Negustorirea "Bunului Simţ" (!?!)

Extras de pe http://forum.drumulinvingatorilor.ro/  -  “Frăţia creatorilor Morali”

 Spuneam într-o postarea anterioară că mă simt onorat să fiu coleg de forum cu dumneavoastră şi că mă simt măgulit de aprecierile şi felicitările primite pentru iniţiativa unui “Cod al Bunului Simţ” în formă scrisă, a cărui idee mi-a venit cu câţiva ani în urmă ca urmare a încercării de a găsi o cauză a tuturor relelor care ni se întâmplă zilnic. Concluzia tristă a fost aceea că suntem cu toţii complici tăcuţi şi inconştienţi ai acestor rele, prin faptul că ne-am transformat (aproape toţi) într-un soi de agenţi constatatori: vedem cu toţii ceea ce se întâmplă, dar (aproape) nimeni nu-i dispus să-şi schimbe comportamentul într-unul ireproşabil, astfel încât, prin propriul exemplu, să poată impune acest lucru şi celor din jurul său.

Motto-ul meu referitor la “Codul Bunului Simţ este acesta:

“Ideea de “Bun Simţ” nu e a mea şi nu-i a voastră,

Ci a înaintaşilor noştri,

Şi a înaintaşilor înaintaşilor noştri,

Din veacul veacurilor...”

Bunul Simţ este înscris în matricea genetică a omului - ca fiinţă raţională şi în consecinţă n-am afirmat, nu afirm şi n-am să afirm niciodată că sunt “proprietarul” bunului simţ sau al unui Cod pe această temă ...

Am aflat din replica domnului Pavel Coruţ despre existenţa a doua ONG-uri care ar deţine drepturile de proprietate pentru “Codul Bunului Simţ”. Mă bucur nespus că mai sunt şi alţii care au preluat ori s-au gândit din proprie iniţiativă la aşternerea pe hârtie a unei astfel de culegeri de reguli de conduită în societate. Deocamdată se vorbeşte despre “pielea ursului din pădure”. Ar trebui ca mai întâi să-l scrie, să-l tipărească şi concomitent cu difuzarea să-şi aroge drepturile de autori.

La o lucrare de acest gen, chiar nu contează insignele ori steguleţele de fruntaş. Important este să existe şi să fie atât de bun încât să fie eficient aplicabil şi durabil în timp. Ca persoană umană prea puţin mă interesează după manualul cui şi de la cine au învăţat puştanii din cartier să fie respectuoşi şi discreţi în ambient.

Şi-apoi, e curios cum se reped unii să-şi însuşească drepturile intelectuale ce aparţin de fapt şi de drept întregii omeniri şi asta tocmai în numele bunului simţ... Repet: „Bunul Simţ nu este invenţia nimănui în particular, această atitudine având un autor colectiv: neamul omenesc conştient de necesitatea unei convieţuiri armonioase”.

 Bineînţeles că bunul simţ a fost dintotdeauna menţionat şi chemat “ca martor” în discuţiile şi relaţiile dintre oameni (discuţiile dintre aceştia şi autorităţi se reduc până la urmă tot la relaţii interumane întrucât autorităţile sunt reprezentate tot de oameni), dar fiecare o făcea aşa cum se face şi la ora actuală în mod subiectiv şi interpretabil, în baza a ceea ce a înmagazinat fiecare, din moştenirea transmisă verbal de către părinţi, şcoală şi societate.

Oricum, acum circa cinci ani, când am introdus în discuţie faptul că lipsa bunului simţ este o posibilă cauză a tuturor relelor şi că ar fi necesar un cod uniform şi sistematizat, în spaţiul public era un vid total pe această temă.

Eu unul n-am banii, n-am timpul şi nici intenţia de a înregistra la OSIM această denumire, întrucât n-am de gând să o fructific din punct de vedere financiar. Din punctul meu de vedere, “Bunul Simţ” nu-i de vânzare, întrucât nu-i o marfă. Nici măcar în forma sa scrisă...

 “Bunul Simţ” ţi-l însuşeşti din conştiinţa necesităţii sale şi îţi faci o datorie de onoare din a-l aplica ori de câte ori intri în contact cu un seamăn de-al tău - indiferent dacă îl întâlneşti faţă în faţă sau doar prin intermediul unui mijloc modern de comunicare la distanţă – în condiţiile unei normale şi depline reciprocităţi.

În consecinţă, vă rog să nu mi-o luaţi în nume de rău dar în ceea ce priveşte editarea şi distribuirea acestui cod, aş avea o opinie diversă.

Trăim într-o ţară cu oameni săraci, în raport cu bogăţiile ţării şi în raport cu alte ţări civilizate cu care voim a ne compara. Cine are bani în ţara asta n-are nevoie de un “Cod al Bunului Simţ”, fie pentru că (pe unii) i-ar împiedica pe viitor să mai câştige şi alţii, fie pentru că (alţii) au deja un nivel de educaţie şi civilizaţie suficient de acceptabil şi acceptat în societate pentru a mai avea nevoie şi de un manual pentru aceasta.

Distribuirea prin vânzare, ar face ca acest “Cod al Bunului Simţ” să devină o simplă lucrare cu iz intelectualist, o lucrare de artă sau una de prestigiu, ţinută la loc vizibil în bibliotecile personale pentru că “e şic” şi pentru că “dă bine” la ochi, ajutând la etichetarea pozitivă a deţinătorului şi la creşterea acestuia în ochii vizitatorilor săi... O simplă carte de colecţie, pe care mulţi o au, dar pe care la fel ca şi Biblia, prea puţini o citesc!

 Prin mercantilizarea şi încercarea de fructificare financiară a unui astfel de lucrări (care ar trebui să aibă un regim de document public), acesta ar deveni inaccesibil tocmai acelora care ar avea mai multă nevoie de el: persoanelor de la marginea societăţii; persoanelor din pătura sărăcită a populaţiei; persoanelor care muncesc de dimineaţa şi până seara pentru a-şi câştiga existenţa zilei de mâine şi cărora garantat, când vin acasă rupţi de oboseală, nu le mai arde de a le mai ţine propriilor copii “teoria chibritului” în materie de bun simţ; şi mai ales copiilor orfani.

 Şi cine ar avea de pierdut din asta? Noi toţi! Şi în special acele persoane preocupate de instaurarea unor raporturi sociale normale şi de menţinerea unui climat social civilizat şi respectuos, adică tocmai aceia care ar cumpăra manualul şi care ar fi primii care ar resimţi acut lipsa unui răspuns social adecvat la eforturile lor de autoinstruire şi de educare a propriilor copii în spiritul şi litera acestuia.

Abordarea mea reprezintă, cu tot respectul, exact contrariul a ceea ce pretind cele două ONG-uri (nemenţionate) şi aş propune distribuirea gratuită a acestui cod tuturor bibliotecilor din ţară, de la cele municipale, la cele săteşti, tuturor grădiniţelor, orfelinatelor, căminelor, şcolilor şi liceelor, tuturor asociaţiilor care se ocupă de educaţie şi de petrecerea timpului liber, cluburilor sportive şi tuturor acelora care vin în contact cu tineretul şi copiii.

S-au gândit vreodată reprezentanţii celor două ONG-uri (încă n-am reuşit să aflu care sunt acestea) că tocmai educatorii ar avea nevoie cel mai mult de un asemenea cod? Că avem o nevoie acută de a ne educa educatorii? Că şi aceştia au nevoie de un instrument de lucru complex, bine scris şi sistematizat pe criterii de logică şi eficienţă pedagogică? S-au gândit vreodată la cât câştigă o educatoare sau un învăţător sau dacă bugetele instituţiilor respective le permit acestora să investească într-un asemenea manual? Mi-ar plăcea să citească aceste rânduri şi să-şi modifice puţin optica şi dacă vor ţine cont de pledoaria mea înseamnă că au fost înfiinţate cu adevărat în sprijinul celor mulţi şi nu doar în folosul iniţiatorilor, administratorilor şi angajaţilor acestora.

Iniţial mă gândeam să scriu singur acest cod, dar m-am răzgândit. Şi nu din comoditate şi nici de frica gândului că mi-ar fi luat tot restul vieţii pentru a o duce la bun sfârşit la un nivel calitativ acceptabil, ci din raţiuni de bun simţ. Scrisă de un singur autor, aceasta n-ar reprezenta altceva decât punctul de vedere unilateral al acestuia, cu o eventuală valoare artistic – literară, dar fără o valoare ridicată în plan practic – social. Gândurile unui singur om, oricât ar fi acesta de talentat şi de genial (şi aici nu-i cazul...) nu pot emite pretenţii de aplicabilitate la nivelul întregii societăţi.

În mod normal, la editarea şi tipărirea unei astfel de lucrări, este necesar un efort intelectual şi financiar altruist generalizat. Cu cât vor fi mai multe persoane fizice şi juridice (asociaţii, mişcări, ONG-uri, grupuri de dialog şi forumuri de discuţii, etc.) care vor participa la redactarea, tipărirea, distribuirea şi aducerea la cunoştinţă a acestui cod, cu atât el va exprima un punct de vedere mai aproape de realităţile contemporane, de nevoile societăţii, precum şi de  pragul personal de interpretabilitate şi de acceptabilitate al cât mai multor persoane.

Bineînţeles că în cazul specific al asociaţiilor profesionale - care au deci un scop lucrativ şi care au o anumită dare de mână (şi acesta ar putea fi şi cazul „Codului Creatorilor Morali”) rămâne la latitudinea autorilor, dacă intrarea în posesia unui manual de conduită se face contra-cost sau pe bază de donaţie ori de ofertă liberă...

Practic fiecare sector al vieţii sociale şi domeniu de activitate fiecare asociaţie profesională care se respectă va trebui să-şi stabilească propriul cod deontologic sau al bunului simţ (ex. “Codul (Deontologic/ Bunului Simţ) al funcţionarului public”; “Codul Bunului Simţ în şcoală”, “Codul etic al oamenilor de afaceri”, “Codul Bunului Simţ în Politică“, etc).

Eu am vrut să dau doar impulsul şi motivaţia. Restul reprezintă datoria de onoare precum şi o probă de maturitate a societăţii civile româneşti (instituţionalizată sau nu) de a se implica şi de a duce la bun sfârşit un astfel de proiect... Şi cum fac şi eu parte din aceasta, nu mă voi da înlături de la o participare activă în limita timpului şi a inspiraţiei.

Cu stimă,

                   Remus C. Raclău

* Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"