de Remus Constantin Raclău
Motto :”De aceea se şi vede care e răul cel mai mare: sărăcia.
Sărăcia e izvorul tuturor relelor din lume (s.n.): boală, blestemul beţiei,
furtişagul, zavistuirea bunurilor altuia, traiul rău în familie, lipsa de
credinţă, răutatea, aproape toate sunt câştigate sau prin sărăcie proprie sau,
atavistic, prin sărăcia strămoşilor.”
– M. Eminescu, din articolul ”Frază şi adevăr” publicat în ziarul ”Timpul”
în decembrie 1877.
S-ar putea ca cineva să se supere pe mine, dar eu nu consider că cel mai
mare rău din lume ar fi sărăcia. Îmi cer scuze faţă de marele nostru poet, dar
acum după mai bine de 135 de ani, beneficiind de o altă perspectivă a lumii în
care trăim, eu ca simplu om, îmi permit să am o viziune diferită.
Părerea mea şi nu oblig pe nimeni să şi-o însuşească!
Consider sărăcia ca fiind doar o consecinţă a altor rele, cu mult mai mari şi prin urmare, consecință fiind, are la rândul ei o cauză, iar acest fapt exonerează sărăcia de responsabilitatea și de culpa de a fi
considerată izvor al tuturor relelor.
Acea cauză - CAUZA CAUZELOR - trebuie găsită, analizată, explicată şi eradicată (pentru că pentru
prevenire ei este deja prea târziu).
Şi în opinia mea CAUZA CAUZELOR este ... LĂCOMIA.
Da, LĂCOMIA !...
Pentru că lăcomia împinge omul să nu se mai oprească, nici
atunci când şi-a satisfăcut în totalitate nevoile materiale şi spirituale, ale
sale şi ale familiei sale, adunând uneori averi ce ar putea cu uşurinţă
satisface nevoile tuturor neamurilor sale, şi chiar a neamurilor neamurilor
sale, pe câteva generaţii întregi.
Lăcomia împinge omul să acumuleze mult mai
mult decât îi trebuie, în total dispreţ şi desconsiderare faţă de toţi cei din
jurul său şi nu numai, nelăsându-i și pe aceştia să facă în aşa fel încât să-şi
acopere, deşi ar avea mare nevoie, măcar o parte din strictul necesar al unei
vieţi normale.
Da, LĂCOMIA !...
Acea lăcomie care a inventat noţiunea de PROFIT.
Profit, luat
pur şi simplu, înseamnă a specula nevoia cuiva - pentru a obţine un avantaj în
detrimentul acestuia.
Dacă 1 plus 1 fac 2, atunci e la fel de valabil şi faptul
că 1 minus 1 fac zero, adică dacă ai un ban în buzunar şi-l dai altcuiva,
indiferent pentru ce, rămâi fără el şi în consecinţă nu mai poţi să-ţi cumperi
altceva, care să-ţi satisfacă o altă nevoie...
Pe această logică,
"plusul" din buzunarul cuiva,
care a speculat o nevoie a ta stringentă, de
moment,
înseamnă "minus" în buzunarul tău .
O să-mi spuneţi că serviciile trebuiesc şi ele plătite şi că persoana
care-ţi satisface o nevoie trebuie răsplătită pentru asta. De acord.
Dar cine
poate spune în acest moment, care este graniţa dintre răsplata corectă pentru un
serviciu de care am beneficiat şi surplusul nemeritat obținut de prestatorul acelui serviciu?
Cine poate trasa cu
exactitate o linie imaginară dincolo de care plata nu mai reprezintă o compensaţie justă pentru efortul (fizic și/sau intelectual) depus, pentru timpul pierdut de tine
pentru a-mi satisface mie o nevoie?
Când devine această plată o exagerare?
Când se depășește acea limită valorică, dincolo de care plata nu mai este menită a compensa efortul și calitățile prestatorului aplicate în favoarera mea, ci a specula și a trage un surplus de foloase - nemeritate ?
Când se depășește acea limită dincolo de care plata
devine pentru tine un PROFIT şi în acelaşi timp pentru mine o PAGUBĂ, pe care
sunt constrâns să o accept, întrucât doar tu îmi poţi rezolva această problemă
care mă presează în acest moment.
LĂCOMIA este cea care împinge oamenii să acumuleze tot mai mult, iar cu
surplusul de bani (pe care nu mai are cum să-l folosească) își permit să-şi
cumpere ... INFLUENȚĂ.
Şi primul efect advers al omului influent este SETEA DE PUTERE.
Şi cu cât adună mai multă influenţă, cu atât obţine mai multă PUTERE.
Şi
primul efect advers al puterii este BEŢIA PUTERII - impresia de omnipotenţă,
impresia de supra-om.
Beţia puterii îţi provoacă impresia că te afli deasupra tuturor şi îţi
induce în mod pervers
dorinţa de a clama
dreptul de a-ţi impune voinţa - peste părerea și voința celorlalți -
și dreptul de a
ți se recunoaște -
- PUTEREA DE DECIZIE -
Puterea de a decide nu doar pentru el şi familia lui ci şi pentru toți
ceilalţi - mai puţin "avuţi" decât el, şi prin această decizie -
- PUTEREA DE A STĂPÂNI -
puterea de a-i zdrobi pe cei care nu i se supun sau pur şi
simplu pe cei care nu-i sunt pe plac, putere de a-i face pe cei mai puţin
lipsiţi de scrupule decât el să lucreze pentru bunăstarea lui, adică
- PUTEREA DE A LE LUA ALTORA LIBERTATEA ...
Lipsirea de libertate înseamnă a lipsi pe cineva de posibilitatea de a se
conduce pe sine după propriile capacităţi și abilități - fizice, mentale, materiale și spirituale - şi de a trăi după cum ar merita şi în
consecinţă lipsirea acestuia de posibilitatea de a-şi satisface nevoile
materiale şi spirituale, ceea ce conduce în mod inevitabil la SĂRĂCIE ...
Sărăcie atât
materială cât şi spirituală (pentru că până şi accesul la cultură costă; şi
deşi costă cât costă, nu oamenii de cultură sunt cei care obţin partea leului,
ci speculanţii, intermediarii şi geambaşii de cultură; şi asta pentru că până
şi arta, şi cultura, trebuie să aducă profit cuiva, tot din lăcomie).
SĂRĂCIA unei persoane se traduce prin
imposibilitatea acesteia de a-şi
atinge pragul minim de satisfacţie,
în primul rând materială, dar şi spirituală
şi în final,
imposibilitatea de a atinge un prag minim de fericire.
Puterea brută din ziua de azi pretinde vehement
LIBERTATEA DE A-ŞI CLĂDI
FERICIREA PE NEFERICIREA ALTORA.
Iată deci, care este pe scurt, în concepţia mea, lanțul tuturor relelor, plecând
de la răul cel mai mare:
- LĂCOMIE - PROFIT - BOGĂȚIE - PUTERE - SĂRĂCIE -
- LĂCOMIA - fără de bun simț, care îndeamnă la obţinerea ...
- PROFITULUI - fără
măsură, care la rândul său permite acumularea ...
- BOGĂȚIEI - nemăsurate, ce conduce inevitabil la exercitarea ...
- PUTERII - fără margini, care
provoacă fără milă ...
- SĂRĂCIA - fără speranţă a tuturor celorlalţi, cu toate consecinţele şi
răutăţile sale...
- LĂCOMIE - PROFIT - BOGĂȚIE - PUTERE - SĂRĂCIE -
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu