Ileana, bunicu' şi taurul

 de Remus Constantin Raclău

                 

   Era prin vara anului 1983. Mă aflam în vacanţă la ţară, la Icuşeşti în judeţul Neamţ, unde bunicii mei erau gestionari la crâşma din sat. Pe atunci era una şi bună, adică plină ochi, nu ca acum...

A nu se înţelege că acum nu se mai bea. Oho! Se bea, şi încă cum... Chestia e că pe atunci "se gâlgâia" în mod organizat, centralizat şi planificat!

   Era pe vremea lui Ceauşescu, secerişul era în toi şi toată ţara se găsea în campania agricolă de vară. În consecinţă, deşi cârciumarii aveau de îndeplinit un plan de vânzări, crâşmele rămâneau închise conform programului de campanie, între orele opt dimineaţa şi șase seara.

 Între timp țăranii erau la cules recolta de pe câmp. Sau cel puţin aşa suna ordinul...

    Neoficial, pe la uşa din dos, bunicu’ şi bunica serveau pe toată lumea, cu fereală ce-i drept, în regim de bufet expres: ”Dă-o pisti cap şî fuji... sâ nu ti vadâ cariva”... Oficialităţile comunei ştiau cu toţii dar închideau ochii, atâta vreme cât nu se staţiona cu căruţa-n faţa crâşmei şi cât nu se întâmplau incidente pe motiv de prea multe cărări simultane în faţa ochilor!

    În concluzie, nu cred că trebuie să vă faceţi griji pentru planul lui bunicu’. A fost dintotdeauna băiat descurcăreţ - Dumnezeu să-l ierte!" Îl îndeplinea mereu, întrucât în România acelor zile se muncea fizic foarte mult, şi manual dar şi cu cârca, iar ţăranii serveau vinul şi rachiul pe post de combustibil, pentru refacerea forţelor.

   Aşa că seara, de pe la şase fără un sfert, începea lumea să se adune în fața crâşmei, întocmai precum maşinile la pompa de benzină... în aşteptarea deschiderii oficiale.

    Şi după şase... să te ţii veselie: era “navalâ mari” după cum se exprima bunica, Dumnezeu să o ierte şi pe ea!... Venea lumea ... ca la sanatoriu, la reîncărcarea bateriilor…

    Într-o dimineaţă, pe la cinci am plecat cu bunicu’ să-l ajut să spele crâşma, după potopul de cu o seară înainte. Plouase şi unitatea arăta jalnic. Eu căram apa de la fântâna de la poarta lui Dănică, cu două găleţi deodată, iar bunicu’, om vrednic, spăla şi clătea, conform normelor sanitare în vigoare...

    După ce a spălat bine, a deschis larg uşile, atât pe cea din faţă cât şi pe cea din spate, pentru a se face curent şi a facilita astfel uscarea accelerată a pardoselei, în aşteptarea navetiştilor care-şi luau raţia “la botu’ calului”, înainte de urcarea în autobuzul de Roman de la şase şi jumate. Lumea începuse să se adune, dar cum încă nu era uscat şi cum nu era o altă crâşmă în sat aşteptau cu toții cuminți în fața bufetului, pentru ca legile fizicii să-şi facă datoria şi pe la Icuşeşti.

   Bunicu’, în halatul său alb, impecabil, mai ceva decât al unui doctor (ehe, bunica săraca!), stătea rezemat ca boierul de tocul uşii şi privea, ca toată lumea, la oamenii care treceau pe stradă şi la vale şi la deal, fiecare cu interesul lui, salutând după obiceiul locului lumea adunată.

    La un moment dat, pe drum îşi făcu apariţia tanti Ileana a-lu’ Nu-Ştiu-Cui, femeie în floarea vârstei, cu o vacă de funie:

-         Bunâ dimineaţa, oamini buni!

-         Bunâ sâ-ţ' şii inima Ileanâ!... Da’ unde-ai plecat aşa di dimineaţâ?

-         Iaca, bădii, mă duc şî eu la taur.

-         Da?... şi după un scurt moment de reflecţie, continuă sarcastic: -  Da’ vaca la şi-ai mai luat-o cu tini?...

    Aaa!... Nu vă mai spun ce-a urmat... Toată adunarea din fața crâşmei a izbucnit în râs. S-a stârnit o hărmălaie de nu se mai auzea nici în cer nici în pământ. Ileana?... Dusă a fost! O mai fi zis ceva sau nu, cine-o mai fi auzit-o, că prea erau cu toţii preocupaţi cu râsul? De rușine a luat o viteză la vale de abia de mai putea vaca să se țină după ea...

    Multă vreme după aceea, a tot ocolit tanti Ileana a-lu' Nu-Ştiu-Cui crâșma, trecând mereu la vale spre C.A.P. pe ulița din spate că nu prea îi mai dădea ghes să fie iar "luată la șfichi" de bădia Nicâ-Sajin, adică de bunicu’, c-aşa-i zicea toată lumea-n sat .

    Dar după câteva luni tot i-a căzut pe mână. Trecuse campania cam demultişor şi cum se cam grăbea la treburile ei, tanti Ileana a comis eroarea să n-o mai ocolească prin spatele crâşmei şi-a trecut, ca tot omul liniştit, pe drum prin faţa ei. Şi pe când tocmai credea c-a scăpat, iar a văzut-o "beleaua" de moşneag. A ieşit iute de după tejghea, şi din uşa bufetului a întrebat-o tare, spre deliciul întregii asistenţe:

-       Da undi fuji aşa,  Ileanâ?... 

-   Ei, iaca şî mata' acu' bădii... La treabâ ca tăt omu' !

-   Auz'? Da' ie zî fa Ileanâ: şî pân' la urmâ ... cu tauru-şiala cum o fost ?...

Şi iar dă-i cu râsete în toată crâşma... acoperite cu chiu cu vai de vocea iritată a Ilenei:

-         Da' ie mai lasâ-mâ bădii! Am zîs şi eu la repezalâ o vorbâ nigânditâ ghini şî matali mă ţîi la maţâ tătî viaţa?... A dracu' chelea pi matali !...

-         Deh, Ileanâ, câ dor' ştii cum-îi: "Gura, ... bate curu’!..."

    Timpul a trecut, vremurile s-au schimbat, dar personajele au rămas aceleași (mai puțin vaca săraca!). Deși pe bunicu’ nu-l mai ajutau piciorele, mergând abia-abia sprijinit în cârjă, ori de câte ori se afla pe la poartă când trecea tanti Ileana, după ce-i răspundea civilizat la salut, nu se putea abține să n-o intrebe, cu un surâs șugubăț în colțul gurii, ... despre taur!...

- Apăi, bădii... ai imbătrânit dijiaba! Câ nu ti mai țîn chişioarili, dar gura tot aţoasâ ț-o ramas...  

* Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"