"Grădiniţa de Partid"

Analiză socio-logică de Remus Constantin Raclău / 26-12-2013

Motto: “Grădiniţa de copii, plină e de jucării”

Premisă

     Din toate timpurile, oamenii și-au propus să observe și să conștientizeze ceea ce se întâmplă în natură și au încercat pe cât posibil să o copie în propriul interes și folos .

     Astfel au văzut cum semințele plantelor, odată ajunse pe pământ, încolțesc - în anumite condiții - și dau naștere unor noi plante, de același fel ca cea din care proveneau...

Reproducerea antropică a arhetipului din natură 

     Uluiți de această observație, au încercat să reproducă procedura și au văzut că funcționează ... Și dacă tot au văzut ei că funcționează s-au gândit că poate n-ar fi rău să aducă plantele folositoare mai la îndemână, plantându-le mai aproape de casă ...

     Și așa ”s-au născut” ... grădinile !

O știm cu toții - grădina este locul în care oamenii seamănă cu gândul de a culege.

     Şi fiecare seamănă ceea ce are nevoie, sperând ca sămânţa îngropată în pământ fertil să dea rod bogat şi să-l răsplătească pentru efort şi aşteptare. 

     Cu acest gând, omul îşi rupe de la gură o sămânţă ştiind bine că pământul hrănitor şi natura propice îi vor dărui înapoi - înzecit - acea sămânţă.

     O lege a naturii zice că vei culege ceea ce vei semăna: pui boabe de porumb - vei culege porumb, pui fasole - fasole vei culege, pui grâu şi vei avea grâu, pui cartofi şi cartofi vei recolta. Şi tot aceeaşi lege ne spune că pentru o boabă însămânţată vor ieşi câteva zeci în loc, sau chiar câteva sute - una pentru a fi reînsămânţată şi restul spre a fi cultivatorului de folos.

Transpunerea la nivel de societate a arhetipului reproducerii din natură 

     Pe acest model al naturii mamă, oamenii şi-au dat seama că ar trebui să-şi crească şi ei copiii: să-şi facă o casă, să-şi caute o soţie potrivită cu care să se pună de acord întru totul pentru a crea condiţii optime întemeierii şi înmulţirii familiei, să procreeze împreună, să crească, să protejeze şi să educe împreună tinerele vlăstare până când acestea vor fi suficient de mari, de puternice şi de pricepute pentru a-şi purta singure de grijă şi pentru a-şi întemeia la rândul lor, fiecare câte o familie.

Evoluția antropică a acestui arhetip natural

     Şi ca se le fie mai uşor, oamenii adunaţi în comunităţi, au decis să se sprijine unii pe alţii .

Astfel, punând mână de la mână, şi-au făcut propriile lor grădini de crescut copii, unde au pus pe câte unul de-al lor, de regulă o femeie mai blajină şi mai răbdătoare, să aibă grijă de copii pentru ca toţi ceilalţi să-şi poată vedea liniştiţi de treburi. 

     Şi ca să nu care cumva să confunde vreunul grădina şi să-şi lase - Doamne fereşte! - copilul pe câmp, i-au pus un nume de alint, spunându-i “grădiniţă”, de dragul micuţilor ce cresc într-însa, dar şi prin comparaţie de mărime a micuţelor clădiri didactice, cu vastitatea grădinilor agricole.
     Ideea aceasta cu grădiniţa de copii s-a dovedit una de succes, dând roade bogate şi de calitate: copiii ies cu toţii bine educaţi şi bine pregătiţi pentru şcoală şi pentru tot ceea ce urmează să li se întâmple în viaţă.

Premisele nașterii ”Școlilor de partid”

     Specific comunităților umane este faptul că experienţele de succes dintr-un anumit domeniu de activitate, sunt luate treptat drept model şi adaptate în mod specific la multe alte domenii, astfel încât, este evident că mai devreme sau mai târziu, aceste exemple de eficiență au ajuns să prezinte un real interes și pentru viața politică, domeniu care nu putea face excepţie de la acestă regulă de aur a evoluţiei societăţii umane.

     Partidele politice sunt formate din oameni, cu scopul declarat de a servi oamenilor.

Partidele au la bază o anumită idee, a unuia mai luminat la minte, care o dezvoltă până la a construi în jurul acesteia o doctrină, a cărei esenţă constă într-un principiu ideologic, care stă la baza creării unui model/paradigmă de rezolvare a tuturor problemelor existente în interiorul graniţelor unei ţări, dar şi la baza strategiilor și politicilor de relaţii externe.

     Conform acestei descrieri, ar fi suficient ca cineva să studieze serios o anumită doctrină, pe care să şi-o însuşească temeinic, pentru a deveni un bun membru de partid şi în consecinţă un bun aplicator al acestor idei în practica de zi cu zi.

     Problema este că trăim într-o lume extrem de dinamică, în care evenimentele se succed cu repeziciune şi în care teoriile economice şi sociale trebuiesc ajustate din ce în ce mai des pentru a rămâne în pas cu vremurile. 

     O altă “problemă” este aceea că, Slavă Domnului, oamenii sunt liberi să aleagă ceea ce citesc, ceea ce studiază şi mai ales ceea ce cred ei c-ar fi mai bine să pună în aplicare, totul în funcţie de ce şi cum înţeleg ei din tot ceea ce au studiat, desigur.

     Astfel un om matur cu un orizont cultural mediu, cunoaşte în esenţă prevederile unui anumit număr de doctrine care i-au atras atenţia şi i-au stârnit curiozitatea, fără a fi neapărat un specialist în domeniu.       Bineînţeles că pentru a fi un bun membru de partid este necesară cunoaşterea în detaliu a celei mai mari părţi a doctrinei respectivului partid.

     Toate doctrinele politice au la bază, în general, atât o componentă socială cât şi una economică. Şi dacă unii sunt mai înclinaţi spre latura socială, alţii sunt mai înclinaţi către economie, puţini fiind cei care înţeleg corect şi în egală măsură ambele laturi ale unei doctrine.

     De aceea, mai marii partidelor au decis că ar fi bine ca membrii lor să urmeze cursuri de pregătire ideologică, sau mai pe şleau - cursuri de “îndoctrinare”, adică de cunoaştere şi de însuşire a prevederilor doctrinare ale partidului din care au ales să facă parte şi foarte important, a modalităţilor de punere a acestora în aplicare.

     În teorie, la aceste cursuri se prezintă persoane de calitate şi de bună credinţă, cu un profil moral ireproşabil şi un înalt simţ civic, care au disponibilitatea de a se implica și sunt convinși că pot fi de folos societăţii în care trăiesc.

     Și de vreme ce au ales să o facă sub culorile unui anumit partid politic, ei cred cu tărie că singura modalitate corectă de rezolvare a problemelor din ţară este calea propusă de partidul lor, partid care va acţiona în strânsă concordanţă cu perceptele propriei doctrine.

     Odată intrat în partid, un membru conștiincios și responsabil va frecventa cu o curiozitate constructivă cursuri de economie politică, de sociologie şi mai ales de istorie a partidului, unde îi vor fi prezentate cu mândrie partizană realizările sociale, economice şi politice ale înaintaşilor săi pe linie de partid, îi vor fi aduse la cunoştinţă cu profesionalism şi competenţă evoluţia în timp a propriei doctrine, în funcţie de evoluţia societăţii naţionale şi a realităţilor de pe plan mondial, precum şi cele mai eficiente metode prin care această doctrină îşi găseşte aplicarea în viaţa cotidiană a partidului şi a societăţii.

     După această etapă, acei membri care vor dovedi că și-au însușit corect și profund bazele doctrinare, față de care nutresc un profund atașament și care demonstrează că au calitățile necesarecare, vor fi promovați spre a fi şcoliţi în arta muncii de partid, explicându-li-se pe-ndelete importanţa feed-back-ului pe linie de partid: cum să se ia în mod continuu pulsul străzii de către oamenii de la baza partidului, cum fac aceştia propuneri de ameliorare şi de perfecţionare a propriului program politic în concordanţă cu necesităţile şi năzuinţele populaţiei, cum vin recoltate şi analizate aceste propuneri de către liderii şi eminenţele cenuşii ale partidului, cum se armonizează propunerile venite din diversele organizaţii şi cum se elaborează o propunere concretă de rezolvare a doleanţelor populare, cum se transmit aceste propuneri înapoi către organizaţiile de bază spre a fi analizate, dezbătute şi aprobate sau eventual modificate în mod democratic prin votul majorităţii.

     Bineînţeles că în urma acestor sondaje şi discuţii, în organizaţiile de bază ale partidului se vor evidenţia anumite persoane, cu un înalt simţ civic şi al realităţii, cu o bună priză la public, cu o bună pregătire ideologică şi profesională, care se bucură de o bună reputaţie atât în rândurile membrilor de partid cât şi al populaţiei din teritoriu în general şi care vor fi propuse spre avansare către vârful piramidei din schema de organizare a partidului, pentru a face parte dintr-o rezervă de cadre pe deplin competente și apte pentru a ocupa funcţii în administraţiile publice, în eventualitatea câştigării alegerilor pe plan local sau naţional...

Şi aş putea să vă ţin aşa o săptămână întreagă cu abureli şi gargara diabetică despre buna credinţă, eficientă şi utilitatea publica a partidelor politice din Romanica noastră, dar tare mi-e ca o să vă las impresia unuia căzut din lună, şi nu oricum ci direct în cap!..

     Da! Pentru că realitatea ne arată, din păcate, o cu totul altă faţă a partidelor şi o cu totul altfel de viaţă politică în România, generalizată prin contaminare, în mod trist, pe tot eşichierul naţional al politicii .

Problematica politicii de cadre de partid

     N-am avut niciodată“fericirea” de a fi invitat de vreun partid la vreo şedinţă de instructaj ideologic, aşa că n-aş putea să vă spun exact cum se produce evoluţia unui homo sapiens -“normalus” către treapta “net superioară” de “homo politicus”.

     Pot însă din păcate - la fel ca şi dumneavoastră - ca doar în baza rezultatelor şi efectelor produse de activiştii oricărui partid - la întâmplare - în spaţiul public, să intuiesc un astfel de parcurs. Şi nu sună deloc bine ceea ce avem nefericirea să vedem şi să simţim zilnic pe pielea noastră...

     Efectul principal al acestor simptome este apatia şi lehamitea populaţiei de a-şi mai aduce contribuţia la viaţa democratică a naţiunii. Lumea s-a săturat de promisiunile, de minciunile şi de manipulările clasei politice în ansamblul ei, pe care le putem rezuma cu amărăciune în doar trei cuvinte:

 - PROSTEALĂ PE FAȚĂ - !...

     Partidele, organisme de expresie democratică a voinţei populare – în teorie şi la origine, au degenerat şi s-au rupt complet de populaţie, izolându-se în privilegii şi puteri auto-conferite şi transformându-se în organisme parazitare cu scopuri şi viaţă proprie.

     Acestea, profitând de imperfecţiunile de definire şi de aplicare a democraţiei, şi-au luat practic în stăpânire - prin rotaţie - propria țară, pe care o exploatează fără scrupule, şi-şi ţin cu aroganţă în captivitate propriul popor pe care îl manipulează cu cinism, totul conform propriilor lor interese economice si de putere ...

     Dar cum oamenii nu sunt nici surzi, nici orbi și nici proști, nu numai că nu mai au încredere în clasa politică care pretinde că îi reprezintă, dar au ajuns chiar să o și dispreţuiască până la ură.

În aceste condiţii este evident că -

  liderilor de partid le este din ce în ce mai greu să mai găsească personalităţi reale ale vieţii culturale, sociale şi economice, dispuse să intre în jocul politic,

- întrucât aceasta ar fi primul pas către compromiterea publică definitivă şi iremediabilă a personalităţilor respective.

     Problema principală cu care se confruntă conducerea unui partid este aceea că persoanele care se înscriu în acel partid nu sunt “virgine” din punct de vedere intelectual. 

     Ele se prezintă la înscrierea în partid posedând deja un anumit bagaj de cunoştinţe şi convingeri proprii, dobândite de-a lungul întregii lor evoluții intelectuale, în urma studiului individual şi a propriei lor experienţe de viaţă, convingeri care sunt foarte greu de combătut, dar şi mai greu de înlăturat. 

     Din aceste motive, propagandiştii partidelor ar prefera ca “elevii” lor să nu aibă deloc modele de comparaţie, la care să raporteze mereu tot ceea ce aceștia află de la ei: întrucât acest fapt ar conduce la prea multe întrebări, la prea multe lămuriri de dat, și i-ar obliga la a face prea multe ”salturi mortale intelectuale”, în tentativa lor de a însăila un răspuns cât de cât credibil, conform cu scopurile doctrinare declarate ale partidului pe care îl reprezintă (pentru ca scopurile lor nedeclarate rămân aşa - nedeclarate, deşi după cum le simţim noi - din plin - efectele, le cam bănuim şi pe acelea).

     Unde mai punem faptul că pe vremuri, existau situaţii (fericite pentru ei) în care liderii de partid - care duc şi astăzi o veşnică campanie de racolare de noi membri - reuşeau să atragă în mrejele îmbietoare ale partidului, personalități de un anumit calibru şi cu o anumită reputaţie socială, dar care nu erau şi nu sunt dispuse nicidecum să îngurgiteze idei și concepte care nu rezonează cu formația și personalitatea domniilor lor.

     Persoane de acest tip intrau doar în acel partid a cărui doctrină se apropia cel mai mult de crezul lor intim, de modelul lor mental de rezolvare a problemelor societăţii în care trăiau şi căruia doreau să-i fie de folos în mod activ. Dar tot aceştia erau şi cei care, la cea mai mică deviere de la linia doctrinară promisă, erau primii care îşi creau probleme de conştiinţă, pe care le ridicau public, cu posibile repercusiuni contagioase asupra colegilor de partid, fapt care putea determina o dezertare în grup sau o migraţie spre alte partide cu ideologie similară, dar mai consecvente în aplicarea propriei doctrine în practica cotidiană.

     Asta doar dacă vorbim despre persoanele sincere şi serioase. 

Pentru că dacă vorbim despre oportunişti - şi politica e un domeniu care nu duce deloc lipsă de astfel de persoane – aceştia îşi au preţul lor, fiind uşor de “convins” să vină sau să rămână într-un partid pentru a se dedulci la borcanul cu miere aflat în administrarea partidului, mai ales dacă acesta se află la guvernare, fie la nivel naţional fie doar pe plan local.
     Problema cu acest tip de persoane este că se comportă ca nişte adevăraţi mercenari, oferindu-şi serviciile celui care plăteşte mai mult şi pretinde mai puţin, cu riscul uriaş ca aceştia să te lase cu buza umflată şi să “migreze” spre un partid mai convenabil, tocmai când ţi-e mai amară limba în gură.

Necesitatea nașterii ”Grădinițelor de partid”

     Şi-atunci, în căutare de cadre de valoare, “intelighenţia” partidelor a realizat necesitatea de atragere în rândurile partidului, cât mai de timpuriu, a tineretului “virgin” din punct de vedere politic. În acest sens au fost create organizaţiile de tineret, supuse îndoctrinării prin “şcolile de vară”, “de iarnă”, (de primăvară-toamnă şi all season...) ţinute cu tot tam-tamul şi presărate cu spumoase programe de divertisment, prin staţiunile de odihnă faimoase ale patriei.

Şi când concurenţa între partide a devenit şi mai acută din lipsă de persoane de calitate dispuse la subordonare şi obedienţă necondiţionate, vârsta de racolare a viitorilor membri şi cadre a scăzut până la elevii din primul an de liceu. Din punct de vedere politic sunt practic “copii de grădiniţă”, care prea puţin înţeleg din linia doctrinară ce li se prezintă la şcolile sezoniere. Başca faptul că nu toţi părinţii sunt atât de “moderni” încât să-şi lase odraslele “de capul lor” pe mâna altora, hai-hui prin staţiunile patriei...

Aşa că să nu ne mire faptul că a început deja să se audă despre deschiderea “Grădiniţelor de partid” pe lângă sediile locale ale partidelor, unde tinerii liceeni sunt ademeniţi şi şcoliţi de către experţi în doctrină, în munca organizatorică, în comunicare şi în relaţii publice de partid.

Ne întrebăm cu toţii cum este posibil ca partidele să mai găsească aderenţi chiar şi în zilele noastre, în condiţiile în care acestea “beneficiază” de toată reputaţia negativă de care singure se fac vinovate prin tot ceea ce întreprind ele în spaţiul public românesc, de cota de încredere şi popularitate în cădere liberă pe care o au acestea în rândurile cetăţenilor, dar şi de publicitatea negativă pe care le-o fac televiziunile şi ziarele adversarilor politici, dar mai ales organismele independente şi ONG-urile nealiniate prin intermediul internetului, mult mai greu de cenzurat şi de manipulat, datorită multitudinii de surse de emisie.

Nici aici nu avem însă din păcate de a face cu nici un mister. Şefii partidelor dimpreună cu specialiştii lor în recrutarea, selecţia şi îndoctrinarea membrilor şi a viitoarelor cadre şi-au dat repede seama că criza financiară însăşi este “Asul” din mâneca lor...

Lipsa de orizont a tinerei generaţii, generată de o economie în cădere liberă, în care locurile de muncă dispar sub ochii noştri odată cu falimentarea firmelor care le-au generat şi în care iniţiativa privată este inhibată din faşă de cangrena corupţiei generalizate, a unei birocraţii stufoase inutile şi ineficiente, dar mai ales de lipsa completă de predictibilitate datorate unei legislaţii în continuă schimbare, fără nicio logică şi fără nicio strategie, complet îmbârligată, derutantă şi descurajantă, face ca tinerii absolvenţi de liceu sau de facultate deopotrivă, să nu aibă decât două alternative principale: emigrarea sau o slujbă “la stat”.

 Bineînţeles că ar mai fi şi fantoma alternativei de a lucra într-o multinaţională de succes, din cele prezente deja pe teritoriul românesc, dar aceasta este valabilă doar pentru vârfurile unei generaţii de tineri triaţi şi recrutaţi cu mare grijă...

Şi-atunci intră în funcţiune caseta cu cântecul de sirenă al partidelor: tinerii sunt momiţi cu poveştile de succes ale politicienilor consacraţi, în care li se explică detaliat, în gura mare sau pe şoptite – după caz, toate avantajele apartenenţei la castă: un sistem de relaţii apelabil şi sensibil la orişice nevoi, uşi deschise oriunde şi la orice nivel, protecţie la necaz, funcţii în administraţia locală sau de stat, afaceri la cheie, funcţii retribuite la partid, prezenţa pe listele de vot în poziţii sigur eligibile, scaune călduţe în consilii de administraţie, şpăgi şi comisioane contra simple semnături, posibilitatea de a “lucra” direct cu fonduri nerambursabile şi ... cine le mai ştie câte...

Şi cine acceptă să intre „la prelucrat” are parte de un adevărat dresaj vecin cu spălatul creierului: sunt cocoloşiţi, dădăciţi, duşi cu zăhărelul, dojeniţi părinteşte, trimişi la şcoli înalte prin ţară şi străinătate pe banii partidului, care la nevoie le şi cumpără diploma dacă nu-s în stare să şi-o merite singuri - totul numai şi numai dacă promit să fie soldaţi fideli dedicaţi cu trup şi suflet partidului care i-a făcut oameni şi căruia îi vor aparţine până la moarte...

Bineînţeles că din această vastă gamă de „servicii” oferite de un partid, cele mai avantajoase sunt rezervate pentru fiii oamenilor de suflet şi de încredere ai partidului: membri de vază din conducere, activişti cu state vechi, sponsori, susţinători financiari - oficiali sau oculţi - pentru cei ai altor binefăcători de partid şi de stat.
Tinerii sunt înarmaţi astfel cu întreg arsenalul de luptă ideologică, psihologică şi golănească din arhiva şi „tezaurul” experienţei de partid. Viitorii activişti sunt educaţi în spiritul sec şi eficient al păianjenilor care-şi atrag cu cinism victimele în plasa lor pentru ca mai apoi să le sugă resursele până la epuizare. Faptul că una zic şi alta fac fiind cea mai inocentă dintre metode.
Spuneam la inceputul articolului că de regulă cine pune sămânţa în pământ culege inzecit ceea ce seamănă. Asta n-ar trebui s-o uite domnii lideri de partide, atunci când seamănă vânt: că vor culege furtună!

Dar să lăsăm teoria și să revenim cu picioarele pe pământ ...

Zilele trecute (decembrie 2013) am citit un articol care mi-a plăcut prin intermediul unui link publicat de o persoană din lista mea de prieteni de pe Facebook şi am decis să-l cunosc mai bine pe autor, cerându-i “prietenie”. Problema e că totul s-a transformat într-un mic conflict între generaţii (cu ocazia asta poate mă-nvăţ şi eu minte şi nu mai bântui aiurea pe facebook), întrucât autorul s-a dovedit a fi
un tânăr politician, blindat cu diplome ce atestă studii înalte, ca mai toţi tinerii politicieni români de astăzi, başca titlul de ”Doctorand în Ştiinţe ale Comunicării”, cu care se mai şi semnează ( a se citi: „Mare Meşter în Manipulare”).

Sincer să fiu, aş fi preferat să-mi dau seama din discursul lui de această specializare, să o aud în cuvinte şi să o simt printre rânduri şi nu doar să o văd ataşată de un nume ca pe o etichetă în frunte. “Ce ţi-e scris în frunte ţi-e pus” se referă la soartă, din câte ştiu, şi nu la titluri...

O să vă reproduc în cele ce urmează etapele de desfăşurare a ostilităţilor, doar aşa... ca să ştiţi ce unde mi-a venit inspiraţia pentru articolul de faţă. Nu o să dau numele tânărului în cauză (îl voi numi în articol cu apelativul de “Tânăr politician”), pentru a nu fi acuzat că am profitat de “prima” lui greşeală pentru a-i compromite luminosul viitor ( o mai fi având el şi altele, dar nu faţă de mine...).

Mi-aş dori (pentru el), să citească articolul de faţă şi să tragă concluziile şi învăţămintele necesare din acesta. Şi dacă îşi va schimba şi atitudinea, o voi considera ca pe o victorie a bunului simţ ancestral.

Remus Constantin Raclău:Vă mulţumesc pentru accept şi felicitări pentru articol.

Tânăr politician: Mulţumesc. Care din ele? 

Remus Constantin Raclău: O să fiu diplomat şi o să spun "pentru toate"! (dar de citit l-am citit doar pe cel cu lipsa corespondenţei dintre X şi Y) 

Tânăr politician: o să vă dau un link să le citiţi şi pe toate
şi dacă vă plac, să le distribuiţi,
http://xyz.ro... 

Remus Constantin Raclău: Reţinut; mulţumesc! Aveţi "vreo două"!... Felicitări şi "Keep going"!
Am început deja, publicându-l pe acesta pe blogul meu - http://nostalgiepentrubunulsimt.blogspot.it/ - la secţiunea "De la lume adunate..."
Vă scriu din Italia şi sunt doar "O struţo-cămilă"... (e CV-ul meu şi îl găsiţi pe blog!)

...

Când am intrat din nou pe net, am avut “plăcută” surpriză să găsesc un mesaj cu un comentariu de moderat pe blog, din partea tânărului nostru politician:

· [Nostalgie Pentru Bunul Simț] Comentariu nou pentru articolul “Xxxx ...”:

Admin13.12.2013
Către: pentrubunulsimt@gmail.com 

Drd. “Tânăr Politician” (doctorand - desigur, că ”omul nostru” nu mai e om, a urcat o treaptă pe scara evoluției și s-a cocoțat deasupra noastră, a tuturor, și ca să fim siguri că știm cu cine vorbim, și mai ales ca să înțelegem că trebuie să-i vorbim ”de jos în sus” - cu sfială și respect - ține morțiș să-și atașeze eticheta de super-om: ”Drd,” în fața numelui de om. Așadar ...) 

Drd.“Tânăr Politician” a introdus un nou comentariu privind postarea dvs. "Xxxx ...”
Sunt autorul acestui articol şi am exclusivitate pentru “Gazeta de X”. Ceea ce aţi făcut dumneavoastră este plagiat şi o să vă rog ori să-l ştergeţi de pe acest site, ori să copiaţi doar primul paragraf urmat de expresia "Continuarea o găsiţi pe Gazeta de X" şi cu link către ziare.
Publicaţi
Ștergere
Marcaţi-l ca spam
Moderează comentarii pentru acest blog.
...

M-am simţit obligat să dau explicaţii, şi pentru eficienţa comunicării am ales tot mesageria privată a facebookului:

Remus Constantin Raclău: Bună seara domnule Tânăr. Cu tot respectul vă rog să luaţi notă de faptul că v-aţi cam grăbit cu încadrarea juridică de plagiat. Şi asta nu pentru că o spun eu ci conform definiţiei oficiale din DEX, identică cu cea legală: http://dexonline.ro/definiţie/plagiat. 

Ca un bun specialist în comunicare puteţi să constataţi şi singur că aţi abuzat puţin de această acuzaţie de care mă simt uşor stingherit ca să nu spun jignit. Personal sunt adeptul 100% al unui comportament de bun simţ atât în spaţiul privat cât mai ales în cel public. Am publicat articolul pe blogul meu cu precizarea sursei şi a autorului ceea ce atât din punct de vedere legal cât şi din cel al bunului simţ este mai mult decât suficient pentru a nu putea fi acuzat de ceea ce spuneţi dumneavoastră că ar fi. 

Sunteţi tânăr, aveţi un viitor strălucit în faţă şi pentru reputaţia dumneavoastră vă sugerez cu toată simpatia să fiţi foarte atent în a da verdicte care s-ar putea întoarce împotriva dumneavoastră. Vă reamintesc că mi-aţi dat chiar dumneavoastră acceptul pentru redistribuirea acestui articol şi chiar al tuturor articolelor dumneavoastră care îmi plac din “Gazeta de X”, fără să-mi precizaţi nici o limită şi nici o condiţie. 

Cu toate acestea am procedat la modificările solicitate de dumneavoastră, doar din bun simţ pentru dorinţa dumneavoastră personală, nu şi din obligaţie legală care era îndeplinită în totalitate şi în forma iniţială de publicare. 

Vă rog să-mi precizaţi limitele unor eventuale viitoare preluări subliniind faptul că eu personal nu câştig nimic din publicarea acestora şi că dimpotrivă, dumneavoastră sunteţi cel câştigat prin publicitatea pe care v-o fac publicându-vă articolele pe blog. 

Cu stimă, respect, bunăvoinţă şi simpatie,
Remus Constantin Raclău

(Credeam că am fost destul de respectuos și limpede în exprimare în așa fel încât tânărul meu partener de dialog să înțeleagă și să observe faptul că am publicat articolul său cu bună credință, fără a-mi însuși, în nici un mod, nici măcar un cuvânt din cele scrise acolo, ca fiind fruct al gândirii mele ... Așa credeam eu. Dar ”domnia sa” avea altă ”agendă de discuții” ...)

Drd.“Tânăr Politician”: Eu am contract de exclusivitate cu Gazeta de X. Când citezi pe cineva, nu îi copiezi tot articolul şi la sfârşit pui sursa, ci pui primele două paragrafe şi continuarea "articolul integral îl puteţi citi pe Gazeta de X. Nu am nevoie de publicitate, articolul are peste 70.000 de cititori şi peste 15.000 de likeuri
Vă rog să rectificaţi acel impediment
Cu stimă
În al doilea rând, numele meu nu apare nicăieri în articol.
 Acum e perfect. Mulţumesc 

Remus Constantin Raclău: OK. Am inteles: vorbele dumneavoastra sunt vandute cu antipatie Gazetei de X. Cum doriţi - e problema dumneavoastra!
În primul rând eu vreau sa vă repet că daţi o interpretare absolut eronată unui fapt absolut normal în spaţiul virtual, transformându-l din exces de zel protecţionist într-un conflict de interese care în fapt nu există şi doar superficialitatea specifică epocii şi vârstei va împiedică să nu înţelegeţi diferenţa dintre un plagiat şi o preluare cu specificarea sursei şi a autorului. 

În al doilea rând, eu m-am adresat foarte elegant şi politicos, în ciuda diferenţei covârşitoare de vârstă (am copii mai mari decât "dumneavoastră"). Dumneavoastră mi v-aţi adresat în stilul caracteristic al tineretului crescut în spiritul egoist şi agresiv de după revoluţie pentru care eleganţa în exprimare este un artificiu opţional, considerat şi tratat drept o slăbiciune. 

Vorbiţi în articol despre incultura politicienilor... Vă informez că “inteligenţa şi cultura nu justifica reaua credinţă precum nici frumuseţea nu justifică prostituţia”. 

Dumneavoastră, vorbiţi frumos dar acţionaţi pe dos. Asta mă duce cu gândul că nu sunteţi sincer şi că vorbiţi aşa doar pentru că vi s-a spus că asta place prostimii să audă şi în consecinţă nu mă mai interesează ceea ce scrieţi. 

Vă informez de asemenea că prin acest comportament nu aţi creat nimic nou. Nu faceţi altceva decât să “plagiaţi” perfect comportamentul politicienilor “adulţi”, care una zic şi alta fac, vorbind pe placul urechilor auditoriului, dar făcând pe placul propriilor buzunare, al propriului partid şi al finanţatorilor acestuia. 

Vă recomand să copiaţi această discuţie şi să o revedeţi peste vreo douăzeci de ani, când o să mai acumulaţi ceva experienţă de viaţă şi când vitejiile tinereşti se vor mai fi decantat. 

M-am identificat intenţionat cu autodefinita “O struţo-cămilă” (un fel de “neica nimeni”), tocmai pentru a mă plasa şi în ochii dumneavoastră în rândul (sic) “oamenilor de rând” pentru care pretindeţi că vă luptaţi şi pe care doriţi a-i reprezenta. Rezultatul a fost că n-aţi rezistat tentaţiei de a vă umfla în pene şi de a mă trata de sus. Cam prea de sus pentru tinereţea dumneavoastră... 

Deşi v-am sugerat să citiţi definiţia plagiatului pentru a vă da seama de eroarea de interpretare pe care o faceţi, aţi continuat discursul pe “linia dură”, fără a vă gândi măcar o clipă că s-ar putea să mai aibă şi alţii dreptate. 

Nu aveţi nici un pic de consideraţie pentru cei pe care-i credeţi “sub nivelul” dumneavoastră, nu luaţi în seamă şi nu ţineţi cont de nimic din ceea ce vine “de jos”. Sunteţi superficial, imprudent, neatent, agresiv şi arogant în discuţiile cu un om de rând ( sau cel puţin aşa aţi demonstrat în discuţia cu mine). 

Am greşit când v-am cerut prietenia crezând că aţi putea fi un tânăr reprezentativ pentru viitorul României. Să ne ferească Dumnezeu!... În consecinţă îmi retrag cererea de prietenie, anulez articolul de pe blog şi elogiile pe care vi le-am adus în grupurile în care sunt activ. 

Din păcate o să fiţi un politician perfect pentru România. Aveţi toată superficialitatea, aroganţa şi agresivitatea gratuită necesare. 

Vă doresc succes în viaţă şi în cariera de care având în vedere caracterul dumneavoastră nu mă îndoiesc.

Concluzia este cam amară:

“Grădiniţa de partid, plină este de acid”...

* Avertisment: rabdarea de a citi astfel de materiale pana la capat, reprezinta un risc major de stres pentru prostie ... * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. * Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

Cugetare privind furatul la români

de Remus Constantin Raclău

     Vom trăi mai bine atunci când vom fi în stare să acceptăm realitatea, oricât de crudă şi de dezonorantă ar fi ea. Aceasta este prima condiţie de vindecare: diagnosticarea corectă a "bolii"! Doar acceptând existenţa bolii, acceptând adevărul realităţii care ne înconjoară vom fi capabili să găsim antidotul potrivit pentru ameliorarea simptomelor care ne alterează existenţa.

     Să vedem mai întâi, de unde, ce, si mai ales, de la cine - se fură ...

     "Cel de la care se fură" a fost - ”pe vremuri”- STATUL. Statul care ne fura pe noi; a fost CAP-ul care ne-a luat pământul cu forţa şi cât a funcţionat ne-a furat şi recolta. Ţăranul se alegea cu munca şi cu sudoarea, cu setea şi cu foamea, cu vântul nemilos, cu soarele torid, cu ploaia sau cu gerul... că ţăranul şi-a făcut datoria faţă de PĂMÂNT şi faţă de animalele de la "COLECTIV" pe orice vreme, primind în schimb doar atât cât să nu moară de foame - în viziunea "conducerii", şi de multe ori era insuficient. Aşa că ŢĂRANUL A "FURAT" DE FOAME... A "furat" ca să mănânce - produse ale muncii lui, DE PE PĂMÂNTUL LUI !!!...

     Orăşeanul muncea din greu la îndeplinirea "planului cincinal", băgând ore suplimentare la greu pentru care se alegea doar cu diplome şi insigne de fruntaş. Ba mai era chemat şi la "muncă patriotică" zisa şi "voluntară" pentru care se alegea doar cu evidenţierea la Gazeta de Perete. Aşadar se alegea mereu numai cu "onoarea"! Dar onoarea n-a ţinut nimănui nici de frig, nici de cald şi nici de foame, nicicând, mai ales că alimentele de la "Alimentara" erau la "cotă". O cotă inuman de neîndestulătoare. Şi ca să trăiască orăşeanul mai făcea şi el câte un ”CIUBUC", servindu-se câte puţin şi pe nevăzute din "avutul obştesc". C-aşa numea el "mica ciupeală" - ciubuc! Aşa că ŞI ORĂŞEANUL A FURAT DE FOAME - A "furat" DIN FABRICA LUI, din cele produse de el, strict si vital necesare lui si altora asemenea lui !!!...

     S-a "descurcat" fiecare la nivelul lui cum a putut. Românul a supravieţuit şi asta nu e rău... Problema e că genul ăsta de ”instinct de supravieţuire” dă un soi de ”dependenţă”, care în timp s-a transformat în viciu. Nu la toţi, desigur, vorbesc de nota dominantă... Odată devenit viciu, acesta s-a teleportat şi în noua epocă post revoluţionară, când proprietatea de Stat - a cetăţeanului adică, s-a "cedat" bucată cu bucată şi a trecut în buzunare private, pe căi mai mult sau mai puţin oneste.

Şi românul nu e orb.

Şi românul nu e surd.

Şi românul nu e prost!

     A văzut cum s-au făcut averile în România şi a văzut cum ruşinea, cinstea, corectitudinea şi onoarea, păstrate cu sfinţenie din moși strămoși, măresc diferenţa dintre ei - cei mulţi, corecţi și răbdători ... şi ceilalţi - puţini dar nesătui și cu ”tupeu”!

     A văzut cum ”Statul”, acea formă de organizare a unei societăţi civilizate pe baze de solidaritate, de ordine şi de lege, acel Stat căruia el i-a plătit cinstit şi regulat impozite, devine din ce în ce mai slab şi mai sărac. Şi s-a văzut ameninţat în însăşi existenţa lui.

     S-a văzut ameninţat fizic - el, ca individ şi familia lui - ca specie. Şi-a văzut ameninţat viitorul lui şi al copiilor săi. Şi ca orice tată responsabil s-a gândit îndelung la măsuri ce privesc existenţa lui şi a familiei lui. S-a gândit și s-a tot gândit, până a ajuns să se gândească la măsuri extreme.

     A văzut cum unii au ajuns din nou să fure de foame - pentru că nici nu-şi mai amintesc de când nu s-au mai simţit sătui, şi cum alţii fură la greu, din viciu - pentru că nu se mai satură niciodată, oricât de mult ar băga în ei şi oricâtă avere ar aduna, la adăpostul legilor croite parcă pe măsura hoților...

Şi-atunci ...

 ROMÂNUL  S-A  SIMŢIT  ÎNDREPTĂŢIT  SĂ  FURE 

  DE  LA  CEI  CARE  L-AU  FURAT !...

* Avertisment: rabdarea de a citi astfel de materiale pana la capat, reprezinta un risc major de stres pentru prostie ... * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. * Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

Politica actuala: costuri versus beneficii

de Remus Constantin Raclau

Trăim într-un tip de organizare statală, guvernată de principii clare de tipul: îmi dai - îţi dau!

Şi din moment ce facem parte dintr-o societate umană, avem dreptul să ne pronunţăm, atât în legătură cu regulile pe care dorim să le respectăm, pentru prevenirea haosului şi al conflictelor, cât şi cu serviciile de care vrem să beneficiem ca membri al acestei societăţi. Şi este normal, ca noi, simpli cetăţeni, să avem dreptul să decidem, de comun acord, când, cât şi în ce mod să contribuim la buna funcţionare a comunităţii şi mai ales, cum să se investească banii pe care, din spirit de solidaritate socială şi simţ civic, îi punem la dispoziţia societăţii.

Şi cum suntem prea mulţi pentru a ne putea exercita aceste drepturi în mod practic şi eficient, am decis exercitarea acestora prin intermediul unor delegaţi, cei mai buni, mai capabili şi mai cinstiţi dintre noi, aleşi pe sprânceană din rândurile noastre, concetăţeni care după îndelungi consultări cu noi, să ne reprezinte interesele. Şi cum punctele de vedere privind căile de rezolvare a problemelor ce apar în administrarea treburilor obştii pot fi diferite este necesară o armonizare a acestora prin dialog. Aceste puncte de vedere au primit numele generic de politici şi în consecinţă i-am numit pe aceşti reprezentanţi - politicieni.

Politicienii au primit însărcinări diferite în funcţie de competenţele lor: unii se pricep la administrarea treburilor la nivel local, alţii, la nivel judeţean, iar pe cei mai buni şi mai valoroşi dintre noi i-am trimis să ne reprezinte interesele în capitală, la nivel naţional, într-un for suprem, pe care l-am numit “Parlament”, unde prin dialog, se face identificarea şi armonizarea tuturor intereselor comune ale societăţii, în ansamblul ei.

O vorbă din lumea larga zice că fiecare popor are conducătorii pe care îi merită!

De regulă clasa politică este copia fidelă, în miniatură, a societăţii pe care o reprezintă. Politicienii nu sunt extratereştri. Nu au căzut din cer! Ce-i drept unii, par căzuţi din lună, dar din păcate nu din cer. Omenirea a cunoscut din fericire un politician căzut din cer dar acestuia nimeni nu are ai reproşa nimic. Ba dimpotrivă.

În schimb, politicienii care ne reprezintă sunt de-ai noştri. Sunt dintre noi. Au primit aceeaşi educaţie şi au moştenit, din păcate, aceleaşi metehne ca mai toţi dintre noi. Nu ne plac? Dar noi, ne placem? Avem noi dreptul să le cerem să fie altfel decât suntem noi înşine dispuşi să fim?

Putem noi să le cerem să se schimbe fără ca noi înşine să o facem. Politicienii nu sunt oameni de sacrificiu. Poate au “fost odată ca-n poveşti”. Au “fost ca niciodată”...

Să ne uităm din nou în oglindă şi să încercăm să răspundem sincer: suntem noi, oare, mai buni ca ei? E just să învinovăţim în bloc toată clasa politică? Şi mai ales: e just să învinovăţim DOAR clasa politică?

Să vă povestesc o scurtă întâmplare trăită într-un sat cu oameni gospodari dintre dealurile Moldovei.

Eram la magazinul părinţilor mei, magazin construit după tipicul rural, să aibă de toate, deci inclusiv un bar.

Într-o bună zi, dintr-o vară de acum câţiva ani, intră în bar doi consăteni, negri de supărare, bombănind furioşi şi scrâşnind din dinţi cu ciudă. După ce ne-am salutat, i-am întrebat ce s-a întâmplat de sunt atât de porniţi, şi împotriva cui.

-Ei, domnu’ Riemus, ci sî s-întâmpli? Iaca, treburi di-ali noastri di ţarani! 

-Adică? 

-Adicâ dacâ n-am cascat ochii la votari, căscăm acu’ buzunarili, ca proşti', ca sî sî serveascâ dom’ primar cum şî cu cât vre’ iel! 

-Ia zi, nea’ Ioane! Poate o scoatem împreună la capăt! Zi ce-aţi păţit şi poate oi fi în stare să vă dau vre-un sfat! 

-Îi greu, domnu’ Riemus, îi greu! Ioti câ-i varâ, îi vremea seşerişulu’ şî noi n-avem combini. O vinit unu’ din Balta Brăili' cu o combinî, vra să ni treieri grâu’ da’ nu-l lasâ primaru’! 

-Păi ce treabă are primaru’ cu grâul vostru? 

-Ari, dom’ Riemus, ari! N-ar mai ave’!... Ari, cî primaru’ ari şî el combinâ şî vre’ sî treieri iel, la tătî comuna. 

-Şi matale ce-ţi pasă cine-ţi face secerişul? Ori primaru’, ori brăileanu’ nu-i tot aia? 

-Păi nu-i, dom’le, nu-i! Cî primaru’ nostru vre’ dublu!... 

-Ei, şi? Vorbiţi cu brăileanu’ şi faceţi treaba cu el. 

-Păi aşa am vre’ şî noi, numa’ câ l-o trimis dom’ primar pi poliţai şî ista i-o şerut lu' brăileanu’ autorizaţîia! Brăileanu’ i-o aratat el şeva, ş-o zîs cî-i valabil în tătâ ţara, da poliţaiu’ i-o zîs câ pi raza comuni’ X, îi trebui autorizaţîi speşialâ, di la primării di la noi. 

-Păi şi? Să meargă şi să ia autorizaţia şi gata! 

-Nu-i gata di loc! Câ pentru autorizaţîi trebui sâ depui şereri şî la şereri îţ' dă răspuns în triij di zîli, câ aşa o hotărât consiliu’ local, şî seşerişu’ sî terminâ în dou’ săptămâni! 

-Şi consiliu’ local cum o aprobat asta? 

-Păi dacâ tăţ' au asoşiaţîi cu tractoari şî combini! Cum sî şii ii di acord sâ li vii unu’ din afarâ sî li strâşi cărţâli! Ii şi mai mulg? 

-Păi, măi nea’ Ioane, după mine treaba e simplă: mergeţi frumuşel la primar, la primărie, cu toţii şi-i puneţi în vedere că nu a procedat corect şi că nu sunteţi de acord să vă lăsaţi prostiţi de gaşca lui de şmecheri şi-i impuneţi respectarea legii şi eliberarea autorizaţiei de treierat pe loc, dacă este cumva nevoie de aşa ceva! 

-Păi, brăileanu’ zâşi câ asta-i sîngura comunâ undi i s-o şerut aşa şeva, di când sî ştii iel şî o zâs câ o treierat di la Brăila în sus, în tăti comunili şî nu i-o şerut nimeni nişi-o autorizaţâi localâ, nic’!... 

-Bun aşa! În cazul ăsta vă duceţi la primar cu toţii şi-i spuneţi să se lase de prostii şi să vă lase să trăiţi liniştiţi fără să-şi mai bage nasul în treburile voastre! 

-Păi, eu m-aş duşi, dom’ Riemus, da nu pre' pot!... 

-????

Am ridicat din sprâncene a întrebare... În locul lui a răspuns nea’ Gheorghe:

-Ha, ha, ha... Nu poati, dom’ Riemus, câ l-o prins toamna trecutâ cu traista plinâ di stiuleţ’ di pi câmpu' lu Mariţa lu Bălăiţî! Ş-al dracu’ primar, ştie câ nu-i câmpu' lui, ha, ha şî i-o făcut cu dej’tu ca la copchii şii mititei când fac pozni!... Şî i-o zîs: “Ioani, poati-ţ’ aud gura vreodatâ!”... Ha, ha, ha! Aşa câ, Ion îi mut, când îi vorba di primar! 

-Da taşi, 'ăi Ghiorghi! Da când ti-o prins şî pi tini cu căruţa? Mmm? Cum o fost? 

-Cum sî şii? Ca la tini! Ha, ha, ha!... Ia las-o, dom’ Riemus!... Doamna Licuţa! Ia puni matali di câti-o cinziacî, cî i-o şi săti şî lu' dom’ Riemus. Dau eu. Dau la tăţ'! Şî la primar şî la secretar şî la consilieri, dau la tăţ'! Ha, ha, ha... Câ tăţ au asoşiaţîi! Tăţ pi schinarea noastrî!... 

-Păi vedeţi, nea Ioane şi nea Gheorghe! Dacă v-aţi uns cu slănina altuia! Acum trebuie să tăceţi, că v-a făcut din deget! Acuma sunteţi chit!... 

-Ba nu, dom’ Riemus! Nu sîntem chit diloc! Păi pi mini m-o prins cu o traistâ şî iel beleşti tătî comuna, că ni ari aproapi pi tăţ' la mânâ! Mă compar ieu cu iel? 

-Da taşi, 'uăi Ioani! Asta iesti! Fişticari furâ la nivelu’ lui! Tu n-ai nic' altşeva dicât schinaria şî traista: furi cu traista pi schinari! Ieu am căruţâ, fur cu căruţa! Iel ari tractor cu remorcî: furâ cu remorca!... 

-Cu remorşili, Ghiorghi, cî n-ari numa’ una! 

-Păi vedeţi! Aveţi dreptate! Fiecare fură la nivelul lui. Şi cu cât nivelul e mai mare, cu atât sumele furate sunt mai consistente. Şi nimeni nu poate zice nimic, atâta timp cât toţi cei ce văd, s-au murdărit la rândul lor! Ce-ar fi să nu mai puneţi mâna pe nimic din ceea ce nu vă aparţine! Aţi rămâne curaţi şi aşa aţi putea să-i trageţi de mânecă pe cei ce fură cu adevărat! 

-Apăi, domnu’ Riemus, mata vorbeşti din cărţ', din bibliotecâ! Noi vorbim diriect din viaţâ, din sat! Dacâ nu pui mâna, cât di puţân, în fiicari zî, câti olecuţâ, mori di foami’, dom’le! Câ nu poţ' sâ trăieşti cu cât îţ' dau ‘iştia!...

Concluzia?

Noi la politicieni le cam dăm. Deci noi ne respectăm partea noastră din convenţia socială încheiată cu persoanele în cauză. Mai cu voie, mai fără voie. Pentru ei nu-i nici un bai, că dacă nu obţin de la noi prin convingere, ceea ce vor, îşi votează ei singuri avantajele şi privilegiile. Asta doar aşa... ca să ne dovedească superioritatea. Să ne demonstreze că sunt, într-adevăr, cei mai buni dintre noi. Chiar şi la golănii. Mai ales la golănii!

Dar ei? Ce avem noi, în schimb de la ei?

Dragii noştri conducători au studiat "Teoria culpabilizării în masă", au pus-o în aplicare "ca la carte" şi acum ni se induce subtil ideea că noi suntem de fapt de vină... că din cauza faptului că noi suntem incorecţi nu avem dreptul să comentăm.

Bombardaţi zilnic pe toate canalele de media, cu filme, reportaje, ştiri ba chiar şi cu muzică care fac apologia violenţei, a furtului, ţepelor, violurilor şi înşelăciunii de parcă ar fi virtuţi supreme ale rasei umane, elemente indispensabile din decorul cotidian, românii s-au obişnuit cu micile găinării, (pe care în termeni eleganţi le alintă prin sintagma: "mica criminalitate"), într-o aşa măsură încât a devenit insesizabilă. Asta s-a şi vrut!

Crearea în rândurile populaţiei a unei stări de sărăcie şi de subcultură, prin care aceasta să devină dependentă de “mica ciupeală”. Inocularea conceptului “sănătos” că “găina de unde scurmă, de acolo mănâncă” şi că trebuie să mergem la serviciu cu convingerea că acolo “dacă nu curge, pică”!...

Şi-apoi cum să iei atitudine, cum să ieşi în faţă şi să arăţi cu degetul când tu însuţi, chiar dacă din alte motive, întemeiate poate şi cu siguranţă la un alt nivel valoric, eşti pătat! Au făcut în aşa fel încât nevoile să ne împingă să ne murdărim...

Românii s-au obişnuit atât de mult cu violenţa şi cu sângele de pe ecrane, încât au ajuns şi în viaţa reală la "performanţa" de a nu mai fi impresionaţi de aceste fapte teribile care sunt crima, violul şi jaful. Şi dacă nu mai sunt impresionaţi, de ce să mai reacţioneze?... "Asta este! Aşa s-a ajuns în zilele noastre! N-ai ce să-i faci!"

S-a ajuns la “vaccinarea” populaţiei prin găinăreli, pentru a fi inertă la marile epidemii de devalizare, devastare şi lichidare a economiei naţionale.

Politica are aşadar costuri practice şi beneficii, din păcate, doar teoretice...

Ori de câte ori veţi vedea un afiş electoral mare, bine tipărit, reprezentând un tip cu o expresie foarte convingătoare care vă cere votul, să ştiţi că un colţişor din acel afiş e făcut din banii care lipsesc din alocaţia copilului dumneavoastră.

Ori de câte ori veţi vedea un banner, suspendat de-a latul şoselei, care vă îndeamnă să votaţi cu un anumit partid sau cu o anumită persoană, să ştiţi că un colţişor de acolo e făcut din banii care lipsesc din pensiile părinţilor şi bunicilor dumneavoastră.

Ori de câte ori veţi vedea la TV, sau auzi la radio, un spot electoral, când veţi primi în cutia de poştă o scrisoare personalizată sau un manifest, din partea unuia sau mai multor politicieni, puteţi fi siguri că l-aţi plătit deja cu banii care lipsesc, prin impozitarea excesivă, din salariul dumneavoastră.

Partidele, politicienii şi administraţiile, de la toate nivelurile, prin lipsa lor de patriotism şi de spirit civic, prin lăcomie, clientelism, incompetenţă şi indiferenţă, se constituie într-o enormă risipă de resurse şi de privilegii.

Poate nu toţi. Dar marea majoritate, cu siguranţă!

Iar nouă, atât timp cât ne vom simţi “cu musca pe căciulă”, ni se va pune “pumnul în gură”!...
......................

P.S. = S-a dorit pastrarea libajului original in povestirea redata din doua motive:

Primul, pentru a ne reaminti de scrierea lui Dimitrie Cantemir, conform careia:

"Nasc si la Moldova, oameni!".

Al doilea motiv este unul absolut contemporan: incearcarea de a-i face pe domnii intelectuali sa simta, citind aceste randuri, ceea ce simt mai tot timpul marea majoritate a taranilor romani (si nu numai), ascultand discursurile domniilor lor.

Stimati domni intelectuali! Mai indreptati-va gandurile si spre "talpa tarii"!



* Avertisment: rabdarea de a citi astfel de materiale pana la capat, reprezinta un risc major de stres pentru prostie ... * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. * Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

Fabrica de lideri

Pamflet de Remus Constantin Raclău

A. - ”Faza de investigații și preparative”

Capitolul 1. Materia primă

    Se caută printre papagalii cărora li se scurg balele pe la porţile partidelor, unul cât mai pleoştit şi cu cât mai multe bube în cap.
    Se cheamă papagalul la o mică discuţie presărată cu întrebări apetisante, pentru testarea dorinței de parvenire:

-  “Vrei să fii băgat în seamă?”

-  “Vrei să-ţi îngrijim bubele astfel încât să nu ți se mai vadă?”

-  “Vrei să pari frumos şi deştept?”

-  „Vrei să ajungi faimos şi bogat?”
    Și dacă papagalul este suficient de papagal şi răspunde pozitiv, este pus să ”jure că nu fură” decât pentru partid şi din acel moment intră la prelucrat.

Capitolul 2. Prelucrarea primară

    Mai întâi este dus la "Atelierul cosmetic", unde i se fac băi de spălări de păcate şi i se ascund cu grijă bubele din cap sub un strat gros de pomadă în culorile partidului, subliniindu-i-se bineînţeles că în cazul unor acte grave de indisciplină, insubordonare ori - ferească Dumnezeu - de trădare, ori a unei eventuale dezertări din rândurile partidului (și mai ales dacă e urmată de trecerea în tabăra adversă) vor avea grijă ca toate bubele compromiţătoare să fie din nou cât mai frapant vizibile și cât mai intens mediatizate.

    Urmează o foarte necesară operațiune de evaluare a arborelui genealogic al papagalului, precum şi al CV-ului său, in "Atelierul arheologic". Prezenţa - întâmplătoare sau nu - de urme de culori ale partidului în a pedigree-ul său reprezintă un plus de capital de încredere, dar nu este obligatoriu. Pe de altă parte, în lipsa acestora papagalul este considerat ca fiind al nimănui, fabrica având mână liberă şi drept exclusiv de proprietate asupra lui .

De aici încolo începe:

B. - ”Faza de Investiții” întru devenirea tânărului politician ... 

    Dacă rezultatele evaluării nu sunt satisfăcătoare, specialiştii fabricii îi vor încropi 

- un pedigree pe măsura aşteptărilor opiniei publice şi 

- un CV cât mai bine adaptat viitoarelor funcţii avute în vedere spre a fi ocupate de proaspătul candidat.

    Apoi este luat în primire de către experții din ”Atelierul de învățământ” 

și trimis pe banii partidului la ”studii” care să semene cât de cât a studii universitare, de preferat în străinătate, la instituții cu nume pompoase şi care să sune cât mai convingător, aflate de preferință în locuri cât mai îndepărtate posibil, pentru a fi cât mai greu de verificat .

    După ce papagalul este tuns, ras şi frezat, cu pedigree-ul prelucrat şi eventualul cazier ocultat, începe: 

Capitolul 3. Procesul de prelucrare propriu-zis.

    Mai întâi papagalul este trimis la „Atelierul mass media”.
Aici, specialiştii în materie de prelucrare limbaj îl vor învăţa să dea eficient din gură... Eficient pentru partid, desigur, doar nu credeaţi că pentru interlocutor, sau - Doamne ferește - pentru alegători …

    I se implantează adânc în memorie fraze standard, presărate cu cuvinte pompoase dar golite de sens, care să sune bine dar să nu spună nimic, este învăţat cum să ocolească răspunsurile la întrebări dificile şi cum să se învârtă în jurul subiectului, fără a-l atinge, până trece timpul alocat interviului. 

    Apoi este prevenit în legătură cu periculozitatea adevărului pentru cariera unui politician şi informat despre efectul negativ al cinstei asupra imaginii sale în ochii seniorilor din partid, în paralel cu efectele pozitive ale înşelăciunii - asupra contului bancar propriu şi cu virtuţile minciunii - asupra evoluţiei sale pe scara ierarhică a partidului.

     În acest sens va fi instruit temeinic asupra tehnicilor nesimțite de negare a evidenţelor, a celor prin care albul poate să devină negru, ziua – noapte, iar luna - soare, şi mai ales despre cum un scuipat veninos se poate transforma  cu mare măiestrie, în aghiazmă sfântă, în traiectoria sa către fața aspirantului nostru politician, fără ca măcar acesta să clipească.

    Dar cum un lider nu trebuie să ştie doar să vorbească, ci şi să asculte, de preferat rămânând aparent mereu amabil, disponibil şi zâmbitor, este trimis mai apoi la „Atelierul de sunet”.

    Aici, papagalului i se pun dopuri groase în urechi după care se dă drumul la magnetofonul cu banda de huiduieli şi înjurături, şi i se dă ordin să zâmbească.

 Cum acesta nu va auzi nimic, va zâmbi sincer .

    Procesul va continua prin subţierea treptată a dopurilor concomitent cu mărirea volumului sonor la banda de magnetofon.

   Când va începe să audă câte ceva i se va explica faptul că „cine nu-i cu noi e împotriva noastră” şi în consecinţă oricine contestă “lucrarea” partidului o face de pe poziţii duşmănoase, aşa că aceştia vor trebui ignoraţi zâmbind cu aroganţă pentru a le face în ciudă.        Când papagalul va fi în stare să suporte senin şi cu zâmbetul pe buze valul de contestări cu sonorul dat la maxim şi fără dopuri în urechi, va fi considerat apt de a trece la faza următoare.

    Un lider trebuie să fie neimpresionabil, absolut insensibil, rezistent şi dur. De aceea papagalul candidat la funcţia de lider va fi trecut prin

„Atelierul de rezistenţa materialelor” unde i se va aplica un tratament de călire a organismului.

    În acest scop, el va fi supus mai întâi încălzirii prin baia de mulţime în„camera fierbinte”, plină cu susţinători şi adulatori, care-l vor îmbrăţişa, aclama şi-i vor strânge mâinile, într-o ploaie de petale de flori în culorile partidului.

   Candidatul va zâmbi negreşit şi sincer fericit, cu sângele clocotind de mulţumire.

    Când va fi suficient de înfierbântat, va fi mutat brusc în „camera rece” plină cu contestatari furioşi, care-l vor înghionti printre body-guarzi, îl vor huidui, înjura şi scuipa din toţi bojocii, într-o ploaie de ouă clocite, roşii stricate şi fructe alterate în culorile opoziţiei.

    Papagalul candidat va trebui să nu le dea satisfacţie şi să zâmbească fals, cu gura până la urechi, şi mimând demnitatea în stare de asediu, să ţină în faţa camerelor de luat vederi discursuri în care va vorbi despre libertatea de expresie şi despre valorile democraţiei încălcate de opoziţia revanşardă.

    Ultimul dar şi cel mai important este „Atelierul ideologico-psihologic”, unde papagalul candidat este învăţat că poporul este o turmă de creaturi inferioare şi nesătule pe care oricât de mult ai încerca nu vei reuşi niciodată să o mulţumeşti, aşa că nici n-are rost să mai încerci, subliniind faptul că rolul prostimii este doar acela de a munci pentru a susţine clasa politică superioară şi pe sponsorii lor, și mai ales acela de a simula democraţia, oferindu-i-se la intervale regulate de timp, posibilitatea de a se răcori „alegând” între două sau mai multe variante egal convenabile sistemului de partide care se alternează „democratic” la putere.

    În acest sens este instruit asupra lipsei de sens a procesului de educaţie a tinerilor, a rolului anti-manipulativ al şcolii şi atenţionat mai ales asupra influenţei negative reprezentate de bunăstarea şi independența economică a populaţiei asupra poftei de mici, bere şi cârnaţi din campaniile electorale, cu consecinţe imprevizibile asupra rezultatului de la urne.

    Odată parcurse toate aceste ateliere, papagalul devenit între timp şacal, este numai bun de ... start în cariera politică ...

* Avertisment: rabdarea de a citi astfel de materiale pana la capat, reprezinta un risc major de stres pentru prostie ... * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. * Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

Luceafărul și licuricii - Precizare esențială -

 - Precizare -

   "Cred că e clar pentru toată lumea că oamenii sunt diferiţi unii de alţii şi fiecare în parte de toţi ceilalţi. 

     Faptul că suntem unicate este demonstrat printr-o serie întreagă de variabile specifice fiecăruia dintre noi:

-  în primul rând ca aspect și caracteristici fizice,

 apoi

-  prin nume,

-  prin locul şi data naşterii, 

-  prin caracteristicile moştenite de la părinţi, 

-  prin ambientul (natural şi social) în care am fost crescuţi,

-  prin educaţia primită acasă şi în mediul şcolar (chiar dacă materia e aceeaşi, fiecare profesor îşi lasă propria amprentă asupra cunoştinţelor acumulate de elevii săi),

-  prin parcursul profesional,

-  prin experienţele trăite

 şi 

-  prin modul propriu în care reacţionăm la provocările ambientului socio-cultural în care trăim,

 şi mai ales 

-  prin toate caracteristicile psihice şi trăsăturile de caracter. 

     Şi cum şi noi românii suntem oameni, suntem la rândul nostru diferiţi unii de ceilalţi, la fel ca la toate popoarele lumii.

     Nu suntem nici mai presus, dar nici mai prejos decât celelalte naţii.

     Şi cu toate că fiecare popor îşi are caracteristicile lui, izvorâte din tradiţiile sale, din zestrea socio-culturală şi din consecinţele mai mult sau mai puţin favorabile ale evenimentelor care s-au succedat de-a lungul întregii sale istorii, acestea reprezintă doar o medie extrasă din caracteristicile unei majorităţi relative a componenţilor ei, neputându-se vorbi despre lucruri comune absolut tuturor cetăţenilor săi. Sau cum s-ar zice pe la noi, ”nu suntem cu toţii, tot o apă şi-un pământ"! 

     De aceea în scrierea de faţă, atunci când spun "românii", e clar că mă refer doar la o (bună) parte dintre noi şi nu la toţi românii.

     În mod normal şi "politically correct", ar fi trebuit să scriu de fiecare dată: "o bună parte dintre români", sau "o parte semnificativă dintre conaţionalii noştri", sau "anumiţi semeni ai noştri", dar... vă daţi seama că textul ar fi avut mult de suferit atât din punct de vedere literar, prin repetiţii obositoare şi plictisitoare, cât şi din punct de vedere al acurateții și eficienţei mesajului.

     Iar mesajul este acela că trăim într-o lume imperfectă şi în consecinţă suntem şi noi departe de a fi perfecţi. 

     Nu cred că există cineva 100% mulţumit de semenii săi, după cum nu cred că există vreunul total nemulţumit de aceştia. Şi dacă suntem (fie şi numai parţial) nemulţumiţi de ceva sau de cineva, suntem în acelaşi timp conştienţi că fără a lua ”taurul de coarne” şi fără a spune lucrurilor pe nume, dacă vom continua ca şi până acum doar să ne plângem de ceea ce vedem în jur şi nu vom căuta să ne evidenţiem racilele, dacă nu ni le conştientizăm, nu ni le însuşim şi nu ni le acceptăm, nu vom avea niciodată şansa de a ni le corecta sau elimina.

     Simțiți nevoia unei schimbări? Vreţi să influențaţi ceva în jurul vostru?

 Începeţi cu voi înşivă, altfel nu veţi avea nici un fel de credibilitate.

      Conştientizaţi şi acţionaţi!

     Eu am început! E greu să-i schimbi pe ceilalţi fără a fi tu însuţi un model; într-o democraţie adevărată, nimeni nu mai acceptă ordine imperative! 

     Omul convins este cu mult mai dispus să se miște în direcția convingerilor sale, și când marea majoritate a semenilor noștri vor conștientiza cât de frumos poate fi totul, atunci vom avea marea schimbare la care năzuim...

     În consecinţă vă rog să primiţi textul acestui pamflet cu relaxare, luciditate, inteligență şi de ce nu, cu autoironie şi umor."

     Pentru a reveni la textul pamfletului dați click pe cuvântul dintre paranteze :

 (redirecționare)

* Avertisment: rabdarea de a citi astfel de materiale pana la capat, reprezinta un risc major de stres pentru prostie ... * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. * Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

Buna seara, prieten drag!

De Remus Constantin Raclău

     Am un bun prieten si consatean din Icusestii Neamtului, (public fara acceptul lui si nu-i corect sa-i spun numele; nu ca ar avea ceva de ascuns sau ca as crede ca ar fi in culpa cu ceva, pur si simplu asa cred eu ca-i normal din perspectiva corectitudinii relatiei dintre noi) pribeag ca si mine pe "meleaguri" Italiene. N-o ducem rau aici, nici eu, nici el. Eu am o vorba:

 "Cine-a fost gospodar si om de omenie in tara, e gospodar si om de omenie oriunde s-ar duce"

Prietenul meu a postat poza de mai sus, la care eu i-am raspuns:

"Corect. Numai ca asta este consecint unui fapt care ne acuza ..."

Iar el, de buna credinta mi-a replicat, ca orice om de buna credinta care n-are nimic sa-si reproseze:

"Nu este vina nostra pentru incompetenta celor ce ne conduc....... nu ca sunt incapabili ,dar din somnul lor au timp sa se gandeasca la buzunarul lor, la pensii speciale ,etc."

Draga prietene!

Ma bucur sa ne re-citim, si ca ne mai "intalnim" si noi, macar prin intermediul tastelor. Am ales aceasta cale pentru a-ti raspunde, intrucat ceea ce am a-ti spune, am a-mi spune si mie si tuturor oamenilor cinstiti din tara asta. Si te rog sa ma crezi c-am scris totul "dintr-o suflare"...

Prin scurtul meu comentariu ma refeream la faptul ca suntem de vina si noi prin lipsa noastra de competenta civica, si mai precis prin lipsa noastra de inteligenta politico-sociala, prin care ne lasam prostiti, iar si iar, de aceeiasi si aceeiasi oameni, care ne rad frumos si ne promit cu marinimie in campaniile electorale, tot ceea ce vrem noi sa auzim, pentru ca mai apoi sa ne neglijeze total, sa ne minta, sa ne fure si sa ne vanda tara la straini, si pe noi la pachet odata cu ea.

 Suntem vinovati pentru lipsa noastra de curiozitate, de informare si de intransigenta: "ia sa vad dom'le, cine-i asta de-mi cere votul? Ia sa vad dac-a mai fost ales? ia sa vad ce a promis si cat a facut din ceea ce a promis? Ia sa vad cu cat s-a imbogatit? Ia sa vad cu cat i-a imbogatit pe sefii lui de partid sau pe sponsorii din campania electorala? Ia sa vad cat si cum m-a mintit, cat, ce si cum m-a furat? Credeti ca toate dosarele alea penale care ni se tot flutura pe la televizor sunt facute doar pentru ca au furat pentru ei? Sunt multi care au furat si-au uitat sa mai treaca si pe la partid, si-acum le aduc procurorii aminte ca nu se cade sa faca ce-au facut si nici legal ...
 Sa le punem pe toate cap la cap si sa-i sanctionam la vot ne-mai-votandu-i si schimbandu-i prin vot cu persoane noi, despre care stim precis ca nu sunt compromise...

 Multi spun - si au dreptate - ca n-avem cum sa stim ca cei noi n-or sa ne fure si ei, sau ca, mai grav - vin flamanzi si ca e "normal" sa fure!... Si asta se poate anticipa cumva, daca ne uitam in "gradina" noilor partide sa vedem pe cine au ca ideologi, ca mentori, ca sponsori, sau ca fondatori, pe cine au ca lideri spirituali... Si daca vedem ascunsi prin gradina lor persoane compromise putem intelege ca sunt bagati in fata "la bataie" persoane necunoscute, tocmai spre a ne lua fata, si ca la adapostul si sub protectia acestora, cei vechi sa fure in continuare.

 E vina noastra ca acceptam sa votam mereu necunoscutii pe care ni-i arata si pe care ii promoveaza ei. de ce mereu necunoscuti sau hoti? de ce nu oameni de langa noi, chiar si (sau mai ales) independenti (atentie si la sponsorii astora!!! - daca-i vedem ca apar des la TV sau ca organizeaza intalniri scumpe e clar ca au pe cineva in spate care baga bani in ei pentru a scoate indarat inzecit dupa alegere!).

Eu, personal, as vota pe cineva pe care-l cunosc nemijlocit si care-mi vorbeste fata in fata, in mod direct si nu dintr-un ecran.
De ce sa nu votam oameni din orasele si satele noastre, oameni pe care-i cunoastem si pe care-i putem intalni pe strada si inainte, si dupa alegeri, si dupa ce nu vor mai fi parlamentari. Macar sa dam ochii cu ei si sa le batem obrazul: Si ei vor sti asta!

 De ce acceptam mereu PORCARIA asta cu alegerea la Bacau a unui candidat din Olt? Nu-i clar ca asta s-a compromis in judetul lui si ca nu-l mai voteaza nimeni acolo, dar il pune "partidul" sa candideze din nou ca s-a ocupat bine cu umplerea visteriei partidului? Si ca dupa ce se va compromite si la Bacau il vor muta la Oradea, sau la Constanta, cat mai departe de Bacau ca sa nu se auda plansul bacauanilor?...
 Asta-i vina noastra, prieten drag!


Sau, ca sa ne referim la situatia noastra, a celor din diaspora, mergem sa votam orbeste pentru functia de parlamentari de diaspora, functionarasi de Bucuresti, sau de oriunde alt-undeva din tara, al caror unic merit e ca s-au pus bine cu sefii din partid! Ce stiu aia despre cum se castiga painea afara si despre nevoile si durerile noastre? De ce nu cerem tuturor partidelor sa "aleaga" dintre noi? Si... atentie! Nu oameni despre care nu stie nimeni ce-nvart pe-aici! Nu oameni aflati pe state de plata a unor ... "chestii dubioase" de prin tara, de aici sau de pe-aiurea! Ci oameni care stim ca-si castiga singuri painea!

 Asta-i vina noastra, prieten drag!

 Te rog sa nu te superi pe mine! Nu vorbesc de tine sau de mine, vorbesc de noi toti, de poporul asta mintit si furat. Solutii sunt, dar ne e lene sa ne informam, ne invidiem unii pe altii, ne credem in mod individual mai destepti decat cel de linga noi si ne dispretuim unii pe altii. Ne uram, sau cel putin ne ignoram, in loc sa ne intalnim, sa avem bunavointa de a ne asculta unul pe celalalt, sa ne spunem unul altuia pasurile si nemultumirile, sa vedem care nemultumiri ne sunt comune, sa ni le punem pe hartie, sa vedem cati mai gandesc la noi si sa vedem care dintre noi ar fi capabil sa le spuna si sa le impuna ca necesitati, si pe acela sa-l propunem, ca independent din partea noastra - adica dependent de noi si de votul nostru si dupa alegere sa-l chemam in fiecarer week-end, macar cate o ora-doua si sa-i reamintim de ce l-am trimis acolo; sa ne spuna ce-i pe acolo si sa ne ceara CONSIMTAMANTUL, la ce si cum sa voteze, in numele nostru!

Dar in loc de toate astea, noi mergem si votam ca orbii, dupa cum ne arata chiorii...

Sau si mai grav, nu ne "deranjam" din "zona noastra de confort" nici macar o data la patru ani!

 N-avem constiinta de a merge la vot dar ne plangem de ceea ce-au ales altii ...

Asta-i vina noastra, prieten drag!

Note Blog "Nostalgie despre bunul simt": * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

Ce-am avut şi ce-am pierdut?...

autor: Remus Constantin Raclău, 20-09-13

Ne întrebăm miraţi cum poate un popor să asiste nepăsător la spolierea propriei sale ţări de toate resursele ei naturale, la jefuirea întregii sale avuţii naţionale prin subevaluarea şi trecerea ei frauduloasă în proprietate privată, la demolarea capacităţilor de producţie rămase, la alungarea forţei de muncă active din ţară(reprezentată de proprii lor fii şi nepoţi), formată pe cheltuiala, sudoarea, răbdarea şi inteligenţa noastră, a tuturor, pentru ca ale lor capacităţi fizice şi intelectuale să fie valorificate în şi de către ţări – bogate şi civilizate - dar care n-au contribuit cu nimic la creşterea şi formarea lor profesională şi umană.

Deşi pare greu de crezut, răspunsul e simplu şi se regăseşte în întrebarea retorică: "Ce-am avut şi ce-am pierdut!..." Adicătelea: toate acestea se întâmplă întrucât românii, ca indivizi particulari, nu simt că ar avea ceva de pierdut în mod individual!... Anii lungi de îndoctrinare comunistă, în care ni s-a tot repetat mereu că bunurile şi bogăţiile ţării aparţin întregului popor în general şi nimănui în particular, precum şi o serie întreagă de influenţe "culturale" de prin vecini şi-au atins în sfârşit scopul, dar... pe invers!

De ce? Simplu: pentru că "întregul popor" este reprezentat de "Stat", iar statul a fost atunci şi este şi acum administrat prost şi discreţionar, cu incompetenţă şi mai ales cu rea credinţă, făcându-se totul pentru ca "omul" – fiinţă cât se poate de concretă - să fie sacrificat, în numele unei noţiuni abstracte – "poporul" - şi a unui ideal greu de definit, şi în consecinţă de atins – "bunăstarea şi fericirea întregului popor". "Omul" a fost mai întâi minimizat, apoi îndepărtat de la luarea deciziilor şi a sfârşit prin a fi redus la tăcere, hărţuit, vândut şi exploatat tocmai de către cei care ar fi trebuit să-l slujească şi cărora le mai şi plăteşte salariu pentru aceasta.

Şi-atunci omul de rând a simţit nevoia să se delimiteze de "chestia" asta, adică de "stat", pentru că statul nu-l mai reprezintă şi nu-l mai apără. "Statul" nu mai suntem "noi" – cei care-i alimentăm benevol şi conştient bugetul pentru a primi în schimb servicii menite a ne îmbunătăţi traiul."Statul" sunt "Ei" – cei care ne impun taxe şi impozite după necesităţile lor de a-şi conserva şi consolida puterea lor asupra noastră...

Prin "stat" ne-au confiscat totul: sănătatea, educaţia, cultura, asistenţa socială, necesităţile de ordine publică şi de apărare, transformându-le şi pe acestea în noţiuni abstracte, pe care ni se impune să le alimentăm continuu, ca pe nişte saci fără fund. Şi cum tot statul e cel care are sarcina legală de a administra şi resursele naturale, "Ei" au avut grijă ca printr-un artificiu legislativ să le treacă din proprietatea întregului popor, în proprietatea de stat. Astfel statul, dintr-un simplu administrator cu puteri delegate controlabile, a devenit proprietar cu drepturi depline şi discreţionare.

În acest mod, bogăţiile naturale mai sunt "ale noastre", ale poporului - doar formal, pentru că, în fapt, acum sunt ale statului, adică "ale lor". Veniturile din exploatarea acestora nu mai sunt la dispoziţia noastră, ci a statului. Nu înţelegeţi diferenţa? Să v-o explic altfel, apelând la imaginaţia dumneavoastră.

Imaginaţi-vă că poporul ar fi ca o pădure şi că oamenii sunt copacii acestei păduri. Pădurea e administrată de un pădurar – în cazul nostru, statul. Pădurea produce fructe, ciuperci şi material lemnos excedentar (provenit din activităţile curente de îngrijire, curăţare şi rărire, absolut normale şi necesare sănătăţii unei păduri). Prin activitatea benefică a copacilor ei, pădurea atrage ploaia. Ploaia are multitudine de stropi. Să ne imaginăm stropii de ploaie ca fiind făcuţi din bani. În acest caz, dacă pădurea lucrează eficient, plouă cu bani. Când plouă peste pădure, toţi copacii sunt mulţumiţi: primesc ceea ce merită şi ceea ce li se cuvine, ploaia contribuind din plin la regenerarea bogăţiilor valorificate prin vânzare – fructe, ciuperci şi material lemnos.

Un pădurar responsabil ştie asta, şi în calitatea sa de administrator are grijă ca ploaia să cadă în mod uniform peste toată pădurea, ceea ce va face ca aceasta să se regenereze în mod armonios şi să fie astfel capabilă să aducă din nou ploaia, în mod eficient, iar şi iar, făcând ca atât pădurea cât şi pădurarul să stea bine împreună...

Numai că în cazul nostru "pădurarul" a decis să abuzeze de calitatea sa de proprietar şi să taie pădurea după cum îl taie şi pe el capul: vânzând toate bogăţiile pădurii şi făcând astfel încât să "plouă" numai peste casa şi grădina lui. În fapt, nu-l doare nici la bască de copaci sau de "pădure".

De ce se-ntâmplă una ca asta? Pentru că avem de-a face cu un "pădurar" cu nişte caracteristici aparte. În primul rând "pădurarul" nostru s-a împroprietărit pe sine şi a devenit proprietarul pădurii. Şi în calitatea sa de proprietar, oricine poate face ce vrea cu averea "lui". Apoi, pentru că avem de-a face cu un personaj colectiv care se depersonalizează şi se repersonalizează la fiecare cădere sau schimbare de guvern. Şi cum cei care vin la putere ştiu că sunt efemeri în această funcţie, trag şi ei, cât pot de mult, ploaia spre grădina lor, gândind că trebuie să se pricopsească rapid şi definitiv... Vând tot ceea ce le pică la-ndemână, numai să facă bani. Cui îi pasă că pădurea se usucă pe picioare şi că riscă să dispară definitiv, atâta timp cât în grădina lui şi-a acumulat ploaie pentru tot restul vieţii?

Bun, şi pădurea? De ce nu reacţionează? Haideţi să încercăm să desluşim şi acest mister...

Întâmplarea face ca România să fie amplasată din punct de vedere geografic în spaţiul balcanic, unde influenţa "Marii Porţi" din Orientul Apropiat şi-a lăsat o adâncă amprentă culturală, prin împământenirea unor obiceiuri şi mentalităţi individualist-egoiste conform cărora bacşişul, ciubucul, mita, linguşitoria, minciuna, intriga şi perfidia, ar reprezenta cheia succesului în societate, iar înşelătoria, furtul, jaful şi toate celelalte venituri obţinute prin nemuncă – cheia succesului material.

Aici "interesul poartă fesul"! Nimic nu se mişcă fără a avea o profundă motivaţie materialistă: nu treci nici de portarul unei instituţii fără "să-l bagi şi pe el în seamă". La noi e ţara unde mori cu zile în spital dacă n-ai fost inspirat să opreşti mai întâi salvarea pe la bancă, "să-ţi faci plinul" cu bancnote mici, unde n-ai ce căuta în audienţe dacă nu "deschizi uşa cu capul", unde pentru a ajunge la "Dumnezeu"-l care dă o aprobare, trebuie mai întâi să-i saturi pe toţi "sfinţii"... Suntem ţara lui "La plăcinte - înainte/ la război – înapoi", unde se zice că "Cine-i harnic şi munceşte are tot ce vrea; cine-i leneş şi chiuleşte are tot aşa", transformat cu timpul în "Cine-i harnic şi munceşte, ori e prost, ori nu gândeşte"; în ţara lui "Mie ce-mi iese?" şi a "ghişăft"- ului, în care am împrumutat "modele" de comportament "de succes" de la mulţi dintre conaţionalii noştri de alte naţionalităţi şi etnii.

Omul de rând ştie toate astea şi ştie că deşi a fost mereu în primele rânduri la luptă, beneficiile au început să se împartă mereu de la cei care-i comandau din spatele frontului, astfel încât mai întotdeauna nu mai rămânea nimic pentru ce-i care şi-au dat sângele şi viaţa şi care au dus cu adevărat greul luptei. Pentru aceştia lumea se împarte în "noi" – cei care trudim şi facem sacrificii, şi "Ei" – cei care comandă, care "au" şi trăiesc bine. Şi-atunci pentru ce să lupte? Să apere agoniseala şmecherilor şi a învârtiţilor? Căci rar a tras omul de rând beneficii de pe urma trudei şi a luptei sale: odată a fost pe timpul marelui Ştefan al Moldovei, când ţăranii care s-au distins în lupte au fost ridicaţi la rang de răzeşi şi au fost împroprietăriţi cu pământ, iar a doua oară, după marele Război Mondial, când s-a întâmplat cam acelaşi lucru...

În general omul de rând este conservator şi de regulă rămâne inert în faţa schimbărilor: "rău cu rău, dar mai rău fără rău"... Astfel încât, pentru a-l putea mişca, omul are nevoie de un stimulent suficient de motivant încât să-i înfrângă inerţia. După secole întregi de prosteală şi de exploatare n-a putut ajunge la o concluzie mai bună decât la aceea că "Patriotismul trece prin stomac".

Acestea fiind zise, putem să revenim la problema spinoasă şi dureroasă a resurselor naturale ale ţării, privind-o dintr-un alt unghi: acela practic. Când a tras vreodată omul de rând vreun folos direct, concret şi palpabil de pe urma acestor resurse? Acestea au fost dintotdeauna şi sunt şi astăzi exploatate sub conducerea şi în beneficiul "puternicilor zilei". În antichitate şi în evul mediu cei care au tras foloasele au fost nobilii, regii şi Domnii locali, în epoca modernă beneficiile au intrat în buzunarele burgheziei naţionale exploatatoare, înlocuită în zilele noastre de corporaţiile trans şi multi-naţionale.

Cine a lucrat efectiv în industriile extractive şi-a luat un binemeritat salariu. Atât! Mic, mare, bun, rău, cum o fi fost el, (e de ştiut că nimeni nu te plăteşte ca să te îmbogăţeşti) dar măcar au pus şi ei mâna pe ceva; n-au dat în cap la nimeni, n-au înşelat şi n-au păgubit pe nimeni; au muncit din greu şi au dus şi ei ceva acasă, la familiile lor – "praful de pe tobă".Grosul câştigului l-au luat patronii. L-au luat şi l-au dus... Au considerat că e dreptul lor de investitori să facă ceea ce vor cu rezultatele investiţiilor dumnealor. O fi bun? O fi rău? O fi corect? O fi greşit? - Puteţi să vă răspundeţi şi singuri la aceste întrebări!

Se ştie însă că în Statele Unite ale Americii, ţara în care s-a născut democraţia, resursele subsolului aparţin proprietarului terenului de deasupra lor. În România, ca şi în multe alte state civilizate, suverane şi independente, resursele naturale sunt prin lege bunuri ale întregului popor. Din acest popor fac parte şi eu. Şi-atunci mă-ntreb: dacă resursele ţării mele sunt şi ale mele, eu de ce nu câştig nimic din exploatarea lor? Dar mai înainte de asta mă întreb şi vă întreb şi pe dumneavoastră: de ce nu sunt lăsat să le exploatez eu - român proprietar, în asociere cu alţi români proprietari? De ce trebuie să vină altcineva din afară să-mi extragă din pământul meu, bogăţiile mele şi să plece cu ele aiurea?
Nu-s în stare? Ok! Atunci, eu proprietar, angajez o firmă de consultanţă (românească sau străină, nu contează), să mă înveţe cum să-mi exploatez resursele, ies pe piaţă, fac o cercetare de marketing şi-mi cumpăr cele mai performante utilaje de extragere. La urma urmei cât poate fi de greu? Au reuşit strămoşii mei să scoată aur cu dalta şi ciocanul, curat şi ecologic, fără a avea nici un fel de studii, şi n-om reuşi noi, cu toată tehnologia actual prezentă în lume, cu specialişti formaţi în facultăţi cu profil de extracţie!... Greu de crezut!

E nevoie de locuri de muncă în România? Cum să nu! Avem specialişti? Cum să nu! Vrem să muncim? Cum să nu! Uitaţi-vă numai cu cât entuziasm demonstrează minerii că vor să muncească. Şi-atunci de ce trebuie neapărat să vină cineva "din afară" să ne organizeze o chestie de genul ăsta? De ce nu suntem noi în stare să ne gândim la o chestie echitabilă, curată şi eficientă, de genul unei "Întreprinderi Populare" care să aibă drept acţionari toţi cetăţenii români de vârstă adultă, care să primească la sfârşitul fiecărui an de activitate un divident - corect, concret şi palpabil – reprezentând cotă parte din profitul întreprinderii. Firma ar trebui să aibă acţiuni nominale netransmisibile, de tipul "un om – o acţiune", urmând ca acţionariatul format din populaţia de varstă adultă cu cetăţenie română, să fie oscilant: cetăţenii tineri să fie cooptaţi în mod automat în rândurile acţionariatului, la împlinirea vârstei de 18 ani şi să primească certificatul de acţionar drept cadou de maturitate, urmând ca cetăţenii români care părăsesc această lume, să fie scoşi automat din rândurile acţionariatului – (fără posibilitatea de a-şi lăsa moştenire acţiunea, întrucât urmaşii lui vor beneficia sau beneficiază automat de acest drept în mod individual şi nominal, în virtutea cetăţeniei române).

Ia să scoateţi dumneavoastră un asemenea proiect "pe piaţă" şi-atunci să vedeţi demonstraţii de susţinere pe stradă!... N-or să fie străzi destule cât să încapă mareea de oameni ce se vor voi acţionari cu drept de dividend la aurul şi petrolul ţării şi la toate cele câte ne vor mai trece prin cap să le scoatem din pământ şi cu care ne-a blagoslovit Bunul Dumnezeu!


Note Blog "Nostalgie despre bunul simt": * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"