Decenţă !
Ce-o mai fi şi aia ... “decenţă”? Unde şi când am mai auzit eu termenul ăsta? Parcă, parcă ... îmi vine el ceva în minte !... Dar îmi vine de departe! De foarte departe!...
Cred că ultima dată l-am auzit prin liceu ... Pe când eram EU în liceu!... Şi asta era pe când liceul era LICEU, pe când şcoala era ŞCOALĂ şi pe când în ambele încă se mai făcea educaţie !...
Şi nu mă refer la educaţia fizică ci la EDUCAŢIA COMPORTAMENTALĂ şi MORALĂ – cu studiul nomelor morale si de comportament interpersonal – precum şi la EDUCAŢIA CIVICĂ şi CETĂŢENEASCĂ – cu studiul normelor de comportament în societate, al drepturilor şi obligaţiilor cetăţeneşti, al eticii şi echităţii (pe atunci socialiste) ...
Dar să lăsăm nostalgia deoparte şi să vedem ce zic specialiştii:
Decenţă = DECÉNȚĂ s. f. Respect pentru bunele moravuri, bună-cuviință; pudoare. – Din fr. décence, lat. decentia.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner
DECÉNȚĂ s. 1. v. politețe. 2. v. bună-cuviință.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco
Decență ≠ indecență
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco
DECÉNȚĂ f. 1) Atitudine de respectare a regulilor de bună purtare, a conveniențelor și a moralei; bună-cuviință. 2) Comportare care vădește o asemenea atitudine. [G.-D. decenței] /<fr. décence, lat. decentia
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco
decență f. bunacuviință.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb
*decénță f., pl. e (lat. decentia). Onestitate exterioară, cuviință.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb
- Hmmm!... V-am pus pe gânduri, aşa-i? Pe unii pe gânduri, pe alţii de-a dreptul pe jar!... Ce abundenţă de cuvinte perimate în definiţiile de mai sus...
Şi ca să susţin mai bine cele abia spuse, o să fac apel la câteva fragmente din unele articole găsite pe net.
Încep cu fragmente dintr-un articol din România Literară – ediţia on-line, scris de domnul Mircea Mihăieş. Articolul se cheamă “Despre decenţă” şi face parte din capitolul “Contrafort”:
“Marea plagă a societăţii româneşti e neruşinarea. Cineva care şi-ar fi petrecut ultimii douăzeci de ani pe-o planetă îndepărtată ar fi şocat (spun şocat pentru că nu găsesc un cuvânt mai tare), revenind în ţară, de schimbarea uluitoare în comportamentul locuitorilor.
Astronautul imaginar pe care l-am luat drept martor ar fi părăsit o ţară cenuşie, în care se vorbea în şoaptă, se stătea, aşa cum stau dobitoacele în deşert la izvorul de apă, la cozi nesfârşite, pentru un kilogram de mălai şi-o sticlă de ulei. Era ţara în care copiii îşi turnau părinţii, securiştii dictau mersul culturii şi miliţienii te cotonogeau dacă treceai cumva pe culoarea roşie a semaforului. Era o ţară de oameni dresaţi, care minţeau prin simplul fapt că nu ştiuseră niciodată ce e adevărul. La întoarcere, el ar fi descoperit o populaţie agitată, zgomotoasă, cu poalele date peste cap, urând pe toată lumea şi urându-se pe sine. O populaţie alcătuită din indivizi plini de pretenţii, în care ei n-au nicio îndatorire, dar îşi revendică toate drepturile. E ţara lui „Să mi se dea!” şi a lui „Jos Cutare!”, o ţară a creierelor înfierbântate şi a gesturilor iraţionale, a calculelor prosteşti şi a paşilor ce duc inevitabil spre prăpastie.”
