miercuri, 5 august 2015

Iubirea de moşie - 1

de Raclău Remus Constantin
     Asistăm cu toţii la o stare generalizată de apatie socială generalizată, izvorâtă din dezamăgirile abătute în cascadă peste viaţa românilor, dezamăgiri care-şi au rădăcinile în înşelarea repetată a aşteptărilor ce decurgeau nu doar din promisiunile electorale dar şi din logica bunului simţ şi-a progresului socio-uman.
     La orice schimbare de regim pe care o consimt, oamenii se aşteaptă cu optimism la ceva mai bun, la ceva mai bine. Şi când acest bine nu vine o dată ... şi nu vine a doua oară ... şi nu vine ... şi iar nu vine, oricât de multe schimbări se petrec, ţi se strecoară în suflet şi-n minte, aşa ... ca o umbră de îndoială mai întâi, şi cu fiecare nouă dezamăgire, din ce în ce mai convingător, gândul înfiorător că acest bine s-ar putea să nu mai vină...
     Şi nu-nţelegi de ce, pentru că răspunsul iese din orice tipar al logicii şi al bunului simţ. Tu personal îţi faci corect datoria, atât la serviciu cât şi în societate; prietenii şi toţi cei din jurul tău, la fel; autorităţile, par a funcţiona ca-ntotdeauna, dar… ceva nu-I în rregulă. Observi stupefiat că orice-ai face, orice-ai spune, pe oricine-ai vota şi oricât de ilogic ar părea, lucrurile şi stările merg din ce în ce mai prost.
     Domnule, înţeleg: se greşeşte o dată. Ok! Suntem oameni şi suntem supuşi greşelii. “A greşi e omeneşte!” Se poate ÎNTÂMPLA!
     Dar apoi vezi că imediat se mai greşeşte o dată, şi se greşeşte de două ori, se greşeşte azi, se greşeşte şi mâine, şi observi că se greşeşte în continuu, şi mai ales observi cu disperare ca între două “greşeli” nu prea mai încape nici un lucru bun! Şi dacă totuşi apare câte unul, pe ici pe colo, par simple picături ce se pierd în oceanul de ne-bine… Greşeli, greşeli şi iar greşeli, pe toată linia!... Şi-atunci ţi se strecoară în suflet o urmă de îndoială: “Dar, DACĂ NU-S GREŞELI ?... Dar, dacă nu sunt simple întâmplări?”
     Căci oricât de prost ar fi unul şi oricât de nepriceput şi de neatent ar fi el, nu se poate să nu facă şi ceva bun... Chiar şi fără să vrea. Şi-atunci te-apucă disperarea... Şi-ncerci să intervii: te agiţi, încerci să te implici, să te faci prezent, să dai sfaturi, să explici, să ... Degeaba! Nimeni nu te bagă în seamă; nimănui nu-i pasă de tine! Şi-atunci te apucă furia şi-ncepi să strigi, să ţipi, să urli ... Degeaba!... Nimeni nu te-aude, nimeni nu te vede, nimeni nu te-nţelege, pe nimeni nu interesează ceea ce vrei tu şi ceea ce ai tu de spus... Şi te doare... Şi te doare mai ales când observi că nu vine nimeni alături de tine... Ţipi şi te agiţi ca prostu’, de unu singur!
     Şi-ncerci din nou, şi iar din nou, până oboseşti! Totul e în zadar, de parc-ai fi singur pe lume...
     Şi-atunci te apucă scârba!... Te-apucă scârba, şi-i dai dracului pe toţi! Îi dai dracului pe toţi şi te laşi păgubaş de toate! Ţi se face lehamite şi te-ntrebi: “Cum dracu’ s-a ajuns la asta? Unde, când, şi mai ales cu ce ai greşit, tu personal? Şi-apoi te-ntrebi din nou: unde, când, şi mai ales cu ce am greşit, noi - ca neam, noi - ca popor, noi - ca ţară?... Unde ni-s rudele? Unde ne sunt prietenii? Unde sunt oamenii acestui “brav popor”?... Suntem sau nu, o naţie? Formăm sau nu, un popor? Merităm să trăim bine şi noi? Ştim să cerem asta? Suntem sau nu, dispuşi să facem ceva concret pentru noi? Pentru noi, ca neam, ca ţară, ca popor! Merităm sau nu şi noi, respect? Şi în final: “Merităm sau nu, s-avem o ţară?”
     Mai e cineva lucid în ţara asta? Mai e cineva capabil să iasă din starea narcotică de narcisism (“noi suntem cei mai buni, cei mai frumoşi şi mai deştepţi, cei mai mari şi cei mai tari”)? Mai suportă cineva din ţara asta să audă adevărul? Mai e cineva suficient de cinstit cu el însuşi şi cu neamul său, ca să recunoască că nu suntem perfecţi, că nu suntem aşa cum ne credem şi că nu suntem nici măcar aşa cum ar trebui sa fim, ca neam?  Mai e cineva suficient de cinstit ca să recunoască faptul că AVEM PROBLEME?...
      Principala noastră problemă e lipsa de unitate! Lipsa de unitate vine din lipsa de încredere! Lipsa de încredere vine din lipsa bunăvoinţei de a comunica; lipsa bunăvoinţei de a comunica vine din fudulie (fudulia e varianta mai incultă a aroganţei), iar aroganţa vine din egoism! Din egoism, din sentimentul neghiob c-am fi, fiecare dintre noi în parte – “buricul pământului” şi mai ales din nepăsare... (Iaca nu mai pot eu, de Gheorghe!... Iaca nu mai pot eu, de Ion, de Vasile, de Dumitru sau de Radu, nu mai pot eu de Mihai, de Irina, de Ileana, şi de ... toţi ceilalţi ! Iaca nu mai pot eu de restul lumii !...
     Îi tot hulim pe ţigani... Aţi încercat vreodată să vă luaţi de-un ţigan care v-a “deranjat” la buzunare, pe nevăzute sau pe nesimţite, în public? V-a mers?... Aaa, nu? De ce?... Aşa-i c-au sărit cu toţii ca unul ca să-l apere pe-al lor? Vinovat, nevinovat, nu se-ntreabă niciodată nimeni dintre ei, nimic de genul ăsta! La nevoie îşi sar în ajutor unul altuia şi gata. Şi deşi ei sunt doar câţiva, iară noi o ţară-ntreagă, reuşesc întotdeauna prin unitate să plece liniştiţi cu furtişagul spre o altă victimă “majoritară”?
      I s-a-ntâmplat lui taică-meu, om bătrân, acu’ vreo câţiva ani, în Piaţă la Bacău... Şi deşi a simţit când l-au uşurat cu lama de borsetul din sacoşă, deşi l-a văzut pe hoţ, când a încercat să pună mâna pe el ca să-l reţină, au tăbărât cioatcă pe el, l-au trântit la pământ şi-oleacă de nu l-au băgat în spital... Cât îi trebuie unui moşulic de şapte-şcinci de ani?... Românii?... Au întors cu toţii capetele în cealaltă parte şi şi-au văzut cu toţii, fiecare de treaba lui, bucuroşi că nu-I întreabă nimeni nimic şi pe ei: “Bine că nu mi se-ntâmplă mie! Nu mai pot eu de-un “hodorog de moşneag”! Dă-l în mă-sa!... Ce dacă i-au luat pensia?”
    Poate că e un comportament „sănătos” să „nu te bagi unde nu-ţi fierbe oala”... Dar într-o zi ai să-mbătrâneşti şi tu şi s-ar putea să fii tu în locul tatei...
   Colac peste pupăză, când s-a dus la Poliţia Pieţei să reclame, l-au luat la mişto:
-         Ce-ai moşule? Zici că ţi-au luat banii? Cine? Aha... Ia, adă-l încoa’ la mine, să vezi ce-i fac!!!...
Şi când le-a atras atenţia că asta e de datoria lor, au continuat cu batjocura:
-         Moşule, am impresia că nu ţi-e bine! Cum adică e de datoria mea? Ce eu pot să stau după curu’ fiecăruia să vă păzesc, că voi umblaţi ca zăbăucii cu banii la vedere ziua-n amiaza mare în piaţă, la-nghesuială? De ce umbli cu bani la tine? Ţi i-au luat că i-ai avut! Zi mersi că au avut ce să-ţi ia, că sunt alţii care şi-ar dori să aibă ăştia ce să le ia, da’ n-au... Aşa că, ia vezi-ţi matale de drum şi nu mai umbla fleaura prin oraş! Şi lasă-te de reclamaţii că n-avem noi timp de prostii din astea; avem noi alte treburi, mai importante de făcut pe-aici, prin piaţă!...

 05 August 2015 / Firenze


Note Blog "Nostalgie despre bunul simt": * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

Un comentariu:

  1. Minunata retrospectiva a societatii romanesti intr-o continua tranzitie....

    RăspundețiȘtergere