Sacrificii

    Circula un banc pe vremea lui Ceauşescu, pentru care se zice că unii ar fi făcut chiar şi puşcărie:

    “Se povesteşte că un tătic voia să-şi cumpere “Trabant” (care nu ştiţi ce-i aia, daţi “search” pe Google, cu foto!).

     Şi cum unica bancă C.E.C.-ul nu acorda credite, trebuia să facă omul sacrificii enorme ca să strângă bani pentru orişice. Aşa că omul nostru se zgârcea de la toate cele.

    Şi când copilul îi cerea:

-      Tată vreau şi eu o ciocolată ! acesta îi răspundea:

-      Lasă, fiule, că o să ne luăm Trabant.

-      Tată, vreau bomboane!

-      Lasă, fiule, că o să ne luăm Trabant.

-      Tată, vreau halva!

-      Mai rabdă, fiule, că o să ne luăm Trabant.

    Şi azi aşa, mâine aşa, până când, după vreo câteva luni de aşteptare, în cele din urmă, fiul îşi luă inima în dinţi:

-      Tată, vreau pâine cu marmeladă!

     Şi când tatăl îi răspunse ca de obicei:

-      Lasă, fiule, că o să ne luăm Trabant.

Fiul îi răspunse:

-      Auzi, tată, da’ când ne dai şi nouă pâine cu Trabant?...

* Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

Cum am devenit (in sfarsit) un om BOGAT

SUNT un om BOGAT ! Am dat de-o comoara! COMOARA COMORILOR !...

Pe bune! Si-acum sunt atat de bogat incat imi permit sa va imbogatesc si pe dumneavoastra! 
Asa ca ... luati de-aici (ca e destul ca sa v-ajunga la toti, neam de neamul domniilor voastre, in vecii vecilor - AMIN !) 

Dar... inainte de a va repezi " la placinte", este de datoria mea sa va atrag atentia ca este vorba de faptul ca M-AM IMBOGATIT ... LA CAP !...
Asta e ! 

Stiu ca multi or sa fie dezamagiti si-or sa ma-njure (oportunistii), ca ar fi vrut si ei, ceva palpabil - desigur, pe langa reteta succesului !
Alti multi, or sa se bucure: "Pfiu !... Am crezut ca chiar s-ambogatit, pe bune, dar... acu' m-am linistit (invidiosii)!
Unii or sa acceseze linkul oricum (curiosii).
Iar ultimii, cei mai putini, bazandu-se pe ceea ce-au mai citit pe acest blog, vor dori sa impartaseasca si ei aceeasi bucurie ca si mine ( PRIETENII ADEVARATI) !

O curiozitate: link-ul nu se deschide de la miezul noptii pana pe la orele 4 de dimineata (ora Romaniei), pentru revizie si mantenanta site - e lucratura serioasa, si e nevoie de curatenie, zilnic. Dar nu fiti suparati, ca va raman alte 20 de ore pe zi pentru ... IMBOGATIRE !

Ramane, deci, cum am stabilit - "Luati de-aici, ca e destul pentru toata lumea" :

http://digibuc.ro/proxy/?px=aHR0cDovL2RpZ2l0b29sLmRjLmJtbXMucm86ODg4MS9SLzJWMzdYOEFKSUZHVFRMVlI0S1RTU1lCQVhFWDRIWFZJNVhRU1AySjhWR0IySFlQUjQzLTAzNzE0P2Z1bmM9cmVzdWx0cy1qdW1wLWZ1bGwmYW1wO3NldF9lbnRyeT0wMDAwMDgmYW1wO3NldF9udW1iZXI9MDA3NDQ0JmFtcDtiYXNlPUdFTjAx

Pentru deschiderea "comorii" dati click pe simbolul PDF, si asteptati sa se incarce. 

Si asta e numai o parte (infima) a COMORII...
Pentru ca partea cea mai consistenta e aici:

http://ceicunoi.wordpress.com/2013/01/22/peste-3-milioane-de-pagini-scanate-de-carte-romaneasca-dacoromanica-ro-cea-mai-importanta-biblioteca-digitala-romaneasca-gratuita-pe-internet-edu15/

Si mai concret, aici: 

http://digibuc.ro/

Si daca nu v-a ajuns, stati ca va dau pana va satur :

http://totb.ro/100-de-site-uri-de-unde-se-pot-descarca-legal-si-gratuit-carti/

Va doresc: "Imbogatire grabnica si cu folos !..."

* Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

Cei şapte ani de-acasă

Tot "răsfoind" cu tastele pe internet, ia uitaţi-vă şi dumneavoastră peste ce-am dat:

http://www.coresi.net/CeiSapteAniDeAcasa_eBook_EditiaDigitalaGratuita_ISBN-978-973-137-128-3-.pdf

Editura Coresi, prin varful penitei de aur a autoarei - doamna Michiela Poenaru - ne face un dar nesperat si exceptional, prin valoare şi utilitate:

Din "Colecţia Cunoştinţe Practice"

 - "Cei şapte ani de acasă"

 un Cod electronic al Bunelor Maniere pentru Copii,,,

Lucrarea are 96 de pagini (cap/coadă), condensate, scrise scurtşi la obiect, simplu şi pe ânţelesul tuturor, ornamentată cu desene semnificative şi atractive pentru cei mici, armonioase şi plăcute ochiului pentru cei mari.

 Accesând link-ul puteti descărca preţioasa lucrare în format electronic şi s-o puneţi în aplicare împreună cu mai tinerii dumneavoastră învăţăcei.

 Mult succes!

* Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

Cuvinte perimate - Decenţă

Decenţă ! 

Ce-o mai fi şi aia ... “decenţă”? Unde şi când am mai auzit eu termenul ăsta? Parcă, parcă ... îmi vine el ceva în minte !... Dar îmi vine de departe! De foarte departe!... 

Cred că ultima dată l-am auzit prin liceu ... Pe când eram EU în liceu!... Şi asta era pe când liceul era LICEU, pe când şcoala era ŞCOALĂ şi pe când în ambele încă se mai făcea educaţie !... 

Şi nu mă refer la educaţia fizică ci la EDUCAŢIA COMPORTAMENTALĂ şi MORALĂ – cu studiul nomelor morale si de comportament interpersonal – precum şi la EDUCAŢIA CIVICĂ şi CETĂŢENEASCĂ – cu studiul normelor de comportament în societate, al drepturilor şi obligaţiilor cetăţeneşti, al eticii şi echităţii (pe atunci socialiste) ...

Dar să lăsăm nostalgia deoparte şi să vedem ce zic specialiştii:

Decenţă = DECÉNȚĂ s. f. Respect pentru bunele moravuri, bună-cuviință; pudoare. – Din fr. décence, lat. decentia. 
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner 

DECÉNȚĂ s. 1. v. politețe. 2. v. bună-cuviință. 
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco 

Decență ≠ indecență 
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco 

DECÉNȚĂ f. 1) Atitudine de respectare a regulilor de bună purtare, a conveniențelor și a moralei; bună-cuviință. 2) Comportare care vădește o asemenea atitudine. [G.-D. decenței] /<fr. décence, lat. decentia 
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco 

decență f. bunacuviință. 
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb 

*decénță f., pl. e (lat. decentia). Onestitate exterioară, cuviință. 
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb 

- Hmmm!... V-am pus pe gânduri, aşa-i? Pe unii pe gânduri, pe alţii de-a dreptul pe jar!... Ce abundenţă de cuvinte perimate în definiţiile de mai sus...
Şi ca să susţin mai bine cele abia spuse, o să fac apel la câteva fragmente din unele articole găsite pe net.

 Încep cu fragmente dintr-un articol din România Literară – ediţia on-line, scris de domnul Mircea Mihăieş. Articolul se cheamă “Despre decenţă” şi face parte din capitolul “Contrafort”:

“Marea plagă a societăţii româneşti e neruşinarea. Cineva care şi-ar fi petrecut ultimii douăzeci de ani pe-o planetă îndepărtată ar fi şocat (spun şocat pentru că nu găsesc un cuvânt mai tare), revenind în ţară, de schimbarea uluitoare în comportamentul locuitorilor. 
Astronautul imaginar pe care l-am luat drept martor ar fi părăsit o ţară cenuşie, în care se vorbea în şoaptă, se stătea, aşa cum stau dobitoacele în deşert la izvorul de apă, la cozi nesfârşite, pentru un kilogram de mălai şi-o sticlă de ulei. Era ţara în care copiii îşi turnau părinţii, securiştii dictau mersul culturii şi miliţienii te cotonogeau dacă treceai cumva pe culoarea roşie a semaforului. Era o ţară de oameni dresaţi, care minţeau prin simplul fapt că nu ştiuseră niciodată ce e adevărul. La întoarcere, el ar fi descoperit o populaţie agitată, zgomotoasă, cu poalele date peste cap, urând pe toată lumea şi urându-se pe sine. O populaţie alcătuită din indivizi plini de pretenţii, în care ei n-au nicio îndatorire, dar îşi revendică toate drepturile. E ţara lui „Să mi se dea!” şi a lui „Jos Cutare!”, o ţară a creierelor înfierbântate şi a gesturilor iraţionale, a calculelor prosteşti şi a paşilor ce duc inevitabil spre prăpastie.”
…
“În cele ce urmează, voi descrie una din întâmplările (banale, de altfel, şi, probabil, plicticoase pentru cei din categoria menţionată mai sus), care mi-au reamintit ce înseamnă bunacreştere şi decenţa. Din păcate, scena nu s-a petrecut în România, ci în Statele Unite. Mai precis, într-o librărie din Brooklyn. E vorba de binecunoscuta „Book Court”, locul de întâlnire al cititorilor pasionaţi de literatură de calitate, al lansărilor şi lecturilor din cărţi noi. Am ajuns acolo tocmai datorită unui mini-spectacol la care participau scriitori din mai multe ţări — printre care şi o autoare româncă… ”

Puteţi citi articolul direct de la sursă – şi vă spun eu, că merită - accesând link-ul: 
http://www.romlit.ro/despre_decen

Continui cu un alt fragment, dintr-un alt articol – “Suedia – decenţă şi simplitate”, de pe un alt site – “Zile şi nopţi” :

“Un român sadea ar putea avea greutăţi cu adaptarea la stilul suedez, aşa cum şi un Svensson tipic ar găsi România drept un loc cel puţin exotic. Iar asta fiindcă cele două ţări se află la poli opuşi, de la stilul de viaţă şi ritmul cotidian la respectul pentru natură. Aşa că, dacă îţi planifici o vacanţă în Suedia, sunt câteva reguli de care e bine să ţii seama: aici, toată lumea e egală, iar afişarea ostentativă a statutului social e considerată o mare impoliteţe.
De un calm proverbial, suedezii vor recunoaşte imediat un străin, dacă acesta vorbeşte repede, merge în viteză şi în general e stresat să rezolve totul în timp record. Sună cunoscut? Nu în ultimul rând, ecologia e un fel de religie pentru suedezi, aşa că orice ai face, nu arunca gunoaie pe jos, ci pe fiecare la coşul său special, fiindcă nordicii ţin foarte mult la reguli. Deşi ştim cât de greu e pentru noi, românii, încearcă să nu ieşi în evidenţă şi fii politicos, suedezii nevăzând individualismul cu ochi buni.”
 ( http://www.zilesinopti.ro/pagini/suedia-decenta-si-simplitate.html )

Şi pentru că “peştele de la cap se-npute” continui cu un fragment ce reliefează nevoia de decenţă, din articolul “Opriţi-vă”, a lui Andrei Pleşu, din “Dilema Veche” :

“Se cultivă furia, insulta, calomnia, turnătoria reciprocă, epitetul gros, băşcălia de periferie, populismul obscen, vulgaritatea. Se recurge, fără jenă, la atacuri indemne legate de aspectul fizic al preopinentului, se fac analogii demente cu toate rebuturile umanităţii (te miri cine e comparat, una-două, cu Hitler, Gaddafi sau Ceauşescu). Foarte prizate sînt violarea vieţii private, extinderea măcelului spre rude de toate gradele, răcnetul ameninţător, deriziunea. Toate deprinderile şi exigenţele bunei educaţii sînt aruncate la gunoi: trebuie să acoperi glasul celorlalţi interlocutori, să-ţi manifeşti zgomotos lipsa de respect pentru adversar, să fii mereu gata de bătaie, sigur de sine, mîrlan. Scena publică e un soi de mlaştină urît mirositoare, în care se zvîrcolesc siluete dizgraţioase. Respirăm doze periculoase de duşmănie. Partizanatul de grotă, impoliteţea mîndră de propria ei animalitate, verbiajul mahalagesc, obrăznicia de ţoapă, subînţelesul pornografic, savoarea dejecţiei, ignoranţa pompoasă sînt personaje cotidiene ale ambianţei autohtone. Prost-crescuţi, necultivaţi pînă la bădărănie, incapabili să vorbească normal româneşte, majoritatea politicienilor noştri sînt, la ora actuală, o sumă de agenţi patogeni, cu efecte dramatice la nivel naţional. Sugrumarea adversarului e singurul lor program, ţara e ultima lor grijă, dacă nu simplă materie primă pentru o dezmăţată demagogie. Nu par să-şi mai aducă aminte de purtarea nobilă sau măcar decentă, de imperativul ţinutei, de demnitate şi civilizaţie.”
(http://dilemaveche.ro/sectiune/situa-iunea/articol/opriti-va)

Şi dacă mai vreţi, v-aş mai putea da, dar … din decenţă, o să mă opresc aici… Sunt sigur că mesajul a fost recepţionat în mod corect şi suficient …

* Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

Ce mai fac, cand n-am ce face...

http://roman-in-umbria.blogspot.it/

Click pe linkuri! Sunt active si va poarta in lumea frumusetii sufletului romanesc!

* Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

Negustorirea "Bunului Simţ" (!?!)

Extras de pe http://forum.drumulinvingatorilor.ro/  -  “Frăţia creatorilor Morali”

 Spuneam într-o postarea anterioară că mă simt onorat să fiu coleg de forum cu dumneavoastră şi că mă simt măgulit de aprecierile şi felicitările primite pentru iniţiativa unui “Cod al Bunului Simţ” în formă scrisă, a cărui idee mi-a venit cu câţiva ani în urmă ca urmare a încercării de a găsi o cauză a tuturor relelor care ni se întâmplă zilnic. Concluzia tristă a fost aceea că suntem cu toţii complici tăcuţi şi inconştienţi ai acestor rele, prin faptul că ne-am transformat (aproape toţi) într-un soi de agenţi constatatori: vedem cu toţii ceea ce se întâmplă, dar (aproape) nimeni nu-i dispus să-şi schimbe comportamentul într-unul ireproşabil, astfel încât, prin propriul exemplu, să poată impune acest lucru şi celor din jurul său.

Motto-ul meu referitor la “Codul Bunului Simţ este acesta:

“Ideea de “Bun Simţ” nu e a mea şi nu-i a voastră,

Ci a înaintaşilor noştri,

Şi a înaintaşilor înaintaşilor noştri,

Din veacul veacurilor...”

Bunul Simţ este înscris în matricea genetică a omului - ca fiinţă raţională şi în consecinţă n-am afirmat, nu afirm şi n-am să afirm niciodată că sunt “proprietarul” bunului simţ sau al unui Cod pe această temă ...

Am aflat din replica domnului Pavel Coruţ despre existenţa a doua ONG-uri care ar deţine drepturile de proprietate pentru “Codul Bunului Simţ”. Mă bucur nespus că mai sunt şi alţii care au preluat ori s-au gândit din proprie iniţiativă la aşternerea pe hârtie a unei astfel de culegeri de reguli de conduită în societate. Deocamdată se vorbeşte despre “pielea ursului din pădure”. Ar trebui ca mai întâi să-l scrie, să-l tipărească şi concomitent cu difuzarea să-şi aroge drepturile de autori.

La o lucrare de acest gen, chiar nu contează insignele ori steguleţele de fruntaş. Important este să existe şi să fie atât de bun încât să fie eficient aplicabil şi durabil în timp. Ca persoană umană prea puţin mă interesează după manualul cui şi de la cine au învăţat puştanii din cartier să fie respectuoşi şi discreţi în ambient.

Şi-apoi, e curios cum se reped unii să-şi însuşească drepturile intelectuale ce aparţin de fapt şi de drept întregii omeniri şi asta tocmai în numele bunului simţ... Repet: „Bunul Simţ nu este invenţia nimănui în particular, această atitudine având un autor colectiv: neamul omenesc conştient de necesitatea unei convieţuiri armonioase”.

 Bineînţeles că bunul simţ a fost dintotdeauna menţionat şi chemat “ca martor” în discuţiile şi relaţiile dintre oameni (discuţiile dintre aceştia şi autorităţi se reduc până la urmă tot la relaţii interumane întrucât autorităţile sunt reprezentate tot de oameni), dar fiecare o făcea aşa cum se face şi la ora actuală în mod subiectiv şi interpretabil, în baza a ceea ce a înmagazinat fiecare, din moştenirea transmisă verbal de către părinţi, şcoală şi societate.

Oricum, acum circa cinci ani, când am introdus în discuţie faptul că lipsa bunului simţ este o posibilă cauză a tuturor relelor şi că ar fi necesar un cod uniform şi sistematizat, în spaţiul public era un vid total pe această temă.

Eu unul n-am banii, n-am timpul şi nici intenţia de a înregistra la OSIM această denumire, întrucât n-am de gând să o fructific din punct de vedere financiar. Din punctul meu de vedere, “Bunul Simţ” nu-i de vânzare, întrucât nu-i o marfă. Nici măcar în forma sa scrisă...

 “Bunul Simţ” ţi-l însuşeşti din conştiinţa necesităţii sale şi îţi faci o datorie de onoare din a-l aplica ori de câte ori intri în contact cu un seamăn de-al tău - indiferent dacă îl întâlneşti faţă în faţă sau doar prin intermediul unui mijloc modern de comunicare la distanţă – în condiţiile unei normale şi depline reciprocităţi.

În consecinţă, vă rog să nu mi-o luaţi în nume de rău dar în ceea ce priveşte editarea şi distribuirea acestui cod, aş avea o opinie diversă.

Trăim într-o ţară cu oameni săraci, în raport cu bogăţiile ţării şi în raport cu alte ţări civilizate cu care voim a ne compara. Cine are bani în ţara asta n-are nevoie de un “Cod al Bunului Simţ”, fie pentru că (pe unii) i-ar împiedica pe viitor să mai câştige şi alţii, fie pentru că (alţii) au deja un nivel de educaţie şi civilizaţie suficient de acceptabil şi acceptat în societate pentru a mai avea nevoie şi de un manual pentru aceasta.

Distribuirea prin vânzare, ar face ca acest “Cod al Bunului Simţ” să devină o simplă lucrare cu iz intelectualist, o lucrare de artă sau una de prestigiu, ţinută la loc vizibil în bibliotecile personale pentru că “e şic” şi pentru că “dă bine” la ochi, ajutând la etichetarea pozitivă a deţinătorului şi la creşterea acestuia în ochii vizitatorilor săi... O simplă carte de colecţie, pe care mulţi o au, dar pe care la fel ca şi Biblia, prea puţini o citesc!

 Prin mercantilizarea şi încercarea de fructificare financiară a unui astfel de lucrări (care ar trebui să aibă un regim de document public), acesta ar deveni inaccesibil tocmai acelora care ar avea mai multă nevoie de el: persoanelor de la marginea societăţii; persoanelor din pătura sărăcită a populaţiei; persoanelor care muncesc de dimineaţa şi până seara pentru a-şi câştiga existenţa zilei de mâine şi cărora garantat, când vin acasă rupţi de oboseală, nu le mai arde de a le mai ţine propriilor copii “teoria chibritului” în materie de bun simţ; şi mai ales copiilor orfani.

 Şi cine ar avea de pierdut din asta? Noi toţi! Şi în special acele persoane preocupate de instaurarea unor raporturi sociale normale şi de menţinerea unui climat social civilizat şi respectuos, adică tocmai aceia care ar cumpăra manualul şi care ar fi primii care ar resimţi acut lipsa unui răspuns social adecvat la eforturile lor de autoinstruire şi de educare a propriilor copii în spiritul şi litera acestuia.

Abordarea mea reprezintă, cu tot respectul, exact contrariul a ceea ce pretind cele două ONG-uri (nemenţionate) şi aş propune distribuirea gratuită a acestui cod tuturor bibliotecilor din ţară, de la cele municipale, la cele săteşti, tuturor grădiniţelor, orfelinatelor, căminelor, şcolilor şi liceelor, tuturor asociaţiilor care se ocupă de educaţie şi de petrecerea timpului liber, cluburilor sportive şi tuturor acelora care vin în contact cu tineretul şi copiii.

S-au gândit vreodată reprezentanţii celor două ONG-uri (încă n-am reuşit să aflu care sunt acestea) că tocmai educatorii ar avea nevoie cel mai mult de un asemenea cod? Că avem o nevoie acută de a ne educa educatorii? Că şi aceştia au nevoie de un instrument de lucru complex, bine scris şi sistematizat pe criterii de logică şi eficienţă pedagogică? S-au gândit vreodată la cât câştigă o educatoare sau un învăţător sau dacă bugetele instituţiilor respective le permit acestora să investească într-un asemenea manual? Mi-ar plăcea să citească aceste rânduri şi să-şi modifice puţin optica şi dacă vor ţine cont de pledoaria mea înseamnă că au fost înfiinţate cu adevărat în sprijinul celor mulţi şi nu doar în folosul iniţiatorilor, administratorilor şi angajaţilor acestora.

Iniţial mă gândeam să scriu singur acest cod, dar m-am răzgândit. Şi nu din comoditate şi nici de frica gândului că mi-ar fi luat tot restul vieţii pentru a o duce la bun sfârşit la un nivel calitativ acceptabil, ci din raţiuni de bun simţ. Scrisă de un singur autor, aceasta n-ar reprezenta altceva decât punctul de vedere unilateral al acestuia, cu o eventuală valoare artistic – literară, dar fără o valoare ridicată în plan practic – social. Gândurile unui singur om, oricât ar fi acesta de talentat şi de genial (şi aici nu-i cazul...) nu pot emite pretenţii de aplicabilitate la nivelul întregii societăţi.

În mod normal, la editarea şi tipărirea unei astfel de lucrări, este necesar un efort intelectual şi financiar altruist generalizat. Cu cât vor fi mai multe persoane fizice şi juridice (asociaţii, mişcări, ONG-uri, grupuri de dialog şi forumuri de discuţii, etc.) care vor participa la redactarea, tipărirea, distribuirea şi aducerea la cunoştinţă a acestui cod, cu atât el va exprima un punct de vedere mai aproape de realităţile contemporane, de nevoile societăţii, precum şi de  pragul personal de interpretabilitate şi de acceptabilitate al cât mai multor persoane.

Bineînţeles că în cazul specific al asociaţiilor profesionale - care au deci un scop lucrativ şi care au o anumită dare de mână (şi acesta ar putea fi şi cazul „Codului Creatorilor Morali”) rămâne la latitudinea autorilor, dacă intrarea în posesia unui manual de conduită se face contra-cost sau pe bază de donaţie ori de ofertă liberă...

Practic fiecare sector al vieţii sociale şi domeniu de activitate fiecare asociaţie profesională care se respectă va trebui să-şi stabilească propriul cod deontologic sau al bunului simţ (ex. “Codul (Deontologic/ Bunului Simţ) al funcţionarului public”; “Codul Bunului Simţ în şcoală”, “Codul etic al oamenilor de afaceri”, “Codul Bunului Simţ în Politică“, etc).

Eu am vrut să dau doar impulsul şi motivaţia. Restul reprezintă datoria de onoare precum şi o probă de maturitate a societăţii civile româneşti (instituţionalizată sau nu) de a se implica şi de a duce la bun sfârşit un astfel de proiect... Şi cum fac şi eu parte din aceasta, nu mă voi da înlături de la o participare activă în limita timpului şi a inspiraţiei.

Cu stimă,

                   Remus C. Raclău

* Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

Una pe zi! - 17.03.2014

Am un prieten (şi coleg) aici în Perugia, şugubăţ rău de tot.
Eram in cabină in curtea firmei si in timp ce așteptam să mă încarce, mai "clăpăceam" la calculator. S-a apropiat și m-a intrebat:
- Ce faci, dom'le, iar la calculator?
- Da, 'nea Ioane. Încerc și eu să mai scriu câte ceva, numai că la cum mă hâţână ăştia, nu prea nimeresc tastele !...
- Aha! Şi ce scrii?
- Public ceva despre cultura și tradițiile românilor.
- Aha!... Scrii și despre cât suntem de hoți?
- Nu. Că nu cred că asta ne definește pe noi.
- Ei, ba nu! Ia mai gândește-te!
- Chiar. Ia hai să ne mai gândim un pic! Uite, tu de exemplu!
- Așa! Ce-i cu mine?
- Tu furi?
- Eu, nu. Dar tu?
- Nici eu! Vezi suntem deja doi si niciunul dintre noi nu fură. Oare ce-ar vrea să însemne asta?
- Păi ..., nu ți-e clar? Înseamnă ... că mai suntem și mincinoși, pe deasupra !...
Apoi a izbucnit în râs și a plecat, lăsându-mă să-mi dau replici de unul singur...

* Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

33 Responses to “Tăria de a fi naţionalişti”

de Remus Constantin Raclău

Puteti citi articolul care a provocat aceste comentarii accesand linkurile siteurilor pe care a mai fost publicat :

http://foaienationala.ro/tria-de-fi-naionaliti.html

Comentarii preluate de pe blog-ul:

http://lupuldacicblogg.wordpress.com/2014/03/01/taria-de-a-fi-nationalisti/

Decebal says:

04/03/2014 la 22:56

De când a apărut acest articol am stat în cumpănă dacă să răspund sau nu. Dacă să mă simt lezat de ideile înşirate aici. Până la urmă, după comentariile de mai sus, m-am hotărât să scriu, aşa cum vedeţi.
Eu sunt un român care s-a purtat total iresponsabil. Eu am rămas în ţară după “revoluţie” şi mi-am convins şi prietenii să rămână. Nici unul din noi nu am fost interesaţi de chiloţi, de prezenţa sau absenţa lor şi nu ne-am pus nimic în fund. Noi, cei care am rămas aici şi trăim aici nu putem înţelege de ce nişte fitecine care au tulit-o în prima clipă se mai uită înapoi la tară şi la cei rămasi aici. Şi culmea! noi suntem un popor de manelişti! Ei, care au plecat NU!

 Oare în cabinele de tir din europa se ascultă Verdi, Strauss sau Chopin, în funcţie de locurile prin care e itinerariul? (vezi https://www.youtube.com/watch?v=1dgz-yE44aY). Câtă scârbă musteşte din articolul ăsta! Şi când scârba asta se întoarce împotriva lor, care este reacţia lor? Că noi suntem nişte tâmpiţi, că nu ne-am adaptat şi că merităm să ne sinucidem!
Noi, cei rămaşi aici nu ne-am dorit vreodată să devenim naţionalişti, aşa cum se induce în articol.
Dacă citeşti cu atenţie vezi că la noi e rău să fii naţionalist, iar la alţii, “în ţările civilizate invidia este depăşită cu inteligenţă de interesul comun şi de cel naţional”. Asta este una din scăpările care mi-a atras atenţia şi m-am întrebat “De ce ? Cui foloseşte să apară astfel de idei ?”
Pe la mine prin sat e o vorbă prin bătrâni: “Gospodaru’ adevărat mulge vaca la el în grajd”.
În rest, numai de bine… 

Decebal

Remus Constantin Raclău says:

05/03/2014 la 18:14

Stimaţi domni (că doamnele au fost doamne!) 

     Eu zic să ne ţinem firea şi să nu ne aruncăm unul altuia cuvinte. Haideţi să numărăm cu toţii (cel puţin), până la zece, să ne calmăm şi să discutăm civilizat. Acest îndemn e valabil desigur doar în cazul în care discuţia are loc între persoane civilizate, bine intenţionate şi care vor să ajungă la un rezultat care să-i mulţumească şi care să le aducă satisfacţie (sufletească). Dacă cineva va încerca să discute civilizat, logic şi argumentat cu un provocator de meserie, nu are nici un rost să-şi mai piardă timpul, întrucât o astfel de persoană urmăreşte doar să semene discordie. Nici nu-i prea greu de individualizat un astfel de personaj: de regulă “ se lucrează” sub pseudonim, se aruncă cu nonşalanţă, invective, injurii şi cuvinte mizerabile (cui îi pasă, când închide ecranul şi iese pe stradă e om “respectabil” în ochii tuturor)… Să sperăm că în cazul de faţă uzul pseudonimelor se face doar spre obţinerea unui confort psihic personal. 

     Odată făcute aceste precizări, dacă veţi considera util şi oportun să continuăm discuţia cu oferirea unor clarificări şi explicaţii, e ok! Vă stau la dispoziţie. În caz contrar, vă salut cu omenie şi să sperăm că ne vom simţi bine, fiecare pe strada lui!
Pentru cine a decis că merită să continuăm o astfel de discuţie, în astfel de condiţii, mergem mai departe! 

Si acum pentru domnul "Decebal":

     În mod normal aş începe cu “dragă prietene”, dar n-aş vrea să vă simţiţi condiţionat pozitiv sau dimpotrivă ofensat de o astfel de exprimare, aşa că o să mă adresez simplu, ca între doi bărbaţi care n-au nimic de împărţit:

Domnule Decebal, 

(o să vă iau pseudonimul în mod firesc, ca fiind un nume ce vă caracterizează).

Aţi spus: 

“De când a apărut acest articol am stat în cumpănă dacă să răspund sau nu. Dacă să mă simt lezat de ideile înşirate aici. Până la urmă, după comentariile de mai sus, m-am hotărât să scriu …” 

E bine! E bine că v-am dat de gândit şi că nu v-am provocat o reactive alergică imediată. Asta înseamnă că articolul are efectul pe care l-am scontat: invitarea la reflecţie. Deci nu-I atât de grav pe cât pare la prima vedere. 

Partea frumoasă e că am drept prieten un tânăr deosebit de inteligent şi de inimos, profesor de istorie, care a venit la Perugia – oraşul în care locuiesc în Italia – pentru a-şi desăvârşi studiile la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative, una dintre cel mai bine cotate din Europa. În mod normal nu şi-ar fi permis să-şi plătească singur studiile, aşa că mi-a dat de înţeles că a fost trimis şi finanţat de un partid tânăr din România, care vrea să aibă cadre bine pregătite, de nivel European, partid care practică un naţionalism moderat, sănătos şi inteligent. Înainte de a publica articolul, i l-am arătat, l-a citit şi a avut o singură obiecţie, prin care m-a făcut să înţeleg că o scurtă frază de acolo ar putea fi interpretată ca fiind un atac la un anumit personaj istoric.  

Am procedat la corectura sugerată, adăugând câteva cuvinte care au limpezit definitiv exprimarea şi au clarificat ideea în mod concluziv. L-am întrebat care este părerea lui sinceră, ca naţionalist, despre acest articol şi dacă este cazul să-l public sau nu. Mi-a răspuns franc şi direct ca sunt câteva idei cu care nu poate fi în totalitate de acord, fără să mi le precizeze, dar că pe fond articolul prezintă unele idei şi concepte care trebuiesc spuse neapărat, şi că este dreptul fiecăruia de a-şi exprima liber şi neîngrădit gândurile şi ideile. L-am întrebat dacă nu va stârni reacţii negative printer prietenii dumnealui. Mi-a răspuns zâmbind că are prieteni suficient de inteligenţi ca să poată face diferenţa între un articol ofensator/denigrator şi unul care încearcă să dezvăluie unele realităţi şi să evidenţieze anumite eventuale pericole derivate din anumite derapaje şi excese.  

Mai mult decât atât, mi-a preluat articolul atât pe blogul său personal, cât şi pe unul dintre site-urile partidului său şi am constatat cu satisfacţie că nu am avut parte de interpretări belicoase. Asta înseamnă că a avut dreptate când mi-a spus că are prieteni inteligenţi şi că un naţionalist moderat, curat, bine intenţionat şi realist, nu are cum şi nici de ce, să se simtă în nici un fel atacat sau ofensat în acest articol.  

E clar că un articol nu poate să-i mulţumească integral pe toţi. Dintr-o mie de motive. E clar că lumina zilei ca articolul este ofensiv doar şi exclusiv la adresa patriotismului de paradă, practicat ostentativ de unii politicieni, a falsului patriotism şi a falşilor patrioţi (de conjunctură), la excesele extremiste ale inconştienţilor care au doar impresia că sunt patrioţi, fiind în fapt nişte persoane instabile emoţional, unii chiar cu anumite tulburări de natură medicală, şi care cred că patriotismul înseamnă o bâtă într-o mână şi o mitralieră în cealaltă şi că trebuie folosite asupra tuturor celor care nu le împărtăşesc pe deplin inepţiile… (una dintre acestea, spre exemplu, ar fi aceea că pământul întreg ar trebui să aibă un singur neam – cel românesc – şi o singură ţară – România – întinsă peste toţi şi peste toate!)  

Din exprimarea dumneavoastră, destul de echilibrată, corectă gramatical, chiar academică – aş îndrăzni să spun şi să constat că nu faceţi parte din niciuna dintre categoriile enumerate mai sus şi că nu aveţi deci a vă teme că aţi fi fost cumva luat peste picior în acest articol. 

Aţi spus:

“Eu sunt un român care s-a purtat total iresponsabil”

     Domnule Decebal, daţi-mi voie să nu las să vă autoflagelaţi! Iresponsabilitatea e una şi inconştienţa e alta.

     Iresponsabilitatea presupune intenţie, presupune recunoaşterea şi conştientizarea faptului că acţiunea întreprinsă are un efect nociv şi cu toate acestea se merge înainte – în mod iresponsabil – fără să se ţină cont de consecinţe.

     Ceea ce ni se întâmplă nouă, ca neam e altceva! Atunci când ţi se ascunde adevărul şi când ţi se induce în subconştient un anumit comportament, deloc convenabil ţie, dar perfect profitabil pentru cei care se afla la butoane, se cheamă “fenomen de manipulare în masă”.

     Un manipulat, atâta vreme cât nu ştie că este manipulat, nu poate fi făcut responsabil sau iresponsabil de consecinţele faptelor sale. De câteva decenii suntem supuşi unei manipulări fine şi inteligente (nu are rost să nu recunoaştem nişte merite ale unor profesionişti în materie, doar pentru că stau de partea cealaltă a baricadei – şi nu vorbesc despre moralitate aici, ci despre profesionalism), în urma căreia, ne comportăm cu toţii în mod inconştient (şi nu iresponsabil).

     Vina noastră este aceea că ne mulţumim să constatăm efectele imediate şi că ne revoltăm asupra lor, fără să ne punem problema cauzalităţii acestor efecte. Ne mulţumim să constatăm că frunzele ne umbresc curtea şi ne revoltăm pe frunze; eventual punem mâna pe o prăjină şi scuturam vreo câteva, fără să realizăm că la primăvară vor apărea din nou şi fără să luăm legătura cu vecinul nostru să vedem dacă nu cumva e dispus să ajungem la o rezolvare definitivă a problemei. E vina noastră că nu gândim pe termen lung, şi-atunci merităm “să stăm la umbră”…

Aţi spus:

“Eu am rămas în ţară după “revoluţie” şi mi-am convins şi prietenii să rămână.” 

Bun, şi? E un merit asta sau o vină, cumva? Ia mai reflectaţi puţin! Faceţi din simpla întâmplare a rămânerii acasă un merit, o virtute, punându-vă pe un piedestal imaginar ca un erou al muncii capitaliste… Faptul că aţi rămas “acasă”, vă dă cumva dreptul de a judeca? De a-i trata pe alţii – care au avut cu siguranţă anumite motivaţii, alte situaţii şi alte condiţii, diferite de cele ale dumneavoastră – cu superioritate? 

Sunteţi dumneavoastră mai român decât mine? Cine v-a “indus” idea asta năzdravană? Vă spun eu, (vedeţi că pot să mă dau şi eu “mari diştept”): aţi rămas acasă pentru că nu v-a ajuns cuţitul la os; aţi rămas pentru că poate n-aţi avut curaj să plecaţi (aici fac o acuzaţie nefondată şi nedreaptă), nu v-aţi simţit capabil să luaţi în piept străinătatea şi sa o luaţi de la zero în altă parte, într-un mediu profund ostil, profund profitor, fără relaţii, fără prieteni şi fără cunoştinţe; să o luaţi de la capăt cu escaladarea ierarhiei într-o firmă, sau instituţie, şi aşa mai departe…

Şi-apoi dacă aţi rămas, înseamnă cumva că ar trebui să vă fac responsabil, pe dumneavoastră şi pe toţi prietenii dumneavoastră pe care “i-aţi convins să rămână” de toate relele care s-au întâmplat acasă după plecarea noastră? Ar fi justă sau motivată o astfel de atitudine din partea mea? Ar fi just cumva, să vă acuz de “înţelegere cu inamicul”, pentru toţi cei care au profitat de dumneavoastră (şi de prietenii dumneavoastră pe care i-aţi convins să rămână) şi s-au îmbogăţit peste noapte sub ochii domniilor voastre? 

Ce-aţi făcut mai mult decât noi pentru ţară, dacă aţi ales să nu plecaţi? Ce ce rezultate? Noi măcar n-am fost acasă când s-au întâmplat toate astea! 

(Vedeţi? Acum m-am exprimat ca un tătic care a fost plecat la lucru afară din casă şi care atunci când s-a întors a găsit casa cu fundul în sus!)

Bineînţeles că ar fi o exagerare şi o nedreptate din partea mea. Am vrut doar să vă arăt ca un baston are două capete, şi că se poate lovi cu el în ambele direcţii, în funcţie de circumstanţe…

Aţi spus:

“Nici unul din noi nu am fost interesaţi de chiloţi, de prezenţa sau absenţa lor şi nu ne-am pus nimic în fund.”

Păcat! Poate că dacă v-aţi fi interesat, n-aţi fi fost adus în situaţia de a nu mai avea ce să vă puneţi în fund… (dumneavoastră aţi afirmat asta!). Poate că fabricile de pe la noi s-ar fi dovedit atât de rentabile încât ar fi meritat să rămână pe temeliile lor şi nu să fie demolate spre a face loc la mall-uri şi supermarket-uri (vezi cazul Confecţiei din Bacău şi a Fabricii de Încălţăminte Partizanul, tot din Bacău, oraşul meu de baştină. Vedeţi? Fiecare pasăre pe limba ei piere! E vina mea cumva? Aş putea să vă reproşez şi eu: când am plecat era pe temelii şi se lucra acolo; 2500 de femei aveau de lucru şi se duceau cu bani acasă!… Dar nu o fac, pentru că n-ar fi just şi nici corect din partea mea să vă acuz de ceva ce nu vă stătea în putere să schimbaţi…
Bineînţeles că şi dumneavoastră mi-aţi putea reproşa că dacă am fi fost în doi, poate c-am fi avut mai multă forţă şi poate c-am fi putut opri buldozerele. Mă cam îndoiesc, dar nu complet!… Dumnezeu ştie!

Aţi spus:

“Noi, cei care am rămas aici şi trăim aici nu putem înţelege de ce nişte fitecine care au tulit-o în prima clipă se mai uită înapoi la tară şi la cei rămaşi aici.“ 

Acum vorbesc pentru mine: “fitecinele” ăsta de care ziceţi, a plecat din ţară după zece ani de “libertate”, de “economie (pe care o credea) de piaţă” şi de “democraţie” (originală); “fitecinele” ăsta de care ziceţi, a pus pe picioare împreună cu fratele său – inginer mecanic – o firmă care a dat de lucru timp de zece ani la între 4 şi 16 angajaţi – patronii incluşi. Şi după zece ani a fost strâns cu uşa să închidă şi să-şi ia lumea în cap. Aşa că să nu-mi ziceţi mie nici c-am tulit-o din prima clipă şi nici că-s un “fitecine” demn deci de dispreţ! Cui folosesc asemenea exprimări, că tot vă întrebaţi ceva similar în finalul intervenţiei dumneavoastră. 

Şi, da!… Mă uit înapoi! Mă uit căci locul în care te-ai născut şi acela în care ai crescut şi ai trăit până la treizeci şi patru de ani nu ţi-l şterge nimeni din suflet. Mă uit căci pentru mine România e “acasă”. Oricâţi ani aş avea de occident, şi oricât de bine m-aş simţi aici, pentru că, da, aici mă simt bine şi asta pentru că am luat-o de la zero, am muncit fără pile, cunoştinţe şi relaţii şi am ajuns să fiu apreciat corect pentru ceea ce fac şi pentru felul în care mă port şi nu pentru eticheta din frunte. România e în suflet şi nu are nimeni dreptul moral sau juridic să-mi ordone să nu-mi pese… Şi dacă m-aţi sta faţă în faţă atunci când scriu aceste rânduri, v-aţi convinge că nu glumesc! 

“Acasă”, la Bacău îmi sunt prietenii de şcoală şi de muncă, “acasă” la Icusestii neamţului îmi sunt PĂRINŢII şi prietenii din copilărie, la Cursestii vasluiului îmi sunt neamurile de pe tata şi-s MORMINTELE bunicilor mei, ca şi la Icuşeşti, fără de care azi n-aş fi fost!… Aşa că despre ce vorbeşti dumneata, domnule Decebal? Cine-ţi dă dumitale dreptul să mă categoriseşti cu dispreţ? Cu ce motiv şi mai ales cu ce scop? 

Mă uit în urma că-mi pasă de ai mei, care mi-au dat viaţă, de locurile care mi-au oferit cea mai frumoasă copilărie pe care şi-o poate dori cineva (da, da, chiar pe vremea lui Ceauşescu, să se ştie!!!), de locurile în care am crescut, am învăţat şi m-am format ca OM DE OMENIE, de locul în care mi-am format o familie şi în care mi s-au născut COPIII, care sunt TOT ROMANI. Poate mai români decât dumneata, şi ca alţii ca dumitale care poate că v-aţi săturat de România şi nu sunteţi obligat de nobleţea neamului din care v-aţi ridicat să-i luaţi apărarea ori de câte ori se trezeşte vreun naţionalist italian să spună baliverne !… 

…
Pauză de dez-infierbantare, c-am dat în clocot!…
… 

OK! Am revenit. Îmi cer scuze pentru deviere şi pentru tonul inadecvat unei discuţii între persoane care se respectă, ton cu care îmi dau seama că poate v-am asaltat! Scuze şi pentru că n-am şters pasajul, dar nu pot: e ceea ce-am simţit în acele clipe şi e ceea ce simt mereu şi eu nu mă dezic de mine însumi. Scuze doar pentru acuzele nefondate prin care v-am nedreptăţit!

Revenim! 

Ati spus : 

“Şi culmea! noi suntem un popor de manelişti! Ei, care au plecat NU! Oare în cabinele de tir din europa se ascultă Verdi, Strauss sau Chopin, în funcţie de locurile prin care e itinerariul? (vezi https://www.youtube.com/watch?v=1dgz-yE44aY). “ 

      Poate-ati crezut că m-aţi dat gata, dar aţi greşit persoana: eu chiar merg la concerte şi chiar înţeleg ce-ascult. Şi nu sunt singurul camionagiu care face asta, să ştiţi!

     Şi să ştiţi că eu chiar ascult “Verdi, Strauss sau Chopin”, ba chiar şi pe Carl Orff, Beethoven şi Vivaldi şi mai ales pe Mozart, şi ca să mai auziţi nişte nume vi-i mai enumăr şi pe Rossini, Donizetti şi Puccini, pe Ravel, Bizet şi Gounod, pe Bellini şi Massenet şi să ştiţi că în cabina de TIR, atunci când străbaţi trecătoarea Vergheretto, foarte asemănătoare cu cele din Carpaţi, altfel se simt rapsodiile lui Enescu (băcăuan de-al meu, de la Tescani) sau “Balada” lui Porumbescu (moldovean ca şi mine), altfel te pătrunde muzica maeştrilor Gheorghe Zamfir sau Tudor Gheorghe, altfel îţi răsună “Ciuleandra” Mariei Tănase ori horele Sofiei Vicoveanca…

     M-am referit la manele ca fiind nu doar un gen de muzică ci mai ales un stil de viaţă: asculţi manele şi pui în practică ce-auzi pe-acolo! Şi nu m-am referit la cineva anume (suntem vreo 19-20-23-27-30 de milioane de români în lumea largă şi când scriu nu pot să mă refer la fiecare în parte)!

     Cât despre postarea de pe facebook, ce să vă spun: e o bravadă prostească! Nu toţi şoferii dansăm pe scaune sau lăsăm volanul la 90 pe oră şi plecăm cu vaca la păscut… Nu-l aprob dar îl înţeleg, (dacă promite să nu mai facă! E plină Europa de crucile românilor care-au mai făcut tâmpenii din astea. Asta nu înseamnă câtuşi de puţin că toţi cei care au ghinionul să fie loviţi de nenorocirea unui accident mortal, l-au avut întrucât s-au comportat aşa)!

     Îl înţeleg în sensul că uneori, după ani şi ani în şir de şoferie, de asfalt gri şi dungi albe, după încă o zi întreagă de stat ţeapăn la volan, chiar îţi vine să laşi totul şi să … te duci în lumea ta!… (preferabil tot pe asta!). Numai că mai întâi tragi frumos pe dreapta, asiguri camionul şi… te duci să te răcoreşti!…Nu judecaţi dacă nu ştiţi, şi n-aveţi cum să ştiţi dacă “n-aţi trecut pe-acolo”!

     Oricum, cred că v-a luat ceva timp s-o căutaţi, ca să demonstraţi lumii întregi din ce categorie face parte cel care-a scris articolul cu pricina. Timp irosit inutil ! Nu cred că vă consideraţi atât de slabi de minte cititorii încât să vă aşteptaţi să “pună botul” la o sugestie (subliminală) atât de grosolană! (scuzaţi-mi termenul!)

Aţi spus:

“Câtă scârbă musteşte din articolul ăsta! Şi când scârba asta se întoarce împotriva lor, care este reacţia lor? Că noi suntem nişte tâmpiţi, că nu ne-am adaptat şi că merităm să ne sinucidem!” 

Articolul nu “musteşte” deloc de “scârbă”, dimpotrivă. Asta doar dacă nu ţine cineva cu tot dinadinsul să-l citească cu scârbă. Problema cu prietenii mei rămaşi acasă, e că s-au obişnuit atât de mult cu intoxicările din mass-media şi din spaţial virtual, încât nici nu le mai percep nocivitatea. De multe ori, ca să vezi un desen trasat pe pământ, trebuie să te ridici în aer şi ca să-ţi dai seama de unele hachiţe cu care te-ai obişnuit, trebuie să ieşi din mediul în care ţi le-ai format. 

Acuma, ce să zic? Dacă “articolul ăsta musteşte de scârbă”, modul dumneavoastră de a-l interpreta musteşte de ură! De ură, de bănuiala de ură şi de bănuiala de scârbă! Ura şi scârba sunt doar în mintea dumneavoastră. (Şi-mi cer scuze din nou că vă atrag atenţia asupra acestui fapt într-un mod atât de abrupt!). Dar altfel cum mi-aş putea explica faptul că “vedeţi” doar părţile interpretabil negative din articol, numai pe cele care dezvăluie anumite stări de fapt, pe care probabil că nu sunteţi antrenat sau învăţat să le vedeţi (şi asta nu-i neapărat un păcat; nu avem cu toţii aceleaşi abilităţi sau capacitate). 

Mass media din România “musteşte” de mesaje subliminale care îndeamnă la iritare, la ceartă, la scandal, la neînţelegeri şi face în mod subtil apel la trezirea instinctelor primare, la astâmpărarea imediată a necesitaţilor imediate, fără a sta prea mult pe gânduri. Aţi observat ce ritm nebunesc au buletinele de ştiri de pe la noi? Aţi remarcat că reporterii de-abia îşi mai pot trage răsuflarea? Nouă nu ni se comunica ştirile; suntem împroşcaţi cu ele! Am antenă satelitară românească în Italia şi văd tot ceea ce vedeţi şi dumneavoastră (în week-end). 

Dumneavoastră nu aveţi posibilitatea de a compara. Suntem “cei mai cei” c-o zicem noi! Şi vă cer scuze dar asta nu e lipsa de patriotism. Se cheamă luciditate! Şi dacă vă simţiţi bine să fiţi “cel mai cel” dar în acelaşi timp – întunecat de agresiv şi de veşnic nemulţumit, e treaba dumneavoastră. Eu am posibilitatea să compar şi am posibilitatea să devin mai bun, în raport cu mine însumi şi cu idealul, corectându-mi greşelile descoperite prin comparaţie. 

Parcă vă şi aud sărind ca ars: “Aha! Adică vrei să zici că italienii sunt mai… decât noi. Trădător! Criminal! Antiromân, ce eşti! Etc… (că nu ştiu ce vă mai poate trece prin cap să-mi ziceţi). 

Eu susţin doar atât: ca să fii bun nu e suficient să crezi tu că eşti bun; trebuie să-I laşi pe ceilalţi să vadă şi şa constate asta. Şi ca să fii bun, trebuie să elimini tot ce-i rău în tine. Şi ca să elimini tot ce-i rău în tine, trebuie să conştientizezi tot ce-i rău în tine. Ca să conştientizezi tot ce-i rău în tine, trebuie să fii lucid şi/sau să accepţi să ţi se arate/spună care este acel rău şi ce nu e în regulă la tine. Dar pentru asta îţi trebuie răbdarea de a asculta, înţelepciunea de a înţelege şi tăria de a te schimba!… 

Aţi spus:

“Noi, cei rămaşi aici nu ne-am dorit vreodată să devenim naţionalişti,”

Şi cine v-a cerut asta? Până nu vom înţelege că a fi naţionalist e una şi a fi patriot e alta, o să facem mereu greşeli de interpretare şi de acţiune. Poţi să fii patriot şi să accepţi şi dreptul altuia de a fi patriot în ţara şi pentru neamul lui, ceea ce la naţionalişti nu se întâmplă. Poţi să fii patriot şi dacă eşti capabil şi ai luciditatea de a recunoaşte şi virtuţile altor neamuri, ceea ce la naţionalişti iarăşi nu se întâmplă. Poţi să-ţi iubeşti ţara şi neamul ca un bun patriot şi fără excesele unui rău naţionalist. Poţi să fii şi un bun naţionalist, dar fără să-i blamezi pe cei ce sunt doar patrioţi. Chestie de educaţie, de cultură şi de luciditate. Avem naţionalişti de calitate, după cum avem şi patrioţi de calitate. Patriotismul şi naţionalismul nu se exclud şi nu trebuie neapărat să vină unul în completarea celuilalt. Trebuie lăsat fiecăruia liberul arbitru în a alege ceea ce crede el de cuviinţă să exprime.


Aţi spus:

“Dacă citeşti cu atenţie vezi că la noi e rău să fii naţionalist, iar la alţii, “în ţările civilizate invidia este depăşită cu inteligenţă de interesul comun şi de cel naţional”. Asta este una din scăpările care mi-a atras atenţia…”

Dacă aţi fi citit cu luciditate articolul şi de pe poziţii nonpartizane, aţi fi avut plăcerea să constataţi şi singur că se referă la excesele naţionalismului despre care v-am vorbit într-unul din paragrafele de mai înainte, excese care fac rău însăşi ideii de naţionalist, riscând să-i compromită efectele şi nobilele cauze. Scăparea vă aparţine dumneavoastră şi nu mie!

Aţi spus:

“şi m-am întrebat “De ce ? Cui foloseşte să apară astfel de idei ?”

Chiar: Cui foloseşte o astfel de interpretare a unei astfel de lecturi?
De regulă, atunci când reliefez o problemă, în articolele mele vin şi cu propuneri de soluţii de rezolvare. Am făcut-o şi în acest text. N-am văzut să va fi aplecat câtuşi de puţin asupra niciunei propuneri constructive din text. Aţi preferat calea “revoluţionară” a distrugerii prin replicii dure. E drept, asta nu cere nici un efort! O puteţi face liniştit din fotoliul dumneavoastră din piele din faţa computerului de pe birou. Ca să faceţi ceva concret trebuie să conceptualizaţi o rezolvare, să vă faceţi un plan, să-l sistematizaţi şi să vă confruntaţi cu planurile făcute de alţii, pentru a vă pune de acord cu ei… Prea complicat. Mai bine ia să-i zic eu vreo două amărâtului ăluia de fitecine de şofer de tir (sic), de să mă ţină minte până o muri!
Păi o să vă cam ţin minte, Domnule Decebal! Dar nu prea de bine!
Dacă greşesc, veniţi cu argumente!

Cât despre:

“Pe la mine prin sat e o vorbă prin bătrâni: “Gospodaru’ adevărat mulge vaca la el în grajd”.”

Şi pe la mine prin “sat” avem o vorbă: “Gospodaru’ adevărat mulge vaca la el în grajd, cu condiţia să nu i-o fi furat cumva alţii, mai puţin gospodari!” 

Mie mi-au cam furat ăia "vaca"…

Dacă vreţi să mai discutăm, mă găsiţi tot aici. Pe net, Italia e doar la o bătătură de tastă de România!… Şi mai ştiţi, dacă o să ajungem amândoi la concluzia că suntem oameni de omenie şi unul şi celălalt, poate că o să ne şi întâlnim şi poate că după ce ne-om privi în ochi şi ne vom strânge bărbăteşte mâinile, vom putea deveni chiar prieteni. Mai ştiţi? Încurcate sunt căile domnului, domnule Decebal!…

Cu stimă, Remus C. Raclău


P.S. Va puteti delecta cu restul comentariilor (unele dintre ele chiar savuroase), intrand pe blogul pe care au avut loc discutiile, la adresa prezentata in antetul articolului.


* Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

Muzica - în cunoştinţă de cauză

Motto: “De gustibus non disputandum est"

Gusturile nu se discută, e adevărat (fiecare cu ... ale lui), dar cu siguranţă ele se poate educa. Unul dintre acestea este gustul pentru muzică.

Este deprimant şi de prost gust să ajungi la un eveniment la care ai fost invitat şi să constaţi că urechile îţi sunt invadate de un gen de muzică pe care îl deteşti, sau pe care îl consideri cel puţin nepotrivit cu evenimentul şi cu invitaţii. E adevărat, e greu să mulţumeşti două persoane, dară-mi-te o adunare întreagă şi cu cât participanţii sunt mai mulţi, cu atât creşte dilema organizatorilor, întrucât, vrem nu vrem, muzica pluteşte în aer în mod egal pentru toţi.

Auzim permanent fel de fel de discuţii legate de gusturile muzicale, extrem de controversate şi de multe ori aprinse, mai ales atunci când se întâmplă ca cineva să ţină cu tot dinadinsul să-şi facă cunoscute gusturile în public şi încearcă să şi le impună - ca pe un panaceu universal - oriunde şi cu orice ocazie fără a le păsa câtuşi de puţin de preferinţele celor din jurul său.

Dar v-aţi pus vreodată întrebarea de ce avem o asemenea diversitate de gusturi muzicale? Oare ştim noi ce vrem? Ştim noi precis ce ne place? Şi mai ales, ştim “de ce” ne place? Ştim noi să recunoaştem şi să facem diferenţa între noianul de genuri şi stiluri muzicale? Ştim noi să ascultăm muzica? Ştim să o conceptualizăm? Muzica, o ascultam sau doar o auzim? O simţim? Rezonează ea în interiorul nostru, sau ne rezumăm doar la a o auzi în mod neutru, pe fundal...

Pentru a ne putea răspunde la toate aceste întrebări, avem nevoie să cunoaştem măcar cât de cât materia în cauză: muzica!

Şi aici s-ar putea ca vreunul să-mi reproşeze:

-          Hai mă, ne laşi? Ce, te dai şi muzicolog acuma? Adică ce vrei să spui, că-s incult(ă) şi că nu ştiu ce-i aia muzica. Îmi spui tu mie ce anume trebuie să-mi placă şi ce nu? Îmi place ce-mi place, pentru că-mi place, auzi? C-aşa-mi place mie, clar?

-          Clar, dragă, stai liniştit, că nu-ţi spune nimeni ce trebuie să-ţi placă. Şi nici n-am dreptul să-ţi contest gusturile, după cum n-ar avea nici o greutate nici aprobarea mea pentru acestea. Îţi place ce-ţi place pentru că de-a lungul vieţii tale ai fost şi eşti influenţat în alegerile tale de ambientul în care te-ai dezvoltat şi trăieşti ca om. O să te rog doar să-mi dai voie să te informez că muzica, la rândul ei, te influenţează, în bine sau în rău, în funcţie de ce şi cum asculţi dar şi de cum te raportezi la ceea ce asculţi. Îţi spun doar că ceea ce asculţi contribuie la definirea ta ca om. Vei vorbi şi te vei comporta în funcţie de muzica pe care o asculţi. Cu alte cuvinte: „Eşti ceea ce asculţi” !

Dacă te interesează subiectul, îţi spun că n-ar fi rău, ca pe lângă urechi să-ţi deschizi şi mintea un pic atunci când asculţi muzica, măcar atât cât îţi trebuie ca să înţelegi dacă ţi se potriveşte sau nu. Asta ţine de un minim de educaţie muzicală.

Şi dacă în continuare te mai interesează, am putea începe cu un pic de informare muzicală:

Să vedem mai întâi, ce este muzica?

Conform http://dexonline.ro/definitie/muzica este "arta de a exprima sentimente si idei cu ajutorul sunetelor combinate intr-o maniera specifica, precum si o stiinta a sunetelor considerate sub raportul melodiei, al ritmului si al armoniei".

Scurt şi cuprinzător! "Muzica este deci o artă care trebuie să-ţi transmită ceva ... o stare, un sentiment, o idee". 

În acelaşi timp, conform celor de la Wikipedia, o sursă enciclopedică de nivel mondial, extraordinar de bine documentată, termenul de muzică, derivă din limba greacă( mousikē) şi nu reprezintă altceva decât arta combinării notelor într-o anumită succesiune și simultan într-o anumită formă, plăcută estetic, organizarea ritmică a acestor note și integrarea lor într-o lucrare completă.

Mai departe, pentru a afla unul dintre posibilele răspunsuri la dilemele noastre de mai sus şi pentru a ne da seama de vastitatea, de multitudinea de sensuri, de înţelesuri, de genuri şi de forme ale termenului de “muzică”, o să apelăm tot la profesionalismul celor de la Wikipedia, invitându-vă să accesaţi link-ul:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Gen_(muzic%C4%83)

Lucrarea encicopedică este una de tip informativ şi evită de a intra aprofundări de tip tehnic, ceea convine perfect scopului nostru din acest articol şi anume acela de a ne astâmpăra cât de cât setea de informare şi de cunoaştere.
Vă sugerez să plimbaţi muose-ul peste text şi să daţi click pe cuvintele colorate pentru a avea posibilitatea să vi se deschidă noi ferestre, cu explicaţii suplimentare pentru termenele respective.

Va mai reţin atenţia doar atât cât să vă prezint una dintre definiţiile date aici, unui anumit gen de muzică:

·         Manea = produs muzical comercial de proastă calitate, realizat în mare parte de cetăţeni de etnie rromă. O parte din piese sunt realizate prin plagierea parţială sau totală a unor compoziţii de origine turcească, grecească şi chiar românească. Versurile sunt alcătuite din expresii argotice, dintr-un vocabular "bogat" în greşeli gramaticale, care promovează stilul de viaţă antisocial, incult şi vicios.

·         Consumatorii acestui produs sunt în mare parte persoane cu o educaţie şi o cultură săracă.

Mai multe despre acest fenomen care ne flagelează contemporaneitatea, veţi găsi tot pe Wikipedia, (sursă absolut neutră, ce nu poate fi acuzată sub nici o formă că ar avea ceva, cu cineva anume) accesând link-ul: http://ro.wikipedia.org/wiki/Manele.

Vă doresc spor la informare şi iluminare!

* Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"