…
“În cele ce urmează, voi descrie una din întâmplările (banale, de altfel, şi, probabil, plicticoase pentru cei din categoria menţionată mai sus), care mi-au reamintit ce înseamnă bunacreştere şi decenţa. Din păcate, scena nu s-a petrecut în România, ci în Statele Unite. Mai precis, într-o librărie din Brooklyn. E vorba de binecunoscuta „Book Court”, locul de întâlnire al cititorilor pasionaţi de literatură de calitate, al lansărilor şi lecturilor din cărţi noi. Am ajuns acolo tocmai datorită unui mini-spectacol la care participau scriitori din mai multe ţări — printre care şi o autoare româncă… ”
Puteţi citi articolul direct de la sursă – şi vă spun eu, că merită - accesând link-ul:
http://www.romlit.ro/despre_decen
Continui cu un alt fragment, dintr-un alt articol – “Suedia – decenţă şi simplitate”, de pe un alt site – “Zile şi nopţi” :
“Un român sadea ar putea avea greutăţi cu adaptarea la stilul suedez, aşa cum şi un Svensson tipic ar găsi România drept un loc cel puţin exotic. Iar asta fiindcă cele două ţări se află la poli opuşi, de la stilul de viaţă şi ritmul cotidian la respectul pentru natură. Aşa că, dacă îţi planifici o vacanţă în Suedia, sunt câteva reguli de care e bine să ţii seama: aici, toată lumea e egală, iar afişarea ostentativă a statutului social e considerată o mare impoliteţe.
De un calm proverbial, suedezii vor recunoaşte imediat un străin, dacă acesta vorbeşte repede, merge în viteză şi în general e stresat să rezolve totul în timp record. Sună cunoscut? Nu în ultimul rând, ecologia e un fel de religie pentru suedezi, aşa că orice ai face, nu arunca gunoaie pe jos, ci pe fiecare la coşul său special, fiindcă nordicii ţin foarte mult la reguli. Deşi ştim cât de greu e pentru noi, românii, încearcă să nu ieşi în evidenţă şi fii politicos, suedezii nevăzând individualismul cu ochi buni.”
( http://www.zilesinopti.ro/pagini/suedia-decenta-si-simplitate.html )
Şi pentru că “peştele de la cap se-npute” continui cu un fragment ce reliefează nevoia de decenţă, din articolul “Opriţi-vă”, a lui Andrei Pleşu, din “Dilema Veche” :
“Se cultivă furia, insulta, calomnia, turnătoria reciprocă, epitetul gros, băşcălia de periferie, populismul obscen, vulgaritatea. Se recurge, fără jenă, la atacuri indemne legate de aspectul fizic al preopinentului, se fac analogii demente cu toate rebuturile umanităţii (te miri cine e comparat, una-două, cu Hitler, Gaddafi sau Ceauşescu). Foarte prizate sînt violarea vieţii private, extinderea măcelului spre rude de toate gradele, răcnetul ameninţător, deriziunea. Toate deprinderile şi exigenţele bunei educaţii sînt aruncate la gunoi: trebuie să acoperi glasul celorlalţi interlocutori, să-ţi manifeşti zgomotos lipsa de respect pentru adversar, să fii mereu gata de bătaie, sigur de sine, mîrlan. Scena publică e un soi de mlaştină urît mirositoare, în care se zvîrcolesc siluete dizgraţioase. Respirăm doze periculoase de duşmănie. Partizanatul de grotă, impoliteţea mîndră de propria ei animalitate, verbiajul mahalagesc, obrăznicia de ţoapă, subînţelesul pornografic, savoarea dejecţiei, ignoranţa pompoasă sînt personaje cotidiene ale ambianţei autohtone. Prost-crescuţi, necultivaţi pînă la bădărănie, incapabili să vorbească normal româneşte, majoritatea politicienilor noştri sînt, la ora actuală, o sumă de agenţi patogeni, cu efecte dramatice la nivel naţional. Sugrumarea adversarului e singurul lor program, ţara e ultima lor grijă, dacă nu simplă materie primă pentru o dezmăţată demagogie. Nu par să-şi mai aducă aminte de purtarea nobilă sau măcar decentă, de imperativul ţinutei, de demnitate şi civilizaţie.”
(http://dilemaveche.ro/sectiune/situa-iunea/articol/opriti-va)
Şi dacă mai vreţi, v-aş mai putea da, dar … din decenţă, o să mă opresc aici… Sunt sigur că mesajul a fost recepţionat în mod corect şi suficient …
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu