„Reguli Generale de Bun Simț” - Bunul Simț în trafic

    

Subcapitolul 6.  Bunul Simț în trafic

Notă:

-          Marea majoritate a regulilor de circulaţie, reprezintă, printre altele, ridicarea la rang de lege a respectului şi politeţei între participanţii la trafic, fie ei conducători auto sau simpli pietoni; sunt norme de bun simţ, bazate atât pe regulile de siguranţă a circulaţiei, cât şi pe o logică a cursivităţii traficului.

-          Încălcarea ”Normelor de Bun Simţ” prevăzute în ”Regulamentul de Circulaţie” nu creează doar o stare de disconfort, punând în dificultate persoane a căror unică „vină” este aceea de a-şi exercita dreptul natural la liberă circulaţie, ci poate avea consecinţe deosebit de grave în plan material şi chiar al integrităţii fizice şi vieţii persoanelor implicate.

-          De aceea aceste încălcări sunt sancţionate de lege pe măsura gravitaţii lor şi a potenţialului lor de risc.

-          În ceea ce priveşte „Regulile de Bun Simţ în Trafic”, vom încerca să tratăm acele norme care ţin strict de bunul simţ şi care nu reprezintă neapărat o încălcare a regulilor de circulaţie (dar pe care nu o excludem!).

-          Întrucât nu orice încălcare a unei reguli de circulație reprezintă și o încălcare a ”Normelor de Bun Simț”, nu vom relua „Codul Rutier”- legal, ci vom încerca să-l completăm cu codul etic şi moral, cu referire la relaţiile directe dintre persoanele aflate în trafic şi nu la mijloacele de transport conduse de acestea.

Şi în final, o ultimă precizare: - nimeni, dar absolut nimeni, nu primeşte odată cu permisul de conducere sau cu certificatul de înmatriculare al unei maşini, şi un „Certificat de Şmecher”!...

În consecinţă nimeni, dar absolut nimeni, nu are prioritatea rezervată prin definiţie.

6.1.    = Respectaţi toate regulile de circulaţie =

Este prima dovadă de responsabilitate civică. Respectându-i pe cei din jurul tău, îţi câştigi dreptul la respect.

Regulile de circulaţie au fost instituite cu scopul de a asigura un trafic cursiv şi în deplină siguranţă.

Nerespectarea lor, te supune la riscuri incalculabile - pe tine, pe cei din maşină cu tine şi pe cei din jurul maşinii tale; îţi rişti banii, integritatea fizică şi psihică şi din păcate chiar viaţa – a ta şi a celor din jurul tău.

Nu uita: atunci când este folosită în mod responsabil, maşina este un bun, o necesitate care ne uşurează viaţa; atunci însă, când se încalcă regulile de circulaţie, maşina poate deveni o armă letală; strada şi maşina nu iartă şi uneori nu-ţi mai oferă o a doua şansă! 

Atenţie mare la respectarea tuturor regulilor de circulaţie în special în prezenţa altor auto/moto/velo - vehicule, a pietonilor şi a altor participanţi la trafic (căruţe, vehicule trase sau împinse cu mâna, etc…).

Nerespectarea regulilor de circulaţie atunci când eşti singur pe stradă te supune personal, rigorilor legii şi riscurilor de accidente; nerespectarea lor în prezenţa altor participanţi la trafic te supune în schimb şi oprobriului public, fiind o dovadă crasă de lipsă de bun simţ (întrucât din vina ta exclusivă sunt supuse riscurilor şi alte persoane, total nevinovate).

6.2.    = În faţa legii şi a societăţii civile, toţi conducătorii auto sunt absolut egali =

Pe stradă toţi conducătorii auto au, fără excepţie, aceleaşi drepturi şi aceleaşi obligaţii.

Indiferent de statutul lor social, de maşina pe care o conduc, de banii pe care îi au prin conturi, sau de haina pe care o îmbrăcă, nimeni nu are prioritatea rezervată prin definiţie.

Este de bun simţ să se accepte şi legea reglementează în mod corespunzător această necesitate, că doar maşinile de intervenţie ale poliţiei, salvării, pompierilor, jandarmeriei, ale Gărzii de Finanţe sau ale protecţiei civile, au prioritate absolută şi asta doar pe timpul deplasărilor în misiuni de intervenţie.

6.3.    = Respectaţi-vă rândul la cozile din trafic =

Nu încercaţi să „luaţi fața” celor aflaţi cu maşinile în coadă pe stradă. Justificarea că nu aţi ştiut, sau că nu v-aţi dat seama că stau într-o coadă, nu ţine!

Dacă sunt maşini oprite într-o coadă pe o stradă, există în mod obligatoriu un motiv logic şi obiectiv pentru aceasta. Nimeni nu se opreşte cu maşina „de nebun” pe stradă, după cum nu sunt nebuni nici cei care se opresc în spatele lui…

Încercarea de a trece în faţa unei alte maşini, sau şi mai grav, a întregii cozi, este o lipsă de bun simţ şi o dovadă de desconsiderare şi de aroganță faţă de toţi cei opriţi, în mod civilizat, la coadă.

Nici justificarea că „vă grăbiţi”, nu ţine loc de scuză! Toată lumea are câte ceva de făcut, toată lumea are un plan sau un program, propriu sau oficial, de respectat. Nimănui nu-i face plăcere să-şi piardă timpul blocat pe stradă; nici celor care stau nu le place coada şi totuşi, din respect şi din consideraţie faţă de ceilalţi, s-au oprit şi îşi aşteaptă civilizaţi rândul la plecare.

Fiţi siguri că nimeni „nu e nebun” să-şi prelungească şederea în coadă mai mult decât este absolut necesar şi că imediat ce motivul cozii dispare, se vor pune cu toţii în mod prompt şi eficient în mişcare.

6.4.    = Nu claxonaţi atunci când întâlniţi o coadă de maşini oprite pe stradă =

Este inutil: dacă cineva ar putea trece, ar fi fericit să o facă!

Dacă maşinile se opresc şi formează o coadă pe stradă, înseamnă că există un motiv bine întemeiat şi vor rămâne în coadă sau se vor deplasa cu viteză mult redusă, până la rezolvarea şi eliminarea motivului care a cauzat coada.

Nimeni nu are dreptul moral sau legal de a trece în faţa celorlalţi, cu excepţiile prevăzute de logică şi recunoscute de lege: poliţia, salvarea, pompierii, jandarmii, comisarii garzii de finante sau protecţia civilă, şi numai atunci când sunt în misiune şi se deplasează la intervenţii, semnalizând în mod corespunzător, luminos cu girofarurile şi sonor cu sirenele.

6.5.    = Să vă obţineţi permisul de conducere în mod corect şi onest =

Permisul de conducere este un atestat care certifică însuşirea unor cunoştinţe şi a unor deprinderi care vă fac apţi pentru conducerea unui autovehicul.

Cine încearcă şi reuşeşte să obţină un permis de conducere în mod fraudulos (cu complicităţile „de rigoare”), înseamnă că îşi certifică lui însuşi şi prin asta lumii întregi, că este perfect conştient de incapacitatea sa de a conduce un autovehicul, şi în consecinţă prezenţa sa la volan pe stradă este, din punct de vedere legal - o infracţiune, iar din punct de vedere social – o lipsă de bun simţ!

6.6.     = Nu înjuraţi la volan =

Cine înjură, de regulă se crede superior, (are impresia că „el nu greşeşte niciodată!”) şi deci se crede, în mod absolut eronat şi arogant, îndreptăţit să o facă. Nimic mai fals!

Pe deoparte, oameni fiind, oricine dintre noi poate să greşească, şi asta nu ne dă dreptul moral să judecăm şi să pedepsim pe cel care a greşit (după părerea noastră), cu o înjurătură.

Pe de altă parte, pe stradă avem cu toţii drepturi egale şi în consecinţă nu avem dreptul legal să decidem noi, în legătură cu o anumită faptă, un anumit comportament, sau un anumit eveniment, dacă este corect sau nu, şi în consecinţă dacă merită pedepsit, sau nu.

Există organe specializate ale statului (în speţă – poliţia rutieră), care au datoria şi calificarea necesară de a constata, de a analiza şi de a lua măsurile legale necesare.

În mod logic ne vedem constrânşi să constatăm şi ineficiența măsurii punitive a înjurăturii: aflaţi la volanul propriei maşini în timp ce proferăm înjurături la adresa altui şofer, aflat la rândul său în maşina lui, este mai mult ca sigur, că singurele persoane care vor auzi înjurătura vor fi cele din maşina proprie, de cele mai multe ori membrii familiei noastre. E ca şi cum i-am înjura pe ei, pentru ca destinatarul injuraturii, cu siguranta nu va aude!

Injurand nu obţinem nimic altceva decât o atmosferă de iritare în propria maşină. Şi dacă în maşină se mai află şi copiii noștri, cărora le-am spus, poate, de o mie de ori că nu-i frumos să înjuri, în timp ce noi personal le umplem urechile cu mizerii debitate la nervi, ce pretenţie să mai avem de la ei!...

„Cui foloseşte înjuratul la volan?”

Sau mai bine spus: „unde dai şi unde crapă?”

6.7.    = Nu faceţi semne obscene către ceilalţi participanţi la trafic =

Nu faceţi altceva decât să dovediţi o lipsă totală de bun simţ, de bună educaţie şi de inteligență.

Un astfel de gest reprezintă o formă incipientă de agresiune: după un foarte probabil răspuns la gestul dumneavoastră, urmează în mod inevitabil un schimb de replici verbale, apoi de ofense, din ce în ce mai grele, după care se trece foarte “uşor” la înjurături, iar de la acestea şi până la agresiunea fizică, nu mai este decât un pas. Odată pornit la vale “tăvălugul lipsei de respect”, cu greu îl mai poţi opri: după primul gest ofensator şi primul schimb de replici, situaţia scapă lesne de sub control şi poate avea urmări dintre cele mai surprinzătoare şi mai neplăcute.

Înainte de a răspunde impulsului de moment de a vă descărca nervii, respiraţi adânc, chiar şi de mai multe ori dacă este nevoie şi gândiţi-vă dacă aveţi timp de tribunal şi bani pentru avocaţi, dacă vă puteţi permite să plătiţi daune morale și eventuale daune materiale sau să susţineţi cheltuieli de spitalizare. Gândiţi-vă cât timp riscaţi să pierdeţi ulterior cu declaraţii pe la poliţie, procuratură sau tribunal şi că mai presus de toate riscaţi să deveniţi chiar dumneavoastră, pacient pe un pat de spital.

Şi toate acestea pentru ce? Pentru că ”v-a tăiat calea” un şofer neatent, sau alte chestii mărunte de acest gen? Cât timp aţi pierdut din această cauză, în raport cu cât timp riscaţi să pierdeţi dacă vă dezlănţuiţi nervii?

Respiraţi adânc şi treceţi mai departe! Se poate întâmpla oricui. Chiar şi dumneavoastră!

6.8.    = Nu fiţi “tupeişti” şi agresivi în trafic =

Este uimitor cum poate un autovehicul să schimbe firea unui om!

Oameni cu studii şi care dau dovadă de o educaţie aleasă în orice împrejurare, devin un “vulcan” gata să erupă, atunci când “se urcă la volan”!...

Caroseria metalică a maşinii creează probabil, impresia unei armuri invincibile, iar parbrizul pe aceea a unei viziere. La volan, cei mai mulţi dintre oamenii “normali” devin adevăraţi “cavaleri medievali”, călare pe caii putere ai motoarelor de sub capotă, gata oricând “să pună la punct” pe oricine socoteşte că nu-i pe placul lor.

 Bineînţeles că doar el, “cavalerul”, are dreptate şi că toată vina aparţine inevitabil şi întotdeauna doar celorlalţi. Şi asta pentru simplul fapt că au avut tupeul să iasă din casă ca să-l încurce pe el pe stradă!...

Regulile de circulaţie sunt valabile şi egale pentru toţi si toata lumea are dreptul natural si legal de a circula.

E drept: conducerea unui autovehicul cere o anumită impetuozitate - asumată în mod raţional; o anumită doză de curaj - pe deplin conştientizat şi perfect controlat.

“Tupeul pozitiv” – inteles ca impetuozitate si dezinvoltura la volan este o atitudine benefica, doar daca se aplică numai la pilotarea propriei maşini, numai în raport cu strada, si numai daca contribuie in mod pozitiv la cursivitatea traficului!

“Tupeul negativ” – inteles ca o dovada de obraznicie, de lipsa de respect si de aroganta in trafic, este o atitudine malefica, distructiva si iritanta. De asemenea aceasta este o atitudine chiar periculoasa – cele mai multe dintre accidentele de circulatie cu victime sunt provocate de tupeistii obraznici; lipsa lor de consideratie fata de “restul lumii” si pretinsa idee ca “toata strada e numai a lor”, senzatia de “cel mai tare din parcare” au ca urmare o supraevaluare a abilitatilor proprii si o desconsiderare a pericolelor potentiale la care se expun ei insisi si la care ii expun din pacate si pe cei nevinovati.

In acest sens, trebuie subliniat faptul ca nimeni nu are nici un drept asupra altui conducător auto. Nimeni nu are drepturi suplimentare. Nimeni nu este îndreptăţit să-şi extindă manifestarea tupeului asupra celorlalţi participanţi la trafic.

Tupeul şi manevrele bruşte, agresive şi imprevizibile (nesemnalizate din timp), provoacă o stare de disconfort, de iritare şi chiar de pericol, punându-i în dificultate pe ceilalţi conducători auto şi în consecinţă constituie dovezi de lipsă de bun simţ.

Cine creeaza dificultati celorlalti participanti la trafic, este un nesimtit, si obrazul lui gros se vede chiar si dincolo de geamurile fumurii.

6.9.     = Nu folosiţi în mod abuziv semnalele luminoase şi sonore =

Folosirea abuzivă, chiar şi de către oamenii în uniformă, a sirenelor şi a girofarurilor din dotare este o dovadă de lipsă de respect, de tupeu şi de aroganţă, cu atât mai mult atunci când sunt utilizate de către persoane neautorizate de lege să posede şi să folosească astfel de semnale.

Din punct de vedere legal aceasta constituie o infracţiune de “abuz în serviciu”, în timp ce din punct de vedere social se socoteşte că este o “lipsă de bun simţ”.

Legea prevede că girofarurile şi sirenele pot fi folosite numai de persoane autorizate, aparţinând poliţiei, jandarmeriei, pompierilor, salvării, protecţiei civile sau gărzii de finanţe, şi numai în exerciţiul funcţiunii pe timpul deplasării la intervenţii de urgenţă, sau atunci când se însoţeşte o coloană oficială.

6.10.= Folosiţi faza de întâlnire faţă de maşinile care circulă din sens contrar =

Legea prevede, mai nou, că toate maşinile sunt obligate să se deplaseze pe drumurile publice numai cu luminile aprinse, atât pe timp de zi cât şi pe timp de noapte. Această măsură s-a luat pentru sporirea vizibilităţii maşinilor în trafic şi deci pentru reducerea riscurilor de accidente, ţinând cont de faptul că maşinile au culori şi forme din ce în ce mai bizare și se deplasează cu viteze din ce în ce mai mari, fapt care le face uneori greu de observat în trafic.

La întâlnirea unei maşini care circulă din sens contrar, avem obligaţia legală şi datoria morală să folosim faza (scurtă) de întâlnire.

În orice situaţie trebuie să adoptăm o conduită de bun simţ şi să avem grijă ca dreptul nostru la liberă circulaţie să nu limiteze sau să împiedice dreptul altora de a se deplasa.

“Uitând” sau încăpăţânându-ne să nu schimbăm luminile pe faza scurtă, de întâlnire, îl vom orbi cu siguranţă pe cel din faţa noastră şi îl vom pune într-un iminent pericol de accident, chiar şi pe timp de zi, când ochiul este mai puţin predispus la şocuri luminoase. Consecinţa?

În cel mai fericit caz, şoferul din faţă va fi nevoit să frâneze, până la oprire, dacă este nevoie şi asta reprezintă, din punct de vedere legal, o limitare sau o împiedicare a dreptului său de a se deplasa, iar din punct de vedere social, nu doar o lipsă de bun simţ din partea noastră, ci chiar o lipsă de inteligenţă: judecata limpede sau, în lipsa acesteia, măcar instinctul nostru de conservare, ar trebui să ne spună că atunci când cel ce vine din sens contrar nu vede “pe unde calcă”, există o certă posibilitate ca acesta să piardă controlul volanului şi să îndrepte maşina chiar spre noi, provocând o coliziune frontală catastrofică.

În ciuda tuturor sistemelor moderne de protecţie (perne de aer sau centuri), rareori şoferii scapă cu viaţă dintr-o coliziune frontală,

Atunci când “lenea vă dictează” să rămâneţi inerţi şi să nu reacţionaţi la cererea şi avertismentul maşinii care ne vine din faţă (prin flash-uri luminoase), înainte de a vă enerva sau de a vă încăpăţâna, raţionaţi şi gândiţi-vă măcar o clipă la posibilele consecinţe: accident, ceartă, poliţie, declaraţii, timp pierdut, avocaţi, bani, asigurări mai scumpe, bani, spital, doctori, durere, service auto, bani, preot, pompe funebre, bani, loc de veci… pe veci!...

Merită? Dacă nu, poţi evita toate astea, cu un efort minim şi de foarte scurtă durată:

- întinde degetul de pe volan şi schimbă faza…

P.S.
Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITESTE si DA-L MAI DEPARTE"

Ce este „Bunul Simţ”

Reflecții de Remus Constantin Raclău

Nu am găsit nicăieri o definiţie scurtă şi atotcuprinzătoare a bunului simţ, ci doar cugetări despre acesta. Şi asta, probabil, pentru că bunul simţ pare un concept filozofic prea vast şi complex pentru a putea fi enunţat în mod clar şi concis.

Vina aparţine în întregime celor care se ocupă cu studiul limbii române, pentru că nu au ieşit în fața naţiunii spre a ne edifica asupra înţelesului ce rezultă din asocierea celor două cuvinte şi cum trebuie să le punem în practică.

Am pus această întrebare în spaţiul virtual românesc şi ajutat de prietenii din diverse grupări de pe internet, am recoltat o serie întreagă de răspunsuri, din care le-am selectat pe cele care mi s-a părut că au reuşit să comprime cât mai mult înţeles în cât mai puţine cuvinte.

Bunul Simţ înseamnă rațiune,

Bunul Simţ înseamnă compasiune,
Bunul Simţ înseamnă bună înţelegere,
Bunul Simţ înseamnă altruism,

Bunul Simţ înseamnă armonie,
Bunul Simţ înseamnă grijă pentru viitor, prin acţiune în prezent.
Bunul Simţ înseamnă conștiință, acea parte a memoriei care păstrează înregistrările faptelor noastre, fie ele bune sau rele.

La încălcarea unei reguli de bun simţ, faci pe cineva să sufere, îl jigneşti, îl deranjezi, îi creezi o stare de disconfort.
De-a lungul evoluţiei sale, societatea umană a stabilit o serie de reguli absolut necesare pentru o bună convieţuire între membrii săi. Aceste reguli au fost şi sunt modificate şi adaptate periodic în funcţie de stadiul de evoluţie al societăţii.
Regulile de convieţuire pot fi de diverse tipuri: de la cele scrise, adunate în legi, regulamente şi coduri, până la cele transmise oral din generaţie în generaţie, reprezentate de tradiţiile şi obiceiurile locului (sau “ale pământului”).

„Bunul Simţ s-ar putea defini ca fiind atitudinea de a respecta regulile de convieţuire, gândite pe principiul: Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!"
„Bunul Simţ ne cere ca în orice situaţie să ne comportăm cu respect, față de noi înşine, față de toţi cei din jur, față de natură şi de mediu, față de tot ceea ce înseamnă viaţă şi suport al vieţii.”

„Bunul Simţ este o măsură a bunei creşteri, a bunei cuviinţe, a respectului pentru cei din jur. Acest lucru depinde de educaţia primită în familie şi este o moştenire de la cei care te-au conceput”.

„Bunul Simţ constă în nişte norme în conformitate cu care acţionezi; acestea depind de “background-ul” social din care provii”.

Prima definiţie a lui Descartes – ”puterea de a judeca bine şi de a distinge adevãrul de fals, care este tocmai ceea ce se numeşte bunul-simţ sau raţiunea, este în mod natural egalã la toţi oamenii”.

„Bunul Simţ este o sintezã de aspiraţii ce implicã în sine o întreagã filosofie de viaţă care îmbinã dimensiunea cunoaşterii cu cea eticã, cerând şi promovând un cumul de virtuţi morale precum înţelepciunea, onestitatea, echitatea, compasiunea etc.

Bunul-simţ amendează întotdeauna aberaţiile inteligenţei precum infatuarea, vanitatea, egocentrismul, autosuficienţa sau intoleranța, oferind bunului-simţ o valoare moralã”.

„Se vorbeşte de Bunul Simţ tradiţional, de cuviinţă şi respectul omului simplu fațã de obiceiuri şi tradiţii, criteriile de evaluare reducându-se numai la evidenţierea calităţilor, fãrã a pomeni nimic, însă, despre defecte”.

„Bunul Simţ reprezintă un etalon al valorilor şi implicit, al criteriilor de apreciere în toate domeniile vieţii sociale ale unei ţări.”

„Bunul Simţ reprezintă capacitatea omului, bazată pe experienţa cotidiană, de a judeca şi de a aprecia just oamenii, lucrurile şi evenimentele.”

„Prin Bunul Simţ noi înţelegem educaţie-respect-politeţe, deci Bunul Simţ nu se poate reduce doar la respect.”

„Bunul Simț înseamnă să ne trăim frumos viața, fără ca prin asta să o facem urâtă pe a altuia!”

„Bunul Simţ este armonizarea gusturilor, adică ceea ce este bun pentru fiecare parte şi pentru sistem, în ansamblu. Pentru ca ceva să fie de bun simţ trebuie să fie bun atât pentru mine, cât și pentru tine şi întreaga comunitate.”

Alexandru Paleologu spunea că „Bunul Simţ este contrariul prostiei, mai mult chiar decât inteligenţa”.

Avem tendinţa să complicăm atât de mult lucrurile simple, încât reușim să le facem să-şi piardă sensul. Putem să afirmăm că un om are Bun Simţ printr-o înşiruire imensă de cuvinte :

Iubeşte sincer, se oferă total, se comportă cu demnitate şi e demn de încredere, e cinstit, e sincer, e modest, e onest, e integru moral, e corect, se ţine de cuvânt, se poartă Omeneşte, onorează promisiunea, e plin de consideraţie, e intact sufleteşte, are ţinută Nobilă, e incoruptibil, e conştiincios, repară greşelile făcute, e punctual, e justiţiar, e veridic, e fidel, are stimă, e onorabil, e statornic, e devotat, e loial, e neprihănit, e cuminte, e mândru, e pur, dăruieşte din Suflet, e folositor, e nevinovat, știe să aprecieze, învaţă permanent, e binevoitor, e milos, e amabil, face bine tot timpul, e cuviincios, respectă Legile, respectă totul și pe toată lumea, e agreabil, e apropiat de semeni, e îngăduitor, e cumsecade, e blând, etc...

„Bunul Simţ reprezintă eternul mod de a se manifesta frumos a Omului.”

„Bunul Simţ este o formă frumoasă de manifestare a lui DUMNEZEU, prin Oameni,
sau forma frumoasă de manifestare a Omului, faţă de DUMNEZEU.”

„Cine are Bun Simţ înţelege oamenii, îi iubeşte şi îi ajută, întrucât aceştia sunt făcuţi după Chipul şi Asemănarea lui Dumnezeu!”

„Bunul Simţ este o atitudine, o manifestare a calităţilor individuale, măsura culturii şi implicit gradul de civilizaţie.”

Bunul Simţ=Bun Simţ=Simț Bun=Să Simţi Bine=Să Simţi Natural
Bine în sensul de Corect, de Natural, din firea OM-ului.
Un OM cu Simţ Bun, ştie din instinct sau mai bine zis Intuieşte cu ajutorul acestui Bun Simţ când şi cum trebuie făcut, când și cum trebuie zis....E posibil ca Bunul Simţ să fie strâns legat de Intuiţie...

Bunul Simț = Instinct de conservare = bine faci, bine găseşti = lumea nu conştientizează acţiunile de bun simţ înscrise în matricea individuală a subconştientului = mulţi nu le respectă = mulți dintre cei care le respectă o fac inconştient-involuntar, din instinct de conservare şi de perpetuare a speciei.

„Bunul Simţ este acea trăsătură a omului care îi permite armonizarea cu NATURA, cu societatea, cu tot ceea ce îl înconjoară.”

„Bunul Simţ, este capacitatea de integrare optimă a fiecărui individ în parte, cu lumea înconjurătoare.”

„Bunul Simţ este un Simţ atât de Simplu/Natural/Firesc încât a-l explica înseamnă deja să ne depărtăm de sensul său real, ... este ca o esenţă preţioasă şi are o "valenţă" atât de subtilă încât nu se poate identifica cu societate de azi.”

P.S.

Voi continua să strâng fraze despre Bunul Simţ pe care voi încerca mereu să le comprim fără a le pierde sensul, ci dimpotrivă, pentru a-l amplifica, dând deoparte tot ceea ce nu este esenţial, până vom reuşi să găsim împreună o definiţie atotcuprinzătoare, profundă şi concisă a Bunul Simţ!

 Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITESTE si DA-L MAI DEPARTE"

Ghid de orientare în imaginarea unei Lumi a Bunului Simţ

Dragi prieteni,
Încă o dată vă mulţumesc pentru interesul de care daţi dovadă prin ajutorul dat şi efortul depus în a pune pietrele de temelie la clădirea unor noi principii de relaţionare între oameni.
Multe dintre aceste percepte ne vin de demult, transmise pe cale orală, din tată în fiu şi din generaţie în generaţie. Deci nu va trebui să inventăm mai nimic. Le-am învăţat cu toţii „în primii şapte ani de acasă” dar pe care, din păcate, mulţi dintre noi le-am uitat. Şi e păcat!

Bineînţeles că va fi nevoie să gândim şi reguli noi, în concordanţă cu stadiul actual de dezvoltare tehnologică şi urbanistică, să adaptăm unele reguli şi să eliminăm cu discernământ altele, care nu mai sunt aplicabile.

„Verbal volant, Scripta manent”… Sunt bune învăţăturile de acasă, dar trebuie să ne asigurăm că ele nu ne vor fi alterate de valurile vieţii şi atunci am considerat că cel mai potrivit ar fi ca ele să rămână scrise, o dată pentru totdeauna. E păcat, întrucât pe aceste principii sănătoase s-a clădit lumea din cele mai vechi timpuri şi aceste principii au făcut ca omenirea să dăinuie până în zilele noastre. Nu spun că aceste reguli s-au respectat întru totul şi de către toată lumea, dar ele au constituit o constantă generalizată de comportament social de-a lungul timpului şi dacă ele ne-au purtat până aici, ar fi cazul să ni le reamintim şi să le repunem pe tapet, azi, într-o lume în care suntem îndemnaţi şi tentaţi la tot pasul să uităm de toţi şi de toate şi să călcăm pe cadavre, ca regulă primordială a succesului în viaţă.

Vom acționa: „Toţi pentru unul şi unul pentru toţi”!

La punerea în practică a acestei opere, se acceptă cu bucurie contribuţia tuturor celor care sunt în stare să emită o frază care să conţină o idee, un principiu: tineri şi bătrâni, orăşeni sau ţărani, oameni din toate categoriile sociale, muncitori, agricultori, intelectuali; fiecare poate contribui cu reguli de bun simţ din zona de activitate din care provine.
Cu o singură condiţie: Să fie cetăţeni ai „Terrei” – să fie deci, „pământeni”.

(Pentru regulile de convieţuire în spaţiu, vom scrie un tratat separat!...”)

Regulile de convieţuire pot fi de diverse tipuri: de la cele scrise, adunate în legi, regulamente şi coduri, până la cele transmise oral din generaţie în generaţie, reprezentate de tradiţiile şi obiceiurile locului (sau “ale pământului”).
“Câte bordeie, atâtea obiceie”- se spunea cândva. Tradus în limbajul zilelor noastre, asta ar însemna că fiecare ţară are legile ei; fiecare regiune are tradiţiile ei; fiecare localitate are cutumele ei şi că fiecare familie îşi păstrează obiceiurile sale.

Bunul simţ s-ar putea defini ca fiind atitudinea de a respecta regulile de convieţuire, gândite pe principiul:

"Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!"La încălcarea unei reguli de bun simţ, faci pe cineva să sufere, îl jigneşti, îl deranjezi, ii creezi o stare de disconfort.
Nu am găsit nicăieri o definiţie a bunului simţ. Şi asta, probabil, pentru că bunul simţ este un concept prea vast pentru a putea fi enunţat în mod clar şi concis.
De-a lungul evoluţiei sale, societatea umană a stabilit o serie de reguli absolut necesare pentru o bună convieţuire între membrii săi. Aceste reguli au fost şi sunt modificate şi adaptate periodic în funcţie de stadiul de evoluţie al societăţii.Bunul Simț ne cere să ne trăim frumos viața, fără ca prin asta să o facem urâtă pe a altuia!De asemenea, nu vă preocupaţi să încadraţi o anumită regulă într-un anumit capitol, decât dacă sunteţi sigur că aţi încadrat-o corect. Ne vom sfătui împreună în acest sens, pentru a face această repartizare. Nu vă preocupaţi nici dacă nu aţi văzut încă deschis un capitol în care s-ar putea încadra ideea, regula sau principiul dumneavoastră. Vom deschide câte un capitol nou, pentru fiecare tip, plecând de la un set de reguli cu caracter general, continuând cu “Regulile Bunului Simţ în Familie”, cu cele din şcoală, din mijloacele de transport în comun şi personale, de bunul simţ în trafic, de bunul simţ la locul de muncă, din timpul întrunirilor publice, a regulilor de comportament dintr-un sat, din cartier, din oraş, din bloc, din diverse alte locuri publice şi în general de peste tot unde pot veni în contact două sau mai multe persoane, etc… Nu vă fie teamă sau ruşine să vă exprimaţi. Important e conţinutul, ideea în sine, principiul. Spuneţi-l aşa cum vă vine, din inimă şi cu prietenie, fără să vă preocupaţi de formă. După ce vom înţelege despre ce e vorba, vom găsi împreună cea mai potrivită, mai clară şi mai eficientă formă de exprimare finală. Și dacă nu vă vine nimic în cap, nu vă sfiiți să vă întrebați părinții, unchii, mătușile și bunicii. O să fiți uimiți de tezaurul ascuns în mintea și în sufletul lor și veți crește negreșit în ochii lor.

Bunul simţ ne cere ca în orice situaţie să ne comportăm cu respect, față de noi înşine, față de toţi cei din jur, față de natură şi de mediu, față de tot ceea ce înseamnă viaţă şi suport al vieţii.

Bunul simţ înseamnă compasiune,

Bunul simţ înseamnă bună înţelegere,

Bunul simţ înseamnă altruism,

Bunul simţ înseamnă grijă pentru viitor, prin acţiune în prezent.

Bunul simţ înseamnă conștiință, acea parte a memoriei care păstrează înregistrările faptelor noastre, fie ele bune sau rele.

Cel mai greu o să ne fie cu stabilirea şi mai ales impunerea unui set de reguli ale bunului simţ în politică!... Şi cred că şi în afaceri! A încerca să stabileşti nişte reguli de bun simţ în aceste domenii, este o provocare imensă! Şi asta datorită faptului că sunt două domenii ale activităţilor umane în care concurenţa se află la cote maxime: „sunt care pe care”, pentru că plus la tine înseamnă minus la mine!

Bine, o să-mi spuneţi, păi atunci sportivii ar trebui să se omoare între ei, dacă se iau după explicaţia asta. Aveţi dreptate, numai că în timp ce sportivii au inventat termenul de "Fair Play", protagoniştii din celelalte două domenii au „scornit” principiul: "Scopul scuză mijloacele"!...

Va fi un volum enorm de muncă dar atunci când vom da “bun de tipar” satisfacţia va fi enormă.

Prin această acţiune, iniţiem practic o “colectă publică” de reguli, pe care noi să o clasificăm, să o sintetizăm şi să o sistematizăm pe capitole, în funcţie de domeniile de aplicabilitate şi de activitate, astfel încât la urmă să avem o adevărată “Enciclopedie a Bunului Simţ”.

Întrucât ne dorim a concepe Codul Bunului Simţ (CBS), aşa după cum am spus, cu valabilitate socială generalizată, scopul nostru este ca acesta să fie acceptat şi de cetăţenii de religii şi confesiuni diferite, şi chiar de către atei, mulţi la număr dealtfel, care s-ar putea simţi excluşi sau ofensaţi de anumite interpretări teologice care ar înclina către o anumite religie.

În consecinţă, ne vom feri să-i dăm un aspect religios.
De asta se ocupă foarte bine şi eficient, fiecare biserică din fiecare cult religios, în parte, fiecare ţinând cont de doctrina teologică proprie.

Atunci când vă gândiţi la o regulă nouă, sau când încercaţi să vă amintiţi una, reactivând-o din subconştient, luaţi în considerare dorinţa voastră de a trăi într-o lume mai bună şi mai civilizată, într-o lume a respectului reciproc.
Scrieţi cu gândul la lumea în care v-aţi dori să vă creşteţi copiii şi nepoţii.
Şi dacă se spune că „Dormim aşa cum ne aşternem”, atunci haideţi să ne aşternem pe hârtie, toate dorinţele noastre de mai bine în planul relaţiilor interumane din societatea în care trăim!

SUNTEM FURIOŞI !...

de Remus Constantin Raclău
  
  Astă noapte, (28.03.2012), pentru a nu mai ştiu câta oară în cei peste opt ani de când sunt în Italia, nişte ANIMALE, născute în România, au prădat o vilă în Italia şi i-au ucis proprietarul… Odioasa crimă a avut loc într-o vilă din centrul Italiei, lângă Viterbo.

    Acum circa două săptămâni, un alt jaf urmat de crimă, cu autori români, subliniez ROMÂNI, (nu ţigani). Nişte băieţi frumoşi, înalţi şi curăței, cu nume absolut româneşti, (pe care nu le voi face onoarea de a le pronunţa, pe deoparte pentru că sunt nume comune şi ar arunca o umbră nemeritată de dubiu asupra celorlalţi purtători ai acestor nume care lucrează, cu cinste şi onoare sper, în Italia, iar pe de altă parte pentru a nu le face o macabră publicitate cu care se vor putea făli la ieşirea din puşcărie, sper cât mai târziu, maxim de târziu, posibil!), au prădat o altă vilă, la Ramazzano, lângă Perugia, tot în centrul Italiei.

    Au intrat în casa omului, la ceas de seară târzie, pe o uşă încă deschisă, (oamenii locuiau la ţară, în curtea lor…) i-au legat pe toţi cei pe care iau găsit şi au început să-i terorizeze pentru a afla unde-şi ţin valorile şi eventual banii. La un moment dat, tâlharii au încercat, după năravul de acasă, să o ”ia cu japca” pe tânăra soţie a tânărului proprietar şi să o ducă în camera alăturată pentru a-şi concretiza în mod animalic superioritatea numerică susţinută cu pistolul, printr-un viol colectiv, şi atunci când proprietarul vilei, un italian de treizeci şi cinci de ani a încercat să protesteze, invitându-i să ia tot ceea ce vor şi să-i lase nevasta în pace, l-au împuşcat; mai întâi în picior şi după ce acesta s-a târât (reamintesc că erau legaţi cu toţii), în camera vecină, în care o duseseră pe tânăra lui soţie, l-au executat, împuşcându-l cu sadism în cap, de aproape. Că aşa au văzut ei, probabil, că fac “durii” din filme, la televizor… 

    Pe ăştia i-au prins. Şi încă destul de repede! Nu uitaţi că autorităţile italiene (carabinierii, procuratura, medicii legişti şi poliţia criminalistă) sunt printre cele mai eficiente din lume în rezolvarea crimelor, având un nedorit antrenament, extrem de eficient, datorat mafiilor locale, foarte bine organizate şi acestea. Şi cum localnicii s-au cam săturat să tot audă de crimele comise de “stranieri” pe teritoriul lor, au devenit extrem de cooperanţi cu forţele de ordine şi de anchetă. Şi ceea ce-i mai important, aceştia nu mai tac.

    În consecinţă şi pe autorii jafului urmat de crimă de azi noapte, de la Viterbo i-au prins deja. În timp record. Îl uciseseră pe un artist plastic pensionar, profesor universitar, fondator al Institutului de Belle Arte din Milano. Am sperat din disperare, nu mi-e ruşine să spun, să fie albanezi sau marocani sau dracu’ să-i ia, de oriunde altă parte, numai din România nu! Degeaba! Sunt tot “de-ai noştri”…

“Ai noştri ca brazii!”

    Spun tâmpenii! Ăştia nu sunt “de-ai noştri”! Eu nu mă simt “de-ai lor”!

    Astea sunt  SCURSURI  UMANE , rezultat al falimentului politicilor de educaţie din România tuturor guvernelor post-decembriste; al concepţiilor cretine conform cărora poţi da un “tun” care să te îmbogăţească, fără muncă, peste noapte, după care poţi trăi “liniştit” toată viaţa; al sub-culturii maneliste generalizate, cu toate “învăţămintele şi valorile” promovate în mod criminal de aceasta, prin complicitatea interesată a unei mass-media a cărei unică grijă e aceea de a-şi umple casieriile cu cât mai mulţi bani, şi acceptate în mod cretinoid ca “modele de succes în viaţa” de cea mai mare parte a populaţiei româneşti, prost educate şi prost informate; al pierderii autorităţii şi credibilităţii organelor abilitate de către statul roman să impună şi să menţină ordinea; al unei clase politice neruşinate şi ultra corupte, care nu-şi vede decât de propriile interese, pe față deja(!); al dorinţei de câştiguri nemuncite a unei pături sociale tot mai extinse, sătulă de promisiunile deşarte de mai bine, înşelată şi prostită pe faţă, care constată cu invidie că în zilele noastre doar haiducia şi calea codrului te mai scoate la liman.

   Şi dacă găştile băieţilor de bani gata bine şcoliţi şi-au “tras partide”, la umbra cărora fac, în mod legal, tot “ce vrea muşchii lor”, susţinuţi contra-cost de colegii de breaslă,  “muritorii de rând”, lipsiţi de educaţia necesară proiectării unor țepe “de fineţe” s-au simțit îndreptățiți să se constituie în haite şi să-şi pună în practică “superioritatea” astfel dobândită, prin jafuri, tâlharii, violuri, şantaj, trafic de carne vie, şi de droguri, taxe “de protecţie” şi în general prin tot ceea ce le trece prin cap.

    ”Păi dacă parlamentarii şi mai marii din guvern şi de la judeţ fac bani din orice, noi de ce n-am avea voie?... Și dacă pun mâna pe noi, cădem la pace! C-așa-i la noi!”

         Homo homini lupus! Apocalipsa exploziei sociale e aproape!

    Ce vină avem noi, românii stabiliţi în Italia, care muncim cinstit din zori şi până-n noapte, de suportăm reproşurile, privirile încruntate, tonul tăios şi apropourile tot mai dese ale colegilor de muncă sau a şefilor noştri italieni? Până şi prietenii italieni cei mai apropiaţi ne privesc cu compătimire scuturând lateral din cap şi ne întreabă cum e posibil aşa ceva? De unde atâta cruzime? De ce iar românii? Şi dacă toţi aceştia sunt români, cum de noi suntem altfel? Şi simţi cum ceva se răceşte în ochii lor… Şi simţi că devii, pentru ei, un fel de persoană de la care te poţi aştepta oricând, la orice…Am plecat din ţară “de rău” şi constatăm cu tristeţe şi mânie că “răul” vine după noi!

    Şi asta după intrarea în comunitatea europeană cu consecinţa directă a deschiderii necontrolate a graniţelor.

    Eu ca să vin şi să rămân în Italia a trebuit să pregătesc un dosar de documente de 2cm grosime: garanţii, contract de muncă, referinţe, loc de cazare asigurat, etc… Acum totul e mai puţin decât o simplă formalitate. Şi ne plângem că nu ne vor în “Schengen”!... Merităm? Nu eu, nu dumneavoastră, ci NOI TOŢI! Noi toţi cei ce vedem şi tăcem. Noi toţi cei ce asistăm pasivi la tot felul de matrapazlâcuri, din partea tuturor. Noi cei care vedem nişte terchea-berchea, vecini cu noi, pe care îi ştim de când erau mici că n-aveau nici un Dumnezeu şi că neam de neamul lor, n-au fost buni de nimic, că pleacă de acasă şi că se întorc după numai câteva săptămâni, sau luni cu maşini de lux şi o ţin numai în petreceri şi nu ne întrebăm de unde!

    A! Scuzaţi! Dacă am face-o, am încălca principiile “privacy”-ului!... A prezumpţiei de nevinovăţie! Cu alte cuvinte : “hoţul neprins e negustor cinstit”!...

    Dar de prezumpţia de laşitate şi de cea de tâmpenie aţi auzit?

   

    După trei ani de Italia, ca şofer pe tir, meserie pentru oamenii de rând, printre cel mai bine plătite din Italia, am venit în vizită acasă şi m-am dus cu taică-miu în satul lui natal din judeţul Vaslui. Conduceam un Fiat Tipo, de 14 ani vechime, pe care-l luasem cu 350 euro, cu plinul de benzină făcut, dar care arăta cu mult mai bine decât vechea Dacie a lui taică-miu. Când m-a văzut văr’miu Dinu, m-a luat “la şfichi”:

- Vere da’ ce se cheamă asta? De când stai în Italia? Asta-i maşină? Ce dracu’ păzeşti acolo, că uite, vecina mea, a plecat în Italia, undeva prin nord şi după şase luni a venit cu un Mercedes de-ţi vine să plângi când se pune praful pe el. Aia-i femeie deşteaptă, mă! Nu ca tine!

- Vărule, cât ai zis? Şase luni? Poate din furat! Da’ cât crezi tu că se câştigă, mă, pe lună, în Italia?

- Are peste 4000, băi fraiere! (Munceam corect - deci eram fraier, deh…)

- Da ce face, mă, de are 4000 pe lună?

- Nu ştiu, mă, că nu spune, da se vede că e bună la ce face!...

- Aaa!... Păi zi aşa, vere!... Apropo’ de bună! Câţi ani are?

- Douăzeci şi patru, mă! Da’ de ce?

- Douăzeci şi patru? l-am bătut prieteneşte pe umăr… Ei, atunci dacă e şi frumoasă, poate că-i face, mă!...

- Taci, băi, nu mai vorbi prostii, că-i fată serioasă şi-i din familie bună, măritată şi cu doi copii!

- I-auzi! Măi, vărule, nu ştiu ce credeţi voi, cei rămaşi acasă, despre cum merg treburile “pe afară”, dar eu pot să-ţi spun doar atât: că şi un vest-european, în ţara lui, fie el italian, spaniol, neamţ, englez, sau cine vrei tu, dacă munceşte corect şi legal, nu ia decât în cazuri rarisime peste 2000 euro pe lună. Şi asta la cele mai bine plătite meserii, sau în condiţiile în care bagă la greu ore peste program şi e plătit în consecinţă. În medie un salariu bun este de 1500 de euro, iar pentru cei care lucrează în fabrici, cu greu trece de 1300. Am spus că aşa sunt plătiţi vest-europenii, în ţara lor. Pentru noi însă, poţi să mai scazi puţin tariful, că de aia ne acceptă patronii, pe piaţa muncii, în locul băştinaşilor proprii. Aşa că s-ar cuveni să fiţi un pic mai circumspecţi atunci când auziţi contrariul. Cine se laudă cu mai mult şi nu are o firmă proprie, sau “o mătuşă Tamara” exagerat de darnică, - ori fură, ori face contrabandă ori se prostituează sau duce “fete la produs”!

    Şi tot ăştia care se ocupă cu treburi din astea, în afara legii, au stricat şi piaţa imobiliară şi a terenurilor din România. Căci vin acasă cu bani murdari, care “ard” în buzunar şi de care trebuie să scape repede pentru că altfel riscă să se “frigă”. Şi atunci nu negociază, că n-au timp; îi aşteaptă “treburi” neterminate, pe acolo şi atunci aruncă cu banii, în stânga şi-n dreapta. “Easy come, easy go”! Şi uite-aşa au crescut preţurile, că celui care transpiră pentru bani, îi tremură mâna când trebuie să facă o plată şi cu greu scoţi ceva de la el şi niciodată mai mult decât face.

    Persoane din astea ne strică imaginea şi afară şi în ţară, unde suntem trataţi de “vaci” cu ugerele-buzunare pline de lapte-bani, numai buni de muls… Şi în caz că nu cedăm, suntem trataţi de zgârciţi şi de calici!

-          Hai, mă, scoate banu’, ce, n-ai de unde?

    Ba aş avea, fraţilor, dar mă-ntreb şi eu ca prostu’, de ce să vi-i dau vouă? Degeaba! Cu ce aţi contribuit voi la ceea ce am eu în buzunar? Aţi tras cumva şi-aţi transpirat cot la cot cu mine şi eu nu mi-am dat seama? Ce-mi dai în schimb, şi cât face ceea ce-mi dai? Dacă n-aveţi ce să-mi daţi, haideţi cu mine şi-o să aveţi şi voi! Dar nu de la mine ci de la cel căruia o să-i munciţi. Că şi ăştia au, dar şi-au construit averile timp de generaţii, prin muncă şi sacrificii, prin inteligenţă şi investiţii mai mult sau mai puţin riscante şi nu şi-au pus în cap, ca voi, să se îmbogăţească de azi pe mâine şi dacă se poate “ieri”!

    După ce i-au prins pe autorii crimei şi a jafului de la Ramazzano, în prima duminică  ne-am trezit dis-de-dimineaţă în faţa bisericii, cu trei care de reportaj cu camere de luat vederi şi microfoane cu reporteri cu tot. Veniseră să ne întrebe ce părere avem, cum de permitem noi, comunitatea românească ca să se aciueze între rândurile noastre asemenea specimene şi elemente criminale şi dacă nu cumva ştim noi unde se află cel de-al patrulea criminal (pe care l-au arestat după câteva zile autorităţile din ţară). Ce era să le răspundem? Că sunt nişte tâmpiţi că au venit să caute criminalul care lipsea la apel, în biserică? Nu aveam nici un drept să le răspundem urât. A răspuns fiecare dintre cei întrebaţi în faţa camerelor de luat vederi cum a ştiut mai bine. După intrarea în biserică, preotul aproape că plângea de ruşine, de ciudă şi de revoltă. Lui au venit să-i pună întrebări! Unuia care reprezintă singura instituţie, singura autoritate românească, care face educaţie, prin predica ţinută în fiecare duminică şi în fiecare zi de sărbătoare, atingând întotdeauna și problemele sociale ale comunității. La sfârşitul slujbei am părăsit cu toţii biserica, tăcuţi şi cu ochii în pământ, mai tăcuţi şi mai ruşinaţi ca niciodată. Televiziunile italiene făcuseră din noi toţi, “tot o apă şi-un pământ”!...

  

    Şi stau şi mă-ntreb: unde erau zecile, dacă nu cumva chiar sutele de reprezentanţi ai asociaţiilor româneşti din peninsulă? Unde ne erau parlamentarii de diaspora? De ce a trebuit să răspundem noi în locul lor? Pe ce şi cum îşi cheltuie aceştia banii alocaţi de guvernul român (din impozitele pe care le plătim şi noi pentru proprietăţile din ţară), pentru a ne reprezenta şi pentru a ne menţine tradiţiile şi cultura, că nu-i vedem decât în campaniile electorale şi de Ziua României. Cine i-a ales sau cine i-a numit că nu-mi aduc aminte să ne fi întrebat vreodată cineva ceva pe aici. Şi stau într-o capitală de provincie şi de regiune. Îmi închipui în restul Italiei cum e…

   Şi mă întreb unde sunt aceştia acum? De ce nu sunt în faţa tribunalului sau a puşcăriei unde sunt inchiși conaționalii criminali cu bannere (pentru care au bani) prin care să solicite autorităţilor italiene pedeapsa maximă. Ce au făcut toţi aceşti oameni care se ocupă doar de asta, plătiţi din banii noştri, pentru a preveni aceste dezastre de imagine pentru noi şi aceste catastrofe familiale pentru victime?

    Anul ăsta e an electoral. De-abia îi aşteptăm să vină să-şi facă (sic) campanie electorală pe aici pe la noi. De-abia îi aşteptăm!…

P.S.
 Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model:  "CITESTE si  DA-L MAI DEPARTE"

Bastos

de Remus Constantin Raclău

---

     Am avut până mai zilele trecute un coleg de serviciu. O să-i spunem “Bastos”...
Bastos este român şi a lucrat ca şi mine pentru o firmă de transport din Perugia (Italia).
    Bastos..., ca mai toţi românii: nici prea-prea, nici foarte-foarte... Când mai aşa, când mai invers, mă rog..., după toane. Întocmai ca vaca aceea care dă zece litri de lapte la o mulsoare şi când să pleci mulţumit cu găleata,... se balegă în ea!
Bastos e băiat muncitor. Tocmai de aceea l-a iertat Adriano - “il suo datore di lavoro” (cel care îi dă de lucru). Aşa se cheamă angajatorii în Italia. În România li se spune “patroni”. Italienii nu acceptă însă aşa ceva, întrucât “padrone” înseamnă “stăpân”, ... ori o fiinţă omenească nu are stăpân, că doar nu-i câine şi nici sclav... În Italia “muncitorul” (il lavoratore) se numeşte în mod oficial “dipendente” – cel care depinde (în mod financiar) de o persoană care îi dă de lucru, de un întreprinzător, de omul cu iniţiativă...
    Deci Adriano l-a iertat de multe ori pe Bastos, pe care l-a angajat în momente grele pentru amândoi: Adriano, şofer la rândul lui, băiat priceput, harnic şi strângător, abia îşi cumpărase în leasing un al doilea camion şi căuta disperat un şofer cu experienţă; avea contract de servicii cu firma la care lucrez eu; Bastos de-abia venise din România - nu de bine şi căuta disperat un loc de muncă. Un om de bine i-a pus în contact şi a fost “dragoste la prima vedere” – din interes, desigur!
    Bastos, ca mai toţi românii... La început, dă-i şi dă-i..., să vadă patronul că ştie; să vadă patronul că poate; să vadă patronul că vrea... Şi lui Adriano i-a plăcut! Ştia pe pielea lui cât este de dificilă această meserie, aşa că i-a fixat 2100 euro bani în mâna - salariul şi-l trimitea unde avea nevoie.
Într-o duminică seara Bastos trebuia să plece în cursă... Dar cum era ţeapăn de beat, nu s-a putut trezi la miezul nopţii aşa că a plecat la şase dimineaţa şi a ratat livrarea, deoarece a ajuns prea târziu... Şi Adriano l-a iertat! Şi-a zis: “e om şi el săracul; e departe de casă, îi este dor de familie şi-şi mai stinge şi el dorul cu o sticlă-două de vin ca să mai uite,... Se mai întâmplă”... A plătit penalizările şi a mers înainte.
    Bastos e iute din fire. Nu prea are răbdare. În consecinţă la volan “o cam arde”! O “calcă la blană”! Goneşte de-i merg fulgii! Ce mai... e destul de îndemânatec şi trage la maxim de camion! Bine, îl ajută şi străzile, bine întreţinute şi semnalizate, anume făcute ca să stimuleze viteza şi eficiența în condiţii de deplină siguranţă.
Într-o zi, Bastos transporta apă minerală cu TIR-ul, pe un drum cu serpentine multe şi la un moment dat s-a plictisit, aşa că s-a decis să-i dea mai tare. Şi i-a dat!... Până la prima curbă mai strânsă, unde a “culcat” TIR-ul pe o parte şi a făcut toată pădurea de dedesubt numai bidoane de apă minerală... I-a zis lui Adriano că era obosit şi că n-a apreciat bine distanţa până la curbă. Şi Adriano l-a iertat! Ştia din proprie experienţă că dacă se conduce noaptea nu prea se doarme bine ziua şi că apa fiind grea Tir-ul e mai dificil de controlat, mai ales dacă eşti obosit. L-a rugat să fie mai atent şi să aibă grijă să se odihnească mai bine, să mai lase muzica şi jocurile pe calculator, că el condiţii de odihnă i-a creat!... S-a certat zdravăn cu cei de la asigurări în favoarea lui Bastos, după care a plătit apa risipită şi reparaţiile la camion care nu au fost cuprinse în asigurare.
    Bastos e băiat de viaţă! E bun la caterincă! Are în repertoriu un sac de povestiri şi de poante... Pe cât e de mic şi de slab pe atât e de bun de gură! Legea compensaţiei... Când e în dificultate o dă pe glume, făcând haz de necaz cu un spirit autocritic cu care italienii nu sunt obişnuiţi, îşi toarnă şmechereşte “cenuşă în cap” şi scapă mai ieftin! “Capul ce se pleacă, sabia nu-l taie” şi Adriano îl aprecia pentru asta. Îi făcea ziua mai bună după fiecare întâlnire. Este de un optimism incorigibil. La el, toate se rezolvă: “Gata, capo (“şef” în italiană), se rezolvă”!... “Ei, aşa-i la lucru”, gândea Adriano, “una caldă, alta rece... o zi mai bună, alta mai proastă! Trec toate dar noi trebuie să mergem mai departe!”
    Dar anul trecut pe la sfârşitul lui noiembrie, a făcut-o groasă...
A băut iar zdravăn cu alţi doi români şi cum aceştia nu aveau suficient tupeu s-a urcat el la volan ca să le demonstreze cât de mare poate fi unul mic! Şi le-a demonstrat... Mirosindu-l de la distanţă, după traiectorie probabil, i-a oprit un echipaj de la “Stradale” şi când l-au poftit afară din maşină cu documentele în mână, erau să leşine ei din cauza etilului expirat de curajosul “Niki Lauda” improvizat!... I-au suspendat pe loc permisul pentru un an de zile, i-au sechestrat maşina pentru aceeaşi perioadă şi l-au pus să cheme un prieten treaz să-l ducă acasă.
    A doua zi, pe la nouă dimineaţa, durerea de cap, ameţelile şi greaţa erau cele mai mici necazuri de moment!
S-a trezit cu Adriano la uşă cu cheile de la camion în mână şi cu întrebarea indignată pe buze: “ce cauţi acasă la ora asta, într-o zi de luni?... Unde trebuia să fii tu la ora asta?”
    Bastos: “Stai să vezi... c-o fi... c-o păţi”... Şi i-a depănat fir-a-păr toată tărăşenia!
    Adriano, ... să leşine! L-a luat pe sus şi direcţia “avocat”! Degeaba... Din punct de vedere legal poliţiştii de la circulaţie au procedat “beton”! A plătit avocatul şi s-au pus la sfat:
- O!... Bastos! Ce mă fac acum cu tine?
    Bastos s-a apucat de plâns, s-a pus în genunchi şi ca de obicei şi-a turnat toate lăturile în cap... ”Fac orice, numai nu mă trimite în România!”... Şi lui Adriano iar i s-a făcut milă de el. A căutat un alt şofer şi l-a luat pe Bastos cu el pe camion, ca însoţitor... Să facă el cozile pe la depozite şi să supravegheze operaţiunile de încărcare-descărcare în locul lui Adriano ca să se poată odihni între timp şi să-i fie mai uşor de condus după aceea. Adriano – “il datore di lavoro” muncea la volan, iar Bastos “il dipendente”, îl însoţea şi-i ţinea practic de urât!... Şi primea salariul de bază, adică 1200 euro, bani în mână... Tot mergând împreună pe camion a ajuns Adriano, bărbat bine la vreo patruzeci şi opt de ani, s-o rupă binişor pe româneşte. I-a promis Bastos că-i prezintă o româncă frumoasă şi serioasă să se însoare cu ea după o primă experienţă nereuşită cu o italiancă “bărbătoasă” și voia să facă o figură frumoasă!
    Între timp s-a accentuat criza. Adriano, ca mai toţi “padroncinii” (mici proprietari de camioane, care muncesc cot la cot cu angajaţii lor), a început să aibă probleme cu încasatul facturilor şi în consecinţă, cum nu avea rezerve din cauza ratelor de leasing la maşini, a început să întârzie cu plata salariilor chiar şi cu două luni. Au strâns din dinţi cu toţii: şi Adriano, şi Bastos şi Hoxa, celălalt şofer, albanez... De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere! Bastos cu atât mai puţin: făcea turism prin Italia ca însoţitor, responsabil cu voia bună a şefului şi primea 1200 euro, în cash... Bașca, hrana în comun: unde mergea Adriano la masă, îl lua şi pe Bastos... Sâmbăta şi duminica, liberi... Un an de zile...
    Pe douăzeci şi două noiembrie Bastos şi-a reprimit permisul şi maşina de sub sechestru. A fost sărbătoare. De data asta n-a mai băut. S-a urcat din nou pe TIR şi a plecat la treabă, hotărât să-şi spele toate păcatele. Adriano, foarte mulţumit s-a dus să caute curse pentru cei doi şoferi ai săi...
După o lună de zile, pe douăzeci şi două decembrie, Bastos, ca orice muncitor şi-a cerut salariul. Adriano i l-a dat pe cel de 1200 euro, pentru “munca” de însoţitor, din luna octombrie.
- Bun! Şi banii mei pentru condus? A întrebat Bastos.
- Ţi-i dau pe douăzeci ianuarie; mergem în continuare aşa, vă plătesc cu două luni întârziere, după cum văd şi eu banii de la clienţi. Ştii bine cum merge treaba, că ai fost de faţă un an întreg la toate discuţiile mele cu toţi partenerii. Când se reglementează situația intrăm în normal...
- Adriano, uite care-i treaba... Aşa nu e bine! Vine Crăciunul şi la mine! Vine Revelionul... Vreau şi eu să trimit pachete acasă, la părinţi şi la prietenă (Bastos are douăzeci şi şapte de ani şi nu e însurat). Fii atent, Adriano: dacă nu-mi dai restanțele şi banii pe luna în curs... am plecat!
Adriano a rămas şocat. N-a reuşit decât să îngâne un:
- Ok, să văd ce pot să fac!...
    A dat telefoane, peste telefoane, a făcut presiuni la clienţi până la limita stricării relaţiilor... Degeaba. Criza e criză! Nimeni nu a fost dispus să anticipeze plata înainte de trei luni, cum e obiceiul în Italia... Cu strângere de inimă (era şi el şofer şi ştia cum e să lucrezi două luni fără salariu... De fapt păţise şi mai rău, dar... asta nu justifica situaţia de faţă şi se simţea prost!), l-a sunat pe Bastos şi l-a rugat să mai rabde puţin că poate - poate, face rost de ceva...
- Ascultă, bă!... (S-a oțărât Bastos). Ce-s eu aicea, cârpă? Ţi-am zis că dacă nu-mi dai banii plec? Nu mi i-ai dat! Plec...
I-a adus camionul la garaj, şi-a luat lucrurile şi... dus a fost. Direcţia România, că în Italia sărbătorile sunt naşpa, şi italienii nu ştiu să se distreze ca pe la noi.
- Ascultă, Adriano! Ai numărul meu de cont din bancă. Când îmi văd banii toţi în cont atunci mai vin la lucru. Până atunci... CIAOOOO!...
                                                          ...

    Când mi-au povestit băieţii păţania lui Adriano, povestită cu lux de amănunte chiar de “marele” Bastos, “mic la stat - mare la sfat”, care se fălea astfel cu intransigența lui şi se dădea “exemplu demn de urmat”, am avut o revelaţie... O revelaţie în legătură cu teoriile apariţiei omului pe Pământ...
Pentru mine e clar. Ambele teorii sunt perfect valabile:
    “Dacă unii oameni se trag din Adam şi Eva, fiii lui DUMNEZEU, făcuţi de Domnul nostru după chipul şi asemănarea lui, există o serie de oameni care se trag cu siguranţă din maimuţe. Direct din maimuțe”...

     Şi fiecare se comportă în viaţă aidoma înaintaşilor săi!...

__________________