sâmbătă, 28 noiembrie 2015

La dreapta judecata !


La un seic arab se prezentara intr-o zi doi beduini spre dreapta judecata.

Unul dintre ei zise:

- Prea inteleptule seic! Sunt un beduin cinstit care strabat desertul in lung si-n lat pentru a transporta cu caravana mea de camile toate cele de trebuinta prin diversele oaze din nemarginitul nisipurilor. La ultima calatorie dupa un scurt popas de odihna, m-am trezit cu un alt beduin, care strabatea desertul pe jos doar cu o desaga in spate, ca s-a asezat la umbra unei camile de-a mele. Cand l-am vazut l-am invitat sa-mi plateasca serviciul de umbra oferit de camila mea iar el a refuzat, asa ca l-am adus in fata luminatiei tale spre dreapta judecata. Nu-i asa ca din moment ce a beneficiat de umbra camilei mele imi datoreaza o plata?

Seicul, dupa o foarte scurta chibzuiala ii raspunse:

- Da, omule, ai dreptate! Calatorul trebuie sa-ti plateasca umbra camilei! Tu calatorule, ce-ai de zis?

- Prea inteleptule seic! Eu nu-s un om bogat. Mergem si eu ca tot omul liber prin desert, si la un moment dat am obosit si am decis sa ma opresc ca sa ma odihnesc. Din intamplare, in acelasi loc in care am obosit eu erau asezati spre odihna atat proprietarul caravanei cat si toti oamenii si camilele lui. Din absoluta intamplare! Mi-am spus ca desertul e mare si ca daca nu-i place prezenta mea, cum eu sunt un om liber si nu are nici o putere asupra mea, poate sa-si mute caravana sau cel putin camila in dreptul careia m-am oprit absolut din intamplare, ceva mai incolo. Nu-i asa ca fiind un om liber, sunt liber si sa ma asez oriunde in desert? Ce vina am eu ca acolo unde s-a intamplat sa obosesc se gasea din intamplare si camila beduinului aici de fata? Si daca nu voia sa-si lase camila sa-mi faca umbra, desertul e mare, putea sa-si mute camila oriunde altundeva... In lumina celor ce le-am zis, nu-i asa ca nu datorez nimic nimanui?

Si din nou dupa un moment de reflectie, seicul judecator raspunse:

- Da, calatorule, ai dreptate! Ca om liber esti liber sate asezi spre a te odihni, oriunde in desert !

In acest moment, sfetnicul seicului se apleca si-i sopti la ureche:

- Prea inteleptule seic! Nu se poate ca amandoi sa aiba in acelasi timp dreptate!

La care prea-inteleptul seic, ii raspunse intorcandu-se usor spre el pentru a-l privi in ochi:

- Da! Si tu ai dreptate !...


Note Blog "Nostalgie despre bunul simt": * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

marți, 24 noiembrie 2015

“Samuraiul Carpatin”

ROMÂN - CAMPION MONDIAL LA KARATE, cu Echipa Naţională a Italiei
Un mare succes internaţional al unui mic sportiv român
Darie Raclău – “Samuraiul din Carpaţi”
Darie Raclău, sportiv cu dublă cetăţenie, component al Lotului Naţional de Karate al Italiei, a obţinut în acest weekend un succes internaţional de excepţie, ca încununare a unui spirit deosebit de vivace, a unei voinţi de fier, a unei ambiţii neobosite, a unei remarcabile inteligenţe tactice şi a unui talent înnăscut, răsplata binemeritată a lungilor ani de antrenamente fizice dure şi de pregătire psihologică intensă, sub coordonarea unor antrenori deosebit de pricepuţi şi de inimoşi.
Născut la Acquasparta, în provincia di Terni (Italia) din părinţi români, Darie Raclău este cetăţean român care beneficiază de noua lege a cetăţeniei din Italia care a decis că persoanele născute în Italia sunt automat şi cetăţeni italieni, conform principiului de drept "Ius Soli". Acest fapt i-a permis să fie selecţionat şi convocat la „Lotul Naţional de Karate al Italiei şi să concureze la Mondiale sub culorile ţării sale de adopţie.
La numai doisprezece ani, Darie Raclău a devenit “Campion Mondial la Kata” (luptă tehnică cu adversari imaginari) şi “Vicecampion Mondial la Kumite” (luptă liberă cu adversar).
Pentru tehnicienii implicaţi activ în karate-ul de performanţă din Italia şi pentru cunoscuţi, reuşita lui Darie Raclău nu este o surpriză. Practicant al artelor marţiale de la fragedă vârstă, acumulând o tehnică de invidiat şi posedând un spirit de luptător desăvârşit, Darie a participat la o multitudine de concursuri, cupe şi campionate, regionale, naţionale şi internaţionale,  devenind – prin rezultatele obţinute - un candidat permanent la medalii şi un favorit declarat la mai toate competiţiile la care se prezintă.
Dragostea şi talentul pentru artele marţiale le-a moştenit cu brio de la părinţii săi, Sebastian şi Ada Raclău, ambii practicanţi în tinereţe ai karate-ului tradiţional (stilul Shotokan-.Fudokan) la Bacău (sub îndrumarea maestrului sensei Doru Botez – 6 DAN) şi la Iaşi, meritul lui Darie fiind acela de a fi reuşit prin pasiune, seriozitate şi talent să ridice practicarea acestui sport de performanţă, la nivel de artă.
În fapt, prin titlul mondial obţinut la Kata, Darie Raclău este practic cel mai tehnic practicant de karate din lume pentru grupa sa de vârstă.
În ultima fază a concursului de kumite din cadrul “Wuko & AD Karate World Cup” competiţie desfăşurată între 20 – 22 Noiembrie la Lignano Sabbiadoro în Provincia di Udine din nord-estul Italiei, sportivul Darie Raclău a participat accidentat, nereuşind să se desfăşoare conform pregătirii şi talentului său. Suferind o luxaţie la degetul unei mâini în lupta din semifinale cu un sportiv neamţ, Darie a refuzat oferta oficialilor competiţiei de a primi medalia de argint fără luptă. După acordul medicului, al antrenorilor şi al părinţilor, a intrat pe tatami (suprafaţa de concurs) şi şi-a câştigat medalia prin luptă.
Bineînţeles că lupta nu a fost şi nici nu ar fi putut fi una de pe “picior” de egalitate. Darie nu a avut nicidecum posibilitatea de a-şi folosi mâna cu degetul luxat şi imobilizat în atele şi totuşi...
Adversarul său, un coechipier tot din echipa naţională a Italiei, originar di Sardegna, a început în forţă şi, profitând din plin de faptul că sportivul nostru lupta dezechilibrat, practic doar cu o singură mână, conducea la un moment dat cu doi la zero, ambele procedee reuşite pe partea mâinii inutilizabile.
Cu şapte – opt secunde înainte de final, simţindu-se absolut sigur pe victorie, în loc să tragă de timp, tânărul sportiv sard a ţinut neapărat să încheie partida, în adevăratul spirit al unei finale mondiale, cu un procedeu spectaculos (ushiro-ura- mawashi) o foarte eficientă lovitură de picior la cap, dată prin întoarcere. Este o lovitură pe cât de spectaculoasă, pe atât de puternică şi de periculoasă. Executată bine, în condiţii de luptă reală, aceasta este în mod normal o lovitură decisivă şi de multe ori chiar mortală. Peste nouăzeci şi nouă la sută dintre sportivi prefera să evite această lovitură, prin eschivă, făcând un pas rapid înapoi.
 Nu şi Darie! Beneficiind de bogata sa experienţă de luptă şi făcând parte din grupul celor mai puţini de 1%  a luptătorilor karateka de clasă, în momentul în care luptătorul sard şi-a desprins piciorul de pe sol şi a început să-l ridice printr-o mişcarea zvâcnită de rotaţie a întregului corp pentru a da forţa şi viteza maximă loviturii, Darie, într-o sclipire a spiritului său combativ, a explodat pe contră către înainte, surprinzându-şi adversarul cu o lovitură circulară frontală de picior tot la cap (mawashi gheri). Fiind un procedeu de mare tehnicitate, cu mult mai direct şi mai rapid decât cel a adversarului său, dar extrem de dificil de aplicat pe contră tocmai din cauza riscului mare de accidentare dar şi a necesităţii de a imprima o viteză superioară adversarului în ciuda faptului că acesta şi-a început primul procedeul, sportivul nostru a reuşit să surprindă pe toată lumea.
După un moment de stupoare generală, arbitrii de scaun au ridicat simultan fanionul semnalizând “Ippon” – lovitură decisivă (un fel de KO din box), care, în urma validării arbitrului de ring ar fi dus la încheierea partidei cu victoria instantanee a lui Darie. Dar, spre stupoarea tuturor, arbitrul de ring, tot un oficial italian, uluit şi el de ineditul acestui contra-procedeu pentru vârsta fragedă a combatanţilor şi “convins din experienţă” de faptul că e imposibil de controlat o astfel de lovitură pe contră, a decis, în ciuda tuturor evidenţelor, să-l sancţioneze pe sportivul nostru cu „Avertisment pentru lovirea adversarului!!!
În van au încercat antrenorii lui Darie ajutaţi de arbitrii de scaun, să-i  explice arbitrului principal care este diferenţa dintre “a atinge” un adversar şi “a-l lovi”; în van i-au subliniat faptul că în dinamica acelor procedee aplicate simultan şi pe contră, contactul cu adversarul este normal şi inevitabil; în van au fost argumentele de genul aceluia ca adversarul său nu a dat nici o clipă impresia de lipsă de echilibru şi că dimpotrivă era absolut lucid şi perfect conştient - în deplinătatea funcţiilor fiziologice şi vitale - lucru absolut imposibil în cazul unei lovituri de picior fără control la cap, aplicată cu acea forţă şi la acea viteză... Arbitrul principal a rămas ferm pe poziţie: după părerea lui (şi am sublinia noi – numai a lui) a fost vorba de lovirea adversarului şi cu asta, basta !...
E probabil ca oficialii italieni să fi preferat să aibă doi campioni mondiali, în loc de un dublu campion mondial – dar asta e numai o ipoteză...
Darie Raclău a rămas cu satisfacţia de a fi deţinătorul medaliei de aur şi a titlului de “Campion Mondial la Kata” (cel mai tehnic karateka de doisprezece ani din lume) şi şi cu aceea de a-şi fi cucerit prin luptă medalia de argint şi titlul de “Vicecampion Mondial la Kumite”.
Deznodământ:
Pe podiumul de premiere, după decernarea medaliilor, Darie – neîmpăcat cu decizia “arbitrară” a arbitrului principal, în timp ce-i strângea mâna bărbăteşte i-a urat proaspătului campion mondial la kumite succes la următoarea competiţie de anvergură internaţională promiţându-i că-l va aşteaptă în finală, cu braţul întreg !...
Autor: Remus Constantin Raclău
Note Blog "Nostalgie despre bunul simt": * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

vineri, 6 noiembrie 2015

Alegerea ne aparţine

  de Raclău Remus Constantin
Una din serile trecute am văzut un film la tv (se mai întâmplă, recunosc!).
Era deja început, aşa că nu i-am reţinut numele. Era vorba despre un agent de publicitate de mare succes, premiat de două ori cu echivalentul “Oscarului” pentru publicitate.
 Devenise atât de arogant încât atunci când un client important i-a respins o reclamă acesta a reacţionat în cel mai nepotrivit mod, ofensând grav atât proprietarii firmei care comandase reclama, cât şi produsul acestora pe care tocmai încerca să-l promoveze în reclama refuzată. Se simţea nedreptăţit. Nu înţelegea că e posibil ca o lucrare de-a lui să nu placă cuiva, şi era convins că vina aparţinea clienţilor, care fiind – în opinia sa - sub nivelul lui profesional, nu erau capabili să-l înţeleagă pe EL - deţinătorul adevărului absolut, unicul capabil să vândă orice, oricui - şi nu accepta ca un client, oricine ar fi el şi oricât de important ar fi acesta, să îi respingă lucrarea, LUI - care tocmai fusese premiat pentru a doua oară consecutiv pentru eficienţă în publicitate.
 Ba mai mult decât atât: după ce clienţii au părăsit ofensaţi sediul firmei de publicitate, chemat fiind în biroul şefului să dea explicaţii, nu atât pentru reclama nereuşită şi respinsă cât pentru reacţia sa total nepotrivită, şi complet lipsită de profesionalism şi de bun simţ, acesta l-a invitat cu aroganţă pe patron - convins fiind că n-o să îndrăznească să o facă - să-l dea afară, subliniind : “... dacă îţi permiţi! Nu uita că sunt cel mai bun în domeniu şi că toată firma ta roieşte în jurul meu!”
Fraza şi mai ales sublinierea din final au avut efectul unui bumerang, patronul concediindu-l pe loc.
La ceva timp după acest eveniment nefericit pentru el, când efectul lipsei unei activităţi stimulante şi rentabile a început să se facă din plin resimţit, omul nostru primeşte un nesperat colac de salvare de la un fost coleg - lipsit total de talent şi iniţiativă, care stându-i mereu în umbră şi doar susţinând ideile acestuia, ajunsese practic şi el o victimă colaterală a plecării lui de la firmă. Neputând să facă faţă cerinţelor firmei şi fiind departe de a-l putea înlocui, acesta se retrage din firmă şi profitând de relaţiile create în timp şi de faima colegului său cel priceput, reuşeşte să fixeze o întâlnire cu un client deosebit de puternic financiar, care tocmai avea nevoie de o campanie publicitară de lansare pe piaţă a unui nou produs. Ştiindu-se incapabil să facă el campania se adresează vechiului său camarad - maestrului multipremiat - pe care l-a invitat la cina la care urmau să discute detaliile afacerii şi termenii contractului.
Profesioniştii fiind cu toţii, întâlnirea a decurs bine şi nu mai rămânea decât să se stabilească suma pe care magnatul era dispus să o plătească pentru campania publicitară ce avea să fie iniţiată.
Ca să sărbătorească evenimentul, magnatul comandă şampanie (bună, cum şi era de aşteptat), dar, când să fie serviţi, ospătăriţa, într-un moment de neatenţie, atinse din greşeală şi vărsă pe masă paharul magnatului.
Obişnuit să i se facă mereu pe plac întocmai şi fără eroare, magnatul reacţionează dur şi o execută cu calm şi sânge rece pe ospătăriţă, făcând-o să se simtă o nulitate absolută:
-         N-are rost să-ţi ceri scuze. Sarcina ta era una deosebit de simplă: să aduci o şampanie la masă, să o desfaci şi să o torni în pahare. Atât! Dar tu te-ai dovedit o incapabilă şi ai fost în stare să dai greş până şi la un lucru atât de simplu. Lasă totul aşa cum e şi dispari din faţa mea! (făcându-i semn şefului de sală să trimită pe altcineva să cureţe şi să servească o altă şampanie)
Apoi, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, a spus că seara va continua după cum au stabilit şi a scris o sumă absolut fabuloasă pe o filă de CEC, împingând-o pe masă către asistentul specialistului în publicitate. Acesta a privit fila de CEC, a ridicat admirativ din sprâncene şi cu o deosebită satisfacţie şi speranţă i-a pasat-o specialistului, care a privit-o rece, fără nici o urmă de entuziasm, a împins-o spre centrul mesei şi a acoperit-o cu şervetul de pe masă.
La acest gest, magnatul, conştient de generozitatea sumei înscrisă pe CEC, a întrebat contrariat dacă nu îi place oferta. Răspunsul?
-         Oferta e OK. Tu însă, nu!
Şi când asistentul său s-a grăbit să repare relaţia care stătea să se rupă acesta a punctat definitiv:
-         Nu lucrez cu persoane care nu ştiu să respecte sensibilităţile celor cu care vin în contact. Nici o sumă nu poate compensa lipsa de omenie a cuiva!...
După care s-a ridicat şi a plecat...
Ce se întâmplase?
După ce a fost concediat, personajul nostru a cunoscut o tânără, bolnavă în faza terminală, care, încă plină de vivacitate hotărâse să-şi petreacă restul zilelor cu un entuziasm deosebit, stabilind relaţii de armonie cu toţi cei din jurul ei şi cu natura pe care vea să o părăsească în curând.
Această tânără a reuşit performanţa ca în scurt timp, să-l transforme pe arogantul nostru specialist în publicitate - care ar fi vândut orice, oricui, cu condiţia să fie bine plătit pentru aceasta - într-un om normal şi de bun simţ, aducându-l cu picioarele pe pământ. Cu mult tact şi multă simţire a reuşit treptat, treptat, să-i schimbe optica şi modul de abordare a vieţii, dându-i un “refresh” şi un “reset” la toate valorile materiale de pe pământ şi inlocuindu-i-le  imediate cu valorile spirituale universale eterne.
Omul acesta s-a schimbat. A dovedit că se poate face asta până şi în cazurile cele mai extreme. S-a schimbat şi a dovedit-o chiar şi într-o situaţie limită, când lipsit de serviciu şi cu rezervele epuizate a refuzat o ofertă mai mult decât generoasă doar fiincă venea de la o persoană lipsită de orişice fel de scrupule şi doar ca să-l facă să simtă şi el umilinţa pe care a simţit-o ospătăriţa pedepsită excesiv. Pentru el a contat mai mult spiritul de solidaritate cu un (o) nedreptăţit (ă), decât importanta sumă de bani pe care ar fi încasat-o dacă se făcea că n-a vazut, n-a auzit...
Speranţa nu moare niciodată şi trebuie să înţelegem că unicii responsabili pentru fericirea sau nefericirea noastră suntem noi înşine, prin ţelurile fixate, prin setul de valori pe care îl urmăm, prin modul în care înţelegem să relaţionăm cu noi înşine, cu cei din jurul nostru şi cu natura ce vremelnic ne ospitează.
Dacă vreţi ca lumea să se schimbe,  faceţi voi primul pas şi începeţi cu voi înşivă. Începeţi cu voi şi fiţi consecvenţi şi răbdători: lăsaţi ca timpul să lucreze pentru ca sămânţa comportamentului dumneavoastră plin de empatie, compasiune şi bun simţ să dea roade şi cu siguranţă că-ntr-o zi veţi avea „surpriza” să constataţi că i-aţi contaminat pe toţi şi că vă vor răspunde cu toţii, ca o oglindă şi un ecou, cu empatie, compasiune şi bun simţ.


Succes !...


Note Blog "Nostalgie despre bunul simt": * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

joi, 5 noiembrie 2015

Cum putem influenţa societatea ...

... în sensul sensibilizării conştiinţei a normelor de bun simţ şi ale omeniei ?
Autor: Remus Constantin Raclău
Se vorbeşte mult de la o vreme despre apariţia unei fracturi între conducerea politică a statului şi populaţia acestuia. În ideea unui răspuns la întrebarea dumneavoastră ar trebui să fructificăm aceasta fractură în folosul nostru.
Să mă explic.
 Se spune că de regulă, “peştele de la cap se-mpute”. Şi dacă urmărim în mod regulat atitudinea şi comportamentul politicului nu putem face altceva decât să constatăm că din păcate oamenii politici de la noi confirmă din plin aceasta zicală.
Politicienii români s-au rupt total de popor trădându-şi rolul şi rostul lor în societate.
 Acţionând exclusiv în interesul lor propriu şi al grupului care i-a promovat pe liste şi susţinut financiar în campanie, aceştia au încetat demult să-şi mai  respecte rolul lor instituţional de reprezentanţi ai alegătorilor, de purtători de cuvânt a nevoilor şi aspiraţiilor populaţiei în forul suprem de conducere al ţării. Le resimţim cu tristeţe completa lipsă de omenie, le observăm cu indignare încălcările celor mai elementare norme de bun simţ şi mai ales, realizăm cu deznădejde profunda lor lipsa de conştiinţă !
Dar, în acelaşi timp, tradiţia sociologică ne aminteşte că “fiecare popor îşi are conducătorii pe care-i merită”... Şi-atunci ?...
Atunci nu ne mai rămâne altceva de făcut decât, să facem în aşa fel încât, să nu ne mai “merităm” conducătorii ! Să profităm de falia creată între ei şi noi, şi să ne desprindem noi - trupul ţării cel rămas sănătos, de capul cel stricat al conducătorilor acesteia, pentru a nu ne lăsa contaminaţi de comportamentul lor: va trebui ca noi să facem totul aşa cum se face în mod normal – cu omenie cu bun simţ şi cu conştiinţa împăcată.
Să fim altfel decât ei, să nu ne lăsăm duşi în ispită şi să-i obligăm să ne vadă aşa cum suntem, pentru ca să-şi dea seama cum am vrea să fie ei. Cum merităm noi – poporul, să ne fie ei - conducătorii! Şi-abia după aceea să-i mai primim la vorbă ...
Scepticii or să ne-ntrebe iute cum se poate face una ca asta, într-o societate în care valorile umaniste s-au degradat în mod considerabil.
Întrebarea lor poartă în sine sămânţa unicului răspuns posibil şi valid. Un răspuns de o simplitate dezarmantă:
-         Atenţie! “În mod considerabil” nu înseamnă nici “complet” şi nici “ireversibil”... S-au uscat nişte frunze. S-au îngălbenit şi se văd cu ochiul liber. Câteva! Alea de mai de sus şi alte câteva care-au venit în contact direct cu ele. Atât! Cangrena încă n-a ajuns la ramuri, n-a ajuns la trunchi şi cu atât mai puţin la rădăcini. N-avem decât să ne scuturăm un pic şi gata, scăpăm de frunzele care ne fac de râs şi care ne fac rău.
Depinde doar de noi: nu trebuie decât să realizăm că nu suntem singuri. Că suntem la fel, de acelaşi fel: “de-o mamă, de-o făptură şi de-o seamă”! Dacă fur, fur de la cineva ca şi mine, care va suferi după paguba produsă şi poate că va fi împins şi el de nevoi să fure de la altcineva, care poate că mă va fura pe mine; dacă înjur sau vorbesc urât, înjur pe unul de-al meu, care va suferi pentru cuvintele pe care i le-am aruncat şi-mi va vorbi şi el la fel;  dacă voi fi lipsit de respect, voi lipsi de respect  pe unul cu care sigur mă voi mai întâlni şi care e logic că nu va putea să mă respecte. Lumea e ca o oglindă: încruntă-te şi vei vedea pe cineva încruntat, zâmbeşte şi vei vedea pe cineva care-ţi zâmbeşte. Şi tot aceeaşi lume se comportă ca un ecou: strigă iubire şi vei auzi iubire, urlă ură şi ură vei auzi. Şi-atunci ?...
Oare n-ar fi cazul să înţelegem c-ar trebui să-ncepem cu noi? Prin exemplul nostru personal?
Cum putem influenţa societatea din jurul nostru?
Prin deşteptăciunea noastră! Dovedind că suntem fiinţe umane dotate cu raţiune şi cu conştiinţă. Gândind pe termen lung şi gândind în mod diferit de cum am fost învăţaţi s-o facem până acum. E imperios necesară o schimbare de paradigmă în gândire: trecerea de la gândirea materialistă (limitată – pentru că materia însăşi este palpabilă, deci limitată şi se poate măsura) la o gândire spirituală (infinită – pentru că raţiunea este imaterială şi nu are limite).
Omul “material”, în absenţa spiritului nu este altceva decât un simplu animal înzestrat cu darul vorbirii. Inteligenţa nu este specifică speciei umane; există multe specii de animale dotate cu inteligenţă, dar aceasta nu le transformă în oameni, întrucât o folosesc instinctiv, pentru a supravieţui în lumea materială – în junglă, în apă, în aer, în pustiu, la câmpie sau pe vârful munţilor.
 Oamenii sunt fiinţe superioare tocmai fiindcă îşi folosesc inteligenţa în mod raţional, gândind, şi dominându-şi instinctele cu ajutorul gândirii. Omul este un animal raţional! Şi raţiunea este forma superioară de organizare a spiritului.
Dacă vom fi capabili să ne transformăm modul de a gândi, dacă vom fi în stare să nu mai gândim material, să nu mai transformăm totul în bani, să nu mai gândim la avantaj, la profit, să nu mai gândim speculativ, dacă vom învăţa să ne obţinem satisfacţiile în mod direct, altfel decât prin intermediul banului, atunci nu vor mai exista câştigători şi perdanţi, şi-abia atunci vor fi create condiţiile de a ne putea transforma din “oameni materiali” în “oameni spirituali”, şi-abia atunci vom avea puterea de a schimba şi lumea odată cu noi, şi-abia atunci vom putea realiza care e sensul vieţii pe pământ, şi-abia atunci vom şti ce-i fericirea, şi-abia atunci ne vom simţi împliniţi...


Note Blog "Nostalgie despre bunul simt": * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

marți, 3 noiembrie 2015

O ţară ca o apă limpede şi frumos curgătoare

Proiect: “Mişcarea pentru Bunul Simţ”


O ţară ca o apă limpede şi frumos curgătoare...


     Un popor este ca o apă curgătoare: cineva care stă pe margine poate să-i admire scurgerea liniştită pe valea istoriei, adunând de la izvoare şi până la vărsare, substanţe dătătoare de viaţă; poate să-i admire limpezimea, să-i vadă dedesubturile, să-şi alunge setea cu apa-i curată şi să-şi astâmpere foamea cu vieţuitoarele ce freamătă înlăuntrul ei. Dar dacă apa e învolburată şi tulbure, râul nu mai are farmec: nimeni nu admiră o apă murdară, nimeni nu are curaj să o bea, nimeni nu intră să se îmbăieze de frică să nu fie tras la fund de cine ştie ce, nimeni nu pescuieşte într-un râu poluat, iar pe marginile lui nu cresc decât bălării...

     În acest caz, responsabilii cu calitatea apei trebuie să ia măsuri. E greu şi foarte costisitor să cureţi o apă deja contaminată şi atunci cea mai utilă soluţie este să porneşti în sus, pe firul apei, către izvoare, pentru a descoperi cauza contaminării şi a proceda urgent la eliminarea acesteia, pentru că este mult mai uşor să previi decât să vindeci. De regulă mai toate apele sunt curate la izvoare şi curg aşa până la un moment dat când încep să cadă gunoaie într-însa, în mod accidental sau voit şi dacă nimeni nu se sesizează, apa continuă să acumuleze mizerii şi gunoaie, până devine o apă moartă...

     La fel e şi cu popoarele. La “izvoare” sunt mai toate curate: oamenii lor se nasc cu o zestre genetică şi culturală valoroasă şi sănătoasă şi cresc acumulând cunoştinţe folositoare vieţii, până când, în mod accidental, din nebăgare de seamă ori din incompetenţă, sau voit, prin implicarea unor minţi bolnave ori interesate, aceste cunoştinţe, acumulate peste zestrea genetică, încep să fie poluate şi contaminate cu mizerii de tot felul... În acest caz, responsabilii cu calitatea vieţii unui popor trebuie să ia măsuri! E greu şi în anumite cazuri chiar imposibil, să reeduci şi să corectezi erorile sau lacunele din educaţia unei persoane, mai ales după o anumită vârstă: “calul bătrân greu îl înveţi să tragă la plug”!

    Cel mai bine ar fi fost ca educaţia acestei persoane să se fi făcut în mod corespunzător încă de la început, pe toată durata vieţii sale şi ca factorii responsabili să-şi fi făcut datoria, luând măsurile ce se impuneau la timpul cuvenit...

     O vorbă din lumea largă zice că "fiecare popor are conducătorii pe care îi merită"! De regulă clasa politică este copia fidelă, în miniatură, a societăţii pe care o reprezintă. Politicienii nu sunt extratereştri. Nu au căzut din cer! Ce-i drept unii, par căzuţi din lună, dar din păcate nu din cer. Spun “din păcate” deoarece omenirea a cunoscut pe la începuturile erei, un “politician” căzut din cer, dar acestuia nu are nimeni ai reproşa ceva. Ba dimpotrivă!... În schimb, politicienii care ne reprezintă în zilele noastre sunt de-ai noştri. Sunt dintre noi. Au primit aceeaşi educaţie şi au moştenit, din păcate, aceleaşi metehne ca mai toţi dintre noi. Nu ne plac! Dar noi, ne plăcem? Avem noi dreptul să le cerem să fie altfel decât suntem noi înşine dispuşi să fim? Putem noi să le cerem să se schimbe fără ca noi înşine să ne schimbăm? Politicienii nu sunt oameni de sacrificiu. Poate au “fost odată ca-n poveşti”... Să ne uităm în oglindă şi să încercăm să răspundem sincer: suntem noi oare, mai buni ca ei? E just să învinovăţim în bloc toată clasa politică? Şi mai ales: e just să învinovăţim DOAR clasa politică?

     Bombardaţi zilnic pe toate canalele de media, cu filme, reportaje, ştiri ba chiar şi cu muzică care fac apologia violenţei, a furtului, ţepelor, violurilor şi înşelăciunii de parcă ar fi virtuţi supreme ale rasei umane, elemente indispensabile din decorul cotidian, românii s-au obişnuit cu micile găinării, (pe care în termeni eleganţi le alintă prin sintagma: "mica criminalitate"), într-o asemenea măsură încât acestea au devenit insesizabile.
     Românii s-au obişnuit nepermis de mult şi cu violenţa şi cu sângele de pe ecrane, astfel încât au ajuns şi în viaţa reală la "performanţa" de a nu mai fi impresionaţi de aceste fapte teribile care sunt crima, violul şi jaful. Şi dacă nu mai sunt impresionaţi, de ce să mai reacţioneze: “Asta este! Aşa s-a ajuns în zilele noastre! N-ai ce să-i faci!”

     Şi iată care este efectul: crearea în rândurile populaţiei a unei stări de sărăcie şi de subcultură, prin care aceasta a devenit dependentă de “mica ciupeală”; inocularea conceptului “sănătos” că “găina de unde scurmă, de acolo mănâncă” şi că trebuie să mergem la serviciu cu convingerea că acolo “dacă nu curge, pică”!... Şi-apoi cum să iei atitudine, cum să ieşi în faţă şi să arăţi cu degetul când tu însuţi, chiar dacă din alte motive, întemeiate poate şi cu siguranţă la un alt nivel valoric, eşti pătat! S-a ajuns la situaţia absurdă în care nevoile “ne împing să ne murdărim”...

Trăind într-o stare de extremă iritare şi nervozitate, cu stări depresive alternând la limita patologicului cu cele de surescitare, populaţia şi-a pierdut complet încrederea în autorităţi. Oamenii au devenit suspicioşi, invidioşi, orgolioşi şi egoişti. Poporul este divizat. Poporul este înrăit. Poporul şi-a pierdut coeziunea şi mai ales, poporul şi-a pierdut încrederea în forţele proprii, devenind insensibil la orice propunere de schimbare. A devenit o masă inertă; frunze risipite de vânt prin toată lumea!...
Trist este faptul că dialogul nu mai este posibil. Fiecare susţine că este deţinătorul adevărului absolut şi se comportă în consecinţă. Dar cel mai periculos şi mai pervers efect este acela al discreditării organismelor statului cumulat cu o disoluţie catastrofală a autorităţii acestora, ceea ce poate duce în final la HAOS şi laANARHIE...

     Conform unor sondaje de opinie, situaţia este atât de gravă încât, tineretul studios de astăzi a ajuns la concluzia că orice tentativă de schimbare în societatea noastră este inutilă, întrucât este din start sortită eşecului. Şi atunci unicul lor ideal este acela de a emigra. Mă sperie gândul că fiii mei fac parte dintr-o generaţie de tineri care, ajunşi la vârsta când sunt capabili să facă o comparaţie între ceea ce au studiat teoretic la şcoală şi ceea ce întâlnesc practic în societate, se declară învinşi, renunţă la a mai visa, renunţă să mai lupte pentru idealurile lor şi se simt condamnaţi să trăiască în mediocritate, sub stăpânirea imposturii, a parvenitismului şi a unei gerontocraţii economico-financiare fondată pe nepotism, pe Pile, Cunoştinţe şi Relaţii, într-o societate inumană, supra-politicizată, care se închină la unicul zeu pe care îl recunoaşte „PROFITUL”şi la unicii săi sfinţi – „BANII”!...

     Şi, totuşi!... Hai să ne gândim puţin!...

     Dacă analizăm lumea şi viaţa ca pe un film care se desfăşoară pe ecranul unui cinematograf şi la care noi asistăm ca nişte spectatori muţi şi cuminţi, totul este inutil! Indiferent de cât am comenta şi de cât ne-am lamenta noi în sală, cei de pe ecran îşi văd liniştiţi de treburile lor... Numai că mie asta îmi sună a “Mioriţa”!...
     Aşa că vă propun să schimbăm ambientul, să ieşim din “sala de cinema” şi să privim chestiunea în cauză, din altă perspectivă. Vom constata astfel, ca lumea îşi desfăşoară viaţa de jur împrejurul nostru şi că fiecare dintre noi poate avea un rol activ în această piesă care se numeşte “viaţa”!...

     Scuzaţi-mi îndrăzneala, dar eu unul, m-am săturat să mai tot ascult cât de rău o ducem! M-am săturat să trăiesc într-un “neam de bocitoare”, să trăiesc mereu cu “Drobul de Sare” pe sobă şi să stau şi doar să mă uit la el şi să mă minunez de cât e de periculos, fără să fac nimic!...

     Luând notă de acutizarea fragmentării societăţii româneşti, din zilele noastre, atât pe orizontală cât mai ales pe verticală, datorate unei barbarizări induse şi orchestrate în mod inconştient prin toate mijloacele de comunicare în masă, pe fondul unei educaţii din ce în ce mai superficiale şi ineficiente, mi-am luat inima în dinţi şi de dragul copiilor noştri, al viitorului lor şi al nepoţilor, vă propun cu toată modestia iniţierea unei mişcări sociale, care să aibă drept rezultat refacerea punţilor de legătură între prea-multele fragmente şi straturi ale societăţii româneşti.

     Proiectul meu se numeşte: “Mişcarea pentru Bunul Simţ”.

     “Mişcarea pentru Bunul Simţ” (“MpBS”) se doreşte a fi o mişcare a cetăţenilor liberi. Liber înseamnă, după părerea mea – neangajat politic. A face parte dintr-un partid înseamnă a respecta disciplina de partid. Înseamnă să-ţi subordonezi gândirea şi acţiunile, intereselor de partid, care de multe ori, din raţiuni de luptă pentru putere, nu corespund şi cu interesele cetăţeanului de rând.

     „MpBS” va milita pentru o schimbarea de atitudine a fiecărui cetăţean, care să vină din interiorul acestuia. Să schimbăm tipul re relaţii din societate, plecând mai întâi de la noi înşine şi abia după aceea să pretindem această schimbare celor din jurul nostru şi autorităţilor. 

     „Mişcarea Pentru Bunul Simţ”, se vrea un mijloc de atitudine în plan social; o mişcare apolitică pentru normalitate, deschisă tuturor cetăţenilor cu discernământul intact, indiferent de naţionalitate, sex sau origine socială, credincioşilor de orice religie şi ateilor în aceeaşi măsură, indiferent de pregătirea lor şcolară sau profesională. Important este să fie persoane decente şi raţionale, care nu şi-au pierdut speranţa că mai există încă valoare autentică şi modestie, onoare şi morală, conduită etică şi respect, adevăr şi merit, decenţă şi altruism, într-un cuvânt - OMENIE!... O mişcare care va milita pentru repunerea în drepturi a adevăratelor valori şi a meritocraţiei, o mişcare civică pe orizontală, fără ierarhii, fără cariere, fără oportunişti.
      Subliniez că nu este o mişcare„contra”, ci o mişcare„pentru”.

      În toţi anii de după revoluţie, românii au mers la vot “ca să dărâme” şi au votat permanent “contra”: contra comunismului, contra lui Iliescu, a lui Năstase, a lui Vadim, etc..., fără să se preocupe însă, dacă cei pe care îi pun în loc, ştiu “să construiască”, dovedind astfel un infantilism şi un analfabetism politic sinucigaş!
      Şi rezultatele se văd, amarnic, în nivelul nostru de trai; în “fuga” românilor peste hotare; în industria care s-a vândut pe beţe de chibrituri; în agricultura fărâmiţată şi lăsată de izbelişte; în economia care se prăbuşeşte... şi oriunde mai sunteţi dumneavoastră capabili să le vedeţi...

      Unul din scopurile „MpBS” este acela de a edita un “Cod al Bunului Simţ”, în care să cuprindem toată înţelepciunea populară, acumulată din cele mai vechi timpuri şi adaptată la necesităţile şi realităţile zilelor noastre. După care va urma partea cea mai dificilă: vom planifica şi desfăşura acţiuni de implementare a acestui Cod în toate straturile societăţii civile. Nu mai este nevoie să vă subliniez importanţa acestui deziderat.

      Vizăm populaţia în ansamblul ei privită ca o comunitate omogenă; sună demagogic, dar la o analiză corect argumentată vom descoperi că acest concept, de "bun simţ", are carenţe de aplicare pe toată scara societăţii româneşti (şi nu numai); cu unii o să fie de lucrat mai mult, cu alţii mai puţin; unii (cu buzunarele umplute prin necinste) or să fie ceva mai "rezistenţi", alţii ceva mai receptivi; etc.

      Va trebui să coborâm cu mesajul nostru până la nivelele de la baza societăţii, creând o ţesătură radială de relaţii (ca o pânză de păianjen) şi identificând la fiecare nivel cele mai potrivite persoane care se bucură de o bună reputaţie şi respect, ca vectori purtători de mesaj.
      Va trebui să ne amintim permanent că ne vom adresa oamenilor simpli, provenind din medii diferite, cu nivele foarte diferite de cultură, civilizaţie şi educaţie şi în consecinţă cu mentalităţi diferite. Nu am găsit nicăieri o definiţie a bunului simţ. Şi asta, probabil, pentru că bunul simţ este un concept prea vast pentru a putea fi enunţat în mod clar şi concis. 

     De-a lungul evoluţiei sale, societatea umană a stabilit o serie de reguli absolut necesare pentru o bună convieţuire între membrii săi. Aceste reguli au fost şi sunt modificate şi adaptate periodic în funcţie de stadiul de evoluţie al societăţii. Regulile de convieţuire pot fi de diverse tipuri: de la cele scrise, adunate în legi, regulamente şi coduri, până la cele transmise oral din generaţie în generaţie, reprezentate de tradiţii, cutume şi de obiceiuri ale locului (sau “ale pământului”).

     Bunul simţ s-ar putea defini pe scurt, ca fiind atitudinea de a respecta regulile de convieţuire. Am testat această temă pe Facebook, creând grupul "Tribuna Bunului Simţ", ca pe un forum de discuţii, pe o temă precisă: relaţiile inter-umane; cu o finalitate precisă: îmbunătăţirea lor şi am constatat o mare adeziune atât la publicul din ţară cât şi în rândurile emigraţiei româneşti şi drept urmare am dorit să trec la o fază superioară, aceea de construcţie efectivă a acestei noi mişcări. 

     Tot în acest sens am creat un blog:

"Nostalgie Pentru Bunul Simț", unde am început să postez articole pregătitoare pentru viitoarele acţiuni efective ale mişcării, şi încă unul:

"Tribuna Bunului Simţ", destinat articolelor publicate de adepţii mişcării.

     Într-o ţară în care "ambientul" te obligă, practic, să fii măcar un pic, nesimţit pentru a putea trăi normal, suntem cu toţii, mai mult sau mai puţin atinşi de acest microb.Tuturor ne place să trăim bine, să fim trataţi bine şi corect, să fie ordine şi disciplină, să fie respect în relaţiile dintre oameni, (la “izvoare” suntem cu toţii “curaţi”, ne naştem puri dar suntem contaminaţi permanent de “ambient”), însă nimeni nu face primul pas: “să nu fie luat de fraier”!...

      O soluţie ar fi să ne punem cu toţii de acord asupra momentului unui nou început.

      Ce-ar fi să ne închidem cu toţii într-o seară, fiecare în baia noastră, să ne uităm lung în oglindă şi să ne răspundem sincer la întrebarea dacă avem a ne reproşa ceva..., după care să ştergem totul cu buretele, să dăm ceasul relaţiilor interumane înapoi, să uităm de toate certurile şi să pornim a doua zi de dimineaţă, cu toţii de la zero. Fără certuri, fără reproşuri, fără remuşcări!

     Sună bine, dar sunt conştient că acesta este doar un vis frumos. O utopie! Important pentru noi toţi este să avem totuşi, chiar şi în mod individual, acest “moment al adevărului”!...Nimeni nu este perfect! Oricare dintre noi am vrea să mai îmbunătăţim câte ceva la propria persoană. Importantă este voinţa de a o face şi rolul nostru este acela de a redeştepta această voinţă care există în mod latent în fiecare dintre noi.

     Şansele noastre se numesc: educaţia, instruirea, respectul, disciplina, inteligenţa, conștiința.

     Primul pas: Pentru a reuşi să producem o schimbare reală, după dovedirea necesităţii acesteia, este absolut necesară crearea unei alianţe de susţinători, bine organizată, coordonată şi condusă, într-o adevărată „coaliţie a schimbării”, care să reunească persoane sau grupuri de persoane influente, prin statutul lor profesional, prin expertiză sau notorietate. 

     Pentru punerea în practică a ideii de însănătoşire a climatului de dialog social în România şi de "de-barbarizare" a relaţiilor interumane actuale, vrem să implicăm toate grupările cu idei sănătoase care activează în cadrulsocietăţii civile. 

     Partea raţională şi onestă a societăţii româneşti, din fericire, se mişcă! După cum se ştie, în ultimul timpau luat fiinţă foarte multe grupări sub formă de uniuni, asociaţii, grupuri de reflecţie, mişcări, alianţe, etc, fiecare din acestea având scopul nobil de scoatere a României şi a poporului român la lumină. Aproape toate aceste grupări pe care le-am "vizitat" în spaţiul virtual, au cuprins în programele lor, acţiuni sau teme de lucru care vizează în esenţă Bunul Simţ. De aici a venit şi "scânteia": un concept unanim acceptat de toată societatea civilă, ca laitmotiv pentru unirea acesteia pentru un scop precis: bunăstarea individuală şi comună.

     Nu-mi propun unirea acestor grupări. Ar fi minunat dacă am fi în stare să trecem peste orgolii, peste ceea ce ne separă, dacă ne-am uita mai întâi, la ceea ce ne uneşte şi dacă am încerca să găsim puterea în noi de a negocia şi de a armoniza, ceea ce ne separă! Sunt deja grupări care merg în această direcţie lăudabilă!
     Voi propune, tuturor acestor grupări, iniţierea unei mişcări de coeziune socială pe tema Bunului Simţ şi ca un prim pas în acest sens le voi solicita numirea (alegerea, desemnarea) din partea fiecăreia, a unui „Delegat pentru relaţia cu Mişcarea pentru Bunul Simţ”.

     Rolul acestui delegat ar fi acela de facilitare a comunicării în ambele sensuri intre „MpBS”şi grupările societăţii civile din care provin aceşti delegaţi, de informare reciprocă şi de coordonare în vederea desfăşurării acţiunilor de interes comun, de a face lobby pentru atragerea sprijinului şi susţinerii din partea acestor grupări în ceea ce priveşte derularea programelor de implementare în teritoriu a normelor viitorului „Cod al Bunului Simţ”. 

     În afară de grupările societăţii civile, intenţionez cooptarea în proiect a mediilor universitare,în special a asociaţiilor de studenţi din cadrul facultăţilor de psiho-sociologie, pedagogie, filozofie şi drept, din principalele centre universitare din ţară, eventual sub coordonarea unor cadre didactice, cărora aş vrea să le propunînfiinţarea de cercuri sau cluburi de dezbatere pe tema mişcării. Odată constituite aceste cluburi de dezbatere le voi solicita şi lor desemnarea câte unui „Delegat pentru relaţia cu MPBS”, din partea fiecărei facultăţi.Vom oferi tuturor delegaţilor astfel desemnaţi, un loc cu drept de vot în viitorul „Consiliu Consultativ al MpBS”, pe care îl văd că pe un „parlament” al mişcării.

     Delegaţii din mediul universitar, vor avea rolul principal de a facilita introducerea acestor norme în învăţământul mediu şi mai în adâncime, în gimnazii şi în şcolile primare şi chiar în învăţământul preşcolar, prin pregătirea specifică în acest sens a cadrelor didactice din fiecare ciclu de învăţământ. 

     De asemenea vor avea rolul de a contribui la susţinerea (printr-o argumentare corespunzătoare), a introducerii în programele şcolare a unor obiecte de studiu care să pregătească tinerii pentru viaţa lor socială. Intenţionăm să propunem eliminarea din programa şcolară exagerat de încărcată a elevilor, a obiectelor de studiu inutile, mult prea abstracte pentru a avea finalitate practică (lăsând această "plăcere" mediilor universitare) şi înlocuirea acestora cu obiecte de studiu concrete, care îi pot ajuta pe copii noştri să înţeleagă cum este organizată şi cum funcţionează societatea umană: comunicarea şi relaţiile interumane, structura societăţii umane, existenta şi funcţionarea organismelor democraţiei, rolul diviziunii sociale a muncii, etc., materii de studiu care le pot facilita acestora integrarea în societate şi alegerea unui drum corect către succesul în viaţă.

     Prin "Mişcarea pentru Bunul Simţ" vreau să fac un prim pas în această direcţie, subliniind spre înţelegerea tuturor, importanţa muncii de educaţie a individului uman şi a inoculării în conştiinţa acestuia a adevăratelor valori ale omenirii.

     Este foarte important să înţelegem cu toţii că trebuie mai întâi SĂ-I EDUCĂM PE EDUCATORI, să le redăm demnitatea şi entuziasmul, pregătind „terenul” din câmpul lor de activitate.Am prevăzut implicarea mediilor universitare, deoarece acestea sunt singurele cu competenţe reale în materie de educare a educatorilor. Când spun "educatori" mă gândesc la toate acele persoane, care prin natura meseriei sau activităţilor zilnice au rol de transmitere de cunoştinţe către populaţie: educatoare (educatori), învăţători, profesori, la toate nivelurile, instructori, pedagogi, etc. Sunt primele persoane lovite (material şi spiritual) de actuala stare de degradare a relaţiilor inter-umane şi primele dispuse la "a lua măsuri" de însănătoşire a climatului din zona lor de activitate. Va trebui să le redăm acestora speranţa, demnitatea şi respectul de care se bucurau în perioada interbelică; va trebui să-i înarmăm cu tot ceea ce este necesar (legislativ, material şi ştiinţific) pentru a se face din nou ascultaţi şi respectaţi. Sunt râuri de scris şi de discutat pe această temă! 

     "Mişcarea pentru Bunul Simţ" îşi va subordona toate luările de poziţie şi acţiunile, exclusiv însănătoşirii şi normalizării relaţiilor dintre toate componentele şi membrii societăţii româneşti, lăsând la latitudinea fiecărei grupări sau persoane, libera opţiune a orientării sale politice, faţă de care ne declarăm, în mod democratic, tot respectul şi absoluta echidistanţă.

