Diaspora, Democraţia, Bunul simţ şi
Conştiinţa de Neam
Autor: Remus Constantin Raclău
O să încep acest articol prin câteva
enunţuri-constatări şi nelămuriri-întrebări, punctual-esenţiale:
·
Suntem născuţi în România şi asta e un dat de fapt.
Punct.
·
Nu noi am inventat fenomenul (sau moda) emigrării.
·
Nu suntem nici prima şi nici ultima naţiune din lume
constrânsă a plăti tribut emigrării.
·
Lumea funcţionează cam aşa: atunci când în ţările
dezvoltate e nevoie de forţe proaspete de muncă, se creează un flux migratoriu
dinspre ţările mai slab dezvoltate, către acestea.
·
Mecanismul e simplu dar extrem de eficient: pe
deoparte se creşte presiunea pe populaţia din ţările din care se doreşte imigraţia,
iar pe de alta se lansează vestea că există ţări dispuse să ofere anumite condiţii
favorabile celor dispuşi să se stabilească pe teritoriul lor.
·
Nimeni nu-şi părăseşte de bună voie sau cu inima uşoară
ţara natală pentru a se stabili
definitiv sau pe termen lung, într-o altă ţară, unde să trebuiască să ia totul
de la zero.
·
În consecinţă nici noi n-am plecat de acasă de bine:
am fost constrânşi să o facem.
·
Astfel, mare parte a românilor s-au împrăştiat
care-ncotro: în Spania, în Franţa, în Germania, Marea Britanie, Austria, Grecia
… fiecare unde l-a dus mintea şi unde a văzut cu ochii.
·
Pe noi ne-a adus vântul în Italia.
·
În semn de preţuire şi de recunoaştere a importanţei
pe care o reprezintă imigranţii pentru economia şi societatea italiană, gazdele
noastre, printr-un gest de nobilă curtoazie, au acordat imigranţilor prezenţi
pe teritoriul lor drept de vot la alegerile locale.
·
Mai mult decât atât, imigranţii înşişi au
posibilitatea de a candida pentru un post de consilier în Consiliile Comunale în
oricare dintre localităţile din Italia.
·
Afinităţile culturale şi de limbă au făcut ca românii să reprezinte cea mai
numeroasă comunitate străină imigrată în Italia.
·
Cu toate acestea, în marea majoritate a comunelor (primăriilor) italiene imigranţii sunt
reprezentaţi în Consiliile Comunale de către cetăţeni arabi.
·
Se spune că trăim într o democraţie: demos-cratos = puterea poporului.
·
Democraţia decretează ca minoritatea se supune
majorității.
Întrebare/nedumerire:
·
Dacă suntem cea mai numeroasă comunitate de imigranţi
din Italia cum se face că în marea
majoritate a consiliilor comunale din această ţară, imigraţia este reprezentată de către cetăţeni arabi (pe
care îl felicit cu această ocazie pentru reuşita lor, cu atât mai mult cu
cât aceştia provin din toate ţările lumii arabe şi nu doar dintr-una singură!) ?
Precizare :
Faptul că reprezentăm majoritatea
absolută în cadrul emigraţiei italiene o dovedesc statisticile oficiale care
consemnează un număr de peste un milion două sute cincizeci şi cinci de
mii de cetăţeni români stabiliţi legal în peninsulă.
În plus, peste statisticile oficiale, mai
există un număr foarte important de cetățeni români care locuiesc în Italia fără
să îndeplinească condiţiile de solicitare a rezidenţei, foarte probabil datorită faptului că lucrează fără
forme legale şi care nu apar în statisticile oficiale. Mai mult decât atât:
la statisticile oficiale, ar mai trebui adăugat şi un număr foarte important de concetăţenii
de-ai noştri care vin şi pleacă periodic în/din Italia pentru a lucra ca sezonieri
în agricultură sau în turism. După unele statistici ale CARITAS, românii prezenţi în Italia depăşesc
lejer cifra de două milioane de suflete !
Este de subliniat faptul că acest număr
uriaş de cetăţeni români nu-i include pe cetăţenii moldoveni, care sunt înregistraţi
separat în aceste statistici.
Şi atunci se nasc firesc alte două întrebări/nelămuriri,
“în oglindă” (antiteză):
·
Cum se face că prietenii şi colegii noştri arabi,
care din punct de vedere numeric pendulează în statistici între locurile doi şi
trei la concurenţă cu albanezii, deşi nu provin cu toţii din aceeași țară, reuşesc
totuşi să se pună de acord şi să susţină un candidat unic, pe care, printr-o
mobilizare exemplară la vot, reuşesc să-l şi propulseze în consiliile locale?
·
Cum se face ca pe noi nu ne interesează ce drepturi
avem şi ce oportunităţi ni se oferă, cine ne conduce, cine ne reprezintă şi ce
ar putea face pentru noi o persoană aleasă dintre noi (din diaspora)?
Precizare:
Vă mărturisesc că, pe deoparte, mă încearcă
un anumit sentiment de jenă atunci când sunt întrebat de către prietenii mei
italieni de un anumit nivel, cum îmi explic faptul că în ciuda numărului nostru
net superior nu avem proprii noştri reprezentanţi în consiliile locale (cu câteva mici
dar nesemnificative excepţii fericite – care ne demonstrează că totuşi se poate!).
Pe de altă
parte, nu pot să nu am o anumită formă de admiraţie, diluată de un sentiment de uşoară
invidie faţă de comunitatea arabă, pentru modul eficient în care înţelege
aceasta să se implice în plan social: cum se face că nişte oameni la fel ca şi noi, în
ciuda faptului că sunt consideraţi ca făcând parte din lumea a treia, sunt cu mult mai
interesaţi şi mai responsabili faţă de propria lor soartă, decât noi, care ne considerăm ca făcând parte deja din lumea bună
a Europei (cel puţin la nivel individual aceasta este impresia pe care o lăsăm
oricui vine în contact cu noi) …
Comentarii:
La ce este bun un reprezentant român într-o
primărie din Italia?
În primul rând dă imaginea împlinirii sociale a unei
comunităţi, imaginea forţei, unităţii, coeziunii, seriozităţii şi
respectului de sine al acesteia.
Dincolo de imagine – chestiune teoretică, mai eeste şi o chestiune care ţine de respectabilitate
– chestiune de practică socială - atât în plan personal cât şi comunitar: un om care nu se respectă pe sine nu poate pretinde respectul celorlalţi; o comunitate
care nu se respectă pe sine nu va beneficia niciodată (nici dacă o va pretinde) de respectul gazdelor noastre italiene şi cu atât mai
puţin, de respectul celorlalte minorităţi prezente în peninsulă, cu care suntem într o competiţie
nedeclarată, dar acerbă, pe toate
planurile.
O comunitate de imigranţi ne-reprezentată la nivel instituţional, practic
nu există! Şi când spun “nu există” mă refer la “comunitatea” ca partener de dialog
social: nu avem acel “cap de pod” fixat ca punte de acces la structurile decizionale ale
administraţiilor locale, nu avem acea persoană calificată legal şi abilitată instituţional să facă lobby
pentru promovarea eventualelor noastre proiecte socio-culturale, un ghid
instituţional pentru oamenii de afaceri din diaspora, un punct de referinţă al
nostru care poate menţine trează atenţia autorităţilor asupra necesitaţilor de
ordin socio-cultural şi identitar ale comunităţii noastre la nivel local, un
mediator între membrii comunităţii de imigraţi şi autorităţile locale.
Cu alte cuvinte, un consilier comunal, provincial sau regional
provenit din rândurile unei comunităţi de imigranţi funcţionează simultan atât
ca avocat cât şi ca agent de promovare a intereselor acelei comunităţi în organele administraţiei de stat italiene.
P.S. - Doua reactii la cald
dupa postarea pe Facebook:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu