... în sensul sensibilizării conştiinţei a normelor de bun simţ şi ale
omeniei ?
Autor: Remus Constantin Raclău
Se vorbeşte mult de la o vreme despre apariţia
unei fracturi între conducerea politică a statului şi populaţia acestuia. În
ideea unui răspuns la întrebarea dumneavoastră ar trebui să fructificăm aceasta
fractură în folosul nostru.
Să mă explic.
Se
spune că de regulă, “peştele de la cap se-mpute”. Şi dacă urmărim în mod
regulat atitudinea şi comportamentul politicului nu putem face altceva decât să
constatăm că din păcate oamenii politici de la noi confirmă din plin aceasta zicală.
Politicienii români s-au rupt total de popor trădându-şi rolul
şi rostul lor în societate.
Acţionând
exclusiv în interesul lor propriu şi al grupului care i-a promovat pe liste şi
susţinut financiar în campanie, aceştia au încetat demult să-şi mai respecte rolul lor instituţional de reprezentanţi
ai alegătorilor, de purtători de cuvânt a nevoilor şi aspiraţiilor populaţiei în
forul suprem de conducere al ţării. Le resimţim cu tristeţe completa lipsă de
omenie, le observăm cu indignare încălcările celor mai elementare norme de bun
simţ şi mai ales, realizăm cu deznădejde profunda lor lipsa de conştiinţă !
Dar, în acelaşi timp, tradiţia sociologică ne
aminteşte că “fiecare popor îşi are conducătorii pe care-i merită”... Şi-atunci
?...
Atunci nu ne mai rămâne altceva de făcut decât,
să facem în aşa fel încât, să nu ne mai “merităm” conducătorii ! Să profităm de
falia creată între ei şi noi, şi să ne desprindem noi - trupul ţării cel rămas
sănătos, de capul cel stricat al conducătorilor acesteia, pentru a nu ne lăsa contaminaţi de comportamentul lor: va trebui ca noi să facem totul aşa
cum se face în mod normal – cu omenie cu bun simţ şi cu conştiinţa împăcată.
Să fim altfel decât ei, să nu ne lăsăm duşi în
ispită şi să-i obligăm să ne vadă aşa cum suntem, pentru ca să-şi dea seama cum
am vrea să fie ei. Cum merităm
noi – poporul, să ne fie ei - conducătorii! Şi-abia după aceea să-i mai primim
la vorbă ...
Scepticii or să ne-ntrebe iute cum se poate
face una ca asta, într-o societate în care valorile umaniste s-au degradat în
mod considerabil.
Întrebarea lor poartă în sine sămânţa
unicului răspuns posibil şi valid. Un răspuns de o simplitate dezarmantă:
-
Atenţie! “În mod
considerabil” nu înseamnă nici “complet” şi nici “ireversibil”... S-au uscat nişte
frunze. S-au îngălbenit şi se văd cu ochiul liber. Câteva! Alea de mai de sus şi
alte câteva care-au venit în contact direct cu ele. Atât! Cangrena încă n-a ajuns la ramuri, n-a ajuns la
trunchi şi cu atât mai puţin la rădăcini. N-avem decât să ne scuturăm un pic şi
gata, scăpăm de frunzele care ne fac de râs şi care ne fac rău.
Depinde doar de noi: nu trebuie decât să
realizăm că nu suntem singuri. Că suntem la fel, de acelaşi fel: “de-o mamă,
de-o făptură şi de-o seamă”! Dacă fur, fur de la cineva ca şi mine, care va
suferi după paguba produsă şi poate că va
fi împins şi el de nevoi să fure de la altcineva, care poate că mă va fura pe
mine; dacă înjur sau vorbesc urât, înjur pe unul de-al meu, care va suferi
pentru cuvintele pe care i le-am aruncat şi-mi va vorbi şi el la fel; dacă voi fi lipsit de respect, voi lipsi de
respect pe unul cu care sigur mă voi mai
întâlni şi care e logic că nu va putea să mă respecte. Lumea e ca o oglindă: încruntă-te
şi vei vedea pe cineva încruntat, zâmbeşte şi vei vedea pe cineva care-ţi zâmbeşte.
Şi tot aceeaşi lume se comportă ca un ecou: strigă iubire şi vei auzi iubire,
urlă ură şi ură vei auzi. Şi-atunci
?...
Oare n-ar fi cazul să înţelegem c-ar trebui să-ncepem
cu noi? Prin exemplul nostru personal?
Cum putem influenţa societatea din jurul
nostru?
Prin deşteptăciunea noastră! Dovedind că
suntem fiinţe umane dotate cu raţiune şi cu conştiinţă. Gândind pe termen lung şi
gândind în mod diferit de cum am fost învăţaţi s-o facem până acum. E imperios
necesară o schimbare de paradigmă în gândire: trecerea de la gândirea
materialistă (limitată – pentru că materia însăşi este palpabilă, deci limitată
şi se poate măsura) la o gândire spirituală (infinită – pentru că raţiunea este
imaterială şi nu are limite).
Omul “material”, în absenţa spiritului nu
este altceva decât un simplu animal înzestrat cu darul vorbirii. Inteligenţa nu
este specifică speciei umane; există multe specii de animale dotate cu
inteligenţă, dar aceasta nu le
transformă în oameni, întrucât o folosesc instinctiv, pentru a supravieţui în
lumea materială – în junglă, în apă, în aer, în pustiu, la câmpie sau pe vârful
munţilor.
Oamenii sunt fiinţe superioare tocmai fiindcă îşi
folosesc inteligenţa în mod raţional, gândind,
şi dominându-şi instinctele cu ajutorul gândirii. Omul este un animal raţional!
Şi raţiunea este forma superioară de
organizare a spiritului.
Dacă vom fi capabili să ne transformăm modul
de a gândi, dacă vom fi în stare să nu mai gândim material, să nu mai transformăm
totul în bani, să nu mai gândim la avantaj, la profit, să nu mai gândim
speculativ, dacă vom învăţa să ne obţinem satisfacţiile în mod direct, altfel
decât prin intermediul banului, atunci nu vor mai exista câştigători şi perdanţi,
şi-abia atunci vor fi create condiţiile de a ne putea transforma din “oameni
materiali” în “oameni spirituali”, şi-abia atunci vom avea puterea de a schimba
şi lumea odată cu noi, şi-abia atunci vom putea realiza care e sensul
vieţii pe pământ, şi-abia atunci vom şti ce-i fericirea,
şi-abia atunci ne vom simţi împliniţi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu