Extras
de pe http://forum.drumulinvingatorilor.ro/
-
“Frăţia creatorilor Morali”
Spuneam într-o postarea anterioară că mă simt
onorat să fiu coleg de forum cu dumneavoastră şi că mă simt măgulit de
aprecierile şi felicitările primite pentru iniţiativa unui “Cod al Bunului
Simţ” în formă scrisă, a cărui idee mi-a venit cu câţiva ani în urmă ca urmare
a încercării de a găsi o cauză a tuturor relelor care ni se întâmplă zilnic.
Concluzia tristă a
fost aceea că
suntem cu toţii complici tăcuţi şi inconştienţi ai acestor rele, prin faptul că
ne-am transformat (aproape toţi) într-un soi de agenţi constatatori: vedem cu
toţii ceea ce se întâmplă, dar (aproape) nimeni nu-i dispus să-şi schimbe
comportamentul într-unul ireproşabil, astfel încât, prin propriul exemplu, să
poată impune acest lucru şi celor din jurul său.
Motto-ul
meu referitor la “Codul Bunului Simţ este acesta:
“Ideea
de “Bun Simţ” nu e a mea şi nu-i a voastră,
Ci
a înaintaşilor noştri,
Şi
a înaintaşilor înaintaşilor noştri,
Din
veacul veacurilor...”
Bunul
Simţ este înscris în matricea genetică a omului - ca fiinţă raţională şi în
consecinţă n-am afirmat, nu afirm şi n-am să afirm niciodată că sunt
“proprietarul” bunului simţ sau al unui Cod pe această temă ...
Am
aflat din replica domnului Pavel Coruţ despre existenţa a doua ONG-uri care ar deţine
drepturile de proprietate pentru “Codul Bunului Simţ”. Mă bucur nespus că mai
sunt şi alţii care au preluat ori s-au gândit din proprie iniţiativă la
aşternerea pe hârtie a unei astfel de culegeri de reguli de conduită în
societate. Deocamdată se vorbeşte despre “pielea ursului din pădure”. Ar trebui
ca mai întâi să-l scrie, să-l tipărească şi concomitent cu difuzarea să-şi
aroge drepturile de autori.
La o lucrare de acest gen, chiar nu contează insignele
ori steguleţele de fruntaş. Important este să existe şi să fie atât de bun
încât să fie eficient aplicabil şi durabil în timp. Ca persoană umană prea
puţin mă interesează după manualul cui şi de la cine au învăţat puştanii din
cartier să fie respectuoşi şi discreţi în ambient.
Şi-apoi,
e curios cum se reped unii să-şi însuşească drepturile intelectuale ce aparţin
de fapt şi de drept întregii omeniri şi asta tocmai în numele bunului simţ... Repet:
„Bunul Simţ nu este invenţia nimănui în particular, această atitudine având un
autor colectiv: neamul omenesc conştient de necesitatea unei convieţuiri
armonioase”.
Bineînţeles că bunul simţ a fost dintotdeauna
menţionat şi chemat “ca martor” în discuţiile şi relaţiile dintre oameni
(discuţiile dintre aceştia şi autorităţi se reduc până la urmă tot la relaţii
interumane întrucât autorităţile sunt reprezentate tot de oameni), dar fiecare
o făcea aşa cum se
face şi la ora actuală în mod subiectiv şi interpretabil, în baza a ceea ce a înmagazinat fiecare,
din moştenirea transmisă verbal de către părinţi, şcoală şi societate.
Oricum, acum
circa cinci ani,
când am introdus în discuţie faptul că lipsa bunului simţ este o posibilă cauză a
tuturor relelor
şi că ar fi necesar un cod uniform şi sistematizat, în spaţiul public era un vid
total pe această
temă.
Eu
unul n-am banii, n-am timpul şi nici intenţia de a înregistra la OSIM această
denumire, întrucât n-am de gând să o fructific din punct de vedere financiar.
Din punctul meu de vedere, “Bunul Simţ” nu-i de vânzare, întrucât nu-i o marfă. Nici
măcar în forma sa scrisă...
“Bunul Simţ” ţi-l însuşeşti din conştiinţa necesităţii
sale şi îţi faci o datorie de onoare din a-l aplica ori de câte ori intri în
contact cu un seamăn de-al tău - indiferent dacă îl întâlneşti faţă în faţă sau
doar prin intermediul unui mijloc modern de comunicare la distanţă – în condiţiile
unei normale şi depline reciprocităţi.
În
consecinţă, vă rog să nu mi-o luaţi în nume de rău dar în ceea ce priveşte
editarea şi distribuirea acestui cod, aş avea o opinie diversă.
Trăim
într-o ţară cu oameni săraci, în raport cu bogăţiile ţării şi în raport cu alte
ţări civilizate cu care voim a ne compara. Cine are bani în ţara asta n-are
nevoie de un “Cod al Bunului Simţ”, fie pentru că (pe unii) i-ar împiedica pe
viitor să mai câştige şi alţii, fie pentru că (alţii) au deja un nivel de
educaţie şi civilizaţie suficient de acceptabil şi acceptat în societate pentru
a mai avea nevoie şi de un manual pentru aceasta.
Distribuirea
prin vânzare, ar face ca
acest “Cod al Bunului Simţ” să devină o simplă lucrare cu iz intelectualist, o
lucrare de artă sau una de prestigiu, ţinută la loc vizibil în bibliotecile
personale pentru că “e şic” şi pentru că “dă bine” la ochi, ajutând la
etichetarea pozitivă a deţinătorului şi la creşterea acestuia în
ochii vizitatorilor săi...
O simplă carte de colecţie, pe care mulţi o au, dar pe care la fel ca şi
Biblia, prea puţini o citesc!
Prin mercantilizarea şi încercarea de
fructificare financiară a unui astfel de lucrări (care ar trebui să aibă un
regim de document public), acesta ar deveni inaccesibil tocmai acelora care ar
avea mai multă nevoie de el: persoanelor de la marginea societăţii; persoanelor
din pătura
sărăcită a populaţiei; persoanelor care muncesc de dimineaţa şi până seara pentru a-şi câştiga existenţa
zilei de mâine şi cărora garantat, când vin acasă rupţi de oboseală, nu le mai
arde de a le mai ţine propriilor copii “teoria chibritului” în materie de bun
simţ; şi mai ales copiilor orfani.
Şi cine ar avea de pierdut din asta? Noi toţi! Şi în special acele persoane
preocupate de instaurarea unor raporturi sociale normale şi de menţinerea unui
climat social civilizat şi respectuos, adică tocmai aceia care ar cumpăra
manualul şi care ar fi primii care ar resimţi acut lipsa unui răspuns social
adecvat la eforturile lor de autoinstruire şi de educare a propriilor copii în
spiritul şi litera acestuia.
Abordarea
mea reprezintă, cu tot respectul, exact contrariul a ceea ce pretind cele două
ONG-uri (nemenţionate) şi aş propune distribuirea gratuită a acestui
cod tuturor bibliotecilor din ţară, de la cele municipale, la cele săteşti,
tuturor grădiniţelor, orfelinatelor, căminelor, şcolilor şi liceelor, tuturor
asociaţiilor care se ocupă de educaţie şi de petrecerea timpului liber,
cluburilor sportive şi tuturor acelora care vin în contact cu tineretul şi copiii.
S-au
gândit vreodată reprezentanţii celor două ONG-uri (încă n-am reuşit să aflu
care sunt acestea) că tocmai educatorii ar avea nevoie cel mai mult de un
asemenea cod? Că avem o nevoie acută de a ne educa educatorii?
Că şi aceştia au nevoie de un instrument de lucru complex, bine scris şi
sistematizat pe criterii de logică şi eficienţă pedagogică? S-au gândit
vreodată la cât câştigă o educatoare sau un învăţător sau dacă
bugetele instituţiilor respective
le permit acestora să investească într-un asemenea
manual? Mi-ar plăcea să citească aceste rânduri şi să-şi modifice puţin optica şi dacă vor ţine cont de
pledoaria mea înseamnă că au fost înfiinţate cu adevărat în sprijinul celor
mulţi şi nu doar în folosul iniţiatorilor, administratorilor şi angajaţilor
acestora.
Iniţial
mă gândeam să scriu singur acest cod, dar m-am răzgândit. Şi nu din comoditate
şi nici de frica gândului că mi-ar fi luat tot restul vieţii pentru a o duce la
bun sfârşit la un nivel calitativ acceptabil, ci din raţiuni de bun simţ.
Scrisă de un singur autor, aceasta n-ar reprezenta altceva decât punctul de
vedere unilateral al acestuia, cu o eventuală valoare artistic – literară, dar
fără o valoare ridicată în plan practic – social. Gândurile unui singur om,
oricât ar fi acesta de talentat şi de genial (şi aici nu-i cazul...) nu pot
emite pretenţii de aplicabilitate la nivelul întregii societăţi.
În mod
normal, la editarea şi tipărirea unei astfel de lucrări, este necesar un efort
intelectual şi financiar altruist generalizat. Cu cât vor fi mai multe persoane
fizice şi juridice (asociaţii, mişcări, ONG-uri, grupuri de
dialog şi forumuri de discuţii, etc.)
care vor participa la redactarea, tipărirea, distribuirea şi aducerea la
cunoştinţă a acestui cod, cu atât el va exprima un punct de vedere mai aproape
de realităţile contemporane, de nevoile societăţii, precum şi de pragul personal de interpretabilitate şi de
acceptabilitate al cât mai multor persoane.
Bineînţeles că în cazul specific al asociaţiilor
profesionale - care au deci un scop lucrativ şi care au o anumită dare de mână
(şi acesta ar putea fi şi cazul „Codului Creatorilor Morali”) rămâne la latitudinea autorilor,
dacă intrarea în posesia unui manual de conduită se face contra-cost sau pe
bază de donaţie ori de ofertă liberă...
Practic
fiecare sector al vieţii sociale şi domeniu de activitate fiecare asociaţie
profesională care se respectă va trebui să-şi stabilească propriul cod
deontologic sau al bunului simţ (ex. “Codul (Deontologic/ Bunului Simţ) al
funcţionarului public”; “Codul Bunului Simţ în şcoală”, “Codul etic al oamenilor de
afaceri”, “Codul Bunului Simţ în Politică“, etc).
Eu am
vrut să dau doar impulsul şi motivaţia. Restul reprezintă datoria de onoare
precum şi o probă de maturitate a societăţii civile româneşti (instituţionalizată
sau nu) de a se implica şi de a duce la bun sfârşit un astfel de proiect... Şi cum fac
şi eu parte din aceasta, nu mă voi da înlături de la o participare activă în
limita timpului şi a inspiraţiei.
Cu stimă,
Remus C. Raclău
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu