carte, a obţinut un post de profesor în baza cunoştinţelor dobândite şi duce acasă un salariu în fiecare lună, trăind bine în mod stabil – în ochii lumii însă, el este ceea ce se numeşte un om de succes.
Pentru elevii săi însă, acest profesor este o catastrofă, un coşmar, întrucât pretinde de la ei ceea ce el însuşi nu ştie cum să le dea; pentru aceştia şi pentru societate acest profesor este lipsit de valoare.

Din fericire cei mai mulţi profesori ştiu să-şi facă bine meseria reuşind să-şi armonizeze perfect satisfacţiile personale şi pe cele ale propriei familii cu mulţumirea şi recunoştinţa din partea elevilor, îndeplinind simultan condiţiile pentru a fi atât oameni de succes cât şi oameni de valoare.

Aşadar termenii "om de succes" şi "om de valoare" nu se exclud dar nici nu se confundă unul cu celălalt. Sunt doi termeni complementari care acţionează pe paliere diferite: primul în plan personal şi se referă la imaginea publică (om de succes), iar al doilea în plan social şi se referă la efectele pozitive concrete - la eficienţa acţiunii în plan social – (om de valoare), condiţionarea constând în aceea că de regulă, recunoaşterea valorii în plan social se răsfrânge pozitiv şi în planul succesului personal.

Mai există însă şi alte cazuri şi din păcate nu puţine, în care oameni cu un potenţial de valoare ridicat se limitează în mod voit-conştient la a-şi folosi totalitatea cunoştinţelor acumulate şi a experienţelor dobândite, strict în folosul lor personal, în mod absolut egoist, fără a se preocupa câtuşi de puţin de semenii săi. Aceşti oameni sunt doar depozitari şi consumatori de valoare, reprezintând o valoare doar pentru ei înşişi. Pentru societate însă, valoarea lor este absolut nulă, întrucât ei nu restituie societăţii nimic din ceea ce primesc - nici măcar ceea ce le este de prisos - lăsând surplusul de valoare acumulată să se piardă în neant. În urma lor nu rămân decât nişte urmaşi al căror mod de gândire şi comportament social sunt puternic alterate de conduita egoistă şi individualistă a predecesorului lor, cu consecinţa că nici aceştia nu vor produce nici un fel de plus de valoare pentru societate, înscriindu-se doar pe lista de beneficiari ai acesteia.

În genere, valoarea unui produs este dată de punerea lui pe piaţă şi reprezintă preţul pe care potenţialii clienţi sunt dispuşi să-l plătească pentru a intra în posesia produsului respectiv. Prin analogie, valoarea unui individ este dată de preţul pe care o comunitate este dispusă să-l plătească pentru a beneficia de serviciile acestuia.

Dar cum omul este o fiinţă cu mult mai complexă decât orice bun material sau serviciu, produs sau prestat de către el însuşi sau de oricare dintre semenii săi, ne vedem nevoiţi să recunoaştem că definiţia termenului de valoare a persoanei umane este cu mult mai complexă şi mai profundă decât cea enunţată anterior.

Am putea spune de exemplu că "valoarea unui om este proporţională cu aportul pe care acesta şi-l aduce la bunăstarea omenirii în general sau a comunităţii din care face parte în particular şi că se măsoară în numărul oamenilor care beneficiază de rezultatele activităţii sale".

Şi tot n-ar fi îndeajuns, căci spre exemplu, o melodie inspirată şi cântată cu mult patos, poate stârni ropote de aplauze din partea unei săli pline sau chiar a unui stadion întreg. Şi dacă această melodie este transmisă pe cel mai urmărit canal TV la o oră de maximă audienţă ea poate încălzi inimile a câtorva milioane de oameni simultan. Dar odată stinse ecourile acestei melodii, inimile se vor răci din nou cu siguranţă, în doar câteva minute sub vântul rece al grijilor cotidiene.

Situaţia se schimbă radical însă, dacă luăm exemplul unei invenţii geniale care poate avea efecte concrete permanente, cel puţin pentru aceleaşi mase de oameni, dacă nu chiar pentru întreaga omenire. Şi efectele acestei invenţii îşi pot menţine eficienţa cel puţin până la apariţia unei noi invenţii pe aceeaşi temă, cu mult mai performantă, în comparaţie cu care să cadă în desuetitudine.

În acest caz ar trebui să spunem că "Valoarea unui om în plan social este proporţională cu aportul pe care acesta şi-l aduce la bunăstarea generaţiei sale şi a celor viitoare şi se măsoară în numărul oamenilor care beneficiază de rezultatele operei sale raportat la rezistenţa în timp a utilităţii acesteia".
Gândiţi-vă numai, la anonimul care - nimeni nu mai ştie când - a inventat roata ...

Reluând în scop ilustrativ comparaţia dintre o melodie de succes şi o invenţie practică, se mai naşte automat o serie întreagă de reflecţii referitoare la valoarea unei persoane umane.

- Astfel un om este cu atât mai valoros pentru societate, cu cât opera sa are un caracter mai universal: o invenţie este cu atât mai genială cu cât este mai simplă şi mai uşor de aplicat şi cu cât este ea mai utilă unui număr cât mai mare de oameni; dar şi o melodie poate fi genial de simplă şi uşor de fredonat şi să prezinte astfel interes pentru un număr uriaş de persoane.

- Pe de altă parte un om este cu atât mai valoros cu cât unele dintre acţiunile pe care el este capabil să le facă în mod curent în folosul semenilor săi, pot fi reproduse de un număr cât mai restrâns de persoane: o melodie poate fi fredonată de aproape toată lumea, pe când pilotarea unei nave cosmice nu este chiar la îndemâna oricui, întrucât necesita un nivel complex de cunoştinţe şi o rezistenţă fizică greu de dobândit.

- Valoarea operei unui om este direct proporţională cu capacitatea acesteia de a răspunde anumitor nevoi fundamentale ale omului, care ţin în primul rând de viaţa şi de sănătatea acestuia şi mai apoi de sadisfacţiile de natură materială sau spirituală.

- Un alt criteriu de comparaţie pentru opera unui om de valoare este potenţialul de repetitivitate sau de apariţie a unei alternative. Cu cât acest potenţial este mai mic, cu atât opera este de mai mare valoare: oricând poate apărea o altă melodie de succes compusă de un alt compozitor şi cântată de un alt interpret - lucru dat ca scontat întrucât piaţa muzicală este plină de artişti - pe când descoperirea principiului de funcţionare a motorului cu reacţie a fost şi rămâne un eveniment epocal unic, întrucât apariţia unui geniu precum Henry Coandă este rară chiar şi în lumea restrânsă a oamenilor de ştiinţă.

- Alte criterii de valoare se referă la frecvenţa, simplitatea şi eficienţa cu care se poate face apel la opera unui om.

Valoarea este unul din cele mai importante criterii de socializare a omului. Ea defineşte sistemul de opţiuni în relaţiile interpersonale ale fiecărui om sau ale unui grup, determinându-le caracterul şi scopul, cu consecinţa directă a alegerii sau respingerii unor parteneri într-o acţiune colectivă.

Oameni de valoare sunt şi oamenii cu o vastă cultură, care se implică social,punându-şi cunoştinţele în slujba comunităţii. Sunt oameni lucizi care ştiu să ţină în mână busola vremurilor în care trăiesc, ştiu s-o citească, s-o interpreteze şi să anticipeze direcţia bună de urmat, şi nu doar că ştiu să ne comunice toate acestea dar sunt capabili să ne şi dea argumente în acest sens. Sunt oameni cu viziune şi iniţiativă, care chiar şi în cel mai negru întuneric, sunt capabili să aprindă torţa cu care să ne lumineze calea şi să-şi asume responsabilitatea de a ne sta în frunte.

Urmarea … in linkul de mai jos:

http://nostalgiepentrubunulsimt.blogspot.it/2013/11/egalitarism-meritocratie-ierarhie-si.html


Un comentariu:

  1. Absolut de acord cu dvs. in privinta consideratiilor teoretice. Dar ce facem atunci cand mecanismul de recunoastere a valorii este viciat in cadrul societatii? Cu alte cuvinte, situatia in care oameni lipsiti de valoare, cu ajutorul mecanismelor impuse tot de ei oamenilor obisnuiti, solicita si primesc din partea societatii recompense care nu sunt pe masura aportului lor la viata sociala. Echivalarea in bani a valorii, este de exemplu, un astfel de mecanism viciat.

    RăspundețiȘtergere