Pamflet de Remus Constantin Raclău
Ţin minte că pe vremea când eram elev, inclusiv la liceu, în fiecare dimineaţă, la începutul orelor de curs ne aliniam la marginea băncilor şi cântam cu toţii din tot sufletul imnul naţional - pe vremea aceea “Tricolorul”...
Programele TV şi Radio, aşa reduse ca durată cum erau, începeau şi sfârşeau şi ele transmisiile tot cu imnul. Şi când îl auzeam ni se umpleau inimile de mândria de a fi român...
După Revoluţie imnul s-a schimbat, din “Tricolorul”, în “Deşteaptă-te române”.
Programele TV şi cele de Radio au devenit programe non stop, aşa că neavând început şi sfârşit nu mai difuzează imnul.
În democraţia noastră originală copiii nu mai sunt obligaţi să cânte imnul la începutul orelor de curs. Şi cum sunt prea orgolioşi să-şi cânte singuri “Deşteaptă-te Române”, recunoscând astfel că au o problemă...ascund sub preş mândria de a fi români, terorizaţi de ororile văzute la “Ştirile de la ora 5” şi încep cursurile aşa... nedeşteptaţi!...
Înainte de revoluţie medaliile câştigate la Olimpiade, Mondiale, Europene, etc., erau cuantificate în kg, şi când medaliile erau de aur, ascultam cu pieptul bombat imnul şi priveam, cu lacrimi în ochi, “Tricolorul”, înălţându-se pe cel mai înalt catarg, aplaudându-i până ni se înroşeau palmele pe sportivii care ne onorau de pe cea mai înaltă treaptă a podiumului...
Astăzi, în democraţie, performanţele necesită bani mulţi, şi cum trăim într-o perpetuă penurie de resurse financiare, până şi medaliile şi în special cele de aur s-au rărit, aşa că nici măcar sportivii noştri, adevăraţi eroi ai tranziţiei, care deşi depun eforturi supraomeneşti, nu mai reuşesc să ne facă să ascultăm “Deşteaptă-te Române”.
Pare un adevărat complot împotriva imnului naţional. Oare cine are interes să ne ţină amorţiţi, cu capul plecat şi cu buzunarele goale? Oare de ce suntem bombardaţi zilnic cu ştiri, care de care mai negative, de-ţi vine lehamite să mai deschizi televizorul, radioul sau vreun ziar, de mai - mai că nu-ţi mai vine nici măcar să recunoşti că eşti român?
Să fie oare aşa de periculoasă mândria de a fi român, încât să ni se interzică audierea imnului pentru ca nu cumva să ne treacă prin cap chiar să ne trezim ... De data asta de tot!...
Noapte bună, România! Şi vise plăcute!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu