sâmbătă, 29 octombrie 2016

Eu, tatai! Eu…

de Remus Constantin Raclău

Era demult. Dar demult tare...
Era pe când de-abia mi-aduc aminte.
Eram tot la Icuşeşti, leagănul copilăriei mele.
Aveam vecini buni: părinţi de treabă şi prieteni copii haioşi.

Pe vremea aceea drumul nu era asfaltat. Nimeni nu mai ştie când, s-a împrăştiat piatră de râu şi am scăpat astfel de glod în caz de ploaie. Dar cum pe drum se circulă, roțile căruţelor, copitele cailor şi mai rar pe atunci, roțile maşinilor înfundau cu timpul piatra în aşternutul drumului, înecând-o în colb. Şi-atunci să te ţii...

Orice maşină care îşi croia drum prin zonă stârnea un nor furibund de praf şi colb, ca într-o adevărată furtună în deşert. La auzul vreunui motor şi mai ales la vederea norului înnecăcios, tot ceea ce era viu prindea viteză: fugeau cu toţii care-ncotro, adulţi şi copii, câini şi pisici, rațe şi găini adăpostindu-se fiecare după inspiraţie şi menire, care prin case, care prin coteţe care prin tufe sau copaci... Cine nu apuca, ăla era! Pe lângă faptul că trebuia să-şi ducă mâneca la gură ca să poată respira până la trecerea furiei, era decorat pe de-a-ntregul cu un strat de praf alb-gălbui care-l transforma pe loc într-un fel de om de zăpadă extra-sezon...

Aşa că periodic, autorităţile trebuiau să se îndure să-i reîmprospăteze utilitatea, aducând zeci de camioane de piatră de râu, depuse ordonat în movile egal distanţate pe una din laturile drumului, după care, nişte utilaje ciudate dotate cu lame de buldozer între roțile din faţă şi cele din spate, topeau movilele împrăştiindu-le pietrişul prin treceri succesive.

După o astfel de operaţiune contrar tuturor aşteptărilor traficul devenea mult mai potolit. Cu greu mai reuşeau maşinile să-şi croiască drum printre pietrele haotic împrăştiate, care alunecau unele pe altele lipsind astfel roţile de aderență. Ordinul era ca drumarii să nu mai cheltuie pe sortarea pietrişului sau pe bătucirea drumului cu compactoarele, aşa că pietre de toate dimensiunile rămâneau pe drum aşa cum fuseseră ele împrăştiate, mizându-se pe compactarea lor naturală în timp, prin trecerea roţilor şi scurgerea ploilor.

Dar pe cât de ofticaţi erau şoferii, ale căror maşini suportau un neîntrerupt bombardament de pietre pe dedesubt, pe atât de satisfăcuţi erau sătenii, care savurau cu sadism chinurile maşinilor: “Arde-o, frate! Ce te mocăieşti atâta? Hai, dă-i gaz că acu’ vreo două zile nu mai încăpea lumea de voi pe drum... Ce-ai, mă? Nu te mai lasă inima să-i dai tare, ai! Te dor urechile! Las’ să vezi şi tu cum e când nu poţi să-ţi faci treaba ca lumea din cauza altuia”...

Căruţaşii în schimb erau tot în dilemă. Nu ştiau când şi de ce să se bucure. Înainte de tratamentul cu piatră îşi purtau caii când la trap când la galop, după greutatea căruţei şi graba căruţaşului; drumul era relativ neted şi caii trăgeau mai bine, în schimb ori de câte ori ploua, înotau in noroi, iar când era uscat și întâlneau vreo maşină dispăreau pur şi simplu într-un nor de praf! Din păcate nu-şi puteau lua căruţa şi caii la subţiori să se adăpostească prin curţile oamenilor.

Acum, după proaspăta pietruire au scăpat de praf, însă caii trag din greu chiar şi cu căruţa goală, întrucât pietrele neaşezate fac să patineze până şi potcoavele cailor oferind tuturor impresia mersului acestora pe loc, ca la dresaj.

Într-una din acele fericite zile ale copilăriei mele eram pe drum în faţa porţii, cu gaşca de puştani, când ne-am trezit cu Dănuț a lui Ancuţa alergând disperat înspre noi. De cum ne-a văzut, de destul de departe, a început să urle că apucatu’, printre gâfâieli:
- Mâine la nouă!... Mâine la nouă, trece-armata... L-am văzut acu’ cinci minute pe nea’ Ion Rusu ridicând steagu’ la poligon...
La auzul veştii au sărit cu toţii în picioare chiuind, luându-se în braţe şi ţopăind cu veselie:
- Iu-huuuu!... Bine, băăă!... Mâine la nouă avem, tragereee!... Uraaa!... La bombardealăăă!...
Eu nu ştiam despre ce-i vorba dar când era vorba de veselie şi de ţopăială nu mă întrecea nimeni, aşa că am început şi eu să ţopăi şi să sar în braţe pe la cine nimeream, chiar dacă nu prea înţelegeam de ce! N-aveam mai mult de șase ani şi deşi eram cel mai mic dintre ei şi nu aveam “putere de decizie”, eram acceptat cu simpatie în gaşcă pentru simplul fapt că bunicu’ ţinea Bufetul comunal. Victor a lui Paraschiv era cu cinci ani mai mare ca mine. M-a luat în braţe, ca un bun vecin ce era şi mi-a strigat vesel:
- Tinere! Mâine e o zi mare pentru tine. De mâine eşti bărbat! Mâine ai să iei parte la primul tău război de apărare!
Şi cum era un fel de “şef de trib” pe deal, a ordonat scurt:
- Gaşcă! Înarmarea...
Şi-au dispărut cu toţii... Victor m-a luat de mână şi mi-a zis pe ton protector:
- Tu vii cu mine, să te instruiesc!...
Pe vremurile acelea unităţile militare de blindate din Roman, făceau numeroase exerciţii de luptă în zona Icușeștiului, unde era şi un poligon de tragere. Adeseori şiruri întregi de tancuri şi transportoare blindate pe şenile treceau ordonat înspre poligonul din vale, dar eu nu le văzusem niciodată.

A doua zi dimineață ne-am adunat cu toții nerăbdători în fața porților, încă de pe la opt, ”înarmați până-n dinți”. Pe la nouă, cu precizie militărească, coloana de blindate își făcu apariția dinspre capătul satului. Îmi pocnea inima in piept de emoție, dar mă țineam tare. Nu voiam să se vadă. Numai mucoșilor le este frică, ori eu trebuia să le arăt că sunt bărbat! Oricum eram bine pregătit și instruit...

În fața coloanei mergea tancul comandantului, ieşit fudul pe jumătate prin turelă, în salopeta sa neagră, cu hamuri de piele maro, cu mâna stângă sprijinită de mitralieră şi cu dreapta salutând milităreşte poporul de gură-cască adunat pe la porţi.

Noi, armata indisciplinată de ţânci puşi mereu pe şotii, dădeam Cezarului ce-i al Cezarului. Ca să-i adormim orice bănuială, ne prefăceam a-i da onorul şi-l salutam plini de importanță în poziţie de ”drepţi”: care-mai-de-care mai crăcănaţi, cu burţile-nainte şi cu palma streaşină la frunte. Comandantul de pe tanc ne privea cu simpatie şi ne răspundea distrat la salut, încruntat în glumă dar cu un zâmbet îngăduitor pe faţă, făcându-se a nu lua în seamă movilițele de pietre dintre picioarele noastre, adunate pe post de muniţie, de cum se răspândise zvonul trecerii lor prin “teritoriul nostru”.

Dar odată ”aburit” comandantul ... “după el potopul”! La ordinul de atac al șefului nostru de trib, asupra “invadatorilor” s-a dezlănţuit infernul !...

Puştimea din sat a început distracția aruncând cu pietre în blindate. Acţiunea nu producea nici o pagubă, căci pietrele ori ricoşau ori se spărgeau cu zgomot de oţelul gros, iar militarii din interior se distrau şi ei închipuindu-şi că participau la cine ştie ce vitejii.

Se aflase în sat de la Gheorghiţă a lu’ Strâmbu care făcuse armata la tancuri la Calafat, că ofiţerii tanchişti îngăduiau, ba chiar încurajau, astfel de comportamente din partea copiilor la trecerea prin sate, în primul rând ca exerciţiu antistres pentru militarii din interior şi apoi ca formă de a câştiga simpatia sătenilor care se distrau privindu-i şi uitau astfel de deranjul provocat de zgomot, fum, praf şi trafic.

“Zoana”, porţiunea cu iarbă dintre garduri şi șanț, era câmpul nostru de bătaie. Era mai mare haiul să ne priveşti cum ne închipuiam că aruncăm „grenade”, urlând, şuierând şi simulând zgomotul ”exploziilor” nimicitoare. Ba unii dintre noi mai şi simulam atacuri cu mitraliere şi puştile de lemn pregătite din timp şi ascunse strategic pe după porţi şi pe sub podețe, “ca să nu se prindă inamicu”. Făceam salturi înainte, târâşuri pe burtă, adăpostiri pe după stâlpi, ori după ce-apucam, cădeam ”fulgeraţi de gloanţe” şi alte câte ne treceau prin cap că s-ar putea întâmpla la un război. Ba se mai întâmplau să fie şi victime colaterale. Vai mama ei de se nimerea vreo mâță sau mai ştiu eu ce prin raza noastră de-acțiune. Uitam imediat de tancuri şi schimbam de urgență obiectivul tirului către nefericiţii ”spioni” şi nu neg că de multe ori, cum ne aflam pe laturile opuse ale drumului, ni se întâmpla să ne nimerim chiar și unii pe alţii... Dar, ce să-i faci: “À la guerre comme à la guerre”!...

La un moment dat, s-a auzit un trosnet de geam spart... S-a făcut linişte brusc şi mulți dintre noi am înțepenit cu piatra în mână în poziţie de lansare:
- Hopa!... Geam!?... Sticlă!?... Cum dracu?... De unde geam la tancuri?
În hărmălaia generalizată nimeni n-a băgat de seamă că între tancuri şi transportoarele blindate s-a strecurat un camion... La naiba şi era tot verde-camuflat! Cine şi-ar fi închipuit?

Camionul s-a oprit brusc şi odată cu el toată coloana ce-i venea din spate! După o clipă de stupoare în ambele tabere, militarul sări de la volan şi făcu semn blindatelor din spate să-l depăşească. Nu mai erau multe, vreo patru-cinci. Noi când am văzut geamul spart şi mai ales când l-am văzut pe şofer în mijlocul drumului, - Tuleo! Am dispărut instantaneu “ca porcii-n păpuşoi”, abandonând în chip ruşinos “câmpul de luptă”!

Acu’ o fi ea fuga ruşinoasă, nu zic nu, dar e tare sănătoasă în cazuri din astea!

Însă nici cu militarul de la volan nu mi-a fost ruşine... Camionul era plin cu soldați pentru paza poligonului pe timpul tragerii; trebuiau să facă un cordon de jur împrejurul acestuia şi să oprească orice trecător surd şi chior care nu ar fi văzut steagul de pe deal, înălţat a pericol şi n-ar fi auzit gloanţele trase.

Odată coborâţi s-au înţeles din priviri! Al naibii isteţ! Şi-a dat seama că pândeam cu toţii de după garduri aşa că a început teatrul, scărpinându-se pe după ceafă și adresându-se pasă-mi-te ostașilor lui:
- Măi, băieţi! Ia uitaţi-vă ce lucrătură!... Da’ ce ţintă precisă... Exact în colţul geamului, (de parc-ar fi avut vreo importanţă)! Eu nici dintr-o sută de aruncări n-aş nimeri chiar acolo.
- Da, dom’ Maistru! Eu nici atât. Şi mai era şi din fugă!
- Ce fugă, mă? Din plonjon a aruncat!
- Plonjon din fugă! Da, dom’le. Chiar aşa.
- E bun, dom’le, ce mai... E chiar mai bun ca noi! Ăsta ar merita luat în armată şi făcut direct gradat!
- Da, dom’ Maistru, şi să ne-nveţe şi pe noi!
- Da, da! Mai rar aşa viteaz!
- Auziţi? Dar la ăştia aşa de buni nu le da ciocolată? (a plusat un alt isteţ).
- Ei, ba nu! Le dă şi la prânz şi seara... câte-un baton întreg!
- Şi când au tragere le dă şi supliment dacă nimeresc la ţintă.
Cuvintele magice “armată, gradat şi ciocolată” au început, ușor-ușor, să-şi facă efectul. Unul după altul, de după garduri începură să-şi facă treptat apariţia mai întâi un cap şi-apoi un altul...
- Da’ oare cine-o fi, dom’le? (zise Maistrul Militar, scoţându-şi carneţelul). Uite, eu l-aş nota aici ca să-l propun la general, dar n-am pe cine!
- Şi-i păcat, dom’ Maistru, de-atâta ciocolată să rămână nemâncată! Haideţi să-ntrebăm pe la porţi, poate-l ştie careva.
Şi văzând noi că nici vorbă de pedeapsă, ba că din-contră ni se propuneau cu atâta blândeţe şi admiraţie chiar, recompense care-de-care mai ademenitoare, ușor-ușor ne-am arătat cu toţii la faţă. Ba chiar vreo doi au ieşit din nou în drum.
- Ia zi, băieţaş, (zise Maistrul arătând spre Valea lu’ Cojocaru), tu eşti viteazul care m-a nimerit?
Dar nici n-apucă Valea să deschidă gura, când ţâşni Ion a lu’ Musteaţă cu răspunsul de după gard, ca nu cumva să i-o ieie altul înainte:
- Nu, nenea militaru’! Nu-i el!... Eu am nimerit, (zise Ion bombându-şi pieptul). Valea-i bun la tenis, da’ n-are chită la aruncat.
- Ei, măi băiete! Nu te cred. Cum să nimereşti tu singur. Eu cred c-aţi dat mai mulţi! (plusă Maistrul, ca să fie sigur).
- Ba nu, nenea militaru’. De dat am dat toţi, da’ de nimerit am nimerit numa’ eu.
- Da, de unde ştii?
- Ştiu eu. Şi m-o văzut şi Victor!
- Aşa... Deci Victor! Victor şi mai cum? (întrebă şmechereşte militarul).
- Victor Paraschiv, da’ nu el o nimerit. El numa’ o încercat. Eu am nimerit şi el o văzut!
- Taci, băi, că eu n-am văzut nimic! (încercă acesta să se disculpe)
- Ba ai văzut, că erai lângă mine şi-am aruncat amândoi, da’ numa’ eu am nimerit. Piatra ta s-a dus peste!
- Eşti tu prost! (îi reproşă Victor)
- Ba tu! Că tu n-ai nimerit!
- Bine, bine! Gata, m-ai convins. Şi cum te cheamă voinicule?
- Nu-i spune Ioane, că te bate tac’tu!
- Taci, băi Victore, că ştiu că ţi-e ciudă! Ion mă cheamă. Ion a lu’ Musteaţă.
- Bine Ionică, am notat!
- Nu Ionică, nenea militaru’. Ion. Ion Musteaţă. Ionică eram când eram mic. Acu’ îs Ion.
- Bine, voinicule. Ion Musteaţă. Am notat. Să-i spui lui taică-tău să vină cu tine deseară după tragere la Primărie, să-i spunem şi lui că vrem să te luăm în armată, să te facem gradat cu salariu!
- Îi spun, nenea militaru’, (răspunse Ion, din ce în ce mai mândru de isprava sa), îi spun şi venim.
- A! Şi să vină şi Victor cu taică-său, ca martor, că altfel nu mă crede generalul!
- Vine, domnu’! Îi aduc eu pe toţi!
- Aşa să faci! Pa şi spor la halcă!...
După toate astea, militarii s-au urcat în camion şi s-au grăbit să ajungă din urmă coloana către poligon.

În urma lor, Victor şi Ion ca doi “oameni” respectabili şi buni prieteni ce erau au rămas să analizeze situaţia. Pe deoparte se temeau să nu stârnească invidia între părinţi pentru faptul că Ion a fost invitat să meargă în armată şi încă direct gradat, iar Victor nu; iar pe de altă parte se temeau ca nu cumva să se afle chestia asta pe vale şi astfel „vălenii” să nu-i mai recunoască lui Victor autoritatea cu greu câştigată, în cartier.

Într-un final s-au pus de acord: Ion se hotărâse să-l sprijine pe Victor să intre și el în armată, iar Victor în compensaţie l-a numit adjunctul său de şef pe deal. Şi tot amândoi au hotărât să păstreze secretul în legătură cu motivul invitării lor împreună cu tăticii la primărie. Aşa că la insistenţele acestora de a afla despre ce-i vorba, răspundeau amândoi chicotind: “Las’ c-o să vedeţi voi că-i de bine!”...

Acum vă daţi seama că niciunul dintre cei doi tați nu îmbătrânise chiar degeaba pe acest pământ şi în consecinţă un uşor sentiment de “nu-i a bună” tot aveau! Dar cum nu reuşeau să scoată altceva de la drăcuşorii lor de copchii s-au mulţumit să ridice nedumeriţi din umeri, împăcaţi cu ideea că la urma urmei: “ce-o fi, o fi”!

Spre seară, de cum a încetat zgomotul de gloanţe şi cum au văzut coborând steagul de pe deal, în semn de sfârşitul tragerilor au luat-o cu toţii agale înspre primărie, tați şi copii, vorbind fiecare de-ale lor. Odată ajunşi acolo, s-au aşezat frumos pe băncuțe, băieţii de o parte a porţii iar adulţii de cealaltă şi s-au pus din nou pe vorbă.

Băieţii se hlizeau în continuu, îşi dădeau coate şi-şi făceau cu ochiul la gândul zecilor..., da’ ce zic eu zecilor... sutelor de batoane de ciocolată care-i aşteptau să fie date gata.

Într-un târziu îşi făcu apariţia şi camionul cu pricina şi din el coborâ Maistrul Militar însoţit de Şeful de Post de la Miliţie. De cum i-au văzut împreună, cei doi adulţi au înţeles că nu-și făcuseră griji degeaba. Moş Ghiţă Paraschiv, care era mai iute din fire, l-a săgetat cu privirea pe Victor, care prinzându-se mai repede că fuseseră atraşi cu abilitate în capcană, începu să-nghită în sec! Ion însă, în culmea gloriei, nu mai vedea și nu mai auzea... Ardea de nerăbdare să-i arate el lui tat’su cât fusese de viteaz şi zâmbea cu gura până dincolo de urechi!...
- Bună seara la dumneavoastră! (Începu militarul).
- Bună seara! (Răspunseră aproape în cor, dar cu jumătate de gură tăticii).
- Bună, zise şi miliţianul.
- Searaaa! (sări şi Ion, vesel de unul singur).
- Îmi pare rău de deranj, continuă militarul, dar a trebuit să vă convoc pentru că avem de rezolvat o problemă. Cine-i Musteaţă dintre dumneavoastră?
- Eu, domnu şef. Ce s-a întâmplat? (zise bădia Ghiţă a lu’ Musteaţă, cu inima cât un purice)
- Băiatul ăsta a matale, nea’ Musteaţă, se laudă că-i bun ţintaş...
- Ha, ha, ha! V-am zis eu că-i de bine? (sări din nou Ion cu nerăbdare).
- Eh, acum eu nu ştiu care din ei doi, au reuşit să nimerească cu piatra-n geamul camionului meu, din mers...
- Eu, tatai! (zise din nou Ion, înfoindu-se ca un curcan). Eu l-am nimerit!
Bădia Ghiţă a lu’Musteață s-a înalbit brusc. Era zgârcit din cale-afară şi deşi era prieten bun şi vecin peste drum cu Moş Ghiţă Paraschiv, încercă o eschivă:
- Cum, măi Ioane? De unde ştii? Ce, numai tu ai aruncat?
- Ba nu, tatai. Di aruncat am aruncat amândoi, da’ numa’ eu l-am nimerit!
- Şi-atunci, de unde ştii că numai tu l-ai spart, dac-aţi aruncat amândoi? (mai încercă bădia Ghiţă, doar-doar s-o prinde şi ficior’su!).
- Eu l-am șpart, tatai. Eu l-am șpart!
- Zii mă, că şi Victor!
- Ba nu, tatai. Eu l-am șpart!...
- Bun, (zise militarul satisfăcut); acuma dacă tot am reușit să stabilim cu precizie că tânărul Ion este cel care m-a nimerit, înseamnă că dumitale nea’ Musteaţă, trebuie să-mi plăteşti geamul!
- Offf! Am să-l plătesc, fir-ar el să fie, de geam!... Zise bădia Ghiţă cu năduf.
- Bun! Atunci putem să ne vedem fiecare de-ale noastre, zâmbi subofițerul împăcat!
Dar Ion, care se vede treaba că era singurul care nu înţelesese nimic din toate astea se trezi din nou:
- Şi ciocolata mea? Şi-armata?

- Las’ pe mine Ioane! N-ai nici-o grijă că nu rămâi tocmai tu fără recompensă! S-ajungem numai’ acasă şi-am să-ți dau la ciocolată de n-ai s-o poți duce... Mai ceva ca la armată!
- Las’ că ţi le dau eu pe-amândouă, când ajungem acasă. S-ajungem numai’ şi-ai să vezi ce ţi le dau!...

                                                               &&&



Note Blog "Nostalgie despre bunul simt": * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

vineri, 28 octombrie 2016

Bunul simt in teorie

Autor: Dorian Lungu

Citeam undeva, ca o teorie este un lucru de bun simt caruia cineva i-a consacrat toata viata ca sa il descopere. Mi-a placut in mod deosebit abordarea. De multe ori, atunci cand auzim o teorie bine conceputa, exclamam “…pai asta e un lucru de bun simt, e un lucru normal”. Teoriile bune sunt lucruri de bun simt, iar testul cel mai bun pentru a vedea cat de folositoare este o teorie, este daca se potriveste cu realitatea, asa cum o percepm fiecare in parte.

Viceversa insa… un lucru de bun simt poate fi orice mai putin o teorie credibila nu. Deseori tindem sa generalizam ceva bazat pe cateva experiente si constatari. Superstitiile, opiniile cuiva, relatari incomplete, etc, sunt numai cateva exemple in acest sens.

Este esential ca atunci cand vrem sa ne bazam pe bunul simt, sa vedem daca se verifica in realitate. Verificam ceva inainte de a emite o teorie? Ei bine, de multe ori nu o facem si eroarea apare instantaneu. Uneori credem ca o facem, si de fapt numai simulam acest lucru. De cele mai multe ori insa, credem ca avem o teorie, si de fapt avem eventual un lucru de bun simt, pe care noi incercam sa il avansam sau sa il impunem ca si teorie.

Este daca vreti, un indemn la a citi, a invata, a prelua citate si teorii celebre, dar nu in detrimentul judecatii personale. Mintea noastra se hraneste si se dezvolta atunci cand “o pui la treaba”, nu atunci cand citesti ceva si redai apoi, inchipuindu-ti ca asa devii mai cult, mai fericit si mai destept…

Sursa: http://www.dorianlungu.ro/2009/04/bunul-simt-in-teorie/

Note Blog "Nostalgie despre bunul simt": * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

joi, 27 octombrie 2016

Mic studiu despre salut

Autor: Otilia  - OCT 2008


E scris demult. De când eram prin facultate. L-am găsit de curând, uitat printr-un mail dintr-o scurtă corespondență cu profesoara coordonatoare. Mi s-a părut interesant atunci, cred că la fel mi se pare și acum. Îl folosim zi de zi fără să ne gândim câte poate spune despre noi și timpurile pe care le trăim.


Dinamica salutului. Salutul în societatea românească de astăzi

Salutul este cea mai simplă formă de atenţie sau de respect care poate fi arătată faţă de o persoană sau un grup. Domeniul formulelor de salut este dinamic şi asta pentru că ţine cont de relaţiile sociale, de schimbările produse în sistemul acestor relaţii, de normele de politeţe.

Studiul asupra salutului se înscrie în ramura lingvisticii numită sociolingvistică pentru că reflectă modul de a gândi, purta şi interacţiona al oamenilor la un moment dat în societate.

În limba română există foarte multe formule de salut dar care de-a lungul timpului au suferit diverse transformări sau chiar au ieşit din uz.

Pentru a vedea care formule de salut sunt folosite astăzi, în ce momente şi cu ce scop am folosit un corpus care adună formule de salut, cuvinte şi expresii care denumesc noţiune de a saluta.

Partea cea mai interesantă mi se pare cea legată de evoluţia salutului epistolar. Acesta a suferit cele mai multe modificări odată cu evoluţia societăţii de azi pentru că scrisorile au fost înlocuite cu comunicarea pe internet.


Cuvinte cheie

– formule de salut, factori extralingvistici, model de comportament, integrare sociolingvistică, comportament psihosociolingvistic


1. Introducere

„Salutul este comportamentul comunicaţional, gestual sau verbal (ori şi gestual şi verbal) cu o semnificaţie cunoscută unui micro sau macrogrup social, prin care se dă un semn de atenţie, de respect, de politeţe unei persoane sau unui grup.” (Pietreanu, 1984: 29)

Traian Herseni în Sociologia limbii spune că nimeni nu spune ceva fără să se orienteze după cel căruia i se adresează. Atât cel care salută cât şi cel care răspunde la salut trebuie să se adapteze la situaţia socială dată pentru a avea un comportament lingvistic adecvat. Prin urmare alegerea formulelor de salut potrivite sunt determinate şi de factori extralingvistici.

Domeniul formulelor de salut este dinamic pentru că ţine cont de relaţiile sociale, de schimbările produse în sistemul acestor relaţii, de normele de politeţe.

„Formulele de salut îşi modifică formula şi sensul de-a lungul evoluţiei lor, capătă valori noi, în funcţie de schimbările petrecute în societate. Există formule de salut care prin substanţiale transformări fonetice, semantice, gramaticale devin clişee lingvistice. Există situaţii în care unele formule de salut depăşind la un moment dat sistemul anumitor relaţii au fost folosite sau continuă să fie folosite în alte împrejurări decât cele care le-au generat.” (Pietreanu, 1984: 71)

În limba română sunt foarte multe forme de salut dar de-a lungul timpului ele s-au mai învechit şi au ieşit din uz. Pe vremuri salutul era o marcă a politeţii, astăzi îşi mai păstrează această notă dar nu în aceeaşi măsură.

Scopul lucrării este de a urmări dinamica salutului atât în ceea ce priveşte formularea cât şi în ceea ce priveşte rolul său şi scopul cu care este folosit.

În realizarea acestui studiu s-au adunat informaţi din diverse cărţi de specialitate care au tratat această temă şi care oferă informaţii folositoare ca bază pentru un studiu actual.

Cartea Lexic românesc, Cuvinte, metafore şi expresii de Dumistrăcel Stelian a oferit informaţii utile în ceea ce priveşte evoluţia formulei de salut Bună ziua, plecând de la explicaţia semantică a cuvântului bun. O altă carte importantă este: Salutul în limba română (1984) a autoarei Pietreanu Marica. Aceasta oferă date importante despre salut şi de asemenea şi un corpus cu formule de salut, cuvinte şi expresii care denumesc noţiunea de a saluta. Acest corpus poate fi folosit în tratarea acestei teme pentru că se pot scoate în evidenţă ce formule se folosesc astăzi des şi ce formule sunt acum învechite.

Sociolingvistica scrisă de Chiţoran Dumitru şi Ruxăndroiu Ionescu Liliana a ajutat în clarificarea unor termeni folosiţi în domeniu şi a unor metode de cercetare. Alte cărţi care au ajutat la cest studiu au fost Sociologia limbii a lui Traian Herseni, Lecturi de psiholingvistică realizate de Slama-Cazacu Tatiana.

Pentru a urmări dinamica salutului am urmărit cu ajutorul unui corpus care dintre formulele şi expresiile de salut sunt astăzi folosite şi care dintre ele rămân o marcă a timpului trecut. Acest corpus a fost folosit şi în interviurile cu tinerii pentru a vedea şi în rândul acestora care este tendinţa actuală.

Studiul începe cu analiza salutului ca formă de politeţe, apoi cu o analiza a formulelor de salut pe categorii: de dimineaţă, peste zi, pentru seară, folosite la întâlnire, la despărţire; câteva referiri cu privire la aspectele negative ale salutui, formulele da salut la tineri şi despre salutul epistolar.

Vom observa că sursele dinamicii salutului sunt interne şi externe. Prin sursele interne au loc transformări ale unor saluturi mai vechi, recombinări ale acestora şi chiar convertirea funcţională a altor cuvinte sau sintagme. Prin sursele externe au loc împrumuturi inevitabile din alte limbi, mai ales din engleză datorat caracterului internaţional al fenomenului.


2. Cuprins


2.1. Salutul formă de exprimare a politeţii

Salutul reprezintă primul semn al unei bune creşteri. După felul în care salutăm cei din jurul nostru îşi pot face o părere despre noi. Politeţea ne cere să salutăm persoanele necunoscute atunci când intrăm într-o instituţie, într-un birou, într-un compartiment de tren, într-un lift, într-un magazin mic. Persoanele necunoscute se pot saluta îndeosebi atunci când se urmăreşte stabilirea unui contact social.

Este ştiut că oamenii la sate se salută între ei chiar dacă nu se cunosc. În oraşele mari oamenii nu se salută între ei dacă nu se cunosc acest lucru fiind dictat şi de factori extralingvistici. Astăzi salutul este văzut la fel ca un mod de a exprima politeţea dar nu în aceeaşi măsură ca odinioară. Oamenii se salută între ei pentru că această politeţe a devenit într-un fel mecanizată. La tineri salutul între ei este mai degrabă un mod de recunoaştere la un grup, de afirmare. Paradoxal atitudinea faţă de cei care nu salută este la fel de dură chiar dacă gradul de politeţe cu care se enunţă un salut a scăzut.


2.2. Formulele de salut

Formulele de salut, cuvintele şi expresiile care denumesc noţiunea de a saluta sunt foarte multe şi diferite în funcţie de regiunea ţării cât şi de momentele în care ele sunt folosite. Avem astfel salutul de dimineaţă, de zi, de seară, de revedere, de despărţire, anuale, de sărbători.

Dintre formulele de salut în general, care astăzi se folosesc mai puţin sau chiar au ieşit din uz menţionez: alduiască-te Dumnezeu, a se mătăni, bun sosit, bineaţ, bună cina, ce faci tu muiere?, cum ai mas?, cum ţi-ai zâuat?, hodină curată, mă închin cu sănătate, gustare bună, du-te cu ceas bun.

În ceea ce priveşte salutul de dimineaţă cea mai utilizată formulă este Bună dimineaţa. În Transilvania şi Crişana se foloseşte şi dimineaţa bună. Ca răspuns la salut se foloseşte des formula prescutată neaţa şi uneori neaţa bună. Formule care astăzi pentru salutul de dimineaţă nu se mai folosesc ori se folosesc foarte rar sunt: cum ai mas?, te-ai sculat?, bună dimineaţa să deie Dumnezeu!

Peste zi cea mai frecventă formulă pentru salut este: Bună ziua. Alte forme ale salutului de peste zi sunt: sărut mâna, bună, salut, ce faci? şi în funcţie de regiune servus sau ciao.

Formula de salut sărut mâna este folosită de bărbaţi şi tineri pentru a se adresa femeilor dar rareori mai este însoţit şi de gestul în sine.

Formula Bună se foloseşte între tineri. Al. Graur consideră că nu este îngăduit să o adresăm unei persoane căreia nu îi datorăm un respect deosebit. Formularea O zi bună a început să fie des folosită şi este împrumutată de la englezescul Have a nice day. Registrul stilistic acoperă o zonă care se întinde între standard, colocvial, elegant şi ceremonios.

Dintre formulele învechite sunt: bun amiazu, să trăieşti, bună să-ţi fie vorba, dea Dumnezeu sănătate.

Cele mai utilizate formule pentru seară sunt Bună seara şi Noapte bună. Alături de acestea se mai folosesc şi bună, cum ţi-ai petrecut ziua?, cum a fost azi?, somn uşor, vise plăcute. Ca răspuns la acestea se folosesc: bună seara, noapte bună, noapte bună şi ţie, mulţumesc la fel.

Printre formulele de salut pentru seară învechite sunt: sara bună, cum ţi-ai zâuat?, bună noapte, s-aveţi noapte uşoară. Ca răspunsuri la aceste formule se folosesc: sara bună să dea Dumnezeu, mulţam, să te alduiască Dumnezeu.

Formulele de salut folosite astăzi la întâlnire sunt: bine te-am (v-am) găsit sănătoşi, sărut mâna, vă salut, salutare, să trăieşti bine, ce mai faci? cum o mai duci?, noroc, tot respectul.

Cele mai folosite formule de salut la despărţire sunt: adio, la revedere, rămas bun, pe mâine, călătorie frumoasă, călătorie plăcută, călătorie uşoară, cu bine, cu bine şi să ne vedem sănătoşi, drum bun, rămâi sănătos, să te întorci sănătos, te sărut, te las cu bine, toate bune, vă salut.


2.3. Aspectele negative ale salutului

Uneori salutul este folosit şi pentru a exprima anumite sentimente negative către cineva. De cele mai multe ori astfel de formule sunt spuse la despărţire: la revedere şi să ne vedem când mi-oi vedea ceafa, cale bună ca bumbacul când oi cădea să-ţi spargi capul, drum bun cale bătută, la revedere poate te grăbeşti, adio şi-un praz verde. Acestea exprimă neplăcerea de a întâlni pe cineva ori dorinţa de a nu mai revedea o persoană curând.


2.4. Forme de salut la tineri

Saluturile la tineri sunt foarte expresive şi delimitează comunitatea lingvistică din care fac parte. Salutul între ei exprimă modul lor de a fi. Ca orice adolescenţi dornici de a se remarca o fac încercând diferite forme de salut inspirate din activităţile lor specifice vârstei precum discuţii pe chat, jocuri, internet, televizor, filme. Majoritatea formulelor sunt împrumutate din alte limbi, cu precădere din engleză şi din limbaj specific chat-urilor. Folosesc un limbaj economic şi deseori elemente de argou.

Poate fi şi o formă de manifestare a libertăţii. Printre formulele întâlnite la tineri sunt: bună, salut, salutare, ciao, servus, hello, hallo, hi, ola, see ya, ciuz, che fai?, coza fai?, como estas cica?, ce zici că faci, wassaap?, zi ce mai combini?, ce faci, dud?, cară-te că te aşteaptă acasă, hai că mă tir pe cameră, ne auzim la un ţâr, te-am ţucat, mergi cu Domul, vaya con Dios, haidi pa, pa şi pusi, tai-tai, te-am pupat pe buletin, te-am pupat pe portofel, pa şi pace la neamuri, mai trăieşti, bye-bye. Referitor la aceste tendinţe lingviştii sunt de părere că nu ar trebui să ne îngrijorăm pentru că ele nu vor ajunge în limbajul literar, academic, tocmai pentru că sunt tendinţe. Sociologii consideră că după etapa adolescenţei, tinerii vor aborda formulele de salut obişnuite.

Astfel de formule vor dispărea şi vor fi înlocuite de altele în funcţie de fiecare generaţie şi de influenţele asupra ei.


2.5. Salutul epistolar


Acest tip de salut a suferit cele mai multe schimbări odată cu modificările din societate. Pentru că modul de comunicare la distanţă s-a schimbat salutul epistolar practic a fost înlocuit de salutul din mailuri şi de pe chat-uri. Majoritatea tinerilor au declarat că nu au trimis nici o scrisoare şi nci nu intenţionează. Pe vremuri salutul epistolar avea o foarte mare conotaţie afectivă şi suna astfel: stimate domnule, fratele meu, dragul meu prieten, al tău prieten, scumpa mea, iubita mea.

Astăzi sunt folosite exprimări cât mai concise şi nu mai există nici un fel de conotaţie afectivă. Ce implicaţie afectivă mai poate avea un Bună, Salut, sau sal (salut), bn (bună)? De obicei pe chat-uri se folosesc exprimări ale salutului cât mai reduse iar în mailuri se folosesc formule mai lungi: Bună ziua, Multumesc, La revedere, O zi bună.

Aceste schimbări pot spune multe despre tendinţele societăţii actuale. În primul rând dorinţa de a face o economie de timp, faptul că oameni se înstrăinează tot mai mult şi preferă sa vorbească cu cei apropiaţi pe site-uri de socializare. Acestea doar creează impresia de socializare în realitate de fapt adâncind singuratatea. De asemenea şi ideea de dor putem spune ca suferă cu aceste lucruri anumite modificări atât timp cât distanţele sunt comprimate de comunicarea pe internet.


3. Concluzii


Salutul reprezintă o modalitate de exprimare a politeţii şi totodată un mijloc de integrare sociolingvistică. Studiul asupra dinamicii salutului arată că şi acesta este supus schimbărilor în timp şi poate suferi diferite transformări.

Există multe formule de salut care nu mai există astăzi sau care se folosesc într-o formă prescurtată. Atitudinea faţă de salut a fost şi ea supusă schimbării: salutul rămâne o formă de bună creştere şi o exprimare a politeţii dar nu în acelaşi grad ca odinioară. De multe ori salutul este văzut ca un act mecanizat, învăţat, cu scopul de a socializa. Schimbările din societate au făcut din acesta un act uneori impersonal fără prea multe implicaţii afective. Pe vremuri era o urare încărcată de multă bucurie, omenie şi respect.

Salutul folosit de tineri a devenit marca originalităţii lor, modul prin care vor să se remarce de ceilalţi vorbitor. Adesea folosesc împrumuturi din alte limbi, cu precădere din engleză.

Salutul epistolar a suferit cele mai multe schimbări şi asta pentru că modul de a comunica prin scrisori a fost înlocuit de discuţiile prin intermediul internetului.

Prin urmare salutul este supus dinamici şi reflectă modul de a gândi, purta şi interacţiona a oamenilor la un momen dat în societate.


4. Bibliografie

David, Diona. (1980). Limbă şi cultură. Timişoara: Editura Facla.

Dumistrăcel, Stelian. (1980). Lexic românesc, Cuvinte, metafore şi expresii. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Pedagogică.

Herseni, Traian. (1975). Sociologia limbii. Bucureşti: Editura Ştiinţifică.

Pietreanu, Marica. (1984). Salutul în limba română. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.

Ruxăndroiu, Ionescu, Liliana şi Chiţoran, Dumitru. (1975). Sociolingvistică. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică.

Slama-Cazacu, Tatiana. (1980). Lecturi de psiholingvistică. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică.


Sursa: http://cughilimele.ro/mic-studiu-despre-salut/


Note Blog "Nostalgie despre bunul simt": * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model:
                                                  "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

marți, 25 octombrie 2016

Respectul și bunul simț la adolescenți

Posted on 

            „Copiii din ziua de azi iubesc luxul. Nu au maniere, disprețuiesc autoritatea și dovedesc lipsă de respect față de bătrâni. Nu se mai ridică în picioare când oamenii în vârstă intră în încăpere. Își contazic părinții, mănâncă în grabă delicatesele la masă, stau picior peste picior și sunt tirani cu profesorii. Tinerii din ziua de azi nu se gândesc decât la ei înșiși. Nu au pic de respect pentru părinți sau persoane în vârstă. Vorbesc ca și cum ei înșiși ar știi totul și ceea ce noi considerăm înțelepciune este lipsit de relevanță pentru ei. Cât despre fete, sunt directe, lipsite de modestie și nefeminine în limbaj, comportament și îmbrăcăminte.” Citat de Socrate
 200px-Socrates
              Acest citat de Socrate cred că ne dă mult de gândit în ceea ce privește bunul simț al tinerilor și al adolescenților. Deși Socrate a trăit între anii 470-399 î.Hr. și a fost probabil cel mai mare filosof al Greciei Antice, ne dăm seama că în mai bine de 2200 de ani, lucrurile nu prea s-au schimbat. Deși atunci era altă societate, alte reguli, altă educație, tinerii în prezent sunt aproape la fel, sau chiar mai rău, în orice loc al globului.
         Întrebarea mea este, de ce s-a ajuns aici și de ce în atâtea sute de ani nu există nicio schimbare, ba chiar lucrurile s-au agravat…?! Și tind să cred că educația dată de părinți nu a fost cea mai eficientă, cei șapte ani de acasă, valorile, principiile și regulile de bun simț nu au fost corect și bine stabilite de la început. Poate că părinții nu sunt într-u totul de vină, însă când repeți unele lucruri și ai niște așteptări de la propriul copil, mă refer așteptări bine stabilite, atunci lucrurile ar trebui să se îndrepte. Copilului trebuie să îi explici de mic de ce este important bunul simțul, cum îl va ajuta în viață și să îi insufli bine aceste valori atât de necesare pentru tot restul vieții.
         Sunt de vină părinții pentru că din anumite motive sunt prea permisivi, fac o dată o excepție și se ajunge la a deveni un obicei, banul este considerat în aproape toate familiile cel mai important reper și astfel tânărul ajunge să nu mai cunoască adevăratele lucruri importante ale vieții și micile bucurii care aduc mult mai multă satisfacție decât orice lux.
          În cele ce urmează vă voi scrie câteva lucruri elementare ale bunului simț pornite de la citatul lui Socrate și de ce anume este important să faci ca adolescent aceste acte de bun simț.
  • Nu iubi luxul. Devenind un tânăr avid după lucrurile materiale vei disprețui tot ce în jurul tău nu îndeplinește standardul așteptat de lux. Vei lăsă să treacă pe lângă tine oameni, oportunități și experiențe care îți pot aduce mult mai multă fericie. Stabilitatea financiară este necesară, dar nu este un scop în viață și nici nu te poate ghida cu cine să te împrietenești. Banul strică familii, relații, prietenii, iubiri și umbrește adevăratele fericiri. Un tânăr orbit de bani va dezvolta numai defecte și va avea foarte puține virtuți. Disprețuind, vei fi disprețuit.
  • Nu îți contrazice părinții. Contrazicându-ți părinții dai dovadă că nu îi respecți și astfel poți strica orice bună relație cu ei. Învață să asculți, învață să încerci ceea ce părinții te îndeamnă. Tu chiar nu le știi pe toate, fiind părinții tăi, ei au trecut deja prin tot ce tu abia începi să trăiești și știu mult mai bine decât tine cum se rezolvă o anumită situație sau unde duce o anumită situație. Chiar dacă nu îți place sau nu îți convine ceea ce părinții tăi încearcă să te convingă, ce ai spune să nu mai fii încăpățânat și să încerci acel lucru, dacă chiar nu te va mulțumi, măcar vei știi cu siguranță.
  • Nu îți ignora manierele știute. Tu bineînțeles că știi ce sunt acele maniere, buna creștere nu trebuie ignorată. Un tânăr manierat are mult mai multe câștiguri de la viață, este îndrăgit și respectat de oameni și reușește să deschidă orice ușă. Manierele te pot ajuta să intri pe sub pielea oricărui om. Fetelor le plac băieții atenți și manierați, băieților le plac fetele manierate. Buna creștere și manierele sunt un bine pentru oricine.
  • Nu disprețui autoritatea. Respectând autoritatea, respecți omul și funcția acestuia. În funcție de rangul unui om tu trebuie să îți arați respectul, în primul rând pentru toată învățătura pe care acesta a asimilat-o pentru a ajunge unde este. Disprețuind autoritatea în general, poți da de probleme sau poți fi marginalizat. Trăim într-o societate cu reguli și cu o ierarhie… fără rang și respect, ar fi haos și toți s-ar crede deștepți și capabili să facă orice își doresc fără a fi îngrădiți și fără a ține cont de nimeni. Funcția nu înseamnă doar privilegii, ci și responsabilități.
  • Nu fii nerespectos față de bătrâni. Din acei bătrâni cu trupul gârbovit și fața brăzdată de riduri ne-am născut noi, noi suntem astăzi ceea ce suntem datorită lor; vârsta lor, viața lor, experiențele lor și cunoștințele lor trebuiesc respectate în primul rând datorită vârstei și apoi pentru că ei reprezintă trecutul și evoluția noastră. Se spune că cine nu are un bătrân, să își cumpere. Ei sunt dovada vie a înțelepciunii. Oferiți-le un loc într-o încăpere, într-un mijloc de transport, ajutați-i și încercați să îi înțelegeți chiar dacă uneori nu rezonăm cu principiile lor.
  • Nu fiți tirani cu profesorii. Gândiți-vă că fără profesori am fi fără învățătură, am fi niște analfabeți, nișe nimicuri, datorită profesorilor ajungem medici, avocați, bancheri și așa mai departe. Puțini suntem născuți să fim genii, iar fără profesori am fi niște paria. Chiar dacă nu ne convine ceva la un profesor, chiar dacă se iscă o divergență, cu respect, cu calm și cu bun simț, poți explica ceea ce crezi tu că este necesar. Profesorii sunt cei care ne pun viitorul în mână.
  • Nu fii egoist. Egoismul și iubirea exagerată de sine, egocentrismul, ne condamnă la singurătate. Oferi iubire, primești iubire; oferi respect, primești respect; oferi atunci și primești. Nu suntem făcuți să trăim individual, iar egoismul este atitudinea egocentricului care te condamnă la singurătate.
  • Nu te comporta ca un atotștiutor. În tinerețe și în adolescență, oricât ai fi de deștept, nu le știi pe toate, pentru că înțelepciunea se instalează o dată cu vârsta. Contrazicând și luând atitudinea celui ce le știe pe toate nu vei dovedi decât natura ta limitată și lipsa ta de experiență. Ascultă și învață.
  • Fii om. Învață să fii om, să îți asculți conștiința și fii unic făcând ceea ce este corect și bine și nu te comporta cum este la modă sau cum cere anturajul. Omenia este cea mai de preț.
Acestea sunt doar câteva din elementele cheie ale bunului simț și ale educației. Fiind bine crescut te cinstești pe tine și îți cinstești părinții. Buna creștere te face mai deștept, mai înțelept, mai îndrăgit, mai iubit și te ajută să îți împlinești cu succes viața. Pentru că omul este născut în primul rând pentru a iubi și a fi iubit.
           Tinerii cu educație și principii ajung sus, adolescenții care ignoră educația și principiile se vor irosi la maturitate.
          Tu ce alegi?!

  1. Educația e cale lungă! Educația e o ”disciplină” controversată…. Cine greșește?!… Cine nu greșește…poate!… Adevărul e undeva la mijlocul problemei!
    Care părinte, de dragul copilului, de dragul educației acestuia, mai stă alături, mai are răbdarea scontată, coboară vocea, are comisurile ridicate și-și ”suflică” mânecile la joc și joacă9în cazul copiilor)?!… Stresul, oboseala își spun cuvântul!… Se cuantifică, nu se ”califică” cantitatea!…Bine, nu mi-o luați în nume de rău, să nu generalizez, dar…
    Fericirea copilului nu poate fi adusă acasă într-o sacoșă de cumpărături!…
    Liantul…acesta s-a pierdut între timp!…
  2. Radu Moldoveanu spune:
  3. Buna seara, ma scuzati ca va deranjez! Am venit sa marturisesc ca desi am 18 ani (fac 19 in martie), am mult bun simt si respect. Nu ma intereseaza luxul, nu-mi contrazic parintii, nu ignor niciodata manierele stiute, nu dispretuiesc autoritatea, am un mare respect fata de batrani deoarece am ajutat multi batrani sa traverseze strada, sa urce si sa coboare scarile, ba chiar le-am si carat bagajele, nu sunt niciodata tiran cu profesorii, ii iubesc foarte mult pe profesori, am luat numai note bune, dar si mici din partea lor si nu ma plang, am fost intotdeauna cuminte la ore. Chiar si daca primesc note mici de la profesori, oricat de mici ar fi, nu voi fi niciodata tiran cu ei, nu sunt niciodata egoist, nu ma comport ca un atotstiutor, si sunt om deoarece nu ma comport cum este la moda si cum cere anturajul. Pentru mine educatia si cultura sunt foarte importante. Violenta si vulgaritatea niciodata nu mi-au placut.
Note Blog "Nostalgie despre bunul simt": * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

vineri, 21 octombrie 2016

Miştocănia

- studiu de fapt în oraşul meu cel drag -


scris de Cecilia Dumitrache

Dormitam, dimineaţa, în autobuz, când deodată aud o voce în schimbare, de adolescent: -Fă, mai eşti virgină?

El stătea jos, iar colega lui de şcoală, mai în faţă, în picioare. Bineînţeles, toţi din autobuz au început să o studieze. Iar: -Fă!... A întrebat-o de vreo 6 ori. Ştia el că aşa o poate face de râs, nu a întrebat-o ce a citit aseară, ci a atacat-o unde era mai vulnerabilă. Mi-a plăcut atitudinea ei, l-a fixat cu o figură pe care nu se putea citi nimic, nici dispreţ, nici amuzament. Alta ar fi început să chicotească prosteşte, ori ar fi început un schimb de înjurături, nu ar fi fost ceva neobişnuit într-un autobuz de periferie.

El era mândru de ce obţinuse: atenţia celor din jur. L-am măsurat: o aschimodie, pe jumătate cât mine. Să intervin? Poate o face vreun bărbat, totuşi. Aiurea, după cum se uitau, cred că încercau să găsească răspunsul la întrebarea băiatului. Celelalte femei - jumătate o studiau şi ele, pe faţa celorlalte se citea: -Mi se fâlfâie, am alte griji, se uitau în gol sau pe fereastră.

Am tăcut şi eu. După câteva minute, puştiul, plictisit, a început să îşi butoneze telefonul în căutarea unei manele, iar fata, se vedea după expresia feţei că se gândea la ceva plăcut, uitase incidentul. După o jumătate de oră, uitasem şi eu. Mi-am amintit episodul, când căutam o temă pentru eseu.

Oare dacă ar fi atacat-o, ar fi sărit cineva din autobuz în ajutorul ei?

O staţie mai departe, în autobuz s-a suit un boschetar. Ce miros! I-a spus cineva să coboare? Nuu, a fost mai uşor ca o parte din pasageri să se mute în jumătatea cealaltă a maşinii. El era unul, noi - mulţi, dar proşti. De ce nu ne-am unit măcar în faţa lui? Nu mai luăm atitudine. Nu mai ştim de fapt unde începe şi ce este spiritul civic. Am învăţat asta la şcoală? Parcă nu-mi amintesc. Pe stradă, sigur nu se învaţă. E de fapt şi un fel de resemnare: dacă încerci să pui la punct un şmecher, mai întotdeauna sare cineva în apărarea lui, şi atunci, mai îţi faci şi nervi degeaba. Simţi cum în jur creşte încet o junglă iar o ieşire în oraş seamănă cu un safari.

Uneori, când privesc în jur uitând de griji, văd urme ale unei civilizaţii dispărute. Da, dar eu ştiu să le identific, ştiu istorie şi sunt îndrăgostită de oraşul meu. Ce vor face urmaşii noştri, cei crescuţi de mici pentru a face bani? Va mai şti unul să nu demoleze o clădire care e parte din trecutul oraşului, va rezista să o facă dacă va şti că îi iese un profit? Ar trebui introduse în programa şcolară ore de istoria oraşului, e fascinantă povestea Cişmigiului şi a clădirilor din jur, ar stârni interesul tinerilor pentru a afla mai multe. Poate va începe o campanie de recuperare a trecutului. Ca să îţi iubeşti oraşul, trebuie să îl cunoşti. Fără a-şi cunoaşte rădăcinile, mult mai uşoară va fi despărţirea de ţară a multor tineri. Vom pierde în timp atât tineri valoroşi cât şi valori culturale, prin nepăsare şi necunoaştere.

S-ar putea începe chiar cu grădiniţa, cu poveşti despre baluri şi prinţese spuse copiilor înaintea unei vizite la palatul Şuţu. Scara aceea de bal şi oglinda nu au cum să nu rămână întipărite în memoria fetelor.

S-ar mai putea pune în oraş panouri cu istoria locurilor. Eu locuiesc în Rahova. Am aflat despre dealurile pline cu vii şi drumul pe care veneau craiovenii la târg, drumul sării, cetatea aflată undeva pe locul Casei Poporului, de unde a plecat Mihai Viteazul cu mercenarii pentru a face Unirea, tabăra lui Tudor din dealul Spirii, traseul primului tramvai cu cai ce făcea legătura între piaţa de flori de la Chirigiu şi Obor. Am găsit pe Metropotam istoria Palatului Bragadiru, cel de lângă Bekerbrau. Fondatorul a fost inventatorul sistemului "cornul cu lapte" pentru copiii muncitorilor, iar palatul a fost construit pentru relaxarea muncitorilor fabricii de bere. Sunt atât de multe de spus. Sunt fermecătoare scrierile unui italian, Caselli, îndrăgostit acum 200 de ani de Bucureşti. Sunt poveşti frumoase. Haideţi să le căutăm şi să le recitim.

Sursa: http://tudorchirila.blogspot.it/2008/02/mitocanie-vs-bun-simt_27.html

Note Blog "Nostalgie despre bunul simt": * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"

marți, 18 octombrie 2016

Un caz de plagiat "exotic"

Florin Lăiu8 mai 2010:
„Din nefericire, poezia aceasta, pe care am scris-o acum aproape 20 de ani, a fost pusă în circulaţie de unii fără menţionarea autorului, apoi a fost modificată şi difuzată pe internet în variante mai mult sau mai puţin kitsch-oase, de care unii chiar şi-au ataşat numele ca „autori”.
Ceea ce mai rămâne de făcut acum este ca vreunul din aceşti băieţi îndrăzneţi să mă dea în judecată că le-am furat capodopera.
Poezia a fost publicată cu aproximativ 20 de ani în urmă în Curierul Adventist, şi este prima din albumul meu Stihuri de altădată, Cernica: Editura GRAPHE, Colecţia Ştraif, 2004).”
Anecdota originală :
„PROTESTUL MAIMUTELOR”
Florin Lăiu, Bucureşti, 1990
Odată o maimuţă din evul anecdotic,
Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,
A explodat: „Surate, sunt foarte ofensată
Că-n jungla hominidă superevoluată
A apărut o teză, vădit maliţioasă,
Că Homo ar descinde din stirpea noastră aleasă…
Eu protestez sălbatic, rănită în mândrie,
Că se propagă-n lume asemenea prostie.
Dacă-ntâlniţi un singur nepot pitecantrop,
Atunci, pentru banane să vă urcaţi în plop…
Nu sufăr comparaţii cu tristul regn uman,
Sunt mulţumită, nene, că-s pur orangutan.
Eu, chiar să mă oblige în vreun laborator,
N-aş deveni port-bâtă şi nici informator;
Şi cum progenitorii maimuţă m-au făcut,
Sper să n-ajung ca omul, un josnic involut!
Păi, s-a văzut vreodată la noi atâta ură?
Oare la noi se minte, se-njunghie, se fură?
Nu veţi vedea prin lume, cât timp purta-vom coadă,
Gorile divorţate şi prunci lăsaţi pe stradă.
Cine-a văzut în hoardă vreun iraţional
Tâmpindu-se cu droguri, sau homosexual?
Nu inspirăm Marlboro, nu traficăm muniţii,
Nu prea avem ştiinţă, n-avem nici superstiţii,
Nici cârciumi, nici spitale, nici case de nebuni,
Şi nu plătim pe alţii să facă rugăciuni.
Aţi întâlnit prin codri vreun cimpanzeu beţiv,
Gibon care să-njure sau pavian parşiv?
Cât am umblat eu creanga, scuzaţi, n-am observat
În obştea simiască, cocotier privat,
Nici garduri şi nici paznici, nici pui murind de foame
Sau omorâţi în taină de aşa-zise mame.
Lipsesc şi teroriştii, n-avem corupţi, nici duri,
Nici ţari, nici prim-miniştri pe care să-i înjuri.
La mondiale suntem cu mult în urmă noi,
Încât n-am fost în stare de nici un prim război.
Noi n-am avut ev mediu, ci numai mediu pur,
Lipsit de inchiziţii, de orizont obscur.
Noi n-avem sfinţi în temniţi, nici versuri puse-n lanţuri,
Nici chefuri după care să ne culcăm prin şanţuri.
E drept, n-avem miliţii în junglă, dar nici mafii,
N-avem un staff al morţii, n-avem nici măcar stáfii!
(E trist s-ajungi vreodată privit la Zoo Park
Dar maxima ruşine-i să pui pe alţii-n ţarc).
Eu vă invit pe toate acum la raţiune: Nu promovaţi această credinţă de minune;
Să nu apară-n junglă manipulări în masă,
Cu dogme şi partide în lupta lor de clasă.
Mă tem că ne pândeşte o nouă cruciadă,
O convertire a hoardei în monştri fără coadă.
De-o să vedeţi vreodată c-am coborât din pom,
Maimuţărind făptura care îşi zice om,
Opriţi-mă la vreme, să nu evoluez,
Şi, ajungând ca lumea, să nu ştiu ce să crez…
I-adevărat că omul a coborât, ca soi,
Dar, bre, fiţi rezonabili, n-a coborât din noi !
Sursa : (site>http://tornafratre.blogspot.com/2010/05/protestul-maimutelor.html)

Cititi si VARIANTA care circulă pe net sub diverse semnături:
Odă…
Odată, o maimuţă din neamul anecdotic,
Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,
A zis: Atenţiune! Sunt foarte afectată!
Tot circulă o vorbă, deloc adevărată
Că omul ar descinde din buna noastră rasă.
Ba chiar ideea asta îmi pare odioasă!
Şi, zău, savantul Darwin, tot neamul ni-l jigneşte
Când spune cum că omul cu noi se înrudeşte!
______
Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi?
Copii lăsaţi pe drumuri sau arme de război?
Am inventat, noi, cipuri şi alte drăcării?
Însemne sataniste, otrăvuri, şmecherii?
Văzut-aţi pe vreunul, retras în jungla deasă,
Ca să scornească arma distrugerii în masă?
_____
Tot ce lăsăm în urmă, când mai sărbătorim,
E biodegradabil.Natura o-ngrijim.
Iar omul otrăveşte, în fiecare zi,
Păduri, câmpii, şi ape, şi zările-azurii…
_____
N-avem starlete porno sau dive-travestiţi,
Şi, orişice s-ar zice, nu suntem troglodiţi!
Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali,
Drogaţi, lacomi de sânge sau homosexuali,
Escroci, bandiţi, gherile sau vreo tutungerie?
În neamul nostru nobil nu vezi aşa prostie!
________
Noi n-avem mafii crude în stirpea noastră-aleasă,
Nici terorişti, nici dogme, nici luptele de clasă.
Cât am bătut eu jungla, scuzaţi, n-am observat
În obştea maimuţească vreun cocotier privat,
Nici garduri şi nici paznici,nici pui murind de foame
Sau omorâţi, în pântec, de aşa-zise mame.
_______
Urmând calea cea bună şi, evident, corectă,
Adolescenţii noştri părinţii şi-i respectă.
În ierarhia noastră, cum e firesc şi drept,
Devine şef acela viteaz, agil, deştept,
Capabil viaţa obştei s-o ţină, s-o păzească,
De rele şi primejdii turma să şi-o ferească.
______
Adesea şeful nostru îşi riscă mândra blană,
Ca turmei să-i găsească loc de dormit şi hrană.
Pe când, priviţi!, la oameni, ferească Domnul sfânt!
Şefi sunt cei fără suflet şi fără de cuvânt,
Corupţi, vicleni, jigodii, cu gura cât mai mare,
Nebuni după putere şi după bunăstare!
De turma lor n-au grijă nici cât un bob de mei,
Contează doar averea şi înmulţirea ei.
________
Nu veţi vedea vreodată, cât soarele şi luna,
O minte de maimuţă dospind în ea minciuna.
La om, tot ce înseamnă minciună, intrigi, ură
Sunt legi de referinţă, a doua lui natură.
Chiar dac-aş fi silită de vreun laborator,
N-aş deveni vreun Iuda ori vreun informator..
________
Şi iată înc-un lucru din lumea mea, frumos:
La noi nu se întâmplă război religios,
Nici sfinte inchiziţii, nici libertăţi în lanţuri,
Nici chefuri după care să ne culcăm prin şanţuri,
Nici ordine mondială, şi nici naţionalism,
Şi nici vreo îndoială ce-aduce-a ateism..
E-adevărat că omul, acest biped gunoi,
Arată ca maimuţa, dar n-a descins din noi!

Note Blog "Nostalgie despre bunul simt": * Puteți prelua și transmite textul de față cu rugămintea de a preciza sursa și autorul - aşa după cum (întotdeauna) o fac şi eu. Vă mulțumesc pentru interes și înțelegere! Cu stimă - Remus Constantin Raclău * Dacă vreți să fiți informat în timp util atunci când apar postări noi pe acest blog, completați adresa dvs de e-mail în dreapta sus, în ferestruica ”Urmărește prin e-mail” și apoi dați click pe ”Submit”. Nimeni nu va vedea adresa dvs, ea fiind utilă doar robotului de pe Blogger, care va trimite automat o înștiințare pe adresa dvs de e-mail ori de câte ori apar postări noi. - Dacă credeți că merită, recomandați această lectură și prietenilor dumneavoastră, după binecunoscutul model: "CITEŞTE şi DĂ-L MAI DEPARTE"