Om – lăcustă – conflict

de Remus Constantin Raclău

Am văzut o lăcustă ..., mare !...

Primul meu gând a fost: ”Uite ce frumoasă e !...”

Al doilea: “Frumoasă dar …, dăunătoare … Şi ceea ce-i dăunător trebuie eliminat … Deci lăcusta asta ar trebui omorâtă !...”

Al treilea gând s-a succedat automat: “S-o omor …, de ce?… Pur şi simplu pentru că îşi îndeplineşte menirea? Pentru că luptă pentru a trăi? Poate fi ceva sau cineva dăunător, doar pentru simplul fapt că există şi că se hrăneşte pentru a trăi? Cine a decis asta şi cu ce drept? Pe ce baze?… Cine mă îndreptăţeşte pe mine, om, să cataloghez ceva ce n-am creat eu, ca fiind dăunător?...”

Apoi: “Dăunător?… În ce sens şi cui dăunează de fapt o lăcustă? Am eu dreptul de a considera ceva ca fiind dăunător doar pentru că se hrăneşte din ceea ce am cultivat eu ?…”

Dar eu unde am cultivat?

Am cultivat luând cu japca în stăpânire o suprafaţă de pământ care aparţinea în fapt naturii - sălbăticiei dominate de legea echilibrului natural – şi de pe care acea lăcustă se hrănea, în baza dreptului ei natural de a exista şi de a-şi perpetua specia.

Şi fiecare specie îşi are rolul ei în echilibrul natural al Terrei, ca verigă dintr-un lanţ trofic în care, de regulă, fiecare individ aparţinând unei specii de vieţuitoare, se constituie mai devreme sau mai târziu - sub o formă sau alta - în hrană, pentru celelalte vieţuitoare …

Vieţuitoarele animate sunt libere a se mişca (în căutare de hrană şi parteneri din aceeaşi specie spre a se reproduce) şi se hrănesc de regulă cu alte vieţuitoare, ce aparţin fie lumii vegetale (forme de viaţă ancorate în sol prin rădăcini) fie tot lumii animale, iar acestea, când mor şi rămân pe teren, se descompun sub acţiunea unor alte vietăţi – mai mici – iar ceea ce mai rămâne sau rezultă, se constituie în hrană pentru lumea vegetală de sub ele, sau din vecinătatea lor …

Totul într-un perfect echilibru natural, ce asigură continuarea vieţii pe pământ !

Revenind la lăcusta “noastră”, noi oamenii i-am smuls ei terenul de pe care aceasta se hrănea şi l-am transformat, cultivându-l conform “nevoilor” noastre, cu aroganţa unei fiinţe ce se pretinde superioară şi cinismul dictat de interesele unei specii de vieţuitoare care s-a proclamat, cu de la sine putere, stăpână peste tot pământul şi vieţuitoarele sale ...

Dar lăcusta nu ştie carte ca să citească titlurile prin care noi ne-am auto-împroprietărit cu ceea ce nu-i al nostru, şi nici nu aude proclamaţiile prin care noi ne-am declarat stăpâni.

Lăcusta ştie doar că ea de pe terenurile alea mânca, de când e neamul ei lăcustă !…

Deci ea nu a făcut altceva decât să rămână acolo unde i-a fost dat ei să rămână - şi să facă ceea ce i-a fost dat ei să facă – încă de când a fost creată (în mod direct sau prin evoluţie) de către Creatorul Universului şi al Pământului ...

Pe de altă parte, şi eu, omul, tot creaţie a lui Dumnezeu (în mod direct sau prin evoluţie) nu fac altceva decât să fac ceea ce mi-a fost menit mie să fac – să trăiesc, să cresc şi îmi perpetuez specia …

Şi dacă un stol de lăcuste îmi mănâncă recolta, sădită cu efort şi cheltuieli, eu şi ai mei facem foame şi ne riscăm existența … Şi-atunci avem de a face cu o luptă pentru supravieţuire, între specii cu acelaşi interes - acela de a trăi şi de a-şi aduce pe lume urmaşi, care să facă acelaşi lucru pe care îl făceau şi înaintaşii lor, din ce în ce mai bine sub imperativul unei normale şi naturale evoluţii, dictată de necesităţile unei adaptări continui, la continuile schimbări ale condiţiilor de mediu …

Şi oricât de naturalist ai fi, nu poți decât să stai şi te gândeşti că viaţa e făcută și din conflicte: este inevitabil ca în decursul vieţii să nu intri în diverse conflicte bazate pe diferite interese, mai mari sau mai mici, mai mult sau mai puţin importante, culminând cu interesul suprem, care este acela de supravieţuire, în faţa căruia toate celelalte pălesc, ca fiind simple “mofturi” .

De fapt de când te naşti şi până mori eşti într-un permanent conflict.

În primul rând eşti în conflict cu timpul, pe care încerci în toate modurile să îl opreşti şi el … nu vrea !…

Pe urmă eşti în conflict cu alte specii de vieţuitoare pentru sursele de hrană, care “vor” şi ele să trăiască, dar multora dintre care suntem “nevoiţi” din păcate, să le scurtăm viaţa, spre a le consuma drept hrană …

Dar cel mai trist este că s-a ajuns până acolo încât omul nu mai este în conflict doar cu alte specii, ci chiar şi cu alţi oameni, şi nu doar pentru aceleaşi surse de hrană, ci pentru cu mult mai multe motive decât ar fi natural şi firesc să fie ...

Și-atunci, în calitatea noastră de ființe dotate cu rațiune, nu ne rămâne decât să raționăm și să acționăm cu inteligență și înțelepciune spre a identifica, înțelege și restabili echilibrele naturale firești, între toate viețuitoarele pământului, fie ele aparținând lumii vegetale, fie celei animale, și mai ales de a aduce pacea eternă între oameni prin armonizarea intereselor acestora ...

* Avertisment: rabdarea de a citi astfel de materiale pana la capat, reprezinta un risc major de stres pentru prostie ... * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. * Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"