     Trebuie avut în vedere faptul că, după părerea mea, orice reformă s-ar pregăti în România, oricât de valoroasă ar fi ea, oricât de nobile i-ar fi idealurile şi oricât de folositoare ar fi pentru creşterea bunăstării în rândurile populaţiei, fără o pregătire corespunzătoarea acesteia din punct de vedere al capacităţii oamenilor de a o înţelege, de a o accepta şi de a o susţine, ar avea aceeaşi soartă ca aceea a uneiseminţe de calitate cultivată cu grijă... în deşert!...

     În ceea ce priveşte "dependenţa faţă de stat" noi vedem lucrurile cam aşa: din moment ce trăim într-o democraţie, „statul” suntem noi! Şi atât timp cât o să fim conştienţi de drepturile şi de obligaţiile care dau forţa noastră în stat, situaţia ar trebui să se aşeze de la sine pe făgaşul normal. De ce noi, cetăţeni oneşti ai acestei ţări (lumi), nu ne-am putea crea şi singuri "antiviruşii sociali" de care avem nevoie pentru a trăi bine împreună. De ce n-am putea impune noi, ca simpli cetăţeni, diriguitorilor (pe care noi îi votăm) unui stat pe care noi îl "alimentăm" cu impozitele pe care le plătim, voinţa noastră? Va trebui însă să fim noi cei dintâi corecţi, să gândim şi să acţionăm solidar, iar această solidaritate o vom putea obţine numai dacă vom desfăşura o acţiune eficientă şi inteligentă de normală conştientizare a populaţiei asupra rolului şi puterii pe care o deţine în societate.Şi asta se poate obţine numai prin educaţie.

     Acest proiect este în esenţă extrem de simplu în plan teoretic! În plan practic însă, avem o mică problemă: dacă omul a reuşit performanţa tehnologică de a modela cele mai dure materiale (lemnul, piatra, oţelul şi chiar diamantul), în mod normal nu are probleme de ordin tehnic nici în a modela “hardul” omului, făcut din carne, sânge şi oase, care au o consistenţă materială incomparabil mai moale. Chirurgii şi ortopezii se pricep de minune la asta. Problema apare însă la modelarea “softului”, a voinţei omului, a funcţionării materiei cenuşii, care deşi este cea mai moale (creierul a trebuit să fie protejat de cutia craniană), este şi cea mai rezistentă la intervenţiile externe.

     Soluţia? Modelarea prin convingere!...Şi dacă pe parcursul derulării proiectului îşi vor face simţită prezenţa persoane sau grupări interesate în perpetuarea actualei stări de fapt, care îşi vor vedea ameninţate poziţiile sociale „câştigate cu greu” după ani lungi de înşelăciuni, furtişaguri, minciuni, evaziuni şi tot felul de alte activităţi ilegale şi necinstite, va trebui să le explicăm că situaţia dezastruoasă în care se găseşte ţara şi poporul li se datorează în exclusivitate şi că ar trebui să profite şi ei de „momentul zero” şi să se bucure că nu-i mai ia nimeni la întrebări despre cum şi-au făcut averile! Pentru că cine şi le-a făcut în mod cinstit nu poate decât să se bucure de creşterea calităţii factorului uman care va lucra în continuare pentru ei, de climatul de lucru sănătos şi civilizat, creat prin surplusul de calificare, de educaţie şi de bun simţ!

     Vom crea în acest sens, la nivel central, o echipă specializată în identificarea „piedicilor”, în studierea cauzelor acestora şi în găsirea şi negocierea soluţiilor, asta pe deoparte; pe cealaltă parte, vom crea unele mecanisme de stimulare a „fair-play” -ului, iar persoanele care se vor evidenţia din acest punct de vedere vor fi premiate şi popularizate! Comunicarea cu structurile mişcării din teritoriu va fi esenţială în aceste cazuri.Şi cum nimic nu motivează mai mult decât succesul, tot în teritoriu se vor întocmi rapoarte periodice privind starea de satisfacţie a populaţiei, a organizaţiilor societăţii civile şi a autorităţilor locale (unităţile de învăţământ, poliţia şi jandarmeria incluse), ca rezultat al aplicării active a normelor de bun simţ, procedându-se la schimburi de experienţă care va permite ca succesul obţinut în anumite zone să fie „clonat” şi aplicat cu succes în zonele cu rezultate mai puţin vizibile.

     Este absolut necesar ca rapoartele să fie foarte sincere şi corecte, urmărindu-se consolidarea rezultatelor pe termen lung şi permanentizarea acestora. Obţinerea unui succes este un lucru semnificativ dar acest succes trebuie repetat, atât pe plan local cât şi în ansamblu, la nivel naţional.

      Pentru a obţine aceste succese multiple este necesar să fie făcute permanente îmbunătăţiri. Prin schimbul periodic de experienţă, fiecare succes va da posibilitatea consolidării a ceea ce s-a dovedit funcţional şi de a identifica elementele şi acţiunile ce pot fi optimizate.
      Pentru ca schimbarea de atitudine să dureze ea trebuie să devină parte din conştiinţa persoanei însăşi şi mai ales a grupului din care aceasta face parte şi care va avea grijă să aducă permanent corecţiile necesare, în cazul eventualelor mici scăpări individuale, inevitabile la aplicarea unui astfel de proiect la scară mare.
      Se vor face toate eforturile necesare pentru a arăta că schimbarea pozitivă de atitudine afectează în mod benefic activitatea cotidiană a comunităţii, atât la nivel „micro” cât şi la nivel de ansamblu, astfel încât grupul să devină convins de utilitatea schimbării.
      Este important ca cei care iau decizii în grup (fie că sunt mai vechi sau sunt nou-veniţi) să rămână interesaţi de efectele schimbării, altfel există riscul ca în timp lucrurile să se întoarcă înapoi la starea de dinaintea implementării acesteia.

     Invităm toţi oamenii de valoare să nu mai stea deoparte. Le promitem o tribună a bunului simţ de la care să ne vorbească, să ne împărtăşească din experienţa lor. Le promitem un dialog deschis şi onest şi îi asigurăm de tot respectul şi atenţia din partea noastră...

     Să ne învăţăm copiii să facă diferenţele cuvenite, să-i educăm şi să-i pregătim pentru punerea în practică a unui astfel de proiect de insanatosire a vietii sociale, intr-o Romanie în care să troneze BUNUL SIMŢ, meritocraţia şi binele comun, pentru că fiecare dintre noi contează, pentru el însuşi, pentru familia lui, pentru toţi cei din jurul său şi pentru societate!...

     Să răspundem tupeului prin competenţă; să ne opunem prin valoarea şi profesionalism, oportuniştilor şi profitorilor; să ne comportăm cinstit şi cu demnitate, în fata hoţilor şi lingăilor; să repunem în funcţie onoarea, cavalerismul, responsabilitatea, altruismul şi mai presus de toate, moderaţia şi armonia între oameni şi faţă de natură...

Cum?

Asta rămâne să stabilim împreună.

Numai împreună!...

                                                                 (Autor: Remus Constantin Raclău)